Până și Epicur înțelege că oamenii sunt prin natura lor ființe sociale. Însă după ce așează binele nu în spirit, ci în carcasa care-l conține, nu mai poate să spună nimic diferit. Pe de altă parte, el înțelege corect principiul conform căruia nu trebuie să admirăm sau să acceptăm ceva ce este separat de natura binelui.
Cum putem fi ființe sociale dacă nu nutrim o dragoste naturală către copiii noștri? De ce ai sfătui un om înțelept să nu crească copii? De ce îți este frică că îi pot aduce probleme? Oare un șoricel care crește în casă îi creează probleme? Ce îi pasă lui dacă un șoricel se tânguie la el în casă? Însă Epicur știe că odată ce un copil s-a născut, nu mai este în puterea noastră să nu-l iubim și să nu ne pese de el.
De asemenea, Epicur spune că omul înțelept nu se implică în viața cetății, deoarece cunoaște lucrurile pe care un om care s-a angajat în aceasta trebuie să le facă. Desigur, dacă vrei sa trăiești printre oameni ca și cum ar fi muște, ce te împiedică să faci asta?
Epicur, ca și cum nu ar ști ce este dragostea părintească, spune “Să nu creștem copii”. Dacă o oaie sau un lup nu-și abandonează vlăstarul, trebuie omul să facă asta? Ce ai vrea să facem? Vrei să fim proști ca oile? Dar nici măcar ele nu-și abandonează puii. Vrei să fim sălbatici ca lupii? Nici măcar ei nu îi abandonează pe ai lor. Cine poate să-ți urmeze sfatul când își vede plângând copilul căzut la pământ? Din partea mea, eu cred că dacă părinții tăi ar fi știut de la un oracol că o să vorbești asemenea lucruri, nici măcar atunci nu te-ar fi abandonat.