În mod natural, omul iubește acele lucruri de care se ocupă cu sârguință. Oamenii nu se ocupă cu sârguință de lucruri care sunt rele sau de lucruri care nu-i preocupă. Rămâne deci că ei se ocupă cu sârguință numai de lucruri bune, iar dacă se ocupă cu convingere de asemenea lucruri, atunci le și iubesc. Cel care cunoaște binele, știe și să iubească. Dar cel care nu știe să deosebească binele de rău și pe cele două de lucrurile indiferente, cum poate să dețină puterea de a iubi? Prin urmare, numai cel care deține cunoaștere poate iubi.
“Cum se face că, deși nu sunt inteligent, îmi iubesc copilul?“ întreabă unul.
Sunt surprins că începi prin a recunoaște că nu ești inteligent. Ce îți lipsește? Nu te folosești de simțuri? Nu distingi impresiile? Nu te îngrijești de cele trebuincioase trupului, precum hrană, îmbrăcăminte sau adăpost? De ce spui că ești prost?
Spui asta deoarece, în mod frecvent, ești tulburat și amețit de impresiile tale. Fiind copleșit de puterea lor de persuasiune, același lucru despre care odată ai considerat că este bun, acum apreciezi că este rău și după aceea îl vei considera indiferent. Într-un cuvânt, ești supus durerii, fricii, invidiei, confuziei, schimbării. Acesta este motivul pentru care recunoști că ești prost. Și nu ești schimbător în lucrurile pe care le iubești? Nu consideri la un moment dat că bogăția, plăcerea și alte lucruri externe sunt bune, iar altădată că nu mai sunt bune? Nu consideri unii oameni acuma buni, acuma răi, și câteodată nutrești sentimente de prietenie către ei, iar altădată îi consideri dușmani? Azi îi lauzi, mâine îi învinuiești?
“Este adevărat, sunt supus acestor sentimente.“
Crezi că un om care se înșeală cu privire la cineva, îi poate fi prieten ?
“Nu.“
Cineva care are afecțiuni schimbătoare față de cel pe care l-a ales ca prieten, are cu adevărat bunăvoință față de acesta?
“Nu are.“
Dar cineva care întâi jignește un om, apoi îl laudă?
“Nici acesta.“
N-ai văzut niciodată cățelușii cum se alintă și cum se joacă între ei, de zici că nu există un exemplu mai bun de prietenie? Dacă vrei să vezi ce fel de prietenie este aceea, aruncă un os între ei și o să afli. Aruncă între tine și fiul tău o mică proprietate și o să vezi cum el vrea să te îngroape cât mai repede, iar tu te rogi ca băiatul tău să moară. Și atunci te vei plânge “Ce copil am crescut, care abia așteaptă să mă îngroape!“ Sau aruncă o fată frumoasă între voi, pe care amândoi să o iubiți, și tânărul și bătrânul. Același lucru o să se întâmple și dacă intervine între voi puțină faimă sau un pericol. Vei spune aceleași vorbe pe care le-a rostit și tatăl lui Admetus: “Te bucuri de lumina zilei; dar oare nu s-ar bucura și tatăl tău?“
Crezi că tatăl lui Admetus nu și-a iubit copilul, când acesta era mic? Crezi că nu a suferit atunci când copilul era bolnav, că nu a spus de multe ori “Mai bine să am eu febră decât copilul“? Însă când încercarea este aproape, vezi ce cuvinte rostește.
Eteocle și Polinice nu au avut aceeași mamă și același tată? Nu au crescut ei împreună, nu au mâncat împreună, nu au băut și nu au dormit împreună? Nu s-au sărutat unul pe celălalt? Astfel încât, orice om care i-ar fi văzut pe cei doi cred că ar fi râs de filosofi și de paradoxurile pe care le spun cu privire la prietenie. Însă vezi ce spun cei doi imediat ce un os, sub forma unui tron, a căzut între ei:
“Vrei să iei poziție în fața turnurilor?
De ce îmi ceri asta?
Ca să iau poziție în fața ta și să te omor.
Și eu doresc să-ți vărs sângele.“
Acestea sunt lucrurile pentru care se roagă ei.
Să nu te înșeli, nicio făptură nu este atașată de altceva mai puternic decât de interesul său. Va urî, va respinge și va blestema orice îi va părea că este o piedică în calea interesului său, fie că este vorba de frate, părinte, copil sau iubit. Căci este în natura sa să nu iubească nimic la fel de mult cum își iubește propriul interes, nici părinți, nici frați, nici neamuri, nici țară și nici zei. Atunci când ni se pare că zeii sunt o piedică în calea interesului nostru, îi insultăm, le dărâmăm statuile și le distrugem templele; cum Alexandru a dat ordin să fie arse toate templele lui Asclepios atunci când iubitul său a murit.
Așadar, dacă interesul, pietatea, onoarea, țara, părinții și prietenii sunt în același taler al balanței, sunt în siguranță. Însă dacă într-un taler este interesul, iar în celălalt se află prietenii, țara, rudele și însăși dreptatea, toate acestea sunt date la o parte, deoarece cântăresc mai puțin decât interesul. Fiindcă orice făptură, din necesitate va înclina către partea unde se află Eu și Al meu. Fie că este vorba de plăceri, de voință sau de lucrurile externe, acea parte va conduce. Dacă Eu se identifică cu voința, atunci și doar atunci, voi fi un prieten sau un fiu sau un tată așa cum trebuie. Asta deoarece va fi în interesul meu să cultiv statornicia, modestia, răbdarea, cumpătarea, bunăvoința și relațiile bune cu ceilalți. Însă dacă așez ce este al meu într-o parte și ce este nobil în altă parte, atunci se confirmă declarația lui Epicur, care spune “ceea ce este nobil, fie nu există, fie este rezultatul unei opinii comune.“
Pentru că nu au înțeles aceste lucruri, spartanii și atenienii s-au certat între ei, iar tebanii s-au certat cu ambii. Tot din același motiv, perșii s-au certat cu grecii, și macedonenii s-au certat cu ambii. Tot așa și romanii cu geții. Și chiar înainte de toate acestea, tot acesta a fost motivul pentru care a început războiul troian. Paris a fost oaspetele lui Menelau. Oricine ar fi văzut atitudinea prietenească dintre ei, n-ar fi crezut dacă cineva îi spunea că nu sunt prieteni. Dar un os, sub forma unei femei frumoase, a fost aruncat între ei și astfel a început războiul.
Atunci când vezi prieteni sau frați care par să se înțeleagă, nu te grăbi să tragi vreo concluzie cu privire la prietenia dintre ei, nici chiar dacă cei doi se jură că nu o să se despartă niciodată. La un om rău, facultatea conducătoare nu prezintă încredere, este instabilă și lipsită de direcție. Ea este stăpânită acum de o impresie, iar mai încolo de alta. Nu te uita, cum fac majoritatea oamenilor, dacă ei au fost născuți din aceiași părinți, dacă au crescut sub același acoperiș și dacă au învățat de la același pedagog; tu uită-te unde își așează interesul, dacă în lucrurile externe sau în voință. Iar dacă îl așează în cele externe, nu-i numi prieteni, cum nu-i poți numi nici de încredere, statornici, curajoși sau liberi; de fapt dacă gândești bine, nu-i poți numi nici oameni. Căci în natura umană nu există niciun principiu care să-i facă să se muște sau să se jignească între ei, să pândească în deșert sau în locuri publice precum sălbăticiunile, să se comporte în instanțele de judecată precum tâlharii. Cum nu există în natura umană niciun principiu care să-i facă nesăbuiți, infideli sau șarlatani, sau să-i facă să săvârșească alte ofense pe care oamenii le fac unul împotriva altuia. Există o singură opinie greșită care îi împinge la asemenea lucruri: își așează interesul în acele lucruri care sunt independente de voință.
Însă dacă vei vedea că acești oameni își așează cu adevărat binele în propria voință și în corecta folosință a impresiilor, atunci nu căuta dacă sunt părinți și copii, sau frați sau dacă se cunosc și sunt împreună de mult timp; ci odată ce ai stabilit acest lucru, poți spune liniștit că sunt prieteni, la fel cum poți spune că sunt de încredere și că sunt drepți. Căci unde altundeva poate să fie prietenia, decât acolo unde se află încrederea și respectul, unde este o comuniune bazată pe ce este nobil și pe nimic altceva?
“Dar, dacă un om îmi acordă atenție atâta timp, nu înseamnă că mă iubește?“
De unde știi tu, sclavule, că nu a fost atent cu tine precum un om care este atent cu încălțările pe care le curăță sau cu dobitoacele pe care le îngrijește? De unde știi că după ce ai încetat să fii de folos pentru el, nu o să te arunce, așa cum face cu o farfurie spartă?
“Dar această femeie este soția mea și trăim de multă vreme împreună!“
Și Eriphyle nu a trăit mult cu Amphiaraus, nu era mama copiilor lui? Dar un colier a intervenit între ei. Și ce reprezintă acest colier? Opinia oamenilor cu privire la asemenea lucruri. Acesta este elementul animalic. Acesta este lucrul care a distrus prietenia dintre soț și soție, care nu i-a mai permis femeii să fie soție și mamei să fie mamă.
Oricare dintre voi, dacă dorește să fie prieten cu altcineva sau să fie prieten cu el însuși, să îndepărteze de la el aceste opinii, să le deteste, să le alunge din sufletul său. Astfel, în primul rând, el nu se va blama singur și nu va fi în conflict cu el însuși, nu va fi schimbător și nu se va abuza singur. În al doilea rând, către altul care îi seamănă, va fi întotdeauna și cu desăvârșire prieten. Iar pe omul care nu-i seamănă îl va răbda, va fi amabil cu el și îl va trata cu blândețe, gata să-l ierte având în vedere ignoranța sa și lipsa de cunoaștere în ceea ce privește cele mai importante lucruri. Nu va fi neîndurător cu niciun om, fiind conștient de adevărul spuselor lui Platon, că orice suflet este lipsit de adevăr fără voia sa.
Dacă nu poți face asta nu ești cu adevărat prieten, deși te poți comporta ca un prieten în orice alte aspecte, poți bea împreună, poți trăi sau poți călători împreună cu cineva, sau te poți naște din aceeași părinți; dar acestea sunt adevărate și cu privire la șerpi. Cum nici șerpii nu pot fi prieteni cu adevărat, nici tu nu poți câtă vreme nu renunți la aceste opinii animalice și revoltătoare.