Nu-ți este rușine să fii mai laș și mai răutăcios decât sclavii fugari? Cum își părăsesc ei stăpânii, atunci când fug? Pe ce pământuri și servitori se bizuie ei? Ei fură ceva, cât să le ajungă pentru primele zile, apoi traversează pământuri și ape, descurcându-se cum pot ca să rămână în viață. A murit vreodată de foame un sclav fugar? Dar tu tremuri și stai treaz nopțile de frică că o să-ți lipsească cele necesare. Sărmane om, ești atât de orb încât să nu vezi unde duce lipsa lor? Tot acolo unde duce boala, sau o piatră care îți cade în cap, către moarte. Ei bine? Nu este aceasta exact aceeași situație pe care ai descris-o de atâtea ori tovarășilor tăi? Despre ea ai citit și ai scris mult. De câte ori nu te-ai lăudat că îți poți contempla liniștit propria moarte?
“Da, însă familia mea ar suferi de foame.“
Și? Oare foamea lor nu duce în aceeași direcție? Nu este vorba de același drum, care coboară în același loc? Pentru a înfrunta cu curaj fiecare formă de lipsuri sau de nevoi care există, nu vrei să privești către acel loc în care ajung chiar și bogații și cei care au deținut cele mai înalte funcții? Acolo unde înșiși regii și împărații coboară. Doar că tu vei coborî flămând, dacă așa va fi să fie, pe când ei vor plesni de la atâta mâncare și băutură.
Ai văzut vreun cerșetor care să nu fie în vârstă, chiar foarte bătrân? Ei îndură frigul zi și noapte, dorm pe jos uitați pe undeva și mănâncă numai minimul necesar. Chiar și în aceste condiții, aproape că ating nemurirea. Și tu, care ești sănătos, ai două mâini și două picioare, te temi că o să mori de foame! Nu poți să scoți apă din fântână? Nu poți să scrii? Nu poți să instruiești copiii? Nu poți să stai de pază la poarta altuia?
“Dar este rușinos să ajungi să faci asta.“
Întâi învață ce este rușinos, abia apoi poți să îți spui filosof. Dar pentru moment, să nu permiți nimănui să-ți spună așa.
Cum poate să-ți aducă rușine ceva ce nu este lucrarea ta, nu se întâmplă datorită ție, ci se abate asupra ta fără să faci tu ceva, precum o boală sau o durere de cap? Dacă părinții tăi sunt săraci, sau dacă numesc alți moștenitori în locul tău și nu te ajută cu nimic în timpul vieții, este asta rușinos pentru tine? Asta ai învățat de la filosofi? Nu ai învățat că ceea ce este rușinos este blamabil, iar ce este blamabil este demn de vină, și este absurd să învinuiești un om pentru ceva ce nu este acțiunea sa, făcută de el însuși? Ei bine? L-ai făcut tu pe tatăl tău așa? Este în puterea ta să-l schimbi? Ai primit asemenea puteri? Și atunci? Trebuie să-ți dorești ceea ce nu îți este dat ție? Sau să fii rușinat că nu îl obții?
Acestea sunt obiceiurile pe care le-ai dobândit studiind filosofia? Să aștepți de la alții și să nu pretinzi nimic de la tine? Atunci, plânge și jelește. Mănâncă cu teamă că mâine nu vei mai avea ce mânca. Tremură de frică cu gândul la sclavii tăi, că o să te fure, că vor fugi sau că vor muri. Trăiește astfel și nu înceta să trăiești așa, căci nu te-ai apropiat niciodată de filosofie, decât cu numele. Pe cât ai putut tu, ai făcut de rușine principiile filosofiei, arătând că sunt inutile și nefolositoare pentru cei care le iau în primire.
Nu ai căutat niciodată să câștigi statornicie, liniște și pace sufletească. Nu ai căutat pe nimeni de la care să înveți asta. În schimb ai căutat mulți oameni de la care să înveți silogisme. Nu ai testat niciodată până la capăt vreuna din impresiile acestea, întrebându-te “Sunt capabil să suport asta, sau nu? Și ce urmează după?“ Nu, tu ai zis că totul este în regulă cu tine și că ești în siguranță, și ți-ai îndreptat toate eforturile către ultimul domeniu, cum să rămâi nemișcat. Cum vrei tu să rămâi nemișcat? Laș, răutăcios, plin de admirație față de bogați, eșuând în dorință și în aversiune? În acestea vrei să fii nemișcat? Pentru acestea te-ai îngrijit tu.
Nu ar fi trebuit mai întâi să obții ceva folositor de la rațiune, înainte de o proteja astfel? Ai văzut pe cineva construind un parapet, fără să aibă un zid în jurul căruia să-l construiască? Cine pune un portar, acolo unde nici măcar nu este o ușă de păzit?
Studiezi arta demonstrației. Ca să demonstrezi ce? Studiezi cum să nu fii zdruncinat de sofisme? Zdruncinat din ce poziție? Arată-mi întâi ce păzești, ce măsori, ce cântărești. Apoi poți să-mi arăți și balanța sau măsurile. Cât timp vrei să mai cântărești praf? Nu vrei să demonstrezi acele principii care-i fac pe oameni fericiți, care fac lucrurile să meargă așa cum își doresc ei, principii care îi ajută să nu acuze și să nu învinuiască pe nimeni, ci să accepte universul așa cum este el administrat? Arată-mi asta.
“Uite, îți arăt cum analizez silogisme“, spui tu.
Sclavule, ăla este doar instrumentul de măsură, nu lucrul pe care-l măsori! Pedeapsa pe care trebuie să o suferi pentru că ai neglijat filosofia este să tremuri, să stai treaz noaptea și să te sfătuiești cu toată lumea. Iar dacă nu sunt toți de acord cu tine, vei crede că ai fost sfătuit greșit.
Te temi de foame, crezi tu. De fapt lucrul de care te temi este că nu vei mai avea un bucătar, că nu vei mai avea pe cineva care să-ți aducă de mâncare, un altul să te încalțe, altul să te îmbrace, unii care să îți facă masaje și alții care să te urmeze și să aștepte ordine. Când ești la baie, după ce te dezbraci și te întinzi ca și cum ai fi crucificat vrei să fii masat peste tot, apoi masorul să spună altuia “Întoarce-l pe partea asta, cu capul aici, cu umărul către mine.“ Și când ajungi acasă de la băi, vrei să strigi “Nu-mi aduce nimeni de mâncare?“ și “Strânge masa și șterge-o cu buretele!“
Lucrul de care te temi tu cu adevărat este că nu vei mai putea să duci o viață de invalid. Dacă vrei să vezi cum arată o viață de om sănătos, trebuie doar să observi cum trăiesc sclavii, muncitorii sau filosofii adevărați. Vezi viața lui Socrate, care avea soție și copii, a lui Diogene sau a lui Cleanthes, care studia filosofia și scotea apă din fântână. Dacă asta vrei să ai, o poți avea oriunde și poți trăi cu încredere deplină. Încredere în ce? În singurul lucru în care te poți încrede, singurul care este demn de încredere, care nu poate fi împiedicat și nu-ți poate fi luat. Acel lucru este voința ta.
De ce te-ai făcut atât de inutil și de nefolositor, încât nimeni n-ar vrea să te ia în casă și să se îngrijească de tine? Oricine ar ridica un vas aruncat pe jos, dacă nu are găuri și poate fi utilizat, și ar considera asta un câștig. Dar pe tine oricine te-ar considera o pagubă, nu un câștig. Nu poți nici măcar să aduci foloasele pe care le aduce un câine sau un cocoș. Dacă ești așa, de ce îți mai dorești să trăiești?
Se teme vreun om bun că nu va avea ce mânca? Și un orb sau un șchiop au ce mânca, de ce să nu aibă un om bun? Nu este lipsă de oameni care să plătească un soldat bun, un muncitor sau un cizmar. Oare un om bun nu va găsi pe nimeni? Oare Zeul va neglija lucrurile stabilite de El însuși, slujitorii săi, martorii săi, pe care El singur îi folosește ca exemplu pentru cei neinstruiți, ca să le arate că Zeul există, administrează universul bine și îi pasă de oameni, și să arate că pentru un om bun nu există nimic rău, nici în viață, nici în moarte. Iar dacă El nu-ți asigură mâncarea, nu înseamnă decât că ți-a dat ordin să te retragi, cum ar face-o un bun general. Eu îi dau ascultare și-l urmez, ascultând de ordinele comandantului și lăudând faptele sale. Căci eu am venit atunci când El a considerat necesar și voi pleca atunci când va considera necesar. Iar cât am trăit, aceasta a fost munca mea, să aduc laude Zeului, atât în sinea mea, cât și în fața altora, fie că sunt mulți sau puțini. Dacă El nu-mi asigură multe lucruri sau belșug, înseamnă că este voia lui să duc o viață simplă. Căci El nu i-a dat belșug nici lui Hercule, fiul său. Pe altul l-a pus rege în Argos și în Micene, în timp ce Hercule a trebuit să slujească, să muncească și să se pregătească. Totuși Euristeu, fiind omul care era, nu a stăpânit cu adevărat în Argos și Micene, cum nu a putut să stăpânească nici asupra sa. Iar Hercule a fost stăpân și comandant peste pământ și apă, curățându-le de nelegiure și aducând dreptatea și pietatea. Și a făcut toate acestea dezbrăcat și de unul singur.
Atunci când Ulise a fost naufragiat, lipsurile nu i-au frânt spiritul și nu l-au ticăloșit. Cum s-a apropiat el de fecioare pentru a le cere cele necesare, deși oamenii consideră că este rușinos să cerșești? “Ca un leu de munte, încrezător în puterea sa.“
Încrezându-se în ce? Nu în reputație, nici în bani sau funcții, ci în puterea sa, adică în opiniile sale cu privire la lucrurile care sunt în puterea noastră și cele care nu sunt. Căci doar acestea îl eliberează pe om, îl scapă de lucrurile care-l împiedică. Doar ele ridică fruntea celor care sunt înjosiți și le permite să privească neabătuți la bogați și tirani. Asta oferă filosofia. Cu toate acestea, tu vei pleca, nu curajos, ci temându-te pentru amărâtele tale veșminte și argintărie. Sărmane om, așa ți-ai pierdut timpul până acum?
“Dar dacă mă îmbolnăvesc?“
Vei suporta boala bine.
“Și cine mă va îngriji?“
Zeul, și prietenii tăi.
“Voi dormi pe un pat tare.“
Dar vei dormi ca un bărbat.
“Nu voi avea o locuință adecvată.“
Atunci vei fi bolnav într-o locuință neadecvată.
“Cine mă va hrăni?“
Cine îi hrănește și pe alții. Vei fi bolnav la fel ca și Manes. Și care va fi sfârșitul bolii? Nimic altceva decât moartea. Nu înțelegi odată că cel mai mare rău pentru un om și cel mai bun indicator al unui spirit laș și răutăcios, nu este moartea, ci frica de moarte? Împotriva acestei frici să te antrenezi. Către aceasta să-ți îndrepți gândirea, lecturile și exercițiile. Vei afla că numai așa poate un om să devină liber.