Tag: Providenta

XIV. Zeul supraveghează totul

On 27/07/2020

Cineva a întrebat cum poate fi un om convins că toate acțiunile sale sunt sub privirea Zeului. Epictet l-a întrebat: Nu crezi că toate lucrurile sunt unite între ele? “Ba da”. În acest caz, crezi că lucrurile pământești au o uniune naturală cu cele din cer și simt influența acestora? “Cred.”

De unde altundeva acea ordine perfectă, precum porunca Zeului? Când El poruncește plantelor să înflorească, înfloresc; când El poruncește plantelor să trimită lăstare, trimit lăstare; când le poruncește să producă fructe, produc fructe; când poruncește fructului să se coacă, acesta se coace; apoi când le poruncește fructelor să cadă, ele cad; când poruncește plantelor să-și lepede frunzele, își leapădă frunzele; și apoi când le poruncește să se strângă și să rămână inactive, plantele rămân inactive. De unde creșterea și descreșterea lunii, apropierea și retragerea soarelui, asemenea mari transformări și modificări văzute în lucrurile pământești? Sunt oare plantele și trupurile noastre intim legate cu întregul și nu sunt sufletele noastre mai strâns unite cu acesta? Sufletele noastre sunt strâns unite și legate cu Zeul, fiind părți ale Lui. Și nu percepe Zeul fiecare mișcare a acestor părți precum ar fi propria sa mișcare?

Reflectează asupra următoarelor: tu ești capabil să te gândești la administrația divină și asupra lucrurilor divine și, în același timp, să te gândești la treburile omenești. Simțurile și înțelegerea ta pot fi mișcate de zeci de mii de lucruri în același timp, iar asupra unora îți dai acordul, altele le respingi și asupra altora îți suspenzi judecata. Păstrezi în sufletul tău impresiile lăsate de atatea lucruri variate și, mișcat de către aceste impresii, formulezi noțiuni similare lucrurilor care au lăsat acele prime impresii. Poți astfel să reții numeroase cunoștințe și memoria a zeci de mii de lucruri. Și nu este Zeul capabil să supravegheze toate lucrurile, să fie prezent peste tot în același timp și să comunice cu toate?

Este soarele capabil să ilumineze cea mai mare parte a întregului si să lase atât de puțin neiluminat, doar acea parte care este ocupată de umbra pământului. Iar El, cel care a creat soarele, doar o mică parte a întregului, și îl face să se învârtă, nu are puterea să observe toate lucrurile?

“Dar eu nu pot înțelege toate aceste lucruri în același timp.”

Și cine ți-a spus ție că ai fi egal în puteri cu Zeus? Cu toate acestea, El a așezat lângă fiecare om un păzitor, daimonul acestuia, în grija căruia a fost încredințat omul, un păzitor care nu doarme niciodată și nu poate fi amăgit. În grija cărui alt paznic, mai bun și mai atent, ar fi putut el să ne El să ne încredințeze pe fiecare dintre noi? Când ai închis ușile și ai făcut întuneric înăuntru, amintește-ți să nu spui niciodată că ești singur, deoarece nu ești; Zeul este cu tine, și daimonul tău este cu tine, și ce nevoie au ei de lumină ca să te vadă? Acestui Zeu ar trebui să-i depui jurământ așa cum fac soldații în fața lui Caesar. Cei care sunt angajați pentru plata jură să nu pună niciun alt lucru înaintea siguranței lui Caesar. Iar tu, care ai primit daruri atât de multe și de mari, nu depui jurământ? Sau dacă ai jurat, nu-ți respecți jurământul? Ce jurământ să faci? Niciodată să nu fii neascultator, niciodată să nu aduci acuze, niciodată să nu cauți defecte în lucrurile care El ți le-a dăruit și niciodată să nu te răzvrătești atunci când trebuie să faci sau să suporți ceea ce este necesar. Este acest jurământ similar cu al soldatului? În jurământul lor, soldații jură să nu prefere alt om înaintea lui Caesar; în jurământul acesta omul se respectă pe el însuși înaintea altora.

XIII. Cum poți să aduci mulțumire zeilor în orice lucru făcut

By Cristian Martin

On 20/07/2020

In Cartea I

Atunci când cineva a întrebat “Cum poate un om să ia masa astfel încât să mulțumească zeii?”, Epictet a răspuns: Dacă poți mânca cu grijă și gratitudine, dacă poți mânca echilibrat, temperat și cu decență, nu este acest lucru plăcut zeilor? Dacă ai cerut apă caldă și sclavul nu te-a auzit, sau auzindu-te ți-a adus apă călduță, sau dacă nici măcar nu este de găsit în casă, nu este plăcut zeilor să nu te superi și să nu izbucnești într-o pasiune?

“Dar cum poate cineva să îndure un asemenea sclav?”

Sclavule, nu poți să-l suporți pe fratele tău, care este vlăstar al lui Zeus, este născut din aceeași sămânță ca tine și cu care împarți aceeași origine divină? Dacă tu ai fost pus într-o poziție superioară, trebuie să te transformi într-un tiran? Să uiți cine ești și cine sunt cei peste care ești stăpân? Să uiți că ei sunt rudele tale, frații tăi, copii ai lui Zeus?

“Dar eu i-am cumpărat pe ei, nu invers.”

Nu vezi în ce direcție te uiți? Te uiți către pământ, către groapă, către acele legi mizerabile ale unor oameni morți, însă către legile lăsate de zei nu te uiți.

XII. Despre gratitudine

By Cristian Martin

On 13/07/2020

In Cartea I

În ceea ce privește zeii, sunt unii care spun că nu există divin; alții spun că există, dar este inactiv, nepăsător și nu acordă atenție la nimic; al treilea grup spune că Zeul exista, dar se ocupă cu treburile importante și cu cele din ceruri, nicidecum cu ce se întâmplă pe pământ; al patrulea grup spune că El se ocupă și de cele pământești, însă numai la modul general și nu de fiecare lucru în particular. Există și al cincilea grup, din care fac parte Ulise și Socrate, care spun: “Nu fac niciun pas fără cunoștința Ta.”

Înainte de orice altceva, este necesar să investigăm fiecare dintre aceste opinii, dacă cele afirmate sunt adevărate sau false. Dacă nu există zei, atunci mai este țelul specific al omului să-i urmeze? Și dacă există, dar nu se ocupă cu nimic, mai este corect să-i urmăm? Dacă într-adevăr există și se ocupă de lucruri, dar nu există nicio comunicare între ei și oameni, nicio comunicare cu mine, cum ar mai fi corect să-i urmez? Înțeleptul, după ce a examinat toate aceste întrebări, își supune propria minte celui care administrează întregul, precum un bun cetățean se supune legilor cetății. Pentru cel care se instruiește, este necesar să-și abordeze educația cu aceste gânduri în minte: “Cum să-i urmez pe zei în toate? Cum să fiu mulțumit cu administrația divină? Cum să devin liber?”

Este liber acela pentru care fiecare lucru se întâmplă după propria voință.

“Vrei să spui că libertatea este nebunie?”

Cu siguranță nu, căci nebunia și libertatea sunt lucruri incompatibile. Când spui “aș vrea ca fiecare lucru să se întâmple după dorința mea, indiferent ce ar fi acel lucru” nu ești în toate mințile. Nu știi că libertatea este un lucru nobil și demn de considerație? Să-ți dorești ca lucrurile să se întâmple după dorința ta nechibzuită nu este un lucru nobil, ci unul dintre cele mai rușinoase.

Cum procedăm în gramatică? Îi scriu numele lui Dion cum mă taie pe mine capul? Nu, căci am fost învățat să aleg a-l scrie așa cum este corect. Cum procedăm în ceea ce privește muzica? În aceeași manieră. Și la fel procedăm în orice altă artă sau știință. Altfel nu ai avea niciun merit să cunoști ceva, dacă cunoașterea s-ar schimba după dorințele fiecăruia.

Atunci în acest domeniu, cel mai mare și mai important dintre toate, al libertății, îmi este permis să am capricii nechibzuite? În niciun caz! Să fii instruit în acest domeniu înseamnă să înveți să-ți dorești ca lucrurile să se împlinească după firea lor. Ce înseamnă după firea lor? Așa cum Zeul le-a dispus! Și El a stabilit vara și iarna, abundența și sărăcia, virtutea și viciul, și toate aceste lucruri contrare pentru armonia întregului. Fiecăruia dintre noi, El ne-a dăruit un trup, membrele acestuia, proprietăți și oamenii care ne însoțesc.

Ar trebui să abordăm educația amintindu-ne de această ordine a lucrurilor, nu cu gândul că am putea schimba constituția lucrurilor – pentru că aceasta nici nu este în puterea noastră și nici nu ar fi bine să fie – ci, având în vedere împrejurările care sunt și care au fost create de natură, pentru a ne păstra mintea în armonie cu lucrurile care se întâmplă. Căci, putem scăpa noi de oameni? Cum ar fi posibil? Iar dacă ne asociem cu ei, putem să-i schimbăm? Cine ne dă această putere? Și ce ne rămâne nouă, decât să descoperim metoda prin care să lucrăm cu ei? Trebuie să acționăm în așa fel încât să rămânem noi în armonie cu natura, în timp ce ei fac ceea ce li se pare lor potrivit.

Însă tu nu vrei să înduri și ești nemulțumit! Dacă ești singur îi spui pustietate; dacă ești împreună cu oameni îi numești hoți și escroci; cauți vină propriilor părinți și propriilor copii, fraților și vecinilor. Însă atunci când ești singur ar trebui să numești această condiție liniște și libertate și să te consideri asemenea zeilor. Iar atunci când ești împreună cu alții ar trebui să-i spui festival sau sărbătoare, nu mulțime, gloată sau gălăgie. În acest fel să accepți totul mulțumit.

Care este pedeapsa celor care nu acceptă? Pedeapsa lor este să fie așa cum sunt. Este un om neîmpăcat cu singuratatea? Lasă-l să rămână singur. Este un om nemulțumit cu părinții săi? Lasă-l să fie un fiu rău și să se plângă. Este un om nemulțumit de copiii săi? Lasă-l să fie un părinte rău.

“Aruncă-l în închisoare!” Ce închisoare? Este deja acolo, deoarece se află în acel loc împotriva voinței sale; iar acolo unde un om se află împotriva voinței sale, aceea este închisoarea sa. În acest fel, Socrate nu era în închisoare, deoarece el a ales să fie acolo.

“Trebuie ca piciorul meu să fie șchiop?” Nenorocitule, tu datorită unui amărât de picior găsești vină lumii? Nu vrei să-l cedezi de bunăvoie întregului? Nu vrei să renunți la el? Nu vrei să-l înapoiezi cu dragă inima celui care ți l-a dat? Ești contrariat și nemulțumit cu lucrurile stabilite de Zeus, pe care El le-a așezat și le-a pus în ordine împreună cu ursitoarele prezente la nașterea ta? Nu știi ce mică parte ești tu în comparație cu întregul? Mă refer în ceea ce privește trupul, deoarece în ceea ce privește rațiunea nu ești cu nimic inferior zeilor, fiindcă măreția acesteia nu se măsoară în lungime sau înălțime, ci prin gânduri. Nu vrei să alegi să-ți așezi binele acolo unde ești egal zeilor?

“Sărmanul de mine, uite ce părinți am!” Cum așa? Ți-a fost ție permis să alegi și să spui: “Fie ca acest bărbat să se împreuneze cu această femeie ca să mă nasc eu”? Un asemenea lucru nu ți-a fost permis, fiindcă este necesar ca părinții tăi să existe înainte, apoi să te naști tu. Ce fel de părinți? Așa precum erau. Dacă ei sunt așa precum sunt, nu ți-a fost dat ție niciun remediu pentru aceasta? Dacă nu ai cunoaște pentru ce scop posezi darul vederii, ai fi nefericit și mizerabil dacă ai închide ochii atunci când culori sunt aduse în fața lor. Și nu ești mai nefericit și mai mizerabil dacă nu știi că posezi măreția sufletului și noblețea spiritului pentru a înfrunta orice situație care se poate ivi? Îți sunt puse în față lucruri pe măsura puterii pe care o deții, dar tu neglijezi această putere tocmai atunci când ar trebui să o păstrezi trează și vigilentă.

Nu ar trebui mai degrabă să mulțumești zeilor pentru că te-au așezat deasupra lucrurilor care nu le-au lăsat sub controlul tău, și te-au lăsat răspunzător numai pentru acele lucruri care sunt sub controlul tău? Cât despre părinții tăi, zeii te-au lăsat liber de orice responsabilitate cu privire la cum sunt aceștia; la fel în ceea ce privește frații tăi, trupul tău și proprietățile tale, moartea și viața. Cu privire la ce anume te-au lăsat responsabil? Pentru acel lucru care este în totalitate în puterea ta, și anume cum să te folosești corect de impresii. De ce tragi după tine lucrurile pentru care nu ai fost lăsat responsabil? Așa îți creezi singur probleme.

IX. La ce concluzii putem ajunge din faptul că suntem înrudiți cu Zeul

By Cristian Martin

On 22/06/2020

In Cartea I

Dacă ceea ce spun filosofii despre înrudirea omului cu Zeul este adevărat, există un singur răspuns la întrebarea “Care este țara ta?” Niciodată să nu răspunzi că ești atenian sau corintian, ci, la fel ca și Socrate, să răspunzi că ești cetățean al lumii. Căci de ce să răspunzi că ești atenian când poți răspunde că aparții acelui ungher în care micul tău corp a fost azvârlit în lumea aceasta? Te numești atenian sau corintian după acea regiune suverană care include nu numai acel mic ungher în care te-ai născut sau numai casa și familia ta, cât și locul de unde se trag strămoșii tăi. Când un om înțelege modul în care este lumea cârmuită, constată că nu există obște mai mare și mai atotcuprinzătoare decât aceea care include atât Zeul cât și oamenii; și mai constată că Zeul este la originea tuturor lucrurilor care se nasc și cresc pe pământ, și a ființelor raționale în special, căci acestea sunt prin natura lor în comuniune cu Zeul, unite cu El prin intermediul rațiunii. De ce un om care a ajuns la aceste concluzii nu s-ar identifica ca cetățean al lumii și fiu al Zeului? De ce ar trebui el să se teamă de lucrurile care se întâmplă între oameni? Dacă înrudirea cu Cezar sau cu o altă persoană puternică în Roma este de ajuns pentru un om să trăiască în siguranță, deasupra de dispreț și liber de frică; atunci faptul că Zeul ne este părinte nu ar trebui să ne elibereze de durere și frică?

Un om poate întreba “De unde să găsesc pâine să mănânc, dacă eu nu am nimic?”

Dar sclavii fugari, ei pe ce se bazează când își părăsesc stăpânii? Au ei pământuri, servitori sau argintărie? Nu au nimic decât pe ei însuși și cu toate acestea se descurcă să mănânce. Oare acela dintre noi care este filosof ar trebui să-și pună încrederea în alții în călătoriile sale, în loc să se îngrijească singur de nevoile sale? Să fie inferior animalelor iraționale și mai laș decât ele? Căci acestea se descurcă singure, nu le lipsesc nici hrana, nici un mod de viață adecvat, în armonie cu natura lor.

Cred că menirea acestui bătrân care șade acum în fața voastră nu este să vă convingă să nu aveți gânduri joase și ignobile cu privire la voi înșivă, ci mai degrabă să împiedice tinerii care – descoperind că sunt înrudiți cu zeii și văzând aceste lucruri care ne înlănțuie, precum trupul, posesiunile și altele necesare în viață – ar vrea să se elibereze de acestea ca și cum ar fi niște poveri dureroase și intolerabile, și să se întoarcă la zei. În acest caz este datoria învățătorului si instructorului să-i întoarcă înapoi de la astfel de gânduri, dacă este cu adevărat un învățător. Puteți veni la mine să-mi spuneți “Epictet, nu mai putem îndura să fim legați de acest biet trup care cere hrană, apă, odihnă sau curățenie și din cauza căruia trebuie să ne supunem dorințelor altora. Nu am învățat noi că aceste lucruri ne sunt indiferente și că moartea nu este ceva rău? Nu suntem noi înrudiți cu Zeul și nu ne tragem de la El? Permite-ne să ne întoarcem în locul de unde am venit, permite-ne să fim eliberați de aceste lanțuri care ne leaga şi ne îngreunează. Aici sunt hoți, tâlhari, curți de judecată și cei pe care-i numim tirani, care datorită acestui trup și posesiunilor sale au o anume putere asupra noastră. Lasă-ne să le arătăm că nu au nicio putere asupra altor oameni.” În acest caz aş răspunde “Prieteni, așteptați Zeul! Atunci când El dă semnalul și te eliberează din post, atunci să te întorci la El. Până atunci, îndură să rămâi acolo unde El te-a pus. Scurt este timpul în care trăiești aici și ușor de îndurat pentru cei care gândesc astfel: ‘Ce tiran, ce hoț, ce curte de judecată par formidabile celui care consideră trupul și posesiunile acestuia doar niște lucruri fără valoare?’ Așteaptă așadar și nu pleca dintre noi fără motiv.”

Asemenea lucruri ar trebui discutate de învățător cu tinerii înzestrați. În schimb, învățătorul vostru este doar un corp fără de viață și voi sunteți la fel. Căci după ce v-ați ghiftuit bine astăzi, stați și vă lamentați dacă mâine veți avea sau nu ce mânca. Sclavule, dacă vei avea mâncare o să mănânci; dacă nu vei avea o să mori! Ce motiv ai să te plângi? Unde rămâne loc pentru lacrimi sau pentru linguşiri? De ce ar trebui un om să invidieze pe altul? De ce să-i admiri pe cei bogați și sus-puși, chiar și atunci când aceștia sunt puternici și iuți la mânie? Căci ce-ți pot face ei ție? Nu ne va păsa de lucrurile asupra cărora au ei putere, iar de lucrurile care ne interesează pe noi nu se pot ei atinge. Cine, vă întreb, poate fi stăpân asupra unui om care gândește astfel?

Cum a abordat Socrate acest subiect? Precum un om care este convins de înrudirea sa cu zeii. Le-a spus judecătorilor săi “Dacă spuneți că mă lăsați liber cu condiția să nu mai discut despre lucrurile de care am discutat până acuma și să nu mai deranjez pe tineri sau bătrâni, vă răspund: Ar fi ridicol din partea voastră să credeți că, deși atunci când sunt așezat într-un post de către comandantul meu și instruit să-l apăr, prefer să mor de o mie de ori decât să-l abandonez, aş putea să abandonez locul și munca care mi-au fost hărăzite mie de către Zeu.” Aici vedeți un om care este cu adevărat înrudit cu zeii. Dar noi ne identificăm mai degrabă cu stomacul nostru, cu carnea noastră și cu dorințele noastre animalice; acestea ne sunt fricile și pasiunile; iar pe cei care ne pot ajuta în aceste lucruri îi linguşim și ne temem de ei în același timp.

Într-o zi, un om mi-a cerut să scriu în numele lui o scrisoare către Roma. Este vorba de un om pe care lumea îl considera oropsit, deoarece odată deținuse funcții importante și fusese bogat, însă între timp pierduse totul și trăia printre noi. Am compus scrisoarea într-o manieră umilă. După ce a citit-o mi-a dat-o înapoi și a spus: “Ți-am cerut ajutorul, nu mila ta; nimic rău nu mi s-a întâmplat mie.”

La fel, Musonius Rufus, ca să mă testeze obișnuia să spună “Stăpânul tău îți va face diverse greutăți”. Când i-am răspuns că acestea sunt lucruri obișnuite în afacerile oamenilor, a spus “Atunci de ce aş cere ceva de la stăpânul tău când pot obține totul de la tine?” Într-adevăr, este inutil și stupid pentru un om să primească din partea altuia ceea ce poate avea de la el însuși. Este normal ca eu, care pot cultiva de unul singur un spirit nobil și măreț, să aștept de la altcineva pământuri, bani sau poziție socială? În niciun caz, nu voi fi atât de ignorant cu privire la ceea ce este al meu.

Dar atunci când un om este umil și laş, pentru el cineva trebuie să scrie scrisori ca și cum le-ar scrie pentru un cadavru. Căci o asemenea persoană nu este decât un cadavru și un sextarius de sânge, și nimic altceva. Iar dacă ar fi mai mult, atunci ar realiza că niciun om nu are puterea de a-l face mizerabil pe celălalt.

VI. Despre Providență

By Cristian Martin

On 01/06/2020

In Cartea I

În toate lucrurile care sunt sau care se întâmplă în lume, este ușor să aduci laude Providenței, dacă ai aceste calități: capacitatea de a privi lucrurile în ansamblu și o atitudine recunoscătoare. Fără aceste calități, un om nu va reuși să vadă folosința lucrurilor; altul, chiar dacă o cunoaşte, nu va fi recunoscător. Dacă Zeul ar fi creat culorile, dar nu ți-ar fi dat ochi să le vezi, ce folosință ar mai fi avut ele? Nici una. Pe de alta parte, ce folos ar fi avut văzul fără obiectele asupra cărora ne aruncăm privirea? Nici unul. Să presupunem, că ar fi creat toate acestea, dar nu ar fi creat lumina? În acest caz culorile sau văzul nu ar fi fost de niciun folos. Cine este cel care a aranjat toate aceste lucruri compatibile între ele? Cine a potrivit sabia cu teaca și teaca cu sabia? Nimeni? Cu siguranță, însăși structura unor asemenea lucruri compatibile între ele ne îndreaptă către concluzia că acestea sunt opera unui artizan și nu au apărut accidental. Dacă o sabie și o teacă care se potrivesc demonstrează existența unui meșteșugar care le-a creat cu acest scop; atunci obiectele vizibile, văzul și lumina nu demonstrează același lucru? Existența femeii și a bărbatului, dorința fiecăruia dintre ei pentru uniune și puterea de a folosi organele adaptate pentru aceasta – nu demonstrează acestea existența unui Creator? Dar intelectul uman, capacitatea lui de a alege dintre nenumărate impresii, de a adăuga la ele sau de a le combina astfel încât să formeze anumite idei și concluzii? Nu sunt aceste lucruri îndeajuns pentru a stârni un om, pentru a-i aduce aminte că există un Creator? Dacă nu sunt de ajuns, atunci lăsați-i pe cei care cred asta să ne explice cum au apărut din întâmplare toate aceste lucruri minunate.

Și sunt aceste facultăți specifice doar oamenilor? Multe dintre ele da, mai exact facultățile de care are nevoie o ființă rațională; însă vei găsi și multe altele care le avem în comun cu animalele. Înțeleg acestea esența lucrurilor şi a întâmplărilor? Nu, căci a folosi este un lucru, iar a înțelege este altceva. Pentru animale este de ajuns să se folosească de impresiile care le primesc cu ajutorul simțurilor, însă omul trebuie să le şi înțeleagă. Este îndeajuns pentru animale să se hrănească și să bea, să doarmă și să se împerecheze, și să facă toate acele lucruri care sunt în natura lor. Însă pentru noi, care am primit și facultățile intelectuale, aceste lucruri nu sunt suficiente; căci dacă nu acționăm într-o manieră sistematică şi consistentă cu natura noastră, nu ne vom atinge adevăratul țel. Așa cum natura ființelor este diferită, la fel sunt scopul și țelul acestora. În acele animale a căror constituție este adaptată pentru folosința lucrurilor, aceasta este îndeajuns; dar acela a cărui constituție este adaptată atât pentru folosința cât și pentru înțelegerea lucrurilor, nu-și va atinge adevăratul scop fără exercițiul cuvenit al rațiunii. Așa Zeul a creat fiecare animal, unul pentru a fi hrană, altul pentru a trage în jug, altul pentru a produce lapte și altul pentru o altă asemenea folosință. Pentru asemenea scopuri ce nevoie au ele sa înțeleagă impresiile și să poată deosebi între ele? Dar Zeul l-a creat pe om pentru a fi martor al creației Sale, nu doar pentru a lua cunoștință ci și pentru a o interpreta. Din acest motiv ar fi rușinos pentru om să se mărginească la acele activități specifice animalelor; mai potrivit ar fi să înceapă cu acestea și să sfârșească cu ceea ce natura noastră cere; iar aceasta ne îndeamnă la contemplare și înțelegere, și la un stil de viață în armonie cu natura. Ia seama să nu-ți trăiești viața fără să fii martor al acestor lucruri.

Însă tu ai grijă să mergi la Olympia pentru a admira opera lui Phidias, și voi toți considerați o nenorocire să mori fără să vezi asemenea opere. Dar nu este nevoie să faci nicio călătorie, căci acolo unde te afli acuma eşti înconjurat de creația Zeului; și tu nu ai nicio dorință să o vezi și să o admiri? Nu vrei să înțelegi cine ești, pentru ce te-ai nascut şi pentru ce ai primit acest dar al vederii?

“Înțeleg, dar sunt atâtea lucruri grele și neplăcute în viață.”

Și nu vei găsi asemenea lucruri şi la Olympia? Nu te bate soarele? Nu ești înghesuit în mulțime? Nu este greu să găsești o baie decentă acolo? Nu te udă când plouă? Nu te deranjează toată larma, toate zgomotele? Cu toate acestea când compari toate aceste neplăceri cu măreția spectacolului alegi să le înduri şi să le accepți. Știind asta, nu realizezi că ai primit virtuți care să te ajute să înduri tot ce întâmplă? Nu ai fost înzestrat cu măreția spiritului, curaj sau răbdare? Știind acestea cum să mă îngrijorez cu privire la ce se poate întâmpla? Ce mă poate tulbura, încurca sau necăji? În loc să mă folosesc de aceste virtuți în scopul pentru care le-am primit, ar trebui să mă plâng și să jelesc toate întâmplările nefericite?

“Dar îmi curge nasul!”

“Şi pentru ce ai mâini sclavule? Nu pentru a-ți șterge nasul?”

“Este oare normal să fie asemenea lucruri precum boala în lume?”

“Asta-i bună! Nu este mai sănătos să-ți ștergi nasul decât să te plângi că-ți curge în primul rând?”

Ce crezi că ar fi devenit Hercule dacă nu ar fi fost niciun leu, hidră, cerb, vier sau oameni nedrepți și brutali pe care să-i alunge și să curețe lumea de ei? Ce ar fi făcut, dacă nu era nimic de felul acesta cu care să se lupte? Nu este clar că s-ar fi învelit în pături și ar fi dormit? Nici nu ar mai fi fost vreun Hercule, dacă toata viața și-ar fi petrecut-o în lux și în comoditate; și chiar dacă printr-un miracol ar fi fost același Hercule, ce nevoie ar mai fi fost de el? Și ce folos ar fi fost de brațele sale, de puterea sa, de răbdarea sa sau de noblețea spiritului său; dacă nu ar fi fost asemenea pericole care să-l testeze și să-l antreneze?

“Dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit el să caute aceste posibilități de a se antrena și să aducă asemenea lei, hidre sau vieri în țara sa?”

Aceasta ar fi nebunie. Însă cum ei existau deja, acești monștri au avut scopul lor, anume de a ne arăta natura lui Hercule și de a-l antrena.

La rândul vostru, luați în considerare virtuțile cu care ați fost înzestrați și spuneți așa: “Trimite-mi, tu Zeus, ce încercări consideri necesare; căci am primit aceste înzestrări din partea Ta și puterea să fac față onorabil la orice se poate întâmpla.” În schimb, tu stai tremurând de frica a ceea ce s-ar putea întâmpla sau te plângi şi te lamentezi de cele ce se întâmpla, şi aduci vină zeilor. Căci ce altceva decât hulă poate produce un spirit de origine modestă? Și cu toate acestea, Zeul nu numai că ți-a dat aceste virtuți care să te ajute să suporți orice s-ar intampla fără a fi deprimat sau înfrânt; precum un adevărat tată, El ți-a dat aceste virtuți libere de orice constrângere, în întregime în puterea ta, fără a-şi păstra pentru El capacitatea de a te opri sau împiedica în exercitarea lor. Dar tu, ai primit aceste virtuți libere și în totalitate în puterea ta și nu folosești de ele; nu vezi ce ai primit și nici de la cine. Unii sunt orbi, necunoscând binefăcătorul lor. Alții, prin josnicia lor, caută vina Zeului. Totuși, eu sunt aici să-ți arăt că ai fost înzestrat cu resurse și daruri potrivite pentru un caracter nobil și curajos; arată-mi tu, dacă poți, ce argumente ai pentru a te plânge și pentru a aduce reproșuri.

III. Ce concluzii putem trage pornind de la principiul că Zeul este tatăl tuturor oamenilor

By Cristian Martin

On 11/05/2020

In Cartea I

Dacă un om acceptă această dogmă, și anume că toți suntem, înainte de orice altceva, fiii Zeului și că El este tatăl tuturor oamenilor și al zeilor deopotrivă, sunt de părere că acel om nu poate să nutrească gânduri rușinoase sau josnice cu privire la propria persoană. Căci, dacă Cezarul te-ar adopta aroganța ta nu ar mai avea limite; însă dacă realizezi că ești fiu al lui Zeus, nu ai niciun simțământ de exaltare? Ar trebui să fim mândri, însă nu suntem; căci aceste două lucruri sunt amestecate în alcătuirea oamenilor, trupul, pe care îl avem în comun cu animalele, și rațiunea și inteligența pe care le avem în comun cu zeii. Mulți oameni decad către ceea ce au în comun cu sălbăticiunile, în schimb, foarte puțini înclină către ceea ce este divin și binecuvantat.

Cum fiecare om se folosește de lucruri după opinia pe care o are cu privire la ele, aceia, puțini, care consideră că au fost născuți pentru a fi loiali și onorabili, și pentru a judeca impresiile în mod corect, nu au cu privire la ei înșiși gânduri rușinoase și josnice, precum sunt gândurile celor mulți. Căci ei spun “Ce sunt eu? Un biet om, doar un trup prăpădit.” Prăpădit într-adevăr, însă deții ceva mai de preț decât această bucată de carne. De ce neglijezi ceea ce este bun și te atașezi de ceea ce este mizerabil și prăpădit?

Prin intermediul acestei înrudiri cu sălbăticiunile, unii dintre noi decad și devin lupi, necinstiți, perfizi și răutăcioși; alții precum leii, sălbatici, neîmblânziți și feroce; dar cei mai mulți ajung precum vulpile sau alte animale mărunte. Căci cu ce este superior un om înrăit și clevetitor față de o vulpe, sau față de cel mai josnic și mizerabil animal? Fii deci atent la aceste lucruri și ai grijă ca nu cumva să ajungi precum o sălbăticiune.