De vreme ce rațiunea este facultatea care cercetează și desăvârșește totul, nu trebuie să rămână ea însăși necercetată. Dar ce ar trebui să se ocupe cu această cercetare? Este clar că acest lucru ar trebui făcut ori de către ea însăși, ori de către altceva. Atunci acel altceva fie este o altă rațiune, fie ceva superior rațiunii, lucru imposibil. Dar dacă este altă rațiune, atunci cine o va cerceta pe aceasta? Căci dacă acea rațiune se poate cerceta pe ea însăși, atunci și a noastră poate face același lucru. Însă dacă de fiecare dată ar trebui să chemăm o altă rațiune să o cerceteze pe cea dinaintea ei, acest lucru s-ar întinde la infinit. Prin urmare, rațiunea se analizează pe ea însăși.

    “Da, însă este o nevoie mai stringentă să ne îngrijim de opinii și altele asemenea.”

    Dacă vrei să studiezi aceste lucruri este foarte bine. Însă când îmi vei spune “Nu înțeleg dacă argumentezi fals sau adevărat” și când mă vei întrerupe și-mi vei cere să explic atunci când sunt nevoit să folosesc un limbaj ambiguu, nu o să am răbdare cu tine și o să-ți aduc aminte că “aceste probleme sunt stringente!” Presupun că din acest motiv, stoicii pun logica la început, precum atunci când cântărești cereale întâi cercetezi unitatea de măsură. Dacă nu determinăm întâi ce este o baniță și ce este o balanță, cum putem măsura sau cântări ceva?

    La fel în cazul nostru, dacă nu avem o înțelegere completă și nu ne perfecționăm instrumentul care judecă și înțelege celelalte lucruri, mai suntem noi capabili să cercetăm și să înțelegem orice altceva cu exactitate? Cum ar fi posibil?

    “Da, însă banița este doar un lucru din lemn și nu produce fruct.”

    Dar este un lucru care poate cântări cerealele.

    “Nici logica nu produce fructe.”

    Cu privire la asta vom vedea. Însă chiar și dacă am admite asta, este de ajuns că logica este cea care judecă și examinează alte lucruri, și, cum s-ar spune, le măsoară și le cântărește. Cine spune acestea? Doar Chrysippus și Zenon și Cleanthes? Nu spune același lucru și Antistene? Și cine a scris că începutul educației îl reprezintă cercetarea termenilor? Nu spune Socrate asta? Nu scrie Xenofon despre el că începea cu cercetarea termenilor, căutând să afle ce înseamnă fiecare dintre aceștia?

    “Atunci asta este ceea ce numești măreț sau admirabil, să înțelegi și să interpretezi pe  Chrysippus?”

    Nu spune nimeni asta. Atunci ce este admirabil? Să înțelegi intenția naturii. Poți să o înțelegi de unul singur? Dacă da, ce nevoie mai ai de altceva? Dacă este adevărat că toți oamenii greșesc fără voia lor și tu ai învățat adevărul, rezultă că din acest moment trebuie să faci ce se cuvine.

    “Dar eu nu înțeleg intenția naturii.”

    Cine știe să o explice? Unii spun că Chrysippus. Merg mai departe și mă informez ce spune acest interpret al naturii. Dacă nu înțeleg ce spune, caut un interpret al lui Chrysippus. Acesta spune “Să examinăm această frază tradusă în latină.” Ar trebui ca translatorul să se comporte cu îngâmfare? Nici măcar Chrysippus nu ar avea dreptate să fie îngâmfat dacă doar ar interpreta intenția naturii, fără să o urmeze el însuși; cu atât mai puțin translatorul său. Căci nu avem nevoie de Chrysippus doar așa de dragul lui, ci pentru ca să înțelegem natura. La fel cum nu avem nevoie de prezicator pentru el, ci deoarece considerăm că prin el putem cunoaște viitorul și  putem înțelege semnele trimise de zei. Cum nu avem nevoie de măruntaiele animalelor pentru ele, ci deoarece prin intermediul lor se citesc semnele trimise. La fel cum nu ne uităm cu admirație la cioară sau la corb, ci la Zeu, care ne transmite semne prin intermediul acestora. 

    Mă duc la acest interpret și prezicator și îi spun “Examinează măruntaiele pentru mine și spune-mi ce semne transmit acestea.” El deschide măruntaiele, le examinează și interpretează astfel: “Omule, spune el, de la natură ai o voință liberă de piedici și de constrângeri, asta este scris aici în măruntaie. O să-ți arăt întâi asta în disciplina consimțământului. Poate un om să te împiedice să consimți la ceea ce este adevărat? Niciun om nu poate. Poate un om să te constrângă să accepți ceea ce este fals? Niciun om nu poate. Vezi că în aceasta disciplină ai voința liberă de piedici, liberă de constrângeri, nestingherită. Este altfel în disciplina dorinței sau a impulsului? Ce poate anula un impuls decât un alt impuls? Și ce poate supune dorința sau aversiunea decât o altă dorință sau aversiune?”

    Dar tu spui “Dacă mă amenință cu moartea mă constrânge.” Nu lucrul cu care ești amenințat te constrânge, ci propria ta opinie că este mai bine să faci ce ți s-a poruncit decât să mori. Este propria opinie cea care te-a convins, așadar voința a constrâns voința. 

Dacă Zeul ar fi creat acea parte din sine, care a luat-o de la el și ne-a dăruit-o nouă, astfel încât să fie supusă piedicilor și constrângerilor fie din partea sa ori a altuia, atunci nu ar mai fi Zeu și nu s-ar îngriji de noi așa cum se cuvine. “Asta, spune prezicătorul, am găsit în măruntaiele animalului sacrificat. Acestea sunt semnele Zeului pentru tine: Dacă alegi, ești liber. Dacă alegi, nu vei ocărî pe nimeni, nu vei învinovăți pe nimeni. Totul va fi în același timp în armonie cu mintea ta și cu cea a Zeului.” Aceasta este profețirea pentru care merg la acest prezicător și filosof, nu admirând interpretarea sa, ci admirând lucrurile pe care le interpretează.