Tag: Providenta Page 3 of 5

I. Despre frumos

On 09/08/2021

Atunci când un tânăr student al retoricii, cu părul dichisit și îmbrăcat fastuos, a venit să-l asculte, Epictet l-a întrebat pe acesta: Spune-mi, crezi că unii cai și unii câini sunt frumoși, iar alții urâți? Și că este la fel cu toate celelalte animale?

“Cred că da“ a răspuns tânărul.

Este acest lucru valabil și la oameni? Unii sunt frumoși, iar alții urâți?

“Binențeles.“

Avem un motiv comun pentru care folosim termenul de “frumos“ pentru fiecare dintre aceștia? Sau de fiecare dată este vorba de ceva deosebit? Ascultă ca să-ți explic la ce mă refer. De vreme ce un câine este născut pentru un anume lucru, iar un cal sau o privighetoare pentru altceva, vorbind în general, nu greșim atunci când spunem că fiecare este frumos când își îndeplinește propria natură cât mai bine posibil. Deoarece natura fiecăruia dintre ei este diferită, rezultă că fiecare este frumos în felul său. Ești de acord cu asta?

“Da.“

Atunci, ceea ce face un câine frumos face un cal urât, iar ceea ce face un cal frumos face un câine urât, de vreme ce naturile lor sunt diferite.

“Așa se pare.“

Ceea ce îl face frumos pe un luptător de pancrațiu, nu îl face neapărat un luptător mai bun de trânte și îl face un alegător de tot râsul. Iar unul care este frumos la pentatlon, nu face o imagine bună ca luptător de trânte.

“Este adevărat.“

Atunci ce îl face pe om frumos? Este același lucru care îl face frumos pe câine, sau pe cal?

“Este același lucru“, a răspuns el.

Și ce îl face frumos pe câine? Virtuțile câinelui. Ce îl face frumos pe cal? Virtuțile calului. Ce îl face frumos pe om? Nu virtuțile omului? Prin urmare, dacă vrei să fii frumos, fă din virtute scopul eforturilor tale. Ce reprezintă virtutea omului? Consideră pe cine prețuiești, atunci când o faci fără părtinire. Pe cel drept sau pe cel nedrept?

“Pe cel drept.“

Pe cel cumpătat sau pe cel necumpătat?

“Pe cel cumpătat.“

Pe cel temperat sau pe cel nestăpânit?

“Pe cel temperat.“

Ei bine, dacă te vei face un asemenea om, să știi că te-ai făcut frumos. Însă câtă vreme ignori asta, oricât te vei dichisi tu ca să pari frumos, nu poți să nu fii urât.

În afară de acestea, nu știu ce altceva aș mai putea să-ți spun. Căci dacă îți spun ce cred, te voi supăra și vei pleca fără să te mai întorci. Însă dacă nu-ți spun nimic, cum mă comport eu? Tu vii la mine să te îndrepți și eu refuz să te ajut. Tu vii la mine căutând sfatul unui filosof și eu refuz să ți-l ofer. Pe lângă toate acestea, ar fi o cruzime din partea mea să nu te corectez.

Dacă, într-o bună zi, o să-ți revii în fire, pe bună dreptate mă vei acuza. “Ce a avut Epictet cu mine, de nu m-a ajutat cu nimic, nici măcar cu o vorbă, atunci când m-a văzut într-un asemenea hal? Chiar nu mi-a dat nicio șansă? Nu eram eu tânăr? Nu eram în stare să ascult? Câți alții nu au greșit în tinerețea lor? Am auzit de unul Polemon, care deși era dintre cei mai destrăbalați tineri, a trecut printr-o mare schimbare. Înțeleg că nu m-a crezut vreun Polemon, dar tot ar fi putut să-mi îndrepte părul, să-mi ia podoabele, să nu mă mai lase să-mi smulg perii. Dar, el văzând că arăt precum un … (nici nu vreau să spun precum cine), nu mi-a spus nimic.“ Nu vreau să spun cine arată așa, dar o vei spune tu singur când îți vei veni în fire, când vei ști ce fel de înfățișare este aceasta și ce fel de oameni o adoptă.

Mă voi putea eu apăra dacă o să mă acuzi astfel? Dar, să presupunem că îți vorbesc și tu nu mă asculți. L-a ascultat Laius pe Apollo? A plecat și s-a îmbătat, arătând că nu îi pasă de oracol. Și? I-a ascuns Apollo adevărul din cauza asta? Eu nu am de unde să știu dacă mă vei asculta sau nu, însă Apollo cu siguranță știa că Laius nu-l va asculta. Și cu toate acestea, i-a vorbit. De ce i-a vorbit? De ce este Apollo? De ce ne dă oracole, de ce s-a așezat în această poziție de profet și de fântână a adevărului, astfel încât toți oamenii vin să-l caute? De ce stă scris pe altarul său “Cunoaște-te pe tine însuți“, deși nimeni nu ascultă?

Oare Socrate i-a convins să se îngrijească de caracterul lor pe toți cei care au venit la el? Nici măcar pe unul dintr-o mie! Cu toate acestea, după ce a fost rânduit în acest post de către voința divină, după cum spune el, nu l-a părăsit niciodată. Ce le spune judecătorilor săi? “Dacă mă veți elibera, cu condiția să încetez ceea ce fac, nu voi accepta și nu voi renunța. Voi chestiona pe oricine îmi iese în cale, tânăr sau bătrân, dar mai ales pe voi, concetățenii mei, deoarece voi îmi sunteți mai apropiați decât oricine altcineva.“

De ce ești așa sâcâitor și băgăreț, Socrate? Nu-i treaba ta ce facem noi! Dar ce răspunde el? “Voi sunteți frații și concetățenii mei. Dacă te neglijezi pe tine vei fi un cetățean rău pentru stat, un concetățean rău pentru concetățenii tăi, un vecin rău pentru vecinii tăi.“

Cine ești tu? Răspunsul serios la această întrebare este “sunt cel a cărui datorie este să aibă grijă de ceilalți oameni“. Nu orice bovină din turmă îndrăznește să se împotrivească leului. Dar, atunci când taurul iese în față și i se împotrivește, îndrăznește și întreabă-l pe taur cine este și care este treaba lui. Omule, în cadrul oricărei specii, natura dă naștere unor exemplare excepționale. Acest lucru este valabil și la bovine, și la câini, albine sau cai. Nu-l întreba pe acel exemplar excepțional cine este el. Dacă o vei face, va căpăta cumva o voce să-ți răspundă “Sunt ca purpura într-o robă. Nu-mi cere mie să fiu la fel ca ceilalți și nu-mi reproșa natura mea, care m-a făcut diferit de ei.“

Ei bine, sunt eu un asemenea om? Desigur că nu. Ești tu un om care să poată asculta adevărul? Aș vrea să fie așa. Cu toate acestea, de vreme ce eu se pare că sunt condamnat să port o barbă albă și o mantie, iar tu vii la mine ca la un filosof, nu voi fi nemilos ca și cum mi-aș fi pierdut orice nădejde în tine, ci te voi întreba “Tinere, pe cine vrei tu să faci frumos?” Întâi descoperă cine ești, apoi împodobește-te. Ești om, o creatură muritoare capabilă să se folosească de impresii în mod rațional. Ce înseamnă rațional? În acord cu natura și fără de greșeală. Din tot ce deții, ce este specific pentru tine? Este partea animalică? Nu. Este mortalitatea? Nu. Este faptul că te poți folosi de impresii? Nu. Rațiunea este facultatea ta specifică. Aceasta trebuie să o împodobești și să o înfrumusețezi. Părul lasă-l așa cum l-ai primit de la cel care l-a făcut.

Mai departe, ce alte nume mai ai? Ești bărbat sau femeie?

“Bărbat.“

Împodobește atunci bărbatul, nu femeia. Femeia este netedă și delicată, iar dacă are mult păr corporal este o ciudățenie și este prezentată în Roma ca atare. Însă la un bărbat este ciudat să nu aibă păr, dacă se naște spân este o ciudățenie și dacă se face singur așa tăindu-și și smulgându-și părul, ce putem spune despre el? Unde să-l prezentăm și cu ce nume? “Veniți să vedeți bărbatul care preferă să fie femeie!“ Ce priveliște teribilă! Toată audiența va fi uimită.

Eu cred că bărbații care îți smulg astfel părul, o fac fără să înțeleagă ce fac. Omule, de ce te plângi de natură? Că te-a făcut bărbat? Ai fi preferat să ne facă pe toți femei? Păi, dacă ar fi făcut asta, pentru cine ne-am mai fi dichisit?

Dacă nu ești mulțumit de condiția ta, fă treaba până la capăt. Îndepărtează, cum să-i spun? Lucrul acela care face părul să crească. Fă-te femeie întru totul, să știm un lucru; nu jumate femeie, jumate bărbat. Pe cine vrei să mulțumești? Femeile? Mulțumește-le atunci ca un bărbat.

“Dar le plac bărbații care sunt netezi.“

Du-te și te spânzură! Dacă le-ar place catamiții, te-ai transforma într-unul? Asta este treaba ta? Pentru asta te-ai născut, pentru ca niște desfrânate să-și satisfacă plăcerile cu tine? Pe unul ca tine să-l facem cetățean în Corint, prefect al orașului, căpitan al efebilor, comandant al armatelor sau administrator al jocurilor? Și după ce o să te însori, vei continua să-ți smulgi părul? Pentru cine și pentru ce? Când vei avea copii, dacă vor fi băieți, îi vei introduce și pe ei în lume ca niște animale jumulite? Un nobil cetățean, nobil senator și orator! Pentru astfel de tineri ne rugăm să se nască și să crească printre noi?

Pe toți zeii, încetează, tinere! Odată ce mă auzi vorbind astfel, retrage-te și spuneți ție însuți: “Acestea nu sunt vorbele lui Epictet. Cum ar putea fi? Pesemne un zeu binevoitor vorbește prin el. Lui Epictet nu i s-ar fi năzărit să vorbească așa, cum nu l-am auzit niciodată vorbind cu cineva. Haide, să îndeplinesc voia Zeului, ca să nu îndur furia Sa.“ Dacă un corb prin croncănitul său îți dă un semn, să știi că nu corbul ți-a vorbit, ci Zeul prin intermediul corbului. Iar dacă îți va da un semn prin intermediul unui om, El îl va face pe om să-ți spună următoarele: trebuie să înveți care este puterea divinului, să știi că unora le va da semne într-un fel, altora în alt fel. Iar în ceea ce privește cele mai importante lucruri și în ceea ce privește lucrurile capitale va folosi cel mai nobil mesager. Asta spune și poetul, când zice: “Noi l-am avertizat, trimițându-l pe mereu-vigilentul Hermes, cel care l-a ucis pe Argus, cu mesajul să nu-l omoare și nici să nu-i ia soția.“ Și Hermes a coborât să-i transmită mesajul.

Iar acum zeii au trimis ca mesager pe Hermes, cel care l-a ucis pe Argus, să-ți spună să nu pervertești și să nu te amesteci în ceea ce este bine și drept, să lași bărbatul bărbat și femeia femeie, să lași frumosul frumos și urâtul urât. Căci tu nu ești nici carne, nici păr, ci voință. Dacă faci voința frumoasă, atunci și tu o să fii frumos.

Acum, în acest moment, nu îndrăznesc să-ți spun că ești urât, deoarece nu ești pregătit să auzi asta. Însă îți voi spune ce i-a spus Socrate lui Alcibiades, cel mai chipeș și fermecător bărbat. “Străduiește-te să fii frumos.“ Ce înseamnă asta? Să-ți aranjezi părul și să-ți smulgi perii de pe picioare? În niciun caz! Înseamnă “înfrumusețează-ți voința, curăț-o de opinii greșite!“ Cât despre corp, lasă-l după natura lui. Altcineva se îngrijește de acestea, lasă-le în grija Lui.

“Cum adică? Să lăsăm corpul murdar?“

În niciun caz, dar curăță ceea ce ești tu, după natura ta. Un bărbat trebuie să fie curat ca bărbat, o femeie ca femeie, iar un copil ca copil. Haide acuma să-i smulgem coama leului, sau creasta cocoșului, ca să nu-i lăsăm murdari! Curat, da; însă curat ca un cocoș sau leu. Sau un câine, să fie curat ca un câine.

XXIII. Despre elocvență

By Cristian Martin

On 12/07/2021

In Cartea a II-a

Oricine va citi o carte cu mai multă plăcere și ușurință, dacă aceasta este scrisă cu caractere cât mai clare. La fel, oricine va putea urmări mai ușor un discurs exprimat într-un limbaj potrivit și agreabil. Așadar, nu putem spune că elocvența este ceva irelevant. A spune asta este caracteristic unui om lipsit de pietate și, în același timp, timid. Este lipsit de pietate deoarece nu prețuiește darurile primite de la Zeu la adevărata lor valoare, ca și cum ar nega necesitatea altor facultăți precum vederea, auzul sau chiar vocea.

Ți-a dat ochi degeaba, Zeul? Degeaba le-a insuflat un spirit atât de puternic și de meșteșugit, încât este capabil să surprindă de la distanță lucrurile și să-ți înfățișeze formele acestora? Ce alt mesager este atât de atent și atât de rapid? A făcut El degeaba aerul atât de maleabil și de elastic încât să poată fi străpuns de vedere? A făcut El degeaba lumina, fără prezența căreia toate celelalte ar fi fost inutile?

Omule, nu fi nerecunoscător! Și nu uita de lucrurile superioare! Mulțumește Zeului pentru văz și pentru auz, pentru viața însăși și pentru lucrurile care o susțin: grâne, fructe, vin sau ulei. Și nu uita că El ți-a dat un alt dar superior tuturor acestora, facultatea care le folosește și le examinează pe toate celelalte și care stabilește importanța fiecăruia. Ce este acel lucru care judecă fiecare facultate în parte și îi stabilește importanța? Poate fiecare facultate în parte să se judece pe ea însăși? Ai auzit vreodată vederea să pronunțe o judecată cu privire la ea însăși? Sau auzul? Nu, deoarece toate celelalte facultăți sunt menite să fie doar slugile și sclavii facultății care se ocupă cu cercetarea și folosirea impresiilor.

Dacă întrebi care este importanța fiecărui lucru, pe cine întrebi? Cine îți răspunde? Cum poate orice altă facultate să fie superioară aceleia care le folosește pe toate celelalte ca slugi ale sale, care examinează fiecare lucru și se pronunță asupra lui? Știe vreo altă facultate ce este ea însăși și care este importanța sa? Știe vreuna dintre ele când trebuie să fie folosită și când nu? Care este facultatea care închide și deschide ochii, care îi îndreaptă către unele lucruri și, la nevoie, îi întoarce de la altele? Este vederea? Nu, este voința! Care este facultatea care închide și deschide urechile, care ne face curioși și iscoditori, sau dimpotrivă, impasibili la ce se spune? Este auzul? Nu, nu este altă facultate decât voința.

Voința este singura facultate capabilă să vadă limpede, să se cerceteze pe ea însăși, dar și restul lucrurilor și să stabilească importanța fiecăruia. Atunci când ea observă că toate celelalte facultăți ale omului sunt oarbe și surde și incapabile să vadă orice altceva decât acel lucru pentru care sunt menite să slujească, poate voința să considere orice altă facultate mai importantă decât este ea însăși? Care este funcția ochiului, odată deschis, alta decât de a vedea? Dar cine decide dacă trebuie sau nu să ne uităm la nevasta altuia, și în ce fel să o facem? Voința! Cine ne spune dacă ar trebui să credem sau nu ce ni se spune? Iar dacă credem cine decide dacă suntem sau nu tulburați de ce ni s-a spus? Cine altcineva decât voința?

Să luăm elocvența, despre care discutam. În caz că există o asemenea facultate care se preocupă cu împodobirea limbajului, ea doar construiește și împodobește frazele cu ocazia unui discurs, la fel cum un frizer aranjează și împodobește părul. Dar dacă este mai bine să vorbești sau să taci, dacă este mai bine să vorbești într-un mod sau altul, dacă este potrivit sau nepotrivit să vorbești, într-un cuvânt toate aceste decizii care țin de când, cum și ce să vorbești, ce altă facultate decide asupra lor, dacă nu voința? Ai vrea să vină în față și să vorbească împotriva sa?

“Dar, dacă lucrurile stau în felul următor: dacă ceea ce slujește este superior celui pe care îl slujește? Dacă calul este superior călărețului, câinele este superior vânătorului, lira este superioară muzicianului, servitorii sunt superiori regelui?“

Cine se folosește de toate celelalte lucruri? Voința. Cine se îngrijește de toate? Voința. Cine poate să distrugă omul, câteodată prin înfometare, altădată prin funie, iar altădată aruncându-l de undeva? Voința. Există, în constituția omului, altceva mai puternic decât ea? Cum ar putea ceva care este supus piedicilor să fie mai puternic decât ceva ce este nestingherit? Ce poate împiedica să vezi? Voința sau lucruri care nu depind de voință. La fel sunt supuse piedicilor și alte facultăți precum auzul sau vocea. Cine poate împiedica voința? Nimic din afară, doar ea însăși se poate împiedica, atunci când este pervertită. Prin urmare, numai aici se află viciul sau virtutea.

Această facultate atât de puternică, predestinată să stăpânească peste toate celelalte, tu ai vrea să vină în față și să ne spună că dintre toate lucrurile, carnea este cea mai minunată? Cum? Nici măcar dacă carnea însăși ar afirma că ea este cel mai minunat lucru dintre toate, această afirmație nu ar putea fi tolerată. Spune-ne tu, Epicur, ce pronunță această afirmație? Ce facultate a scris despre țel, despre natură sau despre norme? Ce te-a făcut să-ți lași barbă precum filosofii? Cine a spus în ceasul morții “îmi trăiesc ultima zi, și ce zi minunată este“? Carnea sau voința? Să pretinzi că deții o facultate superioară acesteia nu poate fi decât nebunie. Cum poți fi atât de orb și de surd?

Dacă considerăm că voința este superioară, nu înseamnă că disprețuim celelalte facultăți ale omului. Am spus noi că ele nu sunt folositoare sau importante? În niciun caz. Asta ar fi prostie, lipsă de pietate, lipsă de recunoștință față de Zeu. Doar că dăm fiecăruia ce îi este cuvenit. Și un măgar este folositor, dar nu atât de folositor ca un bou; un câine este folositor, dar nu atât de folositor ca un sclav; un sclav este folositor, dar nu atât de folositor ca un cetățean liber; un cetățean este folositor, dar nu atât de folositor ca un magistrat.

Totuși, chiar dacă unele facultăți sunt superioare, asta nu înseamnă că trebuie să le disprețuim pe cele inferioare și folosul pe care acestea ni-l aduc. Elocvența are folosul său, deși nu este la fel de importantă precum voința. Când spun că este mai puțin importantă să nu credeți că vă cer să neglijați felul în care vorbiți, cum nu vă cer să vă neglijați nici ochii, urechile, mâinile, picioarele, hainele sau încălțările.

Însă dacă mă veți întreba care este cel mai minunat lucru, ce pot să spun? Că este elocvența? Nicidecum! Cel mai minunat lucru este voința, atunci când este dreaptă. Căci ea este cea care se folosește de elocvență și de toate celelalte facultăți, mici sau mari. Atunci când voința este dreaptă, omul devine bun; atunci când ea eșuează, omul devine rău. Ea ne face bucuroși sau nenorociți, ea ne face prietenoși sau răutăcioși; într-un cuvânt, să o neglijăm aduce suferință, iar să ne ocupăm de ea aduce fericire.

Cu toate acestea, să neglijezi elocvența și să negi că aceasta ar exista, nu înseamnă doar nerecunoștință față de cei care ți-au oferit-o, dar demonstrează de asemenea și un caracter laș. Eu cred că cel care neagă existența ei o face deoarece îi este frică că nu am putea evita să fim influențați de un asemenea lucru precum elocvența, dacă acesta este real. Este la fel precum în cazul celor care spun că nu există nicio diferență între frumusețe și urâțenie. Cum așa? Ar trebui să credem că figura lui Tersit poate mișca oamenii la fel ca și cea a lui Ahile? Sau că Elena nu este mai frumoasă decât o femeie obișnuită? Nu, acestea sunt vorbele unor oameni proști și ridicoli, care nu pot să deosebească un lucru de altul. Ei cred că odată ce un om este conștient de asemenea diferențe, va fi copleșit și învins de ele.

Treaba cea mai importantă este să lași fiecare facultate să se ocupe de menirea ei, iar astfel să vezi care este valoarea fiecăreia și să înțelegi care este cea mai mare dintre ele. Să te ocupi întotdeauna de ea și să fii atent la ea. Celelalte lucruri să le consideri subordonate ei, dar, atât cât îți stă în putere, să nu le neglijezi. Căci și de ochi trebuie să te ocupi, însă nu ca și cum ar fi cel mai important lucru, ci de dragul acestuia. Fiindcă cel mai important lucru nu-și poate îndeplini adevărata sa natură dacă nu se folosește de ochi în mod rațional, atunci când alege unele lucruri în dauna altora.

Ce fac în schimb oamenii? Se comportă precum unul care, întorcându-se acasă, găsește un han bun în drum și rămâne acolo. Omule, ai uitat care îți este scopul? Acesta este doar un popas, nu este destinația!

“Dar este un han frumos!“

Și câte alte hanuri frumoase nu există? Sau pajiști frumoase? Însă nu sunt decât popasuri. Destinația ta este aceasta: să te întorci în țara ta, să-ți scutești familia de griji, să-ți îndeplinești îndatoririle de cetățean, să te căsătorești, să faci copii, să ocupi funcții publice. Căci n-ai venit pe lumea aceasta să cauți locuri frumoase, ci să trăiești în locul în care te-ai născut și unde ai fost făcut cetățean.

Același lucru este valabil și în ce facem noi. Drumul nostru către desăvârșire trece din necesitate prin instrucțiuni și discursuri. Cel care merge pe acest drum trebuie să-și curețe voința și să-și îndrepte facultatea care se folosește de impresii. Principiile necesare pentru a învăța cum să faci asta trebuie să fie comunicate într-un anume stil. Acesta trebuie să fie capabil să transmită în mod clar o varietate de idei. Unii oameni rămân captivați de aceste lucruri și se cufundă în ele. Unul este captivat de lingvistică, altul de silogisme, altul de argumente variabile, iar altul de vreun alt han seducător nimerit în drumul său. Iar acolo stau și se pierd, precum cei care sunt amăgiți de sirene.

Omule, scopul tău este să te pregătești să fii capabil de a te descurca cu impresiile care ți se prezintă; să faci asta în armonie cu natura, să nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți, să nu fii niciodată lipsit de noroc și să nu suferi niciodată nenorociri, să fii liber, lipsit de opreliști și de constrângeri, să te supui administrației divine și să îi dai ascultare, să fii mulțumit de ea, să nu critici pe nimeni, să nu acuzi pe nimeni, să fii întotdeauna în stare să spui din toată inima “Condu-mă tu, o Zeus, și tu, soartă.“

Având acest scop în calea ta, tu rămâi unde ești, doar pentru că ai descoperit niște fraze meșteșugite și niște teorii care îți plac? Vei decide să rămâi aici, uitând ce te așteaptă acasă, și să spui că aceste lucruri sunt frumoase? Cine spune că nu sunt frumoase? Însă sunt frumoase doar ca niște popasuri prin care să treci, precum un han în drum. Te oprește ceva să fii nenorocit, chiar dacă poți vorbi ca Demostene? Chiar dacă poți să analizezi silogisme precum Chrysippus, ce te oprește să fii mizerabil, trist, invidios? Ce te oprește să fii tulburat și nefericit? Nimic!

Vezi deci că acestea nu sunt decât popasuri în drumul tău, lipsite de valoare. Scopul așezat în fața ta este diferit de acestea. Unii oameni ar putea spune că vorbesc astfel deoarece disprețuiesc studiul retoricii sau al teoriei. Nu le disprețuiesc pe ele, ci doar tendința de a te pierde în astfel de lucruri și a-ți pune speranțele în ele. Dacă credeți că un om poate face rău spunând adevărul, puteți să mă socotiți și pe mine printre cei care fac rău. Însă dacă văd care este cel mai măreț și mai superior lucru, nu pot spune că este altul doar ca să vă mulțumesc pe voi.

XIX. Împotriva celor care adoptă principiile filosofilor doar ca subiect de discuție

By Cristian Martin

On 31/05/2021

In Cartea a II-a

Argumentul dominant se pare că a fost expus ca o contradicție între trei propoziții, fiecare două dintre ele, luate împreună, fiind incompatibile cu a treia. Cele trei propoziții sunt: orice eveniment adevărat în trecut este necesar; imposibilul nu poate urma ca și consecință a posibilului; ceea ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil. Diodorus, observând conflictul dintre acestea, a folosit plauzibilitatea primelor două propoziții pentru a demonstra că “ceva ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor nu este posibil“.

Pe de altă parte, alții vor susține perechea formată din “imposibilul nu poate urma ca și consecință a posibilului“ și “ceea ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil“, în timp ce vor respinge ideea că tot ce s-a întâmplat în trecut este necesar. Aceasta este opinia lui Cleanthes și a elevilor săi, iar Antipater a susținut și el această opinie.

Alții vor susține o a treia posibilitate, în care susțin următoarele două propoziții “fiecare eveniment adevărat în trecut este necesar“ și “ceea ce nu este adevărat acuma și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil“, admițând că imposibilul poate urma ca și consecință a posibilului. Însă să admiți toate cele trei propoziții este imposibil, deoarece oricare două sunt în conflict cu a treia.

Dacă cineva mă va întreba pe care pereche de propoziții o susțin eu, îi voi răspunde că nu știu. Eu știu că Diodorus a susținut prima pereche, Panthoides și Cleanthes cred că au susținut-o pe a doua, iar Chrysippus a susținut a treia variantă.

“Deci, pe care dintre ele o susții tu?“ Nu m-am născut pentru a susține una dintre ele. Eu îmi examinez propriile impresii. Să compar părerile altora și să-mi formez astfel propria opinie despre subiect, ar însemna să procedez precum un gramatician.

“Cine este tatăl lui Hector? Priam. Cum se numesc frații săi? Paris și Deifobos. Cum o chema pe mama lor? Hecuba.“ Aceasta este istorisirea care am auzit-o de la Homer. Și Hellanicos cred că scrie despre asemenea lucruri, și probabil alții ca el.

La fel este și în ceea ce privește argumentul dominant. Ce știu eu în plus? Nimic. Însă dacă sunt un om înfumurat, pot să uimesc oamenii invitați la un banchet, enumerând pe cei care au scris despre el. Chrysippus a scris foarte frumos despre el în prima carte a tratatului său despre posibilități. Cleanthes a scris un tratat dedicat argumentului dominant, la fel și Archedemus. Antipater a scris de asemenea despre el, nu numai în tratatul său despre posibilități, ci și separat într-unul dedicat argumentului dominant. Dacă nu l-ai citit, citește-l.

Și ce folos poate trage un om din lectura asta? Va deveni mai guraliv și mai obositor decât este acuma. Căci ce altceva poți câștiga din asta? Ce opinie îți poți forma cu privire la acest subiect? Ne vei povesti despre Elena și Priam și despre insula lui Calypso, care nu a existat și nu va exista niciodată.

În acest domeniu, nu este o mare problemă dacă reții povestea, fără să-ți formezi o părere proprie despre ea. Însă în probleme de etică suntem mai predispuși să facem această greșeală.

“Vorbește-mi despre bine și rău.“

Ascultă aici: “Din Ilion am fost dus de vânt pe țărmurile Ciconilor.“

Dintre toate lucrurile, unele sunt bune, unele sunt rele, iar altele sunt indiferente. Cele bune sunt virtuțile și lucrurile care contribuie la acestea. Cele rele sunt viciile și lucrurile care contribuie la ele. Iar indiferentele sunt lucrurile care se află între virtuți și vicii, precum averea, sănătatea, viața, moartea, plăcerea, durerea. De unde știu asta? Hellanicos o spune în cartea sa despre istoria Egiptului. Poți la fel de bine să spui că este scris în cartea lui Hellanicos sau în tratatele de etică ale lui Diogene, Chrysippus sau Cleanthes. Ai cercetat aceste lucruri și ți-ai format o opinie proprie cu privire la ele?

Arată-ne cum te comporți surprins de furtună pe o corabie. Când catargul trosnește, îți mai amintești această trihotomie? Dacă vreun pasager, care nu-i cu toate țiglele pe casă, te întreabă “Spune-mi, pe toți zeii, ce tot îndrugai până acuma? Este naufragiul un viciu? Sau contribuie la viciu?“; nu pui mâna pe o scândură să-i dai în cap? “Ce treabă ai tu cu mine, omule? Noi murim și ție îți arde de glume?“

Dacă împăratul trimite gărzile după tine să te aducă la judecată, îți mai amintești această trihotomie? Când tu ești dus palid și tremurând, cineva te-ar putea întreba “De ce tremuri, omule? În ce fel de treabă ești târât? Poate împăratul să acorde virtuți sau vicii celor care i se înfățișează?“

“De ce îți bați joc de mine? Ți se pare că nu sufăr destul?“

“Spune-mi totuși filosofule, de ce tremuri? Ce pericol te paște acuma, altul decât moartea, închisoarea, tortura, exilul sau dizgrația? Este viciu vreunul din acestea? Sau contribuie la viciu? Ce obișnuiai să spui despre ele?“

“Omule, ce-ai tu cu mine? Sufăr eu destule rele!“

Mare dreptate ai! Îți sunt de ajuns relele tale: ticăloșia, lașitatea, lăudăroșenia pe care ai arătat-o în școală. De ce te lauzi cu ceva ce nu-ți aparține? De ce îți spui stoic?

Examinați-vă comportamentul și acțiunile proprii și veți descoperi cărei școli îi aparțineți. Veți vedea că majoritatea sunteți epicurieni. Câțiva dintre voi sunteți peripatetici, și aceia fără vlagă. Ați demonstrat undeva că pentru voi virtutea este egală sau superioară oricărui alt lucru?

Arătați-mi un stoic dacă puteți! Unde să-l găsesc? Văd mulți oameni care pot recita argumentele stoicilor. Aceiași oameni pot la fel de bine să recite opiniile epicurienilor sau ale peripateticilor. Nu-i așa?

Atunci, cine este stoic? Numim fidiacă o statuie care este sculptată potrivit artei lui Phidias. Arătați-mi așadar un om modelat conform doctrinelor pe care le pronunță. Arătați-mi un om care este bolnav și fericit, în pericol și fericit, pe moarte și fericit, în exil și fericit, în dizgrație și fericit. Arătați-mi-l! Pe zei, vreau să văd un stoic! Dacă nu puteți să-mi arătați un om astfel modelat, măcar arătați-mi unul în formare, unul care se îndreaptă în direcția aceasta. Faceți-mi acest favor. Nu-i răpiți unui om bătrân bucuria de a vedea o priveliște cum nu a mai văzut până acum. Credeți că vă cer să-mi arătați o operă din fildeș și aur, pe Zeus sau Atena ale lui Phidias? Vreau măcar unul dintre voi să-mi arate un suflet care dorește să fiu unul cu Zeul, să nu caute vină Zeului sau oamenilor, să nu eșueze în a dobândi cele dorite, să nu cadă în cele pe care dorește să le evite, să fie liber de mânie, invidie și gelozie. Pe scurt, vreau să văd un om care dorește să fie asemenea zeilor, un om care, deși muritor, țintește către comuniunea cu Zeul. Arătați-mi omul acesta. Nu puteți. Atunci de ce vă amăgiți pe voi și de ce îi păcăliți pe alții? De ce vă puneți o mască care nu vă aparține? De ce umblați, ca niște hoți și pungași, cu aceste nume și lucruri care nu sunt ale voastre?

Acum, eu sunt învățătorul vostru și voi sunteți instruiți în școala mea. Scopul meu este să vă eliberez de rețineri, constrângeri sau obstacole, să vă fac liberi, prosperi, fericiți, urmând Zeul în toate cele, mici sau mari. Iar voi sunteți aici să învățați și să practicați aceste lucruri. Dacă acesta este scopul vostru și dacă eu pe lângă scopul declarat am și priceperea necesară, de ce nu vă terminați munca? Ce mai este de așteptat? Când văd un meșter și materialele sale la îndemână, mă aștept să văd rezultatele muncii. Avem aici meșterul, avem aici materialele; ce ne lipsește? Nu este lucrul de care ne-am apucat unul care să poată fi învățat? Este. Nu este în puterea noastră? Este singurul lucru care se află în puterea noastră. Nici averea nu este în puterea noastră, nici sănătatea sau reputația. Într-un cuvânt, nimic altceva nu este în puterea noastră, decât folosirea corectă a impresiilor. Aceasta este, prin natura sa, liberă și nestingherită. Atunci, de ce nu vă terminați munca? Spuneți-mi motivul. Căci este fie vina mea că nu terminați, sau vina voastră, sau este imposibil. Știm că lucrul în sine este posibil, fiind chiar singurul lucru în puterea noastră. Rămâne că vina este fie a mea, fie a voastră; sau, cel mai probabil, ambele. Ei bine? Sunteți dispuși să începem în sfârșit să avem acel scop, despre care vorbeam? Să lăsăm trecutul în urmă și să începem. Aveți încredere în mine și veți vedea.

XVIII. Cum să luptăm împotriva impresiilor

By Cristian Martin

On 24/05/2021

In Cartea a II-a

Fiecare obicei și fiecare facultate sunt întreținute și întărite de către faptele care le corespund: plimbatul este întărit prin plimbare, alergatul este întărit prin alergare. Dacă vrei să fii capabil să citești, citește; dacă vrei să fii capabil să scrii, scrie. Vei descoperi care sunt consecințele când nu o să mai citești nimic vreme de treizeci de zile la rând și o să faci altceva. La fel dacă zaci în pat zece zile la rând și apoi te ridici și vrei să faci o plimbare, vei vedea cum picioarele tale și-au pierdut puterea. În general, dacă vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să faci lucrul respectiv; dacă nu vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să te abții de la lucrul respectiv și să dobândești obiceiul de a face altceva în schimb.

Acest lucru este valabil și pentru afecțiunile sufletului. Dacă te înfurii să știi că nu ți-ai făcut rău doar în momentul respectiv, ci ai pus paie pe foc și ai întărit un obicei. Când cedezi în fața poftelor trupești să nu iei în considerare doar acea înfrângere temporară, ci și faptul că ți-ai hrănit și întărit pasiunea pentru desfrâu. Este imposibil ca, prin exercitarea faptelor care le corespund, să nu se nască obiceiuri și facultăți acolo unde nu existau înainte, sau să nu se întărească acolo unde existau înainte.

Filosofii spun că așa iau naștere slăbiciunile care afectează sufletul. Când ți se întâmplă o dată să dorești bani, dacă rațiunea este adusă în întâmpinare pentru a arăta răul, dorința încetează și facultatea conducătoare își recapătă autoritatea. Însă dacă nu aplici niciun remediu, facultatea conducătoare nu se va reîntoarce la stadiul inițial, și când va fi stimulată iarăși de o impresie similară, va reaprinde dorința mai repede decât înainte. Iar dacă acest lucru se întâmplă des, obiceiul se întărește și slăbiciunea confirmă lăcomia instalată în om.

Un om bolnav, chiar dacă i s-au ușurat simptomele, nu este la fel ca înainte de boală, până când nu este complet vindecat. La fel se întâmplă și în cazul bolilor care afectează sufletul. Ele lasă în urmă bășici, care, dacă nu sunt îndepărtate complet, se transformă în răni deschise data viitoare când el este lovit în același loc.

Dacă nu dorești să ai un temperament coleric, nu hrăni obiceiul, nu arunca în foc nimic care să-l întețească. Începe prin a păstra tăcerea și numără zilele care trec fără să te înfurii. “Obișnuiam să mă înfurii pe ceva în fiecare zi, apoi odată la două zile, apoi odată la trei sau patru zile.“ Dacă au trecut treizeci de zile fără să te înfurii, fă un sacrificiu Zeului; căci obiceiul la început este slăbit, apoi este distrus complet. Fii sigur că ești pe calea cea bună dacă atunci când apar ocazii care să-ți provoace supărare, ai grijă să nu te afecteze, și nu ești supărat astăzi și nici în ziua următoare, și nici în următoarele zile, vreme de două, trei luni.

Astăzi, când am văzut o femeie frumoasă, nu m-am gândit că aș vrea să mă culc cu ea. Nici nu mi-am spus că soțul ei este un om norocos, căci pe același principiu și cel cu care îl înșeală este un om norocos. Nu mi-am imaginat femeia respectivă dezbrăcându-se și întinzându-se lângă mine. Pentru asta, m-am felicitat singur și mi-am spus “Bravo Epictet, ai rezolvat un sofism complicat, mai strașnic decât cel numit argumentul dominant.“ Iar dacă femeia dorește, îmi face semne, trimite mesaje, se apropie de mine și mă atinge, și eu rămân abstinent și triumfător, aceasta reprezintă un succes mai mare decât dacă aș rezolva paradoxul mincinosului sau al grămezii. Mai degrabă reprezintă un motiv de mândrie o asemenea victorie, decât să formulezi silogisme complicate.

Cum poți face asta? Dorește-ți, în sfârșit, să te mulțumești pe tine însuți; dorește-ți să apari nobil în ochii Zeului. Pune-ți dorința să fii pur în prezența ta și în prezența Zeului. Platon spune “când o asemenea impresie dă năvală peste tine, oferă sacrificii și roagă-te la templele zeilor care înlătură răul.“ Este îndeajuns să te retragi în compania oamenilor buni și nobili, și să te compari cu ei, fie că este vorba de oameni vii sau morți. Urmează-l pe Socrate și privește-l întins lângă Alcibiade, luând în râs frumusețea acestuia. Ce victorie! Ce triumf olimpic a câștigat asupra lui însuși! Pe toți zeii, acest om, vrednic de a fi enumerat după Hercule printre câștigătorii jocurilor, poate fi salutat pe bună dreptate astfel: “Salve ție, om minunat, care ai învins un adversar mai redutabil decât acești jalnici boxeri și luptători, sau pe gladiatorii care seamănă cu ei!“

Așezând asemenea gânduri împotriva impresiei tale, o vei învinge și nu vei fi purtat de ea. Dar, în primul rând nu te lăsa grăbit de către repeziciunea impresiei și spune-i “Stai puțin, impresie! Așteaptă-mă! Lasă-mă să văd ce ești și despre ce este vorba. Lasă-mă să te cercetez.“ Iar apoi, nu-i permite impresiei să-ți zugrăvească scenele care urmează, altfel te va purta acolo unde dorește. Mai degrabă, adu împotrivă o altă impresie nobilă și frumoasă, pentru a izgoni impresia josnică. Dacă te vei deprinde să te antrenezi astfel, vei vedea ce umeri, ce mușchi, ce putere o să dezvolți. Altfel, vei rămâne cu vorbe mărunte și nimic altceva. Atletul adevărat este cel care se antrenează să înfrunte asemenea impresii.

Rămâi neclintit, nefericitule, nu te lăsa purtat de impresii! Lupta este grea, iar munca este divină. Miza este împărăția, libertatea, fericirea, liniștea sufletului! Nu uita de Zeu, cheamă-l în ajutor să te protejeze, precum marinarii invocau dioscurii în timpul furtunei; fiindcă nu există furtună mai mare decât cea care se naște din impresiile violente care alungă rațiunea. Căci ce este însăși furtuna, decât o altă impresie? Înlătură frica de moarte, și oricâte tunete și fulgere ar fi, facultatea ta conducătoare va cunoaște calmul și serenitatea. Însă dacă odată îngădui să fii învins, spunându-ți că vei învinge data viitoare, și apoi repeți asta, fii sigur că vei fi slab și vei ajunge într-o condiție mizerabilă. Nici măcar conștient că greșești, vei găsi scuze pentru greșelile tale. Vei confirma vorbele lui Hesiod, care spune “Cu neîncetate rele se chinuie cel care zăbovește.“

XVII. Cum aplicăm principiile generale la cazuri particulare

By Cristian Martin

On 26/04/2021

In Cartea a II-a

Care este treaba principală a celui care practică filosofia? Să alunge ideea că ar ști ceva. Deoarece este imposibil pentru un om să înceapă să învețe ceva ce consideră că știe deja. Cât despre lucruri precum ce este necesar și ce nu este necesar, bine sau rău, frumos sau urât, toți vorbim despre acestea la întâmplare atunci când venim la filosofi. În funcție de aceste noțiuni, noi împărțim laude și critici, acuze și reproșuri, distingem între o purtare nobilă și una josnică și pronunțăm judecăți cu privire la acestea.

Pentru ce mergem la filosofi? Ca să învățăm ceea ce considerăm că nu cunoaștem. Mai exact, teorii. Dorim să învățăm ce spun filosofii; unii dintre noi deoarece considerăm că vorbele filosofilor sunt pline de duh și înţelepte, iar alții deoarece doresc să obțină un câștig din asta. Este absurd să crezi că un om va învăța altceva decât ceea ce dorește să învețe, sau că va progresa dacă nu învață.

Majoritatea oamenilor se amăgesc precum retorul Theopompus, care l-a criticat pe Platon deoarece dorea să definească fiecare termen folosit. Ce spunea Theopompus? “Crezi că niciunul dintre noi nu a folosit termeni precum Bine sau Dreptate înaintea ta, sau că am folosit aceste cuvinte vag și la întâmplare, fără să înțelegem ce înseamnă?“ Și cine ți-a spus ție, Theopompus, că nu deținem, cu privire la aceste lucruri, unele idei naturale și principii generale? Însă fără să cercetăm amănunțit principiile generale și fără să ne întrebăm ce lucruri corespund fiecărui principiu în parte, nu le putem adapta la realitate.

Același lucru se poate spune și despre medicină. Nu au folosit oamenii cuvinte precum sănătate sau boală înainte de Hipocrate? Le-au pronunțat ca pe niște cuvinte goale, lipsite de sens? Avem un principiu general al sănătăţii, însă nu suntem capabili să îl aplicăm. Acesta este motivul pentru care unul spune să te abții de la mâncare, iar altul să mănânci; unul vrea să-ți tragă sânge, iar altul să-ți pună ventuze. Este vreun alt motiv în afară de neputința de a aplica corect principiul sănătăţii la cazuri particulare?

La fel și în viața noastră de zi cu zi. Care dintre noi nu vorbește despre bine sau rău, despre avantajos sau dăunător? Căci care dintre noi nu deține un principiu general, cu privire la fiecare dintre acestea? Dar este el articulat clar și complet? Demonstreaz-o!

“Cum aș putea să demonstrez asta?“

Cum o aplici corect la cazuri concrete? De exemplu, pentru Platon principiul general al utilului se aplică definițiilor, iar tu le consideri inutile. Este posibil să aveți amândoi dreptate? Cum ar fi posibil? Unul aplică principiul general al binelui la avere, iar altul nu îl aplică la avere, ci la plăcere și sănătate. În concluzie, dacă noi, care folosim aceste cuvinte, le cunoaștem îndeajuns și nu avem nevoie să cercetăm în amănunțime conceptele pe care le folosim, de ce nu ne înțelegem, de ce ne certăm, de ce dăm vina unul pe celălalt?

Nici nu este nevoie să aduc în discuție certurile dintre oameni pentru a demonstra asta. În cazul tău, dacă aplici corect principiile generale, de ce ești nefericit? De ce ești stânjenit? Haide să lăsăm deoparte cel de-al doilea domeniu de studiu, care se ocupă de impulsuri și ce avem de făcut în legătură cu ele. Haide să lăsăm deoparte și cel de-al treilea domeniu de studiu, care se ocupă de consimțământ. Îți permit să le lași deoparte acuma.

Să ne concentrăm asupra primului domeniu de studiu, care ne demonstrează clar că nu aplicăm corect principiile generale. În acest moment, îți dorești numai lucruri posibile și anume posibile pentru tine? Dacă da, ce te stânjenește? De ce ești nefericit? Refuzi să eviți ceea ce este de neevitat? Atunci, de ce cazi în necaz și în nenorocire? De ce, atunci când îți dorești un lucru, nu se întâmplă; și atunci când îți dorești ca ceva să nu se întâmple, tocmai acel lucru se întâmplă? Aceasta este cea mai mare dovadă de nefericire și de nenorocire: să-mi doresc un lucru și să nu se întâmple. Cine este mai necăjit decât mine?

Faptul că nu a putut îndura asta, a împins-o pe Medeea să-și ucidă copiii. Dintr-un anume punct de vedere, ea a arătat un spirit nobil. Mânată de impresia că nu s-a împlinit ceea ce dorea, Medeea spune: “Mă voi răzbuna pe cel care mi-a făcut rău și m-a insultat. Ce câştig eu dacă îi fac lui rău? Cum să o fac? Îmi voi ucide copiii, chiar dacă astfel mă voi pedepsi și pe mine.“ Aceasta este rătăcirea unui suflet nobil. Ea nu știa unde să caute împlinirea dorințelor; nu știa că nu o putem primi din exterior și nici prin schimbarea sau rearanjarea evenimentelor. Dacă vrei să se împlinească ceea ce îţi doreşti, nu-ți dori bărbatul acela. Nu-ți dori cu încăpățânare ca el să trăiască cu tine. Nu-ți dori să rămâi în Corint. Într-un cuvânt, nu-ți dori nimic în afară de voia Zeului. Cine te va mai împiedica atunci? Cine te va mai constrânge? Niciun om nu te-ar putea constrânge, mai mult decât ar putea să-l constrângă pe Zeus însuși.

Când ești călăuzit de Zeu și îți aliniezi dorința cu dorința sa, nu mai trebuie să-ți fie teamă de eșec. Oferă-ți dorința averii și oferă-ți aversiunea sărăciei, și vei eșua în ceea ce-ți dorești și vei cădea în ceea ce vrei să eviți. Oferă-le sănătății și vei fi nefericit. Oferă-le funcțiilor, onorurilor, țării, prietenilor, copiilor, într-un cuvânt tuturor lucrurilor care nu sunt în puterea ta, și vei fi nefericit. Însă oferă-le lui Zeus și celorlalți zei, lasă-ți dorința și aversiunea în păstrarea zeilor, lasă-i pe ei să poruncească și să stăpânească, și nu vei mai fi nefericit.

Dacă ești răuvoitor, leneș, nemulțumit, invidios, temător și te plângi neîncetat de tine și de zei, de ce te mai consideri un om educat? Asta este educație? Doar pentru că ai studiat silogisme complicate? Nu ai vrea mai degrabă să uiți toate acestea și să pornești iarăși de la început? Astfel, vei vedea cât de superficial a fost studiul tău de până acuma. Nu vrei ca, de acum înainte, să construiești pornind de la această fundație; astfel încât nimic să nu se întâmple fără voia ta?

Arată-mi un tânăr care își începe educația cu această intenție, gata să lupte pentru asta precum un atlet la jocuri, spunând “Renunț la orice altceva. Sunt mulțumit dacă voi putea să-mi trăiesc viața nestingherit și liber de suferință, să privesc toate lucrurile în față, precum un om liber, să-mi îndrept privirea către cer, precum un prieten al Zeului și să nu mă tem de nimic din ceea ce s-ar putea întâmpla.“ Arătați-mi un asemenea om, să-l pot întâmpina astfel “Vino tinere, intră în posesia a ceea ce îți aparține de drept, căci este destinul tău să înfrumusețezi filosofia. Toate aceste lucruri sunt ale tale. Cărțile și lecțiile acestea sunt ale tale.“ Apoi, după ce va munci îndeajuns și va stăpâni acest domeniu de studiu, să vină la mine și să spună “Vreau să fiu liber de pasiuni și liber de tulburări. Precum un om pios și vrednic, precum un filosof, vreau să ştiu ce datorie am față de zei, ce datorie am față de părinți și față de frați, cetate sau străini.“ Treci acuma la al doilea domeniu de studiu, și acesta este al tău. “Acum că am studiat și al doilea domeniu, vreau ca de acum înainte să fiu sigur și ferm, nu numai atunci când sunt treaz, dar și atunci când mă trezesc din somn, când beau vin sau când sunt trist.“ Acesta este un zeu, acesta este un om cu intenții nobile!

În schimb, tu vii chitit să înțelegi ce a spus Chrysippus în tratatul său despre paradoxul mincinosului. Asta este intenția ta, sărmane? Du-te și te spânzură cu el de gât! Ce bine crezi că o să-ți aducă? O să-l citești cu mâhnire și o să-l discuți alții cuprins de anxietate.

Așa vorbiți între voi: “Ai vrea să asculți ce am scris, frate? Și apoi să-mi citești și tu mie?“, “Vai, ce scriitor minunat ești!“, “Atât de bine scrii tu în stilul lui Xenofon“, “Tu scrii precum Platon“ sau “Tu scrii precum Antistene“. Însă după ce vă împărtășiți visele unul celuilalt, vă întoarceți la același comportament care îl aveați înainte: aceleași dorințe, aceleași aversiuni, aceleași impulsuri, același țel și același scop, vă rugați pentru aceleași lucruri ca și înainte și aveți aceleași interese. Nu căutați pe cineva care să vă îndrume și vă supărați când cineva vă spune aceste lucruri. Despre mine spuneți “Ce bătrân antipatic! Când am plecat, nu a fost îngrijorat, nu a spus ‘O să întâmpini dificultăți, fiule! Voi aprinde o candelă să te întorci în siguranță.‘ Asta ar face și ar spune un om care te prețuiește.“ Ar fi un lucru mare să te întorci în siguranță, într-adevăr. Și se merită să aprinzi candele, căci asta fără îndoială te scutește de boli și de moarte.

Alungă, precum ți-am spus, ideea că ai ști ceva. Apropie-te de filosofie la fel cum te-ai apropia de studiul geometriei sau al muzicii, altfel nu vei progresa nici dacă citești toate lucrările și comentariile lui Chrysippus, ale lui Antipater și ale lui Archedemus.

XVI. Nu ne exersăm opiniile despre bine și rău în practică

By Cristian Martin

On 19/04/2021

In Cartea a II-a

Unde se află binele? În voință. Unde se află răul? În voință. Unde nu este nici bine, nici rău? În lucrurile care sunt independente de voință.

Ei bine, își amintește vreunul dintre noi aceste lecții, atunci când este afară? Exersează vreunul dintre noi, de unul singur, cum să răspundă în fața evenimentelor? Cum exersăm, de exemplu, răspunsuri la întrebări precum “Este zi? Da.“, “Este noapte? Nu.“, “Sunt stelele pare la număr? Nu pot răspunde.“ Dacă ți se prezintă bani, ai exersat răspunsul corect (banii nu sunt un lucru bun)? Te-ai instruit în răspunsuri precum acestea, sau doar cum să răspunzi la sofisme? De ce ești surprins când te depășești pe tine însuți în acele domenii în care ai exersat, dar nu faci niciun progres acolo unde nu ai exersat?

De ce crezi că un orator simte anxietate în pofida faptului că are o voce plăcută și a scris un discurs bun, pe care îl știe pe de rost? Deoarece el nu este mulțumit doar să-și susțină discursul. El dorește și să fie lăudat de mulțime. El este antrenat să susțină un discurs, însă în ceea ce privește lauda sau critica, el nu a primit niciun antrenament. A auzit el de la cineva ce este lauda și ce este critica, care este natura lor, ce fel de laudă trebuie căutată și ce fel de critică trebuie evitată? Când a fost el antrenat cu privire la acestea?

De ce te surprinde că un om este superior altora în lucrurile pe care le-a învățat și că este la același nivel cu ceilalți în cele pe care nu le-a studiat? Precum un cântăreț la lăută, care știe să interpreteze, cântă bine, are un veșmânt frumos, însă cu toate acestea tremură atunci când intră pe scenă. Căci deși cunoaște alte lucruri, el nu știe ce este mulțimea și nici ce reprezintă strigătele sau batjocura acesteia. El nici măcar nu știe ce este această anxietate pe care o simte, dacă este ceva ce ține de el sau ține de altcineva, dacă este posibil să o potolească sau nu. Prin urmare, dacă oamenii îl laudă, el pleacă de pe scenă plin de el; iar dacă râd de el, bula lui de vanitate este spartă și se dezumflă.

La fel este și în cazul nostru. Ce admirăm? Lucrurile externe. Pentru ce ne străduim? Pentru lucruri externe. Și cu toate acestea, nu înțelegem cum năvălesc peste noi fricile și anxietatea. Ce se poate întâmpla dacă considerăm că lucrurile care se îndreaptă către noi sunt rele? Nu ne putem elibera de frică, nu ne putem elibera de anxietate. Și cu toate acestea, ne rugăm “O, Doamne, cum mă pot elibera de anxietate?“ Nebunule, nu ai mâini? Nu le-a creat Zeul pentru tine? Stai și te rogi să nu-ți mai curgă mucii. Mai bine șterge-ți nasul și nu mai huli. Nu ți-a dat Zeul nimic să te ajute în cazul de față? Nu ți-a dat răbdare, spirit nobil, bărbăție? Când ai asemenea mâini puternice să te ajute, tu încă cauți pe cineva care să te șteargă la nas?

Dar noi nu exersăm asemenea lucruri și nu ne îngrijim de ele. Arată-mi un om căruia îi pasă de cum face un lucru; care nu este interesat de rezultat, ci de cum își împlinește propria sa natură. Un om care atunci când merge, este atent la activitatea sa. Un om care atunci când plănuiește ceva, nu este interesat de ceea ce caută să obțină, ci de plan în sine. Nu unul care atunci când reușește, să spună euforic: “Ce bine am chibzuit! Nu ți-am spus, frate, că dacă gândim la un lucru, este cu neputință să nu se întâmple?“ Iar dacă eșuează, sărmanul om devine smerit și nu mai găsește nimic de spus cu privire la ce s-a întâmplat.

Care dintre noi a consultat un oracol pentru a-și împlini adevărata sa natură? Care dintre noi a dormit într-un templu pentru asta? Cine? Dă-mi doar un nume, să pot vedea omul pe care îl caut de atâta vreme, omul care este cu adevărat nobil și pur. Arată-mi doar unul!

De ce ne mirăm că, în timp ce suntem experimentați în ceea ce privește lucrurile materiale, în faptele noastre suntem josnici, lipsiți de decență, netrebnici, lași, neputincioși, cu desăvârșire neghiobi? Asta deoarece nu ne pasă de aceste lucruri și nici nu le exersăm în practică.

Dacă ne-am fi temut, nu de moarte sau de exil, ci de frică, atunci am fi exersat cum să ne ferim de acele lucruri care ne par rele. În școală suntem volubili și vorbăreți, și dacă se ridică vreo întrebare referitoare la aceste lucruri, suntem capabili să o cercetăm amănunțit. Dar pune-ne la treabă în practică și vei vedea că suntem ruinați. Lasă o impresie deranjantă să ni se înfățișeze, și vei vedea pentru ce am studiat și pentru ce ne-am antrenat. Datorită lipsei noastre de antrenament, noi adăugăm spaime peste impresia inițială și ne imaginăm lucrurile mai grave decât sunt.

Luați-mă pe mine de exemplu. De fiecare dată când călătoresc pe mare, când mă aplec și privesc în jos către abisul mării sau când privesc în jur și nu văd nicăieri pământ, îmi pierd controlul și încep să-mi imaginez că, în caz de naufragiu, voi înghiți toată apa aceea. Nici nu-mi trece prin cap că doar trei litri sunt îndeajuns. Ce mă tulbură? Marea? Nu. Opinia mea este cea care mă tulbură. La fel, când se întâmplă vreun cutremur, îmi imaginez că tot orașul o să îmi cadă în cap. Dar nu este o piatră mai mică de ajuns ca să mă omoare?

Ce sunt lucrurile care se așează cu greutate asupra noastră și ne tulbură? Ce altceva decât opiniile noastre? Când un om este pe cale să plece și să lase în urmă pe cei din preajma sa, prietenii, locurile familiare și societatea cu care este obișnuit, ce apasă asupra sa? Propriile opinii!

Copiii încep să plângă de îndată ce dădaca lor îi părăsește, dar uită repede dacă le distragi atenția cu o prăjitură.

“Ai vrea să fim și noi precum copiii?“

Nicidecum! Căci nu prin prăjitură vreau eu să fiți influențați, ci prin opinii corecte.

“Care sunt acelea?“

Sunt cele pe care un om ar trebui să le studieze cât este ziua de lungă, fără a se lăsa distras de lucruri care nu îi aparțin; fără a fi distras de oamenii din jurul său, de locuri, de gymnasiumul său favorit, și nici măcar de propriul corp. El trebuie să-și amintească legea și să o păstreze în fața ochilor săi. Care este legea divină? Să păstrezi ceea ce este al tău și să nu revendici ce aparține altuia; să te folosești de ceea ce ai primit și să nu tânjești după ceva ce nu ți-a fost dat; dacă un lucru îți este luat, renunță la el repede și cu ușurință, și cu mulțumire pentru perioada în care ți-a fost permis să te folosești de el, fără să plângi după dădaca sau mămica ta.

Contează ce anume îl face pe om să fie supus și dependent? Cu ce ești tu diferit de unul care plânge după o iubită, dacă ție ți se rupe inima după un amărât de gymnasium și după niște colonade, după tinerii tăi prieteni și altele asemenea?

Un altul vine și se plânge că nu o să mai bea apă din izvorul lui Dirce. Nu este apa din apeductul Marcian la fel de bună precum cea a lui Dirce?

“Nu, căci eu am fost obișnuit cu cealaltă.“

Tot la fel o să te obișnuiești și cu aceasta. Și după ce te vei obișnui cu ea, o să te plângi și după asta, și vei încerca să scrii și tu precum Euripide, versuri în care să lauzi băile lui Nero și izvorul Marcian. Vezi cum se nasc tragediile, atunci când oameni stupizi sunt puși față în față cu viața de zi cu zi?

“Dar când voi mai revedea Atena și Acropola?“

Nefericitule, nu ești mulțumit de lucrurile care le vezi în fiecare zi? Poți oare să-ți îndrepți privirea către ceva mai bun și mai măreț decât soarele, luna, stelele, pământul sau marea? Și dacă îl înțelegi pe El, cel care administrează Întregul, și îl porți înăuntrul tău, de ce tânjești după niște pietre și după o stâncă frumoasă? Ce o să te faci când o să părăsești chiar soarele și luna? O să te tăvălești pe jos și o să plângi precum copiii? Ce cauți atunci în această școală? Ce ai auzit și ce ai învățat aici?

De ce te semnezi ca fiind filosof, dacă ai spus adevărul în ce ai scris aici: “Am făcut unele introduceri și am citit pe Chrysippus, însă nici măcar n-am trecut pragul ușii filosofiei. Căci ce am eu în comun cu Socrate, care a trăit și a murit așa cum a făcut-o? Sau cu Diogene?“ Poți să-ți închipui pe vreunul dintre ei plângând și întristându-se că nu va întâlni pe cutare om, sau că nu va fi în Atena sau Corint, ci în Susa sau Ecbatana, dacă așa este să se întâmple? Poate să se plângă că rămâne, cel căruia îi este permis, oricând dorește, să părăsească banchetul și să nu se mai joace? Un om care stă și joacă doar câtă vreme este mulțumit, presupun că poate îndura un exil interminabil sau o condamnare la moarte.

Nu ai vrea, mai degrabă, să fii înțărcat și, precum copiii, să treci pe mâncare solidă și să nu mai plângi după doica și după mămica ta? Aceste plânsete nu impresionează decât femei bătrâne.

“Dar prin plecarea mea le voi produce suferință.“

Tu le vei produce suferință? Nu le vei aduce suferință; lucrul care vă produce suferință și ție și lor este opinia. Ce poți face? Alungă-ți opinia! Ele ar face bine să-și alunge opinia lor, altfel se vor îndurera din vina lor, nu a ta.

Omule, fă un efort disperat, după cum se spune, către liniștea sufletească, către libertate, către noblețe. În sfârșit, ridică-ți capul precum un om eliberat din sclavie. Cu curaj, îndreaptă-ți privirea către Zeu și spune “De aici înainte fă cu mine după cum este voia Ta. Sunt una cu Tine, sunt al Tău. Nu mă voi feri de nimic din ceea ce te mulțumește pe Tine. Du-mă unde vrei. Îmbracă-mă în ce veșminte dorești. Este voința Ta să dețin funcții publice sau să rămân o persoană privată? Să trăiesc aici sau în exil? Să fiu bogat sau sărac? În fiecare din acestea voi depune mărturie pentru Tine în fața oamenilor. Voi arăta care este natura fiecărui lucru.“

Nu, tu preferi să stai aici, în burta vacii, și aștepți pe mămica ta să-ți dea țâță. Ce s-ar fi ales de Hercule, dacă ar fi stat acasă? Ar fi fost un Euristeu, nu un Hercule. Câți prieteni și câți tovarăși și-a făcut Hercule în călătoriile sale prin lume? Însă niciunul nu i-a fost mai prieten decât Zeul însuși. De aceea oamenii îl considerau fiu al Zeului, și chiar era. Cu supunere față de Zeu, el a călătorit prin lume, curățând-o de rele și fărădelegi.

Tu nu ești Hercule să poți curăța răutatea altora, și nu ești nici Tezeu să poți curăța Attica de rele! Din tine, din gândurile tale alungă, nu pe Procust sau pe Sciron, ci tristețea, frica, dorința, invidia, bucuria de necazul altuia, avariția, lașitatea și lipsa de cumpătare. Însă nu este posibil să le alungi pe toate acestea, decât dacă îți întorci privirea către Zeu, către El să-ți îndrepți gândurile și să te conformezi poruncilor sale. Iar dacă vei dori altceva, cu suspine și tristețe vei fi nevoit să urmezi ce este mai puternic decât tine, întotdeauna căutând liniștea în afara ta și niciodată în stare să-ți găsești pacea; căci cauți liniștea acolo unde nu este de găsit, în loc să o cauți acolo unde este locul ei.

XIV. Către Naso

By Cristian Martin

On 29/03/2021

In Cartea a II-a

Când un roman venise împreună cu fiul său să urmărească o lecție, Epictet a spus “Aceasta este metoda mea de a preda“ și a întrerupt brusc lecția. La insistențele romanului de a continua lecția, Epictet a răspuns că orice meșteșug, atunci când este predat, este obositor pentru cei care nu-l cunosc și nu sunt familiarizați cu el. Desigur că produsele finite ale acelui meșteșug își demonstrează utilitatea pentru care au fost create. Multe dintre ele au farmecul și atracția lor.

Deși nu este nicio plăcere să fii prezent și să urmărești procesul prin care un cizmar învață meșteșugul său, pantoful este folositor și nu este neplăcut la vedere. La fel, și procesul prin care un tâmplar învață meseria sa, este obositor pentru cel care se întâmplă să fie prezent și nu este familiar cu aceasta, însă munca tâmplarului este cea care arată utilitatea acestui meșteșug. Acestea le vei observa cel mai pronunțat în cazul muzicii, căci dacă te vei nimeri atunci când este predată, vei găsi acest proces ca fiind foarte neplăcut; însă rezultatele acestei munci sunt plăcute și fermecătoare chiar și pentru cineva care nu știe nimic despre muzică.

La fel, în filosofie înțelegem munca unui filosof ca fiind ceva de genul acesta: el trebuie să își aducă dorința sănătoasă în acord cu evenimentele, în așa fel încât nimic din ceea ce se întâmplă să se întâmple contrar dorinței sale și să nu-și dorească să se întâmple lucruri care nu se vor întâmpla. Drept consecință, cei care și-au rânduit astfel viața nu eșuează în a dobândi cele dorite și nu cad în cele pe care doresc să le evite. Își trăiesc viața la adăpost de suferință, de frică și de tulburare, păstrând cu ceilalți relații înnăscute și relații dobândite ca fiu, tată, frate, cetățean, soț, soție, vecin, tovarăș de drum, stăpân sau supus. Astfel descriem munca unui filosof. Rămâne să cercetăm cum poate fi realizat acest lucru.

Observăm că tâmplarul devine tâmplar învățând anumite lucruri. La fel, cârmaciul devine cârmaci învățând anumite lucruri. Putem oare să tragem concluzia că și în filosofie, nu este de ajuns să-ți dorești să devii bun, ci este necesar să și înveți anumite lucruri? Așadar, trebuie să cercetăm care sunt aceste lucruri.

Filosofii spun că primul lucru care trebuie să-l învățăm este că există un Zeu care are grijă de toate și că nu putem să ascundem de El nicio faptă, nici măcar intențiile și gândurile noastre. Mai departe trebuie să învățăm care este natura zeilor. După cum este natura lor, cel care vrea să-i mulțumească și să li se supună, trebuie să încerce, atât cât îi stă în putere, să fie asemenea lor. Dacă Zeul este demn de încredere, și el trebuie să fie de încredere; dacă este liber, și el trebuie să fie liber; dacă este binefăcător, și el trebuie să fie binefăcător; dacă este mărinimos, și el trebuie să fie mărinimos. Fiecare faptă și vorbă a sa trebuie să fie consistentă cu acest ideal, de a imita Zeul.

“Cu ce ar trebui să începem?“

Dacă te apuci de asta, în primul rând trebuie să înțelegi numele lucrurilor.

“Vrei să spui că acuma nu înțeleg numele lucrurilor?“

Nu le înțelegi.

“Atunci cum de le folosesc?“

Le folosești așa cum un analfabet se folosește de cuvinte scrise sau cum animalele se folosesc de impresii. Să folosești este un lucru, iar să înțelegi este altceva. Dacă crezi că le înțelegi, haide să luăm orice nume și să vedem dacă îl înțelegem.

“Dar este un lucru jignitor să supui unei asemenea examinări un om bătrân, veteran din trei campanii militare.“

Sunt de acord cu tine. Căci ai venit la mine ca un om căruia nu-i lipsește nimic. Și cine și-ar putea imagina că ar fi ceva care să-ți lipsească? Ești bogat, probabil că ai soție și copii, ai mulți sclavi, însuși împăratul te cunoaște, ai mulți prieteni în Roma, îți îndeplinești obligațiile adecvate cuiva de rangul tău și știi să răsplătești binele cu bine și răul cu rău. Ce îți poate lipsi?

Dacă îți voi arăta că îți lipsește lucrul cel mai important pentru fericire, fără de care aceasta nu ar fi posibilă, și că, până acuma, te-ai ocupat cu orice altceva decât cu ce ar fi trebuit să te ocupi și, pe deasupra de toate acestea, că nu cunoști nici care este natura Zeului și nici natura omului și nu cunoști ceea ce este binele și răul; deși în alte domenii ai fi răbdat să ți se aducă în discuție ignoranța, nu poți avea răbdare cu mine când îți spun că nu te cunoști pe tine însuți. Cum ai putea să te supui acestei examinări și să suporți întrebările mele? Nu poți răbda și ne părăsești ofensat.

Cu toate acestea ce rău ți-am făcut eu? Doar dacă oglinda face rău unui om urât, arătându-i cum este. Doar dacă doctorul insultă bolnavul atunci când îi spune “Omule, deși tu consideri că nu ai nimic, ești bolnav. Nu mânca nimic astăzi și bea apă.“ Nimeni nu-i răspunde doctorului “Ce insolență supărătoare!“ Însă dacă îi spui unui om “Dorințele tale sunt bolnave, aversiunile tale sunt nedemne, intențiile tale sunt lipsite de consistență, impulsurile tale nu sunt în armonie cu natura, opiniile tale sunt pripite și false“, el va pleca de îndată, susținând că este jignit.

Situația noastră poate fi comparată cu a oamenilor care merg la iarmaroc. Acolo sunt scoase la vânzare animale domestice și cei mai mulți oameni vin să vândă sau să cumpere. Puțini sunt cei care vin să vadă târgul, să se informeze cum se desfășoară acesta, de ce se strâng oamenii laolaltă, cine a stabilit asta și cu ce scop. La fel este și în acest iarmaroc mai mare: unii, precum vitele, nu se preocupă de nimic altceva decât de nutrețul lor. Pentru voi toți care vă preocupați de proprietăți, pământuri, sclavi și funcții publice, acestea nu reprezintă altceva decât nutreț. Însă printre cei prezenți la acest iarmaroc sunt câțiva care doresc să se informeze și să descopere ce este lumea și cine o guvernează. Nu o guvernează nimeni? Cum ar fi posibil? O cetate sau o gospodărie nu ar putea, nici măcar pentru o scurtă durată de timp, să existe fără cineva care să o guverneze și să se îngrijească de ea. Iar un sistem atât de mare și de minunat, poate fi așa de bine rânduit din întâmplare? Trebuie să-l administreze cineva. Dar ce fel de administrator este și cum guvernează El? Și cine suntem noi, care am fost creați de El? Cu ce scop ne-am născut? Avem noi o conexiune și o relație cu El, sau nu? Asemenea întrebări își pun acei câțiva oameni. Iar apoi se dedică unui singur lucru: să cerceteze această lume înainte de a o părăsi. Ce urmează? Sunt luați în derâdere de către mulțime, la fel cum cei care vin să facă negoț râd de cei care vin la iarmaroc doar ca să privească. Dacă animalele ar poseda înțelegere, ar râde la rândul lor de cei care nu admiră nimic altceva decât nutrețul.

VIII. Despre natura binelui

By Cristian Martin

On 01/02/2021

In Cartea a II-a

Zeul este benefic. Binele este, de asemenea, benefic. Prin urmare, unde găsim adevărata natură a Zeului, acolo trebuie să fie și natura binelui. Unde găsim natura Zeului? În carne? Nicidecum! În pământuri? Nu! În faimă? În niciun caz! O găsim în inteligență, înțelepciune și dreaptă rațiune. În acestea caută și natura binelui.

O cauți la plante și la animale iraționale? Nu! Dacă o cauți în ceea ce este rațional, de ce să cauți altundeva decât în ceea ce distinge ființele raționale de cele iraționale? Plantele nu au o facultate care să le permită să se folosească de impresii, din acest motiv conceptul de bine nu se aplică în cazul lor. Deci binele necesită capacitatea de a folosi impresiile. Doar atât necesită? Dacă ar necesita numai asta, atunci poți spune că binele, fericirea sau nefericirea aparțin și animalelor iraționale. Tu însă, nu afirmi acest lucru și pe bună dreptate. Indiferent ce putere să se folosească de impresii ar poseda animalele, ele nu dețin facultatea care le permite să înțeleagă folosința impresiilor. Asta dintr-un motiv întemeiat, deoarece ele există pentru a fi supuse altora și nu au o importanță primară.

Ia măgarul de exemplu, are acesta o importanță primară? Nu, el există deoarece avem nevoie de un spate care să care lucruri. Și avem nevoie ca el să-și poată folosi capacitatea de a merge. Pentru asta, el a primit facultatea care îi permite să se folosească de impresii, fără de care nu ar fi putut să meargă. Aceasta este limita puterilor cu care sunt înzestrați măgarii. Căci dacă ar fi primit și facultatea care permite să înțelegi folosința impresiilor, este evident că nu ne-ar mai fi fost supuși nouă și nici nu ne-ar mai fi satisfăcut nevoile noastre, ci ne-ar fi fost egali și asemenea nouă.

Nu vei căuta natura binelui în acea facultate a cărei absență te împiedică să folosești conceptul de bine în cazul plantelor și animalelor?

“Cum așa? Nu fac și ele parte din lucrările Zeului?“

Fac parte, însă nu sunt operele Sale principale, și nu participă la divin. Dar tu ești opera Sa principală, o părticică din divinitate. Tu porți înăuntru o parte din Zeu. De ce ignori nobila ta origine? De ce uiți de unde ai venit? Atunci când mănânci, uiți cine ești tu cel care mănâncă și pe cine hrănești? Atunci când întreții relații sexuale cu o femeie, uiți cine ești? Când ești în societate, când îți faci exercițiile, când discuți cu cineva, nu știi că hrănești sau antrenezi Zeul din tine?

Porți Zeul cu tine, sărmane, și nici nu știi asta. Crezi că mă refer la vreun zeu extern din argint sau aur? Îl porți pe El înăuntru, și nu ești conștient că îl pângărești cu gânduri murdare și fapte urâte. Dacă o imagine a Zeului ar fi prezentă, nu ai îndrăzni să faci multe din lucrurile care le faci. Însă când Zeul însuși este prezent înăuntru și vede și aude totul, nu îți este rușine să gândești și să faci asemenea lucruri. Îți ignori propria ta natură și atragi mânia Zeului.

Când urmează să trimitem un tânăr de pe băncile școlii în viața reală, de ce ne temem că va mânca greșit, că va avea relații nepotrivite cu femeile, că se va înjosi dacă va fi îmbrăcat în zdrențe sau că se va umfla în pene dacă va fi îmbrăcat în veșminte fine? Acest tânăr nu cunoaște Zeul care se află în el, nu știe alături de cine a pornit la drum. Putem să-l suportăm când spune “Aș vrea să te am lângă mine“? Nu este Zeul cu tine? Când îl ai pe El, de ce cauți pe altcineva? Ți-ar spune El altceva?

Dacă ai fi o statuie a lui Phidias, fie Zeus sau Atena, ai ști cine ești și cine este creatorul tău. Iar dacă ai fi înzestrat cu înțelegere, te-ai strădui să nu faci nimic nevrednic de cel care te-a creat sau nevrednic de tine, și nu te-ai arăta necuviincios în fața celor care te privesc. Însă tu, care ai fost creat de Zeus, nu îți pasă ce fel de om te arăți? Se pot compara, în cele două cazuri, un meșteșugar cu celălalt? Sau o operă cu alta? Ce operă de artă are în ea însăși facultățile de care se folosește artistul pentru a o crea? Nu sunt ele din bronz sau marmură, fildeș sau aur? Chiar și Atena lui Phidias, odată ce a întins mâna să primească figurina lui Nike, rămâne cu mâna întinsă așa pe vecie. Însă operele Zeului sunt înzestrate cu puterea de a se mișca și de a respira, precum și cu facultatea care le permite să se folosească de impresii și cu puterea de a le examina.

Fiind opera unui asemenea artist, îl vei necinsti? Nu numai că te-a creat, dar te-a încredințat și te-a lăsat în grija ta, nu a altuia. Vei uita acestea și vei dezonora încrederea care ți-a fost acordată? Dacă Zeul ți-ar fi lăsat un orfan în grijă, l-ai fi neglijat la fel? Totuși, El te-a lăsat pe tine în grija ta și a spus “Nu am pe altcineva mai potrivit decât tine. Păstrează omul acesta pentru mine așa cum este natura lui: modest, de încredere, drept, neclintit, liber de pasiuni și de tulburări.“ Și tu? Nu îl păstrezi așa cum ți-a fost cerut?

Oamenii se vor întreba “de ce este omul acesta așa încrezut și îngâmfat“.

Purtarea mea nu este încă potrivită, asta deoarece nu am încredere în lucrurile care le-am învățat și la care mi-am dat acordul. Încă mă tem de slăbiciunea mea. Lasă-mă numai să capăt încredere și vei vedea o înfățișare și o purtare potrivită. Atunci îți voi arăta statuia, când va fi finisată și lustruită. Crezi că asta este îngâmfare? Oare Zeus din Olympia are o privire încrezută? Nu, privirea lui este de neclintit, precum a celui care este pe cale să spună “cuvântul meu nu înșeală și nu poate fi retras“.

Astfel mă voi arăta în fața ta: de încredere, modest, nobil și netulburat.

“Vrei să spui nemuritor, scutit de bătrânețe și de boală?“

Nu, mă voi arăta precum unul care acceptă moartea și suportă boala cum ar face-o un zeu. Aceasta este puterea care o stăpânesc, atâta pot. Restul este departe de mine. Îți voi arăta mușchii unui filosof.

“Ce mușchi sunt aceștia?“

O dorință care nu eșuează, o aversiune care nu cade în ceea ce vrea să evite, un impuls drept, un țel vrednic, un consimțământ care nu este grăbit. Acestea le vei vedea.

VII. Cum să consulți un prezicător

By Cristian Martin

On 25/01/2021

In Cartea a II-a

Mulți dintre noi își neglijează des îndatoririle, deoarece consultă prezicători atunci când nu este cazul. Poate prezicătorul vedea altceva decât moarte sau pericol sau boala, sau alte lucruri de felul acesta? Dacă trebuie să mă expun pericolului pentru a ajuta un prieten și este datoria mea să-mi risc viața pentru el, ce rost mai are să apelez la divinație?

Nu am înăuntru un prezicător care mi-a spus care este adevărata natură a binelui și a răului, și care mi-a explicat semnele prin care le pot desluși pe ambele? Ce nevoie mai am să consult viscerele animalelor sacrificate sau zborul păsărilor? De ce să ascult prezicătorul când îmi spune că ceva este în interesul meu? Știe el ce este în interesul meu? Știe el ce este bine? A învățat el semnele prin care se distinge binele și răul, așa cum a învățat să citească semnele scrise în viscere? Căci dacă le-a învățat pe acestea, atunci cunoaște și semnele prin care se distinge frumosul și urâtul, dreptatea și nedreptatea.

Treaba ta omule, este să-mi spui ce se profețește: viață sau moarte, sărăcie sau bogăție; dacă acestea sunt în interesul meu sau nu, asta nu te întreb pe tine. De ce nu-ți prezinți opiniile în probleme de gramatică? De ce ți le prezinți în legătură cu aceste subiecte asupra cărora suntem toți în eroare și despre care ne contrazicem reciproc?

O femeie dorea să trimită un vas cu provizii lui Gratilla, în exilul acesteia. Când i s-a spus că Domitian va confisca proviziile pe care vrea să le trimită, ea a răspuns: “Aș prefera ca Domitian să le confiște, decât ca eu să nu le trimit.“

Ce ne determină să ne folosim de divinație așa des? Lașitatea, frica de ceea ce se poate întâmpla. Acesta este motivul pentru care îi lingușim pe prezicători.

“Rogu-te stăpâne, voi moșteni proprietățile tatălui meu?“

“Să vedem. Să oferim un sacrificiu pentru aceasta.“

“Da, stăpâne. Cum este voia sorții!“

Când prezicătorul confirmă că o să primim moștenirea, îi mulțumim de parcă am fi primit-o de la el. Așa ne amăgesc ei.

Ce avem de făcut? Trebuie să lăsăm deoparte dorința și aversiunea când ne prezentăm la prezicător; să mergem precum drumețul care, aflat la răspântie, întreabă omul cu care se întâlnește care dintre drumuri duce către destinația sa, fără să-și dorească mai mult să meargă pe unul dintre drumuri decât pe celălalt. Dorința drumețului nu este să meargă pe un anume drum, ci să ajungă la destinație.

În acest fel trebuie să ne adresăm Zeului, precum unui ghid; la fel cum ne folosim ochii, nu cerându-le să ne arate ce vrem noi, ci primind impresiile lucrurilor așa cum ni le arată ei. În schimb, noi tremurăm și tragem prezicătorul de mână, și ne rugăm de acesta ca și cum ar fi un zeu, spunând “Stăpâne, ai milă! Permite-mi să mă întorc teafăr!“

Sclavule, nu-ți dorești ce este mai bine pentru tine? Există altceva mai bun decât voia Zeului? De ce faci tot ce poți ca să-ți corupi judecătorul și să-ți duci în eroare sfătuitorul?

VI. Despre lucrurile indiferente

By Cristian Martin

On 18/01/2021

In Cartea a II-a

Un argument ipotetic este indiferent, însă judecata ta cu privire la el nu este indiferentă, este fie cunoaștere, fie simplă opinie, fie eroare. În același fel, viața este indiferentă, însă cum te folosești de ea nu este indiferent. Când cineva îți va spune “aceste lucruri sunt indiferente“, să nu fii neglijent cu ele; iar dacă ești îndemnat să te porți cu grijă cu privire la unele lucruri, să nu arăți un spirit josnic și să fii cuprins de admirație față de lucruri materiale.

Este bine să știi ce poți face și să-ți cunoști limitele, astfel încât, în acele lucruri în care nu ești pregătit, să păstrezi tăcerea și să nu te superi dacă alții au un avantaj asupra ta. Cum și în silogisme, este de așteptat ca tu să ai un avantaj asupra altora; iar dacă cineva va fi supărat de asta, să-l consolezi spunându-i “eu am studiat lucrurile acestea, iar tu nu le-ai studiat“. Astfel, în acele domenii care necesită o îndemânare dobândită în timp, nu căuta să arăți ceea ce numai prin practică se poate obține, lasă asta în seama celor care se pricep și tu fii mulțumit să rămâi netulburat.

“Du-te și salută cutare persoană.“

Mă duc.

“Dar cum?“

Fără josnicie.

“Dar ți s-a închis ușa în față!“

Asta deoarece n-am învățat să intru pe fereastră; căci atunci când mi se închid ușile în față trebuie fie să mă întorc înapoi, fie să intru pe fereastră. Dacă trebuie în continuare să vorbesc cu el, o să vorbesc. Cum? Fără josnicie.

Și dacă nu primești de la el ce voiai, să știi că asta nu era treaba ta, ci a lui. De ce să revendici ceva ce aparține altuia? Ține minte întotdeauna ce este al tău și ce aparține altuia, și nu vei fi tulburat.

Chrysippus pe bună dreptate spunea “Atâta timp cât lucrurile viitoare sunt nesigure, mă voi ține strâns de acelea care sunt mai bine adaptate să asigure ce este natural; căci Zeul însuși mi-a dăruit facultatea de a alege ce este natural.“ Dacă aș ști că mi-a fost predestinat să fiu bolnav, aș căuta boala. Căci și piciorul, dacă ar avea rațiune, ar căuta singur să calce în noroi.

De ce grânele produc spice? Nu pentru a se coace? Și nu se coc pentru a putea fi secerate? Căci ele nu cresc separate de celelalte lucruri. Dacă ar poseda înțelegere, s-ar ruga să nu fie secerate. Dar să nu fie niciodată secerate este un blestem pentru spicele de grâu. Așadar, trebuie să fim conștienți că și în cazul oamenilor, este un blestem să nu moară niciodată, la fel cum este pentru grâne să nu se coacă și să nu fie secerate. Dar noi oamenii, suntem meniți să fim secerați și suntem conștienți de acest lucru. Și suntem necăjiți de asta, deoarece nu cunoaștem și nici nu am studiat natura oamenilor, cum cei care se ocupă cu creșterea cailor o studiază pe a acestora.

Chrysantas, pe când era gata să lovească un inamic, s-a oprit când a auzit goarna sunând retragerea. Într-atât era de convins că este mai folositor pentru el să urmeze porunca generalului decât tendința sa. Niciunul dintre noi, atunci când necesitatea ne cheamă, nu suntem dispuși să o urmăm de bună voie. Îndurăm ceea ce ni se întâmplă cu lacrimi și suspine, și le numim circumstanțe.

Ce înțelegi prin circumstanțe, omule? Dacă numești circumstanțe lucrurile care te înconjoară, atunci totul este circumstanță; iar dacă le folosești cu sensul de necazuri, ce necaz este acela că tot ce s-a născut trebuie să moară? Poți să mori de sabie, să fii tras pe roată, să te îneci, să-ți cadă o cărămidă în cap sau să mori de mâna tiranului. Ce îți pasă ție pe ce drum ajungi în Hades? Toate drumurile sunt egale. Dacă ar fi să asculți adevărul, drumul pe care ești trimis de tiran este mai scurt. Niciunui tiran nu i-a luat șase luni să execute un om, dar bolii de multe ori îi trebuie un an să doboare pe cineva. Toate sunt doar larma și zădărnicia unor vorbe goale.

“Viața mea este în pericol în prezența împăratului!“

Și eu nu sunt în pericol trăind în Nicopole, unde sunt cutremure frecvente? Și tu, când vei traversa Marea Adriatică, nu va fi viața ta în pericol?

“Dar sunt în pericol și datorită opiniilor!“

Cum adică? A opiniilor tale? Cum ar fi posibil? Cine te poate forța să gândești ceva ce nu ai ales tu să gândești? A opiniilor altora? Dacă alții sunt în eroare, ce primejdie este aceasta pentru tine?

“Dar sunt în pericol să fiu exilat!“

Ce înseamnă să fii exilat? Să trăiești altundeva decât în Roma?

“Da. Dar dacă voi fi exilat în Gyaros?“

Dacă asta este bine pentru tine, vei pleca acolo. Dacă nu, ai un alt loc în care poți pleca în loc de Gyaros; un loc în care și el, cel care te-a trimis în Gyaros, va ajunge, fie că va vrea sau nu. De ce te duci la Roma ca și cum acolo ar fi un loc însemnat? Nu merită toate aceste pregătiri. Un tânăr înzestrat ar putea spune “Nu a meritat să ascult și să scriu atâta, și să stau atâta timp lângă un bătrân neînsemnat.“

Un singur lucru să-ți amintești: care este deosebirea între ce este al tău și ce nu este. Niciodată să nu revendici ceva ce nu este al tău. O curte de judecată sau o închisoare sunt doar locuri, unul sus și altul jos. Însă voința poate fi păstrată aceeași în ambele, dacă alegi să o păstrezi așa. Astfel, îl vom imita pe Socrate, care scria imnuri în închisoare.

În condiția noastră de acum, mă îndoiesc că, dacă am fi în închisoare, am putea suporta pe cineva care ar întreba “Vrei să mă asculți cum recit imnuri?“

“De ce mă necăjești? Nu vezi ce rele mă copleșesc? Cum aș putea în asemenea circumstanțe?“

“Ce fel de circumstanțe?“

“Voi muri!“

“Și ceilalți oameni? Sunt ei nemuritori?“