...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Sumperifora

II. Despre relațiile cu cei din jur

    Dincolo de toate celelalte lucruri, trebuie să ai grijă să nu te încurci cu vreunul din cunoștințele sau prietenii tăi de odinioară, astfel încât să te cobori la un comportament asemănător cu al său. Dacă vei face asta, te vei ruina. 

    Dacă începi să te gândești că vei părea nepoliticos în fața lui și că nu se va purta cu tine la fel ca înainte, amintește-ți că nimic nu se face fără să plătești un preț și că nu este posibil să fii același om ca înainte, decât dacă faci aceleași lucruri pe care le făceai atunci. Alege cine vrei să fii. Poți fi același care erai înainte și să primești afecțiunea celor care te iubeau atunci, sau poți fi mai bun decât înainte, dar să pierzi ceea ce îți oferă ei. Dacă cea din urmă este alegerea potrivită, atunci îndreaptă-te către ea și nu lăsa alte considerații să te tragă în direcția opusă. Nimeni nu este în stare să facă progrese cu fața în ambele direcții. Dacă ai ales această cale dintre toate celelalte și vrei să te dedici ei și să muncești pentru ea, atunci renunță la orice altceva. Altfel, privind în ambele direcții, nici nu vei face progrese așa cum ar trebuie și nici nu vei obține ceea ce primeai odinioară. Căci înainte, când îți îndreptai în mod sincer dorințele către lucruri fără valoare, le erai plăcut tovarășilor tăi.

    Nu poți excela în ambele lucruri, în măsura în care izbândești într-unul, din necesitate vei rămâne insuficient în celălalt. Când nu mai bei cu cei cu care obișnuiai să o faci, nu le poți fi la fel de plăcut ca înainte. Alege dacă vrei să fii bețiv și să-i mulțumești pe ei, sau să fii treaz și să le displaci. Dacă nu mai cânți cu cei cu care obișnuiai să o faci, nu vei mai primi afecțiunea lor la fel ca înainte; și aici ai de făcut o alegere. Mai bine să fii cumpătat și ai respect de sine, decât să ți se spună că ești un tovarăș minunat. Renunță la toate celelalte, îndepărtează-le de la tine, întoarce-le spatele și nu te mai încurca cu ele. 

    Iar dacă asta nu te mulțumește, întoarce-te cu totul în direcția opusă, fii un depravat și un desfrânat cu tot ceea ce ține de asta și vei obține ce dorești. Sari în picioare de pe locul tău, strigă și aplaudă dansatorii. 

    Însă bagă bine de seamă, caractere atât de diferite nu se amestecă, nu poți fi în același timp și Tersit și Agamemnon. Dacă vrei să fii Tersit, trebuie să fii cocoșat și chel, iar dacă vrei să fii Agamemnon, trebuie să fii chipeș, înalt și să-ți iubești supușii.

XVI. Trebuie să avem grijă în relațiile noastre sociale

    Dacă un om se întâlnește frecvent cu alții pentru a discuta, pentru a petrece, sau, în general, pentru a socializa, va deveni precum ei sau îi va schimba pe ei după asemănarea sa. Dacă pui un cărbune stins lângă unul aprins, fie cel stins îl stinge și pe celălalt, fie se aprinde și el. Devreme ce pericolul este atât de mare, trebuie să avem grijă atunci când socializăm cu persoane neinstruite. Trebuie să ne amintim că este imposibil să te freci de un coșar fără să te murdărești cu funingine. Căci ce te faci dacă omul începe să vorbească despre gladiatori, sau despre cai sau atleți? Sau mai rău, dacă începe să bârfească oameni, cum că ăsta e bun și celălalt rău, sau că aici a procedat bine și dincolo rău? Și mai departe, ce te faci dacă este disprețuitor și batjocoritor sau dacă are o dispoziție răutăcioasă?

    Este vreunul dintre noi la fel de iscusit precum un cântăreț, care odată ce pune mână pe o liră nu trebuie decât să-și treacă degetele peste corzile ei pentru a ști care sunt dezacordate și pentru a acorda instrumentul? Posedă cineva o putere precum cea a lui Socrate, care putea să-i atragă de partea sa pe toți cei pe care îi întâlnea în diverse situații? Cum ai putea avea o asemenea putere? Ca o consecință necesară a faptului că nu o deții, ești influențat de către cei lipsiți de educație.

    De ce sunt ei mai puternici decât tine? Deoarece vorbele lor netrebnice vin din convingeri adevărate, pe când vorbele tale nobile vin doar de pe buze, lipsite de viață și de putere. De aceea lumea ascultă cu repulsie îndemnurile tale și vorbăria ta despre virtute, pe care le turui încoace și-ncolo. Astfel, cei lipsiți de educație au un avantaj asupra ta, căci peste tot convingerea adevărată este puternică și invincibilă.

    Până când concepțiile nobile nu se fixează ferm în tine și până când nu dobândești puterea de a le păstra în siguranță, te sfătuiesc să ai grijă atunci când socializezi cu persoane neinstruite. Dacă nu ai grijă, în fiecare zi, ceea ce ai învățat în școală se va topi precum ceara lăsată la soare. Retrage-te deci din fața soarelui atâta timp cât concepțiile tale sunt de ceară.

    Din acest motiv, filosofii ne recomandă să ne părăsim ținuturile natale, deoarece obiceiurile vechi sunt o piedică pentru noi și nu ne permit să începem să dobândim obiceiuri noi, și pentru că îndurăm cu greu să-i auzim pe alții spunând “Ia uite la dânsul, care era așa și pe dincolo, s-a făcut filosof acuma!“ La fel și doctorii, pe bună dreptate, îi trimit într-un ținut diferit și la un aer diferit pe cei care au boli persistente.

    Adoptă obiceiuri noi, diferite de cele pe care le aveai. Fixează concepțiile tale și antrenează-te în ele. Dar tu nu faci asta, tu mergi la spectacole, la lupte cu gladiatori, la gymnasiumul acoperit, la stadion. De acolo te întorci înapoi aici, apoi mergi iarăși în acele locuri, și așa rămâi neschimbat. Astfel, nu dobândești niciun obicei bun, nu ești atent și nu ai grijă de tine. Nu te supraveghezi și nu te întrebi “Cum mă descurc cu impresiile care mi se prezintă? În armonie cu natura sau nu? Le răspund așa cum trebuie sau nu? Le spun eu acelor lucruri independente de voință că nu reprezintă nimic pentru mine?“ Dacă încă nu ai ajuns la această dispoziție, atunci ferește-te de vechile obiceiuri și ferește-te de oamenii neinstruiți, dacă vrei să începi în sfârșit să devii mai mult decât un simplu ignorant.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén