Atunci când îți este adus la cunoștință ceva ce te poate tulbura, păstrează acest principiu la îndemână: vestea pe care ai primit-o nu se referă la ceva ce ține de voință. Poate altcineva să te înștiințeze că ți-ai format o opinie greșită sau o dorință greșită? În niciun caz! Ce te poate înștiința este că a murit cineva sau că cineva te vorbește de rău. Și ce înseamnă asta pentru tine? Sau te poate înștiința că tatăl tău are unele planuri sau altele. Care afectează ce? Voința ta? Cum ar putea? Dacă afectează sărmanul tău corp sau sărmana ta proprietate, poți sta liniștit, nu te afectează pe tine.
Judecătorul te declară vinovat de impietate. Nu au făcut judecătorii aceeași declarație și în cazul lui Socrate? Este treaba ta că un judecător a declarat asta? Nu. Atunci de ce să te necăjești cu privire la asta?
Tatăl tău are datoria sa, pe care dacă nu o va îndeplini, va pierde caracterul unui tată, va pierde omul care este iubitor și blând cu copiii săi. Nu căuta să-l faci să piardă și altceva din cauza asta. Acolo unde un om greșește, acolo va suferi și răul, niciodată altundeva. Pe de altă parte, este datoria ta să te aperi cu fermitate, cu modestie și fără ură. Dacă nu faci asta, vei pierde caracterul unui fiu, a unui om modest și onorabil. Iar judecătorul, este el la adăpost de orice pericol? Nu, și el este în pericol, la fel ca și voi. Atunci, de ce te temi de decizia lui? Ce treabă ai tu cu răul altuia? Răul posibil pentru tine este să te aperi greșit; la asta trebuie să fii tu atent. Dar dacă ești condamnat sau nu, asta este alegerea altuia, așadar este și răul altuia.
“Cutare persoană te amenință.“
Pe mine? În niciun caz.
“Te acuză.“
Ce face el este treaba lui.
“Dar te va condamna pe nedrept!“
Sărmanul om, cu atât mai rău pentru el.