Când văd un om neliniștit, mă întreb ce dorește acel om. Dacă nu dorește ceva ce nu este în puterea sa, ce motiv ar putea avea să fie neliniștit?
Din acest motiv, un cântăreț nu este neliniștit când cântă de unul singur. Însă de îndată ce intră pe scenă, el este cuprins de neliniște, chiar dacă are o voce plăcută și cântă bine la lăută. Aceasta deoarece el nu vrea numai să cânte bine, ci și să câștige aplauzele publicului, iar asta nu este în puterea sa. Acolo unde deține cunoaștere, el are încredere în sine. Dacă îi pui în față o persoană nepricepută, nu-i va acorda nicio atenție. Însă acolo unde nu deține cunoaștere, va fi neliniștit.
La ce anume mă refer? El nu știe nici ce este mulțimea, nici ce reprezintă admirația acesteia. El a învățat să atingă o notă joasă sau una înaltă, însă nu cunoaște și nici nu a studiat ce este admirația mulțimii și care este valoarea acesteia. Astfel, el este obligat să tremure și să devină palid.
Când văd un om în această condiție, nu pot să spun despre el ca este un cântăreț prost. Însă pot să spun multe alte lucruri despre el. În primul rând, îl numesc un străin și spun despre el următoarele: “Acest om nu știe pe ce lume se află. Deși se află printre noi de mult timp, el ignoră legile și obiceiurile cetății, nu știe ce îi este permis și ce nu îi este permis. Și nici nu a consultat vreun avocat care să-i explice legile.“
Niciun om nu scrie un testament, fără a ști sub ce formă trebuie scris sau fără a angaja pe cineva care cunoaște acest lucru; niciun om nu semnează cu ușurință un contract sau o garanție scrisă. Dar nimeni nu apelează la un avocat atunci când se folosește de dorință sau aversiune, de impuls sau intenție sau țel. La ce mă refer când spun că nu apelează la un avocat? Nu știe că dorește ceva ce nu-i este dat lui, nu știe că vrea să evite ceva ce este inevitabil; nu cunoaște ceea ce îi aparține și ceea ce nu-i aparține. Dacă le-ar cunoaște, nu s-ar mai simți niciodată împiedicat sau constrâns sau neliniștit.
“Cum așa?“
Se teme cineva de lucruri care nu sunt rele?
“Nu.“
Dar de lucruri care sunt rele, dar este în puterea sa să le evite?
“Desigur că nu.“
În acest caz, dacă nici unul din lucrurile independente de voință nu este bun sau rău și toate lucrurile care depind de voință sunt în puterea noastră și nu ne pot fi dăruite de către altcineva și nici nu ni le poate lua nimeni, unde mai rămâne loc pentru neliniște? Cu toate acestea, când este vorba de sărmanul nostru corp, de măruntele noastre proprietăți sau de voința împăratului, noi suntem neliniștiți. Însă nu suntem deloc neliniștiți cu privire la cele interioare.
Suntem neliniștiți la gândul că vom forma o opinie greșită? Nu, căci asta depinde de noi. Suntem neliniștiți că vom avea impulsuri contrare naturii? Nu, nici asta. Așa precum un doctor, judecând după culoarea feței, spune că splina unui om este afectată, iar la altul că ficatul este afectat; la fel și tu, când vei vedea un om palid, să spui “acest om nu este bine, dorințele și aversiunile lui sunt afectate, este bolnav.“ Căci nimic altceva nu schimbă culoarea feței sau nu provoacă tremurat și clănțănit de dinți sau nu îl face pe om “să i se înmoaie genunchii și să se mute de pe un picior pe celălalt.“
Acesta este motivul pentru care, atunci când Zenon urma să se întâlnească cu Antigonus, el nu era neliniștit. Asta deoarece Antigonus nu avea nicio putere asupra lucrurilor pe care Zenon le admira, și lui Zenon nu îi păsa de lucrurile asupra cărora avea putere Antigonus. Însă Antigonus era neliniștit atunci când urma să-l întâlnească pe Zenon, deoarece dorea ca acesta să îl placă, iar asta nu era un lucru care să fie în puterea sa. Pe de altă parte, Zenon nu dorea ca Antigonus să-l placă, deoarece niciun om care este iscusit într-un meșteșug nu caută să-i facă pe plac unuia care este nepriceput în acel meșteșug.
Să fiu nerăbdător să-ți fac pe plac? De ce aș vrea asta? Cunoști tu măsura cu care un om îl judecă pe celălalt? Ai studiat tu ce este un om bun și ce este un om rău și cum un om devine unul sau celălalt? Dacă da, de ce nu ești tu însuți bun?
“Cum adică, nu sunt bun?“
Deoarece un om bun nu se vaită, nu suspină și nu se plânge, un om bun nu devine palid și nu tremură gândindu-se cum va fi primit de către altcineva și dacă va fi ascultat de acela. Sclavule, te va primi așa cum va vrea! Ce îți pasă ție de ceea ce aparține altuia? Nu este vina sa dacă te primește cu ostilitate?
“Ba da.“
Este posibil ca greșeala să fie a unui om și răul care derivă din aceasta să fie al altuia?
“Nu.“
Atunci de ce îți provoacă neliniște lucruri care aparțin altuia?
“Nu-i asta. Sunt neliniștit deoarece nu știu cum să vorbesc cu el.“
Nu poți vorbi cu el după cum dorești?
“Îmi este teamă că îmi voi pierde stăpânirea de sine.“
Dacă trebuie să scrii numele lui Dion, te temi că îți poți pierde stăpânirea de sine?
“Desigur că nu.“
De ce? Este deoarece ai exersat scrisul?
“Desigur.“
Și dacă trebuie să citești, nu este la fel? De ce oare? Deoarece orice meșteșug îi acordă o anume putere și încredere în sine celui care-l stăpânește. Oare nu ai exersat și vorbitul? Ce altceva ai studiat în școală? Ai studiat silogisme și argumente care implică premise variabile. De ce ai studiat acestea? Nu ca să poți vorbi cu iscusință? Prin iscusință mă refer să vorbești atunci când este cazul, cu prudență și cu inteligență, fără să greșești și fără să te împiedici, și pe lângă toate acestea, cu încredere în tine. Ești neliniștit atunci când tu ești călare și urmează să te confrunți cu om pedestru, pe o câmpie întinsă și, spre deosebire de adversarul tău, având și avantajul faptului că ai exersat asta?
“În acel caz, nu. Dar persoana cu care urmează să vorbesc poate da ordin să fiu ucis.“
Sărmane om, spune adevărul și nu te mai lăuda și nu mai pretinde că ești filosof. Recunoaște care îți sunt stăpânii. Atâta timp cât îi vei lăsa să te stăpânească prin intermediul corpului tău, va trebui să urmezi pe oricine este mai puternic decât tine.
Socrate a exersat vorbitul cu un motiv, iar asta s-a văzut din modul în care a vorbit cu tiranii și cu judecătorii săi și cum a vorbit când era în închisoare. Și Diogene a exersat vorbitul, el care a vorbit cum a făcut-o cu Alexandru, cu pirații sau cu cel care l-a cumpărat. Ei practicau cu încredere în sine lucrurile pe care le-au exersat. Tu, întoarce-te la treburile tale și nu le abandona. Du-te în colțul tău și țese silogisme și propune-le altora. Nu este în tine omul care să guverneze o cetate!