“Vin des la tine, dorind să te ascult, însă nu-mi vorbești niciodată. Astăzi, dacă este posibil, te rog să-mi spui ceva“, se adresă cineva lui Epictet.

    Crezi, răspunse el, că există o artă a vorbitului? Și că cel care deține această artă vorbește cu pricepere, iar cel care nu o deține vorbește fără pricepere?

    “Cred că așa este.“

    Este adevărat că cel care vorbește cu pricepere are de câștigat și el și este capabil să aducă foloase și celui care-l ascultă? Iar cel care este nepriceput în arta vorbirii își dăunează lui însuși și face rău și altora atunci când vorbește? Astfel, unii au de câștigat, iar alții de pierdut.

    Dar în ceea ce privește ascultatul? Toți trag foloase din ce ascultă, sau unii au de câștigat, iar alții de pierdut?

    “Da, este la fel și în acest caz.“

    Atunci, cei care ascultă cu pricepere trag foloase, iar cei care nu se pricep să asculte, au de pierdut?

    “Da“, a admis el.

    Înseamnă că există o anumită pricepere în a asculta, cum există și în a vorbi?

    “Așa se pare.“

    Dacă binevoiești, privește lucrurile în felul următor: cine este cel care practică muzica?

    “Muzicianul.“

    Cine crezi că face o statuie așa cum trebuie?

    “Sculptorul.“

    După părerea ta, pentru a privi cu pricepere o statuie, este nevoie de o artă specifică?

    “Da, și aceasta necesită o artă.“

    Dacă a vorbi corect necesită pricepere, înțelegi deci că și pentru a trage foloase din ceea ce asculți necesită pricepere? Cât despre perfecțiune sau dacă putem trage toate foloasele posibile din aceasta, deocamdată putem lăsa asta deoparte, deoarece amândoi suntem departe de așa ceva. Cu un lucru însă trebuie să fim de acord, și anume că un om care merge să asculte filosofii trebuie măcar să aibă experiență în a asculta. Nu crezi?

    Spune-mi așadar, despre ce vrei să vorbesc? Ce subiect ești capabil să asculți? Despre bine și rău? Ce fel de bine? În ceea ce privește caii?

    “Nu.“

    Bivolii?

    “Nu.“

    Atunci? Despre ce îl face pe om bun?

    “Da.“

    Știm ce este omul? Care este natura lui? Ce concept avem cu privire la el? Ne sunt urechile deschise către acestea, măcar într-o oarecare măsură? Înțelegi ce este natura? Mă poți urmări atunci când vorbesc? Dacă trebuie să-ți fac o demonstrație, cum să o fac? Înțelegi ce este o demonstrație, cum se demonstrează ceva sau ce procese sunt similare cu o demonstrație fără să fie demonstrații? Înțelegi ce este adevărat, ce este fals, ce urmează din altceva, ce este în conflict cu ceva, ce este consistent sau inconsistent cu ceva? Pot să te stârnesc către studiul filosofiei? Cum să-ți arăt că opiniile majorității oamenilor cu privire la bine și rău, folositor și dăunător, sunt în conflict între ele, dacă tu nu înțelegi la ce mă refer prin conflict? Arată-mi ce voi realiza discutând cu tine, stârnește-mi interesul.

    Oaia, când vede iarbă potrivită pentru ea, i se stârnește apetitul. Însă dacă pui o piatră sau o pâine lângă ea, nu va fi stârnită. La fel se află și în noi o înclinație naturală de a vorbi, care este stârnită de către auditorul potrivit. Însă dacă el șade precum o piatră sau o iarbă, cum să stârnească dorința de a vorbi? Îi spune vița fermierului “Îngrijește-mă“? Nu, ci prin prezența sa îl atrage și îi arată acestuia că îi va fi profitabil să se îngrijească de ea. Nimeni nu refuză copiii veseli și plini de viață când te invită să te joci cu ei, să te târăști cu ei sau să gângăvești cu ei. Dar cine vrea să se joace și să ragă cu un măgar, chiar și dacă este doar un pui? 

    “Dar de ce nu vorbești cu mine?“

    Un singur lucru pot să-ți spun ție: acela care este ignorant cu privire la cine este, pentru ce s-a născut, în ce lume trăiește, cine sunt cei din jurul său, ce este bine sau rău, nobil sau josnic; care nu poate să înțeleagă un raționament sau o demonstrație, care nu înțelege ce este adevărat și ce este fals și nu poate distinge între cele două; un asemenea om nu poate urma natura în dorințele și în aversiunile sale, în impulsuri sau în intenții. Un asemenea om nu poate urma natura atunci când își dă acordul, când respinge sau când se abține să-și dea acordul cu privire la ceva. În concluzie, el va trece prin lume orb și surd, crezând că este cineva, când de fapt nu este nimeni. 

    Crezi că asta este ceva nou? De când sunt oamenii, toate greșelile și nenorocirile lor s-au născut din această ignoranță. Agamemnon și Ahile de ce s-au certat? Deoarece nu au știut ce este avantajos și ce nu este avantajos. Unul dintre ei a considerat că este avantajos să o trimită pe Chryseis înapoi la tatăl său, iar celălalt nu a fost de acord. Unul a considerat că trebuie să-i răpească premiul celuilalt, iar acela nu a fost de acord. Nu acesta este motivul pentru care au uitat cine sunt și de ce sunt acolo?

    Spuneți voi, de ce ați venit aici? Să purtați război sau să câștigați iubite? “Să purtăm război!“ Cu cine? Troieni sau greci? “Cu troieni!“ Atunci de ce l-ai lăsat pe Hector și ai scos sabia la regele tău? Și tu, cel mai măreț dintre oameni, ți-ai părăsit îndatoririle de rege, încredințat cu toate grijile poporului, și pentru o fetișcană ai vrut să te duelezi cu cel mai războinic dintre aliații tăi, un om pe care ar trebui să-l respecți și să-l protejezi. Devii astfel inferior înaltului preot, care tratează nobilii gladiatori cu respect.

    Vezi unde duce ignoranța cu privire la ce este avantajos? 

    “Dar eu sunt bogat!“

    Ești mai bogat decât Agamemnon?

    “Dar eu sunt chipeș!“

    Ești mai chipeș decât Ahile?

    “Dar eu am părul mândru și frumos!“

    Nu avea Ahile un păr mai frumos și blond, nu îl pieptăna și îl netezea ca să fie mândru?

    “Dar eu sunt puternic!“

    Poți să ridici o piatră la fel de grea precum au ridicat Hector sau Ajax?

    “Dar eu sunt de viță nobilă!“

    Este mama ta o zeiță? Este tatăl tău din stirpea lui Zeus? Ce bine îi aduc aceste lucruri lui Ahile, când stă și plânge după o fată?

    “Dar eu sunt un bun orator!“

    Și el nu era? Nu vezi cum s-a descurcat cu Ulise și cu Phoenix, cei mai buni oratori dintre greci? Cum i-a redus la tăcere? 

    Asta e tot ce pot să-ți spun ție, și chiar și asta o spun cu reticență. De ce? Deoarece nu mi-ai stârnit interesul. Ai tu ceva care să mă stârnească, la fel cum cei care se ocupă de creșterea cailor sunt stârniți când văd un cal de rasă? Corpul tău? Îl tratezi într-o manieră rușinoasă. Hainele tale? Sunt prea extravagante. Comportamentul sau înfățișarea ta? Nimic de văzut. Când vrei să asculți un filosof nu-i spune “Nu vorbești nimic cu mine.“ Mai degrabă arată că ești capabil să asculți și vei vedea că astfel îl vei stârni să-ți vorbească.