Care este motivul pentru care ne dăm acordul unui lucru? Deoarece ne pare că așa este. Nu este posibil să ne dăm acordul la ceva ce pare fals. De ce? Deoarece aceasta este natura înțelegerii – să încline către adevăr, să fie nemulțumită cu falsitatea și să se abțină în cazurile incerte.

    Cum demonstrăm asta? 

    “Crede acum, dacă poți, că este noapte.“ Nu este posibil.

    “Înlătură credința că este zi.“ Nu este posibil.

    “Convinge-te că numărul stelelor este par sau că nu este așa.“ Este imposibil.

    Atunci când cineva își dă acordul la ceva fals, poți fi sigur că nu face acest lucru intenționat, căci niciun suflet nu este lipsit de adevăr cu voia sa, după cum spunea Platon. O face deoarece falsitatea îi apare ca adevăr.

    În disciplina acțiunilor ce avem corespondent cu adevărul sau falsitatea despre care vorbim în sfera înțelegerii? Avem ce este potrivit și nepotrivit, profitabil și păgubitor, adecvat și inadecvat, și altele asemenea. Poate un om să creadă că un lucru este profitabil pentru el și să nu aleagă acel lucru? Nu poate.

    Cum spune Medea: “Este adevărat că știu ce rău urmează să fac, însă pasiunea copleșește sfatul bun.“ Ea a crezut că a da satisfacție pasiunii și a se răzbuna pe soțul său este mai profitabil decât să își cruțe proprii săi copii. 

    “Dar ea s-a înșelat.“ 

    Arată-i în mod clar că se înșeală și nu o s-o mai facă. Însă atâta timp cât nu-i arăți, ce poate face decât să urmeze ce-i pare ei profitabil și nimic altceva? De ce ești supărat pe nefericita femeie, care este confuză în legătură cu cele mai importante lucruri și care, din ființă umană s-a transformat în viperă? Mai degrabă, pe cât poți, ai milă de ea. Așa cum ne este milă de orb și de șchiop, la fel trebuie să ne fie milă de cei care sunt orbi și șchiopi în ceea ce privește cele mai importante facultăți.

    Păstrează clar în minte următorul lucru: pentru om, măsura fiecărei acțiuni este impresia. Impresiile pot fi corecte sau greșite. Dacă sunt corecte nu i se poate aduce niciun reproș. Dacă sunt greșite, el este cel care plătește pentru ele, deoarece este imposibil ca cel care este amăgit să fie o persoană, iar cel care suferă pentru asta să fie altul. Cine își amintește acestea nu se va mânia pe nimeni, nu se va supăra pe nimeni, nu va jigni și nu va învinui pe nimeni, nu va urî și nu se va certa cu nimeni.

    “Deci fapte așa mari și așa groaznice își au originea în impresiile minții?“

    Acolo este originea lor și niciunde altundeva. 

    În Iliada nu este vorba decât de impresii și de cum se folosesc oamenii de ele. Impresiile l-au făcut pe Paris să fure nevasta lui Menelau, impresiile au împins-o pe Elena să-l urmeze. Dacă impresiile l-ar fi condus pe Menelau să creadă că este avantajos pentru el să fie lipsit de o asemenea soție, ce s-ar fi întâmplat? Nu numai că nu am mai fi avut Iliada, dar nu am fi avut nici Odiseea. 

    “Asemenea lucruri mărețe depind de ceva așa neînsemnat?“

    Ce numești tu lucruri mărețe? Războaie și facțiuni, moartea multor oameni și distrugerea cetăților. Ce găsești măreț în acestea?

    “Nu este nimic măreț?“

    Ce este măreț în moartea multor bivoli sau oi, în distrugerea multor cuiburi de rândunici sau de berze?

    “Sunt aceste lucruri asemănătoare?“

    Foarte asemănătoare. Trupurile oamenilor sunt distruse la fel ca cele ale bivolilor sau ale oilor, casele oamenilor sunt arse la fel ca și cuiburile berzelor. Ce este măreț sau groaznic în asta? Arată-mi care este diferența între casa unui om și cuibul unei berze, în măsura în care ambele reprezintă un adăpost. Decât că oamenii își construiesc casele folosind grinzi, cărămizi și țigle; iar berzele le construiesc pe ale lor din bețe și lut. 

    “Sunt un om și o barză asemea?“

    Ce spui tu? În ceea ce privește trupul sunt foarte asemănători. 

    “Nu este nicio diferență între un om și o barză?“

    Nu susțin acest lucru, doar că nu este nicio diferență în aceste chestiuni. Unde este diferența? Caută și vei descoperi că diferența este altundeva. Caut-o la om în înțelegerea propriilor acțiuni, în capacitatea sa de a trăi în societate, în fidelitate, în modestie, în statornicie, în înțelepciune. Unde găsești binele și răul la oameni? Acolo unde este diferența! Dacă în jurul acesteia omul ridică un zid să o apere și să o păstreze; dacă modestia sa, fidelitatea și înțelepciunea sunt apărate, atunci și omul este în siguranță. Dar dacă acestea sunt asaltate și distruse, atunci și omul piere odată cu ele. Aici vei găsi lucruri cu adevărat mărețe.

    Tu spui că Paris a fost vătămat atunci când grecii au invadat și distrus Troia, atunci când au pierit frații lui. În niciun caz, căci niciun om nu poate fi vătămat de o acțiune care nu este a sa; acelea au reprezentat doar distrugerea unor cuiburi de barză. Ruina lui Paris a venit atunci când a pierdut modestia și fidelitatea, când a desconsiderat legile ospitalității și ale decenței. Când a fost Ahile pierdut? Atunci când a murit Patrocle? Nu. S-a întâmplat atunci când s-a mâniat, atunci când a plâns după o fată, când a uitat că este acolo să lupte într-un război, nu să-și caute iubite. Aceasta este ruina oamenilor, acesta este asediul și distrugerea cetății, când opiniile corecte sunt distruse sau corupte.

    “Dar când femeile sunt răpite, când copiii sunt captivi, când oamenii sunt uciși, nu sunt acestea rele?“

    Cum de adaugi această opinie faptelor menționate? Arată-mi și mie!

    “Nu voi face asta, mai degrabă arată-mi tu de ce spui că acestea nu sunt rele.“

    Să ne întoarcem la regulile noastre și la principiile generale. Nu mă pot mira îndeajuns de ce fac oamenii, atunci când acestea sunt neglijate. Când intenționăm să măsurăm greutatea, nu o facem pe ghicite. La fel procedăm atunci când intenționăm să măsurăm dacă un lucru este drept sau strâmb. În toate situațiile în care este important pentru noi să cunoaștem adevărul despre un lucru, nu ne hazardăm să ghicim. Însă atunci când este vorba de principala și singura cauză care determină dacă o acțiune este dreaptă sau greșită, care determină fericirea sau nefericirea, eșecul sau succesul; doar atunci suntem pripiți și la întâmplare. Nu găsim nicăieri ceva precum o balanță sau o nivelă. O impresie mi se prezintă și imediat acționez conform ei.

    Să mă consider eu mai bun decât Agamemnon sau Ahile? Precum ei fac și suferă rele urmându-și impresiile, nu mă mulțumesc și eu cu ale mele? Nu este aceasta sursa tuturor tragediilor? Ce este Atreu al lui Euripide? Impresii. Oedip al lui Sofocle? Impresii. Pasărea Phoenix sau Hipolit? Impresii. Ce fel de om presupui că este acela care nu acordă nicio considerație acestor chestiuni? Nu îi numim nebuni pe aceia care își urmează orice impresie? Procedăm noi altfel?