Dacă nu mințim sau nu greșim atunci când spunem că atât binele cât și răul se regăsește în sfera voinței și că orice altceva în afara acesteia nu ne preocupă, de ce suntem încă tulburați și de ce ne mai temem? Lucrurile care ne preocupă pe noi nu sunt în puterea altuia, iar de lucrurile care sunt în puterea altora nu ne pasă nouă. Ce ar putea încă să ne mai tulbure?

    “Instruiește-mă!”

    Ce instruire să-ți ofer? Nu ai primit instruire de la Zeus? Nu ai primit de la El ceea ce este al tău liber de piedici și obstacole, ceea ce nu este al tău supus piedicilor și obstacolelor? Cu ce instrucțiuni ai venit de la El? Păzește ce este al tău cu orice preț și nu pofti la ce aparține altora. Loialitatea și cinstea sunt ale tale, cine poate să ți le ia? Poate altcineva în afară de tine însuți să te împiedice să le folosești? Cum te poți împiedica singur? Când cauți ceea ce nu este al tău, atunci pierzi ce este al tău.

    Având asemenea porunci și instrucțiuni de la Zeus, ce mai vrei de la mine? Sunt eu mai puternic decât El, mai demn de încredere? Dacă urmezi aceste instrucțiuni mai ai nevoie de altele? Dacă nu crezi că El ți-a lăsat aceste instrucțiuni, cercetează principiile generale, cercetează dovezile filosofilor. Cercetează ceea ce ai auzit și ceea ce ai spus tu însuți. Cercetează ceea ce ai citit și la ce ai cugetat. 

    “Cât timp să urmez aceste instrucțiuni și să nu întrerup joaca?”

    Atâta timp cât este jucată cum se cuvine.

    De Saturnalia sorții aleg un rege, după cum este obiceiul. Regele poruncește să bei, să amesteci vinul, să cânți, să pleci, să vii. Mă supun acestor porunci să nu fiu eu cel care strică jocul. 

    “Dar dacă poruncește să crezi că ai pățit o nenorocire?”

    Asta nu cred și nimeni nu mă poate constrânge să cred așa ceva.

    După aceea ne hotărâm să jucăm Agamemnon și Ahile. Cel care primește rolul lui Agamemnon îmi spune “Du-te la Ahile și răpește-o pe Briseis”. Mă duc. El spune “Vino!”, eu vin.

    În viață ar trebuie să ne comportăm la fel cum o facem în ceea ce privește argumentele ipotetice. 

    “Să presupunem că este noapte.”

    Presupun că este noapte.

    “Ei bine, este zi?”

    Nu, deoarece deja am fost de acord cu ipoteza că este noapte.

    “Să presupunem că tu crezi că este noapte.”

    De acord.

    “Mai departe crezi că este chiar noapte.”

    Asta nu rezultă din ipoteză.

    La fel și în viață. “Să presupunem că ești lipsit de noroc.”

    Să presupunem.

    “În acest caz ești trist?”

    Da.

    “Putem spune că ai ghinion?”

    Da.

    “Atunci consideră că ai pățit ceva rău.”

    Asta nu rezultă din ipoteza acceptată. Mai mult, există un altul care nu mă lasă să gândesc așa ceva.

    Cât timp va trebui să ne supunem acestor porunci? Atâta vreme cât este folositor. Adică atâta timp cât păstrez ceea ce este cuviincios și corespunzător. 

    Unii oameni care sunt acri și ursuzi spun “nu pot cina cu acest om și să fiu obligat în fiecare zi să ascult poveștile sale de război din Mysia”. “Ți-am povestit frate, cum am escaladat dealul; apoi am fost încercuit din nou.” Dar altul spune “prefer să-mi mănânc cina și să-l ascult povestind cât îi poftește inima”. Este treaba ta să compari aceste două aprecieri. Numai să nu faci nimic într-un spirit afectat și deprimat, nici crezând că ai pățit ceva rău; căci nimeni nu te obligă la asta.

    Este fum în casă? Dacă este tolerabil rămân, dacă este sufocant ies afară. Întotdeauna ține minte un lucru: ușa este deschisă.

    Cineva spune “Nu-ți este permis să locuiești în Nicopole!”

    Atunci nu locuiesc în Nicopole.

    “Nici în Atena!”

    Nu o să locuiesc în Atena.

    “Nici în Roma!”

    Nu o să locuiesc în Roma.

    “Ești exilat în Gyaros.”

    Locuiesc în Gyaros. Dar în Gyaros mi se pare că este prea mult fum și plec către acel loc unde niciun om nu mă poate opri să locuiesc, căci el este deschis tuturor. Și dincolo de acest ultim veșmânt care este trupul, nimeni nu mai are putere asupra mea.

    Astfel, Demetrius i-a spus lui Nero “Mă ameninți cu moartea, dar natura te amenință pe tine.” Dacă admir umilul meu trup m-am predat ca sclav. Dacă pun preț pe măruntele mele posesiuni mă predau ca sclav. În ambele cazuri arăt limpede cum pot fi constrâns. La un șarpe care își trage înapoi capul, ți-aș spune să ataci partea care și-o protejează. La fel poți fi sigur că stăpânul tău va călca în picioare acea parte a ta pe care vei vrea să o protejezi. Știind acestea, pe cine să mai lingușești și de cine să te mai temi?

    “Dar vreau să stau în loja rezervată senatorilor.”

    Nu vezi că te bagi singur la strâmtoare și te înghesui?

    “De unde altundeva pot vedea așa bine scena?”

    Omule, nu te duce la spectacol și nu vei fi strivit. De ce îți creezi singur probleme? Sau mai bine așteaptă să se termine spectacolul, apoi poți să te sui în loja rezervată senatorilor și să stai la soare acolo.

    Amintește-ți acest adevăr universal: suntem noi cei care ne înghesuim, cei care ne băgăm singuri la strâmtoare; mai exact opiniile noastre sunt acelea care ne înghesuie și ne bagă la strâmtoare. Căci ce înseamnă să fii insultat? Stai lângă o piatră și insult-o. Ce vei câștiga? Când un om poate să asculte ca o piatră, ce câștig are cel care îl insultă? Însă când cel care insultă are ca avantaj slăbiciunea celui insultat, atunci obține ceva. 

    “Dezbracă-l!”

    Cum adică pe el? Să îi iei toga?

    “Te-am insultat!”

    Asta să fie câștigul tău!

    Aceasta era practica lui Socrate, acesta este motivul pentru care era întotdeauna același om. Dar noi alegem să studiem și să practicăm orice altceva decât lucrurile care ne permit să fim nestingheriți și liberi. “Filosofii spun paradoxuri”, te plângi tu. Dar în alte arte nu există paradoxuri? Nu este paradoxal atunci când doctorii înțeapă ochiul pentru ca pacientul să poată vedea? Dacă îi vei spune asta unui om care nu cunoaște arta medicinei, nu o să râdă de tine? Este surprinzător că și în domeniul filosofiei multe adevăruri îi par celui nepriceput paradoxuri?