Oameni admit ușor unele lucruri, în timp ce pe altele nu vor să le recunoască. Nimeni nu va recunoaște că este prost sau că este lipsit de înțelegere. Dimpotrivă, toți oamenii se plâng astfel “De-aș fi avut eu atâta noroc pe cât am minte!“ Pe de altă parte, oamenii recunosc ușor că sunt timizi. Îi auzi spunând “Recunosc că sunt puțin timid, însă vei vedea că, în general, nu sunt un prost.“ De asemenea, un om nu va recunoaște ușor că îi lipsește stăpânirea de sine; iar că este nedrept, nu va recunoaște nimeni. În niciun caz nu va recunoaște că este invidios sau că își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Însă majoritatea oamenilor vor recunoaște că sunt miloși. 

    Care este motivul pentru care oamenii admit ușor unele lucruri, iar pe altele nu? Principalul motiv este o inconsecvență și o confuzie în ceea ce privește binele și răul, dar oameni diferiți au păreri diferite. În general, oamenii nu recunosc ceea ce consideră că este josnic. Ei presupun că timiditatea și mila sunt însușiri care demonstrează un caracter bun, dar prostia este caracteristică unui sclav. Cel mai mult refuză să își recunoască defectele antisociale. Majoritatea defectelor pe care sunt înclinați să le recunoască sunt cele despre care consideră că au un element involuntar, precum timiditatea sau mila. Tot ca un element involuntar, dacă un om recunoaște că îi lipsește stăpânirea de sine, va pretinde ca scuză că este îndrăgostit. La fel, și în gelozie, oamenii presupun că există ceva involuntar, astfel că își recunosc acest defect. Însă oamenii nu consideră că nedreptatea este vreodată involuntară. 

    Trăind printre oameni care sunt atât de confuzi, care nu cunosc lucrurile despre care vorbesc, care nu își cunosc propriile defecte și nu știu care sunt cauzele acestora sau cum se pot elibera de ele, cred că merită să fim atenți la noi înșine și să ne întrebăm “Sunt oare unul dintre ei? Ce impresie am eu despre mine? Cum mă comport? Mă comport precum un om prudent? Mă comport precum un om cumpătat? Spun despre mine că am fost învățat să fiu pregătit cu privire la orice se poate întâmpla? Sunt conștient că nu știu nimic, precum ar trebui să fie conștient un asemenea om? Merg la învățătorul meu cum merg la un oracol, pregătit să-l ascult? Sau vin la școală precum un copil aiurit, să învăț istorie și să înțeleg ce spun cărți pe care nu le înțelegeam înainte, pentru ca după aceea să le explic și eu altora, dacă se va ivi ocazia?“

    Omule, acasă te-ai luptat cu sclavul, ți-ai întors casa cu susul în jos și ai deranjat vecinii. Iar acuma vii la mine cu un aer de înțelept și mă critici pentru explicațiile pe care le ofer și că vorbesc despre tot ce-mi trece prin cap? Vii aici plin de invidie și supărat că nu primești nimic de acasă. În timpul discuțiilor de aici, tu nu te gândești la nimic altceva decât la ce atitudine are tatăl tău față de tine și față de fratele tău. “Oare ce vorbesc despre mine cei de acasă? Ei cred că eu fac progrese acum și își spun că mă voi întoarce mai înțelept. Aș vrea să învăț totul până când mă voi întoarce. Dar este atât de mult de muncă și nu primesc nimic de acasă, iar băile din Nicopolis sunt așa murdare. Acasă nu este bine și nici aici nu este bine.“

    Sunt unii care spun că nu au nimic de câștigat din școală. De ce oare? Cine vine la școală? Cine vine să fie vindecat? Cine vine să își purifice opiniile? Cine vine să învețe ce îi lipsește? Dacă tu nu ai venit cu intenția de a lăsa deoparte opiniile tale sau de a le corecta sau de a le înlocui cu altele, de ce te miri că pleci din școală cu aceleași defecte cu care ai venit? Tu cauți să primești lucrul pentru care ai venit aici! Vrei să vorbești despre principii filosofice. Și? Nu ai devenit mai elocvent? Nu poți să-ți prezinți teoriile mai bine acum? Nu poți să analizezi silogisme complicate? Nu ai învățat să examinezi paradoxul mincinosului sau alte silogisme? De ce ești nemulțumit că ai primit lucrurile pentru care ai venit? 

    “Da, dar dacă va muri copilul meu sau fratele meu, sau dacă voi muri eu sau voi fi torturat, la ce îmi ajută toate astea?“

    Pentru asta ai venit și pentru asta stai lângă mine? Ai stat treaz noaptea pentru asta? Când ai mers să te plimbi cu prietenii tăi, ai discutat vreodată cu ei despre impresiile tale, în loc să discuți despre silogisme? Când ai făcut asta? Vii și spui că principiile filosofice sunt inutile. Pentru cine? Pentru cei care nu le folosesc corect. Picăturile pentru ochi nu sunt inutile pentru cei care le folosesc când trebuie și cum trebuie; cataplasmele nu sunt inutile; ganterele nu sunt inutile. Nu sunt de folos pentru unii, însă sunt folositoare pentru alții. De mă vei întreba dacă silogismele sunt folositoare sau nu, îți voi răspunde că sunt folositoare, iar dacă vrei ți-o și demonstrez. 

    “Cum sunt ele de folos pentru mine?“

    Omule, mă întrebi dacă sunt folositoare în general sau pentru tine în momentul acesta? Dacă mă întreabă cineva bolnav de dizenterie dacă este folositor oțetul, îi voi răspunde că este folositor. Dar este folositor pentru el? Nu. Să caute mai întâi să oprească scaunele și să-și vindece ulcerațiile. Iar tu, caută mai întâi să oprești ulcerațiile și scaunele tale, calmează-ți mintea și vino cu ea limpede la școală. Astfel vei descoperi cât de puternică este rațiunea.