Unul dintre elevii săi, care părea înclinat către cinism, l-a întrebat pe Epictet ce fel de om trebuie să fie un cinic și care este ideea fundamentală a acestei filosofii.
Vom cerceta acest lucru pe îndelete. Însă îți pot spune că acela care se înhamă la o treabă așa de grea fără ajutorul Zeului, nu are alt scop decât de a se purta indecent în public și își va atrage asupra sa mânia divină. Într-o casă bine administrată, nu vine nimeni să zică “Eu ar trebui să fiu administratorul acestei case“. Căci dacă ar face asta, stăpânul casei, văzând impertinența cu care acesta dă ordine, l-ar trage afară și l-ar biciui.
La fel este și în această mare cetate, care este lumea; și aici este un stăpân care poruncește: “Tu ești soarele, te vei roti și vei da naștere anului și anotimpurilor, vei face fructele să crească și le vei hrăni, vei agita și vei potoli vânturile, vei încălzi cum trebuie trupurile oamenilor. Tu ești vițel, dacă vine leul, fă ce trebuie sau vei suferi. Tu ești taur, vino în față și luptă, căci aceasta este treaba care ți se potrivește și pe care poți să o faci. Tu ești capabil să conduci o armată împotriva Troiei, fii Agamemnon. Tu poți să lupți cu Hector, fii Ahile.“ Iar dacă Tersit ar veni în față să ceară a i se încredința lui comanda, fie nu o va obține, fie, dacă o obține, se va face de rușine în fața multor martori.
La fel și tu, trebuie să te gândești la asta cu multă atenție, căci nu este ceea ce ți se pare ție. Tu îți spui: “Port o mantie acum, voi purta și atunci. Dorm pe pământul tare acum, voi dormi și atunci. Voi căra cu mine o pungă și un toiag, mă voi plimba și voi începe să cerșesc și să-i insult pe cei pe care îi întâlnesc. Dacă voi vedea un bărbat care își smulge părul de pe corp, sau își face frizuri, sau se îmbracă în purpură, îl voi certa.“ Dacă asta îți imaginezi tu că este viața unui cinic, stai departe de ea, căci nu este pentru tine. Însă dacă ai o imagine corectă despre ea și nu consideri că ești nepotrivit pentru așa ceva, haide să cercetăm la ce treabă grea vrei să te înhami.
În primul rând, în ceea ce privește lucrurile care țin de tine, nu trebuie să fii la fel ca acuma. Nu trebuie să aduci vină nici Zeului, nici oamenilor. Va trebui să înlături dorința cu totul și să te folosești de aversiune doar în ceea ce privește lucrurile care țin de voință. Nu trebuie să mai întreții furie, ciudă, invidie sau compătimire. O fată tânără sau un băiat, reputație bună, prăjituri dulci, nimic din toate acestea să nu aibă vreo atracție asupra ta. Căci ceilalți oameni, când se desfată cu asemenea lucruri, au ziduri în jurul lor, sunt la adăpostul casei sau al întunericului, au diverse mijloace prin care să se ascundă. Ei pot să închidă ușa și să spună slugii “Dacă vine cineva spune că sunt plecat, nu sunt acasă“. Însă cinicul, în locul acestor lucruri, nu are ca unică protecție decât respectul de sine; fără el, trăind dezbrăcat și sub cerul liber, se va face de rușine. Acesta îi ține loc de casă, de ușă și de slugă care să-i păzească dormitorul. Acesta îi ține loc de întuneric. Căci el nu trebuie să vrea să ascundă nimic din ceea ce face, deoarece dacă ar face asta ar pierde caracterul unui cinic, al unui om liber care nu are alt acoperiș decât cerul de deasupra sa. Dacă începe să se teamă de vreun lucru extern, apare și nevoia de a se ascunde, însă nu are unde să se ascundă, chiar dacă ar dori asta. Căci unde să se ascundă și cum? Și cât de mult va suferi acest instructor public, acest pedagog, daca va fi cumva prins? Un om cuprins de asemenea frici, mai poate, cu încredere în sine, să aibă autoritate asupra altor oameni? Nu poate, îi este imposibil.
Apoi, va trebui să-ți purifici facultatea conducătoare. Va trebui să menții acest fel de a trăi: “Acum, pentru mine, materialul cu care lucrez este mintea mea, așa cum este lemnul pentru tâmplar sau pielea pentru pantofar. Treaba mea este să mă folosesc cum trebuie de impresii. Trupul și părțile sale componente nu înseamnă nimic pentru mine. Moartea? Las-o să vină când dorește ea, fie pentru tot trupul, fie pentru o parte a sa. Exilul? Poate fi un om exilat din acest univers? Nu se poate. Oricum aș merge, acolo voi găsi soare, lună, stele, vise, semne de la zei. Oriunde aș fi, voi putea conversa cu zeii.“
Fiind astfel pregătit, un cinic nu se va mulțumi cu asta. El știe că este un mesager trimis de către Zeus să arate oamenilor că au rătăcit și că adevărata natură a binelui și a răului nu se află acolo unde o caută ei; iar acolo unde ea se află, ei nici măcar nu gândesc. El mai știe și că este o iscoadă, precum Diogene când a fost adus în fața lui Filip, după bătălia de la Cheronea. Căci, într-adevăr cinicul este precum o iscoadă care cercetează ce este favorabil și ce este potrivnic oamenilor. Este datoria sa să cerceteze cu atenție și să prezinte adevărul, fără să se lase mânat de frică, fără să arate dușmani acolo unde nu sunt și fără să fie tulburat și încurcat de impresiile sale.
Cinicul trebuie să fie pregătit ca, atunci când se ivește ocazia, să urce pe scenă și cu voce tare, să spună precum Socrate: “Oamenilor, unde vă grăbiți? Ce faceți sărmanilor? Precum orbii, rătăciți încoace și-ncolo! Ați luat-o pe arătură, ați pierdut drumul cel bun! Căutați viața bună și fericirea acolo unde nu se găsesc și nu-l ascultați pe acela care vă arată unde să le căutați! De ce căutați afară? Căutați în cele ce țin de trup? Nu se găsește acolo! Dacă nu credeți, priviți la Myro sau la Ophelius! În bogăție? Nu este acolo! Dacă nu mă credeți, priviți la Croesus, priviți la cei care sunt acum bogați, cum viața lor este plină de mâhnire. În putere? Nu este acolo; dacă ar fi, atunci cei care au fost de două sau de trei ori consuli ar fi fericiți, dar nu sunt.“
Pe cine să credem cu privire la lucrurile acestea? Pe tine, care privești din afară și ești uimit de impresii, sau pe ei înșiși? Ce spun ei? Ascultă-i cum suspină și cum se plâng că datorită gloriei și importanței acestor consulate, sunt în primejdie și sunt nefericiți.
În puterea regală? Dacă ar fi acolo, Nero sau Sardanapalus ar fi fost fericiți. Dar nici măcar Agamemnon nu a fost fericit, deși era un om mai bun decât Sardanapalus sau Nero. Când alții dormeau, ce făcea el? “Smocuri de păr își smulgea din cap.“ Și ce-și spunea lui însuși? “Astfel umblu și sunt tulburat, iar inima se zbate să-mi sară din piept.“
Sărmane om, în ce îți merge rău? În ceea ce privește proprietățile tale? Nu. Trupul tău? Nu. Ești bogat în aur și bronz. Problema ta este că ai neglijat și ai ruinat o parte din tine. Care parte? Acea parte prin care ne exercităm dorința și aversiunea, impulsul de acționa sau de a ne înfrâna.
Cum a neglijat-o? Nu cunoaște natura binelui pentru care a fost format de natură și nici natura răului, nu știe ce este al său și ce aparține altora. Atunci când ceva ce aparține altora merge prost, își spune “Vai mie! Grecii sunt în pericol!“ Sărmană este facultatea sa conducătoare, neglijată și neîngrijită.
“Grecii o să piară, uciși de troieni!“
Și dacă nu-i omoară troienii, nu o să moară altfel?
“Ba da. Dar nu toți odată.“
Care este diferența? Dacă moartea este un lucru rău, atunci este la fel de rău și dacă mor împreună și dacă mor separat. Se întâmplă altceva decât separarea sufletului de trup?
“Nu.“
Și dacă mor grecii, îți este ușa închisă? Nu este în puterea ta să alegi moartea?
“Este.“
Atunci de ce te plângi? Tu care ești rege și care deții sceptrul lui Zeus? Un rege nefericit nu poate exista, cum nu poate exista un zeu nefericit. Ce ești tu? La drept vorbind, ești un păstor, căci plângi așa cum plânge un păstor când vine lupul și îi fură o oaie. Și oi sunt cei guvernați de tine. De ce ai venit aici? Îți este în pericol facultatea care se ocupă de dorință sau aversiune, de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna?
“Nu, răspunde el. Soția fratelui meu a fost răpită.“
Și nu este un câștig să scapi de o soție care te înșeală?
“Și să suferim batjocura troienilor?“
Ce fel de oameni sunt troienii? Înțelepți sau proști? Dacă sunt înțelepți, de ce să te lupți cu ei? Iar dacă sunt proști, ce treabă ai cu ei?
Dacă nu în aceste lucruri, atunci unde găsim binele? Spune-ne tu, care ești mesager și iscoadă. Este acolo unde nici nu gândești că este, acolo unde nici nu-l cauți. Căci dacă l-ai căuta, l-ai găsi în tine însuți, și nu ai mai rătăci, nici nu ai căuta la ce aparține altora ca și cum ar fi al tău. Întoarce-ți gândurile către tine însuți, caută principiile tale primare. Ce fel de lucru crezi că este binele?
“Ceva ce curge lin, aduce fericire și nu poate fi împiedicat.“
Cum, nu crezi că prin natura sa este măreț? Nu crezi că este prețios? Nu crezi că este ceva ce nu poate fi stricat? Și unde ar trebui să cauți ceea ce curge lin, ceea ce nu poate fi împiedicat? În ce este servil sau în ce este liber?
“În ce este liber.“
Trupul, îl ai în stăpânire liber sau într-o condiție servilă?
“Nu știu.“
Nu știi că este sclav al febrei, al gutei, al bolilor care afectează ochii sau pântecele, al tiranului, al focului, al fierului, al oricărui lucru care este mai puternic decât el?
“Da, este sclav.“
Atunci cum este posibil ca ceva ce ține de trup să nu poată fi împiedicat? Și cum poate fi măreț sau prețios, ceva este prin natura sa supus morții, ceva ce este pământ și lut? Ei bine, nu deții nimic altceva care să fie liber?
“Poate că nu.“
Cine te poate constrânge să consimți la ceva ce pare fals?
“Nimeni.“
Și cine te poate constrânge să nu consimți la ceva ce pare adevărat?
“Nimeni.“
Atunci vezi că este în tine ceva ce, prin natura sa, este liber. Dar să-ți dorești sau să ai aversiune la ceva, impulsul de a te apropia sau îndepărta de ceva, să te pregătești pentru ceva sau să-ți propui ceva, poate cineva să facă acestea fără ca mai întâi să aibă o impresie că asta este avantajos sau potrivit pentru el?
“Nu poate nimeni.“
Atunci, și aici este ceva liber și nestingherit. Sărmane om, lucrează la asta, ai grijă de asta, caută-ți aici binele.
Cum este posibil ca un om care nu are nimic, nici straie, nici casă, fără adăpost, fără sclavi, care trăiește într-o condiție mizeră, lipsit de cetățenie, să trăiască o viață care curge lin? Iată, Zeul a trimis un om care să vă arate că este posibil.
“Priviți la mine, eu care nu sunt cetățean al nici unei cetăți, care nu am casă, proprietăți sau sclavi; eu dorm pe jos, nu am soție, nu am copii, nu am palat, doar pământul și cerul, și o mantie. Și îmi lipsește ceva? Nu sunt eu fără întristare și fără frică? Nu sunt liber? M-a văzut vreunul dintre voi eșuând în a obține ce doresc? M-a văzut căzând în ceea ce vreau să evit? Am dat eu vina vreodată pe zeu sau pe om? Am acuzat vreodată pe cineva? M-ați văzut vreodată posomorât? Cum mă comport eu cu cei pe care voi îi admirați sau cu cei de care vă este frică? Nu-i tratez ca pe niște sclavi? Este cineva, care atunci când mă vede, să nu mă privească ca pe un rege și un stăpân?“
Acesta este limbajul unui cinic, acesta este caracterul lui și modul lui de viață! Tu spui că este caracteristic cinicilor să aibă o desagă, un toiag și niște fălci puternice; că este caracteristic lor să devoreze tot ce le dai sau să strângă pentru altădată, să insulte fără discriminare pe toți cei pe care îi întâlnesc și să-și afișeze umerii dezgoliți. Cu acestea în gând, tu vrei să te înhami la o asemenea treabă. Înainte de asta uită-te în oglindă, privește-ți umerii, spatele, coapsele! Urmează să te înscrii la jocurile olimpice, nu la vreun alt concurs jalnic și mărunt. La jocurile olimpice, nu-ți este permis să fii învins și apoi să-ți iei tălpășița; vei fi dezonorat în fața lumii întregi, nu doar în fața atenienilor sau a spartanilor sau a nicopolitanilor. Pe lângă asta, un om care se înscrie cu ușurință și nu face față ajunge să fie biciuit, iar înainte de a fi biciuit trebuie să îndure sete și arșiță, și să înghită praf.
Gândește-te cu multă grijă, cunoaște-te pe tine însuți, consultă divinitatea. Nu încerca nimic fără Zeu, iar dacă El te sfătuiește, să știi că vrea ca tu să devii mare, sau vrea să suferi multe lovituri. Căci și acesta este un fir țesut în soarta cinicului: el trebuie să fie biciuit precum un măgar și să-l iubească pe cel care-l biciuie, ca și când ar fi tuturor părinte sau frate.
În schimb, tu, dacă ești biciuit, te ridici în mijlocul tuturor și strigi “O, Cezar, ce dureri sufăr eu în vremea păcii tale! Să mergem să ne înfățișăm în fața proconsulului.“
Dar ce este împăratul pentru un cinic? Sau proconsulul? Sau oricine altcineva cu excepția lui Zeus, cel care l-a trimis pe cinic aici jos și pe care acesta îl slujește? Invocă cinicul pe altcineva decât pe Zeus? Nu știe el că orice dureri ar suferi, acestea reprezintă antrenamentul pe care i l-a hărăzit Zeus? Hercule, atunci când a fost antrenat de Euristeu, nu și-a plâns de milă, ci a îndeplinit ce avea de făcut, fără să ezite. Iar cel care este pregătit și antrenat de către însuși Zeus, să se plângă și să fie supărat? Mai este el demn de a purta toiagul lui Diogene?
Ascultă ce spunea Diogene trecătorilor, când era cuprins de febră: “Netrebnicilor, unde mergeți? De ce nu rămâneți? Mergeți voi tocmai la Olimpia să vedeți atleții cum luptă între ei, și nu doriți să vedeți lupta dintre boală și om?“ Un asemenea om ar acuza Zeul care l-a trimis aici că nu este tratat cum trebuie? Nu, el era mândru de suferința sa și își atribuia rolul de exemplu pentru cei care trecea pe lângă el. Ce acuze să aducă? Că trăiește o viață potrivită, că își afișează virtutea într-o lumină clară? Și ce spunea Diogene despre sărăcie, despre moarte, despre durere? Cum și-a comparat el fericirea cu cea a regelui regilor? Mai degrabă, nu există termen de comparație între cele două. Căci ce fericire poate fi acolo unde există tulburare, supărare, frică, dorință nesatisfăcută, aversiune pentru lucruri care nu pot fi evitate, invidie și gelozie? Iar acolo unde există opinii nesănătoase, toate aceste lucruri apar din necesitate.
La întrebarea unui tânăr, dacă un cinic poate să accepte invitația unui prieten, atunci când este bolnav și prietenul respectiv îl invită în casa sa pentru a se trata, Epictet a răspuns: Unde vei găsi tu prietenul unui cinic? Pentru a fi demn să îi fie prieten, trebuie să fie unul asemenea lui. Un asemenea prieten ar trebui să împartă sceptrul și împărăția cinicului, să fie vrednic de această slujbă, dacă vrea să fie considerat vrednic de a fi prietenul cinicului, așa cum Diogene a fost vrednic să fie prietenul lui Antistene sau cum Crates a fost apoi prietenul lui Diogene. Crezi că dacă cineva îl salută pe cinic atunci când îl întâlnește înseamnă că este prietenul său? Crezi că cinicul va considera că acel om este vrednic de a-l primi pe cinic în casa sa? Dacă la asta te gândeai, mai degrabă caută o grămadă de bălegar, care să te protejeze de vânt și de frig, cât timp suporți boala. Mi se pare că tu de fapt vrei să stai în casa altuia și să fii bine hrănit o vreme. Dacă așa stau lucrurile, de ce vrei să te înhami la o treabă așa grea?
“Dar să se căsătorească și să facă copii sunt datorii importante pentru un cinic?“ întrebă același tânăr.
Într-o societate compusă din oameni înțelepți, probabil că nu s-ar grăbi nimeni să adopte stilul de viață al unui cinic. Căci pentru cine să adopte el această viață? Și chiar dacă presupunem că ar face-o, nimic nu l-a împiedica să se căsătorească și să facă copii; căci soția sa ar fi asemenea lui, la fel și socrul său, iar copiii săi vor fi crescuți în aceeași manieră.
Însă având în vedere condiția actuală a lumii, care se aseamănă cu un câmp de luptă, cinicul trebuie să fie liber de distrageri pentru a sluji permanent administrația divină. El trebuie să fie capabil să se plimbe liber printre oameni, fără a fi legat de datoriile și legăturile obișnuite din viața omului. Dacă ar fi legat de acestea și le-ar neglija, ar mai putea el să păstreze caracterul unui om bun și onorabil? Iar dacă s-ar ocupa de ele, ar pierde caracterul de mesager, de iscoadă și de crainic aflat în slujba Zeului. El ar trebui să facă unele lucruri pentru socrul său, pentru alte rude ale soției sale și pentru soția sa. Nu va putea să fie și un cinic și, în același timp, să-și întrețină familia și să aibă grijă de membrii acesteia când sunt bolnavi. Să nu mai vorbim de restul lucrurilor de care ar avea nevoie: un vas în care să încălzească apa pentru baia copilului, lână pentru soția sa când naște, ulei, pat, cană; astfel, numărul lucrurilor necesare în casă tot crește, pe lângă toate celelalte treburi și distrageri pe care nici nu le mai enumăr.
Ce se întâmplă atunci cu acest rege al nostru, care se dedică interesului public? “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“ Datoria sa este să se îngrijească de alții, de cei care sunt căsătoriți și au copii; să observe cine se comportă cum trebuie față de soția sa și cine nu, cine este certăreț, care familie este gospodărită bine și care nu este; să-și facă rondul precum un doctor și să ia pulsul celorlalți. Unuia îi pune diagnostic febră, altuia migrene și altuia gută. Unuia îi prescrie să se abțină de la mâncare, iar altuia să mănânce, unuia să nu meargă la băi, altuia îi prescrie bisturiu și altuia cauterizare. Cum ar putea un om să găsească timp pentru toate acestea, atunci când este implicat în datoriile vieții de familie? Nu va trebui să le ofere copiilor săi haine să îmbrace și paturi în care să doarmă? Nu va trebui să-i trimită la învățătură și să le asigure instrumente de scris? Căci aceștia nu se pot naște direct cinici. Astfel, mai bine i-ar arunca imediat ce se nasc, decât să-i omoare așa. Vezi prea bine la ce îl reducem pe cinic în felul ăsta, cum îl lipsim de regalitatea sa.
“Dar Crates și-a luat soție.“
Vorbești de un caz special, care s-a născut din dragoste, în care soția era și ea asemenea lui Crates. Discuția noastră se referea la o căsătorie normală, care este predispusă la a distrage cinicul de la chemarea sa. Iar din cercetarea noastră rezultă că în lumea actuală, căsătoria nu este potrivită pentru un cinic.
“Atunci cum va merge societatea mai departe?“
Crezi că aduc beneficii mai mari pentru societate cei care aduc pe lume doi-trei plozi neastâmpărați, să rămână în locul lor, sau cei care, în măsura puterilor lor, veghează asupra tuturor celorlalți oameni, observând ce fac aceștia, cum trăiesc, cu ce se ocupă, ce datorii își neglijează? Crezi că Teba a primit beneficii mai mari de la cei care i-au lăsat copii, sau de la Epaminondas, care a murit fără urmași? Crezi că Priam, care a avut cincizeci de copii, netrebnici toți, sau Danaus sau Aeolus, au adus societății mai multe beneficii decât Homer? Crezi că nu este în van sacrificiul cuiva care conduce o armată sau compune o epopee, chiar dacă aceste activități îl împiedică să se căsătorească și să facă copii; în schimb, regatul unui cinic nu merită același preț?
Noi nu-i contemplăm caracterul lui Diogene și nici nu-i înțelegem măreția. În schimb, privim la cinicii din zilele noastre. “Câini care așteaptă la masă, străjeri ai porții“, ei nu au nimic în comun cu cinicii din vechime, decât obiceiul de a slobozi vânturi în public. Dacă am ști ce este un cinic, nu ne-am mai mira și nu ne-am mai întreba de ce acesta nu se căsătorește și nu face copii. Cinicul este părinte al tuturor oamenilor. Bărbații sunt fiii săi, iar femeile sunt fiicele sale. Astfel, el pe toți și-i apropie și de toți se îngrijește precum un părinte. Crezi că din pură obrăznicie îi mustră el pe toți cei pe care-i întâlnește? Nu, o face precum un părinte, precum un frate, precum cineva care este în slujba lui Zeus, părintele tuturor.
Vrei să mă întrebi dacă cinicul trebuie să se preocupe cu politica. Ești nebun dacă crezi că există o politică mai importantă decât cea cu care se ocupă el. Ai vrea ca el să cuvânteze în fața atenienilor despre venituri și despre provizii? El trebuie să discute cu toți oamenii, fie ei atenieni, corintieni sau romani. Și nu despre venituri și provizii să discute cu ei, nici despre război sau pace, ci despre fericire și nefericire, despre ce este favorabil și ce este nefavorabil, despre servitute și libertate. Când un om este implicat într-o asemenea politică, tu întrebi dacă ar trebui să se implice în cealaltă politică și să dețină funcții publice? Nebunule, ce funcții mai importante decât cea pe care o ocupă acum?
Pentru un astfel de om, este de asemenea necesar să dețină o anume constituție fizică. Dacă el pare bolnăvicios, subțire și palid, mărturia sa nu va avea aceeași greutate. Prin calitățile sufletului său, el trebuie să arate oamenilor de rând că este posibil să fii bun și nobil chiar și în absența lucrurilor pe care ei le admiră. Iar prin constituția sa fizică, el trebuie să arate că o viață simplă și frugală, trăită sub cerul liber, nu dăunează corpului. “Priviți, spune el, atât eu cât și corpul meu stăm mărturie.“ Așa a procedat și Diogene, care apărea întotdeauna plin de vitalitate și atrăgea atenția multora prin constituția sa fizică. Însă un cinic care arată demn de milă, precum un cerșetor, îi va îndepărta și îi va scârbi pe ceilalți. El nu trebuie să fie nici murdar, astfel încât să fugă lumea de el. Cu toată asprimea vieții sale, el trebuie să fie curat și atrăgător.
Pe lângă acestea, cinicul trebuie să dea dovadă de tact și de istețime, fără ele nefiind decât un flecar nătâng și nimic mai mult. Acestea îi sunt necesare pentru a răspunde pertinent și cu promptitudine, în orice situație. Așa cum Diogene a răspuns celui care l-a întrebat “Tu ești Diogene, cel care nu crede în zei?“, cu “Cum ar fi asta posibil, dacă cred că zeii te detestă pe tine?“ Iar altădată, când Alexandru, l-a surprins dormind și a spus “Unui sfetnic al obștii nu-i este dat să doarmă cât e noaptea de lungă“, Diogene, încă buimac de somn, a răspuns “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“
Însă, mai presus de toate, facultatea sa conducătoare trebuie să fie mai pură decât soarele. Dacă nu este, atunci cu siguranță este un escroc și om fără principii, de vreme ce el însuși este amestecat în vreun viciu în timp ce îi mustră pe alții. Căci vezi cum stă treaba; regii și tiranii au gărzile lor înarmate, care le permit să mustre și să pedepsească pe alții care greșesc, deși ei înșiși sunt ticăloși; însă unui cinic, nu armele sau gărzile, ci propria sa conștiință îi conferă autoritate. Atunci când este conștient că a vegheat și a muncit pentru ceilalți, când doarme în curățenie și se trezește curat, când toate gândurile sale sunt gândurile unui prieten al zeilor, al unuia care servește zeii și participă la guvernarea divină a lui Zeus, când în toate ocaziile este pregătit să spună “Condu-mă tu, o Zeus, și tu, soartă“ și “Dacă aceasta este voința zeilor, atunci așa să fie“; atunci de ce să nu aibă încredere să vorbească liber fraților săi, fiilor săi, într-un cuvânt, neamurilor sale?
Un om a cărui minte este dispusă astfel nu este băgăcios sau impertinent, căci atunci când veghează asupra altora, el își vede de treaba sa. Dacă nu cumva nu vrei să spui că și un general este băgăcios atunci când își inspectează soldații, când îi privește și îi cercetează, sau când îi pedepsește pe cei nedisciplinați. Însă dacă tu ascunzi o prăjitură la spate, în timp ce îi mustri pe alții, o să-ți spun “Nu mai bine te ascunzi tu într-un colț și mănânci ce ai furat? Ce treabă ai tu cu ce fac alții?“ Căci, cine ești? Ești tu taurul care conduce cireada? Ești tu regina albinelor? Dacă da, arată semnele regale, cele care ți-au fost conferite de către natură! Însă dacă ești un trântor care revendică regatul albinelor, vei fi alungat de concetățenii tăi, la fel cum sunt alungați trântorii de albine.
Pe lângă toate acestea, cinicul trebuie să fie înzestrat cu o asemenea răbdare încât oamenii obișnuiți să-l creadă lipsit de sentimente precum o piatră. Ocări, lovituri sau insulte nu reprezintă nimic pentru el; își predă trupul oricui dorește, să facă ce vrea cu el. Căci el păstrează la îndemână ideea că ceea ce este inferior trebuie să fie biruit de ceea ce este superior, în acel domeniu în care este inferior, și că cel slab este inferior celui puternic și un singur corp este inferior mulțimii. Astfel, el nu intră niciodată într-o luptă în care poate fi biruit, ci renunță imediat la lucrurile care aparțin altora și nu revendică nimic din ceea ce este servil.
În ceea ce privește voința și modul în care se folosește de impresii, vei constata că are atât de mulți ochi, încât Argus era orb în comparație cu el. Este vreodată pripit consimțământul său? Este impulsul său repezit? Eșuează vreodată dorința sa? I se întâmplă lucrul de care se ferește? Îi lipsește ceva țelului său? Caută vină altora? Este descurajat? Este invidios? Către acestea, el își îndreaptă întreaga sa atenție și energie. În ceea ce privește toate celelalte, doarme liniștit. Totul este pace. Niciun hoț nu-i poate fura voința, niciun tiran nu i-o poate stăpâni. Îi pot stăpâni sau fura doar trupul și nimicurile pe care le posedă. Și nu va primi funcții și onoruri. Dar ce îi pasă lui de toate acestea? Dacă cineva vrea să-l înspăimânte folosindu-se de ele, îi spune “Du-te de aici! Caută copii, să-i sperii. Măștile par înfricoșătoare pentru ei, dar eu știu că sunt din lut și sunt goale pe dinăuntru.“
Asta este treaba la care vrei să te înhami. Prin urmare, te implor, mai amână puțin și cercetează întâi dacă ești pregătit. Vezi ce i-a spus Hector lui Andromaca, “Întoarce-te acasă și țese. Războiul este grija bărbaților și grija mea, mai presus decât a altora.“ El era conștient de înzestrările sale și de slăbiciunea ei.