La fel cum ne antrenăm să ne descurcăm cu sofismele, tot așa trebuie să ne antrenăm zilnic să ne descurcăm cu impresiile. Asta deoarece și ele necesită un răspuns din partea noastră.
“Fiul lui Cutărică a murit.“
Răspuns: acest lucru nu ține de voință, nu este un rău.
“Tatăl lui Cutărică l-a dezmoștenit. Ce părere ai de asta?“
Nu ține de voință, nu este un rău.
“Împăratul l-a condamnat.“
Asta nu ține de voință, nu este un rău.
“El a fost mâhnit de asta.“
Acesta este un act care ține de voință, este rău.
“El a îndurat cu noblețe.“
Acesta este un act care ține de voință, este bun.
Dacă dobândim acest obicei, vom face progrese, căci nu vom accepta nimic altceva decât o impresie comprehensibilă.
“Fiul a murit. Ce s-a întâmplat?“
Fiul a murit.
“Nimic altceva?
Nimic.
“Corabia este pierdută. Ce s-a întâmplat?“
Corabia este pierdută.
“El este dus la închisoare. Ce s-a întâmplat?“
El este dus la închisoare. Orice om poate adăuga “Asta este o nenorocire pentru el“, dar asta este propria lui opinie.
Cu toate acestea, tu dai vina pe Zeus pentru asemenea lucruri. De ce? Pentru că ți-a dat răbdare și noblețe? Deoarece a luat acestor lucruri puterea de a face rău? Pentru că ți-a dat capacitatea să înduri toate acestea și să rămâi fericit? Deoarece ține poarta deschisă pentru tine, pentru atunci când nu o să-ți mai fie posibil să rămâi? Du-te, omule, și nu te mai plânge.
De vrei să afli, o să-ți spun care este atitudinea romanilor față de filosofi. Italicus era un om care avea reputația de filosof printre ei. Odată, când eram și eu prezent, s-a supărat pe prietenii săi, ca și cum ar fi suferit ceva intolerabil, și a arătat către mine spunând “Nu pot să mai suport, mă omorâți cu zile. Vreți să mă faceți să fiu ca și el!“