...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Providenta Page 2 of 5

XXII. Despre cinism

    Unul dintre elevii săi, care părea înclinat către cinism, l-a întrebat pe Epictet ce fel de om trebuie să fie un cinic și care este ideea fundamentală a acestei filosofii. 

    Vom cerceta acest lucru pe îndelete. Însă îți pot spune că acela care se înhamă la o treabă așa de grea fără ajutorul Zeului, nu are alt scop decât de a se purta indecent în public și își va atrage asupra sa mânia divină. Într-o casă bine administrată, nu vine nimeni să zică “Eu ar trebui să fiu administratorul acestei case“. Căci dacă ar face asta, stăpânul casei, văzând impertinența cu care acesta dă ordine, l-ar trage afară și l-ar biciui.

    La fel este și în această mare cetate, care este lumea; și aici este un stăpân care poruncește: “Tu ești soarele, te vei roti și vei da naștere anului și anotimpurilor, vei face fructele să crească și le vei hrăni, vei agita și vei potoli vânturile, vei încălzi cum trebuie trupurile oamenilor. Tu ești vițel, dacă vine leul, fă ce trebuie sau vei suferi. Tu ești taur, vino în față și luptă, căci aceasta este treaba care ți se potrivește și pe care poți să o faci. Tu ești capabil să conduci o armată împotriva Troiei, fii Agamemnon. Tu poți să lupți cu Hector, fii Ahile.“ Iar dacă Tersit ar veni în față să ceară a i se încredința lui comanda, fie nu o va obține, fie, dacă o obține, se va face de rușine în fața multor martori.

    La fel și tu, trebuie să te gândești la asta cu multă atenție, căci nu este ceea ce ți se pare ție. Tu îți spui: “Port o mantie acum, voi purta și atunci. Dorm pe pământul tare acum, voi dormi și atunci. Voi căra cu mine o pungă și un toiag, mă voi plimba și voi începe să cerșesc și să-i insult pe cei pe care îi întâlnesc. Dacă voi vedea un bărbat care își smulge părul de pe corp, sau își face frizuri, sau se îmbracă în purpură, îl voi certa.“ Dacă asta îți imaginezi tu că este viața unui cinic, stai departe de ea, căci nu este pentru tine. Însă dacă ai o imagine corectă despre ea și nu consideri că ești nepotrivit pentru așa ceva, haide să cercetăm la ce treabă grea vrei să te înhami.

    În primul rând, în ceea ce privește lucrurile care țin de tine, nu trebuie să fii la fel ca acuma. Nu trebuie să aduci vină nici Zeului, nici oamenilor. Va trebui să înlături dorința cu totul și să te folosești de aversiune doar în ceea ce privește lucrurile care țin de voință. Nu trebuie să mai întreții furie, ciudă, invidie sau compătimire. O fată tânără sau un băiat, reputație bună, prăjituri dulci, nimic din toate acestea să nu aibă vreo atracție asupra ta. Căci ceilalți oameni, când se desfată cu asemenea lucruri, au ziduri în jurul lor, sunt la adăpostul casei sau al întunericului, au diverse mijloace prin care să se ascundă. Ei pot să închidă ușa și să spună slugii “Dacă vine cineva spune că sunt plecat, nu sunt acasă“. Însă cinicul, în locul acestor lucruri, nu are ca unică protecție decât respectul de sine; fără el, trăind dezbrăcat și sub cerul liber, se va face de rușine. Acesta îi ține loc de casă, de ușă și de slugă care să-i păzească dormitorul. Acesta îi ține loc de întuneric. Căci el nu trebuie să vrea să ascundă nimic din ceea ce face, deoarece dacă ar face asta ar pierde caracterul unui cinic, al unui om liber care nu are alt acoperiș decât cerul de deasupra sa. Dacă începe să se teamă de vreun lucru extern, apare și nevoia de a se ascunde, însă nu are unde să se ascundă, chiar dacă ar dori asta. Căci unde să se ascundă și cum? Și cât de mult va suferi acest instructor public, acest pedagog, daca va fi cumva prins? Un om cuprins de asemenea frici, mai poate, cu încredere în sine, să aibă autoritate asupra altor oameni? Nu poate, îi este imposibil.

    Apoi, va trebui să-ți purifici facultatea conducătoare. Va trebui să menții acest fel de a trăi: “Acum, pentru mine, materialul cu care lucrez este mintea mea, așa cum este lemnul pentru tâmplar sau pielea pentru pantofar. Treaba mea este să mă folosesc cum trebuie de impresii. Trupul și părțile sale componente nu înseamnă nimic pentru mine. Moartea? Las-o să vină când dorește ea, fie pentru tot trupul, fie pentru o parte a sa. Exilul? Poate fi un om exilat din acest univers? Nu se poate. Oricum aș merge, acolo voi găsi soare, lună, stele, vise, semne de la zei. Oriunde aș fi, voi putea conversa cu zeii.“

    Fiind astfel pregătit, un cinic nu se va mulțumi cu asta. El știe că este un mesager trimis de către Zeus să arate oamenilor că au rătăcit și că adevărata natură a binelui și a răului nu se află acolo unde o caută ei; iar acolo unde ea se află, ei nici măcar nu gândesc. El mai știe și că este o iscoadă, precum Diogene când a fost adus în fața lui Filip, după bătălia de la Cheronea. Căci, într-adevăr cinicul este precum o iscoadă care cercetează ce este favorabil și ce este potrivnic oamenilor. Este datoria sa să cerceteze cu atenție și să prezinte adevărul, fără să se lase mânat de frică, fără să arate dușmani acolo unde nu sunt și fără să fie tulburat și încurcat de impresiile sale. 

    Cinicul trebuie să fie pregătit ca, atunci când se ivește ocazia, să urce pe scenă și cu voce tare, să spună precum Socrate: “Oamenilor, unde vă grăbiți? Ce faceți sărmanilor? Precum orbii, rătăciți încoace și-ncolo! Ați luat-o pe arătură, ați pierdut drumul cel bun! Căutați viața bună și fericirea acolo unde nu se găsesc și nu-l ascultați pe acela care vă arată unde să le căutați! De ce căutați afară? Căutați în cele ce țin de trup? Nu se găsește acolo! Dacă nu credeți, priviți la Myro sau la Ophelius! În bogăție? Nu este acolo! Dacă nu mă credeți, priviți la Croesus, priviți la cei care sunt acum bogați, cum viața lor este plină de mâhnire. În putere? Nu este acolo; dacă ar fi, atunci cei care au fost de două sau de trei ori consuli ar fi fericiți, dar nu sunt.“

    Pe cine să credem cu privire la lucrurile acestea? Pe tine, care privești din afară și ești uimit de impresii, sau pe ei înșiși? Ce spun ei? Ascultă-i cum suspină și cum se plâng că datorită gloriei și importanței acestor consulate, sunt în primejdie și sunt nefericiți. 

    În puterea regală? Dacă ar fi acolo, Nero sau Sardanapalus ar fi fost fericiți. Dar nici măcar Agamemnon nu a fost fericit, deși era un om mai bun decât Sardanapalus sau Nero. Când alții dormeau, ce făcea el? “Smocuri de păr își smulgea din cap.“ Și ce-și spunea lui însuși? “Astfel umblu și sunt tulburat, iar inima se zbate să-mi sară din piept.“

    Sărmane om, în ce îți merge rău? În ceea ce privește proprietățile tale? Nu. Trupul tău? Nu. Ești bogat în aur și bronz. Problema ta este că ai neglijat și ai ruinat o parte din tine. Care parte? Acea parte prin care ne exercităm dorința și aversiunea, impulsul de acționa sau de a ne înfrâna.

    Cum a neglijat-o? Nu cunoaște natura binelui pentru care a fost format de natură și nici natura răului, nu știe ce este al său și ce aparține altora. Atunci când ceva ce aparține altora merge prost, își spune “Vai mie! Grecii sunt în pericol!“ Sărmană este facultatea sa conducătoare, neglijată și neîngrijită. 

    “Grecii o să piară, uciși de troieni!“

    Și dacă nu-i omoară troienii, nu o să moară altfel?

    “Ba da. Dar nu toți odată.“

    Care este diferența? Dacă moartea este un lucru rău, atunci este la fel de rău și dacă mor împreună și dacă mor separat. Se întâmplă altceva decât separarea sufletului de trup?

    “Nu.“

    Și dacă mor grecii, îți este ușa închisă? Nu este în puterea ta să alegi moartea?

    “Este.“

    Atunci de ce te plângi? Tu care ești rege și care deții sceptrul lui Zeus? Un rege nefericit nu poate exista, cum nu poate exista un zeu nefericit. Ce ești tu? La drept vorbind, ești un păstor, căci plângi așa cum plânge un păstor când vine lupul și îi fură o oaie. Și oi sunt cei guvernați de tine. De ce ai venit aici? Îți este în pericol facultatea care se ocupă de dorință sau aversiune, de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna? 

    “Nu, răspunde el. Soția fratelui meu a fost răpită.“

    Și nu este un câștig să scapi de o soție care te înșeală?

    “Și să suferim batjocura troienilor?“

    Ce fel de oameni sunt troienii? Înțelepți sau proști? Dacă sunt înțelepți, de ce să te lupți cu ei? Iar dacă sunt proști, ce treabă ai cu ei?

    Dacă nu în aceste lucruri, atunci unde găsim binele? Spune-ne tu, care ești mesager și iscoadă. Este acolo unde nici nu gândești că este, acolo unde nici nu-l cauți. Căci dacă l-ai căuta, l-ai găsi în tine însuți, și nu ai mai rătăci, nici nu ai căuta la ce aparține altora ca și cum ar fi al tău. Întoarce-ți gândurile către tine însuți, caută principiile tale primare. Ce fel de lucru crezi că este binele?

    “Ceva ce curge lin, aduce fericire și nu poate fi împiedicat.“ 

    Cum, nu crezi că prin natura sa este măreț? Nu crezi că este prețios? Nu crezi că este ceva ce nu poate fi stricat? Și unde ar trebui să cauți ceea ce curge lin, ceea ce nu poate fi împiedicat? În ce este servil sau în ce este liber?

    “În ce este liber.“

    Trupul, îl ai în stăpânire liber sau într-o condiție servilă? 

    “Nu știu.“

    Nu știi că este sclav al febrei, al gutei, al bolilor care afectează ochii sau pântecele, al tiranului, al focului, al fierului, al oricărui lucru care este mai puternic decât el?

    “Da, este sclav.“

    Atunci cum este posibil ca ceva ce ține de trup să nu poată fi împiedicat? Și cum poate fi măreț sau prețios, ceva este prin natura sa supus morții, ceva ce este pământ și lut? Ei bine, nu deții nimic altceva care să fie liber?

    “Poate că nu.“

    Cine te poate constrânge să consimți la ceva ce pare fals?

    “Nimeni.“

    Și cine te poate constrânge să nu consimți la ceva ce pare adevărat?

    “Nimeni.“

    Atunci vezi că este în tine ceva ce, prin natura sa, este liber. Dar să-ți dorești sau să ai aversiune la ceva, impulsul de a te apropia sau îndepărta de ceva, să te pregătești pentru ceva sau să-ți propui ceva, poate cineva să facă acestea fără ca mai întâi să aibă o impresie că asta este avantajos sau potrivit pentru el? 

    “Nu poate nimeni.“

    Atunci, și aici este ceva liber și nestingherit. Sărmane om, lucrează la asta, ai grijă de asta, caută-ți aici binele. 

    Cum este posibil ca un om care nu are nimic, nici straie, nici casă, fără adăpost, fără sclavi, care trăiește într-o condiție mizeră, lipsit de cetățenie, să trăiască o viață care curge lin? Iată, Zeul a trimis un om care să vă arate că este posibil.

    “Priviți la mine, eu care nu sunt cetățean al nici unei cetăți, care nu am casă, proprietăți sau sclavi; eu dorm pe jos, nu am soție, nu am copii, nu am palat, doar pământul și cerul, și o mantie. Și îmi lipsește ceva? Nu sunt eu fără întristare și fără frică? Nu sunt liber? M-a văzut vreunul dintre voi eșuând în a obține ce doresc? M-a văzut căzând în ceea ce vreau să evit? Am dat eu vina vreodată pe zeu sau pe om? Am acuzat vreodată pe cineva? M-ați văzut vreodată posomorât? Cum mă comport eu cu cei pe care voi îi admirați sau cu cei de care vă este frică? Nu-i tratez ca pe niște sclavi? Este cineva, care atunci când mă vede, să nu mă privească ca pe un rege și un stăpân?“

    Acesta este limbajul unui cinic, acesta este caracterul lui și modul lui de viață! Tu spui că este caracteristic cinicilor să aibă o desagă, un toiag și niște fălci puternice; că este caracteristic lor să devoreze tot ce le dai sau să strângă pentru altădată, să insulte fără discriminare pe toți cei pe care îi întâlnesc și să-și afișeze umerii dezgoliți. Cu acestea în gând, tu vrei să te înhami la o asemenea treabă. Înainte de asta uită-te în oglindă, privește-ți umerii, spatele, coapsele! Urmează să te înscrii la jocurile olimpice, nu la vreun alt concurs jalnic și mărunt. La jocurile olimpice, nu-ți este permis să fii învins și apoi să-ți iei tălpășița; vei fi dezonorat în fața lumii întregi, nu doar în fața atenienilor sau a spartanilor sau a nicopolitanilor. Pe lângă asta, un om care se înscrie cu ușurință și nu face față ajunge să fie biciuit, iar înainte de a fi biciuit trebuie să îndure sete și arșiță, și să înghită praf.

    Gândește-te cu multă grijă, cunoaște-te pe tine însuți, consultă divinitatea. Nu încerca nimic fără Zeu, iar dacă El te sfătuiește, să știi că vrea ca tu să devii mare, sau vrea să suferi multe lovituri. Căci și acesta este un fir țesut în soarta cinicului: el trebuie să fie biciuit precum un măgar și să-l iubească pe cel care-l biciuie, ca și când ar fi tuturor părinte sau frate.

    În schimb, tu, dacă ești biciuit, te ridici în mijlocul tuturor și strigi “O, Cezar, ce dureri sufăr eu în vremea păcii tale! Să mergem să ne înfățișăm în fața proconsulului.“

    Dar ce este împăratul pentru un cinic? Sau proconsulul? Sau oricine altcineva cu excepția lui Zeus, cel care l-a trimis pe cinic aici jos și pe care acesta îl slujește? Invocă cinicul pe altcineva decât pe Zeus? Nu știe el că orice dureri ar suferi, acestea reprezintă antrenamentul pe care i l-a hărăzit Zeus? Hercule, atunci când a fost antrenat de Euristeu, nu și-a plâns de milă, ci a îndeplinit ce avea de făcut, fără să ezite. Iar cel care este pregătit și antrenat de către însuși Zeus, să se plângă și să fie supărat? Mai este el demn de a purta toiagul lui Diogene?

    Ascultă ce spunea Diogene trecătorilor, când era cuprins de febră: “Netrebnicilor, unde mergeți? De ce nu rămâneți? Mergeți voi tocmai la Olimpia să vedeți atleții cum luptă între ei, și nu doriți să vedeți lupta dintre boală și om?“ Un asemenea om ar acuza Zeul care l-a trimis aici că nu este tratat cum trebuie? Nu, el era mândru de suferința sa și își atribuia rolul de exemplu pentru cei care trecea pe lângă el. Ce acuze să aducă? Că trăiește o viață potrivită, că își afișează virtutea într-o lumină clară? Și ce spunea Diogene despre sărăcie, despre moarte, despre durere? Cum și-a comparat el fericirea cu cea a regelui regilor? Mai degrabă, nu există termen de comparație între cele două. Căci ce fericire poate fi acolo unde există tulburare, supărare, frică, dorință nesatisfăcută, aversiune pentru lucruri care nu pot fi evitate, invidie și gelozie? Iar acolo unde există opinii nesănătoase, toate aceste lucruri apar din necesitate. 

    La întrebarea unui tânăr, dacă un cinic poate să accepte invitația unui prieten, atunci când este bolnav și prietenul respectiv îl invită în casa sa pentru a se trata, Epictet a răspuns: Unde vei găsi tu prietenul unui cinic? Pentru a fi demn să îi fie prieten, trebuie să fie unul asemenea lui. Un asemenea prieten ar trebui să împartă sceptrul și împărăția cinicului, să fie vrednic de această slujbă, dacă vrea să fie considerat vrednic de a fi prietenul cinicului, așa cum Diogene a fost vrednic să fie prietenul lui Antistene sau cum Crates a fost apoi prietenul lui Diogene. Crezi că dacă cineva îl salută pe cinic atunci când îl întâlnește înseamnă că este prietenul său? Crezi că cinicul va considera că acel om este vrednic de a-l primi pe cinic în casa sa? Dacă la asta te gândeai, mai degrabă caută o grămadă de bălegar, care să te protejeze de vânt și de frig, cât timp suporți boala. Mi se pare că tu de fapt vrei să stai în casa altuia și să fii bine hrănit o vreme. Dacă așa stau lucrurile, de ce vrei să te înhami la o treabă așa grea? 

    “Dar să se căsătorească și să facă copii sunt datorii importante pentru un cinic?“ întrebă același tânăr.

    Într-o societate compusă din oameni înțelepți, probabil că nu s-ar grăbi nimeni să adopte stilul de viață al unui cinic. Căci pentru cine să adopte el această viață? Și chiar dacă presupunem că ar face-o, nimic nu l-a împiedica să se căsătorească și să facă copii; căci soția sa ar fi asemenea lui, la fel și socrul său, iar copiii săi vor fi crescuți în aceeași manieră.

    Însă având în vedere condiția actuală a lumii, care se aseamănă cu un câmp de luptă, cinicul trebuie să fie liber de distrageri pentru a sluji permanent administrația divină. El trebuie să fie capabil să se plimbe liber printre oameni, fără a fi legat de datoriile și legăturile obișnuite din viața omului. Dacă ar fi legat de acestea și le-ar neglija, ar mai putea el să păstreze caracterul unui om bun și onorabil? Iar dacă s-ar ocupa de ele, ar pierde caracterul de mesager, de iscoadă și de crainic aflat în slujba Zeului. El ar trebui să facă unele lucruri pentru socrul său, pentru alte rude ale soției sale și pentru soția sa. Nu va putea să fie și un cinic și, în același timp, să-și întrețină familia și să aibă grijă de membrii acesteia când sunt bolnavi. Să nu mai vorbim de restul lucrurilor de care ar avea nevoie: un vas în care să încălzească apa pentru baia copilului, lână pentru soția sa când naște, ulei, pat, cană; astfel, numărul lucrurilor necesare în casă tot crește, pe lângă toate celelalte treburi și distrageri pe care nici nu le mai enumăr. 

    Ce se întâmplă atunci cu acest rege al nostru, care se dedică interesului public? “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“ Datoria sa este să se îngrijească de alții, de cei care sunt căsătoriți și au copii; să observe cine se comportă cum trebuie față de soția sa și cine nu, cine este certăreț, care familie este gospodărită bine și care nu este; să-și facă rondul precum un doctor și să ia pulsul celorlalți. Unuia îi pune diagnostic febră, altuia migrene și altuia gută. Unuia îi prescrie să se abțină de la mâncare, iar altuia să mănânce, unuia să nu meargă la băi, altuia îi prescrie bisturiu și altuia cauterizare. Cum ar putea un om să găsească timp pentru toate acestea, atunci când este implicat în datoriile vieții de familie? Nu va trebui să le ofere copiilor săi haine să îmbrace și paturi în care să doarmă? Nu va trebui să-i trimită la învățătură și să le asigure instrumente de scris? Căci aceștia nu se pot naște direct cinici. Astfel, mai bine i-ar arunca imediat ce se nasc, decât să-i omoare așa. Vezi prea bine la ce îl reducem pe cinic în felul ăsta, cum îl lipsim de regalitatea sa.

    “Dar Crates și-a luat soție.“

    Vorbești de un caz special, care s-a născut din dragoste, în care soția era și ea asemenea lui Crates. Discuția noastră se referea la o căsătorie normală, care este predispusă la a distrage cinicul de la chemarea sa. Iar din cercetarea noastră rezultă că în lumea actuală, căsătoria nu este potrivită pentru un cinic.

    “Atunci cum va merge societatea mai departe?“

    Crezi că aduc beneficii mai mari pentru societate cei care aduc pe lume doi-trei plozi neastâmpărați, să rămână în locul lor, sau cei care, în măsura puterilor lor, veghează asupra tuturor celorlalți oameni, observând ce fac aceștia, cum trăiesc, cu ce se ocupă, ce datorii își neglijează? Crezi că Teba a primit beneficii mai mari de la cei care i-au lăsat copii, sau de la Epaminondas, care a murit fără urmași? Crezi că Priam, care a avut cincizeci de copii, netrebnici toți, sau Danaus sau Aeolus, au adus societății mai multe beneficii decât Homer? Crezi că nu este în van sacrificiul cuiva care conduce o armată sau compune o epopee, chiar dacă aceste activități îl împiedică să se căsătorească și să facă copii; în schimb, regatul unui cinic nu merită același preț? 

    Noi nu-i contemplăm caracterul lui Diogene și nici nu-i înțelegem măreția. În schimb, privim la cinicii din zilele noastre. “Câini care așteaptă la masă, străjeri ai porții“, ei nu au nimic în comun cu cinicii din vechime, decât obiceiul de a slobozi vânturi în public. Dacă am ști ce este un cinic, nu ne-am mai mira și nu ne-am mai întreba de ce acesta nu se căsătorește și nu face copii. Cinicul este părinte al tuturor oamenilor. Bărbații sunt fiii săi, iar femeile sunt fiicele sale. Astfel, el pe toți și-i apropie și de toți se îngrijește precum un părinte. Crezi că din pură obrăznicie îi mustră el pe toți cei pe care-i întâlnește? Nu, o face precum un părinte, precum un frate, precum cineva care este în slujba lui Zeus, părintele tuturor.

    Vrei să mă întrebi dacă cinicul trebuie să se preocupe cu politica. Ești nebun dacă crezi că există o politică mai importantă decât cea cu care se ocupă el. Ai vrea ca el să cuvânteze în fața atenienilor despre venituri și despre provizii? El trebuie să discute cu toți oamenii, fie ei atenieni, corintieni sau romani. Și nu despre venituri și provizii să discute cu ei, nici despre război sau pace, ci despre fericire și nefericire, despre ce este favorabil și ce este nefavorabil, despre servitute și libertate. Când un om este implicat într-o asemenea politică, tu întrebi dacă ar trebui să se implice în cealaltă politică și să dețină funcții publice? Nebunule, ce funcții mai importante decât cea pe care o ocupă acum?

    Pentru un astfel de om, este de asemenea necesar să dețină o anume constituție fizică. Dacă el pare bolnăvicios, subțire și palid, mărturia sa nu va avea aceeași greutate. Prin calitățile sufletului său, el trebuie să arate oamenilor de rând că este posibil să fii bun și nobil chiar și în absența lucrurilor pe care ei le admiră. Iar prin constituția sa fizică, el trebuie să arate că o viață simplă și frugală, trăită sub cerul liber, nu dăunează corpului. “Priviți, spune el, atât eu cât și corpul meu stăm mărturie.“ Așa a procedat și Diogene, care apărea întotdeauna plin de vitalitate și atrăgea atenția multora prin constituția sa fizică. Însă un cinic care arată demn de milă, precum un cerșetor, îi va îndepărta și îi va scârbi pe ceilalți. El nu trebuie să fie nici murdar, astfel încât să fugă lumea de el. Cu toată asprimea vieții sale, el trebuie să fie curat și atrăgător. 

    Pe lângă acestea, cinicul trebuie să dea dovadă de tact și de istețime, fără ele nefiind decât un flecar nătâng și nimic mai mult. Acestea îi sunt necesare pentru a răspunde pertinent și cu promptitudine, în orice situație. Așa cum Diogene a răspuns celui care l-a întrebat “Tu ești Diogene, cel care nu crede în zei?“, cu “Cum ar fi asta posibil, dacă cred că zeii te detestă pe tine?“ Iar altădată, când Alexandru, l-a surprins dormind și a spus “Unui sfetnic al obștii nu-i este dat să doarmă cât e noaptea de lungă“, Diogene, încă buimac de somn, a răspuns “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“

    Însă, mai presus de toate, facultatea sa conducătoare trebuie să fie mai pură decât soarele. Dacă nu este, atunci cu siguranță este un escroc și om fără principii, de vreme ce el însuși este amestecat în vreun viciu în timp ce îi mustră pe alții. Căci vezi cum stă treaba; regii și tiranii au gărzile lor înarmate, care le permit să mustre și să pedepsească pe alții care greșesc, deși ei înșiși sunt ticăloși; însă unui cinic, nu armele sau gărzile, ci propria sa conștiință îi conferă autoritate. Atunci când este conștient că a vegheat și a muncit pentru ceilalți, când doarme în curățenie și se trezește curat, când toate gândurile sale sunt gândurile unui prieten al zeilor, al unuia care servește zeii și participă la guvernarea divină a lui Zeus, când în toate ocaziile este pregătit să spună “Condu-mă tu, o Zeus, și tu, soartă“ și “Dacă aceasta este voința zeilor, atunci așa să fie“; atunci de ce să nu aibă încredere să vorbească liber fraților săi, fiilor săi, într-un cuvânt, neamurilor sale?

    Un om a cărui minte este dispusă astfel nu este băgăcios sau impertinent, căci atunci când veghează asupra altora, el își vede de treaba sa. Dacă nu cumva nu vrei să spui că și un general este băgăcios atunci când își inspectează soldații, când îi privește și îi cercetează, sau când îi pedepsește pe cei nedisciplinați. Însă dacă tu ascunzi o prăjitură la spate, în timp ce îi mustri pe alții, o să-ți spun “Nu mai bine te ascunzi tu într-un colț și mănânci ce ai furat? Ce treabă ai tu cu ce fac alții?“ Căci, cine ești? Ești tu taurul care conduce cireada? Ești tu regina albinelor? Dacă da, arată semnele regale, cele care ți-au fost conferite de către natură! Însă dacă ești un trântor care revendică regatul albinelor, vei fi alungat de concetățenii tăi, la fel cum sunt alungați trântorii de albine.

    Pe lângă toate acestea, cinicul trebuie să fie înzestrat cu o asemenea răbdare încât oamenii obișnuiți să-l creadă lipsit de sentimente precum o piatră. Ocări, lovituri sau insulte nu reprezintă nimic pentru el; își predă trupul oricui dorește, să facă ce vrea cu el. Căci el păstrează la îndemână ideea că ceea ce este inferior trebuie să fie biruit de ceea ce este superior, în acel domeniu în care este inferior, și că cel slab este inferior celui puternic și un singur corp este inferior mulțimii. Astfel, el nu intră niciodată într-o luptă în care poate fi biruit, ci renunță imediat la lucrurile care aparțin altora și nu revendică nimic din ceea ce este servil.

    În ceea ce privește voința și modul în care se folosește de impresii, vei constata că are atât de mulți ochi, încât Argus era orb în comparație cu el. Este vreodată pripit consimțământul său? Este impulsul său repezit? Eșuează vreodată dorința sa? I se întâmplă lucrul de care se ferește? Îi lipsește ceva țelului său? Caută vină altora? Este descurajat? Este invidios? Către acestea, el își îndreaptă întreaga sa atenție și energie. În ceea ce privește toate celelalte, doarme liniștit. Totul este pace. Niciun hoț nu-i poate fura voința, niciun tiran nu i-o poate stăpâni. Îi pot stăpâni sau fura doar trupul și nimicurile pe care le posedă. Și nu va primi funcții și onoruri. Dar ce îi pasă lui de toate acestea? Dacă cineva vrea să-l înspăimânte folosindu-se de ele, îi spune “Du-te de aici! Caută copii, să-i sperii. Măștile par înfricoșătoare pentru ei, dar eu știu că sunt din lut și sunt goale pe dinăuntru.“

    Asta este treaba la care vrei să te înhami. Prin urmare, te implor, mai amână puțin și cercetează întâi dacă ești pregătit. Vezi ce i-a spus Hector lui Andromaca, “Întoarce-te acasă și țese. Războiul este grija bărbaților și grija mea, mai presus decât a altora.“ El era conștient de înzestrările sale și de slăbiciunea ei.

XXI. Împotriva celor care adoptă cu ușurință profesia de dascăl

    Cei care au învățat numai precepte și nimic altceva, sunt grăbiți să le vomite afară, la fel cum oamenii cu stomac sensibil vomită mâncarea. Întâi digeră cum trebuie preceptele tale și astfel nu le vei mai vomita. Nedigerate, ele devin un adevărat vomitiv, impure și necomestibile. După ce le digeri, arată-ne că facultatea ta conducătoare este schimbată, la fel cum atleții arată prin mușchii lor rezultatul exercițiilor și al dietei, la fel cum cei care stăpânesc o meserie pot să arate ce au învățat. Tâmplarul nu vine și spune “Ascultați-mă cum vorbesc despre tâmplărie“, însă odată ce se angajează să ridice o casă, o construiește și astfel arată că își cunoaște meseria. 

    Fă și tu la fel: mănâncă, bea, îmbracă-te precum un om; căsătorește-te, fă copii, fă-ți datoriile de cetățean; îndură insulte, rabdă un frate nerezonabil, rabdă un tată, un fiu, un vecin, un tovarăș de călătorie. Arată-ne că poți să faci asta, ca să vedem că ai învățat ceva de la filosofi.

    Nu tu. Tu spui: “Veniți și ascultați-mă cum citesc comentarii.“

    Pleacă de aici, caută altcineva pe care să-ți verși voma.

    “Te asigur că îți voi expune doctrinele lui Chrysippus cum nimeni altcineva nu poate. Voi despărți în bucăți ce spune el și-ți voi prezenta clar. La acestea voi adăuga, unde este posibil, ceva din verva lui Antipater sau a lui Archedemus.“ 

    Ce? Pentru asta vrei ca tinerii să-ți părăsească ținutul natal și părinții? Să te asculte pe tine cum explici cuvinte? Nu ar trebui să se întoarcă pregătiți să-i rabde pe alții și să lucreze cu ei, liniștiți și liberi de tulburări, pregătiți cu provizii care să le ajungă pentru tot parcursul vieții, care să le permită să rabde bine și onorabil orice s-ar întâmpla? 

    Și cum ai putea să le oferi ceva ce nici tu nu deții? Căci principala ta ocupație a fost să rezolvi silogisme, argumente variabile și raționamente în care se ajunge la o concluzie prin întrebări și răspunsuri.

    “Dar cutare persoană ține prelegeri. Eu de ce să nu o fac?“

    Sclavule, nu poți face asta fără pregătire și la întâmplare. Asta cere să ai vârsta potrivită, să trăiești o anume viață și să fii călăuzit de către Zeu. Tu spui că nu e adevărat, însă nimeni nu părăsește portul într-un voiaj, fără ca înainte să sacrifice zeilor și fără să le ceară ajutorul. Nimeni nu seamănă la întâmplare, ci doar după ce au invocat-o pe Demetra. 

    Va fi în siguranță un om care se înhamă la o treabă atât de importantă precum aceasta fără ajutorul zeilor? Iar pentru cei care vin la prelegerile lui, va fi favorabilă această venire? Omule, de ce te apuci să transformi misterele în ceva profan? Tu spui “Există un sanctuar la Eleusis, uite, este unul și aici; există un hierofant acolo, voi face unul și aici; există un crainic acolo, și eu voi numi un crainic; există un purtător al făcliei acolo, și eu voi avea un purtător al făcliei; sunt făclii acolo, la fel și aici. Vorbele rostite sunt la fel. Ce diferență este între ce facem noi și misterele eleusine?“ 

    Omule lipsit de pietate, cum să nu fie diferență? Beneficiile aduse de mistere depind de timpul și de locul potrivit. Ele trebuiesc pregătite cu sacrificii și rugăciuni. Trebuie să te apropii de ele cu trupul purificat și cu mintea dispusă și pregătită pentru ritualuri străvechi și sfinte. Doar așa aduc beneficii misterele. Doar așa ajungem la concluzia că toate aceste lucruri au fost stabilite de către cei din vechime pentru educația și pentru îndreptarea noastră. Dar tu vrei să ții prelegeri și să le dezvălui la timpul nepotrivit și în locul nepotrivit, fără sacrificii și fără rugăciuni. Nu ai îmbrăcat roba pe care o poartă hierofantul, nu ai părul pregătit și nici acoperit precum el; nu ai vocea potrivită și nici vârsta potrivită, nu te-ai purificat precum el. Tu doar ai învățat cuvintele și pretinzi că acestea sunt sacre prin ele însele.

    Altfel trebuie să te apropii de aceste lucruri. Este vorba de un lucru important și pătruns de mister, nu este un dar care să fie împărțit tuturor deopotrivă. Să ai în grija ta tinerii, cere mai mult decât doar înțelepciune. Un om trebuie să aibă o anumită pregătire și potrivire pentru asta, o anume capacitate fizică. Și, pe deasupra, trebuie să fie îndrumat de Zeu către această îndeletnicire, așa cum a fost îndrumat Socrate să cerceteze oamenii, Diogene să-i mustre într-o manieră autoritară, sau Zenon să-i învețe pe alții și să formuleze precepte.

    Este ca și cum ai deschide un oficiu de doctor, doar cu niște doctorii, pe care însă nu știi și nici nu cauți să înveți unde și cum trebuiesc folosite. “Uite, spui tu, omul acela vinde pomadă pentru ochi. La fel și eu.“ Dar ai și îndemânarea de a o folosi? Știi tu unde, cum și cui îi face bine? De ce te joci la întâmplare cu lucruri de cea mai mare importanță? De ce ești nesăbuit? De ce te apuci de ceva ce nu se potrivește cu ce poți tu? Las-o pentru cei care pot să o facă și care o fac cu distincție.

    Nu adu dezonoare filosofiei prin acțiunile tale și nu te alătura celor care îi strică reputația. Dacă studiul preceptelor te atrage, rămâi tăcut și întoarce-le pe toate părțile la tine în minte. Însă nu îți spune filosof. Și dacă cineva spune că ești, să-l contrazici spunând “Acest om greșește. Sunt neschimbat. Dorințele mele, impulsurile mele, consimțământul meu, toate sunt așa cum sunt. Într-un cuvânt, nu m-am schimbat deloc în ceea ce privește modul în care mă folosesc de impresii.“

    Astfel să gândești, astfel să vorbești despre tine, dacă vrei să gândești cum trebuie. Dacă nu, continuă să te comporți la întâmplare și să faci aceleași lucruri pe care le faci acuma, că ți se potrivește.

XVII. Despre providență

    Atunci când cauți vină providenței, gândește-te la lucrul respectiv și vei vedea că s-a întâmplat conform cu rațiunea. 

    “Dar cel care este nedrept este avantajat.“

    Avantajat în ce? În bani, asta deoarece îți este superior ție în lingușeală, în lipsă de rușine, în vigilență. De ce te miri? Dar îți este superior în loialitate, în modestie? Vei vedea că în acestea nu îți este superior. În cele în care ești tu superior, acolo tu ești cel avantajat. 

    Odată l-am întrebat pe un om care era necăjit gândindu-se la bogăția lui Philostorgus: “Ți-ar conveni să te culci cu Sura?“ “Fie ca acea zi să nu vină niciodată“, a răspuns el. Atunci de ce ești necăjit că el primește ceva la schimb pentru ceea ce vinde? Îl consideri fericit pe acela care obține ceva prin mijloace care pe tine te dezgustă? Cu ce greșește providența dacă acordă lucruri bune oamenilor buni? Nu este mai bine să fii modest decât să fii bogat? “Ba da.“ Atunci de ce ești necăjit, dacă tu deții ceva mai bun? 

    Ține minte întotdeauna și păstrează la îndemână acest adevăr: este o lege a naturii că cel superior este avantajat față de cel inferior în acel lucru în care este superior. Astfel nu vei mai fi necăjit. 

    “Dar soția mea se poartă urât cu mine.“

    Ei bine, dacă cineva te-ntreabă, poți să-i spui că soția ta se poartă urât cu tine. Și să nu adaugi nimic în plus.

    “Tatăl meu nu-mi dă nimic.“

    Nu trebuie să mergi mai departe și să adaugi minciuna că asta este un lucru rău. Din acest motiv, nu de sărăcie trebuie să scăpăm, ci de opinia pe care o avem cu privire la sărăcie, și astfel vom fi fericiți.

XV. În orice facem, nu trebuie să ne avântăm fără să gândim înainte

    În orice faci, consideră ce îl precedă și ce vine după, înainte de a te apuca de ceva. Dacă nu faci asta, vei porni la început cu avânt, deoarece nu te-ai gândit deloc la ce vine după; pentru ca apoi, după ce apar consecințele, să renunți în mod rușinos.

    “Vreau să fiu învingător la jocurile olimpice.“

    Și eu, pe toți zeii, că-i un lucru minunat! Dar întâi consideră ce îl precedă și ce vine după. După aceea, dacă este spre binele tău, apucă-te de treabă. Trebuie să te supui regulilor, să urmezi o dietă strictă, să te abții de la dulciuri, să te supui antrenamentelor la intervalele stabilite, indiferent că este arșiță sau frig, să nu bei apă rece, nici vin, chiar dacă se va ivi ocazia. Într-un cuvânt, trebuie să i te supui antrenorului, la fel cum te-ai supune unui doctor. Apoi, în ziua întrecerii, va trebui să te tăvălești în țărână, câteodată să-ți luxezi o mână sau să-ți scrântești un picior, va trebui să înghiți praf și să înduri lovituri. Și cu toate acestea, în unele lupte tot vei fi învins. După ce vei lua în considerare toate acestea, dacă încă mai vrei să te faci atlet, fă-o.

    Vezi tu, dacă nu le iei în considerare, te comporți precum copiii, care acuma vor să fie atleți, apoi gladiatori, apoi cântăreți la trompetă, iar după aceea să fie actori, în funcție de ce văd și ce admiră pe moment. La fel și tu, acuma ești atlet, apoi gladiator, apoi filosof, apoi orator; însă nu ești niciodată ceva cu tot sufletul. Precum o maimuță, imiți tot ce vezi. Îți cauți plăcerea într-un lucru nou după altul, însă odată ce devine familiar te plictisește. Asta deoarece nu te-ai gândit dinainte la ce te înhami și nu ai cercetat lucrul respectiv în întregul său, ci te-ai apucat de el la întâmplare și cu jumătate de inimă. 

    Astfel, unii oameni vor să fie și ei filosofi atunci când văd un filosof sau când ascultă pe cineva vorbind ca Euphrates, de parcă ar putea cineva să vorbească ca el.

    Omule, gândește-te întâi la ce te înhami, apoi la natura ta și la ce poți duce. Dacă vrei să fii atlet, uită-te la umerii tăi, la coapse, la șale. Căci oameni diferiți sunt făcuți pentru lucruri diferite.

    Crezi că poți fi un filosof dacă faci aceleași lucruri ca și acuma? Crezi că poți să mănânci și să bei ca până acuma? Crezi că poți să cedezi furiei și frustrărilor ca până acuma? Va trebui să veghezi, va trebui să muncești, să învingi unele dorințe, să te desparți de semenii tăi, să fii disprețuit chiar și de un sclav, să fii batjocorit de cei pe care-i întâlnești, să fii mai prejos în funcții, în onoruri sau în curțile de judecată. După ce ai luat în considerare toate aceste lucruri, dacă tu consideri că este potrivit, vin-o, dacă vrei să le dai la schimb pentru lipsă de tulburare, pentru libertate și liniște. Însă dacă nu le-ai luat în considerare, nu te apropia. Nu fi precum copiii: acum filosof, apoi perceptor, apoi orator și apoi procurator al împăratului. Aceste roluri nu se împacă între ele. Trebuie să fii un singur om, fie bun, fie rău. Va trebui să muncești la facultatea ta conducătoare sau la cele externe, la cele dinăuntru sau la cele din afară. Asta înseamnă să alegi între poziția unui filosof sau a unui simplu particular.

    Atunci când Galba a fost asasinat, cineva l-a întrebat pe Rufus: “Este acum lumea guvernată de providență?“ La aceasta, Rufus a răspuns: “Am pornit eu vreodată de la Galba ca să demonstrez că lumea este guvernată de providență?“

XIII. Despre singurătate

    Singurătatea este condiția specifică unui om neajutorat. Un om nu este izolat doar pentru că este singur, la fel cum un om care face parte dintr-un grup nu este neapărat opusul acestuia. Atunci când pierdem un frate sau un fiu sau un prieten apropiat, în care ne-am pus încrederea, spunem că am rămas singuri, deși se poate întâmpla să fim în Roma, înconjurați de o mare de oameni, deși sunt mulți oameni care trăiesc alături de noi sau avem o mulțime de sclavi.

    Definiția singurătății înseamnă un om lipsit de ajutor, expus în fața celor care doresc să-i facă rău. Din acest motiv, atunci când călătorim, spunem că suntem izolați atunci când nimerim printre tâlhari. Nu apropierea unui om ne scutește de singurătate, ci apropierea unui om care este de încredere, onorabil și cumsecade. Dacă să fii singur este de ajuns ca să fii izolat, atunci chiar și Zeus este izolat în timpul conflagrației finale, plângându-se astfel “Vai mie! Nu am alături nici pe Hera, nici pe Atena sau pe Apollo, nu am alături niciun frate, fiu, nepot sau altă rubedenie!“ De fapt, unii chiar se gândesc că asta ar face Zeus rămas singur în timpul conflagrației finale, căci ei nu pot concepe modul de viață al unei ființe solitare. Ei trag această concluzie pornind de la un principiu natural, care spune că omul este, prin natura sa, atras către comunitate și către iubirea aproapelui, și că îi face plăcere să comunice cu alți oameni.

    Cu toate acestea, un om trebuie să se pregătească și pentru singurătate. Trebuie să fie de ajuns pentru el însuși și să poată fi propriul său tovarăș de încredere. La fel cum Zeus își este tovarăș lui însuși, cum este împăcat cu el însuși, cum reflectă la propria sa administrație și se preocupă cu gânduri potrivite pentru el, așa ar trebui și noi să fim capabili de a discuta cu noi înșine, fără a avea nevoie de alții sau fără a fi nevoiți să căutăm alte distracții; ar trebui să studiem administrația divină și relația noastră cu ea; ar trebui să cercetăm cum era atitudinea noastră față de lucruri ieri și cum este ea astăzi; să studiem ce ne afectează încă și cum le putem înlătura; ar trebui să cercetăm cum ne putem vindeca, iar dacă ceva necesită ameliorare, cum putem face asta în armonie cu rațiunea. 

    Vezi tu, împăratul pare că ne oferă o pace măreață. Nu mai sunt războaie și bătălii, nu mai sunt grupuri mari de tâlhari sau de pirați și putem călători în orice sezon pe mare sau pe uscat. Dar poate el să ne ofere această pace și față de boală, sau naufragiu, sau incendii, cutremure și trăsnete? Poate să ne ofere pace când ne îndrăgostim? Nu poate! Dar față de tristețe? Nu poate! Dar față de invidie? Nu poate să ne aducă pacea cu privire la niciuna din acestea. Însă învățăturile filosofilor promit să ne aducă pacea și față de acestea. Ce spun ele? “Omule, dacă mă vei urma, nu vei simți tristețe, furie, nu vei suferi constrângeri sau piedici, vei trăi netulburat și liber, indiferent unde ești sau ce faci.“ Un om este mulțumit chiar și dacă este singur, atunci când dispune de o asemenea pace, acordată nu de către împărat, căci cum ar putea el să acorde asta, ci de către Zeu, prin vocea rațiunii.

    Asemenea om contemplă și se gândește: “Acum niciun rău nu mi se poate întâmpla. Pentru mine nu mai există tâlhari, nici cutremure, totul este liniște și pace. Orice drum, orice oraș, orice întâlnire, orice vecin sau tovarăș, toate sunt inofensive. Un altul, care mă are în grijă, îmi asigură hrană și veșminte, îmi dă percepții și principii generale. Iar atunci când nu-mi mai oferă cele necesare, tot El sună retragerea, îmi ține ușa deschisă și mă cheamă să vin.“ Unde? Într-un loc de care nu trebuie să-ți fie frică, acolo de unde ai venit, între prietenii și rudele tale, elementele. Ce ai primit din foc se întoarce în foc, din pământ se întoarce în pământ, din aer se întoarce în aer și din apă se întoarce în apă. Nu există Hades, nici Acheron, nici Cocytus, nici Piriphlegethon, totul este populat de zei și de daimoni. Când un om se gândește la acestea, când vede soarele, luna și stelele, când se bucură de pământ și de mare, nu este nici izolat și nici lipsit de ajutor. 

    “Dar, dacă cineva mă atacă atunci când sunt singur și mă ucide?“

    Prostule, nu pe tine te ucide, doar sărmanul tău corp.

    Ce fel de singurătate rămâne? Ce lipsă de ajutor? De ce ne descurcăm mai rău decât copiii? Căci ce fac copiii când rămân singuri? Strâng cioburi și țărână și construiesc ceva cu ele, apoi dărâmă ce au construit și fac altceva. Astfel, își găsesc întotdeauna ceva de făcut. Dacă tu pleci, să mă pun să plâng că am rămas singur și izolat? Nu ar trebui mai degrabă să-mi găsesc și eu cioburile mele și țărâna mea? Copiii fac asta fiind lipsiți de cunoaștere. Noi cu ajutorul cunoașterii ne facem nefericiți?

    O putere mare este întotdeauna periculoasă pentru un începător. Nu trebuie să cari mai multe decât poți duce, și numai din cele care sunt în armonie cu natura. Unele lucruri i se pot potrivi unui om puternic, dar nu și unui om bolnav. Fii mulțumit să trăiești acuma viața unui om bolnav, pentru ca să poți trăi într-o bună zi precum un om sănătos. Mănâncă puțin, bea numai apă, nu-ți dori nimic pentru moment, pentru ca într-o zi să te poți folosi de dorință cum se cuvine. De faci asta, atunci când va fi ceva bun în tine, o să te poți folosi rațional de dorință.

    “Nu, noi vrem să trăim precum înțelepții de la început și să fim de ajutor pentru ceilalți oameni.“  

    De ajutor, foarte bine! Dar îți ești de ajutor ție? Vrei să-i îndemni pe alții? Fă-o! Dacă vrei să fii de ajutor altora, arată-le prin exemplul tău ce fel de om crează filosofia și încetează să vorbești prostii. Când mănânci, fii de ajutor celor care mănâncă cu tine; când bei, celor care beau alături de tine. Cedând, făcându-le loc, suportându-i pe ceilalți, așa le ești de ajutor, nu atunci când îi scuipi în față.

XI. Subiecte diverse

    Unele pedepse parcă sunt consfințite prin lege pentru cei care nu dau ascultare administrației divine. Oricine socotește bun ceva independent de voința sa, lasă-l să fie la cheremul invidiei, dorinței, lasă-l să lingușească pe alții și să fie tulburat. Oricine socotește rău ceva independent de voința sa, lasă-l să sufere, să jelească, să se plângă, să fie nefericit. Însă, deși suferim pedepse atât de aspre, tot nu ne putem abține.

    Amintește-ți ce spune poetul cu privire la străini:

    “Străine, de-ar veni altul mai rău decât tine,

    Tot nu-l voi putea necinsti.

    Căci de la Zeus vin străinii și săracii.“

    Aceste vorbe trebuie să le avem pregătite pentru a le folosi și cu privire la părinți: “Chiar de-ar fi altul mai rău decât tine, nu pot necinsti un tată. Căci toți vin de la Zeus, protector al tuturor părinților.“ Sau cu privire la frați, “căci toți vin de la Zeus, protectorul celor de același sânge.“ Pe aceeași cale vom descoperi că Zeus este protector al tuturor diferitelor relații dintre oameni.

X. Cum să suportăm boala

    Trebuie să avem fiecare opinie la îndemână atunci când este nevoie de ea: cu privire la masă atunci când luăm masa, cu privire la baie atunci când ne îmbăiem, cu privire la somn atunci când ne întindem în pat.

    “Nu lăsa somnul să-ți închidă pleoapele grele, 

    Până ce nu ți-ai socotit faptele zilei.

    Ce ai greșit? Ce ai făcut? Ce ai lăsat nefăcut?

    Începând cu primul lucru, cercetează-le pe toate, iar apoi,

    Pentru cele rele să te mustri, și pentru cele bune să te bucuri.“

    Păstrează aceste versuri la îndemână, pentru a le folosi, nu pentru a le recita pe de rost, cum reciți un imn către Apollo.

    De asemenea, în boală trebuie să avem la îndemână opinii cu privire la boală. Când ne îmbolnăvim nu trebuie să uităm și să abandonăm totul, spunând “Să nu am pace dacă voi continua cu filosofia. Trebuie să merg și să mă îngrijesc de trupul meu, ca să nu mă îmbolnăvesc.“ Ce înseamnă filosofia? Nu înseamnă să te pregătești pentru ce s-ar putea întâmpla? Nu înțelegi că ce spui de fapt este “Să nu am pace dacă voi continua să mă pregătesc să suport cu răbdare ce s-ar putea întâmpla“? Este ca și cum un atlet ar vrea să renunțe la pancrațiu pentru că a fost lovit. Acolo chiar este posibil să renunți și să scapi de lovituri, dar cu ce te ajută să renunți la filosofie? 

    Atunci când este încercat de necazuri, fiecare dintre noi ar trebui să-și spună “Pentru asta m-am pregătit. Pentru asta m-am antrenat.“

    Zeul îți cere să dovedești că te-ai pregătit pentru luptă conform regulilor: că ai ținut dieta adecvată, că te-ai antrenat, că ai ascultat de antrenor. Te vei trage înapoi atunci când vine timpul să acționezi? Dacă acum este timpul pentru boală, treci prin boală așa cum trebuie. Dacă este timpul să-ți fie sete, suportă setea așa cum trebuie; dacă este timpul să-ți fie foame, suportă foamea așa cum trebuie. Nu este asta în puterea ta? Cine te poate opri? Doctorul te poate opri să bei, dar nu te poate împiedica să suporți setea așa cum trebuie; te poate opri să mănânci, dar nu te poate împiedica să suporți foamea așa cum trebuie. 

    “Dar nu mă pot ocupa de studiile mele!“

    Sclavule, pentru ce studiezi? Nu pentru a fi fericit? Nu pentru a fi statornic? Nu pentru a-ți trăi viața în armonie cu natura? Ce te împiedică să-ți păstrezi facultatea conducătoare în armonie cu natura și atunci când ești bolnav? Aceasta este dovada, așa demonstrezi că ești filosof. Căci și boala face parte din viață, așa cum face parte mersul pe jos sau călătoriile pe mare sau pe uscat. Atunci când te plimbi, citești? Nu. Nici atunci când ești bolnav. Dacă mergi cum trebuie, ai îndeplinit ce ține de un om care se plimbă. Dacă suporți boala cum trebuie, ai îndeplinit ce ține de un om bolnav. 

    Ce înseamnă să suporți boala cum trebuie? Să nu aduci vină Zeului sau oamenilor, să nu fii distrus de ceea ce se întâmplă, să aștepți moartea cu noblețe și curaj, să faci ce ține de tine.

    Atunci când te vizitează doctorul să nu te temi de ce are de spus. Dacă îți va spune că te faci bine, să nu te bucuri excesiv; căci ce este bine în asta? Ce bine ai deținut tu când erai sănătos? Și să nu fii descurajat dacă îți va spune că o duci rău; căci ce înseamnă asta? Înseamnă că se apropie despărțirea sufletului de corp. Ce este de speriat la asta? Dacă nu te apropii de acest moment acuma, nu te vei apropia de el altădată? Se va întoarce lumea cu susul în jos când vei fi mort? De ce cauți să-l lingușești pe doctor? De ce îi spui “Stăpâne, dacă îți face plăcere, fă-mă bine!“? De ce îi dai ocazia să se umfle în pene? De ce nu îi acorzi atenția care i se cuvine, la fel cum acorzi atenție pantofarului, în raport cu piciorul, sau zidarului, în raport cu casa. Tot așa, trebuie să-i acorzi doctorului ce i se cuvine, în raport cu sărmanul tău corp. Un corp care nu îți aparține și care nu este în natura sa decât un cadavru.

    Acestea sunt lucrurile pe care omul trebuie să le îndeplinească când este bolnav. Dacă le îndeplinește, păstrează ceea ce îi aparține.

    Nu este datoria filosofului să păzească lucrurile externe, precum vinul, uleiul sau corpul; ci să-și păzească facultatea conducătoare. Cum trebuie să se ocupe de lucrurile externe? Doar atât cât să nu fie nesăbuit în ceea ce le privește. Ce motiv îți mai rămâne să te temi sau să te înfurii pentru lucruri care nu-ți aparțin și care nu au importanță? Păstrează aceste două precepte la îndemână: primul că în afara voinței, nimic nu este bun sau rău, și al doilea că nu trebuie să cerem ca lucrurile să se întâmple așa cum vrem, ci noi să ne adaptăm la ce se întâmplă. 

    “Dar fratele meu nu trebuia să se comporte așa cu mine.“

    Nu trebuia; dar este treaba lui să se ocupe de asta. Oricum s-ar comporta el față de tine, tu să te comporți cum trebuie față de el. Una este treaba mea, alta nu mai este treaba mea. Una nu poate fi împiedicată de către nimeni, cealaltă este supusă constrângerilor.

VIII. Cum să ne antrenăm pentru a ne descurca cu impresiile

    La fel cum ne antrenăm să ne descurcăm cu sofismele, tot așa trebuie să ne antrenăm zilnic să ne descurcăm cu impresiile. Asta deoarece și ele necesită un răspuns din partea noastră.

    “Fiul lui Cutărică a murit.“

    Răspuns: acest lucru nu ține de voință, nu este un rău.

    “Tatăl lui Cutărică l-a dezmoștenit. Ce părere ai de asta?“

    Nu ține de voință, nu este un rău.

    “Împăratul l-a condamnat.“

    Asta nu ține de voință, nu este un rău.

    “El a fost mâhnit de asta.“

    Acesta este un act care ține de voință, este rău.

    “El a îndurat cu noblețe.“

    Acesta este un act care ține de voință, este bun.

    Dacă dobândim acest obicei, vom face progrese, căci nu vom accepta nimic altceva decât o impresie comprehensibilă. 

    “Fiul a murit. Ce s-a întâmplat?“

    Fiul a murit.

    “Nimic altceva?

    Nimic.

    “Corabia este pierdută. Ce s-a întâmplat?“

    Corabia este pierdută.

    “El este dus la închisoare. Ce s-a întâmplat?“

    El este dus la închisoare. Orice om poate adăuga “Asta este o nenorocire pentru el“, dar asta este propria lui opinie.

    Cu toate acestea, tu dai vina pe Zeus pentru asemenea lucruri. De ce? Pentru că ți-a dat răbdare și noblețe? Deoarece a luat acestor lucruri puterea de a face rău? Pentru că ți-a dat capacitatea să înduri toate acestea și să rămâi fericit? Deoarece ține poarta deschisă pentru tine, pentru atunci când nu o să-ți mai fie posibil să rămâi? Du-te, omule, și nu te mai plânge.

    De vrei să afli, o să-ți spun care este atitudinea romanilor față de filosofi. Italicus era un om care avea reputația de filosof printre ei. Odată, când eram și eu prezent, s-a supărat pe prietenii săi, ca și cum ar fi suferit ceva intolerabil, și a arătat către mine spunând “Nu pot să mai suport, mă omorâți cu zile. Vreți să mă faceți să fiu ca și el!“

V. Împotriva celor care fac din boală o scuză ca să plece acasă

    “Sunt bolnav aici și vreau să merg acasă“, spunea un elev.

    Acasă presupun că nu ești supus bolilor. Nu te gândești că aici faci ceva pentru a corecta felul în care te folosești de voință? Căci dacă nu faci asta, atunci ai venit degeaba. Du-te acasă și vezi-ți de treburile tale de acolo! Dacă facultatea ta conducătoare nu poate fi păstrată în armonie cu natura, măcar pământurile tale să prospere. Vei câștiga bani, vei avea grijă de tatăl tău bătrân, vei frecventa întruniri și vei ocupa funcții publice, dar fiind prost, toate acestea le vei face prost. Dacă înțelegi că alungi opiniile greșite și adopți altele în locul lor, că îți îndepărtezi atenția de la lucrurile independente de voință către cele care țin de ea, că nu cauți motivul pentru care lucrurile merg prost la tatăl tău sau la fratele tău, ci la tine însuți; de ce încă mai ții cont de boală?

    Nu știi că boala sau moartea ne surprind întotdeauna făcând ceva? Pe fermier îl surprind muncind pământul, pe marinar îl surprind pe mare. Ce vrei să faci atunci când te vor surprinde pe tine? Este obligatoriu ca ele să te surprindă făcând ceva. Dacă există un lucru mai bun cu care să te ocupi atunci când te vor surprinde, fă acel lucru!

    Eu unul îmi doresc ca boala sau moartea să mă surprindă ocupat cu voința mea, îngrijind-o să fie netulburată, lipsită de piedici și de constrângeri, liberă. Vreau să fiu surprins făcând astfel de lucruri, să-i pot spune Zeului: “Ți-am încălcat eu poruncile? M-am folosit eu greșit de ceea ce mi-ai acordat? Am folosit eu greșit simțurile și principiile generale? Ți-am adus eu acuze vreodată? Am căutat eu vină administrației divine? Am fost bolnav când a fost voia ta; la fel au fost și alții, dar eu am fost mulțumit să fiu bolnav. Am fost sărac când a fost voia ta, dar am fost mulțumit și atunci. Nu am deținut funcții publice deoarece nu a fost voia ta. Nu mi le-am dorit. M-ai văzut vreodată nemulțumit de asta? Nu m-am îndreptat întotdeauna către tine cu bucurie, gata să urmez semnele și poruncile tale? Este acum voia ta să părăsesc comunitatea oamenilor? O părăsesc și îți aduc mulțumire că mi-ai permis să mă alătur ei, să îți admir lucrarea și să înțeleg administrația ta divină.“ Fie ca moartea să mă surprindă când am astfel de gânduri, când scriu sau citesc asemenea lucruri.

    “Dar mama nu este aici să-mi sprijine capul când sunt bolnav.“

    Du-te la mama ta, atunci. Căci ești vrednic să îți sprijine capul atunci când ești bolnav.

    “Dar acasă aveam un pat comod pe care să stau întins.“

    Du-te la patul tău. Bolnav sau sănătos, ești vrednic să te întinzi într-un asemenea pat. Nu rata toate lucrurile pe care le poți face acolo.

    Ce obișnuia Socrate să spună? “Precum un om este mulțumit îmbunătățind pământul său, iar altul calul său, și eu mă bucur zi de zi, făcându-mă mai bun.“ Mai bun în ce? Vorbe meșteșugite sau teorii sterile? Nici vorbă! 

    “Nu văd cu ce altceva se ocupă filosofii.“

    Ți se pare puțin lucru să nu cauți vină nimănui, nici Zeului, nici oamenilor? Să nu acuzi pe nimeni? Să fii mereu același, indiferent că vii sau pleci? Acestea erau lucrurile pe care le cunoștea Socrate, deși el spunea că nu cunoaște nimic și că nu învață nimic pe alții. Dacă cineva îi cerea să-l învețe vorbe meșteșugite sau teorii, îl ducea la Protagoras sau la Hippias; dacă cineva îi cerea zarzavaturi, îl ducea la grădinar. Care dintre voi are acest țel în viață? Dacă îl veți avea, veți fi mulțumiți și în boală și în foamete și în moarte. Dacă este printre voi cineva care a fost îndrăgostit de o fată frumoasă, știe despre ce vorbesc.

III. Care este materialul cu care lucrează un om bun

    Materialul cu care lucrează un om bun și înțelept este propria sa facultate conducătoare; la fel cum corpul este materialul cu care lucrează medicul sau antrenorul de gimnastică; la fel cum pământul este materialul cu care lucrează fermierul. Treaba omului bun și înțelept este să se folosească de impresii în acord cu natura.

    Întocmai precum este în natura fiecărui suflet să accepte adevărul, să respingă ce este fals și să se abțină în cazurile incerte; la fel este în natura sa să își dorească binele, să evite răul și să rămână indiferent în privința celor care nu sunt nici bune, nici rele. La fel cum cei care schimbă bani sau vând zarzavaturi sunt obligați să accepte moneda cezarului și dacă le-o prezinți, vor, nu vor, trebuie să-ți dea ce este vândut în schimbul ei; tot așa este și în ceea ce privește sufletul. În prezența binelui, sufletul este întotdeauna atras către el; iar răul îl respinge. Sufletul nu va respinge niciodată o impresie a binelui, cum niciun vânzător nu va respinge moneda cezarului. Tot ceea ce fac oamenii și tot ceea ce face Zeul respectă acest principiu. 

    Prin urmare, binele este întotdeauna preferat oricărei alte relații. Nu există nicio strânsă conexiune între mine și tatăl meu, însă o asemenea conexiune există între mine și bine.  

    “Ești atât de lipsit de inimă?“

    Aceasta este natura mea. Aceasta este moneda pe care mi-a lăsat-o Zeul. Așadar, dacă binele este ceva diferit de ceea ce este nobil și drept, tatăl este lăsat deoparte, frate și țară, și orice altceva este dat la o parte.

    Să las deoparte binele meu ca să îl poți avea tu? Să renunț la el în favoarea ta? De ce? “Deoarece sunt tatăl tău!“ Dar nu ești binele meu! “Deoarece sunt fratele tău!“ Dar nu ești binele meu!

    Dacă, în schimb, ne așezăm binele într-o folosință corectă a voinței, atunci păstrarea acestor relații devine un lucru bun. Mai mult chiar, cel care renunță la lucrurile externe, câștigă binele. “Tatăl meu îmi cheltuie banii.“ Dar nu îți face niciun rău. “Fratele meu primește partea mai mare din moștenire.“ Lasă-l să primească tot ce dorește. Primește el o porție mai mare de modestie, de sinceritate sau dragoste frățească? Cine le poate lua pe acestea? Nici măcar Zeus nu mi le poate lua, și nici nu și-a dorit vreodată asta. El mi le-a lăsat în puterea mea și mi le-a înmânat așa cum le posedă El însuși, nesupuse piedicilor, constrângerilor sau obstacolelor. 

    În măsura în care fiecare om are prețul său, dacă cineva îi prezintă moneda potrivită primește ce poate fi cumpărat cu ea. Un tâlhar este numit proconsul al provinciei. Care este moneda lui? Banii. Arată-i banii și ia ce vrei de la el. Un altul este afemeiat, care este moneda sa? Fete drăguțe. “Ia moneda și dă-mi ce vreau.“ Altul dorește băieți tineri. Dă-i moneda și ia ceea ce vrei. Altul este iubitor de vânătoare. Oferă-i un cal sau un câine bun. Chiar dacă mormăie și se plânge, îți va vinde pentru el ceea ce dorești; căci este constrâns de altcineva din interiorul său, de către cel care i-a stabilit moneda de schimb.

    Acestea sunt lucrurile pe care cineva trebuie să le aibă în vedere, atunci când se pregătește. Încă din zori de zi, indiferent pe cine întâlnești sau pe cine auzi vorbind, cercetează-te pe tine însuți și răspunde la întrebările următoare. 

    Ce ai văzut? O femeie frumoasă sau un băiat frumos. Aplică regula. Este acesta unul dintre lucrurile care țin de voință sau nu? Nu ține de voința. La o parte cu ea! 

    Ce ai văzut? Un om plângând moartea copilului său. Aplică regula. Moartea nu face parte dintre lucrurile care țin de voință. La o parte cu ea!

    Te-ai întâlnit cu proconsulul. Aplică regula. Ce fel de lucru este rangul de proconsul? Ține de voință sau face parte din lucrurile independente de ea? Din cele independente. La o parte cu ea! Dacă moneda nu trece de examinare, îndepărteaz-o. Nu este nimic pentru tine!

    Dacă facem asta și ne antrenăm astfel de dimineața până seara, o sa avem și rezultate. Însă acuma, suntem imediat luați pe nepregătite de orice impresie. Doar în școală, se mai întâmplă câteodată să ne trezim puțin. Însă imediat ce ieșim din școală, dacă vedem un om plângându-se, ne spunem că este ruinat; dacă vedem un consul, ne spunem că este fericit; dacă vedem un exilat, ne spunem că este nefericit; dacă vedem un om sărac, ne spunem “nenorocitul, nu are nici măcar cu ce să-și cumpere mâncare“.

    Trebuie să înlăturăm aceste opinii greșite, către asta să ne îndreptăm toate eforturile. Căci ce este plânsul și lamentarea? Opinie. Ce este nenorocirea? Opinie. Ce este revolta, cearta, critica, acuza, impietatea, nebunia? Doar opinii și nimic mai mult. Toate acestea sunt opinii privitoare la lucruri independente de voința omului, ca și cum acestea ar fi bune sau rele. Dacă omul va transfera binele și răul asupra lucrurilor care țin de voință, vă spun că acel om va fi de neclintit, indiferent ce se întâmplă în jurul său. 

    Cum este un vas cu apă, la fel este și sufletul. Precum sunt razele de lumină care se reflectă la suprafața apei, la fel sunt și impresiile. Atunci când apa se mișcă, razele de lumină par și ele că se mișcă, deși rămân nemișcate. Atunci când un om este amețit, nu îndemânarea și virtuțile sunt amețite, ci sufletul în care acestea sunt întipărite. Când sufletul este adus înapoi la calm, și ele revin la starea dinainte.

Page 2 of 5

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén