Tag: Phantasiai Page 3 of 5

XXII. Despre prietenie

On 28/06/2021

În mod natural, omul iubește acele lucruri de care se ocupă cu sârguință. Oamenii nu se ocupă cu sârguință de lucruri care sunt rele sau de lucruri care nu-i preocupă. Rămâne deci că ei se ocupă cu sârguință numai de lucruri bune, iar dacă se ocupă cu convingere de asemenea lucruri, atunci le și iubesc. Cel care cunoaște binele, știe și să iubească. Dar cel care nu știe să deosebească binele de rău și pe cele două de lucrurile indiferente, cum poate să dețină puterea de a iubi? Prin urmare, numai cel care deține cunoaștere poate iubi.

“Cum se face că, deși nu sunt inteligent, îmi iubesc copilul?“ întreabă unul.

Sunt surprins că începi prin a recunoaște că nu ești inteligent. Ce îți lipsește? Nu te folosești de simțuri? Nu distingi impresiile? Nu te îngrijești de cele trebuincioase trupului, precum hrană, îmbrăcăminte sau adăpost? De ce spui că ești prost?

Spui asta deoarece, în mod frecvent, ești tulburat și amețit de impresiile tale. Fiind copleșit de puterea lor de persuasiune, același lucru despre care odată ai considerat că este bun, acum apreciezi că este rău și după aceea îl vei considera indiferent. Într-un cuvânt, ești supus durerii, fricii, invidiei, confuziei, schimbării. Acesta este motivul pentru care recunoști că ești prost. Și nu ești schimbător în lucrurile pe care le iubești? Nu consideri la un moment dat că bogăția, plăcerea și alte lucruri externe sunt bune, iar altădată că nu mai sunt bune? Nu consideri unii oameni acuma buni, acuma răi, și câteodată nutrești sentimente de prietenie către ei, iar altădată îi consideri dușmani? Azi îi lauzi, mâine îi învinuiești?

“Este adevărat, sunt supus acestor sentimente.“

Crezi că un om care se înșeală cu privire la cineva, îi poate fi prieten ?

“Nu.“

Cineva care are afecțiuni schimbătoare față de cel pe care l-a ales ca prieten, are cu adevărat bunăvoință față de acesta?

“Nu are.“

Dar cineva care întâi jignește un om, apoi îl laudă?

“Nici acesta.“

N-ai văzut niciodată cățelușii cum se alintă și cum se joacă între ei, de zici că nu există un exemplu mai bun de prietenie? Dacă vrei să vezi ce fel de prietenie este aceea, aruncă un os între ei și o să afli. Aruncă între tine și fiul tău o mică proprietate și o să vezi cum el vrea să te îngroape cât mai repede, iar tu te rogi ca băiatul tău să moară. Și atunci te vei plânge “Ce copil am crescut, care abia așteaptă să mă îngroape!“ Sau aruncă o fată frumoasă între voi, pe care amândoi să o iubiți, și tânărul și bătrânul. Același lucru o să se întâmple și dacă intervine între voi puțină faimă sau un pericol. Vei spune aceleași vorbe pe care le-a rostit și tatăl lui Admetus: “Te bucuri de lumina zilei; dar oare nu s-ar bucura și tatăl tău?“

Crezi că tatăl lui Admetus nu și-a iubit copilul, când acesta era mic? Crezi că nu a suferit atunci când copilul era bolnav, că nu a spus de multe ori “Mai bine să am eu febră decât copilul“? Însă când încercarea este aproape, vezi ce cuvinte rostește.

Eteocle și Polinice nu au avut aceeași mamă și același tată? Nu au crescut ei împreună, nu au mâncat împreună, nu au băut și nu au dormit împreună? Nu s-au sărutat unul pe celălalt? Astfel încât, orice om care i-ar fi văzut pe cei doi cred că ar fi râs de filosofi și de paradoxurile pe care le spun cu privire la prietenie. Însă vezi ce spun cei doi imediat ce un os, sub forma unui tron, a căzut între ei:

“Vrei să iei poziție în fața turnurilor?

De ce îmi ceri asta?

Ca să iau poziție în fața ta și să te omor.

Și eu doresc să-ți vărs sângele.“

Acestea sunt lucrurile pentru care se roagă ei.

Să nu te înșeli, nicio făptură nu este atașată de altceva mai puternic decât de interesul său. Va urî, va respinge și va blestema orice îi va părea că este o piedică în calea interesului său, fie că este vorba de frate, părinte, copil sau iubit. Căci este în natura sa să nu iubească nimic la fel de mult cum își iubește propriul interes, nici părinți, nici frați, nici neamuri, nici țară și nici zei. Atunci când ni se pare că zeii sunt o piedică în calea interesului nostru, îi insultăm, le dărâmăm statuile și le distrugem templele; cum Alexandru a dat ordin să fie arse toate templele lui Asclepios atunci când iubitul său a murit.

Așadar, dacă interesul, pietatea, onoarea, țara, părinții și prietenii sunt în același taler al balanței, sunt în siguranță. Însă dacă într-un taler este interesul, iar în celălalt se află prietenii, țara, rudele și însăși dreptatea, toate acestea sunt date la o parte, deoarece cântăresc mai puțin decât interesul. Fiindcă orice făptură, din necesitate va înclina către partea unde se află Eu și Al meu. Fie că este vorba de plăceri, de voință sau de lucrurile externe, acea parte va conduce. Dacă Eu se identifică cu voința, atunci și doar atunci, voi fi un prieten sau un fiu sau un tată așa cum trebuie. Asta deoarece va fi în interesul meu să cultiv statornicia, modestia, răbdarea, cumpătarea, bunăvoința și relațiile bune cu ceilalți. Însă dacă așez ce este al meu într-o parte și ce este nobil în altă parte, atunci se confirmă declarația lui Epicur, care spune “ceea ce este nobil, fie nu există, fie este rezultatul unei opinii comune.“

Pentru că nu au înțeles aceste lucruri, spartanii și atenienii s-au certat între ei, iar tebanii s-au certat cu ambii. Tot din același motiv, perșii s-au certat cu grecii, și macedonenii s-au certat cu ambii. Tot așa și romanii cu geții. Și chiar înainte de toate acestea, tot acesta a fost motivul pentru care a început războiul troian. Paris a fost oaspetele lui Menelau. Oricine ar fi văzut atitudinea prietenească dintre ei, n-ar fi crezut dacă cineva îi spunea că nu sunt prieteni. Dar un os, sub forma unei femei frumoase, a fost aruncat între ei și astfel a început războiul.

Atunci când vezi prieteni sau frați care par să se înțeleagă, nu te grăbi să tragi vreo concluzie cu privire la prietenia dintre ei, nici chiar dacă cei doi se jură că nu o să se despartă niciodată. La un om rău, facultatea conducătoare nu prezintă încredere, este instabilă și lipsită de direcție. Ea este stăpânită acum de o impresie, iar mai încolo de alta. Nu te uita, cum fac majoritatea oamenilor, dacă ei au fost născuți din aceiași părinți, dacă au crescut sub același acoperiș și dacă au învățat de la același pedagog; tu uită-te unde își așează interesul, dacă în lucrurile externe sau în voință. Iar dacă îl așează în cele externe, nu-i numi prieteni, cum nu-i poți numi nici de încredere, statornici, curajoși sau liberi; de fapt dacă gândești bine, nu-i poți numi nici oameni. Căci în natura umană nu există niciun principiu care să-i facă să se muște sau să se jignească între ei, să pândească în deșert sau în locuri publice precum sălbăticiunile, să se comporte în instanțele de judecată precum tâlharii. Cum nu există în natura umană niciun principiu care să-i facă nesăbuiți, infideli sau șarlatani, sau să-i facă să săvârșească alte ofense pe care oamenii le fac unul împotriva altuia. Există o singură opinie greșită care îi împinge la asemenea lucruri: își așează interesul în acele lucruri care sunt independente de voință.

Însă dacă vei vedea că acești oameni își așează cu adevărat binele în propria voință și în corecta folosință a impresiilor, atunci nu căuta dacă sunt părinți și copii, sau frați sau dacă se cunosc și sunt împreună de mult timp; ci odată ce ai stabilit acest lucru, poți spune liniștit că sunt prieteni, la fel cum poți spune că sunt de încredere și că sunt drepți. Căci unde altundeva poate să fie prietenia, decât acolo unde se află încrederea și respectul, unde este o comuniune bazată pe ce este nobil și pe nimic altceva?

“Dar, dacă un om îmi acordă atenție atâta timp, nu înseamnă că mă iubește?“

De unde știi tu, sclavule, că nu a fost atent cu tine precum un om care este atent cu încălțările pe care le curăță sau cu dobitoacele pe care le îngrijește? De unde știi că după ce ai încetat să fii de folos pentru el, nu o să te arunce, așa cum face cu o farfurie spartă?

“Dar această femeie este soția mea și trăim de multă vreme împreună!“

Și Eriphyle nu a trăit mult cu Amphiaraus, nu era mama copiilor lui? Dar un colier a intervenit între ei. Și ce reprezintă acest colier? Opinia oamenilor cu privire la asemenea lucruri. Acesta este elementul animalic. Acesta este lucrul care a distrus prietenia dintre soț și soție, care nu i-a mai permis femeii să fie soție și mamei să fie mamă.

Oricare dintre voi, dacă dorește să fie prieten cu altcineva sau să fie prieten cu el însuși, să îndepărteze de la el aceste opinii, să le deteste, să le alunge din sufletul său. Astfel, în primul rând, el nu se va blama singur și nu va fi în conflict cu el însuși, nu va fi schimbător și nu se va abuza singur. În al doilea rând, către altul care îi seamănă, va fi întotdeauna și cu desăvârșire prieten. Iar pe omul care nu-i seamănă îl va răbda, va fi amabil cu el și îl va trata cu blândețe, gata să-l ierte având în vedere ignoranța sa și lipsa de cunoaștere în ceea ce privește cele mai importante lucruri. Nu va fi neîndurător cu niciun om, fiind conștient de adevărul spuselor lui Platon, că orice suflet este lipsit de adevăr fără voia sa.

Dacă nu poți face asta nu ești cu adevărat prieten, deși te poți comporta ca un prieten în orice alte aspecte, poți bea împreună, poți trăi sau poți călători împreună cu cineva, sau te poți naște din aceeași părinți; dar acestea sunt adevărate și cu privire la șerpi. Cum nici șerpii nu pot fi prieteni cu adevărat, nici tu nu poți câtă vreme nu renunți la aceste opinii animalice și revoltătoare.

XXI. Despre inconsecvență

By Cristian Martin

On 21/06/2021

In Cartea a II-a

Oameni admit ușor unele lucruri, în timp ce pe altele nu vor să le recunoască. Nimeni nu va recunoaște că este prost sau că este lipsit de înțelegere. Dimpotrivă, toți oamenii se plâng astfel “De-aș fi avut eu atâta noroc pe cât am minte!“ Pe de altă parte, oamenii recunosc ușor că sunt timizi. Îi auzi spunând “Recunosc că sunt puțin timid, însă vei vedea că, în general, nu sunt un prost.“ De asemenea, un om nu va recunoaște ușor că îi lipsește stăpânirea de sine; iar că este nedrept, nu va recunoaște nimeni. În niciun caz nu va recunoaște că este invidios sau că își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Însă majoritatea oamenilor vor recunoaște că sunt miloși.

Care este motivul pentru care oamenii admit ușor unele lucruri, iar pe altele nu? Principalul motiv este o inconsecvență și o confuzie în ceea ce privește binele și răul, dar oameni diferiți au păreri diferite. În general, oamenii nu recunosc ceea ce consideră că este josnic. Ei presupun că timiditatea și mila sunt însușiri care demonstrează un caracter bun, dar prostia este caracteristică unui sclav. Cel mai mult refuză să își recunoască defectele antisociale. Majoritatea defectelor pe care sunt înclinați să le recunoască sunt cele despre care consideră că au un element involuntar, precum timiditatea sau mila. Tot ca un element involuntar, dacă un om recunoaște că îi lipsește stăpânirea de sine, va pretinde ca scuză că este îndrăgostit. La fel, și în gelozie, oamenii presupun că există ceva involuntar, astfel că își recunosc acest defect. Însă oamenii nu consideră că nedreptatea este vreodată involuntară.

Trăind printre oameni care sunt atât de confuzi, care nu cunosc lucrurile despre care vorbesc, care nu își cunosc propriile defecte și nu știu care sunt cauzele acestora sau cum se pot elibera de ele, cred că merită să fim atenți la noi înșine și să ne întrebăm “Sunt oare unul dintre ei? Ce impresie am eu despre mine? Cum mă comport? Mă comport precum un om prudent? Mă comport precum un om cumpătat? Spun despre mine că am fost învățat să fiu pregătit cu privire la orice se poate întâmpla? Sunt conștient că nu știu nimic, precum ar trebui să fie conștient un asemenea om? Merg la învățătorul meu cum merg la un oracol, pregătit să-l ascult? Sau vin la școală precum un copil aiurit, să învăț istorie și să înțeleg ce spun cărți pe care nu le înțelegeam înainte, pentru ca după aceea să le explic și eu altora, dacă se va ivi ocazia?“

Omule, acasă te-ai luptat cu sclavul, ți-ai întors casa cu susul în jos și ai deranjat vecinii. Iar acuma vii la mine cu un aer de înțelept și mă critici pentru explicațiile pe care le ofer și că vorbesc despre tot ce-mi trece prin cap? Vii aici plin de invidie și supărat că nu primești nimic de acasă. În timpul discuțiilor de aici, tu nu te gândești la nimic altceva decât la ce atitudine are tatăl tău față de tine și față de fratele tău. “Oare ce vorbesc despre mine cei de acasă? Ei cred că eu fac progrese acum și își spun că mă voi întoarce mai înțelept. Aș vrea să învăț totul până când mă voi întoarce. Dar este atât de mult de muncă și nu primesc nimic de acasă, iar băile din Nicopolis sunt așa murdare. Acasă nu este bine și nici aici nu este bine.“

Sunt unii care spun că nu au nimic de câștigat din școală. De ce oare? Cine vine la școală? Cine vine să fie vindecat? Cine vine să își purifice opiniile? Cine vine să învețe ce îi lipsește? Dacă tu nu ai venit cu intenția de a lăsa deoparte opiniile tale sau de a le corecta sau de a le înlocui cu altele, de ce te miri că pleci din școală cu aceleași defecte cu care ai venit? Tu cauți să primești lucrul pentru care ai venit aici! Vrei să vorbești despre principii filosofice. Și? Nu ai devenit mai elocvent? Nu poți să-ți prezinți teoriile mai bine acum? Nu poți să analizezi silogisme complicate? Nu ai învățat să examinezi paradoxul mincinosului sau alte silogisme? De ce ești nemulțumit că ai primit lucrurile pentru care ai venit?

“Da, dar dacă va muri copilul meu sau fratele meu, sau dacă voi muri eu sau voi fi torturat, la ce îmi ajută toate astea?“

Pentru asta ai venit și pentru asta stai lângă mine? Ai stat treaz noaptea pentru asta? Când ai mers să te plimbi cu prietenii tăi, ai discutat vreodată cu ei despre impresiile tale, în loc să discuți despre silogisme? Când ai făcut asta? Vii și spui că principiile filosofice sunt inutile. Pentru cine? Pentru cei care nu le folosesc corect. Picăturile pentru ochi nu sunt inutile pentru cei care le folosesc când trebuie și cum trebuie; cataplasmele nu sunt inutile; ganterele nu sunt inutile. Nu sunt de folos pentru unii, însă sunt folositoare pentru alții. De mă vei întreba dacă silogismele sunt folositoare sau nu, îți voi răspunde că sunt folositoare, iar dacă vrei ți-o și demonstrez.

“Cum sunt ele de folos pentru mine?“

Omule, mă întrebi dacă sunt folositoare în general sau pentru tine în momentul acesta? Dacă mă întreabă cineva bolnav de dizenterie dacă este folositor oțetul, îi voi răspunde că este folositor. Dar este folositor pentru el? Nu. Să caute mai întâi să oprească scaunele și să-și vindece ulcerațiile. Iar tu, caută mai întâi să oprești ulcerațiile și scaunele tale, calmează-ți mintea și vino cu ea limpede la școală. Astfel vei descoperi cât de puternică este rațiunea.

XX. Împotriva adepților Academiei și ai lui Epicur

By Cristian Martin

On 14/06/2021

In Cartea a II-a

Propozițiile adevărate și evidente, sunt folosite în mod necesar chiar și de către cei care le contrazic. Putem considera cea mai bună dovadă că un lucru este evident faptul că însăși cei care îl neagă sunt, în același timp, nevoiți să se folosească de el. De exemplu, cineva care vrea să nege că există adevăruri universal valabile, se contrazice singur atunci când afirmă “Nu există adevăruri universal valabile“. Ce te faci acum, sclavule? Nu tu ai spus că orice afirmație universal valabilă este falsă?

Tot așa, unii spun lucruri precum “Să știi că nimic nu poate fi știut, toate lucrurile sunt imposibil de demonstrat“; sau “Crede-mă pe mine când îți spun că nu ar trebui să crezi nimic, și asta va fi în avantajul tău“; sau “Învață de la mine că nimic nu poate fi învățat. Dacă vrei, pot să te învăț de ce este așa.“ Ce diferență este între acești oameni și cei care își spun academici? “Omule, fii de acord cu afirmația care spune că nimeni nu este de acord cu nimic! Crede-ne pe noi când spunem că nimeni nu crede pe altcineva!“

La fel, Epicur plănuiește să distrugă comuniunea existentă în mod natural între oameni și, în același timp, se folosește de lucrul pe care vrea să-l distrugă. Ce spune el? “Nu fiți amăgiți, oameni buni! Nu vă lăsați induși în eroare! Nu greșiți! Credeți-mă pe mine când spun că nu există o comuniune naturală între animalele raționale. Cei care spun că există vă înșeală și vă seduc cu argumente false.“

Și ce-ți pasă ție? Lasă-ne să fim seduși. Îți va fi ție mai rău dacă noi ceilalți suntem convinși că există o comuniune naturală între noi? Că trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a păstra această comuniune? Dimpotrivă, îți va fi mai bine și vei fi mai în siguranță. Atunci, de ce te bate grija pentru noi? De ce stai treaz noaptea târziu, la lumina lămpii, pentru noi? De ce te trezești devreme? De ce scrii atâtea cărți? Pentru ca niciunul dintre noi să nu fim amăgiți de existența zeilor, sau să credem că ei au grijă de noi? Sau să nu ne înșelăm căutând natura binelui altundeva decât în plăcere? Dacă pentru asta o faci, stai liniștit și culcă-te; trăiește o viață de vierme, precum cea pentru care te consideri tu vrednic: mănâncă, bea, fă sex, ușurează-te și dormi.

Ce importanță are pentru tine ce gândim noi cu privire la acestea, dacă avem dreptate sau nu? De oi te îngrijești deoarece îți furnizează lână și lapte, și nu în ultimul rând, carne. Nu ar fi de dorit ca oamenii să fie adormiți și vrăjiți de către stoici, gata pregătiți pentru ca tu și cei ca tine să-i tundeți și să-i mulgeți? Ar trebui să-ți păstrezi învățăturile pentru tovarășii tăi epicurieni, dar să le ascunzi de ceilalți. Chiar să-i convingi că suntem în natura noastră înclinați către comuniune, că moderația este un lucru bun; astfel încât să obții totul pentru tine. Sau vrei să spui că ar trebui să păstrăm această comuniune numai cu unii, iar cu alții nu? Cu cine ar trebui să o păstrăm? Cu cei care la rândul lor încearcă să o păstreze, sau cu cei care o încalcă? O încalcă cineva mai mult decât tine, care formulezi asemenea doctrine?

Ce l-a trezit pe Epicur din somnolență și l-a îndemnat să scrie lucrurile pe care le-a scris? Ce altceva decât lucrul cel mai puternic din constituția omului, natura sa? Ea, care trage un om unde îi este voia, chiar și atunci când el se opune și se vaită? De vreme ce ai aceste opinii asociale, spune ea, scrie-le și transmite-le altora. Întrerupe-ți și somnul pentru asta, și prin fapta ta condamnă propriile opinii. Vorbim despre Oreste că nu era lăsat să doarmă și era urmărit de către Furii; dar nu sunt Furii și chinuri cele care nu l-au lăsat pe Epicur să doarmă și să se odihnească, împingându-l să-și facă publice mizeriile, cum vinul și nebunia îi împingeau de la spate pe preoții lui Cybele? Atât de puternică și de neînvins este natura umană!

Cum poate fi făcută o viță să producă fructele măslinului? Sau un măslin să producă aceleași fructe ca și o viță? Este imposibil, de neconceput. Tot la fel este imposibil pentru un om să-și piardă cu totul atributele specifice omului. Nici măcar cei care își amputează organele, nu pot să amputeze dorințele specifice omului. În același mod, deși Epicur a amputat atributele specifice omului: de cap al familiei, de cetățean sau de prieten, el nu a putut să amputeze dorințele umane.

Nu poate să facă asta, cum nici delăsătorii adepți ai Academiei nu pot să-și orbească propriile simțuri sau să scape de ele, deși din asta și-au făcut principalul scop din viață. Ce mare rușine! Când un om primește de la natură instrumentele de măsură necesare pentru descoperirea adevărului, iar el, în loc să adauge la acestea și să muncească pentru a le îmbunătăți, face exact opusul, încearcă să arunce și să distrugă chiar facultățile care ne permit să discernem adevărul.

Spune-ne filosofule, care este părerea ta despre pietate și sfințenie?

“Dacă vrei, îți pot demonstra că sunt lucruri bune.“

Prea bine, demonstreaz-o. Astfel, concetățenii noștri vor lua aminte și vor onora divinul, și vor înceta în sfârșit să neglijeze lucruri de cea mai mare importanță.

“Ai dovada că acestea sunt lucruri bune?“

Da, și sunt mulțumit cu ea.

“Dacă tot ești mulțumit cu ea, atunci ascultă și argumentele contrare: zeii nu există. Dacă totuși există, nu le pasă de oameni și nu au o legătură strânsă cu ei, astfel că pietatea și sfințenia despre care vorbesc mulți oameni nu reprezintă decât minciunile unor escroci și ale unor sofiști. Sau poate că sunt minciunile unor legiuitori, destinate să bage frica în răufăcători.“

Bravo filosofule! Ai adus un mare serviciu concetățenilor noștri și ai convins tinerii să se întoarcă la desconsiderarea lor inițială față de divin.

“Care este problema? Nu ești mulțumit de asta? Învață atunci cum dreptatea nu înseamnă nimic, cum modestia este nebunie, iar tata sau fiu sunt doar cuvinte goale.“

Bravo, filosofule! Ține-o tot așa și vei convinge tot mai mulți tineri să fie de acord cu tine și să-ți împărtășească vederile. Fără îndoială, acestea sunt principiile care au stat la baza cetăților bine guvernate. Acestea sunt principiile care au construit Sparta. Aceasta sunt convingerile pe care Lycurg le-a insuflat spartanilor prin legile și învățăturile sale: că sclavia nu este mai rușinoasă decât o viață nobilă, că libertatea nu este cu nimic mai nobilă decât josnicia. Cei care au murit la Termopile, pentru aceste convingeri și-au dat viața. Pentru aceste principii și-au părăsit atenienii orașul.

Cu toate acestea, oameni care vorbesc astfel, întemeiază familii și fac copii, se implică în viața cetății și se autointitulează preoți și interpreți ai unor zei în care nu cred că există. Consultă oracolul Pythian pentru a afla ceea ce ei singuri consideră minciuni, și interpretează oracole pentru alții. Ce groaznică și nerușinată impostură!

Omule, ce faci? Te contrazici singur în fiecare zi! Nu vrei să abandonezi aceste erori? Atunci când mănânci, unde duci mâncarea? La gură sau la ochi? Atunci când te îmbăiezi, în ce o faci? Îi spui la o cană farfurie sau la un polonic scuipătoare, în loc să folosești numele lor?

Dacă aș fi sclavul unui asemenea om, l-aș chinui zilnic, chiar dacă aș fi biciuit pentru asta. “Pune niște ulei în baie, băiete!“ I-aș turna sos în cap. “Ce faci?“ Mă jur, am avut o impresie că acesta este ulei și nu am putut discerne. “Adu-mi o tocană!“ I-aș umple farfuria cu oțet și i-aș duce-o. “N-am cerut eu tocană?“ Dar stăpâne, asta este tocană. “Asta este oțet!“ Și cum îți dai seama că nu este tocană? “Ia-l și miroase, ia-l și gustă!“ De unde știu eu că simțurile nu mă înșeală?

Dacă aș mai avea încă trei sau patru tovarăși printre sclavi, care să mi se alăture, l-aș forța să se spânzure sau să renunțe la opiniile sale. Aceștia sunt oamenii care râd de noi, oamenii care se folosesc de darurile primite de la natură, în timp ce le resping în teoriile lor.

Oameni modești și recunoscători, într-adevăr! Mănâncă pâine în fiecare zi și, cu toate acestea, îndrăznesc să susțină că nu avem unde ști dacă există o Demetra sau fiica ei, Persefona, sau Pluto; ca să nu dau alte exemple. Ce să mai spun de faptul că se bucură de zi și de noapte, de anotimpuri, de stele și mare și pământuri, de comuniunea cu oamenii, deși niciunul dintre acestea nu le trezește interesul în cea mai mică măsură.

Singurul loc scop este să-și vomite problema lor măruntă și, după ce și-au golit astfel stomacul, să meargă să facă o baie. Însă nu se gândesc nici în cea mai mică măsură la ceea ce spun. Nu se gândesc despre ce subiect vorbesc, cui îi vorbesc și ce pot înțelege interlocutorii lor din asemenea vorbe: dacă vreun tânăr cu spirit nobil, care va fi influențat sau a fost deja influențat de ei, poate să piardă ceea ce este nobil în el; dacă un depravat se simte încurajat să comită actele sale rușinoase; dacă oferă scuze, prin teoriile lor, unuia care delapidează banii publici; sau dacă unul care își neglijează părinții poate fi îmbărbătat de învățăturile lor. Ce este pentru ei bun sau rău, josnic sau nobil?

Este inutil să încerci să combați acești oameni, să discuți cu ei sau să le schimbi opinia. Ai avea mai multe șanse să convingi un desfrânat să se schimbe, decât pe acești oameni care au devenit orbi și surzi la propriile mizerii.

XIX. Împotriva celor care adoptă principiile filosofilor doar ca subiect de discuție

By Cristian Martin

On 31/05/2021

In Cartea a II-a

Argumentul dominant se pare că a fost expus ca o contradicție între trei propoziții, fiecare două dintre ele, luate împreună, fiind incompatibile cu a treia. Cele trei propoziții sunt: orice eveniment adevărat în trecut este necesar; imposibilul nu poate urma ca și consecință a posibilului; ceea ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil. Diodorus, observând conflictul dintre acestea, a folosit plauzibilitatea primelor două propoziții pentru a demonstra că “ceva ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor nu este posibil“.

Pe de altă parte, alții vor susține perechea formată din “imposibilul nu poate urma ca și consecință a posibilului“ și “ceea ce nu este adevărat acum și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil“, în timp ce vor respinge ideea că tot ce s-a întâmplat în trecut este necesar. Aceasta este opinia lui Cleanthes și a elevilor săi, iar Antipater a susținut și el această opinie.

Alții vor susține o a treia posibilitate, în care susțin următoarele două propoziții “fiecare eveniment adevărat în trecut este necesar“ și “ceea ce nu este adevărat acuma și nu va fi nici în viitor, este totuși posibil“, admițând că imposibilul poate urma ca și consecință a posibilului. Însă să admiți toate cele trei propoziții este imposibil, deoarece oricare două sunt în conflict cu a treia.

Dacă cineva mă va întreba pe care pereche de propoziții o susțin eu, îi voi răspunde că nu știu. Eu știu că Diodorus a susținut prima pereche, Panthoides și Cleanthes cred că au susținut-o pe a doua, iar Chrysippus a susținut a treia variantă.

“Deci, pe care dintre ele o susții tu?“ Nu m-am născut pentru a susține una dintre ele. Eu îmi examinez propriile impresii. Să compar părerile altora și să-mi formez astfel propria opinie despre subiect, ar însemna să procedez precum un gramatician.

“Cine este tatăl lui Hector? Priam. Cum se numesc frații săi? Paris și Deifobos. Cum o chema pe mama lor? Hecuba.“ Aceasta este istorisirea care am auzit-o de la Homer. Și Hellanicos cred că scrie despre asemenea lucruri, și probabil alții ca el.

La fel este și în ceea ce privește argumentul dominant. Ce știu eu în plus? Nimic. Însă dacă sunt un om înfumurat, pot să uimesc oamenii invitați la un banchet, enumerând pe cei care au scris despre el. Chrysippus a scris foarte frumos despre el în prima carte a tratatului său despre posibilități. Cleanthes a scris un tratat dedicat argumentului dominant, la fel și Archedemus. Antipater a scris de asemenea despre el, nu numai în tratatul său despre posibilități, ci și separat într-unul dedicat argumentului dominant. Dacă nu l-ai citit, citește-l.

Și ce folos poate trage un om din lectura asta? Va deveni mai guraliv și mai obositor decât este acuma. Căci ce altceva poți câștiga din asta? Ce opinie îți poți forma cu privire la acest subiect? Ne vei povesti despre Elena și Priam și despre insula lui Calypso, care nu a existat și nu va exista niciodată.

În acest domeniu, nu este o mare problemă dacă reții povestea, fără să-ți formezi o părere proprie despre ea. Însă în probleme de etică suntem mai predispuși să facem această greșeală.

“Vorbește-mi despre bine și rău.“

Ascultă aici: “Din Ilion am fost dus de vânt pe țărmurile Ciconilor.“

Dintre toate lucrurile, unele sunt bune, unele sunt rele, iar altele sunt indiferente. Cele bune sunt virtuțile și lucrurile care contribuie la acestea. Cele rele sunt viciile și lucrurile care contribuie la ele. Iar indiferentele sunt lucrurile care se află între virtuți și vicii, precum averea, sănătatea, viața, moartea, plăcerea, durerea. De unde știu asta? Hellanicos o spune în cartea sa despre istoria Egiptului. Poți la fel de bine să spui că este scris în cartea lui Hellanicos sau în tratatele de etică ale lui Diogene, Chrysippus sau Cleanthes. Ai cercetat aceste lucruri și ți-ai format o opinie proprie cu privire la ele?

Arată-ne cum te comporți surprins de furtună pe o corabie. Când catargul trosnește, îți mai amintești această trihotomie? Dacă vreun pasager, care nu-i cu toate țiglele pe casă, te întreabă “Spune-mi, pe toți zeii, ce tot îndrugai până acuma? Este naufragiul un viciu? Sau contribuie la viciu?“; nu pui mâna pe o scândură să-i dai în cap? “Ce treabă ai tu cu mine, omule? Noi murim și ție îți arde de glume?“

Dacă împăratul trimite gărzile după tine să te aducă la judecată, îți mai amintești această trihotomie? Când tu ești dus palid și tremurând, cineva te-ar putea întreba “De ce tremuri, omule? În ce fel de treabă ești târât? Poate împăratul să acorde virtuți sau vicii celor care i se înfățișează?“

“De ce îți bați joc de mine? Ți se pare că nu sufăr destul?“

“Spune-mi totuși filosofule, de ce tremuri? Ce pericol te paște acuma, altul decât moartea, închisoarea, tortura, exilul sau dizgrația? Este viciu vreunul din acestea? Sau contribuie la viciu? Ce obișnuiai să spui despre ele?“

“Omule, ce-ai tu cu mine? Sufăr eu destule rele!“

Mare dreptate ai! Îți sunt de ajuns relele tale: ticăloșia, lașitatea, lăudăroșenia pe care ai arătat-o în școală. De ce te lauzi cu ceva ce nu-ți aparține? De ce îți spui stoic?

Examinați-vă comportamentul și acțiunile proprii și veți descoperi cărei școli îi aparțineți. Veți vedea că majoritatea sunteți epicurieni. Câțiva dintre voi sunteți peripatetici, și aceia fără vlagă. Ați demonstrat undeva că pentru voi virtutea este egală sau superioară oricărui alt lucru?

Arătați-mi un stoic dacă puteți! Unde să-l găsesc? Văd mulți oameni care pot recita argumentele stoicilor. Aceiași oameni pot la fel de bine să recite opiniile epicurienilor sau ale peripateticilor. Nu-i așa?

Atunci, cine este stoic? Numim fidiacă o statuie care este sculptată potrivit artei lui Phidias. Arătați-mi așadar un om modelat conform doctrinelor pe care le pronunță. Arătați-mi un om care este bolnav și fericit, în pericol și fericit, pe moarte și fericit, în exil și fericit, în dizgrație și fericit. Arătați-mi-l! Pe zei, vreau să văd un stoic! Dacă nu puteți să-mi arătați un om astfel modelat, măcar arătați-mi unul în formare, unul care se îndreaptă în direcția aceasta. Faceți-mi acest favor. Nu-i răpiți unui om bătrân bucuria de a vedea o priveliște cum nu a mai văzut până acum. Credeți că vă cer să-mi arătați o operă din fildeș și aur, pe Zeus sau Atena ale lui Phidias? Vreau măcar unul dintre voi să-mi arate un suflet care dorește să fiu unul cu Zeul, să nu caute vină Zeului sau oamenilor, să nu eșueze în a dobândi cele dorite, să nu cadă în cele pe care dorește să le evite, să fie liber de mânie, invidie și gelozie. Pe scurt, vreau să văd un om care dorește să fie asemenea zeilor, un om care, deși muritor, țintește către comuniunea cu Zeul. Arătați-mi omul acesta. Nu puteți. Atunci de ce vă amăgiți pe voi și de ce îi păcăliți pe alții? De ce vă puneți o mască care nu vă aparține? De ce umblați, ca niște hoți și pungași, cu aceste nume și lucruri care nu sunt ale voastre?

Acum, eu sunt învățătorul vostru și voi sunteți instruiți în școala mea. Scopul meu este să vă eliberez de rețineri, constrângeri sau obstacole, să vă fac liberi, prosperi, fericiți, urmând Zeul în toate cele, mici sau mari. Iar voi sunteți aici să învățați și să practicați aceste lucruri. Dacă acesta este scopul vostru și dacă eu pe lângă scopul declarat am și priceperea necesară, de ce nu vă terminați munca? Ce mai este de așteptat? Când văd un meșter și materialele sale la îndemână, mă aștept să văd rezultatele muncii. Avem aici meșterul, avem aici materialele; ce ne lipsește? Nu este lucrul de care ne-am apucat unul care să poată fi învățat? Este. Nu este în puterea noastră? Este singurul lucru care se află în puterea noastră. Nici averea nu este în puterea noastră, nici sănătatea sau reputația. Într-un cuvânt, nimic altceva nu este în puterea noastră, decât folosirea corectă a impresiilor. Aceasta este, prin natura sa, liberă și nestingherită. Atunci, de ce nu vă terminați munca? Spuneți-mi motivul. Căci este fie vina mea că nu terminați, sau vina voastră, sau este imposibil. Știm că lucrul în sine este posibil, fiind chiar singurul lucru în puterea noastră. Rămâne că vina este fie a mea, fie a voastră; sau, cel mai probabil, ambele. Ei bine? Sunteți dispuși să începem în sfârșit să avem acel scop, despre care vorbeam? Să lăsăm trecutul în urmă și să începem. Aveți încredere în mine și veți vedea.

XVIII. Cum să luptăm împotriva impresiilor

By Cristian Martin

On 24/05/2021

In Cartea a II-a

Fiecare obicei și fiecare facultate sunt întreținute și întărite de către faptele care le corespund: plimbatul este întărit prin plimbare, alergatul este întărit prin alergare. Dacă vrei să fii capabil să citești, citește; dacă vrei să fii capabil să scrii, scrie. Vei descoperi care sunt consecințele când nu o să mai citești nimic vreme de treizeci de zile la rând și o să faci altceva. La fel dacă zaci în pat zece zile la rând și apoi te ridici și vrei să faci o plimbare, vei vedea cum picioarele tale și-au pierdut puterea. În general, dacă vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să faci lucrul respectiv; dacă nu vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să te abții de la lucrul respectiv și să dobândești obiceiul de a face altceva în schimb.

Acest lucru este valabil și pentru afecțiunile sufletului. Dacă te înfurii să știi că nu ți-ai făcut rău doar în momentul respectiv, ci ai pus paie pe foc și ai întărit un obicei. Când cedezi în fața poftelor trupești să nu iei în considerare doar acea înfrângere temporară, ci și faptul că ți-ai hrănit și întărit pasiunea pentru desfrâu. Este imposibil ca, prin exercitarea faptelor care le corespund, să nu se nască obiceiuri și facultăți acolo unde nu existau înainte, sau să nu se întărească acolo unde existau înainte.

Filosofii spun că așa iau naștere slăbiciunile care afectează sufletul. Când ți se întâmplă o dată să dorești bani, dacă rațiunea este adusă în întâmpinare pentru a arăta răul, dorința încetează și facultatea conducătoare își recapătă autoritatea. Însă dacă nu aplici niciun remediu, facultatea conducătoare nu se va reîntoarce la stadiul inițial, și când va fi stimulată iarăși de o impresie similară, va reaprinde dorința mai repede decât înainte. Iar dacă acest lucru se întâmplă des, obiceiul se întărește și slăbiciunea confirmă lăcomia instalată în om.

Un om bolnav, chiar dacă i s-au ușurat simptomele, nu este la fel ca înainte de boală, până când nu este complet vindecat. La fel se întâmplă și în cazul bolilor care afectează sufletul. Ele lasă în urmă bășici, care, dacă nu sunt îndepărtate complet, se transformă în răni deschise data viitoare când el este lovit în același loc.

Dacă nu dorești să ai un temperament coleric, nu hrăni obiceiul, nu arunca în foc nimic care să-l întețească. Începe prin a păstra tăcerea și numără zilele care trec fără să te înfurii. “Obișnuiam să mă înfurii pe ceva în fiecare zi, apoi odată la două zile, apoi odată la trei sau patru zile.“ Dacă au trecut treizeci de zile fără să te înfurii, fă un sacrificiu Zeului; căci obiceiul la început este slăbit, apoi este distrus complet. Fii sigur că ești pe calea cea bună dacă atunci când apar ocazii care să-ți provoace supărare, ai grijă să nu te afecteze, și nu ești supărat astăzi și nici în ziua următoare, și nici în următoarele zile, vreme de două, trei luni.

Astăzi, când am văzut o femeie frumoasă, nu m-am gândit că aș vrea să mă culc cu ea. Nici nu mi-am spus că soțul ei este un om norocos, căci pe același principiu și cel cu care îl înșeală este un om norocos. Nu mi-am imaginat femeia respectivă dezbrăcându-se și întinzându-se lângă mine. Pentru asta, m-am felicitat singur și mi-am spus “Bravo Epictet, ai rezolvat un sofism complicat, mai strașnic decât cel numit argumentul dominant.“ Iar dacă femeia dorește, îmi face semne, trimite mesaje, se apropie de mine și mă atinge, și eu rămân abstinent și triumfător, aceasta reprezintă un succes mai mare decât dacă aș rezolva paradoxul mincinosului sau al grămezii. Mai degrabă reprezintă un motiv de mândrie o asemenea victorie, decât să formulezi silogisme complicate.

Cum poți face asta? Dorește-ți, în sfârșit, să te mulțumești pe tine însuți; dorește-ți să apari nobil în ochii Zeului. Pune-ți dorința să fii pur în prezența ta și în prezența Zeului. Platon spune “când o asemenea impresie dă năvală peste tine, oferă sacrificii și roagă-te la templele zeilor care înlătură răul.“ Este îndeajuns să te retragi în compania oamenilor buni și nobili, și să te compari cu ei, fie că este vorba de oameni vii sau morți. Urmează-l pe Socrate și privește-l întins lângă Alcibiade, luând în râs frumusețea acestuia. Ce victorie! Ce triumf olimpic a câștigat asupra lui însuși! Pe toți zeii, acest om, vrednic de a fi enumerat după Hercule printre câștigătorii jocurilor, poate fi salutat pe bună dreptate astfel: “Salve ție, om minunat, care ai învins un adversar mai redutabil decât acești jalnici boxeri și luptători, sau pe gladiatorii care seamănă cu ei!“

Așezând asemenea gânduri împotriva impresiei tale, o vei învinge și nu vei fi purtat de ea. Dar, în primul rând nu te lăsa grăbit de către repeziciunea impresiei și spune-i “Stai puțin, impresie! Așteaptă-mă! Lasă-mă să văd ce ești și despre ce este vorba. Lasă-mă să te cercetez.“ Iar apoi, nu-i permite impresiei să-ți zugrăvească scenele care urmează, altfel te va purta acolo unde dorește. Mai degrabă, adu împotrivă o altă impresie nobilă și frumoasă, pentru a izgoni impresia josnică. Dacă te vei deprinde să te antrenezi astfel, vei vedea ce umeri, ce mușchi, ce putere o să dezvolți. Altfel, vei rămâne cu vorbe mărunte și nimic altceva. Atletul adevărat este cel care se antrenează să înfrunte asemenea impresii.

Rămâi neclintit, nefericitule, nu te lăsa purtat de impresii! Lupta este grea, iar munca este divină. Miza este împărăția, libertatea, fericirea, liniștea sufletului! Nu uita de Zeu, cheamă-l în ajutor să te protejeze, precum marinarii invocau dioscurii în timpul furtunei; fiindcă nu există furtună mai mare decât cea care se naște din impresiile violente care alungă rațiunea. Căci ce este însăși furtuna, decât o altă impresie? Înlătură frica de moarte, și oricâte tunete și fulgere ar fi, facultatea ta conducătoare va cunoaște calmul și serenitatea. Însă dacă odată îngădui să fii învins, spunându-ți că vei învinge data viitoare, și apoi repeți asta, fii sigur că vei fi slab și vei ajunge într-o condiție mizerabilă. Nici măcar conștient că greșești, vei găsi scuze pentru greșelile tale. Vei confirma vorbele lui Hesiod, care spune “Cu neîncetate rele se chinuie cel care zăbovește.“

XVII. Cum aplicăm principiile generale la cazuri particulare

By Cristian Martin

On 26/04/2021

In Cartea a II-a

Care este treaba principală a celui care practică filosofia? Să alunge ideea că ar ști ceva. Deoarece este imposibil pentru un om să înceapă să învețe ceva ce consideră că știe deja. Cât despre lucruri precum ce este necesar și ce nu este necesar, bine sau rău, frumos sau urât, toți vorbim despre acestea la întâmplare atunci când venim la filosofi. În funcție de aceste noțiuni, noi împărțim laude și critici, acuze și reproșuri, distingem între o purtare nobilă și una josnică și pronunțăm judecăți cu privire la acestea.

Pentru ce mergem la filosofi? Ca să învățăm ceea ce considerăm că nu cunoaștem. Mai exact, teorii. Dorim să învățăm ce spun filosofii; unii dintre noi deoarece considerăm că vorbele filosofilor sunt pline de duh și înţelepte, iar alții deoarece doresc să obțină un câștig din asta. Este absurd să crezi că un om va învăța altceva decât ceea ce dorește să învețe, sau că va progresa dacă nu învață.

Majoritatea oamenilor se amăgesc precum retorul Theopompus, care l-a criticat pe Platon deoarece dorea să definească fiecare termen folosit. Ce spunea Theopompus? “Crezi că niciunul dintre noi nu a folosit termeni precum Bine sau Dreptate înaintea ta, sau că am folosit aceste cuvinte vag și la întâmplare, fără să înțelegem ce înseamnă?“ Și cine ți-a spus ție, Theopompus, că nu deținem, cu privire la aceste lucruri, unele idei naturale și principii generale? Însă fără să cercetăm amănunțit principiile generale și fără să ne întrebăm ce lucruri corespund fiecărui principiu în parte, nu le putem adapta la realitate.

Același lucru se poate spune și despre medicină. Nu au folosit oamenii cuvinte precum sănătate sau boală înainte de Hipocrate? Le-au pronunțat ca pe niște cuvinte goale, lipsite de sens? Avem un principiu general al sănătăţii, însă nu suntem capabili să îl aplicăm. Acesta este motivul pentru care unul spune să te abții de la mâncare, iar altul să mănânci; unul vrea să-ți tragă sânge, iar altul să-ți pună ventuze. Este vreun alt motiv în afară de neputința de a aplica corect principiul sănătăţii la cazuri particulare?

La fel și în viața noastră de zi cu zi. Care dintre noi nu vorbește despre bine sau rău, despre avantajos sau dăunător? Căci care dintre noi nu deține un principiu general, cu privire la fiecare dintre acestea? Dar este el articulat clar și complet? Demonstreaz-o!

“Cum aș putea să demonstrez asta?“

Cum o aplici corect la cazuri concrete? De exemplu, pentru Platon principiul general al utilului se aplică definițiilor, iar tu le consideri inutile. Este posibil să aveți amândoi dreptate? Cum ar fi posibil? Unul aplică principiul general al binelui la avere, iar altul nu îl aplică la avere, ci la plăcere și sănătate. În concluzie, dacă noi, care folosim aceste cuvinte, le cunoaștem îndeajuns și nu avem nevoie să cercetăm în amănunțime conceptele pe care le folosim, de ce nu ne înțelegem, de ce ne certăm, de ce dăm vina unul pe celălalt?

Nici nu este nevoie să aduc în discuție certurile dintre oameni pentru a demonstra asta. În cazul tău, dacă aplici corect principiile generale, de ce ești nefericit? De ce ești stânjenit? Haide să lăsăm deoparte cel de-al doilea domeniu de studiu, care se ocupă de impulsuri și ce avem de făcut în legătură cu ele. Haide să lăsăm deoparte și cel de-al treilea domeniu de studiu, care se ocupă de consimțământ. Îți permit să le lași deoparte acuma.

Să ne concentrăm asupra primului domeniu de studiu, care ne demonstrează clar că nu aplicăm corect principiile generale. În acest moment, îți dorești numai lucruri posibile și anume posibile pentru tine? Dacă da, ce te stânjenește? De ce ești nefericit? Refuzi să eviți ceea ce este de neevitat? Atunci, de ce cazi în necaz și în nenorocire? De ce, atunci când îți dorești un lucru, nu se întâmplă; și atunci când îți dorești ca ceva să nu se întâmple, tocmai acel lucru se întâmplă? Aceasta este cea mai mare dovadă de nefericire și de nenorocire: să-mi doresc un lucru și să nu se întâmple. Cine este mai necăjit decât mine?

Faptul că nu a putut îndura asta, a împins-o pe Medeea să-și ucidă copiii. Dintr-un anume punct de vedere, ea a arătat un spirit nobil. Mânată de impresia că nu s-a împlinit ceea ce dorea, Medeea spune: “Mă voi răzbuna pe cel care mi-a făcut rău și m-a insultat. Ce câştig eu dacă îi fac lui rău? Cum să o fac? Îmi voi ucide copiii, chiar dacă astfel mă voi pedepsi și pe mine.“ Aceasta este rătăcirea unui suflet nobil. Ea nu știa unde să caute împlinirea dorințelor; nu știa că nu o putem primi din exterior și nici prin schimbarea sau rearanjarea evenimentelor. Dacă vrei să se împlinească ceea ce îţi doreşti, nu-ți dori bărbatul acela. Nu-ți dori cu încăpățânare ca el să trăiască cu tine. Nu-ți dori să rămâi în Corint. Într-un cuvânt, nu-ți dori nimic în afară de voia Zeului. Cine te va mai împiedica atunci? Cine te va mai constrânge? Niciun om nu te-ar putea constrânge, mai mult decât ar putea să-l constrângă pe Zeus însuși.

Când ești călăuzit de Zeu și îți aliniezi dorința cu dorința sa, nu mai trebuie să-ți fie teamă de eșec. Oferă-ți dorința averii și oferă-ți aversiunea sărăciei, și vei eșua în ceea ce-ți dorești și vei cădea în ceea ce vrei să eviți. Oferă-le sănătății și vei fi nefericit. Oferă-le funcțiilor, onorurilor, țării, prietenilor, copiilor, într-un cuvânt tuturor lucrurilor care nu sunt în puterea ta, și vei fi nefericit. Însă oferă-le lui Zeus și celorlalți zei, lasă-ți dorința și aversiunea în păstrarea zeilor, lasă-i pe ei să poruncească și să stăpânească, și nu vei mai fi nefericit.

Dacă ești răuvoitor, leneș, nemulțumit, invidios, temător și te plângi neîncetat de tine și de zei, de ce te mai consideri un om educat? Asta este educație? Doar pentru că ai studiat silogisme complicate? Nu ai vrea mai degrabă să uiți toate acestea și să pornești iarăși de la început? Astfel, vei vedea cât de superficial a fost studiul tău de până acuma. Nu vrei ca, de acum înainte, să construiești pornind de la această fundație; astfel încât nimic să nu se întâmple fără voia ta?

Arată-mi un tânăr care își începe educația cu această intenție, gata să lupte pentru asta precum un atlet la jocuri, spunând “Renunț la orice altceva. Sunt mulțumit dacă voi putea să-mi trăiesc viața nestingherit și liber de suferință, să privesc toate lucrurile în față, precum un om liber, să-mi îndrept privirea către cer, precum un prieten al Zeului și să nu mă tem de nimic din ceea ce s-ar putea întâmpla.“ Arătați-mi un asemenea om, să-l pot întâmpina astfel “Vino tinere, intră în posesia a ceea ce îți aparține de drept, căci este destinul tău să înfrumusețezi filosofia. Toate aceste lucruri sunt ale tale. Cărțile și lecțiile acestea sunt ale tale.“ Apoi, după ce va munci îndeajuns și va stăpâni acest domeniu de studiu, să vină la mine și să spună “Vreau să fiu liber de pasiuni și liber de tulburări. Precum un om pios și vrednic, precum un filosof, vreau să ştiu ce datorie am față de zei, ce datorie am față de părinți și față de frați, cetate sau străini.“ Treci acuma la al doilea domeniu de studiu, și acesta este al tău. “Acum că am studiat și al doilea domeniu, vreau ca de acum înainte să fiu sigur și ferm, nu numai atunci când sunt treaz, dar și atunci când mă trezesc din somn, când beau vin sau când sunt trist.“ Acesta este un zeu, acesta este un om cu intenții nobile!

În schimb, tu vii chitit să înțelegi ce a spus Chrysippus în tratatul său despre paradoxul mincinosului. Asta este intenția ta, sărmane? Du-te și te spânzură cu el de gât! Ce bine crezi că o să-ți aducă? O să-l citești cu mâhnire și o să-l discuți alții cuprins de anxietate.

Așa vorbiți între voi: “Ai vrea să asculți ce am scris, frate? Și apoi să-mi citești și tu mie?“, “Vai, ce scriitor minunat ești!“, “Atât de bine scrii tu în stilul lui Xenofon“, “Tu scrii precum Platon“ sau “Tu scrii precum Antistene“. Însă după ce vă împărtășiți visele unul celuilalt, vă întoarceți la același comportament care îl aveați înainte: aceleași dorințe, aceleași aversiuni, aceleași impulsuri, același țel și același scop, vă rugați pentru aceleași lucruri ca și înainte și aveți aceleași interese. Nu căutați pe cineva care să vă îndrume și vă supărați când cineva vă spune aceste lucruri. Despre mine spuneți “Ce bătrân antipatic! Când am plecat, nu a fost îngrijorat, nu a spus ‘O să întâmpini dificultăți, fiule! Voi aprinde o candelă să te întorci în siguranță.‘ Asta ar face și ar spune un om care te prețuiește.“ Ar fi un lucru mare să te întorci în siguranță, într-adevăr. Și se merită să aprinzi candele, căci asta fără îndoială te scutește de boli și de moarte.

Alungă, precum ți-am spus, ideea că ai ști ceva. Apropie-te de filosofie la fel cum te-ai apropia de studiul geometriei sau al muzicii, altfel nu vei progresa nici dacă citești toate lucrările și comentariile lui Chrysippus, ale lui Antipater și ale lui Archedemus.

XVI. Nu ne exersăm opiniile despre bine și rău în practică

By Cristian Martin

On 19/04/2021

In Cartea a II-a

Unde se află binele? În voință. Unde se află răul? În voință. Unde nu este nici bine, nici rău? În lucrurile care sunt independente de voință.

Ei bine, își amintește vreunul dintre noi aceste lecții, atunci când este afară? Exersează vreunul dintre noi, de unul singur, cum să răspundă în fața evenimentelor? Cum exersăm, de exemplu, răspunsuri la întrebări precum “Este zi? Da.“, “Este noapte? Nu.“, “Sunt stelele pare la număr? Nu pot răspunde.“ Dacă ți se prezintă bani, ai exersat răspunsul corect (banii nu sunt un lucru bun)? Te-ai instruit în răspunsuri precum acestea, sau doar cum să răspunzi la sofisme? De ce ești surprins când te depășești pe tine însuți în acele domenii în care ai exersat, dar nu faci niciun progres acolo unde nu ai exersat?

De ce crezi că un orator simte anxietate în pofida faptului că are o voce plăcută și a scris un discurs bun, pe care îl știe pe de rost? Deoarece el nu este mulțumit doar să-și susțină discursul. El dorește și să fie lăudat de mulțime. El este antrenat să susțină un discurs, însă în ceea ce privește lauda sau critica, el nu a primit niciun antrenament. A auzit el de la cineva ce este lauda și ce este critica, care este natura lor, ce fel de laudă trebuie căutată și ce fel de critică trebuie evitată? Când a fost el antrenat cu privire la acestea?

De ce te surprinde că un om este superior altora în lucrurile pe care le-a învățat și că este la același nivel cu ceilalți în cele pe care nu le-a studiat? Precum un cântăreț la lăută, care știe să interpreteze, cântă bine, are un veșmânt frumos, însă cu toate acestea tremură atunci când intră pe scenă. Căci deși cunoaște alte lucruri, el nu știe ce este mulțimea și nici ce reprezintă strigătele sau batjocura acesteia. El nici măcar nu știe ce este această anxietate pe care o simte, dacă este ceva ce ține de el sau ține de altcineva, dacă este posibil să o potolească sau nu. Prin urmare, dacă oamenii îl laudă, el pleacă de pe scenă plin de el; iar dacă râd de el, bula lui de vanitate este spartă și se dezumflă.

La fel este și în cazul nostru. Ce admirăm? Lucrurile externe. Pentru ce ne străduim? Pentru lucruri externe. Și cu toate acestea, nu înțelegem cum năvălesc peste noi fricile și anxietatea. Ce se poate întâmpla dacă considerăm că lucrurile care se îndreaptă către noi sunt rele? Nu ne putem elibera de frică, nu ne putem elibera de anxietate. Și cu toate acestea, ne rugăm “O, Doamne, cum mă pot elibera de anxietate?“ Nebunule, nu ai mâini? Nu le-a creat Zeul pentru tine? Stai și te rogi să nu-ți mai curgă mucii. Mai bine șterge-ți nasul și nu mai huli. Nu ți-a dat Zeul nimic să te ajute în cazul de față? Nu ți-a dat răbdare, spirit nobil, bărbăție? Când ai asemenea mâini puternice să te ajute, tu încă cauți pe cineva care să te șteargă la nas?

Dar noi nu exersăm asemenea lucruri și nu ne îngrijim de ele. Arată-mi un om căruia îi pasă de cum face un lucru; care nu este interesat de rezultat, ci de cum își împlinește propria sa natură. Un om care atunci când merge, este atent la activitatea sa. Un om care atunci când plănuiește ceva, nu este interesat de ceea ce caută să obțină, ci de plan în sine. Nu unul care atunci când reușește, să spună euforic: “Ce bine am chibzuit! Nu ți-am spus, frate, că dacă gândim la un lucru, este cu neputință să nu se întâmple?“ Iar dacă eșuează, sărmanul om devine smerit și nu mai găsește nimic de spus cu privire la ce s-a întâmplat.

Care dintre noi a consultat un oracol pentru a-și împlini adevărata sa natură? Care dintre noi a dormit într-un templu pentru asta? Cine? Dă-mi doar un nume, să pot vedea omul pe care îl caut de atâta vreme, omul care este cu adevărat nobil și pur. Arată-mi doar unul!

De ce ne mirăm că, în timp ce suntem experimentați în ceea ce privește lucrurile materiale, în faptele noastre suntem josnici, lipsiți de decență, netrebnici, lași, neputincioși, cu desăvârșire neghiobi? Asta deoarece nu ne pasă de aceste lucruri și nici nu le exersăm în practică.

Dacă ne-am fi temut, nu de moarte sau de exil, ci de frică, atunci am fi exersat cum să ne ferim de acele lucruri care ne par rele. În școală suntem volubili și vorbăreți, și dacă se ridică vreo întrebare referitoare la aceste lucruri, suntem capabili să o cercetăm amănunțit. Dar pune-ne la treabă în practică și vei vedea că suntem ruinați. Lasă o impresie deranjantă să ni se înfățișeze, și vei vedea pentru ce am studiat și pentru ce ne-am antrenat. Datorită lipsei noastre de antrenament, noi adăugăm spaime peste impresia inițială și ne imaginăm lucrurile mai grave decât sunt.

Luați-mă pe mine de exemplu. De fiecare dată când călătoresc pe mare, când mă aplec și privesc în jos către abisul mării sau când privesc în jur și nu văd nicăieri pământ, îmi pierd controlul și încep să-mi imaginez că, în caz de naufragiu, voi înghiți toată apa aceea. Nici nu-mi trece prin cap că doar trei litri sunt îndeajuns. Ce mă tulbură? Marea? Nu. Opinia mea este cea care mă tulbură. La fel, când se întâmplă vreun cutremur, îmi imaginez că tot orașul o să îmi cadă în cap. Dar nu este o piatră mai mică de ajuns ca să mă omoare?

Ce sunt lucrurile care se așează cu greutate asupra noastră și ne tulbură? Ce altceva decât opiniile noastre? Când un om este pe cale să plece și să lase în urmă pe cei din preajma sa, prietenii, locurile familiare și societatea cu care este obișnuit, ce apasă asupra sa? Propriile opinii!

Copiii încep să plângă de îndată ce dădaca lor îi părăsește, dar uită repede dacă le distragi atenția cu o prăjitură.

“Ai vrea să fim și noi precum copiii?“

Nicidecum! Căci nu prin prăjitură vreau eu să fiți influențați, ci prin opinii corecte.

“Care sunt acelea?“

Sunt cele pe care un om ar trebui să le studieze cât este ziua de lungă, fără a se lăsa distras de lucruri care nu îi aparțin; fără a fi distras de oamenii din jurul său, de locuri, de gymnasiumul său favorit, și nici măcar de propriul corp. El trebuie să-și amintească legea și să o păstreze în fața ochilor săi. Care este legea divină? Să păstrezi ceea ce este al tău și să nu revendici ce aparține altuia; să te folosești de ceea ce ai primit și să nu tânjești după ceva ce nu ți-a fost dat; dacă un lucru îți este luat, renunță la el repede și cu ușurință, și cu mulțumire pentru perioada în care ți-a fost permis să te folosești de el, fără să plângi după dădaca sau mămica ta.

Contează ce anume îl face pe om să fie supus și dependent? Cu ce ești tu diferit de unul care plânge după o iubită, dacă ție ți se rupe inima după un amărât de gymnasium și după niște colonade, după tinerii tăi prieteni și altele asemenea?

Un altul vine și se plânge că nu o să mai bea apă din izvorul lui Dirce. Nu este apa din apeductul Marcian la fel de bună precum cea a lui Dirce?

“Nu, căci eu am fost obișnuit cu cealaltă.“

Tot la fel o să te obișnuiești și cu aceasta. Și după ce te vei obișnui cu ea, o să te plângi și după asta, și vei încerca să scrii și tu precum Euripide, versuri în care să lauzi băile lui Nero și izvorul Marcian. Vezi cum se nasc tragediile, atunci când oameni stupizi sunt puși față în față cu viața de zi cu zi?

“Dar când voi mai revedea Atena și Acropola?“

Nefericitule, nu ești mulțumit de lucrurile care le vezi în fiecare zi? Poți oare să-ți îndrepți privirea către ceva mai bun și mai măreț decât soarele, luna, stelele, pământul sau marea? Și dacă îl înțelegi pe El, cel care administrează Întregul, și îl porți înăuntrul tău, de ce tânjești după niște pietre și după o stâncă frumoasă? Ce o să te faci când o să părăsești chiar soarele și luna? O să te tăvălești pe jos și o să plângi precum copiii? Ce cauți atunci în această școală? Ce ai auzit și ce ai învățat aici?

De ce te semnezi ca fiind filosof, dacă ai spus adevărul în ce ai scris aici: “Am făcut unele introduceri și am citit pe Chrysippus, însă nici măcar n-am trecut pragul ușii filosofiei. Căci ce am eu în comun cu Socrate, care a trăit și a murit așa cum a făcut-o? Sau cu Diogene?“ Poți să-ți închipui pe vreunul dintre ei plângând și întristându-se că nu va întâlni pe cutare om, sau că nu va fi în Atena sau Corint, ci în Susa sau Ecbatana, dacă așa este să se întâmple? Poate să se plângă că rămâne, cel căruia îi este permis, oricând dorește, să părăsească banchetul și să nu se mai joace? Un om care stă și joacă doar câtă vreme este mulțumit, presupun că poate îndura un exil interminabil sau o condamnare la moarte.

Nu ai vrea, mai degrabă, să fii înțărcat și, precum copiii, să treci pe mâncare solidă și să nu mai plângi după doica și după mămica ta? Aceste plânsete nu impresionează decât femei bătrâne.

“Dar prin plecarea mea le voi produce suferință.“

Tu le vei produce suferință? Nu le vei aduce suferință; lucrul care vă produce suferință și ție și lor este opinia. Ce poți face? Alungă-ți opinia! Ele ar face bine să-și alunge opinia lor, altfel se vor îndurera din vina lor, nu a ta.

Omule, fă un efort disperat, după cum se spune, către liniștea sufletească, către libertate, către noblețe. În sfârșit, ridică-ți capul precum un om eliberat din sclavie. Cu curaj, îndreaptă-ți privirea către Zeu și spune “De aici înainte fă cu mine după cum este voia Ta. Sunt una cu Tine, sunt al Tău. Nu mă voi feri de nimic din ceea ce te mulțumește pe Tine. Du-mă unde vrei. Îmbracă-mă în ce veșminte dorești. Este voința Ta să dețin funcții publice sau să rămân o persoană privată? Să trăiesc aici sau în exil? Să fiu bogat sau sărac? În fiecare din acestea voi depune mărturie pentru Tine în fața oamenilor. Voi arăta care este natura fiecărui lucru.“

Nu, tu preferi să stai aici, în burta vacii, și aștepți pe mămica ta să-ți dea țâță. Ce s-ar fi ales de Hercule, dacă ar fi stat acasă? Ar fi fost un Euristeu, nu un Hercule. Câți prieteni și câți tovarăși și-a făcut Hercule în călătoriile sale prin lume? Însă niciunul nu i-a fost mai prieten decât Zeul însuși. De aceea oamenii îl considerau fiu al Zeului, și chiar era. Cu supunere față de Zeu, el a călătorit prin lume, curățând-o de rele și fărădelegi.

Tu nu ești Hercule să poți curăța răutatea altora, și nu ești nici Tezeu să poți curăța Attica de rele! Din tine, din gândurile tale alungă, nu pe Procust sau pe Sciron, ci tristețea, frica, dorința, invidia, bucuria de necazul altuia, avariția, lașitatea și lipsa de cumpătare. Însă nu este posibil să le alungi pe toate acestea, decât dacă îți întorci privirea către Zeu, către El să-ți îndrepți gândurile și să te conformezi poruncilor sale. Iar dacă vei dori altceva, cu suspine și tristețe vei fi nevoit să urmezi ce este mai puternic decât tine, întotdeauna căutând liniștea în afara ta și niciodată în stare să-ți găsești pacea; căci cauți liniștea acolo unde nu este de găsit, în loc să o cauți acolo unde este locul ei.

VIII. Despre natura binelui

By Cristian Martin

On 01/02/2021

In Cartea a II-a

Zeul este benefic. Binele este, de asemenea, benefic. Prin urmare, unde găsim adevărata natură a Zeului, acolo trebuie să fie și natura binelui. Unde găsim natura Zeului? În carne? Nicidecum! În pământuri? Nu! În faimă? În niciun caz! O găsim în inteligență, înțelepciune și dreaptă rațiune. În acestea caută și natura binelui.

O cauți la plante și la animale iraționale? Nu! Dacă o cauți în ceea ce este rațional, de ce să cauți altundeva decât în ceea ce distinge ființele raționale de cele iraționale? Plantele nu au o facultate care să le permită să se folosească de impresii, din acest motiv conceptul de bine nu se aplică în cazul lor. Deci binele necesită capacitatea de a folosi impresiile. Doar atât necesită? Dacă ar necesita numai asta, atunci poți spune că binele, fericirea sau nefericirea aparțin și animalelor iraționale. Tu însă, nu afirmi acest lucru și pe bună dreptate. Indiferent ce putere să se folosească de impresii ar poseda animalele, ele nu dețin facultatea care le permite să înțeleagă folosința impresiilor. Asta dintr-un motiv întemeiat, deoarece ele există pentru a fi supuse altora și nu au o importanță primară.

Ia măgarul de exemplu, are acesta o importanță primară? Nu, el există deoarece avem nevoie de un spate care să care lucruri. Și avem nevoie ca el să-și poată folosi capacitatea de a merge. Pentru asta, el a primit facultatea care îi permite să se folosească de impresii, fără de care nu ar fi putut să meargă. Aceasta este limita puterilor cu care sunt înzestrați măgarii. Căci dacă ar fi primit și facultatea care permite să înțelegi folosința impresiilor, este evident că nu ne-ar mai fi fost supuși nouă și nici nu ne-ar mai fi satisfăcut nevoile noastre, ci ne-ar fi fost egali și asemenea nouă.

Nu vei căuta natura binelui în acea facultate a cărei absență te împiedică să folosești conceptul de bine în cazul plantelor și animalelor?

“Cum așa? Nu fac și ele parte din lucrările Zeului?“

Fac parte, însă nu sunt operele Sale principale, și nu participă la divin. Dar tu ești opera Sa principală, o părticică din divinitate. Tu porți înăuntru o parte din Zeu. De ce ignori nobila ta origine? De ce uiți de unde ai venit? Atunci când mănânci, uiți cine ești tu cel care mănâncă și pe cine hrănești? Atunci când întreții relații sexuale cu o femeie, uiți cine ești? Când ești în societate, când îți faci exercițiile, când discuți cu cineva, nu știi că hrănești sau antrenezi Zeul din tine?

Porți Zeul cu tine, sărmane, și nici nu știi asta. Crezi că mă refer la vreun zeu extern din argint sau aur? Îl porți pe El înăuntru, și nu ești conștient că îl pângărești cu gânduri murdare și fapte urâte. Dacă o imagine a Zeului ar fi prezentă, nu ai îndrăzni să faci multe din lucrurile care le faci. Însă când Zeul însuși este prezent înăuntru și vede și aude totul, nu îți este rușine să gândești și să faci asemenea lucruri. Îți ignori propria ta natură și atragi mânia Zeului.

Când urmează să trimitem un tânăr de pe băncile școlii în viața reală, de ce ne temem că va mânca greșit, că va avea relații nepotrivite cu femeile, că se va înjosi dacă va fi îmbrăcat în zdrențe sau că se va umfla în pene dacă va fi îmbrăcat în veșminte fine? Acest tânăr nu cunoaște Zeul care se află în el, nu știe alături de cine a pornit la drum. Putem să-l suportăm când spune “Aș vrea să te am lângă mine“? Nu este Zeul cu tine? Când îl ai pe El, de ce cauți pe altcineva? Ți-ar spune El altceva?

Dacă ai fi o statuie a lui Phidias, fie Zeus sau Atena, ai ști cine ești și cine este creatorul tău. Iar dacă ai fi înzestrat cu înțelegere, te-ai strădui să nu faci nimic nevrednic de cel care te-a creat sau nevrednic de tine, și nu te-ai arăta necuviincios în fața celor care te privesc. Însă tu, care ai fost creat de Zeus, nu îți pasă ce fel de om te arăți? Se pot compara, în cele două cazuri, un meșteșugar cu celălalt? Sau o operă cu alta? Ce operă de artă are în ea însăși facultățile de care se folosește artistul pentru a o crea? Nu sunt ele din bronz sau marmură, fildeș sau aur? Chiar și Atena lui Phidias, odată ce a întins mâna să primească figurina lui Nike, rămâne cu mâna întinsă așa pe vecie. Însă operele Zeului sunt înzestrate cu puterea de a se mișca și de a respira, precum și cu facultatea care le permite să se folosească de impresii și cu puterea de a le examina.

Fiind opera unui asemenea artist, îl vei necinsti? Nu numai că te-a creat, dar te-a încredințat și te-a lăsat în grija ta, nu a altuia. Vei uita acestea și vei dezonora încrederea care ți-a fost acordată? Dacă Zeul ți-ar fi lăsat un orfan în grijă, l-ai fi neglijat la fel? Totuși, El te-a lăsat pe tine în grija ta și a spus “Nu am pe altcineva mai potrivit decât tine. Păstrează omul acesta pentru mine așa cum este natura lui: modest, de încredere, drept, neclintit, liber de pasiuni și de tulburări.“ Și tu? Nu îl păstrezi așa cum ți-a fost cerut?

Oamenii se vor întreba “de ce este omul acesta așa încrezut și îngâmfat“.

Purtarea mea nu este încă potrivită, asta deoarece nu am încredere în lucrurile care le-am învățat și la care mi-am dat acordul. Încă mă tem de slăbiciunea mea. Lasă-mă numai să capăt încredere și vei vedea o înfățișare și o purtare potrivită. Atunci îți voi arăta statuia, când va fi finisată și lustruită. Crezi că asta este îngâmfare? Oare Zeus din Olympia are o privire încrezută? Nu, privirea lui este de neclintit, precum a celui care este pe cale să spună “cuvântul meu nu înșeală și nu poate fi retras“.

Astfel mă voi arăta în fața ta: de încredere, modest, nobil și netulburat.

“Vrei să spui nemuritor, scutit de bătrânețe și de boală?“

Nu, mă voi arăta precum unul care acceptă moartea și suportă boala cum ar face-o un zeu. Aceasta este puterea care o stăpânesc, atâta pot. Restul este departe de mine. Îți voi arăta mușchii unui filosof.

“Ce mușchi sunt aceștia?“

O dorință care nu eșuează, o aversiune care nu cade în ceea ce vrea să evite, un impuls drept, un țel vrednic, un consimțământ care nu este grăbit. Acestea le vei vedea.

VII. Cum să consulți un prezicător

By Cristian Martin

On 25/01/2021

In Cartea a II-a

Mulți dintre noi își neglijează des îndatoririle, deoarece consultă prezicători atunci când nu este cazul. Poate prezicătorul vedea altceva decât moarte sau pericol sau boala, sau alte lucruri de felul acesta? Dacă trebuie să mă expun pericolului pentru a ajuta un prieten și este datoria mea să-mi risc viața pentru el, ce rost mai are să apelez la divinație?

Nu am înăuntru un prezicător care mi-a spus care este adevărata natură a binelui și a răului, și care mi-a explicat semnele prin care le pot desluși pe ambele? Ce nevoie mai am să consult viscerele animalelor sacrificate sau zborul păsărilor? De ce să ascult prezicătorul când îmi spune că ceva este în interesul meu? Știe el ce este în interesul meu? Știe el ce este bine? A învățat el semnele prin care se distinge binele și răul, așa cum a învățat să citească semnele scrise în viscere? Căci dacă le-a învățat pe acestea, atunci cunoaște și semnele prin care se distinge frumosul și urâtul, dreptatea și nedreptatea.

Treaba ta omule, este să-mi spui ce se profețește: viață sau moarte, sărăcie sau bogăție; dacă acestea sunt în interesul meu sau nu, asta nu te întreb pe tine. De ce nu-ți prezinți opiniile în probleme de gramatică? De ce ți le prezinți în legătură cu aceste subiecte asupra cărora suntem toți în eroare și despre care ne contrazicem reciproc?

O femeie dorea să trimită un vas cu provizii lui Gratilla, în exilul acesteia. Când i s-a spus că Domitian va confisca proviziile pe care vrea să le trimită, ea a răspuns: “Aș prefera ca Domitian să le confiște, decât ca eu să nu le trimit.“

Ce ne determină să ne folosim de divinație așa des? Lașitatea, frica de ceea ce se poate întâmpla. Acesta este motivul pentru care îi lingușim pe prezicători.

“Rogu-te stăpâne, voi moșteni proprietățile tatălui meu?“

“Să vedem. Să oferim un sacrificiu pentru aceasta.“

“Da, stăpâne. Cum este voia sorții!“

Când prezicătorul confirmă că o să primim moștenirea, îi mulțumim de parcă am fi primit-o de la el. Așa ne amăgesc ei.

Ce avem de făcut? Trebuie să lăsăm deoparte dorința și aversiunea când ne prezentăm la prezicător; să mergem precum drumețul care, aflat la răspântie, întreabă omul cu care se întâlnește care dintre drumuri duce către destinația sa, fără să-și dorească mai mult să meargă pe unul dintre drumuri decât pe celălalt. Dorința drumețului nu este să meargă pe un anume drum, ci să ajungă la destinație.

În acest fel trebuie să ne adresăm Zeului, precum unui ghid; la fel cum ne folosim ochii, nu cerându-le să ne arate ce vrem noi, ci primind impresiile lucrurilor așa cum ni le arată ei. În schimb, noi tremurăm și tragem prezicătorul de mână, și ne rugăm de acesta ca și cum ar fi un zeu, spunând “Stăpâne, ai milă! Permite-mi să mă întorc teafăr!“

Sclavule, nu-ți dorești ce este mai bine pentru tine? Există altceva mai bun decât voia Zeului? De ce faci tot ce poți ca să-ți corupi judecătorul și să-ți duci în eroare sfătuitorul?

XXX. Ce trebuie să avem la îndemână când întâmpinăm dificultăți

By Cristian Martin

On 30/11/2020

In Cartea I

Când te vei pregăti să intri la un personaj important, amintește-ți că cineva urmărește de deasupra ce se întâmplă și că trebuie să-l mulțumești pe El, nu pe celălalt. El, cel care este deasupra, te va întreba: “Ce obișnuiai să spui în timpul școlii despre exil, închisoare, lanțuri, moarte sau dizgrație?“

Obișnuiam să spun că aceste lucruri sunt indiferente.

“Ce spui acuma despre ele? S-au schimbat cu ceva?“

Nu.

“Te-ai schimbat tu?“

Nu.

“Spune-mi atunci, care lucruri sunt indiferente?“

Lucrurile care sunt independente de voință.

“Spune-mi, ce urmează din asta?“

Lucrurile care sunt independente de voință nu sunt nimic pentru mine.

“Spune-mi, ce consideri că este binele?“

O voință așa cum se cuvine și știința de a te folosi corect de impresii.

“Și care este țelul?“

Să te urmez pe Tine.

“Și acum, spui aceleași lucruri ca în timpul școlii?“

Da, spun aceleași lucruri ca și atunci.

Intră la acel personaj important cu curaj și nu uita aceste lucruri. Vei vedea cum un tânăr care le-a studiat se comportă printre oameni care nu le-au studiat. Îmi imaginez că vei avea gânduri precum acestea: “M-am pregătit din greu pentru nimica? Asta numesc oamenii putere? Aceasta este anticamera? Aceștia sunt curtenii? Acestea sunt gărzile? Pentru asta am ascultat atâtea lecții? Acestea nu sunt nimica, dar eu m-am pregătit pentru ele de parcă ar fi fost ceva important.“