Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Logica

XXI. Împotriva celor care adoptă cu ușurință profesia de dascăl

By

On 27/12/2021

In Cartea a III-a

    Cei care au învățat numai precepte și nimic altceva, sunt grăbiți să le vomite afară, la fel cum oamenii cu stomac sensibil vomită mâncarea. Întâi digeră cum trebuie preceptele tale și astfel nu le vei mai vomita. Nedigerate, ele devin un adevărat vomitiv, impure și necomestibile. După ce le digeri, arată-ne că facultatea ta conducătoare este schimbată, la fel cum atleții arată prin mușchii lor rezultatul exercițiilor și al dietei, la fel cum cei care stăpânesc o meserie pot să arate ce au învățat. Tâmplarul nu vine și spune “Ascultați-mă cum vorbesc despre tâmplărie“, însă odată ce se angajează să ridice o casă, o construiește și astfel arată că își cunoaște meseria. 

    Fă și tu la fel: mănâncă, bea, îmbracă-te precum un om; căsătorește-te, fă copii, fă-ți datoriile de cetățean; îndură insulte, rabdă un frate nerezonabil, rabdă un tată, un fiu, un vecin, un tovarăș de călătorie. Arată-ne că poți să faci asta, ca să vedem că ai învățat ceva de la filosofi.

    Nu tu. Tu spui: “Veniți și ascultați-mă cum citesc comentarii.“

    Pleacă de aici, caută altcineva pe care să-ți verși voma.

    “Te asigur că îți voi expune doctrinele lui Chrysippus cum nimeni altcineva nu poate. Voi despărți în bucăți ce spune el și-ți voi prezenta clar. La acestea voi adăuga, unde este posibil, ceva din verva lui Antipater sau a lui Archedemus.“ 

    Ce? Pentru asta vrei ca tinerii să-ți părăsească ținutul natal și părinții? Să te asculte pe tine cum explici cuvinte? Nu ar trebui să se întoarcă pregătiți să-i rabde pe alții și să lucreze cu ei, liniștiți și liberi de tulburări, pregătiți cu provizii care să le ajungă pentru tot parcursul vieții, care să le permită să rabde bine și onorabil orice s-ar întâmpla? 

    Și cum ai putea să le oferi ceva ce nici tu nu deții? Căci principala ta ocupație a fost să rezolvi silogisme, argumente variabile și raționamente în care se ajunge la o concluzie prin întrebări și răspunsuri.

    “Dar cutare persoană ține prelegeri. Eu de ce să nu o fac?“

    Sclavule, nu poți face asta fără pregătire și la întâmplare. Asta cere să ai vârsta potrivită, să trăiești o anume viață și să fii călăuzit de către Zeu. Tu spui că nu e adevărat, însă nimeni nu părăsește portul într-un voiaj, fără ca înainte să sacrifice zeilor și fără să le ceară ajutorul. Nimeni nu seamănă la întâmplare, ci doar după ce au invocat-o pe Demetra. 

    Va fi în siguranță un om care se înhamă la o treabă atât de importantă precum aceasta fără ajutorul zeilor? Iar pentru cei care vin la prelegerile lui, va fi favorabilă această venire? Omule, de ce te apuci să transformi misterele în ceva profan? Tu spui “Există un sanctuar la Eleusis, uite, este unul și aici; există un hierofant acolo, voi face unul și aici; există un crainic acolo, și eu voi numi un crainic; există un purtător al făcliei acolo, și eu voi avea un purtător al făcliei; sunt făclii acolo, la fel și aici. Vorbele rostite sunt la fel. Ce diferență este între ce facem noi și misterele eleusine?“ 

    Omule lipsit de pietate, cum să nu fie diferență? Beneficiile aduse de mistere depind de timpul și de locul potrivit. Ele trebuiesc pregătite cu sacrificii și rugăciuni. Trebuie să te apropii de ele cu trupul purificat și cu mintea dispusă și pregătită pentru ritualuri străvechi și sfinte. Doar așa aduc beneficii misterele. Doar așa ajungem la concluzia că toate aceste lucruri au fost stabilite de către cei din vechime pentru educația și pentru îndreptarea noastră. Dar tu vrei să ții prelegeri și să le dezvălui la timpul nepotrivit și în locul nepotrivit, fără sacrificii și fără rugăciuni. Nu ai îmbrăcat roba pe care o poartă hierofantul, nu ai părul pregătit și nici acoperit precum el; nu ai vocea potrivită și nici vârsta potrivită, nu te-ai purificat precum el. Tu doar ai învățat cuvintele și pretinzi că acestea sunt sacre prin ele însele.

    Altfel trebuie să te apropii de aceste lucruri. Este vorba de un lucru important și pătruns de mister, nu este un dar care să fie împărțit tuturor deopotrivă. Să ai în grija ta tinerii, cere mai mult decât doar înțelepciune. Un om trebuie să aibă o anumită pregătire și potrivire pentru asta, o anume capacitate fizică. Și, pe deasupra, trebuie să fie îndrumat de Zeu către această îndeletnicire, așa cum a fost îndrumat Socrate să cerceteze oamenii, Diogene să-i mustre într-o manieră autoritară, sau Zenon să-i învețe pe alții și să formuleze precepte.

    Este ca și cum ai deschide un oficiu de doctor, doar cu niște doctorii, pe care însă nu știi și nici nu cauți să înveți unde și cum trebuiesc folosite. “Uite, spui tu, omul acela vinde pomadă pentru ochi. La fel și eu.“ Dar ai și îndemânarea de a o folosi? Știi tu unde, cum și cui îi face bine? De ce te joci la întâmplare cu lucruri de cea mai mare importanță? De ce ești nesăbuit? De ce te apuci de ceva ce nu se potrivește cu ce poți tu? Las-o pentru cei care pot să o facă și care o fac cu distincție.

    Nu adu dezonoare filosofiei prin acțiunile tale și nu te alătura celor care îi strică reputația. Dacă studiul preceptelor te atrage, rămâi tăcut și întoarce-le pe toate părțile la tine în minte. Însă nu îți spune filosof. Și dacă cineva spune că ești, să-l contrazici spunând “Acest om greșește. Sunt neschimbat. Dorințele mele, impulsurile mele, consimțământul meu, toate sunt așa cum sunt. Într-un cuvânt, nu m-am schimbat deloc în ceea ce privește modul în care mă folosesc de impresii.“

    Astfel să gândești, astfel să vorbești despre tine, dacă vrei să gândești cum trebuie. Dacă nu, continuă să te comporți la întâmplare și să faci aceleași lucruri pe care le faci acuma, că ți se potrivește.

II. Care sunt disciplinele în care trebuie să se antreneze cel care face progrese

By

On 16/08/2021

In Cartea a III-a

    Trei sunt disciplinele în care trebuie să se antreneze cel care este bun și nobil. Prima disciplină ține de dorință și de aversiune; în acest domeniu te antrenezi să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce dorești să eviți. A doua disciplină ține de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna; în general, de ceea ce trebuie să facă un om, astfel încât acțiunile sale să nu fie neglijente și să corespundă ordinii și rațiunii. A treia disciplină ține de consimțământ, să nu ne înșelăm și să nu gândim la întâmplare. 

    Dintre acestea, prima disciplină este cea mai importantă și nu poate fi amânată. Ea se preocupă cu emoțiile puternice, deoarece aceste emoții nu se nasc din nimic altceva decât din dorințe sau aversiuni eșuate. Acestea aduc cu sine tulburare, neliniște, ghinion, nenorocire, suferință, lamentare, invidie; ele îi fac pe oameni geloși și invidioși, pasiuni care ne împiedică să ascultăm de rațiune.

    A doua disciplină se ocupă cu datoriile pe care le are omul; căci nu trebuie să fiu fără sentimente precum o statuie, ci să întrețin relațiile naturale și cele dobândite, ca om religios, ca fiu, părinte, cetățean.

    A treia disciplină este pentru cei care deja fac progrese. Ea este cea care aduce certitudine și siguranță lucrurilor despre care am vorbit, astfel încât nicio impresie necercetată să nu ne ia pe nepregătite, nici atunci când suntem triști sau când bem și nici măcar în somn. Unii spun că așa ceva este peste puterile noastre. 

    Filosofii din zilele noastre desconsideră prima și a doua disciplină și se dedică celei de-a treia, studiind argumente variabile, raționamente în care se ajunge la concluzie prin întrebări și răspunsuri, silogisme ipotetice, paradoxuri. Ei spun că un om care se ocupă cu asemenea lucruri, trebuie să aibă grijă să nu fie amăgit. Dar, întreb eu, cine trebuie să aibă grijă? Omul care este deja bun.

    Este aceasta singura disciplină în care îți lipsește competența? Le stăpânești pe celelalte? Nu te lași amăgit când este vorba de bani? Dacă vezi o femeie frumoasă, reziști impresiei? Atunci când vecinul tău primește o moștenire, nu simți niciun junghi? Tocmai certitudinea opiniilor îți lipsește acuma! Și nimic altceva!

    Sărmane, chiar în timp ce noi discutăm aceste lucruri, tu te gândești cu frică că cineva te poate disprețui și te întrebi ce ar putea să vorbească alții despre tine. Dacă s-ar discuta în prezența ta despre cine este cel mai bun filosof și te-ar numi cineva pe tine, bietul tău suflet, care până atunci era cât un deget, ar crește doi coți. Apoi dacă ar veni altcineva și ar spune despre tine “În niciun caz! Nici măcar nu se merită să-l asculți, că nu știe nimic. Știe câteva lucruri de bază și atât“; imediat te-ai face palid, ai uita de tine și ai striga “O să-i arăt eu cine sunt! O să vadă că sunt un mare filosof!“ De ce? Faptele însăși sunt dovada, de ce ai mai vrea să arăți altfel? Nu știi că Diogene a arătat cu degetul mijlociu către un anume sofist. Când acela s-a înfuriat, Diogene a spus “Priviți, acesta este omul pe care vi l-am arătat.“ Un om nu este un bolovan sau un buștean să arăți ce este îndreptând degetul către el. Când arăți care îi sunt opiniile, atunci arăți ce fel de om este. 

    Haide să vedem care sunt opiniile tale? Nu este evident că nu acorzi importanță voinței tale, ci cauți lucruri independente de ea? Este mai important pentru tine ce spun alții despre tine, dacă te consideră un învățat, precum se cade pentru unul care i-a citit pe Chrysippus și Antipater. Căci dacă i-ai citit pe ei și l-ai citit și pe Archedemus, atunci nu-ți mai lipsește nimic.

    De ce ești încă tulburat, ca nu cumva să nu reușești să ne arăți cine ești? Vrei să-ți spun ce fel de om ne-ai arătat că ești? Ai venit în fața noastră ca un om răutăcios, cârcotaș, irascibil, laș, orgolios, care caută vină în orice, acuză pe oricine și nu știe să tacă. Asta ne-ai arătat. Acum du-te și citește-l pe Archedemus, iar dacă un șoarec cade și face un zgomot, o să mori de frică. Căci aceeași moarte te așteaptă și pe tine, precum a murit acela, cum îl chema? Crinis! Și el era mândru că l-a înțeles pe Archedemus. 

    Nefericitule, nu mai bine lași deoparte aceste lucruri care nu au treabă cu tine? Ele sunt pentru cei care le pot învăța fără să se încurce. Ei sunt cei care pot spune “Nu sunt stăpânit de furie, de mâhnire sau de invidie. Nu pot fi împiedicat, nu pot fi constrâns. Ce-mi rămâne de făcut, acuma că am timp și liniște? Haide să vedem cum trebuie să abordăm chestiunile logice, cum să adoptăm o ipoteză care să nu ne conducă la concluzie absurdă.“ 

    Acestea sunt lucruri potrivite pentru astfel de oameni. Pentru marinarii cărora le merge bine este normal să aprindă focul și să servească cina, și dacă vor, să cânte și să joace. Dar tu, atunci când vasul începe să ia apă, vrei să ridici pânzele sus.

XXV. Logica este necesară

By

On 26/07/2021

In Cartea a II-a

    “Convinge-mă că logica este necesară“, a cerut unul dintre cei prezenți.

    Ai vrea să-ți demonstrez asta?   

    “Da.“

    Atunci ar trebuie să folosesc un argument care demonstrează asta.

    Cum celălalt a fost de acord, el a întrebat: Cum vei ști că nu te amăgesc? Neprimind niciun răspuns, Epictet a spus: Vezi bine că tu însuți admiți că logica este necesară, dacă în absența ei nici măcar nu știi dacă este necesară sau nu.

XXVI. Despre legea vieții

By

On 19/10/2020

In Cartea I

    Văzând pe cineva care studia argumentele ipotetice, Epictet a spus “Aceasta este legea pe care o urmăm în silogisme și anume că trebuie să acceptăm ceea ce rezultă din ipoteze”. Însă mai importantă decât aceasta, este legea vieții, care ne cere să acționăm în armonie cu natura. Iar dacă ne dorim ca în orice chestiune și în orice circumstanță să respectăm ceea ce este natural, este clar că nu trebuie să lăsăm să ne scape ceea ce este în armonie cu natura și să nu acceptăm ceea ce este în contradictoriu cu ea.

    La început, filosofii ne instruiesc în teorie, care este ușoară, apoi ne îndrumă către lucrurile grele. În teorie nu este nimic care să ne îndepărteze de la ceea ce este predat. În viața de zi cu zi multe sunt lucrurile care nu pot distrage atenția. Este caraghios cel care spune că dorește să înceapă cu problemele vieții, căci nu este deloc ușor să începi cu ce este mai greu. 

    Acesta trebuie să fie argumentul pe care să-l folosim cu părinții supărați pe copiii care studiază filosofia: “Greșesc tată și nu știu ce este corespunzător și potrivit pentru mine. Dacă acest lucru nu poate fi învățat sau predat, de ce să te superi pe mine? Dar dacă poate fi învățat, învață-mă; iar dacă nu poți, permite-mi să învăț de la cei care spun că știu să-l predea. Crezi că eu vreau să cad în greșeală și să rătăcesc binele? Sper că nu crezi asta. Atunci care este cauza greșelilor mele? Ignoranța. Nu vrei pentru mine să scap de ignoranță? A fost cineva vreodată învățat cu mânie arta de a cânta sau conduce corăbii? Crezi oare că prin intermediul mâniei tale voi putea învăța eu arta vieții?” Doar cel care a arătat aceste intenții poate folosi acest argument. Dar un om care studiază logica și participă la lecțiile filosofilor doar pentru a impresiona la un banchet cu cunoștințele sale, ce alt scop are decât de a căuta să câștige admirația senatorului care este așezat lângă el? Căci acolo oportunitățile de câștiguri sunt așa de mari, încât ce pare aici bogăție acolo sunt doar fleacuri. Din acest motiv este dificil pentru un om să fie stăpân peste impresiile sale, acolo unde lucrurile care îi distrag judecata sunt puternice.

    Cunosc un om care se agăța de genunchii lui Epaphroditus și i se plângea că a rămas numai cu un milion și jumătate de dinari. Ce a făcut Epaphroditus? Crezi că râs de acel om, precum făceam noi, sclavii lui? Nu, cu uimire a spus “Om nefericit, cum ai putut tu răbda în tăcere?”

    Odată, Epictet a corectat un elev care citea dintr-un tratat despre argumentele ipotetice. Văzând că profesorul care îi dăduse să citească acel tratat râde de elev, Epictet i-a spus acestuia: “Râzi de tine însuți. Tu ești cel care nu l-a pregătit pe acest tânăr și nici nu ai verificat dacă este capabil să înțeleagă aceste lucruri. Sau ai vrut doar să-l folosești ca și cititor?” Cum se face, spunea el, că atunci când o minte nu este capabilă să urmărească un argument complex, o considerăm totuși capabilă să aducă laude sau învinuiri și să formeze judecăți cu privire la ce este bun sau rău? Și dacă un asemenea om aduce o vină cuiva, îi pasă persoanei respective? Sau dacă aduce laude, se entuziasmează acel om, când persoana care l-a lăudat nu descurcă cu lucruri așa simple precum silogismele ipotetice? 

    Aici începe viața trăită filosofic, când un om descoperă starea adevărată a facultății sale conducătoare. Când un om înțelege că aceasta este într-o stare slabă, nu o va întrebuința în lucruri dificile. Dar, în realitate, chiar dacă oamenii nu pot să digere o bucățică, ei cumpără un întreg tratat și încearcă să-l devoreze. Acesta este motivul pentru care suferă de indigestie. De aici vin colici, scurgeri și febre. Asemenea oameni ar trebui să aibă în vedere care sunt limitele propriilor abilități. 

    În probleme de teorie este ușor să convingi o persoană ignorantă. În viața reală nimeni nu se oferă de bunăvoie să fie cercetat și toți ne supărăm pe cel care ne examinează. Totuși, Socrate ne învață să nu trăim o viață neexaminată.

XVII. De ce logica este necesară

By

On 17/08/2020

In Cartea I

    De vreme ce rațiunea este facultatea care cercetează și desăvârșește totul, nu trebuie să rămână ea însăși necercetată. Dar ce ar trebui să se ocupe cu această cercetare? Este clar că acest lucru ar trebui făcut ori de către ea însăși, ori de către altceva. Atunci acel altceva fie este o altă rațiune, fie ceva superior rațiunii, lucru imposibil. Dar dacă este altă rațiune, atunci cine o va cerceta pe aceasta? Căci dacă acea rațiune se poate cerceta pe ea însăși, atunci și a noastră poate face același lucru. Însă dacă de fiecare dată ar trebui să chemăm o altă rațiune să o cerceteze pe cea dinaintea ei, acest lucru s-ar întinde la infinit. Prin urmare, rațiunea se analizează pe ea însăși.

    “Da, însă este o nevoie mai stringentă să ne îngrijim de opinii și altele asemenea.”

    Dacă vrei să studiezi aceste lucruri este foarte bine. Însă când îmi vei spune “Nu înțeleg dacă argumentezi fals sau adevărat” și când mă vei întrerupe și-mi vei cere să explic atunci când sunt nevoit să folosesc un limbaj ambiguu, nu o să am răbdare cu tine și o să-ți aduc aminte că “aceste probleme sunt stringente!” Presupun că din acest motiv, stoicii pun logica la început, precum atunci când cântărești cereale întâi cercetezi unitatea de măsură. Dacă nu determinăm întâi ce este o baniță și ce este o balanță, cum putem măsura sau cântări ceva?

    La fel în cazul nostru, dacă nu avem o înțelegere completă și nu ne perfecționăm instrumentul care judecă și înțelege celelalte lucruri, mai suntem noi capabili să cercetăm și să înțelegem orice altceva cu exactitate? Cum ar fi posibil?

    “Da, însă banița este doar un lucru din lemn și nu produce fruct.”

    Dar este un lucru care poate cântări cerealele.

    “Nici logica nu produce fructe.”

    Cu privire la asta vom vedea. Însă chiar și dacă am admite asta, este de ajuns că logica este cea care judecă și examinează alte lucruri, și, cum s-ar spune, le măsoară și le cântărește. Cine spune acestea? Doar Chrysippus și Zenon și Cleanthes? Nu spune același lucru și Antistene? Și cine a scris că începutul educației îl reprezintă cercetarea termenilor? Nu spune Socrate asta? Nu scrie Xenofon despre el că începea cu cercetarea termenilor, căutând să afle ce înseamnă fiecare dintre aceștia?

    “Atunci asta este ceea ce numești măreț sau admirabil, să înțelegi și să interpretezi pe  Chrysippus?”

    Nu spune nimeni asta. Atunci ce este admirabil? Să înțelegi intenția naturii. Poți să o înțelegi de unul singur? Dacă da, ce nevoie mai ai de altceva? Dacă este adevărat că toți oamenii greșesc fără voia lor și tu ai învățat adevărul, rezultă că din acest moment trebuie să faci ce se cuvine.

    “Dar eu nu înțeleg intenția naturii.”

    Cine știe să o explice? Unii spun că Chrysippus. Merg mai departe și mă informez ce spune acest interpret al naturii. Dacă nu înțeleg ce spune, caut un interpret al lui Chrysippus. Acesta spune “Să examinăm această frază tradusă în latină.” Ar trebui ca translatorul să se comporte cu îngâmfare? Nici măcar Chrysippus nu ar avea dreptate să fie îngâmfat dacă doar ar interpreta intenția naturii, fără să o urmeze el însuși; cu atât mai puțin translatorul său. Căci nu avem nevoie de Chrysippus doar așa de dragul lui, ci pentru ca să înțelegem natura. La fel cum nu avem nevoie de prezicator pentru el, ci deoarece considerăm că prin el putem cunoaște viitorul și  putem înțelege semnele trimise de zei. Cum nu avem nevoie de măruntaiele animalelor pentru ele, ci deoarece prin intermediul lor se citesc semnele trimise. La fel cum nu ne uităm cu admirație la cioară sau la corb, ci la Zeu, care ne transmite semne prin intermediul acestora. 

    Mă duc la acest interpret și prezicator și îi spun “Examinează măruntaiele pentru mine și spune-mi ce semne transmit acestea.” El deschide măruntaiele, le examinează și interpretează astfel: “Omule, spune el, de la natură ai o voință liberă de piedici și de constrângeri, asta este scris aici în măruntaie. O să-ți arăt întâi asta în disciplina consimțământului. Poate un om să te împiedice să consimți la ceea ce este adevărat? Niciun om nu poate. Poate un om să te constrângă să accepți ceea ce este fals? Niciun om nu poate. Vezi că în aceasta disciplină ai voința liberă de piedici, liberă de constrângeri, nestingherită. Este altfel în disciplina dorinței sau a impulsului? Ce poate anula un impuls decât un alt impuls? Și ce poate supune dorința sau aversiunea decât o altă dorință sau aversiune?”

    Dar tu spui “Dacă mă amenință cu moartea mă constrânge.” Nu lucrul cu care ești amenințat te constrânge, ci propria ta opinie că este mai bine să faci ce ți s-a poruncit decât să mori. Este propria opinie cea care te-a convins, așadar voința a constrâns voința. 

Dacă Zeul ar fi creat acea parte din sine, care a luat-o de la el și ne-a dăruit-o nouă, astfel încât să fie supusă piedicilor și constrângerilor fie din partea sa ori a altuia, atunci nu ar mai fi Zeu și nu s-ar îngriji de noi așa cum se cuvine. “Asta, spune prezicătorul, am găsit în măruntaiele animalului sacrificat. Acestea sunt semnele Zeului pentru tine: Dacă alegi, ești liber. Dacă alegi, nu vei ocărî pe nimeni, nu vei învinovăți pe nimeni. Totul va fi în același timp în armonie cu mintea ta și cu cea a Zeului.” Aceasta este profețirea pentru care merg la acest prezicător și filosof, nu admirând interpretarea sa, ci admirând lucrurile pe care le interpretează. 

VIII. Facultățile nu sunt sigure pentru cel neinstruit

By

On 15/06/2020

In Cartea I

    După cum este posibil ca unii termeni echivalenți să fie folosiți alternativ, la fel este posibil ca un silogism sau o entimemă* să fie prezentate în moduri diferite. Vezi următorul exemplu: “Ai împrumutat bani de la mine și nu i-ai inapoiat; deci îmi datorezi bani” sau “Nu ai împrumutat bani fără să-i inapoiezi; prin urmare nu îmi datorezi bani.” Filosoful, mai mult decât orice altă persoană, este omul potrivit pentru a trata asemenea argumente cu abilitate. Căci dacă entimema este un silogism incomplet, atunci este de la sine înțeles că o persoană antrenată în silogisme complete se poate descurca la fel de bine și cu cele incomplete.

    “Atunci de ce nu ne străduim să ne instruim în această manieră?” La momentul actual, deși nu ne-am devotat studiului logicii și nu suntem distrași de la studiul eticii – cel puțin nu de către mine – tot nu facem progrese către virtute. La ce ne putem aștepta dacă adăugăm și acest obiect de studiu celor cu care ne ocupăm deja? Nu numai că am avea mai puțin timp disponibil pentru alte lucruri mai importante, dar ar putea oferi unora o ocazie remarcabilă pentru îngâmfare și trufie. Căci logica și persuasiunea sunt abilități însemnate, în special pentru cineva care care s-a antrenat intens în folosința lor și care posedă pe deasupra și darul elocvenței. Iar orice facultate este periculoasă în mâinile celor slabi şi neinstruiți, încurajându-i să se exalte și să se umfle în pene. Cum poți convinge un tânăr care excelează în aceste abilități că nu ar trebui să devină dependent de ele, ci mai degrabă să facă ca acestea să depindă de el? Nu se va purta el în fața noastră semeț și infatuat, neîndurând în preajma sa niciun om care să-l admonesteze și să-i aducă aminte de cele pe care le neglijează?

    “Vrei să spui că dacă Platon a fost iscusit în logică, nu a mai fost filosof?”

    Și Hipocrate nu a fost medic? Doar știți cu toții cum vorbea Hipocrate. Oare se exprima așa elocvent datorită faptului că era medic? Atunci de ce amestecați calități care se regăsesc accidental în același om? Dacă Platon era chipeș și vânjos, ar trebui și eu să mă străduiesc să devin chipeș și vânjos, ca și cum acestea ar fi necesare pentru filosofie, doar pentru că s-a nimerit un filosof să fie chipeș? Nu reușiți să discerneți între ceea ce îl face pe om filosof și calitățile care s-au nimerit accidental în el? Dacă eu sunt filosof, ar trebui să fiți și voi ologi ca să deveniți filosofi?

    Atunci? Vă întrebați dacă eu consider că aceste facultăți nu au nicio valoare? Departe de mine asta, ar fi ca și cum aș spune că darul vederii nu are nicio valoare. Dar dacă mă întrebați ce anume îl face pe om desăvârșit, vă voi răspunde că nimic altceva decât modul în care se folosește de impresii.

    * formă incompletă de silogism, în care una din premise nu este exprimată, fiind subînțeleasă

VII. Despre premisele variabile, argumentele ipotetice și altele asemenea

By

On 08/06/2020

In Cartea I

    Mulți ignoră că folosința premiselor variabile, a argumentelor ipotetice sau a silogismelor prin care se ajunge la o concluzie în urma întrebărilor, într-un cuvânt al tuturor acestor raționamente, este importantă pentru conduita oamenilor. În orice chestiune ar trebui să ne întrebăm cum un om înțelept descoperă calea sau metoda corectă prin care să se ocupe de chestiunea respectivă. Drept concluzie, fie înțeleptul nu se apleacă asupra disputelor purtate prin întrebări și răspunsuri sau, în cazul în care se angajează în asemenea dispute, nu va avea grijă dacă se avântă în răspunsuri sau întrebări pripit și la intamplare; sau dacă considerăm că niciuna din aceste concluzii nu este corectă, trebuie să admitem că este necesar să studiem cu atenție acest subiect. Care este așadar scopul pentru care studiem aceste raționamente? Să stabilim ce este adevărat, să respingem ce este fals și, în cazurile incerte, să ne abtinem de la a forma o judecată. 

    Este de ajuns să cunoaștem acest lucru?

    “Da.” 

    Atunci este de ajuns pentru cel care se folosește de bani să cunoască motivul pentru care trebuie respinși banii falși?

    “Nu, deoarece trebuie să știi și cum să deosebești între monedele autentice și cele false.”

    Atunci, este adevărat și că într-un argument nu este de ajuns să auzi ce se spune, trebuie să știi și să deosebești ce este adevărat de ceea ce este fals sau incert?

    “Așa este.”

    Dacă este adevărat, atunci care este regula prin care poți demonstra un argument?

    “Să accepți ceea ce decurge dintr-o premisă pe care ai acceptat-o ca adevărată.”

    Este îndeajuns să cunoști acest lucru? Nu este, trebuie să cunoști mecanismul prin care o concluzie decurge din premise, cum câteodată o propoziție decurge din altă propoziție și altădată din mai multe propoziții. Putem spune că este necesar pentru un om să-și antreneze această facultate, puterea de a demonstra argumentele care le propune, de a urmări argumentele altora și de a nu fi înșelat de sofisme. Din acest motiv considerăm că este necesar să studiem aceste forme de argumente deductive.

    Dar ia în considerare acest caz: poți accepta premisele în mod corect, iar concluzia care decurge din ele, deși decurge într-un mod aparent corect, este falsă. Ce este de făcut in acest caz? Trebuie să accept concluzia falsă? Cum aș putea face asta? Trebuie să recunosc că am greșit atunci când am acceptat premisele? 

“Nu poți face nici asta.”

    Pot să spun că o concluzie nu decurge cu necesitate din premise?

    “Nu, nici asta nu este îngăduit.”

    Ce aș putea să fac în această circumstanță? Luați în considerare acest exemplu: să iei bani cu împrumut nu este de ajuns pentru a fi considerat debitor, este de asemenea necesar ca persoana respectivă să fie în continuare datoare și datoria să rămână neplătită, deci pentru a admite o concluzie nu este de ajuns să admiți o premisă în trecut, este necesar să verifici și dacă premisa respectivă este încă valabilă. Într-un cuvânt, dacă rămân în același stadiu precum atunci când le-am admis, suntem obligați să acceptăm concluzia care decurge din premisele pe care le-am acceptat; dacă, pe de altă parte, premisele acceptate inițial s-au schimbat, nu suntem în niciun fel obligați să acceptăm în continuare și concluzia care decurgea din ele. Trebuie să examinăm corect premisele de acest gen, supuse schimbărilor, care se pot modifica chiar în cursul prezentării argumentelor, creând astfel probleme neghiobilor care se lasă înșelați atunci când nu urmăresc cu atenție un argument. Care este motivul pentru o asemenea examinare? Tocmai pentru ca în aceste chestiuni să procedăm corect și să evităm ceea ce este confuz într-un argument.

    La fel trebuie să procedăm și cu ipotezele și argumentele ipotetice. Câteodată este necesar să presupui o ipoteză ca un pas pentru un argument care decurge din aceasta. Trebuie însă să acceptăm orice ipoteză propusă? Și dacă nu putem accepta orice ipoteză, care sunt acelea pe care le putem accepta? Dacă acceptăm o ipoteză, este necesar să o acceptăm și pe viitor sau în unele cazuri o putem abandona? Ar trebui să acceptăm concluziile care decurg din ipoteza acceptată și să le respingem pe cele care sunt în conflict cu ea? “Da.”

    Dar presupune că un om îți spune “Dacă accepți aceasta ipoteză, îți voi demonstra că pot ajunge la o concluzie imposibilă care decurge din ea.”

    Ar trebui oare ca un om prudent să refuze să intre într-o dispută cu persoana respectivă? Tocmai un om prudent este capabil să urmărească un raționament logic, să pună întrebări și astfel să dovedească înșelătoriile și sofismele. Dacă ar accepta acea dispută, s-ar angaja în aceasta pripit sau neatent? Ar mai fi atunci omul care-l socotim noi că este?  Fără instruire și exercițiu, poate să-și mențină consistența argumentelor sale? Să ne demonstreze cineva că acestea pot fi adevărate și toate presupunerile noastre sunt în van, devin absurde și inconsistente cu noțiunea pe care o avem cu privire la ce este un om bun.

    De ce persistăm în lene, indolență si procrastinare? De ce căutăm pretexte pentru a evita să ne desăvârșim cunoștințele de logică?

    “Doar n-o fi la fel de grav ca și cum aș comite un paricid?”

    Sclavule, e vreun părinte aici ca să-l omori? Întrebi ce mare greșeală ai facut? Cea care era posibilă în acest domeniu. Răspunsul tău este același pe care i l-am dat și eu lui Musonius Rufus cand m-a admonestat că nu am reușit să descopăr eroarea într-un anumit silogism: “Presupun, am spus, că n-am dat foc Capitoliului”.

    “Sclavule, mi-a răspuns, este lucrul omis aici Capitoliul?”

    Asta îmi spuneți voi? Că să dai foc Capitoliului sau să-ți ucizi tatăl sunt singurele greșeli care le poți face în viață? Dar să te folosești de impresii fără atenție sau metodă; să nu reușești să înțelegi un argument, o demonstrație sau un sofism; să nu poți urmări într-o dispută ceea ce este sau nu în acord cu premisele pe care le-ai acceptat; în toate acestea nu găsești nimic greșit?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén