Tag: Prohairesis Page 4 of 5

On 18/01/2021

Un argument ipotetic este indiferent, însă judecata ta cu privire la el nu este indiferentă, este fie cunoaștere, fie simplă opinie, fie eroare. În același fel, viața este indiferentă, însă cum te folosești de ea nu este indiferent. Când cineva îți va spune “aceste lucruri sunt indiferente“, să nu fii neglijent cu ele; iar dacă ești îndemnat să te porți cu grijă cu privire la unele lucruri, să nu arăți un spirit josnic și să fii cuprins de admirație față de lucruri materiale.

Este bine să știi ce poți face și să-ți cunoști limitele, astfel încât, în acele lucruri în care nu ești pregătit, să păstrezi tăcerea și să nu te superi dacă alții au un avantaj asupra ta. Cum și în silogisme, este de așteptat ca tu să ai un avantaj asupra altora; iar dacă cineva va fi supărat de asta, să-l consolezi spunându-i “eu am studiat lucrurile acestea, iar tu nu le-ai studiat“. Astfel, în acele domenii care necesită o îndemânare dobândită în timp, nu căuta să arăți ceea ce numai prin practică se poate obține, lasă asta în seama celor care se pricep și tu fii mulțumit să rămâi netulburat.

“Du-te și salută cutare persoană.“

Mă duc.

“Dar cum?“

Fără josnicie.

“Dar ți s-a închis ușa în față!“

Asta deoarece n-am învățat să intru pe fereastră; căci atunci când mi se închid ușile în față trebuie fie să mă întorc înapoi, fie să intru pe fereastră. Dacă trebuie în continuare să vorbesc cu el, o să vorbesc. Cum? Fără josnicie.

Și dacă nu primești de la el ce voiai, să știi că asta nu era treaba ta, ci a lui. De ce să revendici ceva ce aparține altuia? Ține minte întotdeauna ce este al tău și ce aparține altuia, și nu vei fi tulburat.

Chrysippus pe bună dreptate spunea “Atâta timp cât lucrurile viitoare sunt nesigure, mă voi ține strâns de acelea care sunt mai bine adaptate să asigure ce este natural; căci Zeul însuși mi-a dăruit facultatea de a alege ce este natural.“ Dacă aș ști că mi-a fost predestinat să fiu bolnav, aș căuta boala. Căci și piciorul, dacă ar avea rațiune, ar căuta singur să calce în noroi.

De ce grânele produc spice? Nu pentru a se coace? Și nu se coc pentru a putea fi secerate? Căci ele nu cresc separate de celelalte lucruri. Dacă ar poseda înțelegere, s-ar ruga să nu fie secerate. Dar să nu fie niciodată secerate este un blestem pentru spicele de grâu. Așadar, trebuie să fim conștienți că și în cazul oamenilor, este un blestem să nu moară niciodată, la fel cum este pentru grâne să nu se coacă și să nu fie secerate. Dar noi oamenii, suntem meniți să fim secerați și suntem conștienți de acest lucru. Și suntem necăjiți de asta, deoarece nu cunoaștem și nici nu am studiat natura oamenilor, cum cei care se ocupă cu creșterea cailor o studiază pe a acestora.

Chrysantas, pe când era gata să lovească un inamic, s-a oprit când a auzit goarna sunând retragerea. Într-atât era de convins că este mai folositor pentru el să urmeze porunca generalului decât tendința sa. Niciunul dintre noi, atunci când necesitatea ne cheamă, nu suntem dispuși să o urmăm de bună voie. Îndurăm ceea ce ni se întâmplă cu lacrimi și suspine, și le numim circumstanțe.

Ce înțelegi prin circumstanțe, omule? Dacă numești circumstanțe lucrurile care te înconjoară, atunci totul este circumstanță; iar dacă le folosești cu sensul de necazuri, ce necaz este acela că tot ce s-a născut trebuie să moară? Poți să mori de sabie, să fii tras pe roată, să te îneci, să-ți cadă o cărămidă în cap sau să mori de mâna tiranului. Ce îți pasă ție pe ce drum ajungi în Hades? Toate drumurile sunt egale. Dacă ar fi să asculți adevărul, drumul pe care ești trimis de tiran este mai scurt. Niciunui tiran nu i-a luat șase luni să execute un om, dar bolii de multe ori îi trebuie un an să doboare pe cineva. Toate sunt doar larma și zădărnicia unor vorbe goale.

“Viața mea este în pericol în prezența împăratului!“

Și eu nu sunt în pericol trăind în Nicopole, unde sunt cutremure frecvente? Și tu, când vei traversa Marea Adriatică, nu va fi viața ta în pericol?

“Dar sunt în pericol și datorită opiniilor!“

Cum adică? A opiniilor tale? Cum ar fi posibil? Cine te poate forța să gândești ceva ce nu ai ales tu să gândești? A opiniilor altora? Dacă alții sunt în eroare, ce primejdie este aceasta pentru tine?

“Dar sunt în pericol să fiu exilat!“

Ce înseamnă să fii exilat? Să trăiești altundeva decât în Roma?

“Da. Dar dacă voi fi exilat în Gyaros?“

Dacă asta este bine pentru tine, vei pleca acolo. Dacă nu, ai un alt loc în care poți pleca în loc de Gyaros; un loc în care și el, cel care te-a trimis în Gyaros, va ajunge, fie că va vrea sau nu. De ce te duci la Roma ca și cum acolo ar fi un loc însemnat? Nu merită toate aceste pregătiri. Un tânăr înzestrat ar putea spune “Nu a meritat să ascult și să scriu atâta, și să stau atâta timp lângă un bătrân neînsemnat.“

Un singur lucru să-ți amintești: care este deosebirea între ce este al tău și ce nu este. Niciodată să nu revendici ceva ce nu este al tău. O curte de judecată sau o închisoare sunt doar locuri, unul sus și altul jos. Însă voința poate fi păstrată aceeași în ambele, dacă alegi să o păstrezi așa. Astfel, îl vom imita pe Socrate, care scria imnuri în închisoare.

În condiția noastră de acum, mă îndoiesc că, dacă am fi în închisoare, am putea suporta pe cineva care ar întreba “Vrei să mă asculți cum recit imnuri?“

“De ce mă necăjești? Nu vezi ce rele mă copleșesc? Cum aș putea în asemenea circumstanțe?“

“Ce fel de circumstanțe?“

“Voi muri!“

“Și ceilalți oameni? Sunt ei nemuritori?“

V. Grija este compatibilă cu un spirit nobil

On 04/01/2021

Materialele sunt indiferente, însă cum ne folosim de ele nu este indiferent. Cum poate un om să-și păstreze calmul și fermitatea, și în același timp să aibă grijă și să nu fie nici grăbit, nici neglijent? Dacă îi imită pe cei care joacă zaruri. Jetoanele sunt indiferente, zarurile sunt indiferente. Nu pot ști ce număr va fi aruncat. Treaba mea este să mă folosesc de numărul respectiv cu grijă și cu îndemânare. La fel și în viață, treaba de căpetenie este să distingi între lucruri și să le separi, spunând “Lucrurile externe nu sunt în puterea mea, voința este în puterea mea. Unde să caut binele și răul? Înăuntru, în ceea ce este al meu.“ Ceea ce este al altuia să nu numești niciodată bun sau rău, beneficiu sau pagubă, sau cu alte cuvinte de genul acesta.

Atunci? Să ne folosim de lucrurile externe fără nicio grijă? În niciun caz, căci asta ar fi rău pentru voință și împotriva naturii. Trebuie să ne folosim de ele cu grijă, deoarece cum ne folosim de ele nu este indiferent. Dar, în același timp, să acționăm calm și cu fermitate, deoarece materialul este indiferent.

În ceea ce privește lucrurile care contează, nimeni nu mă poate împiedica sau constrânge. Pot fi împiedicat sau constrâns doar în ceea ce privește lucrurile care nu sunt în puterea mea și care nu sunt nici bune, nici rele. Acestea însă, pot fi folosite bine sau rău, iar asta este în puterea mea.

Este dificil să aduci împreună și să amesteci aceste lucruri: grija celui care se dedică lucrurilor materiale și fermitatea celui care le desconsideră. Însă nu este imposibil, căci dacă ar fi, atunci și fericirea ar fi imposibilă.

Trebuie să ne comportăm la fel ca atunci când ne pregătim pentru o călătorie. Care este treaba mea? Pot să aleg cârmaciul, marinarii, ziua și ora. Apoi se pornește o furtună. Ce îmi pasă mie? Treaba mea s-a încheiat. Aceasta este treaba altuia, a cârmaciului. Dar dacă corabia se scufundă, ce am eu de făcut? Singurul lucru care-l pot face, dacă mă înec, să o fac fără frică, nu țipând sau blestemând Zeul, ci cunoscând că ceea ce s-a născut trebuie să și moară. Căci nu sunt o ființă nemuritoare, ci un om, parte a Întregului, precum o oră este parte a zilei. Trebuie să fiu prezent precum ora și apoi să trec precum ora. Ce importanță are pentru mine cum voi trece, fie înecat, fie prin febră, când într-un fel sau altul tot va trebui să mor?

Vei vedea că la fel procedează și cei pricepuți la jocul cu mingea. Niciunul dintre ei nu consideră mingea, în sine, ca fiind bună sau rea, ci doar felul în care o lovesc sau o prind. În asta constă arta, în pricepere, rapiditate, experiență. Deși eu nu pot prinde mingea, chiar dacă îmi întind și haina către ea, atunci când o arunc eu, un altul o prinde cu ușurință. Dacă suntem tulburați sau ne este frică atunci când prindem sau aruncăm mingea, ce fel de joc mai este acesta? Cum poate cineva să rămână echilibrat și să observe ce se întâmplă în joc? Unul va striga “Aruncă!“, altul “Nu arunca!“, iar altul “Ai aruncat deja odată!“. Asta deja este ceartă, nu mai e joacă.

Socrate, de exemplu, știa să joace.

“Cum așa?“

A știut cum să joace în curtea de judecată. “Spune-mi Anytos, zicea el, la ce te referi când pretinzi că eu nu cred în Zeu? Ce sunt daimonii după părerea ta? Nu sunt copii ai zeilor, sau odrasle hibride ai zeilor și ai oamenilor?“ Cum Anytos a fost de acord cu asta, Socrate a continuat “Cine atunci, consideri tu, că ar crede în existența catârilor, însă nu ar crede în cea a măgarilor?“ El era precum un jucător cu mingea. Care era mingea în cazul lui? Viața, închisoarea, exilul, otrava, despărțirea de soție și de copii, care ar urma să devină orfani. Toate acestea erau în joc, și totuși el a jucat și a aruncat mingea cu pricepere.

La fel ar trebui să jucăm și noi, cu grijă și cu pricepere, dar arătând aceeași indiferență față de minge. Un om trebuie să-și dezvolte arta în legătură cu lucrurile externe, nu prețuind materialul în sine, ci arătând pricepere în folosința acestuia, orice ar fi el. Astfel, nici țesătorul nu produce lână, ci se dedică lucrului cu aceasta, în orice formă ar primi-o.

Hrana și averea îți sunt dăruite de către Altcineva, care poate să ți le ia înapoi, inclusiv sărmanul tău trup. Primește ce ți-a fost dat și lucrează asupra lui. Dacă scapi nevătămat, toți care te vor întâlni se vor bucura alături de tine. Iar cel care cunoaște asemenea lucruri, dacă va vedea că te-ai comportat cum trebuie, te va felicita și se va bucura alături de tine; însă dacă va vedea că îți datorezi scăparea vreunui act dezonorabil, va face exact opusul. Unde un om este îndreptățit să se bucure, și alții se pot bucura alături de el.

“Atunci cum de se spune despre unele lucruri externe că sunt în armonie cu natura, iar despre altele că sunt contrare naturii?“

Acestea se spun ca și cum ne-am considera separați de restul lumii. Despre picior pot spune că este natural să fie curat; însă atunci când îl privim ca pe un picior și nu precum ceva separat de restul corpului, se cuvine să calce în noroi sau în spini, și în unele cazuri să fie tăiat pentru binele întregului, altfel ar înceta să fie un picior. La fel trebuie să gândim și despre noi. Ce ești tu? Un om. Dacă privim un om ca pe ceva separat, este natural pentru el să trăiască până la adânci bătrâneți, să fie bogat, să fie sănătos. Însă dacă te consideri om și parte a Întregului, pentru binele Întregului se cuvine câteodată să fii bolnav, altădată să pleci într-o călătorie și să înfrunți pericole, altădată să înduri lipsuri și, în unele cazuri, chiar să mori prematur. De ce ești tulburat? Nu înțelegi că, la fel precum un picior încetează să fie picior dacă este separat de restul corpului, la fel și tu încetezi să fii om dacă ești separat de restul oamenilor? Căci ce este un om? O parte a unei comunități, în primul rând o parte a acelei comunități care include atât zeii cât și oamenii, apoi a unei comunități mai mici, care nu este decât o copie a comunității universale.

“Și eu trebuie să fiu judecat acuma? Trebuie un altul facă febră, altul să meargă într-o călătorie, altul să moară, sau altul să fie condamnat?“

Da, căci este imposibil ca astfel de lucruri să nu se întâmple unuia sau altuia, trăind într-un asemenea trup, într-o asemenea lume, printre alții ca noi. Este treaba ta să primești ce îți aduce soarta și să te descurci cu ce se întâmplă așa cum este potrivit. Apoi, dacă judecătorul te declară vinovat, să poți spune “Să-ți fie de bine! Eu mi-am făcut treaba mea; iar dacă tu ți-ai făcut-o pe a ta sau nu, asta nu mă privește.“ Căci nu uita, și rolul celui care judecă implică propriile pericole.

II. Despre liniștea sufletului

On 14/12/2020

Când urmează să te prezinți într-o instanță de judecată, ține minte ce dorești să păstrezi în siguranță și în ce anume îți dorești să izbândești. Dacă dorești să-ți păstrezi voința în armonie cu natura, poți să o faci în siguranță și cu ușurință, fără probleme. Dacă dorești să păstrezi ceea ce este în puterea ta și este liber prin însăși natura sa, și ești mulțumit cu aceasta, ce altceva te mai poate preocupa? Căci cine este stăpânul acestora? Cine ți le poate lua? Dacă alegi să fii modest și cinstit, cine îți poate interzice asta? Dacă alegi să nu fii împiedicat sau constrâns, cine te va constrânge să dorești ceea ce consideri că nu trebuie dorit? Cine te va constrânge să dorești să eviți ceea ce consideri că nu este de evitat?

Ei bine? Judecătorul poate decide împotriva ta lucruri care par formidabile. Te poate face el să-ți dorești să eviți ceea ce ți se întâmplă? Atâta timp cât păstrezi în puterea ta dorința și aversiunea, ce altceva te mai preocupă? Aceasta îți este introducerea, aceasta îți este narațiunea, aceasta îți este dovada, aceasta îți este concluzia, aceasta îți este victoria și aplauzele.

Acesta este motivul pentru care Socrate, când i-a fost reamintit să se pregătească pentru proces, a spus: “Nu crezi că m-am pregătit pentru asta toată viața?“

“Ce fel de pregătire?“

“Am păstrat ceea ce este al meu.“

“Cum?“

“Nu am făcut nimic nedrept, nici în viața mea privată, nici în cea publică.“

Însă, dacă vrei să păstrezi și lucrurile externe (trupul, proprietățile și reputația), te sfătuiesc să începi de acum a-ți face toate pregătirile posibile și să iei în considerare atât natura judecătorului, cât și a adversarului tău. Dacă trebuie să-i îmbrățișezi genunchii, îmbrățișează-i; dacă este nevoie să plângi, plânge; dacă este nevoie să te vaiți, te vaită. Odată ce ai supus ce este al tău lucrurilor externe, fii un sclav și gata. Și nu acuma alegi să fii sclav și acuma nu mai vrei, ci cu tot sufletul alege să fii unul sau altul; fie sclav, fie liber; fie instruit, fie neinstruit; fie un cocoș de luptă pursânge, fie unul inferior; fie înduri lovitură după lovitură cu calm până la moarte, fie te predai de îndată. Numai nu permite să înduri multe lovituri și abia apoi să te predai.

Dacă aceste lucruri sunt josnice, întreabă-te de îndată unde se găsește natura binelui și a răului. Acolo unde este adevărul! Unde se află adevărul și natura, acolo este prudența; unde se află adevărul și natura, acolo este încrederea în sine.

Crezi că dacă Socrate ar fi vrut să păstreze lucrurile externe, ar mai fi venit în față să spună “Anytos și Meletos mă pot omorî, însă nu-mi pot face niciun rău“? Era el atât de nesăbuit încât să nu vadă că asta va duce la cu totul alt rezultat? Din acest motiv îi desconsideră pe judecătorii săi și îi provoacă?

La fel, prietenul meu Heraclitus, care a avut un proces în Rodos pentru o bucată de pământ, după ce a arătat judecătorilor că argumentele sale sunt drepte, și-a încheiat pledoaria spunând “Nu o să vă implor și nici nu-mi pasă ce verdict veți da, căci mai degrabă voi sunteți judecați acuma, nu eu.“ Astfel, și-a încheiat afacerile de acolo. Nu este nevoie să vorbiți așa, numai să nu implorați. Și nu adăugați “eu nu vă implor“, decât dacă, precum în cazul lui Socrate, este o ocazie potrivită pentru a-i provoca intenționat pe judecători.

Iar tu, dacă îți pregătești o asemenea pledoarie, de ce te mai prezinți în curtea de judecată? De ce răspunzi chemării? Dacă dorești să fii crucificat, așteaptă și crucea va veni. Dacă alegi să răspunzi chemării și să-ți pledezi cazul cât de bine poți, atunci fă ceea ce este consecvent cu aceasta, cu condiția să-ți păstrezi caracterul cuvenit.

Din același motiv, este ridicol să spui “Spune-mi ce să fac?“. Ce sfat aș putea să-ți dau? Mai degrabă spune “Pregătește-mi mintea să se acomodeze cu orice rezultat, indiferent care ar fi acesta.“ Să ceri sfaturi specifice în acest caz este precum un analfabet care mi-ar cere “Spune-mi ce să scriu când cineva îmi dictează un nume“. Dacă îl învăț să scrie numele lui Dion și vine cineva și îi dictează un alt nume, al lui Theon; ce se întâmplă? Ce o să scrie? Dar dacă ai practicat scrisul, ești pregătit să scrii orice ți se dictează. Iar dacă nu ai practicat, ce sfat să-ți dau? Căci dacă circumstanțele necesită altceva, ce vei spune? Ce vei face?

Ține minte acest principiu general și nu vei avea nevoie de sfaturi specifice: Dacă îți vei fixa privirea pe lucrurile externe, din necesitate vei fi azvârlit încoace și-ncolo după voia stăpânului tău. Cine este stăpânul? Cel care are putere asupra acelor lucruri pe care îți dorești să le obții sau să le eviți.

I. Încrederea în sine și prudența nu sunt incompatibile

On 07/12/2020

Opinia filosofilor că este posibil să ne folosim, în același timp, de încredere în sine și de prudență în orice facem poate părea un paradox. Să o examinăm totuși și să vedem dacă este adevărată. Prudența pare a fi opusul încrederii în sine și lucrurile opuse nu pot fi compatibile. Ce pare paradoxal în chestiunea care o cercetăm poate fi formulat astfel: dacă am susține că trebuie să ne folosim de încredere în sine și de prudență în aceleași lucruri, oamenii ne-ar acuza pe drept că aducem împreună lucruri care nu pot fi unite.

Dar ce este greu de înțeles în ceea ce se afirmă? Căci dacă este adevărat, după cum a fost discutat și demonstrat de multe ori până acuma, că esența binelui și a răului se regăsește în modul în care ne folosim de impresii și că lucrurile independente de voință nu sunt nici bune, nici rele, ce este paradoxal în ceea ce susțin filosofii atunci când spun că în ceea ce privește lucrurile care sunt independente de voință trebuie să avem încredere în noi, iar în cele ce depind de voință să ne folosim de prudență? Dacă răul constă în a face alegeri greșite, atunci prudența trebuie folosită doar în acele lucruri care depind de voință. Iar dacă lucrurile care sunt independente de voință și care nu sunt în puterea noastră nu ne preocupă, atunci ar trebui să avem încredere în noi cu privire la acestea. Astfel vom fi în același timp și prudenți și încrezători, ba chiar încrezători datorită prudenței noastre. Căci folosindu-ne de prudență în ceea ce privește lucrurile care sunt cu adevărat rele, vom avea încredere în ceea ce privește celelalte lucruri.

În schimb, noi suntem precum căprioarele care fiind înfricoșate de penele vânătorilor, încotro fug și unde caută un refugiu sigur? Direct către capcane și astfel pier, deoarece confundă lucrurile care ar trebui temute cu cele de care nu ar trebui să se teamă.

La fel suntem și noi. De ce ne este teamă? De lucruri care sunt independente de voința noastră. În ce arătăm încredere, de parcă am fi lipsiți de orice pericol? În cele care țin de voința noastră. Ca să obținem acele lucruri independente de voință nu ne mai pasă dacă ne înșelăm, dacă ne comportăm impulsiv, fără rușine, mânați de dorințe josnice. Dar când este vorba de moarte, exil, durere sau proastă reputație; de acestea ne temem și fugim. Astfel, precum este de așteptat de la oameni care se înșeală în ceea ce privește cele mai importante lucruri, transformăm încrederea în sine, cu care suntem natural înzestrați, în obrăznicie, disperare, nesăbuință și nerușinare; și transformăm prudența și modestia, cu care am fost înzestrați, în lașitate și josnicie, pradă fricilor și tulburărilor.

Dacă un om își va transfera prudența asupra voinței și asupra alegerilor sale, va descoperi că fiind prudent va putea totodată să evite ceea ce dorește să evite. Dacă o va transfera asupra lucrurilor care nu sunt în puterea sa și sunt independente de voința sa, și va încerca să evite lucruri care depind de alții, atunci inevitabil, se va teme, va fi tulburat și va fi inconsecvent. Căci nu moartea sau durerea sunt formidabile, ci frica de durere sau de moarte. Din acest motiv, lăudăm poetul care spune “Nu moartea în sine, ci doar o moarte rușinoasă este un rău.“

Încredere în sine trebuie să avem cu privire la moarte, iar prudența să o folosim în ceea ce privește frica de moarte. Însă noi facem exact opusul. În fața morții încercăm să scăpăm. Iar opinia care o avem despre moarte o tratăm cu nepăsare și indiferență.

Socrate numea aceste lucruri, pe bună dreptate, măști. La fel cum măștile par teribile și înfricoșătoare unui copil datorită lipsei de experiență, și noi suntem afectați de evenimente din același motiv. Ce este un copil? Ignoranță și lipsă de învățătură. Atunci când un copil cunoaște aceste lucruri, el nu ne mai este cu nimic inferior nouă. Ce este moartea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o, vei vedea că nu mușcă. Sărmanul trup, din necesitate va fi separat de suflet, fie acuma, fie mai târziu, precum a mai fost separat și înainte. De ce ai fi tulburat, dacă va fi separat acuma? Căci dacă nu acuma, atunci mai târziu, cu siguranță va fi separat. De ce? Pentru ca ciclul universului să fie complet, căci el are nevoie și de lucruri prezente și de lucruri viitoare și de lucruri trecute. Ce este durerea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o. Carnea este supusă la experiențe aspre, apoi dimpotrivă la experiențe plăcute. Dacă asta nu este avantajos pentru tine, ușa este deschisă; dacă este avantajos, suportă. Iar ușa este întotdeauna deschisă, astfel că nu trebuie să ne facem probleme.

Care sunt fructele acestor opinii? Sunt cele mai nobile și cele mai potrivite fructe pentru cel cu adevărat educat: dezrobirea de tulburări și de frici, libertatea. În aceste chestiuni nu trebuie să dăm crezare celor mulți, care spun că numai cei liberi pot să fie educați; ci să dăm crezare filosofilor, care spun că numai cei educați pot fi liberi. Cum vine asta? Astfel: Este libertatea altceva, decât puterea de a trăi așa cum dorești? Nimic altceva. Spune-mi, atunci, dorești să trăiești în eroare? Niciun om care trăiește în eroare nu este liber. Dorești să trăiești în frică? Dorești să trăiești în întristare? Dorești să trăiești în tulburare? În niciun caz! Niciun om care este într-o condiție de frică, de întristare sau de tulburare, nu este liber. Însă cel care este eliberat de tristeți și de frici și de tulburări, prin asta este eliberat și de servitute.

Cum să vă mai credem, dragi legiuitori, când spuneți “Educația nu este permisă decât pentru oamenii liberi“? Când filosofii spun că nu este permis nimănui să fie liber, cu excepția celui educat; mai exact, că Zeul nu permite asta.

“Când un om îndeplinește în fața pretorului o ceremonie de eliberare pentru sclavul său, nu face nimic?“

Ba face ceva.

“Ce?“

Îndeplinește o ceremonie de eliberare în fața pretorului.

“Nimic altceva?“

Ba da, devine obligat să plătească pentru el taxa numită douăzecimea.

“Dar omul pentru care face acest ceremonial? Nu devine liber?“

Nu mai mult decât câștigă liniște sufletească. Tu, care ești capabil să îndeplinești asemenea ceremonii, nu ai niciun stăpân? Nu sunt banii stăpânul tău? Sau o fată sau un băiat? Sau un tiran? Sau un prieten al tiranului? Dacă nu, atunci de ce tremuri când este vorba de ceva de genul ăsta? De aceea vă spun des să păstrați la îndemână și să exersați principiile prin care deosebiți lucrurile care trebuiesc abordate cu încredere în sine de lucrurile care trebuiesc abordate cu prudență; încredere în sine pentru lucrurile care sunt independente de voință, prudență pentru lucrurile care depind de voință.

“Dar nu ți-am citit ce am scris? Nu știi cu ce mă ocup?“

Cu ce te ocupi? Fraze neînsemnate! Arată-mi cum stai în ceea ce privește dorința și aversiunea. Arată-mi că nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Cât despre aceste propoziții lungi și întortocheate, ia-le de aici și șterge-le.

“Cum adică? Nu și Socrate scria?“

A scris cineva așa mult ca el? Dar cu ce motiv scria? Cum nu avea pe cineva lângă el cu care să dezbată pentru și împotriva ideilor sale, el obișnuia să dezbată și să se cerceteze singur. Astfel, el întotdeauna punea la încercare, în acest mod practic, câte un subiect sau altul. Acestea sunt lucrurile care le scrie un filosof. Iar frazele și propozițiile întortocheate lasă-le pentru alții, pentru proști care nu sunt în stare să tragă o concluzie logică sau pentru cei fericiți care, fiind liberi de tulburări, au timp pentru așa ceva.

Acum, când se ivește oportunitatea, vei pleca să reciți și să te lauzi “Priviți ce dialoguri am scris eu!“ Nu fă asta omule, mai degrabă laudă-te așa “Priviți cum nu eșuez în a obține ceea ce doresc! Priviți cum nu cad în ceea ce vreau să evit! Puneți moartea în fața mea și veți vedea! Puneți în calea mea durere, închisoare, dizgrație și condamnare și veți vedea!“ Asta ar trebui să arate un tânăr care a ieșit de pe băncile școlii! Celelalte lasă-le altora și să nu spui o vorbă despre ele, nici să nu accepți vreo laudă. Pretinde că ești nimeni și că nu știi nimic. Arată că știi un singur lucru: cum să nu fii dezamăgit în ceea ce dorești și să nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Lasă-i pe alții să studieze procese, probleme și silogisme. Munca ta să fie despre cum să suferi moartea, lanțurile, chinurile sau exilul. Toate acestea să le faci cu curaj și cu încredere în El, cel care te-a chemat să le înfrunți și te-a judecat demn de locul în care te-a pus. Din acel loc, arată de ce este capabilă facultatea conducătoare când ia poziție împotriva forțelor care sunt independente de voință. Astfel, acest paradox (că omul poate avea încredere în sine și să fie în același timp prudent) nu va mai părea nici paradoxal, nici imposibil. Cu încredere în sine în ceea ce privește lucrurile care nu depind de voință; prudent în ceea ce privește lucrurile care depind de voință.

XXX. Ce trebuie să avem la îndemână când întâmpinăm dificultăți

On 30/11/2020

Când te vei pregăti să intri la un personaj important, amintește-ți că cineva urmărește de deasupra ce se întâmplă și că trebuie să-l mulțumești pe El, nu pe celălalt. El, cel care este deasupra, te va întreba: “Ce obișnuiai să spui în timpul școlii despre exil, închisoare, lanțuri, moarte sau dizgrație?“

Obișnuiam să spun că aceste lucruri sunt indiferente.

“Ce spui acuma despre ele? S-au schimbat cu ceva?“

Nu.

“Te-ai schimbat tu?“

Nu.

“Spune-mi atunci, care lucruri sunt indiferente?“

Lucrurile care sunt independente de voință.

“Spune-mi, ce urmează din asta?“

Lucrurile care sunt independente de voință nu sunt nimic pentru mine.

“Spune-mi, ce consideri că este binele?“

O voință așa cum se cuvine și știința de a te folosi corect de impresii.

“Și care este țelul?“

Să te urmez pe Tine.

“Și acum, spui aceleași lucruri ca în timpul școlii?“

Da, spun aceleași lucruri ca și atunci.

Intră la acel personaj important cu curaj și nu uita aceste lucruri. Vei vedea cum un tânăr care le-a studiat se comportă printre oameni care nu le-au studiat. Îmi imaginez că vei avea gânduri precum acestea: “M-am pregătit din greu pentru nimica? Asta numesc oamenii putere? Aceasta este anticamera? Aceștia sunt curtenii? Acestea sunt gărzile? Pentru asta am ascultat atâtea lecții? Acestea nu sunt nimica, dar eu m-am pregătit pentru ele de parcă ar fi fost ceva important.“

XXIX. Despre statornicie

On 23/11/2020

Esența binelui este o anumită voință; esența răului este o anumită voință. Ce sunt lucrurile externe? Materiale pentru voință. Prin interacțiune cu ele, aceasta își obține propriul bine sau rău. Cum își obține binele? Dacă nu dă o importanță prea mare lucrurilor externe, căci dacă opiniile despre acestea sunt corecte și voința este bună. Dar opiniile greșite și distorsionate fac voința rea.

Zeul a dat legea și a spus “De vrei ceva bun, ia-l de la tine însuți.“

Tu spui “Nu, eu îl voi aștepta de la altcineva.“ Nu fă asta, primește-l de la tine.

Prin urmare, când tiranul amenință și mă cheamă la el, mă întreb ce amenință. Dacă spune “Te voi pune în lanțuri!“, îmi amenință mâinile și picioarele. Dacă spune “Îți voi tăia capul!“, îmi amenință capul. Dacă spune “Te voi arunca în închisoare!“, îmi amenință corpul. La fel dacă mă amenință cu exilul. Dar mă amenință pe mine? Dacă eu consider că aceste lucruri nu mă privesc pe mine, atunci nu mă amenință pe mine. Însă dacă mă tem de aceste lucruri, atunci eu sunt cel amenințat. De cine îmi rămâne să mă tem? De cel care este stăpân peste lucrurile care sunt în puterea mea? Nu există niciun stăpân peste acestea. Să mă tem de cel care este stăpân peste lucrurile care nu sunt în puterea mea? Ce îmi pasă mie de ele?

“Deci voi, filosofii, ne învățați să disprețuim regii?“

Nici pe departe! Cine dintre noi vă învață să contestați lucrurile asupra cărora au ei autoritate? Ia sărmanul meu trup, ia-mi proprietățile, reputația, pe cei apropiați mie. Dacă îndemn pe cineva să revendice aceste lucruri, atunci mă puteți acuza.

“Da, dar eu vreau să-ți stăpânesc și opiniile.“

Și cine ți-a dat această putere? Cum poți cuceri opiniile altuia?

“Făcându-l să se teamă, le voi cuceri.“

Nu știi că opinia este cea care s-a cucerit singură, nu a fost învinsă de altceva? Nimic altceva nu poate învinge voința, decât ea însăși. Din acest motiv, cea mai dreaptă și mai nobilă lege lăsată de Zeu este aceasta: “Fie ca cel puternic să triumfe întotdeauna asupra celui slab.“

“Zece sunt mai puternici decât unul singur.“

Mai puternici în ce? Pentru a pune în lanțuri, pentru a ucide, pentru a târî, pentru a lua proprietățile altuia. Zece triumfă împotriva unuia în ceea ce sunt ei mai puternici. În ce domeniu sunt mai slabi? Sunt mai slabi atunci când unul are opinii corecte și zece nu au. Te întreb, pot cei zece să triumfe în acest domeniu? Cum ar putea? Când le pui în balanță, nu trage în jos ce este mai greu?

“Aceasta este urmarea atunci, că Socrate trebuia să sufere ceea ce i-au făcut atenienii?“

Sclavule, ce vorbești tu despre Socrate? Spune lucrurilor pe nume: că trupul lui Socrate trebuia să fie arestat și târât în închisoare de către cei care erau mai puternici; că cineva trebuia să-i dea cucută acelui trup și să stingă viața din el. Ți se par aceste lucruri stranii, nedrepte? Pentru asta aduci vină Zeului? A avut Socrate ceva de pierdut prin asta? În ce consta pentru el natura binelui? Pe cine să ascultăm, pe el sau pe tine? Ce are Socrate de spus? “Anytos și Meletos mă pot omorî, însă nu-mi pot face niciun rău“ și mai departe “Dacă asta îi este plăcut Zeului, așa să fie.“

Arată-mi, dacă poți, că cel cu principii inferioare triumfă asupra aceluia care îi este superior în principii. Nu o să poți demonstra asta, nici pe departe. Căci este legea naturii și a Zeului că cel care este superior întotdeauna va triumfa asupra celui inferior. În ce domeniu? În acela în care este superior.

Un trup este mai puternic decât altul, mai mulți sunt mai puternici decât unul, hoțul este mai puternic decât cel care nu este hoț. Acesta este motivul pentru care mi-am pierdut și eu lampa, deoarece în stat la pândă, hoțul mi-a fost superior. Dar omul a cumpărat lampa pentru un preț. Pentru o lampă a devenit un hoț, a devenit necinstit, s-a transformat într-o brută. Asta i s-a părut lui o afacere bună.

Prea bine, dar acum cineva m-a apucat de haină și mă târăște prin piață, în timp ce alții strigă “Filosofule, la ce îți mai folosesc opiniile acuma? Vezi că ești târât în închisoare și urmează să fii executat!“ Și ce filosofie aș fi putut studia, astfel încât dacă un om mai puternic mă prinde de haine, să nu mă poată trage cu forța după el; sau dacă zece oameni mă prind și mă aruncă la închisoare, să nu fiu închis acolo? Nu am învățat altceva totuși? Am învățat să privesc orice lucru care se întâmplă, atunci când este independent de voința mea, ca și cum nu ar fi nimic pentru mine. Nu ai niciun câștig prin asta? De ce cauți beneficii oriunde altundeva, decât acolo unde ai învățat că le vei găsi?

Din închisoare, eu spun: “Cel care strigă asemenea lucruri nu ascultă și nu înțelege ce se spune, nici nu se străduie să înțeleagă ce spun și ce fac filosofii. Lăsați-l în pace!“

“Ieși afară din închisoare!“

Dacă nu mai ai nevoie de mine în închisoare, o să ies. Dacă vei avea nevoie de mine altădată, voi intra înapoi. Cât timp? Atâta timp cât rațiunea cere de la mine să rămân alături de sărmanul meu trup. Când rațiunea nu mai necesită acest lucru, ia-l de la mine și rămâi sănătos. Numai că nu trebuie să-l arunc fără considerație sau din slăbiciune, sau dintr-un motiv neîntemeiat; fiindcă Zeul nu dorește asta, căci El are nevoie de o asemenea lume și de astfel de locuitori în ea. Însă dacă El dă semnalul retragerii, așa cum a făcut-o pentru Socrate, trebuie să dăm ascultare semnalului, precum ar fi ordinul unui general.

Ar trebui să predicăm astfel de lucruri mulțimii? De ce am face asta? Nu este îndeajuns pentru un om să se convingă el însuși de ele? Când copiii vin la noi bătând din palme și ne urează o Saturnalia bună, îi întrebăm ce este bun la ea? Dimpotrivă, aplaudăm și noi alături de ei. La fel și atunci când nu poți să convingi pe cineva să-și schimbe opiniile, înțelege că și acesta este precum un copil și aplaudă alături de el. Iar dacă nu dorești să aplauzi, păstrează tăcerea.

Un om trebuie să păstreze acestea în minte; iar atunci când este chemat să facă față unei dificultăți, să știe că a venit timpul să arate ceea ce a fost instruit. Căci cel care întâmpină dificultăți este precum un tânăr care a studiat rezolvarea silogismelor. Dacă cineva îi propune un silogism ușor, el spune “Mai degrabă dă-mi un silogism complicat să rezolv, să mă pot antrena.“ Chiar și luptătorii sunt nemulțumiți să aibă adversari de categorie ușoară. “Nici nu mă poate ridica“, spun ei.

Aici avem un tânăr cu înclinații nobile, dar când vine vremea încercării se plânge și spune “Aș fi vrut să pot învăța mai multe.“ Ce să mai înveți? Dacă nu ai studiat aceste lucruri pentru a le arăta în practică, pentru ce altceva le-ai studiat? Cred că printre voi care sunteți aici, sunt unii care se chinuie în sufletul lor și își spun “Of, dacă o asemenea dificultate, precum a acestui om, nu mi se va ivi și mie? Îmi voi irosi viața în acest colț de lume, când aș putea fi învingător la Olympia? Când îmi va prezenta cineva o asemenea întrecere?“ Aceasta ar trebui să fie înclinația voastră! Chiar și printre gladiatorii împăratului sunt unii care sunt supărați că nu sunt aduși înainte și nu sunt potriviți cu adversari în lupte. Ei se roagă Zeului și solicită supraveghetorilor lor să-i pună în lupte. Și niciunul dintre voi nu arătați un asemenea spirit? Voi merge de bunăvoie la Roma din acest motiv, să văd cum luptătorul meu pune în practică ceea ce a studiat.

“Nu aleg un asemenea exercițiu“, spune el.

Este în puterea ta să alegi? Ți-a fost dat asemenea trup, asemenea rude, asemenea țară și asemenea poziție în ea; iar tu vii la mine și ceri să-ți schimb însărcinările primite. Nu ai abilități să te descurci cu ce ți-a fost dat? Ar trebui să spui “Este treaba ta să stabilești exercițiul, a mea este să mă instruiesc bine.“ Însă tu spui “Nu-mi da un astfel de silogism, ci unul așa cum vreau eu; nu-mi impune o asemenea deducție, ci una așa cum vreau eu.“

Va veni o vreme când actorii vor crede că sunt doar măști, cizme, pelerine și nimic altceva. Spune ceva, să știm dacă ești un actor de tragedie sau un comic; căci, în afara replicilor, au orice altceva în comun. Dacă cineva îi ia masca și cizmele unui actor și îl introduce pe scenă ca pe o fantomă, mai este actorul acolo? Dacă are voce, mai este încă acolo.

La fel este și în viață. “Asumă-ți guvernarea unei provincii!“ Mi-o asum, și o fac arătând cum se comportă un om instruit.

“Dezbracă hainele de senator! Îmbracă-te în zdrențe și vino în față în acest personaj!“ Nu-mi mai este dat să prezint o voce nobilă?

În ce rol mă prezint acum? Precum un martor chemat în fața Zeului. “Vino și depune mărturie pentru mine, căci ești vrednic să vii în față ca martor al meu. Este un lucru independent de voință bun sau rău? Fac Eu rău vreunui om? Am lăsat Eu avantajul omului dependent de altceva decât de el însuși?“ Ce mărturie aduci tu în fața Zeului? “Sunt într-o condiție deplorabilă, Stăpâne, și sunt un nenorocit. Nimeni nu mă bagă în seamă, nimeni nu-mi oferă nimic, toți mă acuză și toți mă vorbesc de rău.“ Aceasta este mărturia pe care o aduci? Așa aduci rușine chemării Lui, care ți-a acordat o asemenea onoare și te-a considerat vrednic să depui mărturie?

Să presupunem că o persoană cu autoritate te judecă ca fiind necredincios și lipsit de pietate. Ce ți s-a întâmplat? “Am fost judecat ca fiind necredincios și lipsit de pietate.“ Altceva? “Nimic altceva.“ Dacă același om s-ar fi aplecat asupra unui silogism ipotetic și ar fi spus “Judec că propoziția «Dacă este zi, atunci este lumină afară» este falsă“; ce pățește silogismul? Cine este judecat în acest caz? Cine este condamnat? Silogismul sau omul care s-a amăgit în privința lui? Cine este acest om care are autoritatea să te judece? Știe el ce înseamnă necredincios sau lipsit de pietate? A studiat el asta? A învățat el asta? Unde? De la cine?

Un muzician nu ține seama de cel care se pronunță că cea mai de jos coardă a lirei este cea mai înaltă notă. Un matematician nu ține cont de cel care spune că liniile din centrul unui cerc până la circumferința acestuia nu sunt egale. Și cel care este bine instruit va ține seama de părerile unui om neinstruit, atunci când acesta din urmă se pronunță asupra a ceea ce este lipsit sau nu de pietate, asupra a ceea ce este drept sau nedrept? Ar fi o mare greșeală din partea celui educat să facă așa ceva. Asta ați învățat voi aici?

Lăsați vorbăria pe seama celor cu mintea odihnită. Lăsați-i să stea în colțul lor și să-și primească leafa lor măruntă sau să se plângă că nu primesc nimic de la nimeni. Și voi veniți în față și practicați ceea ce ați învățat. Nu de vorbărie este nevoie acum, cărțile stoicilor sunt pline de așa ceva. De ce este nevoie acum? De un om care să îşi pună în practică principiile şi să le demonstreze în acţiune. Asumă-ți, te rog, acest caracter, astfel încât să nu mai fim nevoiți să folosim exemplele anticilor în lecțiilor noastre, ci să avem exemple din vremurile noastre.

Cine este cel care contemplă asemenea lucruri? Este acela care le poate studia în tihnă, căci omul este o creatură căreia îi face plăcere să contemple. Însă este rușinos să contempli asemenea lucruri precum un sclav fugar. Precum am fi la teatru, trebuie să stăm liberi de distrageri și să ascultăm pe rând, acuma la actorul de tragedie, apoi la cel care cântă din lăută. Nu precum un sclav, care acuma asistă la piesă și laudă actorul și, în același timp, este atent la ce se întâmplă în jurul său, iar dacă cineva menționează numele stăpânului, sclavul devine imediat tulburat și cuprins de temeri. Este rușinos pentru filosofi să contemple astfel lucrările naturii.

Căci cine este stăpânul? Niciun om nu este stăpânul altuia. Stăpânii sunt moartea și viața, plăcerea și durerea. Dacă nu ar fi acestea, aduceți-l pe împărat în fața mea și veți vedea cât sunt de neclintit. Însă când vine, tunând și fulgerând, cu acestea și eu mă tem de ele, ce pot face altceva decât să-mi recunosc stăpânul, precum ar face-o și un sclav fugar. Atâta timp cât am un răgaz de la aceste lucruri teribile, precum un sclav fugar care urmărește spectacolul, la fel și eu mă îmbăiez, beau sau cânt, însă toate acestea le fac cu frică și neliniște. Dar dacă mă voi elibera de stăpânii mei, mai exact de acele lucruri care îi fac pe stăpâni înspăimântători, ce alte dificultăți voi mai avea? Ce stăpân aș mai putea avea?

Să ne apucăm să spunem aceste lucruri tuturor oamenilor? Nu. Trebuie să-i privim cu indulgență pe cei neinstruiți și să ne spunem “Nu îl pot învinui, deoarece acest om îmi recomandă ceea ce consideră un bine pentru el.“ Cum și Socrate l-a scuzat pe temnicerul care era însărcinat cu paza sa și care a plâns când Socrate urma să bea otrava. “Cu câtă mărinimie mă plânge“, a spus el. I-a spus el temnicerului că din același motiv a îndepărtat de acolo femeile? Nu, a spus asta doar prietenilor care erau capabili să-l înțeleagă, iar pe temnicer l-a tratat cum ar trata un copil.

XXV. Despre același subiect

On 12/10/2020

Dacă nu mințim sau nu greșim atunci când spunem că atât binele cât și răul se regăsește în sfera voinței și că orice altceva în afara acesteia nu ne preocupă, de ce suntem încă tulburați și de ce ne mai temem? Lucrurile care ne preocupă pe noi nu sunt în puterea altuia, iar de lucrurile care sunt în puterea altora nu ne pasă nouă. Ce ar putea încă să ne mai tulbure?

“Instruiește-mă!”

Ce instruire să-ți ofer? Nu ai primit instruire de la Zeus? Nu ai primit de la El ceea ce este al tău liber de piedici și obstacole, ceea ce nu este al tău supus piedicilor și obstacolelor? Cu ce instrucțiuni ai venit de la El? Păzește ce este al tău cu orice preț și nu pofti la ce aparține altora. Loialitatea și cinstea sunt ale tale, cine poate să ți le ia? Poate altcineva în afară de tine însuți să te împiedice să le folosești? Cum te poți împiedica singur? Când cauți ceea ce nu este al tău, atunci pierzi ce este al tău.

Având asemenea porunci și instrucțiuni de la Zeus, ce mai vrei de la mine? Sunt eu mai puternic decât El, mai demn de încredere? Dacă urmezi aceste instrucțiuni mai ai nevoie de altele? Dacă nu crezi că El ți-a lăsat aceste instrucțiuni, cercetează principiile generale, cercetează dovezile filosofilor. Cercetează ceea ce ai auzit și ceea ce ai spus tu însuți. Cercetează ceea ce ai citit și la ce ai cugetat.

“Cât timp să urmez aceste instrucțiuni și să nu întrerup joaca?”

Atâta timp cât este jucată cum se cuvine.

De Saturnalia sorții aleg un rege, după cum este obiceiul. Regele poruncește să bei, să amesteci vinul, să cânți, să pleci, să vii. Mă supun acestor porunci să nu fiu eu cel care strică jocul.

“Dar dacă poruncește să crezi că ai pățit o nenorocire?”

Asta nu cred și nimeni nu mă poate constrânge să cred așa ceva.

După aceea ne hotărâm să jucăm Agamemnon și Ahile. Cel care primește rolul lui Agamemnon îmi spune “Du-te la Ahile și răpește-o pe Briseis”. Mă duc. El spune “Vino!”, eu vin.

În viață ar trebuie să ne comportăm la fel cum o facem în ceea ce privește argumentele ipotetice.

“Să presupunem că este noapte.”

Presupun că este noapte.

“Ei bine, este zi?”

Nu, deoarece deja am fost de acord cu ipoteza că este noapte.

“Să presupunem că tu crezi că este noapte.”

De acord.

“Mai departe crezi că este chiar noapte.”

Asta nu rezultă din ipoteză.

La fel și în viață. “Să presupunem că ești lipsit de noroc.”

Să presupunem.

“În acest caz ești trist?”

Da.

“Putem spune că ai ghinion?”

Da.

“Atunci consideră că ai pățit ceva rău.”

Asta nu rezultă din ipoteza acceptată. Mai mult, există un altul care nu mă lasă să gândesc așa ceva.

Cât timp va trebui să ne supunem acestor porunci? Atâta vreme cât este folositor. Adică atâta timp cât păstrez ceea ce este cuviincios și corespunzător.

Unii oameni care sunt acri și ursuzi spun “nu pot cina cu acest om și să fiu obligat în fiecare zi să ascult poveștile sale de război din Mysia”. “Ți-am povestit frate, cum am escaladat dealul; apoi am fost încercuit din nou.” Dar altul spune “prefer să-mi mănânc cina și să-l ascult povestind cât îi poftește inima”. Este treaba ta să compari aceste două aprecieri. Numai să nu faci nimic într-un spirit afectat și deprimat, nici crezând că ai pățit ceva rău; căci nimeni nu te obligă la asta.

Este fum în casă? Dacă este tolerabil rămân, dacă este sufocant ies afară. Întotdeauna ține minte un lucru: ușa este deschisă.

Cineva spune “Nu-ți este permis să locuiești în Nicopole!”

Atunci nu locuiesc în Nicopole.

“Nici în Atena!”

Nu o să locuiesc în Atena.

“Nici în Roma!”

Nu o să locuiesc în Roma.

“Ești exilat în Gyaros.”

Locuiesc în Gyaros. Dar în Gyaros mi se pare că este prea mult fum și plec către acel loc unde niciun om nu mă poate opri să locuiesc, căci el este deschis tuturor. Și dincolo de acest ultim veșmânt care este trupul, nimeni nu mai are putere asupra mea.

Astfel, Demetrius i-a spus lui Nero “Mă ameninți cu moartea, dar natura te amenință pe tine.” Dacă admir umilul meu trup m-am predat ca sclav. Dacă pun preț pe măruntele mele posesiuni mă predau ca sclav. În ambele cazuri arăt limpede cum pot fi constrâns. La un șarpe care își trage înapoi capul, ți-aș spune să ataci partea care și-o protejează. La fel poți fi sigur că stăpânul tău va călca în picioare acea parte a ta pe care vei vrea să o protejezi. Știind acestea, pe cine să mai lingușești și de cine să te mai temi?

“Dar vreau să stau în loja rezervată senatorilor.”

Nu vezi că te bagi singur la strâmtoare și te înghesui?

“De unde altundeva pot vedea așa bine scena?”

Omule, nu te duce la spectacol și nu vei fi strivit. De ce îți creezi singur probleme? Sau mai bine așteaptă să se termine spectacolul, apoi poți să te sui în loja rezervată senatorilor și să stai la soare acolo.

Amintește-ți acest adevăr universal: suntem noi cei care ne înghesuim, cei care ne băgăm singuri la strâmtoare; mai exact opiniile noastre sunt acelea care ne înghesuie și ne bagă la strâmtoare. Căci ce înseamnă să fii insultat? Stai lângă o piatră și insult-o. Ce vei câștiga? Când un om poate să asculte ca o piatră, ce câștig are cel care îl insultă? Însă când cel care insultă are ca avantaj slăbiciunea celui insultat, atunci obține ceva.

“Dezbracă-l!”

Cum adică pe el? Să îi iei toga?

“Te-am insultat!”

Asta să fie câștigul tău!

Aceasta era practica lui Socrate, acesta este motivul pentru care era întotdeauna același om. Dar noi alegem să studiem și să practicăm orice altceva decât lucrurile care ne permit să fim nestingheriți și liberi. “Filosofii spun paradoxuri”, te plângi tu. Dar în alte arte nu există paradoxuri? Nu este paradoxal atunci când doctorii înțeapă ochiul pentru ca pacientul să poată vedea? Dacă îi vei spune asta unui om care nu cunoaște arta medicinei, nu o să râdă de tine? Este surprinzător că și în domeniul filosofiei multe adevăruri îi par celui nepriceput paradoxuri?

XXII. Despre principiile generale

On 21/09/2020

Principiile generale sunt comune tuturor oamenilor și nu sunt în conflict unele cu celelalte. De exemplu, cine dintre noi nu presupune că binele este folositor și de dorit și că în orice circumstanțe trebuie să-l căutăm și să-l urmăm? Cine dintre noi nu presupune că dreptatea este nobilă și potrivită? În acest caz, cum apar conflictele? Ele apar în aplicarea acestor principii generale în cazuri specifice. De exemplu, când un om spune “A făcut bine, a fost curajos”, iar altul spune “Nu, a fost nesăbuit”. Astfel conflictul se naște între oameni. Precum este conflictul dintre evrei, sirieni, egipteni și romani; nu dacă pietatea trebuie pusă înaintea altor lucruri și urmată indiferent de circumstanțe, dar dacă este sau nu impietate să mănânci carne de porc. Vei găsi același conflict între Agamemnon și Ahile. Cheamă-i în fața noastră!

“Ce spui, Agamemnon? N-ar trebui făcut ceea ce este drept și nobil?”

“Desigur.”

“Dar tu, Ahile? Nu ești de acord că trebuie făcut ceea ce este nobil?”

“Cum să nu? Mai mult decat oricare alt lucru.”

Acum aplicați aceste principii generale. De aici se naște conflictul. Unul spune “Nu trebuie să o dau pe Chryseis înapoi tatălui ei.” Celălalt spune “Ba da, trebuie.” Cu siguranță, unul dintre ei aplică greșit principiul dreptății.

Apoi, unul spune: “Bine, dacă trebuie să o dau înapoi pe Chryseis, atunci trebuie să iau un premiu de la unul dintre voi.”

“Cum? Să-mi iei mie iubita?”

“Da, o iau pe a ta.”

“Trebuie să fiu eu singurul care pierde?”

“Dar să fiu eu singurul fără un câștig?”

Astfel, conflictul se naște.

În ce constă atunci educația? A învăța cum să aplicăm principiile generale la situații particulare, cum să facem asta în armonie cu natura, și mai departe să distingem între lucrurile care sunt în puterea noastră și lucrurile care nu sunt în puterea noastră. În puterea noastră sunt voința și toate lucrurile care țin de voință. Dincolo de puterea noastră sunt corpul și membrele sale, proprietățile, părinții, frații, copiii, țara și în general cei alături de care trăim în societate. Unde să așezăm binele? La care categorie de lucruri să-l atașăm?

“La cele care sunt în puterea noastră.”

Rezultă de aici că sănătatea şi corpul şi viața nu sunt bune? Nici copiii, părinții sau ţara? Nimeni nu te va suferi dacă spui asemenea lucruri. Haide să ataşăm binele acestei categorii de lucruri. Este posibil pentru un om să fie fericit dacă este rănit şi nu obține lucruri bune?

“Este imposibil.”

Poate el să găsească o cale corectă de a trăi împreună cu semenii săi? Cum ar fi posibil? Spre exemplu, eu sunt înclinat în mod natural către propriul meu interes. Dacă este interesul meu să am pământ, este de asemenea interesul meu să-l fur de la vecin; dacă este în interesul meu să am o haină, atunci este în interesul meu să o fur de la băi. Aceasta este sursa războaielor, revoluţiilor, tiraniilor, comploturilor.

Cum voi putea să-mi fac datoria faţă de Zeus? Dacă sunt rănit şi lipsit de noroc, el nu are grijă de mine. Ce este el pentru mine dacă nu mă poate ajuta? Și ce este el pentru mine dacă îngăduie să fiu într-o asemenea condiție? Aşa încep să-l urăsc. De ce construim temple, de ce ridicăm statui lui Zeus ca şi cum ar fi o zeitate malefică? Cum putem să-l numim în continuare Cel care ne salvează sau Cel care aduce ploaia şi fructele? Cu siguranță, dacă aşezăm adevărata natură a binelui în lucrurile externe, toate aceste consecințe urmează de la sine.

Ce să facem? Asta trebuie să caute un adevărat filosof în muncile sale. Acestea sunt gândurile sale: “Nu văd ce este bun şi ce este rău. Nu sunt dement? Ba sunt.” Însă dacă îmi aşez binele între lucrurile care sunt în puterea mea, toți vor râde de mine. Va veni un bătrân, cu degetele încărcate cu inele de aur, va da din cap şi va spune “Ascultă băiete, trebuie să studiezi filosofie, dar să îţi păstrezi mintea limpede. Toată vorbăria aceasta este prostească. Înveți arta silogismelor de la filosofi, dar știi mai bine decât ei ce trebuie să faci.” Omule, de ce mă dojeneşti dacă tot știu eu mai bine? Ce ar trebui să răspund unui asemenea sclav? Dacă rămân tăcut o să se înfurie. Ar trebui să-i răspund astfel “Iartă-mă pe mine precum ai ierta pe îndrăgostiți. Nu sunt propriul meu stăpân, sunt nebun.”

XIX. Cum să ne comportăm în fața tiranilor

On 31/08/2020