Propozițiile adevărate și evidente, sunt folosite în mod necesar chiar și de către cei care le contrazic. Putem considera cea mai bună dovadă că un lucru este evident faptul că însăși cei care îl neagă sunt, în același timp, nevoiți să se folosească de el. De exemplu, cineva care vrea să nege că există adevăruri universal valabile, se contrazice singur atunci când afirmă “Nu există adevăruri universal valabile“. Ce te faci acum, sclavule? Nu tu ai spus că orice afirmație universal valabilă este falsă?

    Tot așa, unii spun lucruri precum “Să știi că nimic nu poate fi știut, toate lucrurile sunt imposibil de demonstrat“; sau “Crede-mă pe mine când îți spun că nu ar trebui să crezi nimic, și asta va fi în avantajul tău“; sau “Învață de la mine că nimic nu poate fi învățat. Dacă vrei, pot să te învăț de ce este așa.“ Ce diferență este între acești oameni și cei care își spun academici? “Omule, fii de acord cu afirmația care spune că nimeni nu este de acord cu nimic! Crede-ne pe noi când spunem că nimeni nu crede pe altcineva!“

    La fel, Epicur plănuiește să distrugă comuniunea existentă în mod natural între oameni și, în același timp, se folosește de lucrul pe care vrea să-l distrugă. Ce spune el? “Nu fiți amăgiți, oameni buni! Nu vă lăsați induși în eroare! Nu greșiți! Credeți-mă pe mine când spun că nu există o comuniune naturală între animalele raționale. Cei care spun că există vă înșeală și vă seduc cu argumente false.“ 

    Și ce-ți pasă ție? Lasă-ne să fim seduși. Îți va fi ție mai rău dacă noi ceilalți suntem convinși că există o comuniune naturală între noi? Că trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a păstra această comuniune? Dimpotrivă, îți va fi mai bine și vei fi mai în siguranță. Atunci, de ce te bate grija pentru noi? De ce stai treaz noaptea târziu, la lumina lămpii, pentru noi? De ce te trezești devreme? De ce scrii atâtea cărți? Pentru ca niciunul dintre noi să nu fim amăgiți de existența zeilor, sau să credem că ei au grijă de noi? Sau să nu ne înșelăm căutând natura binelui altundeva decât în plăcere? Dacă pentru asta o faci, stai liniștit și culcă-te; trăiește o viață de vierme, precum cea pentru care te consideri tu vrednic: mănâncă, bea, fă sex, ușurează-te și dormi. 

    Ce importanță are pentru tine ce gândim noi cu privire la acestea, dacă avem dreptate sau nu? De oi te îngrijești deoarece îți furnizează lână și lapte, și nu în ultimul rând, carne. Nu ar fi de dorit ca oamenii să fie adormiți și vrăjiți de către stoici, gata pregătiți pentru ca tu și cei ca tine să-i tundeți și să-i mulgeți? Ar trebui să-ți păstrezi învățăturile pentru tovarășii tăi epicurieni, dar să le ascunzi de ceilalți. Chiar să-i convingi că suntem în natura noastră înclinați către comuniune, că moderația este un lucru bun; astfel încât să obții totul pentru tine. Sau vrei să spui că ar trebui să păstrăm această comuniune numai cu unii, iar cu alții nu? Cu cine ar trebui să o păstrăm? Cu cei care la rândul lor încearcă să o păstreze, sau cu cei care o încalcă? O încalcă cineva mai mult decât tine, care formulezi asemenea doctrine?

    Ce l-a trezit pe Epicur din somnolență și l-a îndemnat să scrie lucrurile pe care le-a scris? Ce altceva decât lucrul cel mai puternic din constituția omului, natura sa? Ea, care trage un om unde îi este voia, chiar și atunci când el se opune și se vaită? De vreme ce ai aceste opinii asociale, spune ea, scrie-le și transmite-le altora. Întrerupe-ți și somnul pentru asta, și prin fapta ta condamnă propriile opinii. Vorbim despre Oreste că nu era lăsat să doarmă și era urmărit de către Furii; dar nu sunt Furii și chinuri cele care nu l-au lăsat pe Epicur să doarmă și să se odihnească, împingându-l să-și facă publice mizeriile, cum vinul și nebunia îi împingeau de la spate pe preoții lui Cybele? Atât de puternică și de neînvins este natura umană!

    Cum poate fi făcută o viță să producă fructele măslinului? Sau un măslin să producă aceleași fructe ca și o viță? Este imposibil, de neconceput. Tot la fel este imposibil pentru un om să-și piardă cu totul atributele specifice omului. Nici măcar cei care își amputează organele, nu pot să amputeze dorințele specifice omului. În același mod, deși Epicur a amputat atributele specifice omului: de cap al familiei, de cetățean sau de prieten, el nu a putut să amputeze dorințele umane.

    Nu poate să facă asta, cum nici delăsătorii adepți ai Academiei nu pot să-și orbească propriile simțuri sau să scape de ele, deși din asta și-au făcut principalul scop din viață. Ce mare rușine! Când un om primește de la natură instrumentele de măsură necesare pentru descoperirea adevărului, iar el, în loc să adauge la acestea și să muncească pentru a le îmbunătăți, face exact opusul, încearcă să arunce și să distrugă chiar facultățile care ne permit să discernem adevărul.

    Spune-ne filosofule, care este părerea ta despre pietate și sfințenie? 

    “Dacă vrei, îți pot demonstra că sunt lucruri bune.“

    Prea bine, demonstreaz-o. Astfel, concetățenii noștri vor lua aminte și vor onora divinul, și vor înceta în sfârșit să neglijeze lucruri de cea mai mare importanță. 

    “Ai dovada că acestea sunt lucruri bune?“

    Da, și sunt mulțumit cu ea.

    “Dacă tot ești mulțumit cu ea, atunci ascultă și argumentele contrare: zeii nu există. Dacă totuși există, nu le pasă de oameni și nu au o legătură strânsă cu ei, astfel că pietatea și sfințenia despre care vorbesc mulți oameni nu reprezintă decât minciunile unor escroci și ale unor sofiști. Sau poate că sunt minciunile unor legiuitori, destinate să bage frica în răufăcători.“

    Bravo filosofule! Ai adus un mare serviciu concetățenilor noștri și ai convins tinerii să se întoarcă la desconsiderarea lor inițială față de divin. 

    “Care este problema? Nu ești mulțumit de asta? Învață atunci cum dreptatea nu înseamnă nimic, cum modestia este nebunie, iar tata sau fiu sunt doar cuvinte goale.“

    Bravo, filosofule! Ține-o tot așa și vei convinge tot mai mulți tineri să fie de acord cu tine și să-ți împărtășească vederile. Fără îndoială, acestea sunt principiile care au stat la baza cetăților bine guvernate. Acestea sunt principiile care au construit Sparta. Aceasta sunt convingerile pe care Lycurg le-a insuflat spartanilor prin legile și învățăturile sale: că sclavia nu este mai rușinoasă decât o viață nobilă, că libertatea nu este cu nimic mai nobilă decât josnicia. Cei care au murit la Termopile, pentru aceste convingeri și-au dat viața. Pentru aceste principii și-au părăsit atenienii orașul.  

    Cu toate acestea, oameni care vorbesc astfel, întemeiază familii și fac copii, se implică în viața cetății și se autointitulează preoți și interpreți ai unor zei în care nu cred că există. Consultă oracolul Pythian pentru a afla ceea ce ei singuri consideră minciuni, și interpretează oracole pentru alții. Ce groaznică și nerușinată impostură! 

    Omule, ce faci? Te contrazici singur în fiecare zi! Nu vrei să abandonezi aceste erori? Atunci când mănânci, unde duci mâncarea? La gură sau la ochi? Atunci când te îmbăiezi, în ce o faci? Îi spui la o cană farfurie sau la un polonic scuipătoare, în loc să folosești numele lor?

    Dacă aș fi sclavul unui asemenea om, l-aș chinui zilnic, chiar dacă aș fi biciuit pentru asta. “Pune niște ulei în baie, băiete!“ I-aș turna sos în cap. “Ce faci?“ Mă jur, am avut o impresie că acesta este ulei și nu am putut discerne. “Adu-mi o tocană!“ I-aș umple farfuria cu oțet și i-aș duce-o. “N-am cerut eu tocană?“ Dar stăpâne, asta este tocană. “Asta este oțet!“ Și cum îți dai seama că nu este tocană? “Ia-l și miroase, ia-l și gustă!“ De unde știu eu că simțurile nu mă înșeală?

    Dacă aș mai avea încă trei sau patru tovarăși printre sclavi, care să mi se alăture, l-aș forța să se spânzure sau să renunțe la opiniile sale. Aceștia sunt oamenii care râd de noi, oamenii care se folosesc de darurile primite de la natură, în timp ce le resping în teoriile lor.

    Oameni modești și recunoscători, într-adevăr! Mănâncă pâine în fiecare zi și, cu toate acestea, îndrăznesc să susțină că nu avem unde ști dacă există o Demetra sau fiica ei, Persefona, sau Pluto; ca să nu dau alte exemple. Ce să mai spun de faptul că se bucură de zi și de noapte, de anotimpuri, de stele și mare și pământuri, de comuniunea cu oamenii, deși niciunul dintre acestea nu le trezește interesul în cea mai mică măsură.

    Singurul loc scop este să-și vomite problema lor măruntă și, după ce și-au golit astfel stomacul, să meargă să facă o baie. Însă nu se gândesc nici în cea mai mică măsură la ceea ce spun. Nu se gândesc despre ce subiect vorbesc, cui îi vorbesc și ce pot înțelege interlocutorii lor din asemenea vorbe: dacă vreun tânăr cu spirit nobil, care va fi influențat sau a fost deja influențat de ei, poate să piardă ceea ce este nobil în el; dacă un depravat se simte încurajat să comită actele sale rușinoase; dacă oferă scuze, prin teoriile lor, unuia care delapidează banii publici; sau dacă unul care își neglijează părinții poate fi îmbărbătat de învățăturile lor. Ce este pentru ei bun sau rău, josnic sau nobil?

    Este inutil să încerci să combați acești oameni, să discuți cu ei sau să le schimbi opinia. Ai avea mai multe șanse să convingi un desfrânat să se schimbe, decât pe acești oameni care au devenit orbi și surzi la propriile mizerii.