Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Prohairesis

XVIII. Nu trebuie să ne supărăm pentru greșelile altora

By

On 24/08/2020

In Cartea I

    Dacă ceea ce spun filosofii este adevărat, atunci acțiunile oamenilor pornesc dintr-o singură sursă: percepția lor. Astfel, atunci când ești de acord cu ceva este datorită percepției că este așa, când nu ești de acord este datorită percepției că nu este așa și când îți suspenzi judecata este datorită percepției că lucrurile sunt incerte. La fel și impulsul către un anumit lucru se trage din percepția că acel lucru este folositor și este imposibil să judeci un lucru ca fiind folositor și să-ți dorești altceva sau să judeci un lucru ca fiind potrivit și să te îndrepți către un altul. Dacă toate acestea sunt adevărate, de ce suntem supărați pe toată lumea?

    “Dar ei sunt hoți și tâlhari!”

    Ce vrei să spui prin hoți și tâlhari? Ei sunt rătăciți și nu știu ce este binele și răul. Ar trebui să fim supărați pe ei sau să îi compătimim? Arată-le unde greșesc și vei vedea că vor înceta să greșească. Dacă nu văd unde greșesc, nu vor avea nimic superior opiniei prezente.

    “Nu trebuie atunci să eliminăm acest hot și acest desfrânat?” 

    În niciun caz nu vorbi așa, ci mai degrabă astfel: “Nu ar trebui să eliminăm acest om care a greșit și s-a înșelat în legătură cu cele mai importante lucruri, nu în ceea ce privește facultatea vederii care distinge între alb și negru, ci în facultatea care distinge între bine și rău?” Când grăiești astfel vei vedea cât de inuman este lucrul pe care-l afirmi, ca și cum ai spune “N-ar trebui eliminat acest om orb și surd?”

Dacă cel mai mare rău pentru un om este să fie lipsit de cele mai importante lucruri și cel mai important lucru pentru fiecare este o voință și o judecată corectă, de ce să fii supărat pe un om lipsit de acestea? Dacă chiar trebuie să întreții sentimente nefirești cu privire la necazul altuia, fie-ți milă de el mai degrabă decât să-l urăști. Abandonează această ușurință de a fi ofensat și de a urî. Abandonează acele cuvinte pe care cei mulți le rostesc, precum “acești idioți afurisiți și respingători”.

    Ai devenit așa înțelept deodată? Și de ce așa furios?

    De ce ne supărăm? Este deoarece punem o valoare prea mare pe lucrurile de care acești oameni ne despart. Încetează să-ți admiri propriile haine și nu o să mai fii supărat pe cel care ți le fură. Încetează să admiri frumusețea soției tale și nu o să mai fii supărat pe desfrânatul cu care te înșeală. Să știi că un hoț sau un desfrânat nu au nicio treabă cu lucrurile tale, ci numai cu acelea care aparțin altora și nu sunt în puterea ta. Dacă îndepărtezi aceste lucruri și le consideri ca și cum nu ar fi ale tale, pe cine mai poți fi supărat? Dar atâta timp cât prețuiești aceste lucruri, fii supărat pe tine însuți, nu pe cei care vor să te despartă de ele.

Privește astfel: tu ai haine frumoase, vecinul tău nu are, tu ai o fereastră și vrei să-ți aerisești hainele. Hoțul nu știe unde se găsește binele pentru om, dar se gândește, la fel ca și tine, că binele constă în a avea haine frumoase. Nu trebuie să vină să le ia? Dacă arăți o prăjitură unor persoane hulpave și te apuci să te îndopi cu ea, te aștepți ca ei să nu încerce să ți-o smulgă din mâini? Nu-i provoca, nu ține fereastra deschisă și nu-ți aerisi hainele.

    În ceea ce mă privește pe mine, ieri aveam o lampă din fier care o țineam lângă altarul închinat zeilor casei. Am auzit un zgomot la fereastră, am fugit să văd ce se întâmplă și am descoperit că lampa dispăruse. Apoi am reflectat că acela care a furat-o a cedat unui impuls previzibil. Și apoi? Mâine, îmi spun, o să cauți o lampă de lut, căci un om nu poate pierde decât lucrurile pe care le are. 

“Mi-am pierdut veșmântul.” Asta deoarece ai avut unul. “Am o durere de cap.” Ai o durere și în coarne? Atunci de ce ești tulburat? Căci nu pierdem și nu avem dureri de cap decât pentru acele lucruri care le deținem.

    “Dar tiranul va înlănțui.” Ce? Piciorul!

    “Dar el va tăia.” Ce? Capul!

Dar ce nu poate înlănțui sau tăia? Voința. De aceea anticii învățau preceptul “Cunoaște-te pe tine însuți!” Prin urmare, trebuie să ne instruim în lucrurile mărunte și pornind de la acestea să ne îndreptăm către cele mari. 

    “Am o durere de cap.” Nu spune: “Vai, sărmanul de mine!” 

    “Am o durere în ureche.” Nu spune: “Vai, sărmanul de mine!” 

Nu zic că nu ai voie să gemi sau să suspini, dar nu te văita înăuntru. Iar dacă sclavul tău se mișcă încet când îți aduce un pansament, nu striga cu o față chinuită: “Toată lumea mă urăște!” Căci cine nu ar urî un asemenea om? 

    Pe viitor, puneți încrederea în aceste principii și mergi liber și drept; nu încredințându-te în puterea corpului tău precum fac atleții. Căci un om nu ar trebui să fie invincibil în felul acesta, precum un măgar.

    Cine este invincibil? Este cel pe care nu-l tulbură niciun lucru independent de voința sa. Așadar, îl examinez în diverse împrejurări, precum aș observa un atlet. A ieșit învingător în prima rundă; prea bine! Să vedem în a doua rundă. Dar cum se descurcă pe arșiță? Sau la Olympia? La fel și în cazul nostru, îi oferi unui om bani și îi tratează cu indiferență. Ei bine, să presupunem că îi pui o fată tânără în cale, cum reacționează? Dar dacă nu-l vede nimeni? Dacă încerci să-l miști cu puțină reputație? Sau cu abuz, sau laude, sau moarte? Pe toate acestea le înfrânge. Și atunci când este arșiță, și dacă este băut, și atunci când este într-o dispoziție melancolică și dacă este adormit? El încă va birui. Acesta este un atlet invincibil.

XVII. De ce logica este necesară

By

On 17/08/2020

In Cartea I

    De vreme ce rațiunea este facultatea care cercetează și desăvârșește totul, nu trebuie să rămână ea însăși necercetată. Dar ce ar trebui să se ocupe cu această cercetare? Este clar că acest lucru ar trebui făcut ori de către ea însăși, ori de către altceva. Atunci acel altceva fie este o altă rațiune, fie ceva superior rațiunii, lucru imposibil. Dar dacă este altă rațiune, atunci cine o va cerceta pe aceasta? Căci dacă acea rațiune se poate cerceta pe ea însăși, atunci și a noastră poate face același lucru. Însă dacă de fiecare dată ar trebui să chemăm o altă rațiune să o cerceteze pe cea dinaintea ei, acest lucru s-ar întinde la infinit. Prin urmare, rațiunea se analizează pe ea însăși.

    “Da, însă este o nevoie mai stringentă să ne îngrijim de opinii și altele asemenea.”

    Dacă vrei să studiezi aceste lucruri este foarte bine. Însă când îmi vei spune “Nu înțeleg dacă argumentezi fals sau adevărat” și când mă vei întrerupe și-mi vei cere să explic atunci când sunt nevoit să folosesc un limbaj ambiguu, nu o să am răbdare cu tine și o să-ți aduc aminte că “aceste probleme sunt stringente!” Presupun că din acest motiv, stoicii pun logica la început, precum atunci când cântărești cereale întâi cercetezi unitatea de măsură. Dacă nu determinăm întâi ce este o baniță și ce este o balanță, cum putem măsura sau cântări ceva?

    La fel în cazul nostru, dacă nu avem o înțelegere completă și nu ne perfecționăm instrumentul care judecă și înțelege celelalte lucruri, mai suntem noi capabili să cercetăm și să înțelegem orice altceva cu exactitate? Cum ar fi posibil?

    “Da, însă banița este doar un lucru din lemn și nu produce fruct.”

    Dar este un lucru care poate cântări cerealele.

    “Nici logica nu produce fructe.”

    Cu privire la asta vom vedea. Însă chiar și dacă am admite asta, este de ajuns că logica este cea care judecă și examinează alte lucruri, și, cum s-ar spune, le măsoară și le cântărește. Cine spune acestea? Doar Chrysippus și Zenon și Cleanthes? Nu spune același lucru și Antistene? Și cine a scris că începutul educației îl reprezintă cercetarea termenilor? Nu spune Socrate asta? Nu scrie Xenofon despre el că începea cu cercetarea termenilor, căutând să afle ce înseamnă fiecare dintre aceștia?

    “Atunci asta este ceea ce numești măreț sau admirabil, să înțelegi și să interpretezi pe  Chrysippus?”

    Nu spune nimeni asta. Atunci ce este admirabil? Să înțelegi intenția naturii. Poți să o înțelegi de unul singur? Dacă da, ce nevoie mai ai de altceva? Dacă este adevărat că toți oamenii greșesc fără voia lor și tu ai învățat adevărul, rezultă că din acest moment trebuie să faci ce se cuvine.

    “Dar eu nu înțeleg intenția naturii.”

    Cine știe să o explice? Unii spun că Chrysippus. Merg mai departe și mă informez ce spune acest interpret al naturii. Dacă nu înțeleg ce spune, caut un interpret al lui Chrysippus. Acesta spune “Să examinăm această frază tradusă în latină.” Ar trebui ca translatorul să se comporte cu îngâmfare? Nici măcar Chrysippus nu ar avea dreptate să fie îngâmfat dacă doar ar interpreta intenția naturii, fără să o urmeze el însuși; cu atât mai puțin translatorul său. Căci nu avem nevoie de Chrysippus doar așa de dragul lui, ci pentru ca să înțelegem natura. La fel cum nu avem nevoie de prezicator pentru el, ci deoarece considerăm că prin el putem cunoaște viitorul și  putem înțelege semnele trimise de zei. Cum nu avem nevoie de măruntaiele animalelor pentru ele, ci deoarece prin intermediul lor se citesc semnele trimise. La fel cum nu ne uităm cu admirație la cioară sau la corb, ci la Zeu, care ne transmite semne prin intermediul acestora. 

    Mă duc la acest interpret și prezicator și îi spun “Examinează măruntaiele pentru mine și spune-mi ce semne transmit acestea.” El deschide măruntaiele, le examinează și interpretează astfel: “Omule, spune el, de la natură ai o voință liberă de piedici și de constrângeri, asta este scris aici în măruntaie. O să-ți arăt întâi asta în disciplina consimțământului. Poate un om să te împiedice să consimți la ceea ce este adevărat? Niciun om nu poate. Poate un om să te constrângă să accepți ceea ce este fals? Niciun om nu poate. Vezi că în aceasta disciplină ai voința liberă de piedici, liberă de constrângeri, nestingherită. Este altfel în disciplina dorinței sau a impulsului? Ce poate anula un impuls decât un alt impuls? Și ce poate supune dorința sau aversiunea decât o altă dorință sau aversiune?”

    Dar tu spui “Dacă mă amenință cu moartea mă constrânge.” Nu lucrul cu care ești amenințat te constrânge, ci propria ta opinie că este mai bine să faci ce ți s-a poruncit decât să mori. Este propria opinie cea care te-a convins, așadar voința a constrâns voința. 

Dacă Zeul ar fi creat acea parte din sine, care a luat-o de la el și ne-a dăruit-o nouă, astfel încât să fie supusă piedicilor și constrângerilor fie din partea sa ori a altuia, atunci nu ar mai fi Zeu și nu s-ar îngriji de noi așa cum se cuvine. “Asta, spune prezicătorul, am găsit în măruntaiele animalului sacrificat. Acestea sunt semnele Zeului pentru tine: Dacă alegi, ești liber. Dacă alegi, nu vei ocărî pe nimeni, nu vei învinovăți pe nimeni. Totul va fi în același timp în armonie cu mintea ta și cu cea a Zeului.” Aceasta este profețirea pentru care merg la acest prezicător și filosof, nu admirând interpretarea sa, ci admirând lucrurile pe care le interpretează. 

IV. Despre progres

By

On 18/05/2020

In Cartea I

    Cine este cel care progresează? Este cel care, învățând de la filosofi disciplina dorinței și aversiunii, și învățând că fericirea și liniștea sufletească sunt ale omului care nu eșuează în a dobândi cele dorite și care nu cade în cele pe care dorește să le evite, a renunțat pe moment la pofta de a dobândi și dorește să evite doar ce este împotriva firii din cele ce sunt în puterea sa. Însă dacă va dori să ocolească și cele care nu depind de el, știe că într-o zi, în pofida eforturilor sale, i se va întâmpla ceea ce dorea să ocolească și va fi un nefericit. Dacă acestea sunt lucrurile care le promite virtutea, și anume fericirea și liniștea sufletească, atunci progresul către virtute reprezintă și progres către acestea. Căci, oricare ar fi scopul final al perfecționării într-o anumită disciplină, progres se numește parcursul către acel scop final.

    Cum se face, că deși admitem că acesta este drumul către virtute, căutăm să ne arătăm progresul în altele? Care este produsul virtuții? Liniștea sufletească. Cine face progres către ea? Este oare cel care citește multe cărți de Chrysippus? Oare virtutea înseamnă să înțelegi ce a scris Chrysippus? Dacă este așa, atunci trebuie să admitem că progresul este același lucru cu cititul cărților lui Chrysippus. În acest caz, deși admitem că virtutea produce un rezultat, măsurăm progresul către ea prin alt rezultat. 

    “Cineva se fălește că este în stare să înțeleagă pe Chrysippus de unul singur.” Bravos domnule, faci progrese! Dar de ce îți bați joc de el? De ce nu-i arăți unde greșește? De ce nu-i arăți ce înseamnă virtutea, ca să știe unde să caute progresul către aceasta? Caut-o acolo prăpăditule, în munca ta și în eforturile tale! Unde anume să o cauți? Caut-o în disciplina dorinței, în ceea ce dorești să dobândești și în ceea ce dorești să eviți. Caut-o în impulsul de a acționa și în cel de a te înfrâna. Caut-o în disciplina consimțământului, astfel încât să nu fii înșelat în cele în care îți dai sau nu-ți dai acordul. Dintre ele cea mai importantă este prima, căci dacă tremuri și te lamentezi căutând să eviți boala, moartea sau altele asemenea, atunci și progresul este imposibil.

    Deci arată-mi progres în aceste domenii. Dar tu, te comporți precum un atlet care dacă îi ceri “Arată-mi muschii”, el răspunde “Uite ce haltere am!” Stai așa omule! Că nu asta te-am întrebat, am vrut să-mi arăți rezultatele muncii cu halterele. 

    Așa și tu spui “Uite acest tratat despre impulsuri, cum l-am citit din scoarță’n scoarță”. Nu asta întrebam sclavule, vroiam să știu ce urmărești și ce eviți, către ce îți exerciți dorința și aversiunea, care ți-e pregătirea – în acord cu natura sau nu. Dacă tu spui că este în acord, arată-mi dovezi și o să spun că ai făcut progrese; dacă nu, atunci du-te, și nu mai interpreta asemenea cărți, scrie-le tu din partea mea, ce folos crezi că o să-ți aducă? Nu știi că o carte nu face decât 5 dinari? Crezi că omul care le citește și le interpretează valorează mai mult? Nu căuta un lucru într-o parte și progresul către acel lucru altundeva.

    Unde să cauți progresul? 

    Oricare dintre voi, când înlătura cele externe și se întoarce către propria voință pentru a o instrui și antrena, astfel încât aceasta să devină în armonie cu natura, nobilă, liberă, lipsită de constrângeri și de piedici, loială și modestă, atunci progresează. La fel progresează atunci când învață că acela care dorește să dobândească sau să evite cele ce nu sunt în puterea sa nu poate fi nici demn de încredere, nici liber, ci este nevoit să se schimbe după ele, capricios precum o furtună, și este nevoit să se supună altora care au puterea să ofere sau să împiedice lucrurile pe care și le dorește. Într-un cuvânt cel care, atunci când se trezește dimineața, păstrează și păzește aceste reguli: se îmbăiază precum un om loial, mănâncă precum un om modest, în fiecare acțiune a sa muncește să-și păstreze voința în armonie cu natura, așa precum muncește un atlet pentru a-și îmbunătăți alergatul sau un profesor de muzică pentru educarea vocii – acesta este omul care face progrese și care nu a călătorit în zadar.

    Dar acela ale cărui eforturi sunt îndreptate către studiul cărților, care în asta își măsoară munca și pentru asta a călătorit, aceluia îi voi spune să se întoarcă acasă și să nu-și neglijeze afacerile de acolo, căci a călătorit în zadar. Adevărata muncă constă în a studia cum să înlăture din viața sa tristețea și lamentarea, să înlăture acel “Vai de mine!” sau “Sărmanul de mine!”, să înlăture decepția și dezamăgirea, și să învețe ce este moartea, ce este exilul, pușcăria sau cupă cu otravă, să poată spune, atunci cand este în lanțuri, “Dragul meu Crito, dacă aceasta este voința zeilor, atunci așa să fie”, și nu vorbe precum “Sărmanul de mine, pentru asta oare am îmbătrânit?” Cine sunt cei care spun asemenea lucruri? Crezi că voi pomeni oameni cu o asemenea reputație? Nu sunt asemenea vorbe spuse de cei ca Priam sau Oedip? Nu numai ei, ci toți regii vorbesc la fel! Căci ce altceva sunt tragediile decât tulburări ale unor oameni care prețuiesc lucrurile externe, prezentate în versuri? Dacă prin ficțiune putem învăța aceasta lecție – că omul nu trebuie să se preocupe de cele care nu depind de el; atunci aș alege aceasta ficțiune, dacă ea m-ar ajuta să duc o viață lipsită de tulburări. Vă las pe voi să decideți ce doriți.

    Până la urmă ce încearcă să ne învețe Chrysippus?

    “Să știți”, spune el, “că aceste lucruri din care se nasc fericirea și liniștea sufletească nu sunt false. Luați cărțile mele și veți învăța că lucrurile care mi-au adus mie pacea sunt adevărate și sunt în armonie cu natura.”

    O, mare bogăție! O, mare binefăcător care ne arăți calea! Și totuși, lui Triptolemus oamenii i-au ridicat temple și altare, pentru că ne-a învățat să cultivăm cereale. Dar pentru cel care a descoperit adevărul și l-a adus la lumină, nu un adevăr care să ne învețe cum să trăim, ci cum să trăim bine; care om i-a ridicat un altar, o statuie sau a adus mulțumiri zeilor pentru el? Mulțumim zeilor pentru că ne-au dat darul viilor sau al cerealelor și le aducem sacrificii; dar le aducem noi mulțumiri pentru acest dar al rațiunii, care ni l-au lăsat să ne arate adevărata cale către fericire?

I. Despre lucrurile care sunt în puterea noastră și cele care nu se află în puterea noastră

By

On 27/04/2020

In Cartea I

    Dintre toate facultățile (cu excepția celei pe care urmează să o menționez), nu vei găsi niciuna capabilă să se contemple pe ea însăşi, şi, în consecință, niciuna capabilă de a se aproba sau dezaproba. Cât de departe posedă gramatica puterea de contemplare? Doar până la a putea forma o judecată legată de modul în care cuvintele sunt scrise sau vorbite. Dar arta muzicii? Doar până la a putea judeca linia melodică. Poate vreuna dintre ele să se contemple pe ea însăşi? În niciun caz. Atunci când trebuie să scrii ceva prietenului tău, gramatica îți va spune ce cuvinte să folosești și în ce ordine să le scrii; dar ce să scrii şi ce să nu scrii, gramatica nu-ți poate spune. La fel și muzica cu sunetele muzicale; dar dacă ar trebui în momentul actual să cânți din voce sau la lăută, sau să nu cânți deloc, asta muzica nu-ți poate spune. Atunci, ce facultate îți poate răspunde la aceste întrebări? Cea care se contemplă atât pe ea însăși cât și toate celelalte lucruri. Și cum se numește această facultate? Rațiunea, ea singură se poate examina pe ea însăși, ce este, ce putere și ce talent posedă, doar ea poate cerceta celelalte facultăți. Ce altceva îți poate spune că aurul este frumos? Căci aurul nu-ți poate spune. Evident, doar facultatea capabilă de a judeca impresiile îți poate spune asta. Ce altceva poate judeca celelalte facultăți, precum gramatica sau muzica, arătându-ți când și cum anume să le folosești? Este doar rațiunea și nimic altceva.

    Așa cum se cade, zeii au lăsat în mâinile noastre acel ceva ce este mai bun decat toate și stăpân al tuturor celorlalte lucruri, puterea de a judeca în mod corect impresiile. Însă toate celelalte nu le-au lăsat în mâinile noastre. Oare nu au vrut să ni le lase și pe celelalte în puterea noastră? După mine, eu cred că dacă ar fi putut, ne-ar fi lăsat și alte lucruri în puterea noastră, însă în mod sigur nu au putut. Trăind pe acest pământ, legați fiind de trupul acesta și de cei din jurul nostru, cum ar fi fost posibil să avem și celelalte în puterea noastră fără a fi stânjeniți în aceasta de cele externe nouă?

    Dar ce spune Zeus? “Epictet, dacă ar fi fost posibil, ți-aș fi lăsat și bietul tău trup și măruntele tale proprietăți libere și lipsite de piedici. Însă nu uita niciodată asta – acest corp nu este al tău, este doar lut însuflețit. Şi cum nu am putut să ți-l las liber și lipsit de piedici, ți-am lăsat în schimb un mic fragment de divinitate, facultatea de a căuta sau de a evita un lucru, cea în puterea căreia se află dorința și aversiunea, într-un cuvânt, facultatea de a judeca în mod corect impresiile. Dacă vei fi atent cu aceasta și o vei considera singurul tău lucru de preț, niciodată nu vei fi stânjenit, nu vei întâlni piedici, nu te vei plânge, nu vei învinui și nu vei linguși pe nimeni.”

    Îți par toate astea lucruri mărunte? Sper că nu. Fii mulțumit cu ele și mulțumește zeilor.

    Însă, după cum stau lucrurile, deşi este în puterea noastră să fim atenți la un lucru și să ne dedicam acestuia, noi preferăm să fim atenți la multe alte lucruri și să fim legați de acestea – de trup sau proprietăți, de frate, copil, prieten sau sclav. De vreme ce suntem legați de toate aceste lucruri, suntem supuși constrângerilor și suntem tulburați de ele. Astfel când vremea este potrivnică pentru a ieși în larg, stăm, ne frământăm și ne întrebăm în ce direcție bate vântul. Vântul bate către nord. Ce treabă avem noi cu asta? “Dar cand va bate într-o direcție propice?” Când va dori el, omule, sau când va vrea Aeolus; deoarece Zeul l-a lăsat pe Aeolus stăpân peste vânturi, nu pe tine. În cazul ăsta ce pot face? În cazul ăsta trebuie să ne folosim cât mai bine de lucrurile care depind de noi, iar de celelalte după cum este natura lor. La ce mă refer prin natura lor? După cum este voința divină. 

    “Și dacă urmează să-mi pierd capul? Trebuie să fiu eu singurul?” Dar ce-ai vrea omule, dacă și-ar pierde toți capul, te-ar consola cu ceva? Nu-ți vei întinde singur grumazul, precum a făcut Lateranus la Roma când Nero a ordonat să fie decapitat? Căci el și-a întins grumazul și a primit prima lovitură, însă cum aceasta a fost firavă, a tresărit și s-a retras pe moment, dar l-a întins înapoi. Și înainte de asta, când a fost vizitat de Epaphroditus, libertul lui Nero, iar acesta a început să-l interogheze cu privire la ofensa adusă, Lateranus a spus “Dacă aleg sa spun ceva, îi voi spune direct stăpânului tău.”

    Ce-ar trebui un om sa aibă la îndemână în aceste situații? Ce altceva decât aceasta: “Ce este treaba mea și ce nu este treaba mea? Ce depinde de mine și ce nu depinde de mine”?

    Trebuie să mor. Trebuie oare să mor lamentându-mă? Trebuie să fiu înlănțuit. Oare trebuie să mă și plâng de asta? Voi fi exilat. Mă poate opri cineva să merg în exil cu zâmbetul pe față, mulțumit și cu bunǎ dispoziție?

    “Spune-mi secretul tău?” Asta nu o s-o fac, deoarece asta este în puterea mea. “Dar te voi pune în lanțuri.” Omule, ce spui acolo? Eu, în lanțuri? Poți să-mi pui piciorul în lanțuri, dar voința nici măcar Zeus nu poate să mi-o inlantuie. “Te voi arunca în închisoare!” Bietul meu trup, vrei să spui. “Voi pune să ți se taie capul!” Și? Când am pretins eu că sunt singurul om din lume care nu poate fi descăpățânat?

    Acestea sunt lucrurile la care filosofii ar trebui sǎ se gândească, pe care ar trebui să le scrie în lecțiile lor zilnice, în care ar trebui să se instruiască singuri.

    Thrasea obișnuia să spună “Aş prefera să fiu ucis astăzi decât să fiu exilat mâine.” Ce i-a spus atunci Rufus? “Dacă ai alege moartea pentru că este nenorocirea mai mare, cât de mare este atunci nebunia ta? Însă dacă o alegi ca fiind nenorocirea mai mică, cine ți-a dat această alegere? Oare nu ar trebui să înveți cum să fii mulțumit cu ceea ce ți-a fost dat ție?”

    În același spirit, Agrippinus obișnuia să spună “Nu o să fiu un obstacol pentru mine.” Când a primit vești că urmează să fie judecat în Senat a răspuns: “Să sperăm că va ieși bine, însă este a cincea oră din zi” – aceea era ora la care își făcea exercițiile fizice urmate de o baie rece – “să ne apucăm deci de exerciții”. Tocmai cand terminase cu acestea, au venit și i-au dat vestea “Ai fost condamnat!”. “La exil sau la moarte?”, întreabă el. “Exil.” “Și proprietățile mele?” “Nu-ți vor fi confiscate.” “În cazul acesta, să mergem la Aricia și să luăm cina.”

    Asta înseamnă să fii instruit în ceea ce un om ar trebui să studieze; despre cum poți să-ți păstrezi voința de a obține și de a evita liberă de orice impediment, liberă de tot ceea ce un om ar trebui să evite. Trebuie să mor? Dacă acuma, atunci sunt gata să mor. Dacă mai încolo, atunci acum voi cina deoarece este ora cinei; apoi cand va veni vremea o să mor. Cum? Precum un om care înapoiază ceva ce nu-i aparține.

Page 5 of 5

Previous

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén