Zeul este benefic. Binele este, de asemenea, benefic. Prin urmare, unde găsim adevărata natură a Zeului, acolo trebuie să fie și natura binelui. Unde găsim natura Zeului? În carne? Nicidecum! În pământuri? Nu! În faimă? În niciun caz! O găsim în inteligență, înțelepciune și dreaptă rațiune. În acestea caută și natura binelui.
O cauți la plante și la animale iraționale? Nu! Dacă o cauți în ceea ce este rațional, de ce să cauți altundeva decât în ceea ce distinge ființele raționale de cele iraționale? Plantele nu au o facultate care să le permită să se folosească de impresii, din acest motiv conceptul de bine nu se aplică în cazul lor. Deci binele necesită capacitatea de a folosi impresiile. Doar atât necesită? Dacă ar necesita numai asta, atunci poți spune că binele, fericirea sau nefericirea aparțin și animalelor iraționale. Tu însă, nu afirmi acest lucru și pe bună dreptate. Indiferent ce putere să se folosească de impresii ar poseda animalele, ele nu dețin facultatea care le permite să înțeleagă folosința impresiilor. Asta dintr-un motiv întemeiat, deoarece ele există pentru a fi supuse altora și nu au o importanță primară.
Ia măgarul de exemplu, are acesta o importanță primară? Nu, el există deoarece avem nevoie de un spate care să care lucruri. Și avem nevoie ca el să-și poată folosi capacitatea de a merge. Pentru asta, el a primit facultatea care îi permite să se folosească de impresii, fără de care nu ar fi putut să meargă. Aceasta este limita puterilor cu care sunt înzestrați măgarii. Căci dacă ar fi primit și facultatea care permite să înțelegi folosința impresiilor, este evident că nu ne-ar mai fi fost supuși nouă și nici nu ne-ar mai fi satisfăcut nevoile noastre, ci ne-ar fi fost egali și asemenea nouă.
Nu vei căuta natura binelui în acea facultate a cărei absență te împiedică să folosești conceptul de bine în cazul plantelor și animalelor?
“Cum așa? Nu fac și ele parte din lucrările Zeului?“
Fac parte, însă nu sunt operele Sale principale, și nu participă la divin. Dar tu ești opera Sa principală, o părticică din divinitate. Tu porți înăuntru o parte din Zeu. De ce ignori nobila ta origine? De ce uiți de unde ai venit? Atunci când mănânci, uiți cine ești tu cel care mănâncă și pe cine hrănești? Atunci când întreții relații sexuale cu o femeie, uiți cine ești? Când ești în societate, când îți faci exercițiile, când discuți cu cineva, nu știi că hrănești sau antrenezi Zeul din tine?
Porți Zeul cu tine, sărmane, și nici nu știi asta. Crezi că mă refer la vreun zeu extern din argint sau aur? Îl porți pe El înăuntru, și nu ești conștient că îl pângărești cu gânduri murdare și fapte urâte. Dacă o imagine a Zeului ar fi prezentă, nu ai îndrăzni să faci multe din lucrurile care le faci. Însă când Zeul însuși este prezent înăuntru și vede și aude totul, nu îți este rușine să gândești și să faci asemenea lucruri. Îți ignori propria ta natură și atragi mânia Zeului.
Când urmează să trimitem un tânăr de pe băncile școlii în viața reală, de ce ne temem că va mânca greșit, că va avea relații nepotrivite cu femeile, că se va înjosi dacă va fi îmbrăcat în zdrențe sau că se va umfla în pene dacă va fi îmbrăcat în veșminte fine? Acest tânăr nu cunoaște Zeul care se află în el, nu știe alături de cine a pornit la drum. Putem să-l suportăm când spune “Aș vrea să te am lângă mine“? Nu este Zeul cu tine? Când îl ai pe El, de ce cauți pe altcineva? Ți-ar spune El altceva?
Dacă ai fi o statuie a lui Phidias, fie Zeus sau Atena, ai ști cine ești și cine este creatorul tău. Iar dacă ai fi înzestrat cu înțelegere, te-ai strădui să nu faci nimic nevrednic de cel care te-a creat sau nevrednic de tine, și nu te-ai arăta necuviincios în fața celor care te privesc. Însă tu, care ai fost creat de Zeus, nu îți pasă ce fel de om te arăți? Se pot compara, în cele două cazuri, un meșteșugar cu celălalt? Sau o operă cu alta? Ce operă de artă are în ea însăși facultățile de care se folosește artistul pentru a o crea? Nu sunt ele din bronz sau marmură, fildeș sau aur? Chiar și Atena lui Phidias, odată ce a întins mâna să primească figurina lui Nike, rămâne cu mâna întinsă așa pe vecie. Însă operele Zeului sunt înzestrate cu puterea de a se mișca și de a respira, precum și cu facultatea care le permite să se folosească de impresii și cu puterea de a le examina.
Fiind opera unui asemenea artist, îl vei necinsti? Nu numai că te-a creat, dar te-a încredințat și te-a lăsat în grija ta, nu a altuia. Vei uita acestea și vei dezonora încrederea care ți-a fost acordată? Dacă Zeul ți-ar fi lăsat un orfan în grijă, l-ai fi neglijat la fel? Totuși, El te-a lăsat pe tine în grija ta și a spus “Nu am pe altcineva mai potrivit decât tine. Păstrează omul acesta pentru mine așa cum este natura lui: modest, de încredere, drept, neclintit, liber de pasiuni și de tulburări.“ Și tu? Nu îl păstrezi așa cum ți-a fost cerut?
Oamenii se vor întreba “de ce este omul acesta așa încrezut și îngâmfat“.
Purtarea mea nu este încă potrivită, asta deoarece nu am încredere în lucrurile care le-am învățat și la care mi-am dat acordul. Încă mă tem de slăbiciunea mea. Lasă-mă numai să capăt încredere și vei vedea o înfățișare și o purtare potrivită. Atunci îți voi arăta statuia, când va fi finisată și lustruită. Crezi că asta este îngâmfare? Oare Zeus din Olympia are o privire încrezută? Nu, privirea lui este de neclintit, precum a celui care este pe cale să spună “cuvântul meu nu înșeală și nu poate fi retras“.
Astfel mă voi arăta în fața ta: de încredere, modest, nobil și netulburat.
“Vrei să spui nemuritor, scutit de bătrânețe și de boală?“
Nu, mă voi arăta precum unul care acceptă moartea și suportă boala cum ar face-o un zeu. Aceasta este puterea care o stăpânesc, atâta pot. Restul este departe de mine. Îți voi arăta mușchii unui filosof.
“Ce mușchi sunt aceștia?“
O dorință care nu eșuează, o aversiune care nu cade în ceea ce vrea să evite, un impuls drept, un țel vrednic, un consimțământ care nu este grăbit. Acestea le vei vedea.