...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Paconius Agrippinus

II. Cum omul poate să-și păstreze caracterul în orice situație

    Ființei raționale doar iraționalul îi este insuportabil; în schimb ceea ce este rațional este și tolerabil. Loviturile nu sunt în mod natural intolerabile. Cum este posibil acest lucru? Vezi cum spartanii îndurau biciul după ce învățau că biciuirea este în conformitate cu rațiunea. Nici chiar sinuciderea nu este intolerabilă, căci dacă un om ajunge la concluzia că aceasta este o acțiune rațională, se duce și se spânzură. Pe scurt, dacă vei căuta, vei afla că nimic nu mâhnește omul mai mult decât ceea ce este irațional, și, pe de altă parte, către nimic altceva nu se simte omul mai atras decât către rațional.

    Dar raționalul și iraționalul apar în forme diferite persoanelor diferite, la fel ca și binele sau răul, sau precum ceea ce este avantajos și ceea ce nu este avantajos sunt percepute diferit de către oameni diferiți. Acesta este principalul motiv pentru care avem nevoie de instruire, pentru a învăța cum putem adapta ideile de rațional și irațional la condițiile specifice ale vieții astfel încât să putem trăi în armonie cu natura. Însă, pentru a decide ceea ce este rațional și ce este irațional, nu trebuie să evaluăm doar lucrurile externe, cât mai ales fiecare trebuie să ia în considerare ceea ce este în armonie cu caracterul său propriu. Pentru un om poate sa fie rațional să se ocupe cu cea mai josnică slujbă, atunci când alternativa este să fie lovit sau să rămână flămând. Unui alt om, nu doar acea slujbă i s-ar părea intolerabilă, ci chiar gândul că ar putea accepta ca altcineva să facă acel lucru i-ar părea intolerabil. Dacă mă întrebi pe mine ce ar trebui să faci tu într-o asemenea situație, îți voi răspunde că să mănânci este mai bine decât să fii flămând, iar să nu fii lovit este preferabil alternativei; dacă acestea sunt lucrurile cărora le acorzi importanță atunci fă acea slujbă josnică.

    “Dar asta nu ar fi onorabil pentru mine”, spui tu. Ei bine, este treaba ta dacă vrei să pui și asta în balanță, nu a mea. Căci tu te cunoști pe tine însuți, tu știi ce lucruri sunt importante pentru tine și tu știi care este prețul pentru care te vinzi. Pentru că oameni diferiți au prețuri diferite.

    Din acest motiv, atunci când Florus se frământa dacă să meargă la spectacolele lui Nero sau nu, și dacă să participe el însuși în ele, Agrippinus i-a spus “Du-te!”; la care Florus a întrebat “Dar tu de ce nu te duci?”, iar răspunsul primit a fost “Deoarece eu nici măcar nu iau în considerare acest lucru.” Căci un om care ajunge să pună pe aceeași balanță propriul caracter cu lucrurile externe, este foarte aproape de a-l pierde. 

    Dacă mă întrebi ce prefer, viața sau moartea? Răspund viața. Durerea sau plăcerea? Răspund plăcerea.

    “Dar dacă nu particip la spectacole îmi va tăia capul!”

    În cazul asta, du-te şi participă, dar eu nu voi veni. “De ce?” “Deoarece tu nu te consideri decât un fir de ață într-o tunică. Este potrivit pentru tine să te gândești cum să faci să fii la fel ca restul oamenilor, precum un fir de ață nu este cu nimic superior celorlalte fire din țesătură. Dar eu vreau să fiu purpură, acea culoare care acordă distincție și frumusețe restului. De ce aş vrea eu să fiu asemenea celorlalți? Și dacă sunt asemenea lor, cum aş mai putea fi purpură?”

    Priscus Helvidius de asemenea a înțeles asta și a acționat întocmai. Iar atunci când Vespasian i-a trimis vorbă să nu vină la întrunirea Senatului, Priscus a răspuns “Este în puterea ta să îmi interzici să fiu senator, însă câtă vreme sunt trebuie să particip.”

    “În cazul acesta poți să vii, dar păstrează tăcerea”, a zis împăratul.

    “Dacă nu o să mă întrebi nimic, o să păstrez tăcerea.”

    “Dar sunt obligat să-ți acord cuvantul.”

    “Iar eu sunt obligat să spun ceea ce consider corect.”

    “Dar dacă vei face asta, voi fi nevoit să te omor.”

    “Și când am pretins eu că sunt nemuritor? Tu îți faci datoria ta, eu pe a mea. Dacă a ta este să omori, a mea va fi să mor fără sa tremur; dacă a ta este să trimiți în exil, a mea este să plec fără să mă plâng.”

    Întrebi ce bine a putut face Priscus, un singur om împotriva împăratului romanilor? Ce bine face purpura togăi? Doar atât, îi acorda distincție și iese în evidență ca un exemplu excepțional în fața celorlalți. Un alt om, dacă împăratul i-ar fi cerut să nu participe în Senat, ar fi spus “Mulțumesc ție că m-ai cruțat.” Însă unui asemenea om, Vespasian nu ar fi avut niciun motiv să-i interzică să participe, deoarece ar fi știut dinainte că un asemenea om ar sta mut ca o statuie, sau, dacă i s-ar cere să vorbească ar spune numai ce dorește Cezarul să audă și încă ceva în plus.

    În același spirit a ales și un anume atlet, atunci când era în pericol să moară dacă nu i se amputau organele genitale. Fratele său, care era filosof, a venit și l-a întrebat “Ei bine frate? Lăsăm bisturiul să-şi facă treaba ca să te poți întoarce în gymnasium?” Dar atletul a ales sa persiste în hotărârea sa și să moară. Cum a murit mă întrebi? Ca un om, un om care a participat şi a învins la Olympia, un om care și-a petrecut viața în gymnasium, nu unul care tocmai s-a înscris la școala lui Bato. Un alt om ar fi acceptat să-i fie tăiat și capul , dacă asta însemna să trăiască în continuare.

    Asta înseamnă să-ți păstrezi caracterul puternic, asta este hotărârea celor care s-au obișnuit să ia seama la propriul caracter în orice decizie ar avea de luat.

    “Haide Epictet, bărbiereşte-te!”

    Dacă sunt un filosof răspund “Nu o să-mi tai barba.”

    “În cazul acesta îți voi tăia capul!”

    Taie-l atunci, dacă aşa socotești tu că-i mai bine.

    Unul dintre ascultători a întrebat “Cum poate un om afla ceea ce este potrivit propriului caracter?”

    Cum poate taurul, atunci când leii atacă, să descopere singur cu ce putere a fost înzestrat și să se pună între prădător și propria turmă? Este clar că odată cu aceasta putere a primit și cunoștința că o are. Deci oricare dintre noi, care are asemenea capacități nu va fi inconştient cu privire la ele. Precum taurul, un om cu natura nobilă nu devine brav sau nobil dintr-o dată; trebuie să se antreneze din timpul iernii pentru campania din vară și să nu se îndrepte cu ușurință către lucruri care nu sunt în interesul său.

    La un singur lucru să ai grijă, cu ce preț ești pregătit să-ți vinzi propria voință. Dacă nu pentru altceva, atunci pentru asta: ai grijă să nu o vinzi ieftin. Căci ceea ce este superior și măreț, poate că nu-i aparține decât lui Socrate sau altora ca el.

    “Dacă aceasta este natura noastra, de ce nu mai mulți dintre noi arată acest caracter?”

    Oare toți caii sunt rapizi în galop, sau toți câinii sunt la fel de buni în a adulmeca urmele?

    “Ce mă fac atunci? Dacă nu am fost înzestrat în mod natural, să mă complac și să nu fac niciun efort din cauza asta?”

    În niciun caz. Epictet nu îi este superior lui Socrate, dar dacă este egalul lui asta îmi este de ajuns. Căci deși nu voi fi niciodată un Milo, asta nu înseamnă că îmi neglijez corpul; deși nu voi fi vreun Cresus, nu înseamnă că îmi neglijez averea. Într-un cuvânt nu trebuie să ne abandonăm eforturile într-un anumit domeniu doar pentru ca deznădăjduim că nu vom ajunge pe cea mai înaltă treaptă.

I. Despre lucrurile care sunt în puterea noastră și cele care nu se află în puterea noastră

    Dintre toate facultățile (cu excepția celei pe care urmează să o menționez), nu vei găsi niciuna capabilă să se contemple pe ea însăşi, şi, în consecință, niciuna capabilă de a se aproba sau dezaproba. Cât de departe posedă gramatica puterea de contemplare? Doar până la a putea forma o judecată legată de modul în care cuvintele sunt scrise sau vorbite. Dar arta muzicii? Doar până la a putea judeca linia melodică. Poate vreuna dintre ele să se contemple pe ea însăşi? În niciun caz. Atunci când trebuie să scrii ceva prietenului tău, gramatica îți va spune ce cuvinte să folosești și în ce ordine să le scrii; dar ce să scrii şi ce să nu scrii, gramatica nu-ți poate spune. La fel și muzica cu sunetele muzicale; dar dacă ar trebui în momentul actual să cânți din voce sau la lăută, sau să nu cânți deloc, asta muzica nu-ți poate spune. Atunci, ce facultate îți poate răspunde la aceste întrebări? Cea care se contemplă atât pe ea însăși cât și toate celelalte lucruri. Și cum se numește această facultate? Rațiunea, ea singură se poate examina pe ea însăși, ce este, ce putere și ce talent posedă, doar ea poate cerceta celelalte facultăți. Ce altceva îți poate spune că aurul este frumos? Căci aurul nu-ți poate spune. Evident, doar facultatea capabilă de a judeca impresiile îți poate spune asta. Ce altceva poate judeca celelalte facultăți, precum gramatica sau muzica, arătându-ți când și cum anume să le folosești? Este doar rațiunea și nimic altceva.

    Așa cum se cade, zeii au lăsat în mâinile noastre acel ceva ce este mai bun decat toate și stăpân al tuturor celorlalte lucruri, puterea de a judeca în mod corect impresiile. Însă toate celelalte nu le-au lăsat în mâinile noastre. Oare nu au vrut să ni le lase și pe celelalte în puterea noastră? După mine, eu cred că dacă ar fi putut, ne-ar fi lăsat și alte lucruri în puterea noastră, însă în mod sigur nu au putut. Trăind pe acest pământ, legați fiind de trupul acesta și de cei din jurul nostru, cum ar fi fost posibil să avem și celelalte în puterea noastră fără a fi stânjeniți în aceasta de cele externe nouă?

    Dar ce spune Zeus? “Epictet, dacă ar fi fost posibil, ți-aș fi lăsat și bietul tău trup și măruntele tale proprietăți libere și lipsite de piedici. Însă nu uita niciodată asta – acest corp nu este al tău, este doar lut însuflețit. Şi cum nu am putut să ți-l las liber și lipsit de piedici, ți-am lăsat în schimb un mic fragment de divinitate, facultatea de a căuta sau de a evita un lucru, cea în puterea căreia se află dorința și aversiunea, într-un cuvânt, facultatea de a judeca în mod corect impresiile. Dacă vei fi atent cu aceasta și o vei considera singurul tău lucru de preț, niciodată nu vei fi stânjenit, nu vei întâlni piedici, nu te vei plânge, nu vei învinui și nu vei linguși pe nimeni.”

    Îți par toate astea lucruri mărunte? Sper că nu. Fii mulțumit cu ele și mulțumește zeilor.

    Însă, după cum stau lucrurile, deşi este în puterea noastră să fim atenți la un lucru și să ne dedicam acestuia, noi preferăm să fim atenți la multe alte lucruri și să fim legați de acestea – de trup sau proprietăți, de frate, copil, prieten sau sclav. De vreme ce suntem legați de toate aceste lucruri, suntem supuși constrângerilor și suntem tulburați de ele. Astfel când vremea este potrivnică pentru a ieși în larg, stăm, ne frământăm și ne întrebăm în ce direcție bate vântul. Vântul bate către nord. Ce treabă avem noi cu asta? “Dar cand va bate într-o direcție propice?” Când va dori el, omule, sau când va vrea Aeolus; deoarece Zeul l-a lăsat pe Aeolus stăpân peste vânturi, nu pe tine. În cazul ăsta ce pot face? În cazul ăsta trebuie să ne folosim cât mai bine de lucrurile care depind de noi, iar de celelalte după cum este natura lor. La ce mă refer prin natura lor? După cum este voința divină. 

    “Și dacă urmează să-mi pierd capul? Trebuie să fiu eu singurul?” Dar ce-ai vrea omule, dacă și-ar pierde toți capul, te-ar consola cu ceva? Nu-ți vei întinde singur grumazul, precum a făcut Lateranus la Roma când Nero a ordonat să fie decapitat? Căci el și-a întins grumazul și a primit prima lovitură, însă cum aceasta a fost firavă, a tresărit și s-a retras pe moment, dar l-a întins înapoi. Și înainte de asta, când a fost vizitat de Epaphroditus, libertul lui Nero, iar acesta a început să-l interogheze cu privire la ofensa adusă, Lateranus a spus “Dacă aleg sa spun ceva, îi voi spune direct stăpânului tău.”

    Ce-ar trebui un om sa aibă la îndemână în aceste situații? Ce altceva decât aceasta: “Ce este treaba mea și ce nu este treaba mea? Ce depinde de mine și ce nu depinde de mine”?

    Trebuie să mor. Trebuie oare să mor lamentându-mă? Trebuie să fiu înlănțuit. Oare trebuie să mă și plâng de asta? Voi fi exilat. Mă poate opri cineva să merg în exil cu zâmbetul pe față, mulțumit și cu bunǎ dispoziție?

    “Spune-mi secretul tău?” Asta nu o s-o fac, deoarece asta este în puterea mea. “Dar te voi pune în lanțuri.” Omule, ce spui acolo? Eu, în lanțuri? Poți să-mi pui piciorul în lanțuri, dar voința nici măcar Zeus nu poate să mi-o inlantuie. “Te voi arunca în închisoare!” Bietul meu trup, vrei să spui. “Voi pune să ți se taie capul!” Și? Când am pretins eu că sunt singurul om din lume care nu poate fi descăpățânat?

    Acestea sunt lucrurile la care filosofii ar trebui sǎ se gândească, pe care ar trebui să le scrie în lecțiile lor zilnice, în care ar trebui să se instruiască singuri.

    Thrasea obișnuia să spună “Aş prefera să fiu ucis astăzi decât să fiu exilat mâine.” Ce i-a spus atunci Rufus? “Dacă ai alege moartea pentru că este nenorocirea mai mare, cât de mare este atunci nebunia ta? Însă dacă o alegi ca fiind nenorocirea mai mică, cine ți-a dat această alegere? Oare nu ar trebui să înveți cum să fii mulțumit cu ceea ce ți-a fost dat ție?”

    În același spirit, Agrippinus obișnuia să spună “Nu o să fiu un obstacol pentru mine.” Când a primit vești că urmează să fie judecat în Senat a răspuns: “Să sperăm că va ieși bine, însă este a cincea oră din zi” – aceea era ora la care își făcea exercițiile fizice urmate de o baie rece – “să ne apucăm deci de exerciții”. Tocmai cand terminase cu acestea, au venit și i-au dat vestea “Ai fost condamnat!”. “La exil sau la moarte?”, întreabă el. “Exil.” “Și proprietățile mele?” “Nu-ți vor fi confiscate.” “În cazul acesta, să mergem la Aricia și să luăm cina.”

    Asta înseamnă să fii instruit în ceea ce un om ar trebui să studieze; despre cum poți să-ți păstrezi voința de a obține și de a evita liberă de orice impediment, liberă de tot ceea ce un om ar trebui să evite. Trebuie să mor? Dacă acuma, atunci sunt gata să mor. Dacă mai încolo, atunci acum voi cina deoarece este ora cinei; apoi cand va veni vremea o să mor. Cum? Precum un om care înapoiază ceva ce nu-i aparține.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén