...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Hegemonikon

V. Împotriva celor care fac din boală o scuză ca să plece acasă

    “Sunt bolnav aici și vreau să merg acasă“, spunea un elev.

    Acasă presupun că nu ești supus bolilor. Nu te gândești că aici faci ceva pentru a corecta felul în care te folosești de voință? Căci dacă nu faci asta, atunci ai venit degeaba. Du-te acasă și vezi-ți de treburile tale de acolo! Dacă facultatea ta conducătoare nu poate fi păstrată în armonie cu natura, măcar pământurile tale să prospere. Vei câștiga bani, vei avea grijă de tatăl tău bătrân, vei frecventa întruniri și vei ocupa funcții publice, dar fiind prost, toate acestea le vei face prost. Dacă înțelegi că alungi opiniile greșite și adopți altele în locul lor, că îți îndepărtezi atenția de la lucrurile independente de voință către cele care țin de ea, că nu cauți motivul pentru care lucrurile merg prost la tatăl tău sau la fratele tău, ci la tine însuți; de ce încă mai ții cont de boală?

    Nu știi că boala sau moartea ne surprind întotdeauna făcând ceva? Pe fermier îl surprind muncind pământul, pe marinar îl surprind pe mare. Ce vrei să faci atunci când te vor surprinde pe tine? Este obligatoriu ca ele să te surprindă făcând ceva. Dacă există un lucru mai bun cu care să te ocupi atunci când te vor surprinde, fă acel lucru!

    Eu unul îmi doresc ca boala sau moartea să mă surprindă ocupat cu voința mea, îngrijind-o să fie netulburată, lipsită de piedici și de constrângeri, liberă. Vreau să fiu surprins făcând astfel de lucruri, să-i pot spune Zeului: “Ți-am încălcat eu poruncile? M-am folosit eu greșit de ceea ce mi-ai acordat? Am folosit eu greșit simțurile și principiile generale? Ți-am adus eu acuze vreodată? Am căutat eu vină administrației divine? Am fost bolnav când a fost voia ta; la fel au fost și alții, dar eu am fost mulțumit să fiu bolnav. Am fost sărac când a fost voia ta, dar am fost mulțumit și atunci. Nu am deținut funcții publice deoarece nu a fost voia ta. Nu mi le-am dorit. M-ai văzut vreodată nemulțumit de asta? Nu m-am îndreptat întotdeauna către tine cu bucurie, gata să urmez semnele și poruncile tale? Este acum voia ta să părăsesc comunitatea oamenilor? O părăsesc și îți aduc mulțumire că mi-ai permis să mă alătur ei, să îți admir lucrarea și să înțeleg administrația ta divină.“ Fie ca moartea să mă surprindă când am astfel de gânduri, când scriu sau citesc asemenea lucruri.

    “Dar mama nu este aici să-mi sprijine capul când sunt bolnav.“

    Du-te la mama ta, atunci. Căci ești vrednic să îți sprijine capul atunci când ești bolnav.

    “Dar acasă aveam un pat comod pe care să stau întins.“

    Du-te la patul tău. Bolnav sau sănătos, ești vrednic să te întinzi într-un asemenea pat. Nu rata toate lucrurile pe care le poți face acolo.

    Ce obișnuia Socrate să spună? “Precum un om este mulțumit îmbunătățind pământul său, iar altul calul său, și eu mă bucur zi de zi, făcându-mă mai bun.“ Mai bun în ce? Vorbe meșteșugite sau teorii sterile? Nici vorbă! 

    “Nu văd cu ce altceva se ocupă filosofii.“

    Ți se pare puțin lucru să nu cauți vină nimănui, nici Zeului, nici oamenilor? Să nu acuzi pe nimeni? Să fii mereu același, indiferent că vii sau pleci? Acestea erau lucrurile pe care le cunoștea Socrate, deși el spunea că nu cunoaște nimic și că nu învață nimic pe alții. Dacă cineva îi cerea să-l învețe vorbe meșteșugite sau teorii, îl ducea la Protagoras sau la Hippias; dacă cineva îi cerea zarzavaturi, îl ducea la grădinar. Care dintre voi are acest țel în viață? Dacă îl veți avea, veți fi mulțumiți și în boală și în foamete și în moarte. Dacă este printre voi cineva care a fost îndrăgostit de o fată frumoasă, știe despre ce vorbesc.

III. Care este materialul cu care lucrează un om bun

    Materialul cu care lucrează un om bun și înțelept este propria sa facultate conducătoare; la fel cum corpul este materialul cu care lucrează medicul sau antrenorul de gimnastică; la fel cum pământul este materialul cu care lucrează fermierul. Treaba omului bun și înțelept este să se folosească de impresii în acord cu natura.

    Întocmai precum este în natura fiecărui suflet să accepte adevărul, să respingă ce este fals și să se abțină în cazurile incerte; la fel este în natura sa să își dorească binele, să evite răul și să rămână indiferent în privința celor care nu sunt nici bune, nici rele. La fel cum cei care schimbă bani sau vând zarzavaturi sunt obligați să accepte moneda cezarului și dacă le-o prezinți, vor, nu vor, trebuie să-ți dea ce este vândut în schimbul ei; tot așa este și în ceea ce privește sufletul. În prezența binelui, sufletul este întotdeauna atras către el; iar răul îl respinge. Sufletul nu va respinge niciodată o impresie a binelui, cum niciun vânzător nu va respinge moneda cezarului. Tot ceea ce fac oamenii și tot ceea ce face Zeul respectă acest principiu. 

    Prin urmare, binele este întotdeauna preferat oricărei alte relații. Nu există nicio strânsă conexiune între mine și tatăl meu, însă o asemenea conexiune există între mine și bine.  

    “Ești atât de lipsit de inimă?“

    Aceasta este natura mea. Aceasta este moneda pe care mi-a lăsat-o Zeul. Așadar, dacă binele este ceva diferit de ceea ce este nobil și drept, tatăl este lăsat deoparte, frate și țară, și orice altceva este dat la o parte.

    Să las deoparte binele meu ca să îl poți avea tu? Să renunț la el în favoarea ta? De ce? “Deoarece sunt tatăl tău!“ Dar nu ești binele meu! “Deoarece sunt fratele tău!“ Dar nu ești binele meu!

    Dacă, în schimb, ne așezăm binele într-o folosință corectă a voinței, atunci păstrarea acestor relații devine un lucru bun. Mai mult chiar, cel care renunță la lucrurile externe, câștigă binele. “Tatăl meu îmi cheltuie banii.“ Dar nu îți face niciun rău. “Fratele meu primește partea mai mare din moștenire.“ Lasă-l să primească tot ce dorește. Primește el o porție mai mare de modestie, de sinceritate sau dragoste frățească? Cine le poate lua pe acestea? Nici măcar Zeus nu mi le poate lua, și nici nu și-a dorit vreodată asta. El mi le-a lăsat în puterea mea și mi le-a înmânat așa cum le posedă El însuși, nesupuse piedicilor, constrângerilor sau obstacolelor. 

    În măsura în care fiecare om are prețul său, dacă cineva îi prezintă moneda potrivită primește ce poate fi cumpărat cu ea. Un tâlhar este numit proconsul al provinciei. Care este moneda lui? Banii. Arată-i banii și ia ce vrei de la el. Un altul este afemeiat, care este moneda sa? Fete drăguțe. “Ia moneda și dă-mi ce vreau.“ Altul dorește băieți tineri. Dă-i moneda și ia ceea ce vrei. Altul este iubitor de vânătoare. Oferă-i un cal sau un câine bun. Chiar dacă mormăie și se plânge, îți va vinde pentru el ceea ce dorești; căci este constrâns de altcineva din interiorul său, de către cel care i-a stabilit moneda de schimb.

    Acestea sunt lucrurile pe care cineva trebuie să le aibă în vedere, atunci când se pregătește. Încă din zori de zi, indiferent pe cine întâlnești sau pe cine auzi vorbind, cercetează-te pe tine însuți și răspunde la întrebările următoare. 

    Ce ai văzut? O femeie frumoasă sau un băiat frumos. Aplică regula. Este acesta unul dintre lucrurile care țin de voință sau nu? Nu ține de voința. La o parte cu ea! 

    Ce ai văzut? Un om plângând moartea copilului său. Aplică regula. Moartea nu face parte dintre lucrurile care țin de voință. La o parte cu ea!

    Te-ai întâlnit cu proconsulul. Aplică regula. Ce fel de lucru este rangul de proconsul? Ține de voință sau face parte din lucrurile independente de ea? Din cele independente. La o parte cu ea! Dacă moneda nu trece de examinare, îndepărteaz-o. Nu este nimic pentru tine!

    Dacă facem asta și ne antrenăm astfel de dimineața până seara, o sa avem și rezultate. Însă acuma, suntem imediat luați pe nepregătite de orice impresie. Doar în școală, se mai întâmplă câteodată să ne trezim puțin. Însă imediat ce ieșim din școală, dacă vedem un om plângându-se, ne spunem că este ruinat; dacă vedem un consul, ne spunem că este fericit; dacă vedem un exilat, ne spunem că este nefericit; dacă vedem un om sărac, ne spunem “nenorocitul, nu are nici măcar cu ce să-și cumpere mâncare“.

    Trebuie să înlăturăm aceste opinii greșite, către asta să ne îndreptăm toate eforturile. Căci ce este plânsul și lamentarea? Opinie. Ce este nenorocirea? Opinie. Ce este revolta, cearta, critica, acuza, impietatea, nebunia? Doar opinii și nimic mai mult. Toate acestea sunt opinii privitoare la lucruri independente de voința omului, ca și cum acestea ar fi bune sau rele. Dacă omul va transfera binele și răul asupra lucrurilor care țin de voință, vă spun că acel om va fi de neclintit, indiferent ce se întâmplă în jurul său. 

    Cum este un vas cu apă, la fel este și sufletul. Precum sunt razele de lumină care se reflectă la suprafața apei, la fel sunt și impresiile. Atunci când apa se mișcă, razele de lumină par și ele că se mișcă, deși rămân nemișcate. Atunci când un om este amețit, nu îndemânarea și virtuțile sunt amețite, ci sufletul în care acestea sunt întipărite. Când sufletul este adus înapoi la calm, și ele revin la starea dinainte.

XXVI. Care este însușirea specifică a greșelii

    Orice greșeală presupune un conflict. De vreme ce acela care greșește dorește să facă ce trebuie, nu să greșească, este evident că nu face ceea ce dorește. Căci ce dorește un hoț? Ceea ce este în interesul său. Dacă a fura nu este în interesul său, atunci el nu face ceea ce dorește. 

    Este în natura ființei raționale să-i displacă conflictul. Atâta vreme cât omul nu înțelege că este în conflict cu el însuși, nimic nu-l poate opri să facă aceste lucruri contradictorii. Însă, atunci când înțelege, nu are ce face decât să abandoneze conflictul și să-l evite; la fel cum un om este obligat să renunțe la un neadevăr atunci când îl descoperă, deși până să aibă această impresie, îl accepta ca și cum ar fi fost adevărat.

    Este puternic în arta argumentării și este capabil să încurajeze și să corecteze pe alții acela care îi poate arăta fiecărui om în parte conflictul care determină greșeala și care îi poate arăta limpede cum nu face ceea ce dorește și face ceea ce nu dorește. Căci dacă îi vei arăta asta, omul se va îndepărta de greșeală din proprie inițiativă. Însă dacă nu îi poți arăta asta, să nu te miri că el persistă în greșeala sa. El face aceste lucruri deoarece are impresia că așa este bine. Acesta este motivul pentru care Socrate, încrezându-se în capacitățile sale, obișnuia să spună “Nu o să aduc alți martori în sprijinul meu, întotdeauna sunt mulțumit cu cel cu care vorbesc. Pe el îl aduc martor, votul său îl cer și cuvântul său este de ajuns pentru mine.“

    Socrate știa ce mișcă sufletul rațional, ce îl înclină într-o parte sau alta, chiar și fără voia lui. Arată-i facultății conducătoare conflictul în care se află și ea îl va abandona. Dacă nu i-l arăți, este vina ta, nu a celui care refuză să te asculte.

XXII. Despre prietenie

    În mod natural, omul iubește acele lucruri de care se ocupă cu sârguință. Oamenii nu se ocupă cu sârguință de lucruri care sunt rele sau de lucruri care nu-i preocupă. Rămâne deci că ei se ocupă cu sârguință numai de lucruri bune, iar dacă se ocupă cu convingere de asemenea lucruri, atunci le și iubesc. Cel care cunoaște binele, știe și să iubească. Dar cel care nu știe să deosebească binele de rău și pe cele două de lucrurile indiferente, cum poate să dețină puterea de a iubi? Prin urmare, numai cel care deține cunoaștere poate iubi.

    “Cum se face că, deși nu sunt inteligent, îmi iubesc copilul?“ întreabă unul.

    Sunt surprins că începi prin a recunoaște că nu ești inteligent. Ce îți lipsește? Nu te folosești de simțuri? Nu distingi impresiile? Nu te îngrijești de cele trebuincioase trupului, precum hrană, îmbrăcăminte sau adăpost? De ce spui că ești prost?

    Spui asta deoarece, în mod frecvent, ești tulburat și amețit de impresiile tale. Fiind copleșit de puterea lor de persuasiune, același lucru despre care odată ai considerat că este bun, acum apreciezi că este rău și după aceea îl vei considera indiferent. Într-un cuvânt, ești supus durerii, fricii, invidiei, confuziei, schimbării. Acesta este motivul pentru care recunoști că ești prost. Și nu ești schimbător în lucrurile pe care le iubești? Nu consideri la un moment dat că bogăția, plăcerea și alte lucruri externe sunt bune, iar altădată că nu mai sunt bune? Nu consideri unii oameni acuma buni, acuma răi, și câteodată nutrești sentimente de prietenie către ei, iar altădată îi consideri dușmani? Azi îi lauzi, mâine îi învinuiești?

    “Este adevărat, sunt supus acestor sentimente.“

    Crezi că un om care se înșeală cu privire la cineva, îi poate fi prieten ? 

    “Nu.“

    Cineva care are afecțiuni schimbătoare față de cel pe care l-a ales ca prieten, are cu adevărat bunăvoință față de acesta?

    “Nu are.“

    Dar cineva care întâi jignește un om, apoi îl laudă?

    “Nici acesta.“

    N-ai văzut niciodată cățelușii cum se alintă și cum se joacă între ei, de zici că nu există un exemplu mai bun de prietenie? Dacă vrei să vezi ce fel de prietenie este aceea, aruncă un os între ei și o să afli. Aruncă între tine și fiul tău o mică proprietate și o să vezi cum el vrea să te îngroape cât mai repede, iar tu te rogi ca băiatul tău să moară. Și atunci te vei plânge “Ce copil am crescut, care abia așteaptă să mă îngroape!“ Sau aruncă o fată frumoasă între voi, pe care amândoi să o iubiți, și tânărul și bătrânul. Același lucru o să se întâmple și dacă intervine între voi puțină faimă sau un pericol. Vei spune aceleași vorbe pe care le-a rostit și tatăl lui Admetus: “Te bucuri de lumina zilei; dar oare nu s-ar bucura și tatăl tău?“

    Crezi că tatăl lui Admetus nu și-a iubit copilul, când acesta era mic? Crezi că nu a suferit atunci când copilul era bolnav, că nu a spus de multe ori “Mai bine să am eu febră decât copilul“? Însă când încercarea este aproape, vezi ce cuvinte rostește. 

    Eteocle și Polinice nu au avut aceeași mamă și același tată? Nu au crescut ei împreună, nu au mâncat împreună, nu au băut și nu au dormit împreună? Nu s-au sărutat unul pe celălalt? Astfel încât, orice om care i-ar fi văzut pe cei doi cred că ar fi râs de filosofi și de paradoxurile pe care le spun cu privire la prietenie. Însă vezi ce spun cei doi imediat ce un os, sub forma unui tron, a căzut între ei:

    “Vrei să iei poziție în fața turnurilor?

    De ce îmi ceri asta?

    Ca să iau poziție în fața ta și să te omor.

    Și eu doresc să-ți vărs sângele.“

    Acestea sunt lucrurile pentru care se roagă ei.

    Să nu te înșeli, nicio făptură nu este atașată de altceva mai puternic decât de interesul său. Va urî, va respinge și va blestema orice îi va părea că este o piedică în calea interesului său, fie că este vorba de frate, părinte, copil sau iubit. Căci este în natura sa să nu iubească nimic la fel de mult cum își iubește propriul interes, nici părinți, nici frați, nici neamuri, nici țară și nici zei. Atunci când ni se pare că zeii sunt o piedică în calea interesului nostru, îi insultăm, le dărâmăm statuile și le distrugem templele; cum Alexandru a dat ordin să fie arse toate templele lui Asclepios atunci când iubitul său a murit.

    Așadar, dacă interesul, pietatea, onoarea, țara, părinții și prietenii sunt în același taler al balanței, sunt în siguranță. Însă dacă într-un taler este interesul, iar în celălalt se află prietenii, țara, rudele și însăși dreptatea, toate acestea sunt date la o parte, deoarece cântăresc mai puțin decât interesul. Fiindcă orice făptură, din necesitate va înclina către partea unde se află Eu și Al meu. Fie că este vorba de plăceri, de voință sau de lucrurile externe, acea parte va conduce. Dacă Eu se identifică cu voința, atunci și doar atunci, voi fi un prieten sau un fiu sau un tată așa cum trebuie. Asta deoarece va fi în interesul meu să cultiv statornicia, modestia, răbdarea, cumpătarea, bunăvoința și relațiile bune cu ceilalți. Însă dacă așez ce este al meu într-o parte și ce este nobil în altă parte, atunci se confirmă declarația lui Epicur, care spune “ceea ce este nobil, fie nu există, fie este rezultatul unei opinii comune.“

    Pentru că nu au înțeles aceste lucruri, spartanii și atenienii s-au certat între ei, iar tebanii s-au certat cu ambii. Tot din același motiv, perșii s-au certat cu grecii, și macedonenii s-au certat cu ambii. Tot așa și romanii cu geții. Și chiar înainte de toate acestea, tot acesta a fost motivul pentru care a început războiul troian. Paris a fost oaspetele lui Menelau. Oricine ar fi văzut atitudinea prietenească dintre ei, n-ar fi crezut dacă cineva îi spunea că nu sunt prieteni. Dar un os, sub forma unei femei frumoase, a fost aruncat între ei și astfel a început războiul.

    Atunci când vezi prieteni sau frați care par să se înțeleagă, nu te grăbi să tragi vreo concluzie cu privire la prietenia dintre ei, nici chiar dacă cei doi se jură că nu o să se despartă niciodată. La un om rău, facultatea conducătoare nu prezintă încredere, este instabilă și lipsită de direcție. Ea este stăpânită acum de o impresie, iar mai încolo de alta. Nu te uita, cum fac majoritatea oamenilor, dacă ei au fost născuți din aceiași părinți, dacă au crescut sub același acoperiș și dacă au învățat de la același pedagog; tu uită-te unde își așează interesul, dacă în lucrurile externe sau în voință. Iar dacă îl așează în cele externe, nu-i numi prieteni, cum nu-i poți numi nici de încredere, statornici, curajoși sau liberi; de fapt dacă gândești bine, nu-i poți numi nici oameni. Căci în natura umană nu există niciun principiu care să-i facă să se muște sau să se jignească între ei, să pândească în deșert sau în locuri publice precum sălbăticiunile, să se comporte în instanțele de judecată precum tâlharii. Cum nu există în natura umană niciun principiu care să-i facă nesăbuiți, infideli sau șarlatani, sau să-i facă să săvârșească alte ofense pe care oamenii le fac unul împotriva altuia. Există o singură opinie greșită care îi împinge la asemenea lucruri: își așează interesul în acele lucruri care sunt independente de voință. 

    Însă dacă vei vedea că acești oameni își așează cu adevărat binele în propria voință și în corecta folosință a impresiilor, atunci nu căuta dacă sunt părinți și copii, sau frați sau dacă se cunosc și sunt împreună de mult timp; ci odată ce ai stabilit acest lucru, poți spune liniștit că sunt prieteni, la fel cum poți spune că sunt de încredere și că sunt drepți. Căci unde altundeva poate să fie prietenia, decât acolo unde se află încrederea și respectul, unde este o comuniune bazată pe ce este nobil și pe nimic altceva?

    “Dar, dacă un om îmi acordă atenție atâta timp, nu înseamnă că mă iubește?“

    De unde știi tu, sclavule, că nu a fost atent cu tine precum un om care este atent cu încălțările pe care le curăță sau cu dobitoacele pe care le îngrijește? De unde știi că după ce ai încetat să fii de folos pentru el, nu o să te arunce, așa cum face cu o farfurie spartă? 

    “Dar această femeie este soția mea și trăim de multă vreme împreună!“

    Și Eriphyle nu a trăit mult cu Amphiaraus, nu era mama copiilor lui? Dar un colier a intervenit între ei. Și ce reprezintă acest colier? Opinia oamenilor cu privire la asemenea lucruri. Acesta este elementul animalic. Acesta este lucrul care a distrus prietenia dintre soț și soție, care nu i-a mai permis femeii să fie soție și mamei să fie mamă.   

    Oricare dintre voi, dacă dorește să fie prieten cu altcineva sau să fie prieten cu el însuși, să îndepărteze de la el aceste opinii, să le deteste, să le alunge din sufletul său. Astfel, în primul rând, el nu se va blama singur și nu va fi în conflict cu el însuși, nu va fi schimbător și nu se va abuza singur. În al doilea rând, către altul care îi seamănă, va fi întotdeauna și cu desăvârșire prieten. Iar pe omul care nu-i seamănă îl va răbda, va fi amabil cu el și îl va trata cu blândețe, gata să-l ierte având în vedere ignoranța sa și lipsa de cunoaștere în ceea ce privește cele mai importante lucruri. Nu va fi neîndurător cu niciun om, fiind conștient de adevărul spuselor lui Platon, că orice suflet este lipsit de adevăr fără voia sa.

    Dacă nu poți face asta nu ești cu adevărat prieten, deși te poți comporta ca un prieten în orice alte aspecte, poți bea împreună, poți trăi sau poți călători împreună cu cineva, sau te poți naște din aceeași părinți; dar acestea sunt adevărate și cu privire la șerpi. Cum nici șerpii nu pot fi prieteni cu adevărat, nici tu nu poți câtă vreme nu renunți la aceste opinii animalice și revoltătoare.

XVIII. Cum să luptăm împotriva impresiilor

    Fiecare obicei și fiecare facultate sunt întreținute și întărite de către faptele care le corespund: plimbatul este întărit prin plimbare, alergatul este întărit prin alergare. Dacă vrei să fii capabil să citești, citește; dacă vrei să fii capabil să scrii, scrie. Vei descoperi care sunt consecințele când nu o să mai citești nimic vreme de treizeci de zile la rând și o să faci altceva. La fel dacă zaci în pat zece zile la rând și apoi te ridici și vrei să faci o plimbare, vei vedea cum picioarele tale și-au pierdut puterea. În general, dacă vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să faci lucrul respectiv; dacă nu vrei să dobândești un anume obicei, trebuie să te abții de la lucrul respectiv și să dobândești obiceiul de a face altceva în schimb. 

    Acest lucru este valabil și pentru afecțiunile sufletului. Dacă te înfurii să știi că nu ți-ai făcut rău doar în momentul respectiv, ci ai pus paie pe foc și ai întărit un obicei. Când cedezi în fața poftelor trupești să nu iei în considerare doar acea înfrângere temporară, ci și faptul că ți-ai hrănit și întărit pasiunea pentru desfrâu. Este imposibil ca, prin exercitarea faptelor care le corespund, să nu se nască obiceiuri și facultăți acolo unde nu existau înainte, sau să nu se întărească acolo unde existau înainte.

    Filosofii spun că așa iau naștere slăbiciunile care afectează sufletul. Când ți se întâmplă o dată să dorești bani, dacă rațiunea este adusă în întâmpinare pentru a arăta răul, dorința încetează și facultatea conducătoare își recapătă autoritatea. Însă dacă nu aplici niciun remediu, facultatea conducătoare nu se va reîntoarce la stadiul inițial, și când va fi stimulată iarăși de o impresie similară, va reaprinde dorința mai repede decât înainte. Iar dacă acest lucru se întâmplă des, obiceiul se întărește și slăbiciunea confirmă lăcomia instalată în om.

    Un om bolnav, chiar dacă i s-au ușurat simptomele, nu este la fel ca înainte de boală, până când nu este complet vindecat. La fel se întâmplă și în cazul bolilor care afectează sufletul. Ele lasă în urmă bășici, care, dacă nu sunt îndepărtate complet, se transformă în răni deschise data viitoare când el este lovit în același loc.

    Dacă nu dorești să ai un temperament coleric, nu hrăni obiceiul, nu arunca în foc nimic care să-l întețească. Începe prin a păstra tăcerea și numără zilele care trec fără să te înfurii. “Obișnuiam să mă înfurii pe ceva în fiecare zi, apoi odată la două zile, apoi odată la trei sau patru zile.“ Dacă au trecut treizeci de zile fără să te înfurii, fă un sacrificiu Zeului; căci obiceiul la început este slăbit, apoi este distrus complet. Fii sigur că ești pe calea cea bună dacă atunci când apar ocazii care să-ți provoace supărare, ai grijă să nu te afecteze, și nu ești supărat astăzi și nici în ziua următoare, și nici în următoarele zile, vreme de două, trei luni.

    Astăzi, când am văzut o femeie frumoasă, nu m-am gândit că aș vrea să mă culc cu ea. Nici nu mi-am spus că soțul ei este un om norocos, căci pe același principiu și cel cu care îl înșeală este un om norocos. Nu mi-am imaginat femeia respectivă dezbrăcându-se și întinzându-se lângă mine. Pentru asta, m-am felicitat singur și mi-am spus “Bravo Epictet, ai rezolvat un sofism complicat, mai strașnic decât cel numit argumentul dominant.“ Iar dacă femeia dorește, îmi face semne, trimite mesaje, se apropie de mine și mă atinge, și eu rămân abstinent și triumfător, aceasta reprezintă un succes mai mare decât dacă aș rezolva paradoxul mincinosului sau al grămezii. Mai degrabă reprezintă un motiv de mândrie o asemenea victorie, decât să formulezi silogisme complicate.

    Cum poți face asta? Dorește-ți, în sfârșit, să te mulțumești pe tine însuți; dorește-ți să apari nobil în ochii Zeului. Pune-ți dorința să fii pur în prezența ta și în prezența Zeului. Platon spune “când o asemenea impresie dă năvală peste tine, oferă sacrificii și roagă-te la templele zeilor care înlătură răul.“ Este îndeajuns să te retragi în compania oamenilor buni și nobili, și să te compari cu ei, fie că este vorba de oameni vii sau morți. Urmează-l pe Socrate și privește-l întins lângă Alcibiade, luând în râs frumusețea acestuia. Ce victorie! Ce triumf olimpic a câștigat asupra lui însuși! Pe toți zeii, acest om, vrednic de a fi enumerat după Hercule printre câștigătorii jocurilor, poate fi salutat pe bună dreptate astfel: “Salve ție, om minunat, care ai învins un adversar mai redutabil decât acești jalnici boxeri și luptători, sau pe gladiatorii care seamănă cu ei!“

    Așezând asemenea gânduri împotriva impresiei tale, o vei învinge și nu vei fi purtat de ea. Dar, în primul rând nu te lăsa grăbit de către repeziciunea impresiei și spune-i “Stai puțin, impresie! Așteaptă-mă! Lasă-mă să văd ce ești și despre ce este vorba. Lasă-mă să te cercetez.“ Iar apoi, nu-i permite impresiei să-ți zugrăvească scenele care urmează, altfel te va purta acolo unde dorește. Mai degrabă, adu împotrivă o altă impresie nobilă și frumoasă, pentru a izgoni impresia josnică. Dacă te vei deprinde să te antrenezi astfel, vei vedea ce umeri, ce mușchi, ce putere o să dezvolți. Altfel, vei rămâne cu vorbe mărunte și nimic altceva. Atletul adevărat este cel care se antrenează să înfrunte asemenea impresii.

    Rămâi neclintit, nefericitule, nu te lăsa purtat de impresii! Lupta este grea, iar munca este divină. Miza este împărăția, libertatea, fericirea, liniștea sufletului! Nu uita de Zeu, cheamă-l în ajutor să te protejeze, precum marinarii invocau dioscurii în timpul furtunei; fiindcă nu există furtună mai mare decât cea care se naște din impresiile violente care alungă rațiunea. Căci ce este însăși furtuna, decât o altă impresie? Înlătură frica de moarte, și oricâte tunete și fulgere ar fi, facultatea ta conducătoare va cunoaște calmul și serenitatea. Însă dacă odată îngădui să fii învins, spunându-ți că vei învinge data viitoare, și apoi repeți asta, fii sigur că vei fi slab și vei ajunge într-o condiție mizerabilă. Nici măcar conștient că greșești, vei găsi scuze pentru greșelile tale. Vei confirma vorbele lui Hesiod, care spune “Cu neîncetate rele se chinuie cel care zăbovește.“

I. Încrederea în sine și prudența nu sunt incompatibile

    Opinia filosofilor că este posibil să ne folosim, în același timp, de încredere în sine și de prudență în orice facem poate părea un paradox. Să o examinăm totuși și să vedem dacă este adevărată. Prudența pare a fi opusul încrederii în sine și lucrurile opuse nu pot fi compatibile. Ce pare paradoxal în chestiunea care o cercetăm poate fi formulat astfel: dacă am susține că trebuie să ne folosim de încredere în sine și de prudență în aceleași lucruri, oamenii ne-ar acuza pe drept că aducem împreună lucruri care nu pot fi unite.

    Dar ce este greu de înțeles în ceea ce se afirmă? Căci dacă este adevărat, după cum a fost discutat și demonstrat de multe ori până acuma, că esența binelui și a răului se regăsește în modul în care ne folosim de impresii și că lucrurile independente de voință nu sunt nici bune, nici rele, ce este paradoxal în ceea ce susțin filosofii atunci când spun că în ceea ce privește lucrurile care sunt independente de voință trebuie să avem încredere în noi, iar în cele ce depind de voință să ne folosim de prudență? Dacă răul constă în a face alegeri greșite, atunci prudența trebuie folosită doar în acele lucruri care depind de voință. Iar dacă lucrurile care sunt independente de voință și care nu sunt în puterea noastră nu ne preocupă, atunci ar trebui să avem încredere în noi cu privire la acestea. Astfel vom fi în același timp și prudenți și încrezători, ba chiar încrezători datorită prudenței noastre. Căci folosindu-ne de prudență în ceea ce privește lucrurile care sunt cu adevărat rele, vom avea încredere în ceea ce privește celelalte lucruri.

    În schimb, noi suntem precum căprioarele care fiind înfricoșate de penele vânătorilor, încotro fug și unde caută un refugiu sigur? Direct către capcane și astfel pier, deoarece confundă lucrurile care ar trebui temute cu cele de care nu ar trebui să se teamă. 

    La fel suntem și noi. De ce ne este teamă? De lucruri care sunt independente de voința noastră. În ce arătăm încredere, de parcă am fi lipsiți de orice pericol? În cele care țin de voința noastră. Ca să obținem acele lucruri independente de voință nu ne mai pasă dacă ne înșelăm, dacă ne comportăm impulsiv, fără rușine, mânați de dorințe josnice. Dar când este vorba de moarte, exil, durere sau proastă reputație; de acestea ne temem și fugim. Astfel, precum este de așteptat de la oameni care se înșeală în ceea ce privește cele mai importante lucruri, transformăm încrederea în sine, cu care suntem natural înzestrați, în obrăznicie, disperare, nesăbuință și nerușinare; și transformăm prudența și modestia, cu care am fost înzestrați, în lașitate și josnicie, pradă fricilor și tulburărilor.

    Dacă un om își va transfera prudența asupra voinței și asupra alegerilor sale, va descoperi că fiind prudent va putea totodată să evite ceea ce dorește să evite. Dacă o va transfera asupra lucrurilor care nu sunt în puterea sa și sunt independente de voința sa, și va încerca să evite lucruri care depind de alții, atunci inevitabil, se va teme, va fi tulburat și va fi inconsecvent. Căci nu moartea sau durerea sunt formidabile, ci frica de durere sau de moarte. Din acest motiv, lăudăm poetul care spune “Nu moartea în sine, ci doar o moarte rușinoasă este un rău.“

    Încredere în sine trebuie să avem cu privire la moarte, iar prudența să o folosim în ceea ce privește frica de moarte. Însă noi facem exact opusul. În fața morții încercăm să scăpăm. Iar opinia care o avem despre moarte o tratăm cu nepăsare și indiferență.

    Socrate numea aceste lucruri, pe bună dreptate, măști. La fel cum măștile par teribile și înfricoșătoare unui copil datorită lipsei de experiență, și noi suntem afectați de evenimente din același motiv. Ce este un copil? Ignoranță și lipsă de învățătură. Atunci când un copil cunoaște aceste lucruri, el nu ne mai este cu nimic inferior nouă. Ce este moartea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o, vei vedea că nu mușcă. Sărmanul trup, din necesitate va fi separat de suflet, fie acuma, fie mai târziu, precum a mai fost separat și înainte. De ce ai fi tulburat, dacă va fi separat acuma? Căci dacă nu acuma, atunci mai târziu, cu siguranță va fi separat. De ce? Pentru ca ciclul universului să fie complet, căci el are nevoie și de lucruri prezente și de lucruri viitoare și de lucruri trecute. Ce este durerea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o. Carnea este supusă la experiențe aspre, apoi dimpotrivă la experiențe plăcute. Dacă asta nu este avantajos pentru tine, ușa este deschisă; dacă este avantajos, suportă. Iar ușa este întotdeauna deschisă, astfel că nu trebuie să ne facem probleme.

    Care sunt fructele acestor opinii? Sunt cele mai nobile și cele mai potrivite fructe pentru cel cu adevărat educat: dezrobirea de tulburări și de frici, libertatea. În aceste chestiuni nu trebuie să dăm crezare celor mulți, care spun că numai cei liberi pot să fie educați; ci să dăm crezare filosofilor, care spun că numai cei educați pot fi liberi. Cum vine asta? Astfel: Este libertatea altceva, decât puterea de a trăi așa cum dorești? Nimic altceva. Spune-mi, atunci, dorești să trăiești în eroare? Niciun om care trăiește în eroare nu este liber. Dorești să trăiești în frică? Dorești să trăiești în întristare? Dorești să trăiești în tulburare? În niciun caz! Niciun om care este într-o condiție de frică, de întristare sau de tulburare, nu este liber. Însă cel care este eliberat de tristeți și de frici și de tulburări, prin asta este eliberat și de servitute.

    Cum să vă mai credem, dragi legiuitori, când spuneți “Educația nu este permisă decât pentru oamenii liberi“? Când filosofii spun că nu este permis nimănui să fie liber, cu excepția celui educat; mai exact, că Zeul nu permite asta.

    “Când un om îndeplinește în fața pretorului o ceremonie de eliberare pentru sclavul său, nu face nimic?“

    Ba face ceva.

    “Ce?“

    Îndeplinește o ceremonie de eliberare în fața pretorului.

    “Nimic altceva?“

    Ba da, devine obligat să plătească pentru el taxa numită douăzecimea.

    “Dar omul pentru care face acest ceremonial? Nu devine liber?“

    Nu mai mult decât câștigă liniște sufletească. Tu, care ești capabil să îndeplinești asemenea ceremonii, nu ai niciun stăpân? Nu sunt banii stăpânul tău? Sau o fată sau un băiat? Sau un tiran? Sau un prieten al tiranului? Dacă nu, atunci de ce tremuri când este vorba de ceva de genul ăsta? De aceea vă spun des să păstrați la îndemână și să exersați principiile prin care deosebiți lucrurile care trebuiesc abordate cu încredere în sine de lucrurile care trebuiesc abordate cu prudență; încredere în sine pentru lucrurile care sunt independente de voință, prudență pentru lucrurile care depind de voință.

    “Dar nu ți-am citit ce am scris? Nu știi cu ce mă ocup?“

    Cu ce te ocupi? Fraze neînsemnate! Arată-mi cum stai în ceea ce privește dorința și aversiunea. Arată-mi că nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Cât despre aceste propoziții lungi și întortocheate, ia-le de aici și șterge-le.

    “Cum adică? Nu și Socrate scria?“

    A scris cineva așa mult ca el? Dar cu ce motiv scria? Cum nu avea pe cineva lângă el cu care să dezbată pentru și împotriva ideilor sale, el obișnuia să dezbată și să se cerceteze singur. Astfel, el întotdeauna punea la încercare, în acest mod practic, câte un subiect sau altul. Acestea sunt lucrurile care le scrie un filosof. Iar frazele și propozițiile întortocheate lasă-le pentru alții, pentru proști care nu sunt în stare să tragă o concluzie logică sau pentru cei fericiți care, fiind liberi de tulburări, au timp pentru așa ceva. 

    Acum, când se ivește oportunitatea, vei pleca să reciți și să te lauzi “Priviți ce dialoguri am scris eu!“ Nu fă asta omule, mai degrabă laudă-te așa “Priviți cum nu eșuez în a obține ceea ce doresc! Priviți cum nu cad în ceea ce vreau să evit! Puneți moartea în fața mea și veți vedea! Puneți în calea mea durere, închisoare, dizgrație și condamnare și veți vedea!“ Asta ar trebui să arate un tânăr care a ieșit de pe băncile școlii! Celelalte lasă-le altora și să nu spui o vorbă despre ele, nici să nu accepți vreo laudă. Pretinde că ești nimeni și că nu știi nimic. Arată că știi un singur lucru: cum să nu fii dezamăgit în ceea ce dorești și să nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Lasă-i pe alții să studieze procese, probleme și silogisme. Munca ta să fie despre cum să suferi moartea, lanțurile, chinurile sau exilul. Toate acestea să le faci cu curaj și cu încredere în El, cel care te-a chemat să le înfrunți și te-a judecat demn de locul în care te-a pus. Din acel loc, arată de ce este capabilă facultatea conducătoare când ia poziție împotriva forțelor care sunt independente de voință. Astfel, acest paradox (că omul poate avea încredere în sine și să fie în același timp prudent) nu va mai părea nici paradoxal, nici imposibil. Cu încredere în sine în ceea ce privește lucrurile care nu depind de voință; prudent în ceea ce privește lucrurile care depind de voință.

XXVI. Despre legea vieții

    Văzând pe cineva care studia argumentele ipotetice, Epictet a spus “Aceasta este legea pe care o urmăm în silogisme și anume că trebuie să acceptăm ceea ce rezultă din ipoteze”. Însă mai importantă decât aceasta, este legea vieții, care ne cere să acționăm în armonie cu natura. Iar dacă ne dorim ca în orice chestiune și în orice circumstanță să respectăm ceea ce este natural, este clar că nu trebuie să lăsăm să ne scape ceea ce este în armonie cu natura și să nu acceptăm ceea ce este în contradictoriu cu ea.

    La început, filosofii ne instruiesc în teorie, care este ușoară, apoi ne îndrumă către lucrurile grele. În teorie nu este nimic care să ne îndepărteze de la ceea ce este predat. În viața de zi cu zi multe sunt lucrurile care nu pot distrage atenția. Este caraghios cel care spune că dorește să înceapă cu problemele vieții, căci nu este deloc ușor să începi cu ce este mai greu. 

    Acesta trebuie să fie argumentul pe care să-l folosim cu părinții supărați pe copiii care studiază filosofia: “Greșesc tată și nu știu ce este corespunzător și potrivit pentru mine. Dacă acest lucru nu poate fi învățat sau predat, de ce să te superi pe mine? Dar dacă poate fi învățat, învață-mă; iar dacă nu poți, permite-mi să învăț de la cei care spun că știu să-l predea. Crezi că eu vreau să cad în greșeală și să rătăcesc binele? Sper că nu crezi asta. Atunci care este cauza greșelilor mele? Ignoranța. Nu vrei pentru mine să scap de ignoranță? A fost cineva vreodată învățat cu mânie arta de a cânta sau conduce corăbii? Crezi oare că prin intermediul mâniei tale voi putea învăța eu arta vieții?” Doar cel care a arătat aceste intenții poate folosi acest argument. Dar un om care studiază logica și participă la lecțiile filosofilor doar pentru a impresiona la un banchet cu cunoștințele sale, ce alt scop are decât de a căuta să câștige admirația senatorului care este așezat lângă el? Căci acolo oportunitățile de câștiguri sunt așa de mari, încât ce pare aici bogăție acolo sunt doar fleacuri. Din acest motiv este dificil pentru un om să fie stăpân peste impresiile sale, acolo unde lucrurile care îi distrag judecata sunt puternice.

    Cunosc un om care se agăța de genunchii lui Epaphroditus și i se plângea că a rămas numai cu un milion și jumătate de dinari. Ce a făcut Epaphroditus? Crezi că râs de acel om, precum făceam noi, sclavii lui? Nu, cu uimire a spus “Om nefericit, cum ai putut tu răbda în tăcere?”

    Odată, Epictet a corectat un elev care citea dintr-un tratat despre argumentele ipotetice. Văzând că profesorul care îi dăduse să citească acel tratat râde de elev, Epictet i-a spus acestuia: “Râzi de tine însuți. Tu ești cel care nu l-a pregătit pe acest tânăr și nici nu ai verificat dacă este capabil să înțeleagă aceste lucruri. Sau ai vrut doar să-l folosești ca și cititor?” Cum se face, spunea el, că atunci când o minte nu este capabilă să urmărească un argument complex, o considerăm totuși capabilă să aducă laude sau învinuiri și să formeze judecăți cu privire la ce este bun sau rău? Și dacă un asemenea om aduce o vină cuiva, îi pasă persoanei respective? Sau dacă aduce laude, se entuziasmează acel om, când persoana care l-a lăudat nu descurcă cu lucruri așa simple precum silogismele ipotetice? 

    Aici începe viața trăită filosofic, când un om descoperă starea adevărată a facultății sale conducătoare. Când un om înțelege că aceasta este într-o stare slabă, nu o va întrebuința în lucruri dificile. Dar, în realitate, chiar dacă oamenii nu pot să digere o bucățică, ei cumpără un întreg tratat și încearcă să-l devoreze. Acesta este motivul pentru care suferă de indigestie. De aici vin colici, scurgeri și febre. Asemenea oameni ar trebui să aibă în vedere care sunt limitele propriilor abilități. 

    În probleme de teorie este ușor să convingi o persoană ignorantă. În viața reală nimeni nu se oferă de bunăvoie să fie cercetat și toți ne supărăm pe cel care ne examinează. Totuși, Socrate ne învață să nu trăim o viață neexaminată.

XX. Despre rațiune, cum aceasta se contemplă pe ea însăși

    Fiecare artă și facultate contemplă anumite lucruri. Atunci când este de aceeași natură cu lucrul pe care-l contemplă, din necesitate se poate contempla și pe ea însăși. Atunci când este de altă natură nu se poate contempla singură. De exemplu, arta pantofarului se ocupă cu piei, dar ea este complet diferită de acest material, din acest motiv nu se poate contempla pe ea însăși. La fel gramatica se ocupă cu limbajul scris, dar este ea însăși limbaj scris? Cu siguranță că nu, așadar nu se poate contempla pe ea însăși. 

    Dar rațiunea, cu ce scop ne-a fost daruită de natură? Ca să ne folosim în mod corect de impresii. Și ce este ea? Un sistem format din anumite tipuri de impresii. Astfel, ea are în mod natural capacitatea de a se contempla pe ea însăși. La fel, înțelepciunea cu ce scop ne-a fost fost dată? Pentru a cerceta lucrurile bune și rele și cele indiferente. Ce este ea? Un bun. Și ce este sminteala? Un rău. Vezi deci că, din necesitate, înțelepciunea se contemplă atât pe ea însăși cât și opusul ei. 

    Din acest motiv principala și cea mai importantă sarcină a filosofului este să cerceteze impresiile, să le deslușească și să nu se folosească de niciuna fără să o testeze. După cum poți vedea, în ceea ce privește monezile, asupra cărora admitem că avem un oarecare interes, am inventat o artă cu care să le testăm. Vezi câte metode folosește cel care testează monedele: se uită la ele, le atinge, le miroase și în final le ascultă. Aruncă moneda și ascultă sunetul pe care îl face aceasta. Nu se mulțumește să asculte odată, ci prin practică dezvoltă o ureche muzicală. La fel, în cazurile în care considerăm că între a greși și a nu greși este o mare diferență, facem mari eforturi pentru a descoperi acele lucruri care ne pot induce în eroare.

         Dar în ceea ce privește săraca noastră facultate conducătoare, dormim și căscăm, și suntem gata să admitem orice impresie, căci nu băgăm de seamă ce avem de pierdut.

    Dacă vrei să vezi cât de neglijent ești în ceea ce privește binele și răul, și cât de atent ești la cele indiferente, întreabă-te ce consideri mai grav: orbirea sau o judecată oarbă? Astfel vei descoperi că ești departe de a avea o opinie corectă în ceea ce privește binele și răul. 

    “Dar este nevoie de multă pregătire, multă trudă și mult studiu.”

    Asta-i bună! Te aștepți să dobândești cea mai mare artă cu puțină trudă? Totuși, principala doctrină a filozofilor este foarte scurtă. Dacă vrei să o cunoști, citește lucrările lui Zenon și vei vedea. Nu-ți trebuie multe cuvinte să spui că scopul omului este să-i urmeze pe zei și că natura binelui constă în folosirea corectă a impresiilor. Dacă mă întrebi “Ce este Zeul? Ce este impresia? Care este natura individului și care este natura lumii?”, atunci este necesară o discuție mai lungă. 

    La fel, dacă Epicur ar veni să spună că binele trebuie să rezide în lucrurile trupești, aceasta de asemenea necesită o discuție lungă. În cadrul acesteia trebuie să fim învățați care este principiul care ne guvernează și în ce constă natura noastră substanțială și fundamentală. Dacă nu este probabil ca binele melcului să rezide în cochilie, de ce ar fi probabil ca binele omului să se regăsească în trup? Tu însuți, Epicur, deții ceva mai bun decât acesta. Ce este acel ceva în tine care deliberează, care examinează fiecare lucru? Care examinează trupul și decide că acesta este principalul lucru? De ce aprinzi lampa și trudești pentru noi, scriind atât de multe cărți? Ca să nu fim ignoranți cu privire la adevăr? Cu privire la cine suntem și ce suntem în raport cu tine? Astfel, discuția se lungește.

XV. Ce promite filosofia

    Un om venise să ceară sfaturi cum să se împace cu fratele său, care era supărat pe el. Epictet i-a spus: Filosofia nu promite să asigure omului lucruri externe. Dacă ar face asta, filosofia s-ar ocupa cu lucruri care nu fac parte din obiectul ei de studiu. Căci, așa cum materia unui tâmplar este lemnul sau a unui sculptor este bronzul, materia cu care se ocupă arta vieții este viața fiecăruia.

    “Dar ce poți să-mi spui despre fratele meu?” 

    Asta ține de cum își guvernează el viața; pentru tine este un lucru extern, precum un teren, precum sănătatea sau reputația. Iar filosofia nu promite nimic cu privire la acestea. Ea spune: “Indiferent de împrejurări voi menține partea conducătoare în armonie cu natura.” Care parte conducătoare? “A lui, a celui care mă practică.”

    “Atunci cum îl fac pe fratele meu să nu mai fie supărat pe mine?” 

    Adu-l la mine și îi voi spune lui. Însă despre mânia lui nu am nimic să-ți spun ție.

    “Atunci învață-mă cum pot rămâne eu în armonie cu natura, chiar dacă fratele meu nu se va împăca cu mine” a spus omul.

    Nimic important nu este produs deodată, răspunde Epictet, nici măcar un ciorchine de struguri sau o smochină. Dacă vii și-mi ceri o smochină îți voi răspunde că necesită timp. Lasă-i timp să înflorească mai întâi, apoi să producă rod, iar abia apoi să se coacă. Dacă fructul unui smochin nu se produce deodată, într-o oră, tu vrei să stăpânești fructele minții așa repede și ușor? Îți spun să nu te aștepți la așa ceva.

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén