Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Tag: Hegemonikon Page 1 of 2

X. Despre lucrurile pe care trebuie să le disprețuim și cele pe care trebuie să le prețuim

By

On 04/07/2022

In Cartea a IV-a

    Toate greutățile și încurcăturile oamenilor au legătură cu lucrurile externe. “Ce să mă fac? Cum? Ce o să se întâmple? Oare ce voi păți?“ Toate acestea sunt vorbele celor care se îndreaptă către lucruri care nu sunt în puterea voinței. Căci cine se întreabă “Cum să nu îmi dau acordul la ceva fals? Cum să nu mă îndepărtez de la adevăr?“ Dacă un om are o asemenea dispoziție corectă încât să se teamă de acestea din urmă, îi voi reaminti “De ce te temi? Poți să fii sigur că asta este în puterea ta. Nu te grăbi să-ți dai acordul înainte să aplici regulile prescrise de natură.“

    Iar dacă un om se teme, în ceea ce privește dorința, ca nu cumva să eșueze în scopul său și să rateze ținta, sau în ceea ce privește aversiunea, ca nu cumva să cadă în cele pe care vrea să le evite; în primul rând îl voi săruta, deoarece și-a îndreptat gândurile către treaba sa și către adevăratul său sine, și a lăsat deoparte lucrurile pentru care alții se emoționează sau se îngrozesc. Apoi îi voi spune “Dacă cauți să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce vrei să eviți, nu-ți dori nimic din ceea ce aparține altora și nu încerca să eviți ce nu este în puterea ta. Dacă nu urmezi această regulă, inevitabil vei eșua în ceea ce dorești și vei cădea în ceea ce vrei să eviți.“ Unde este dificultatea dacă procedezi așa? Ce loc mai este pentru cuvinte precum “Cum va fi?“, “Ce se va întâmpla?“ sau “Mă tem că voi păți una sau alta“.

    Ce urmează să se întâmple nu este independent de voință?

    “Ba da.“

    Adevărata natură a binelui și a răului nu se regăsește în lucrurile care țin de voință?

    “Ba da.“

    Atunci este în puterea ta să te folosești în mod natural de orice se întâmplă. Cine te poate împiedica?

    “Nimeni.“

    Nu mai spune “Ce se va întâmpla?“. Căci orice ar fi, îl vei folosi bine și deznodământul va fi fericit. Ce ar fi devenit Hercule dacă și-ar fi spus “Cum să fac să nu-mi apară în cale un leu uriaș, sau un mistreț uriaș, sau oameni sălbatici?“ Ce îți ție pasă de astea? Dacă un mistreț uriaș îți apare în cale, vei avea de dus o luptă mai mare. Dacă oameni răi îți apar în cale, vei scăpa lumea de oameni răi.

    “Dar dacă voi muri?“

    Vei muri un om bun, făcând un lucru nobil. De vreme ce cu siguranță vom muri, din necesitate omul va fi găsit făcând ceva atunci, fie muncind pământul, fie săpând, fie făcând negoț, fie servind ca și consul, fie suferind de indigestie sau diaree.

    Ce îți dorești tu să faci atunci când vei muri? Eu unul nu-mi doresc să fiu găsit făcând nimic altceva decât ceea ce îi aparține omului, ceva benefic, potrivit binelui comun, nobil. Dar dacă nu se poate să fiu găsit făcând lucruri mărețe, atunci măcar să fiu găsit făcând lucruri în care nu pot fi împiedicat, făcând ceea ce îmi este permis să fac, corectându-mă pe mine însumi, cultivând facultatea care se ocupă de impresii, muncind să mă eliberez de pasiuni, acordând fiecărei relații cu alții ceea ce i se cuvine; iar dacă sunt norocos, încercând să stăpânesc cel de-al treilea domeniu de studiu, cel care se ocupă cu formarea opiniilor sigure cu privire la lucruri.

    Dacă moartea mă va găsi ocupat cu asemenea lucruri, eu sunt mulțumit dacă pot să ridic mâinile către Zeu și să spun “Nu am neglijat facultățile pe care le-am primit de la Tine pentru a înțelege administrația Ta și pentru a o urma. Nu te-am dezonorat, atât cât mi-a stat mie în putere. Privește cum mi-am folosit percepțiile, privește cum mi-am folosit concepțiile primare. Ți-am căutat eu vreodată vină? M-am arătat vreodată nemulțumit de ceva sau mi-am dorit să fie altfel? Am greșit eu vreodată față de alții? Pentru ceea ce mi-ai dăruit, îți mulțumesc. Atât timp cât m-am folosit de ceea ce mi-ai dăruit, eu sunt mulțumit. Primește-le înapoi și așează-le unde este voia Ta. Căci ale Tale sunt toate, de la Tine le-am primit.“ Nu îți este deajuns să pleci având această stare de spirit? Ce viață este mai bună și mai potrivită decât a celui care gândește așa? Ce sfârșit este mai fericit?

    Însă pentru a ajunge aici, un om trebuie să îndure lucruri care nu sunt ușoare și să piardă altele la care nu este ușor să renunți. Nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să fii consul; nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să deții pământuri. Nu poți să fii preocupat și de tine și de sclavi în același timp. Dacă îți vei dori ceva ce aparține altuia, vei pierde ceea ce este al tău.

    Așa este natura lucrurilor, nimic nu este obținut pe degeaba. De ce te miri? Dacă dorești să fii consul trebuie să stai treaz nopțile, să te agiți, să săruți mâini, să te pierzi la porțile altora, să spui și să faci lucruri nedemne de un om liber, să trimiți daruri multora, să trimiți zilnic cadouri unora. Și ce obții pentru asta? Doisprezece mănunchiuri de nuiele și conduci un tribunal de trei sau patru ori, oferi jocuri în Circus și împarți mâncare în coșulețe. Dacă nu e așa, atunci să-mi arate cineva că este și altceva pe lângă acestea.

    Nu vrei să oferi nimic, nu vrei să depui niciun efort pentru a fi liber de pasiuni și tulburări, pentru a-ți asigura un somn liniștit atunci când dormi, pentru a fi cu adevărat treaz atunci când ești treaz, pentru a nu teme și a nu fi neliniștit cu privire la nimic? Dacă pierzi altele sau altul câștigă ce ai fi putut obține tu, atunci când ești ocupat cu acestea, te vei supăra pentru ceea ce s-a întâmplat? Nu vrei să pui în balanță ce primești în schimb și la ce renunți? Cât valorează ambele? Ai vrea să obții pe degeaba lucruri așa importante? Cum ai putea?

    O muncă nu are legătură cu cealaltă. Nu poți să te ocupi atât de lucruri externe, cât și de facultatea ta conducătoare. Dacă le vrei pe acelea, renunță la ea, altfel nu vei obține nici una, nici cealaltă, fiind tras în două direcții diferite. Dacă alegi facultatea conducătoare, renunță la celelalte.

    Uleiul va fi vărsat, mobila mea sărăcăcioasă se va destrăma, dar eu voi fi liber de pasiuni. Va fi un foc când eu nu sunt acasă și cărțile îmi vor arde, însă eu mă voi folosi de impresii în armonie cu natura.

    “Dar nu voi avea ce mânca.“

    Dacă sunt atât de ghinionist, moartea este adăpostul meu. Moartea este adăpost și refugiu pentru toți, astfel că nimic în viață nu este dificil. De îndată ce alegi, ai plecat și niciun fum nu te va mai deranja. Atunci de ce ești temător, de ce nu dormi nopțile? După ce socotești unde îți șade binele și răul, de ce nu-ți spui direct “Ambele sunt în puterea mea. Niciun om nu mă poate lipsi de bine, nici nu mă poate implica în rău. De ce să nu mă pun jos și să sforăi? Tot ce am este în siguranță. În ceea ce privește lucrurile care nu-mi aparțin, ele sunt preocuparea celui care le primește, după cum au fost împărțite de cel care deține puterea. Cine sunt eu să spun că le vreau așa sau altfel? Mi-a fost mie acordată puterea de a le alege? M-a făcut cineva administrator peste ele? Îmi sunt de ajuns acele lucruri care mi-au fost acordate în puterea mea. Le voi înfrumuseța cât pot eu de bine. Cât despre celelalte, să fie după cum este voia stăpânului lor.“

    Dacă un om are aceste gânduri în fața ochilor săi, mai stă treaz nopțile și se învârte încoace și-ncolo? Ce ar vrea? După ce să tânjească? După Patrocle, sau Antiloh sau Protesilau? Când a crezut el că vreunul dintre prietenii săi este nemuritor? Când și-a înlăturat din fața ochilor faptul că mâine sau poimâine, el sau prietenul său ar putea să moară? “Dar eu am crezut că va trăi mai mult decât mine și că va avea grijă de copilul meu“, spune el. Ai fost un prost pentru asta și te-ai gândit la lucruri care nu sunt certe. De ce nu dai vina pe tine pentru asta, în loc să stai să plângi precum o fată? “Dar îmi întindea masa să mănânc.“ Asta deoarece era în viață, prostule. Acum nu mai poate. Îți va întinde Automedon masa. Iar dacă moare și el, vei găsi pe altul. Dacă se sparge oala în care ți se gătește carnea, trebuie să rămâi nemâncat deoarece nu mai ai oala cu care erai obișnuit? Nu trimiți să se cumpere alta?

    “Necaz mai mare nu se putea abate asupra mea“, spune el.

    De ce este acesta necazul tău? Și tu, în loc să-l suporți și să-l înlături, dai vina pe mama ta că nu ți l-a prezis dinainte, ca să te fi apucat încă de atunci să bocești. 

    Ce părere ai? Nu crezi că Homer a scris toate acestea ca să învățăm că și pe aceia cu origini nobile, cei mai puternici și mai bogați, cei mai frumoși, nimic nu-i împiedică să fie cei mai amărâți și mai mizerabili, atunci când le lipsesc opiniile pe care ar trebui să le aibă?

VII. Eliberarea de frică

By

On 30/05/2022

In Cartea a IV-a

    Ce îl face pe tiran înfricoșător?

    “Gărzile cu săbiile lor, șambelanul și ceilalți care închid ușile în fața celor care vor să intre“, răspunde cineva.

    Cum se face că un copil nu se teme dacă îl aduci în fața tiranului, chiar dacă acesta este escortat de gărzi? Oare copilul nu este conștient de prezența gărzilor? Dacă un om este conștient de prezența gărzilor și a săbiilor acestora, însă vine chiar cu acest scop, deoarece nenorocirile sale îl fac să caute o moarte rapidă de mâna altuia, se mai teme el de gărzi?

    “Nu, deoarece caută exact acel lucru care îi face pe alții să se teamă de ei.“

    Dacă vine în fața tiranului un om care vrea doar ceea ce îi este permis lui, însă mai departe de acestea nu vrea nici să moară, nici să trăiască; ce îl împiedică să vină fără frică?

    “Nimic nu-l împiedică.“

    Mai departe să presupunem un om care are către proprietate aceeași atitudine pe care o are primul om către trupul său. Să presupunem că are aceeași atitudine cu privire la soție și copii, ca și cum ar fi cuprins de disperare sau nebunie, astfel încât să nu-i pese dacă are îi are sau nu. El este precum copiii care se joacă cu cioburi și sunt atenți la jocul lor, fără să le pese de cioburi în sine. Astfel, neîndreptându-și inima către lucrurile materiale, acceptă jocul voios și se ocupă de toate cu bucurie. Cum ar putea un tiran, cum ar putea niște gărzi și săbiile lor să inspire frică într-un asemenea om?

    Dacă nebunia, sau obiceiul cum este cazul la galileeni, poate produce o asemenea atitudine, oare rațiunea și demonstrația nu-l pot învăța pe un om că Zeul a creat toate lucrurile din lume și lumea însăși să fie libere și autosuficiente, deși părțile servesc întregului?

    Toate celelalte creaturi sunt incapabile de a înțelege guvernarea Sa, însă creatura rațională deține facultăți care îi permit să reflecte la aceste lucruri, să realizeze că este o parte și ce fel de parte este, și să înțeleagă că este drept ca partea să fie subordonată întregului. Mai departe, fiind prin natura sa nobil, mărinimos și liber, omul observă că deține unele lucruri lipsite de piedici și sub controlul său, iar altele supuse piedicilor și dependente de alții. Lucrurile lipsite de piedici sunt manifestări ale voinței sale, pe când lucrurile dincolo de voință sunt supuse piedicilor.

    Prin urmare, dacă el consideră că binele și interesul său se regăsesc doar în prima categorie, în lucrurile care sunt lipsite de piedici și depind de el însuși, atunci va fi liber, liniștit, fericit, nevătămat, mărinimos, pios, mulțumind pentru toate Zeului, fără să dea vina sau să acuze vreodată pe cineva pentru cele se întâmplă. Însă dacă consideră că binele său stă în lucrurile externe și care sunt dincolo de voință, el va fi împiedicat și stânjenit, va fi un sclav al celor care dețin autoritatea asupra lucrurile pe care le admiră sau de care se teme. În acest caz, el este obligat să fie lipsit de pietate, deoarece crede că Zeul îi face rău; este obligat să fie nedrept, deoarece vrea să primească mai mult decât i se cade; este obligat să aibă un spirit josnic și răutăcios.

    Dacă un om înțelege toate acestea, nimic nu-l poate împiedica să trăiască cu o inimă ușoară și supusă, mulțumit cu ce a primit în trecut și așteptând cu un spirit blajin tot ce i se va întâmpla în viitor. 

    Îmi vei da sărăcie? Dă-mi-o și vei vedea ce este sărăcia atunci când întâlnește pe cineva care știe să joace bine rolul unui om sărac. Îmi vei da funcții publice? Dă-mi-le împreună cu greutățile lor. Exil? Oriunde aș merge, îmi va fi bine. Căci aici, nu locul a făcut să-mi fie bine, ci opiniile mele, iar pe acestea le voi lua cu mine, căci nimeni nu mi le poate fura. Doar ele sunt ale mele și nu-mi pot fi luate, cu ele voi fi mulțumit oriunde aș fi și orice aș face. 

    “Dar acum a venit vremea să mori.“ Ce vrei să spui prin moarte? Nu folosi cuvinte grele, ci spune lucrurilor pe nume: “Acum a venit vremea ca părțile tale materiale să se reîntoarcă la elementele din care au fost compuse.“ Ce este groaznic la asta? Ce pierdere este pentru univers? Ce eveniment straniu sau irațional este acesta? Este acesta motivul pentru care să-ți fie frică de tiran? Asta face săbiile gărzilor să pară lungi și ascuțite? Lasă-i pe alții să vadă de asta; eu am cercetat aceste lucruri și niciun om nu are putere asupra mea. Am fost eliberat de către Zeu și am înțeles poruncile Sale. Nimeni nu mai poate să facă un sclav din mine, care am fost emancipat de către cine trebuie.

    “Cum? Nu sunt stăpân peste trupul tău?“

    Ce mă privește asta pe mine?

    “Nu sunt stăpân peste proprietățile tale?“

    Ce mă privește pe mine?

    “Nu sunt eu cel care decide dacă mergi în exil sau închisoare?“

    Toate le cedez de bunăvoie, și trupul meu, să faci ce vrei cu el. Încearcă-ți puterea și vei vedea până unde se întinde.

    De cine îmi mai rămâne să mă tem? De șambelani? Ce să mă tem că îmi fac ei? Să mă tem că o să-mi închidă ușa în nas? Dacă mă vor găsi că vreau să intru, atunci să-mi închidă ușa în nas.

    “Atunci de ce să mai bați la porțile palatului?“

    Deoarece consider că este potrivit pentru mine să mă alătur jocului, atât cât durează.

    “Cum te ferești să nu ți se închidă ușile în față?“

    Dacă nu sunt primit, nu doresc să intru. Întotdeauna îmi doresc ceea ce se întâmplă, deoarece consider voia Zeului mai bună decât a mea. Îl voi urma pe El ca și adept și slujitor al Său. Impulsurile și dorințele mele sunt totuna cu ale Sale, voia mea o urmează pe a Sa. Ușile se închid doar în fața celor care insistă să intre înăuntru, nu în fața mea.

    De ce nu insist eu să intru? Deoarece știu că nimic bun nu este oferit celor care intră. Când aud că se spune despre cineva onorat de către împărat, că este fericit, eu întreb ce a primit. “O provincie.“ Primește și opiniile pe care ar trebui să le aibă cel care guvernează o provincie? “Este numit prefect.“ Primește și priceperea necesară pentru asta?

    De ce să insist să intru? Cineva aruncă smochine și nuci, și toți copiii caută să le prindă și se luptă pentru ele. Însă oamenii maturi nu, deoarece le consideră un lucru mărunt. Dacă cineva aruncă cioburi, nici măcar copiii nu caută să le prindă.

    Sunt împărțite provincii? Lasă copiii să se lupte pentru ele. Sunt împărțite funcții de pretor și consul? Lasă copiii să se încaiere pentru ele. Lasă-i pe ei să fie dați afară și bătuți; ei să sărute mâinile celui care le oferă și ale sclavilor lui. Pentru mine sunt smochine și nuci. Dacă se întâmplă ca o smochină să-mi cadă în mâini atunci când sunt aruncate, o iau și o mănânc, căci asta este valoarea pe care poți să i-o acorzi unei smochine. Însă nicio smochină nu merită să mă aplec după ea, să lupt cu cel de lângă mine sau să lingușesc. Și niciunul din celelalte lucruri pe care filosofii m-au convins să nu le consider bune, nu merită.

    Arată-mi săbiile gărzilor! 

    “Privește cât sunt de mari și de ascuțite.“

    Și ce fac aceste săbii mari și ascuțite?

    “Omoară.“

    Și ce face febra?

    “Același lucru.“

    Dar o cărămidă?

    “La fel.“

    Ai vrea să privesc toate aceste lucruri cu teamă și venerație, și să fiu sclavul lor? În niciun caz! Odată ce am învățat că orice se naște trebuie să și dispară, pentru ca lumea să-și continue drumul nestingherită, nu este nicio diferență pentru mine dacă dispare datorită febrei, a unei cărămizi care cade de pe acoperiș sau a unui soldat. Dacă ar fi să le comparăm, atunci știu că soldatul va face treaba mai repede și cu mai puțină durere.

    Văzând că nu mă tem de nimic din ceea ce-mi poate face tiranul și că nu-mi doresc nimic din ceea ce poate oferi, de ce să mai stau cu frică și cu admirație în preajma sa? De ce să mă mai tem de gărzi? De ce să mă bucur când mă întâmpină pe un ton binevoitor? De ce să povestesc oamenilor cum mi-a vorbit? Este el un Socrate sau un Diogene, astfel încât admirația sa față de mine să fie o dovadă a omului care sunt? Îi admir eu caracterul? Nu. Vin la el și îl slujesc, deoarece face parte din joc. O fac atâta vreme cât nu îmi poruncește să fac ceva necugetat sau nepotrivit. Însă dacă mă trimite să îl aduc pe Leon din Salamis, atunci îi răspund “Caută pe altcineva, eu nu mai joc.“ Dacă cere gărzilor să mă ia, îi urmez, deoarece și asta face parte din joc.

    “Dar îți vei pierde capul!“

    Prea bine! Și împăratul, sau cei care-l slujesc, își păstrează capul pe vecie?

    “Dar vei fi aruncat peste ziduri și lăsat să putrezești acolo!“

    Aș fi, dacă eu și cadavrul am fi unul și același lucru. Dar având în vedere că nu sunt același lucru, spune lucrurilor pe nume și nu încerca să mă sperii. Lucrurile acestea sperie pe copii și pe proști. Dacă un om a ascultat vreodată lecturile filosofilor fără să înțeleagă ce este cu adevărat sinele, atunci merită să se teamă și să-i lingușească pe cei pe care îi lingușește, dacă nu a învățat că nu este carne, oase și tendoane, ci facultatea care comandă acestora, și care interpretează și guvernează impresiile.

    “Astfel de vorbe îi fac pe oameni să disprețuiască legile.“

    Dimpotrivă, arată-mi alte argumente care să-i facă pe cei care le adoptă mai obedienți față de lege decât acestea. Legea nu este ceva ce e la îndemâna oricărui nătărău. Însă aceste argumente ne fac să ne comportăm drept chiar și cu cei care ne critică, deoarece ne învață să nu pretindem pentru noi niciunul din lucrurile în care aceștia ne pot întrece. Ele ne învață să cedăm în ceea ce privește trupul nostru, să cedăm în ceea ce privește proprietăți, copii, părinți, frați, să cedăm totul, să renunțăm la tot. Doar în ceea ce privește opiniile noastre, ele fac o excepție, deoarece a fost voia lui Zeus ca acestea să aparțină în mod deosebit fiecărui om în parte. Ce fel de lege încalc? Ce este irațional la asta?

    Cedez în fața ta acolo unde tu ești mai bun și mai puternic decât mine. Pe de altă parte, acolo unde sunt eu mai bun, tu cedezi în fața mea, deoarece eu m-am ocupat cu acestea, iar tu nu. Tu te-ai preocupat să ai mozaicuri în casă, să ai sclavi și slugi care să te servească, să porți veșminte împodobite, să-ți permiți vânători, cântăreți și actori. Revendic eu aceste lucruri? 

    Dar tu, în ceea ce te privește, te-ai preocupat cu opiniile? Te-ai preocupat cu sufletul tău rațional? Știi care sunt părțile sale constituente, cum sunt acestea aduse împreună, cum sunt conectate? Știi care sunt facultățile sale și care este natura lor? De ce te superi dacă altul, care le-a studiat, are un avantaj asupra ta în acest domeniu?

    “Dar acestea sunt cele mai importante.“

    Cine te împiedică să te ocupi de ele și să le studiezi? Cine are la dispoziție mai multe cărți, mai mult timp liber și mai mulți profesori, ca să poată învăța? Doar îndreaptă-ți mintea către aceste lucruri. Acordă măcar puțin timp facultății tale conducătoare. Cercetează ce este acest lucru pe care îl deții și de unde ai primit această facultate care se folosește de toate celelalte, care examinează, alege sau respinge. Atâta timp cât te ocupi de lucruri externe, nimeni nu va avea mai mult succes ca tine în ceea ce le privește pe acestea, însă facultatea ta rațională va fi așa cum alegi să o ai, mizeră și neglijată.

V. Împotriva celor sălbatici și certăreți

By

On 09/05/2022

In Cartea a IV-a

    Omul bun și înțelept nu se ceartă cu altcineva. El nici nu-i lasă pe alții să se certe, dacă poate să-i oprească. La fel ca și în celelalte cazuri, găsim un bun exemplu în viața lui Socrate, care nu numai că a evitat să se certe, dar nici nu a permis altora să o facă. Vezi numai în Banchetul lui Xenofon pe câți i-a împăcat. Mai departe, vezi cum a avut răbdare cu Trasimahos, Polus și Callicle; cum a răbdat pe soția sa și pe fiul său, care îi căuta vină fără motiv. Căci el își amintea prea bine că niciun om nu este stăpân pe facultatea conducătoare a altuia. Astfel că nu își dorea nimic altceva decât ce îi aparține lui. Și ce îi aparține lui? Nu ca unul sau altul să se comporte în armonie cu natura, căci ăsta este un lucru care aparține altuia; ci ca, în timp ce alții fac ceea ce fac, precum este alegerea lor, el să rămână în armonie cu natura și să trăiască astfel, indiferent ce fac ceilalți. El își vede de treaba sa, în așa fel încât și ceilalți să aibă posibilitatea de a trăi în armonie cu natura. 

    Aceasta este calea pe care omul bun și nobil și-o așterne mereu în față. Este să fie pretor? Nu; însă dacă asta îi este dat, treaba lui este ca, în această poziție, să-și mențină facultatea conducătoare în armonie cu natura. Este să se căsătorească? Nu; însă dacă asta îi este dat, și în acest caz, treaba lui este să se păstreze în armonie cu natura. Dar dacă dorește ca fiul său și soția sa să nu greșească, atunci vrea ca ceea ce aparține altuia să nu aparțină altuia. Asta înseamnă să fii învățat, să știi ce îți aparține ție și ce aparține altuia.

    Ce loc mai rămâne pentru dispute, dacă omul are aceste opinii? Îl mai miră ceva? Îl mai ia ceva prin surprindere? Nu se așteaptă ca ceea ce vine de la oamenii răi să fie mai grav și mai cumplit decât ce i se întâmplă? Nu consideră un câștig orice ar veni de la aceștia, câtă vreme nu este atât de grav pe cât ar putea fi?

    “Cutărică m-a înjurat!“ Zi mersi că nu te-a lovit. “M-a lovit!“ Zi mersi că nu te-a rănit. “Dar m-a rănit!“ Atunci zi mersi că nu te-a omorât. Știe el că omul este un animal blând, că oamenii se iubesc între ei și că o nedreptate îi face mai mult rău celui care o comite? Unde a învățat astea? În ce școală? De vreme ce nu a învățat aceste lucruri sau nu a fost convins de ele, de ce să nu urmărească ceea ce i se pare că este în avantajul său?

    “Vecinul meu a aruncat cu pietre.“

    Ai făcut tu ceva greșit?

    “Dar mi-a spart lucrurile din casă.“

    Ești tu un lucru? Nu, ești voință. Ce ai la dispoziție pentru a răspunde la asta? Dacă ești lup, trebuie să muști înapoi și să arunci mai multe pietre decât el. Însă dacă vrei să te comporți ca un om, cercetează ce ai la dispoziție, vezi cu ce facultăți ai venit pe lume. Ești dotat cu brutalitate, cu capacitatea de a purta ranchiună?

    Când este distrus un cal? Când este privat de facultățile sale naturale; nu atunci când nu poate face cucurigu, ci atunci când nu poate să fugă. Dar un câine? Nu este distrus când nu poate zbura, ci atunci când nu poate să urmărească vânatul. La fel și omul, nu este distrus când nu se poate lua la trântă cu lei sau când nu poate îmbrățișa statui, căci nu a fost înzestrat de natură cu facultăți potrivite pentru asta, ci atunci când își pierde cinstea și onestitatea. Oamenii ar trebui să se strângă laolaltă și să-l jelească pe cel care le pierde, pentru necazurile în care a căzut. Să nu-l jelească pe cel care se naște sau moare, ci pe acela care în timpul vieții a pierdut lucrurile care îi aparțineau. Nu lucrurile pe care le-a moștenit de la tatăl său, nu pământul, casa, hanul sau sclavii; căci acestea nu aparțin cu adevărat omului. Ele aparțin altora, sunt dependente și supuse stăpânilor lor, care acuma le acordă unui om, apoi altuia. Mă refer la lucrurile care îi aparțin lui ca om, la pecețile imprimate în mintea sa; precum pecetea imprimată pe o monedă, pe care dacă o găsim considerăm moneda bună, iar dacă nu o găsim, respingem moneda și nu o primim. Ce pecete este pe acest sesterț? Dacă este a lui Traian, îl primesc. Dacă este a lui Nero, îl arunc; nu primesc această monedă, deoarece este falsă. 

    La fel și în cazul nostru. Ce pecete au opiniile omului? Este blând, sociabil, răbdător, afectuos? Bine, îl primesc, îl consider cetățean, îl accept ca vecin și tovarăș. Numai să fii atent să nu poarte pecetea lui Nero. Este pătimaș, răzbunător, certăreț? Sparge capetele celor pe care îi întâlnește, dacă așa i se năzare lui? Atunci de ce mai spui că este un om? Judecăm un lucru doar după forma sa? Dacă ar fi așa, atunci poți spune și despre această formă de ceară că este un măr, și că are același miros și același gust ca un măr. Însă doar forma externă nu este de ajuns. Nici nasul sau ochii nu sunt de ajuns să-l facă om, trebuie să aibă opiniile unui om. Cel care nu ascultă de rațiune și nu acceptă când este contrazis, este un măgar. Altul, căruia îi lipsește respectul de sine, nu este bun de nimic, este altceva, dar nu om. Iar cel care caută să muște și să lovească pe cei pe care îi întâlnește, nu este nici măcar oaie sau măgar, este o fiară sălbatică.

    “Și? Ai vrea ca eu să fiu desconsiderat?“

    Desconsiderat de către cine? De oamenii care știu și înțeleg? Cum ar putea ei să desconsidere un om care este blând și care are respect de sine? Probabil te referi la cei care n-au habar. Ce te interesează pe tine? Ai văzut vreun meșteșugar căruia să-i pese de părerea celor care nu cunosc meseria sa?

    “Dar mă vor ataca și mai tare!“

    Pe cine? Pe tine? Poate un alt om să-ți vătămeze voința, sau să te împiedice să te folosești în armonie cu natura de impresiile care ți se arată?

    “Nu poate.“

    Atunci de ce ești tulburat și de ce te prezinți ca un om fricos? De ce nu vii în față să declari că tu ești împăcat cu toți oamenii, indiferent ce ar face ei? De ce nu râzi, în primul rând, de cei care cred că îți pot face rău? De ce nu spui “acești sclavi nu știu nici cine sunt eu, nici în ce constă binele și răul pentru mine, și nu se pot atinge de ceea ce este al meu“?

    La fel râd locuitorii unei fortărețe puternice de cei care o asediază. “De ce se chinuie oamenii aceștia degeaba? Zidurile noastre sunt puternice, avem hrană pentru mult timp, la fel și alte resurse.“

    Acestea sunt lucrurile care fac o fortăreață puternică și inexpugnabilă. Însă doar propriile opinii fac sufletul unui om de necucerit, și nimic altceva. Căci ce zid este la fel de puternic, ce trup este la fel de tare, ce proprietate este la fel de sigură și ce poziție socială este la fel de invulnerabilă? Toate celelalte lucruri sunt supuse stricăciunii sau pot fi răpite cu forța. Iar dacă un om este în vreun fel atașat de ele, trebuie să fie tulburat, să-și facă griji, să se teamă, să se plângă, să eșueze în ceea ce dorește să obțină și să cadă în ceea ce vrea să evite.

    Dacă așa stau lucrurile, nu alegem noi să ne asigurăm singurele mijloace de protecție care ne sunt oferite și, abandonând ceea ce este supus stricăciunii și servituții, să ne ocupăm de lucrurile care sunt libere și rezistente prin însăși natura lor? Trebuie să ne reamintim că niciun om nu poate să-i facă nici rău, nici bine altuia, ci că opiniile pe care omul le are cu privire la lucruri sunt cele care îi pot face rău și îl pot distruge; ele conduc la luptă, vrajbă, război! Ce i-a făcut pe Eteocle și Polinice dușmani nu este nimic altceva decât opinia lor cu privire la puterea regală și opinia lor cu privire la exil, cum că una este cel mai mare bine și celălalt cel mai mare rău.

    Este în natura fiecărui om să caute binele și să se ferească de rău. Este în natura omului să-l considere un dușman viclean pe cel care vrea să-l priveze de bine sau să-l implice în rău, chiar dacă acea persoană îi este frate, fiu sau părinte. Nimic nu ne este mai apropiat decât binele, prin urmare dacă aceste lucruri externe sunt bune sau rele, nu mai există iubire între părinți și copii sau între frați, iar lumea devine plină de dușmani, trădători și sicofanți, oriunde ai privi. Însă dacă voința este singurul bine atunci când este așa cum trebuie și singurul rău atunci când nu este cum ar trebui să fie, ce conflicte mai pot apărea? Ce insulte? Cu privire la ce? La lucrurile care nu contează pentru noi? Conflicte cu cine? Cu cei care sunt ignoranți și nefericiți, cu cei care se înșeală cu privire la ce este important în viață?

    Socrate păstra aceste lucruri în minte atunci când își administra propria casă și era nevoit să îndure o soție arțăgoasă și un copil nerecunoscător. Soția lui își arăta temperamentul turnându-i apă în cap cu nemiluita și călcându-i în picioare prăjitura. Ce înseamnă un asemenea comportament la adresa mea, dacă eu consider că aceste lucruri nu reprezintă nimic pentru mine? Asta trebuie să fac și niciun tiran sau stăpân nu va avea putere asupra mea. Cei mulți nu vor triumfa împotriva celui singur, și nici cel care este mai voinic nu va triumfa împotriva celui mai slab. Căci această putere de a-ți folosi liber și neîngrădit voința, a fost acordată de către Zeu fiecărui om în parte.

    Acestea sunt opiniile care aduc dragoste în familie, înțelegere în cetate, pace între nații și recunoștință față de Zeu. Ele îi acordă încredere omului care privește lucrurile cu care are de-a face, ca fiind străine de el și fără importanță. Suntem într-adevăr capabili să scriem și să citim asemenea lucruri, le lăudăm atunci când le citim, însă suntem departe de a fi convinși de ele. Astfel, ceea ce se spune despre spartani, “lei acasă și vulpi în Efes“, se poate spune și despre noi “lei în școală, dar vulpi imediat ce ies afară“.

IV. La adresa celor care își doresc o viață liniștită

By

On 25/04/2022

In Cartea a IV-a

    Amintește-ți că nu doar dorința de putere și de bogății ne face josnici și dependenți de alții, ci chiar și dorința de liniște, timp liber, călătorii sau studiu, duce la același rezultat. Orice lucru extern ar fi, dacă-i acordăm însemnătate devenim dependenți de alții. Nu este nicio diferență între a dori să fii senator și a dori să nu fii senator, între a dori o viață publică și a dori o viață privată. Care este diferența între unul care spune “Vai mie! Nu pot să fac nimic deoarece sunt legat de cărțile mele” și altul care spune “Vai mie! Nu am deloc timp liber să citesc o carte”. Și cărțile, la fel ca și onorurile și funcțiile publice, aparțin lucrurilor externe, independente de voință. 

    Spune, pentru ce citești? Dacă scopul tău este să-ți satisfaci plăcerea de a citi sau de a cunoaște, ești leneș și preocupat de lucruri neserioase. Scopul corect nu poate fi decât liniștea sufletească. Însă dacă cititul nu-ți asigură liniștea sufletească, la ce te ajută?

    “Dar îmi aduce liniștea sufletească. De aceea sunt supărat când nu pot citi.”

    Ce fel de liniște sufletească este aceasta, pe care oricine o poate disturba? Și nu mă refer aici la împărat sau un prieten al acestuia, ci chiar o cioară, un flautist, o boală sau zeci de mii de alte lucruri. Despre liniștea sufletească putem spune cu certitudine că îi este caracteristic să fie permanentă și nedisturbată.

    Dacă în acest moment sunt chemat să fac ceva, mă duc având ca scop să păstrez măsura cuvenită, respectul de sine și statornicia, fără dorință sau aversiune pentru lucrurile externe. Îi urmăresc pe ceilalți oameni pentru a vedea ce spun și ce fac, nu din răutate, nu pentru a le căuta vină sau pentru a-i lua în derâdere, ci ca să mă observ pe mine, să văd dacă nu fac aceleași erori și să nu mai comit erorile respective. Înainte făceam și eu aceleași greșeli, însă acuma, mulțumesc Zeului, nu le mai fac.

    Ai făcut rău dacă ai procedat și tu așa și dacă te-ai ocupat cu aceste lucruri? Ai fi preferat să citești o mie de rânduri și să scrii încă atâtea? Când mănânci, ești supărat că nu poți citi? Nu ești mai degrabă mulțumit să mănânci așa cum te îndeamnă ceea ce ai citit? Și la fel, atunci când te îmbăiezi și când îți faci exercițiile? De ce nu păstrezi aceeași consecvență în tot ceea ce faci, și atunci când te adresezi împăratului și când te adresezi altuia?

    Nu îți lipsește nimic dacă te păstrezi netulburat, stăpân pe sine și calm; dacă ești atent la ce se întâmplă, nu la cum te văd alții; dacă nu ești invidios pe cei preferați înaintea ta; dacă lucrurile externe nu-ți provoacă frică sau admirație.

    Tu spui că îți lipsesc cărțile. Cum? Și pentru ce? Scopul cărților este să te pregătească pentru viață, însă viața în sine este altceva decât cărți. Este ca și cum un atlet s-ar plânge, atunci când intră în arenă, că mai vrea să se antreneze. Pentru asta te-ai antrenat până acum, pentru asta ai folosit greutățile, pentru asta ai luptat cu acei tineri care ți-au fost parteneri de antrenament. De ce mai tânjești după ele acum, când a venit timpul acțiunii? La fel ar fi dacă în sfera consimțământului, atunci când ni se prezintă impresii, unele dintre ele comprehensibile și altele nu, noi, în loc să distingem între ele, să vrem să citim un tratat despre impresiile comprehensibile.

    Care este motivul? Este deoarece nu am citit și nu am scris cu un scop bine ales. Nu am făcut-o pentru ca atunci când ne folosim în acțiunile noastre de impresiile care ni se prezintă, să o facem în armonie cu natura. Noi înțelegem ce se spune și suntem capabili să explicăm altuia, învățăm să analizăm silogisme și să ne descurcăm cu argumente ipotetice, dar aici ne oprim și nu mergem mai departe. Exact aici, unde ne consumăm eforturile, se află și obstacolul nostru.

    Dacă vrem cu tot dinadinsul să obținem lucruri care nu sunt în puterea noastră, vom fi împiedicați, vom fi stânjeniți și vom eșua. Însă dacă citim ceea ce este scris despre impuls, nu pentru a constata ce este scris, ci pentru a ne îmbunătăți propriile impulsuri; dacă citim ce este scris despre dorință și aversiune cu scopul de a nu eșua niciodată în dorințele noastre și de a nu cădea în ceea ce vrem să evităm; dacă citim ce este scris despre datorie ca să ținem minte care sunt relațiile noastre cu alții, astfel încât să nu facem nimic irațional sau contrar acestor relații; atunci nu avem de ce să fim supărați când suntem stânjeniți în lecturile noastre. Vom găsi mulțumirea făcând ceea ce este potrivit. Nu vom mai socoti la sfârșitul zilei câte rânduri am citit sau am scris astăzi, ci mai degrabă ne vom socoti astfel “Astăzi mi-am îndrumat impulsurile după preceptele filosofilor, nu am întreținut dorințe și am vrut să evit doar lucrurile care țin de mine. Astăzi nu m-am temut de nimeni și nici nu m-am lăsat dus de nas de nimeni; mi-am exercitat răbdarea, abstinența, cooperarea cu ceilalți.” Iar după aceea vom mulțumi Zeului pentru ce se cuvine să-i mulțumim.

    Noi nu realizăm că, deși o facem într-un mod diferit, și noi suntem asemenea mulțimii. Un altul se teme că nu o să obțină funcții publice, iar tu te temi că o să le primești. Nu fă asta, omule. Mai degrabă, așa cum râzi de cel care se teme că nu o să obțină funcții publice, la fel să râzi și de tine. Nu este nicio diferență între un om care este însetat din cauza bolii și altul care evită să bea apă precum un om nebun. 

    Cum vei mai putea să afirmi precum Socrate “Dacă aceasta este voia Zeului, așa să se facă”? Crezi că dacă Socrate ar fi ars de nerăbdare să-și petreacă timpul în Academie sau în Lyceum discutând cu tineretul, ar mai fi servit cu ușurință în atâtea campanii militare? Nu s-ar fi lamentat și nu s-ar fi plâns “Vai sărmanul de mine, trebuie să mă simt mizerabil aici, când m-aș putea bronza la soare în Lyceum”? Păi asta este treaba ta, să te bronzezi? Nu este treaba ta să fii fericit, să fii liber de orice piedică sau obstacol? Ar mai fi fost el Socrate dacă s-ar fi plâns așa? Ar mai fi putut să compună imnuri în închisoare?

    Pe scurt, amintește-ți că dacă vei prețui ceva independent de voință, în aceeași măsură îți vei slăbi voința. Iar viața privată este un lucru independent de voință, la fel ca și funcțiile publice; tihna este un lucru independent de voință, la fel ca și afacerile.

    “Așadar, va trebui să-mi trăiesc viața în acest tumult?“

    La ce te referi prin tumult?

    “În mijlocul acestei mulțimi de oameni.“

    Și ce este greu în asta? Imaginează-ți că ești la Olympia, imaginează-ți că este sărbătoare. Și acolo, fiecare strigă sau face altceva, iar unii se împing. La fel este și la băi. Dar care dintre noi este nemulțumit cu acestea și le părăsește dezamăgit? Să nu fii nici greu de mulțumit, nici pretențios cu privire la ce se întâmplă.

    Unii spun “Oțetul mă dezgustă deoarece este acid, mierea mă dezgustă deoarece mă supără la stomac. Legumele nu-mi plac.“ La fel te plângi și tu “Nu-mi place să mă retrag, deoarece înseamnă singurătate. Nu-mi place mulțimea, deoarece înseamnă agitație.“

    Dacă circumstanțele necesită să trăiești singur, spune-i liniște și folosește-te de ea cum se cuvine: conversează cu tine însuți, lucrează cu impresiile, dezvoltă-ți concepțiile primare. Dacă te nimerești într-o mulțime, spune-i festivitate, sărbătoare sau festival, și încearcă să te bucuri de ea împreună cu ceilalți. Căci ce îi este mai plăcut celui care iubește omenirea, decât să vadă alți oameni? Ne face plăcere să observăm cirezi de bovine sau de cai. Suntem încântați să vedem corăbii. De ce să ne supărăm când vedem oameni?

    “Deoarece mă asurzesc cu gălăgia lor.“

    În acest caz, auzul tău este împiedicat. Ce înseamnă asta pentru tine? Îți este împiedicată facultatea care se folosește de impresii? Te poate împiedica cineva să te folosești de dorință și de aversiune în armonie cu natura? Sau de impulsul către ceva sau de a te îndepărta de ceva? Ce tumult este capabil de asta?

    Păstrează în minte aceste principii generale: Ce este al meu și ce nu este al meu? Ce mi-a fost acordat mie? Ce dorește Zeul să fac? Ce nu dorește? Până acum a dorit ca tu să trăiești în tihnă, să te conversezi cu tine însuți, să scrii despre aceste lucruri, să citești, să asculți, să te pregătești. Ai avut timp destul pentru asta. Acuma îți spune “Vino și intră în competiție, arată-ne ce ai învățat și cum te-ai pregătit. Cât mai vrei să te antrenezi de unul singur? Acum este momentul să descoperi dacă ești un atlet demn de victorie, sau unul dintre aceia care călătoresc prin lume ca să fie învinși pretutindeni.“

    De ce ești supărat? Nicio competiție nu este lipsită de larmă. Trebuie să fie mulți atleți care se antrenează înainte de a intra, mulți oameni care strigă numele lor, mulți organizatori și spectatori.

    “Dar eu vreau să trăiesc o viață liniștită.“

    Atunci lamentează-te și plângi, precum meriți. Pedeapsa cea mai mare pentru cel care este neinstruit și care nu respectă poruncile divine, este să fie trist, să se lamenteze, să fie invidios; într-un cuvânt, să fie mizerabil și nefericit. Nu vrei să te eliberezi de asta?

    “Cum aș putea să o fac?“

    Nu ai auzit până acum că trebuie să înlături complet dorința, iar aversiunea să nu o folosești decât asupra acelor lucruri care depind de voință? Că trebuie să renunți la tot, trup, proprietate, reputație, cărți, tumult, funcții publice, viață privată? Deoarece către oricare dintre ele te întorci, ești sclav, dependent, împiedicat și constrâns, ești în întregime la cheremul altora. Păstrează vorbele lui Cleanthes la îndemână, “Condu-mă tu, Zeus, și tu, soartă“. Este voia ta să merg la Roma? Voi merge la Roma! La Gyaros? Voi merge la Gyaros! La Atena? Voi merge la Atena! La închisoare? Voi merge la închisoare!

    Însă dacă o dată vei spune “Când o să ajung la Atena?“, ești pierdut. Acea dorință, odată neîmplinită, în mod necesar te face nefericit. Iar dacă este împlinită, te face îngâmfat, deoarece ești entuziast la lucruri la care nu ar trebui să fii entuziast. Pe de altă parte, dacă vei fi împiedicat, vei deveni mizerabil, deoarece vei cădea în ceea ce vrei să eviți. Mai bine renunță la toate aceste lucruri.

    “Dar Atena este frumoasă.“

    Da, însă fericirea este mult mai frumoasă, să fii liber de pasiuni și de tulburări, să știi că ce este al tău nu depinde de nimeni.

    “Iar Roma este aglomerată și sunt atâtea vizite formale.“

    Însă liniștea sufletească cântărește mai greu decât aceste neplăceri. Dacă este sezonul acestor lucruri, de ce să nu înlături dorința de a le evita? De ce să îți cari povara precum un măgar încăpățânat care trebuie lovit? Dacă nu înlături această dorință, consideră că trebuie să fii întotdeauna sclavul acelui om care are puterea de a te elibera sau de a te împiedica. Pe el va trebui să-l servești ca și cum ar fi un daimon malefic.

    Există o singură cale către liniștea sufletească. Păstrează această regulă la îndemână întotdeauna, fie că este dimineață, zi sau noapte; să nu privești către lucrurile independente de voința ta, să nu consideri că îți aparține nimic, să renunți la tot în favoarea divinității și a sorții, să lași totul în grija celor pe care Zeus i-a lăsat responsabili, căci omul trebuie să se dedice doar acelui lucru care îi aparține și care nu poate fi împiedicat. Către asta să te îndrepți în tot ceea ce citești, scrii sau asculți.

    Acesta este motivul pentru care eu nu spun despre un om că este harnic doar dacă știu despre el că citește și scrie. Chiar dacă adaugă că citește toată noaptea, nu pot spune că este harnic dacă nu știe către ce să-și îndrepte această activitate. Căci nu spune nimeni despre un om care stă treaz nopțile de dragul unei fete că este harnic. Nici eu nu spun asta. Dacă scrie și citește pentru faimă, spun că iubește faima. Dacă o face pentru bani, spun că iubește banii, nu munca. Dacă o face pentru a învăța, spun că iubește învățătura. Însă dacă își îndreaptă eforturile către propria sa facultate conducătoare, astfel încât să trăiască păstrând-o în armonie cu natura, atunci spun despre el că este harnic. Să nu judeci niciodată un om în baza acelor lucruri care sunt indiferente, ci numai în baza opiniilor sale. Doar ele aparțin omului și doar ele fac ca acțiunile să fie josnice sau nobile. 

    Păstrând în minte aceste reguli, fii fericit cu ce ai și fii mulțumit cu ce îți aduce clipa. Bucură-te când observi că pui în practică principiile pe care le-ai învățat și cu care te-ai pregătit. Dacă ai slăbit sau ai lăsat deoparte dispoziția răutăcioasă și obiceiul de a bârfi; dacă ai făcut la fel cu impulsivitatea, limbajul vulgar, nesăbuința, lenea; dacă nu te mai mișcă lucrurile care te mișcau înainte, sau dacă o fac mai puțin, atunci sărbătorește. Sărbătorește astăzi că ai făcut bine un lucru, și mâine sărbătorește altul. Nu este acesta un motiv mai bun să oferi sacrificii, decât consulatul sau guvernarea unei provincii? Acestea sunt lucrurile pe care le obții de la tine însuți și de la zei. Amintește-ți cine ți le-a dăruit, cui i-au fost dăruite și cu ce scop.

    Dacă ajungi la aceste gânduri, ce mai contează unde ești, atunci când ești fericit și îi ești plăcut Zeului? Nu sunt zeii la distanță egală de toate locurile? Și nu văd la fel tot ce se întâmplă, indiferent de locul în care se întâmplă?

XXII. Despre cinism

By

On 10/01/2022

In Cartea a III-a

    Unul dintre elevii săi, care părea înclinat către cinism, l-a întrebat pe Epictet ce fel de om trebuie să fie un cinic și care este ideea fundamentală a acestei filosofii. 

    Vom cerceta acest lucru pe îndelete. Însă îți pot spune că acela care se înhamă la o treabă așa de grea fără ajutorul Zeului, nu are alt scop decât de a se purta indecent în public și își va atrage asupra sa mânia divină. Într-o casă bine administrată, nu vine nimeni să zică “Eu ar trebui să fiu administratorul acestei case“. Căci dacă ar face asta, stăpânul casei, văzând impertinența cu care acesta dă ordine, l-ar trage afară și l-ar biciui.

    La fel este și în această mare cetate, care este lumea; și aici este un stăpân care poruncește: “Tu ești soarele, te vei roti și vei da naștere anului și anotimpurilor, vei face fructele să crească și le vei hrăni, vei agita și vei potoli vânturile, vei încălzi cum trebuie trupurile oamenilor. Tu ești vițel, dacă vine leul, fă ce trebuie sau vei suferi. Tu ești taur, vino în față și luptă, căci aceasta este treaba care ți se potrivește și pe care poți să o faci. Tu ești capabil să conduci o armată împotriva Troiei, fii Agamemnon. Tu poți să lupți cu Hector, fii Ahile.“ Iar dacă Tersit ar veni în față să ceară a i se încredința lui comanda, fie nu o va obține, fie, dacă o obține, se va face de rușine în fața multor martori.

    La fel și tu, trebuie să te gândești la asta cu multă atenție, căci nu este ceea ce ți se pare ție. Tu îți spui: “Port o mantie acum, voi purta și atunci. Dorm pe pământul tare acum, voi dormi și atunci. Voi căra cu mine o pungă și un toiag, mă voi plimba și voi începe să cerșesc și să-i insult pe cei pe care îi întâlnesc. Dacă voi vedea un bărbat care își smulge părul de pe corp, sau își face frizuri, sau se îmbracă în purpură, îl voi certa.“ Dacă asta îți imaginezi tu că este viața unui cinic, stai departe de ea, căci nu este pentru tine. Însă dacă ai o imagine corectă despre ea și nu consideri că ești nepotrivit pentru așa ceva, haide să cercetăm la ce treabă grea vrei să te înhami.

    În primul rând, în ceea ce privește lucrurile care țin de tine, nu trebuie să fii la fel ca acuma. Nu trebuie să aduci vină nici Zeului, nici oamenilor. Va trebui să înlături dorința cu totul și să te folosești de aversiune doar în ceea ce privește lucrurile care țin de voință. Nu trebuie să mai întreții furie, ciudă, invidie sau compătimire. O fată tânără sau un băiat, reputație bună, prăjituri dulci, nimic din toate acestea să nu aibă vreo atracție asupra ta. Căci ceilalți oameni, când se desfată cu asemenea lucruri, au ziduri în jurul lor, sunt la adăpostul casei sau al întunericului, au diverse mijloace prin care să se ascundă. Ei pot să închidă ușa și să spună slugii “Dacă vine cineva spune că sunt plecat, nu sunt acasă“. Însă cinicul, în locul acestor lucruri, nu are ca unică protecție decât respectul de sine; fără el, trăind dezbrăcat și sub cerul liber, se va face de rușine. Acesta îi ține loc de casă, de ușă și de slugă care să-i păzească dormitorul. Acesta îi ține loc de întuneric. Căci el nu trebuie să vrea să ascundă nimic din ceea ce face, deoarece dacă ar face asta ar pierde caracterul unui cinic, al unui om liber care nu are alt acoperiș decât cerul de deasupra sa. Dacă începe să se teamă de vreun lucru extern, apare și nevoia de a se ascunde, însă nu are unde să se ascundă, chiar dacă ar dori asta. Căci unde să se ascundă și cum? Și cât de mult va suferi acest instructor public, acest pedagog, daca va fi cumva prins? Un om cuprins de asemenea frici, mai poate, cu încredere în sine, să aibă autoritate asupra altor oameni? Nu poate, îi este imposibil.

    Apoi, va trebui să-ți purifici facultatea conducătoare. Va trebui să menții acest fel de a trăi: “Acum, pentru mine, materialul cu care lucrez este mintea mea, așa cum este lemnul pentru tâmplar sau pielea pentru pantofar. Treaba mea este să mă folosesc cum trebuie de impresii. Trupul și părțile sale componente nu înseamnă nimic pentru mine. Moartea? Las-o să vină când dorește ea, fie pentru tot trupul, fie pentru o parte a sa. Exilul? Poate fi un om exilat din acest univers? Nu se poate. Oricum aș merge, acolo voi găsi soare, lună, stele, vise, semne de la zei. Oriunde aș fi, voi putea conversa cu zeii.“

    Fiind astfel pregătit, un cinic nu se va mulțumi cu asta. El știe că este un mesager trimis de către Zeus să arate oamenilor că au rătăcit și că adevărata natură a binelui și a răului nu se află acolo unde o caută ei; iar acolo unde ea se află, ei nici măcar nu gândesc. El mai știe și că este o iscoadă, precum Diogene când a fost adus în fața lui Filip, după bătălia de la Cheronea. Căci, într-adevăr cinicul este precum o iscoadă care cercetează ce este favorabil și ce este potrivnic oamenilor. Este datoria sa să cerceteze cu atenție și să prezinte adevărul, fără să se lase mânat de frică, fără să arate dușmani acolo unde nu sunt și fără să fie tulburat și încurcat de impresiile sale. 

    Cinicul trebuie să fie pregătit ca, atunci când se ivește ocazia, să urce pe scenă și cu voce tare, să spună precum Socrate: “Oamenilor, unde vă grăbiți? Ce faceți sărmanilor? Precum orbii, rătăciți încoace și-ncolo! Ați luat-o pe arătură, ați pierdut drumul cel bun! Căutați viața bună și fericirea acolo unde nu se găsesc și nu-l ascultați pe acela care vă arată unde să le căutați! De ce căutați afară? Căutați în cele ce țin de trup? Nu se găsește acolo! Dacă nu credeți, priviți la Myro sau la Ophelius! În bogăție? Nu este acolo! Dacă nu mă credeți, priviți la Croesus, priviți la cei care sunt acum bogați, cum viața lor este plină de mâhnire. În putere? Nu este acolo; dacă ar fi, atunci cei care au fost de două sau de trei ori consuli ar fi fericiți, dar nu sunt.“

    Pe cine să credem cu privire la lucrurile acestea? Pe tine, care privești din afară și ești uimit de impresii, sau pe ei înșiși? Ce spun ei? Ascultă-i cum suspină și cum se plâng că datorită gloriei și importanței acestor consulate, sunt în primejdie și sunt nefericiți. 

    În puterea regală? Dacă ar fi acolo, Nero sau Sardanapalus ar fi fost fericiți. Dar nici măcar Agamemnon nu a fost fericit, deși era un om mai bun decât Sardanapalus sau Nero. Când alții dormeau, ce făcea el? “Smocuri de păr își smulgea din cap.“ Și ce-și spunea lui însuși? “Astfel umblu și sunt tulburat, iar inima se zbate să-mi sară din piept.“

    Sărmane om, în ce îți merge rău? În ceea ce privește proprietățile tale? Nu. Trupul tău? Nu. Ești bogat în aur și bronz. Problema ta este că ai neglijat și ai ruinat o parte din tine. Care parte? Acea parte prin care ne exercităm dorința și aversiunea, impulsul de acționa sau de a ne înfrâna.

    Cum a neglijat-o? Nu cunoaște natura binelui pentru care a fost format de natură și nici natura răului, nu știe ce este al său și ce aparține altora. Atunci când ceva ce aparține altora merge prost, își spune “Vai mie! Grecii sunt în pericol!“ Sărmană este facultatea sa conducătoare, neglijată și neîngrijită. 

    “Grecii o să piară, uciși de troieni!“

    Și dacă nu-i omoară troienii, nu o să moară altfel?

    “Ba da. Dar nu toți odată.“

    Care este diferența? Dacă moartea este un lucru rău, atunci este la fel de rău și dacă mor împreună și dacă mor separat. Se întâmplă altceva decât separarea sufletului de trup?

    “Nu.“

    Și dacă mor grecii, îți este ușa închisă? Nu este în puterea ta să alegi moartea?

    “Este.“

    Atunci de ce te plângi? Tu care ești rege și care deții sceptrul lui Zeus? Un rege nefericit nu poate exista, cum nu poate exista un zeu nefericit. Ce ești tu? La drept vorbind, ești un păstor, căci plângi așa cum plânge un păstor când vine lupul și îi fură o oaie. Și oi sunt cei guvernați de tine. De ce ai venit aici? Îți este în pericol facultatea care se ocupă de dorință sau aversiune, de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna? 

    “Nu, răspunde el. Soția fratelui meu a fost răpită.“

    Și nu este un câștig să scapi de o soție care te înșeală?

    “Și să suferim batjocura troienilor?“

    Ce fel de oameni sunt troienii? Înțelepți sau proști? Dacă sunt înțelepți, de ce să te lupți cu ei? Iar dacă sunt proști, ce treabă ai cu ei?

    Dacă nu în aceste lucruri, atunci unde găsim binele? Spune-ne tu, care ești mesager și iscoadă. Este acolo unde nici nu gândești că este, acolo unde nici nu-l cauți. Căci dacă l-ai căuta, l-ai găsi în tine însuți, și nu ai mai rătăci, nici nu ai căuta la ce aparține altora ca și cum ar fi al tău. Întoarce-ți gândurile către tine însuți, caută principiile tale primare. Ce fel de lucru crezi că este binele?

    “Ceva ce curge lin, aduce fericire și nu poate fi împiedicat.“ 

    Cum, nu crezi că prin natura sa este măreț? Nu crezi că este prețios? Nu crezi că este ceva ce nu poate fi stricat? Și unde ar trebui să cauți ceea ce curge lin, ceea ce nu poate fi împiedicat? În ce este servil sau în ce este liber?

    “În ce este liber.“

    Trupul, îl ai în stăpânire liber sau într-o condiție servilă? 

    “Nu știu.“

    Nu știi că este sclav al febrei, al gutei, al bolilor care afectează ochii sau pântecele, al tiranului, al focului, al fierului, al oricărui lucru care este mai puternic decât el?

    “Da, este sclav.“

    Atunci cum este posibil ca ceva ce ține de trup să nu poată fi împiedicat? Și cum poate fi măreț sau prețios, ceva este prin natura sa supus morții, ceva ce este pământ și lut? Ei bine, nu deții nimic altceva care să fie liber?

    “Poate că nu.“

    Cine te poate constrânge să consimți la ceva ce pare fals?

    “Nimeni.“

    Și cine te poate constrânge să nu consimți la ceva ce pare adevărat?

    “Nimeni.“

    Atunci vezi că este în tine ceva ce, prin natura sa, este liber. Dar să-ți dorești sau să ai aversiune la ceva, impulsul de a te apropia sau îndepărta de ceva, să te pregătești pentru ceva sau să-ți propui ceva, poate cineva să facă acestea fără ca mai întâi să aibă o impresie că asta este avantajos sau potrivit pentru el? 

    “Nu poate nimeni.“

    Atunci, și aici este ceva liber și nestingherit. Sărmane om, lucrează la asta, ai grijă de asta, caută-ți aici binele. 

    Cum este posibil ca un om care nu are nimic, nici straie, nici casă, fără adăpost, fără sclavi, care trăiește într-o condiție mizeră, lipsit de cetățenie, să trăiască o viață care curge lin? Iată, Zeul a trimis un om care să vă arate că este posibil.

    “Priviți la mine, eu care nu sunt cetățean al nici unei cetăți, care nu am casă, proprietăți sau sclavi; eu dorm pe jos, nu am soție, nu am copii, nu am palat, doar pământul și cerul, și o mantie. Și îmi lipsește ceva? Nu sunt eu fără întristare și fără frică? Nu sunt liber? M-a văzut vreunul dintre voi eșuând în a obține ce doresc? M-a văzut căzând în ceea ce vreau să evit? Am dat eu vina vreodată pe zeu sau pe om? Am acuzat vreodată pe cineva? M-ați văzut vreodată posomorât? Cum mă comport eu cu cei pe care voi îi admirați sau cu cei de care vă este frică? Nu-i tratez ca pe niște sclavi? Este cineva, care atunci când mă vede, să nu mă privească ca pe un rege și un stăpân?“

    Acesta este limbajul unui cinic, acesta este caracterul lui și modul lui de viață! Tu spui că este caracteristic cinicilor să aibă o desagă, un toiag și niște fălci puternice; că este caracteristic lor să devoreze tot ce le dai sau să strângă pentru altădată, să insulte fără discriminare pe toți cei pe care îi întâlnesc și să-și afișeze umerii dezgoliți. Cu acestea în gând, tu vrei să te înhami la o asemenea treabă. Înainte de asta uită-te în oglindă, privește-ți umerii, spatele, coapsele! Urmează să te înscrii la jocurile olimpice, nu la vreun alt concurs jalnic și mărunt. La jocurile olimpice, nu-ți este permis să fii învins și apoi să-ți iei tălpășița; vei fi dezonorat în fața lumii întregi, nu doar în fața atenienilor sau a spartanilor sau a nicopolitanilor. Pe lângă asta, un om care se înscrie cu ușurință și nu face față ajunge să fie biciuit, iar înainte de a fi biciuit trebuie să îndure sete și arșiță, și să înghită praf.

    Gândește-te cu multă grijă, cunoaște-te pe tine însuți, consultă divinitatea. Nu încerca nimic fără Zeu, iar dacă El te sfătuiește, să știi că vrea ca tu să devii mare, sau vrea să suferi multe lovituri. Căci și acesta este un fir țesut în soarta cinicului: el trebuie să fie biciuit precum un măgar și să-l iubească pe cel care-l biciuie, ca și când ar fi tuturor părinte sau frate.

    În schimb, tu, dacă ești biciuit, te ridici în mijlocul tuturor și strigi “O, Cezar, ce dureri sufăr eu în vremea păcii tale! Să mergem să ne înfățișăm în fața proconsulului.“

    Dar ce este împăratul pentru un cinic? Sau proconsulul? Sau oricine altcineva cu excepția lui Zeus, cel care l-a trimis pe cinic aici jos și pe care acesta îl slujește? Invocă cinicul pe altcineva decât pe Zeus? Nu știe el că orice dureri ar suferi, acestea reprezintă antrenamentul pe care i l-a hărăzit Zeus? Hercule, atunci când a fost antrenat de Euristeu, nu și-a plâns de milă, ci a îndeplinit ce avea de făcut, fără să ezite. Iar cel care este pregătit și antrenat de către însuși Zeus, să se plângă și să fie supărat? Mai este el demn de a purta toiagul lui Diogene?

    Ascultă ce spunea Diogene trecătorilor, când era cuprins de febră: “Netrebnicilor, unde mergeți? De ce nu rămâneți? Mergeți voi tocmai la Olimpia să vedeți atleții cum luptă între ei, și nu doriți să vedeți lupta dintre boală și om?“ Un asemenea om ar acuza Zeul care l-a trimis aici că nu este tratat cum trebuie? Nu, el era mândru de suferința sa și își atribuia rolul de exemplu pentru cei care trecea pe lângă el. Ce acuze să aducă? Că trăiește o viață potrivită, că își afișează virtutea într-o lumină clară? Și ce spunea Diogene despre sărăcie, despre moarte, despre durere? Cum și-a comparat el fericirea cu cea a regelui regilor? Mai degrabă, nu există termen de comparație între cele două. Căci ce fericire poate fi acolo unde există tulburare, supărare, frică, dorință nesatisfăcută, aversiune pentru lucruri care nu pot fi evitate, invidie și gelozie? Iar acolo unde există opinii nesănătoase, toate aceste lucruri apar din necesitate. 

    La întrebarea unui tânăr, dacă un cinic poate să accepte invitația unui prieten, atunci când este bolnav și prietenul respectiv îl invită în casa sa pentru a se trata, Epictet a răspuns: Unde vei găsi tu prietenul unui cinic? Pentru a fi demn să îi fie prieten, trebuie să fie unul asemenea lui. Un asemenea prieten ar trebui să împartă sceptrul și împărăția cinicului, să fie vrednic de această slujbă, dacă vrea să fie considerat vrednic de a fi prietenul cinicului, așa cum Diogene a fost vrednic să fie prietenul lui Antistene sau cum Crates a fost apoi prietenul lui Diogene. Crezi că dacă cineva îl salută pe cinic atunci când îl întâlnește înseamnă că este prietenul său? Crezi că cinicul va considera că acel om este vrednic de a-l primi pe cinic în casa sa? Dacă la asta te gândeai, mai degrabă caută o grămadă de bălegar, care să te protejeze de vânt și de frig, cât timp suporți boala. Mi se pare că tu de fapt vrei să stai în casa altuia și să fii bine hrănit o vreme. Dacă așa stau lucrurile, de ce vrei să te înhami la o treabă așa grea? 

    “Dar să se căsătorească și să facă copii sunt datorii importante pentru un cinic?“ întrebă același tânăr.

    Într-o societate compusă din oameni înțelepți, probabil că nu s-ar grăbi nimeni să adopte stilul de viață al unui cinic. Căci pentru cine să adopte el această viață? Și chiar dacă presupunem că ar face-o, nimic nu l-a împiedica să se căsătorească și să facă copii; căci soția sa ar fi asemenea lui, la fel și socrul său, iar copiii săi vor fi crescuți în aceeași manieră.

    Însă având în vedere condiția actuală a lumii, care se aseamănă cu un câmp de luptă, cinicul trebuie să fie liber de distrageri pentru a sluji permanent administrația divină. El trebuie să fie capabil să se plimbe liber printre oameni, fără a fi legat de datoriile și legăturile obișnuite din viața omului. Dacă ar fi legat de acestea și le-ar neglija, ar mai putea el să păstreze caracterul unui om bun și onorabil? Iar dacă s-ar ocupa de ele, ar pierde caracterul de mesager, de iscoadă și de crainic aflat în slujba Zeului. El ar trebui să facă unele lucruri pentru socrul său, pentru alte rude ale soției sale și pentru soția sa. Nu va putea să fie și un cinic și, în același timp, să-și întrețină familia și să aibă grijă de membrii acesteia când sunt bolnavi. Să nu mai vorbim de restul lucrurilor de care ar avea nevoie: un vas în care să încălzească apa pentru baia copilului, lână pentru soția sa când naște, ulei, pat, cană; astfel, numărul lucrurilor necesare în casă tot crește, pe lângă toate celelalte treburi și distrageri pe care nici nu le mai enumăr. 

    Ce se întâmplă atunci cu acest rege al nostru, care se dedică interesului public? “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“ Datoria sa este să se îngrijească de alții, de cei care sunt căsătoriți și au copii; să observe cine se comportă cum trebuie față de soția sa și cine nu, cine este certăreț, care familie este gospodărită bine și care nu este; să-și facă rondul precum un doctor și să ia pulsul celorlalți. Unuia îi pune diagnostic febră, altuia migrene și altuia gută. Unuia îi prescrie să se abțină de la mâncare, iar altuia să mănânce, unuia să nu meargă la băi, altuia îi prescrie bisturiu și altuia cauterizare. Cum ar putea un om să găsească timp pentru toate acestea, atunci când este implicat în datoriile vieții de familie? Nu va trebui să le ofere copiilor săi haine să îmbrace și paturi în care să doarmă? Nu va trebui să-i trimită la învățătură și să le asigure instrumente de scris? Căci aceștia nu se pot naște direct cinici. Astfel, mai bine i-ar arunca imediat ce se nasc, decât să-i omoare așa. Vezi prea bine la ce îl reducem pe cinic în felul ăsta, cum îl lipsim de regalitatea sa.

    “Dar Crates și-a luat soție.“

    Vorbești de un caz special, care s-a născut din dragoste, în care soția era și ea asemenea lui Crates. Discuția noastră se referea la o căsătorie normală, care este predispusă la a distrage cinicul de la chemarea sa. Iar din cercetarea noastră rezultă că în lumea actuală, căsătoria nu este potrivită pentru un cinic.

    “Atunci cum va merge societatea mai departe?“

    Crezi că aduc beneficii mai mari pentru societate cei care aduc pe lume doi-trei plozi neastâmpărați, să rămână în locul lor, sau cei care, în măsura puterilor lor, veghează asupra tuturor celorlalți oameni, observând ce fac aceștia, cum trăiesc, cu ce se ocupă, ce datorii își neglijează? Crezi că Teba a primit beneficii mai mari de la cei care i-au lăsat copii, sau de la Epaminondas, care a murit fără urmași? Crezi că Priam, care a avut cincizeci de copii, netrebnici toți, sau Danaus sau Aeolus, au adus societății mai multe beneficii decât Homer? Crezi că nu este în van sacrificiul cuiva care conduce o armată sau compune o epopee, chiar dacă aceste activități îl împiedică să se căsătorească și să facă copii; în schimb, regatul unui cinic nu merită același preț? 

    Noi nu-i contemplăm caracterul lui Diogene și nici nu-i înțelegem măreția. În schimb, privim la cinicii din zilele noastre. “Câini care așteaptă la masă, străjeri ai porții“, ei nu au nimic în comun cu cinicii din vechime, decât obiceiul de a slobozi vânturi în public. Dacă am ști ce este un cinic, nu ne-am mai mira și nu ne-am mai întreba de ce acesta nu se căsătorește și nu face copii. Cinicul este părinte al tuturor oamenilor. Bărbații sunt fiii săi, iar femeile sunt fiicele sale. Astfel, el pe toți și-i apropie și de toți se îngrijește precum un părinte. Crezi că din pură obrăznicie îi mustră el pe toți cei pe care-i întâlnește? Nu, o face precum un părinte, precum un frate, precum cineva care este în slujba lui Zeus, părintele tuturor.

    Vrei să mă întrebi dacă cinicul trebuie să se preocupe cu politica. Ești nebun dacă crezi că există o politică mai importantă decât cea cu care se ocupă el. Ai vrea ca el să cuvânteze în fața atenienilor despre venituri și despre provizii? El trebuie să discute cu toți oamenii, fie ei atenieni, corintieni sau romani. Și nu despre venituri și provizii să discute cu ei, nici despre război sau pace, ci despre fericire și nefericire, despre ce este favorabil și ce este nefavorabil, despre servitute și libertate. Când un om este implicat într-o asemenea politică, tu întrebi dacă ar trebui să se implice în cealaltă politică și să dețină funcții publice? Nebunule, ce funcții mai importante decât cea pe care o ocupă acum?

    Pentru un astfel de om, este de asemenea necesar să dețină o anume constituție fizică. Dacă el pare bolnăvicios, subțire și palid, mărturia sa nu va avea aceeași greutate. Prin calitățile sufletului său, el trebuie să arate oamenilor de rând că este posibil să fii bun și nobil chiar și în absența lucrurilor pe care ei le admiră. Iar prin constituția sa fizică, el trebuie să arate că o viață simplă și frugală, trăită sub cerul liber, nu dăunează corpului. “Priviți, spune el, atât eu cât și corpul meu stăm mărturie.“ Așa a procedat și Diogene, care apărea întotdeauna plin de vitalitate și atrăgea atenția multora prin constituția sa fizică. Însă un cinic care arată demn de milă, precum un cerșetor, îi va îndepărta și îi va scârbi pe ceilalți. El nu trebuie să fie nici murdar, astfel încât să fugă lumea de el. Cu toată asprimea vieții sale, el trebuie să fie curat și atrăgător. 

    Pe lângă acestea, cinicul trebuie să dea dovadă de tact și de istețime, fără ele nefiind decât un flecar nătâng și nimic mai mult. Acestea îi sunt necesare pentru a răspunde pertinent și cu promptitudine, în orice situație. Așa cum Diogene a răspuns celui care l-a întrebat “Tu ești Diogene, cel care nu crede în zei?“, cu “Cum ar fi asta posibil, dacă cred că zeii te detestă pe tine?“ Iar altădată, când Alexandru, l-a surprins dormind și a spus “Unui sfetnic al obștii nu-i este dat să doarmă cât e noaptea de lungă“, Diogene, încă buimac de somn, a răspuns “Poporul îi este încredințat cu grijile sale multe.“

    Însă, mai presus de toate, facultatea sa conducătoare trebuie să fie mai pură decât soarele. Dacă nu este, atunci cu siguranță este un escroc și om fără principii, de vreme ce el însuși este amestecat în vreun viciu în timp ce îi mustră pe alții. Căci vezi cum stă treaba; regii și tiranii au gărzile lor înarmate, care le permit să mustre și să pedepsească pe alții care greșesc, deși ei înșiși sunt ticăloși; însă unui cinic, nu armele sau gărzile, ci propria sa conștiință îi conferă autoritate. Atunci când este conștient că a vegheat și a muncit pentru ceilalți, când doarme în curățenie și se trezește curat, când toate gândurile sale sunt gândurile unui prieten al zeilor, al unuia care servește zeii și participă la guvernarea divină a lui Zeus, când în toate ocaziile este pregătit să spună “Condu-mă tu, o Zeus, și tu, soartă“ și “Dacă aceasta este voința zeilor, atunci așa să fie“; atunci de ce să nu aibă încredere să vorbească liber fraților săi, fiilor săi, într-un cuvânt, neamurilor sale?

    Un om a cărui minte este dispusă astfel nu este băgăcios sau impertinent, căci atunci când veghează asupra altora, el își vede de treaba sa. Dacă nu cumva nu vrei să spui că și un general este băgăcios atunci când își inspectează soldații, când îi privește și îi cercetează, sau când îi pedepsește pe cei nedisciplinați. Însă dacă tu ascunzi o prăjitură la spate, în timp ce îi mustri pe alții, o să-ți spun “Nu mai bine te ascunzi tu într-un colț și mănânci ce ai furat? Ce treabă ai tu cu ce fac alții?“ Căci, cine ești? Ești tu taurul care conduce cireada? Ești tu regina albinelor? Dacă da, arată semnele regale, cele care ți-au fost conferite de către natură! Însă dacă ești un trântor care revendică regatul albinelor, vei fi alungat de concetățenii tăi, la fel cum sunt alungați trântorii de albine.

    Pe lângă toate acestea, cinicul trebuie să fie înzestrat cu o asemenea răbdare încât oamenii obișnuiți să-l creadă lipsit de sentimente precum o piatră. Ocări, lovituri sau insulte nu reprezintă nimic pentru el; își predă trupul oricui dorește, să facă ce vrea cu el. Căci el păstrează la îndemână ideea că ceea ce este inferior trebuie să fie biruit de ceea ce este superior, în acel domeniu în care este inferior, și că cel slab este inferior celui puternic și un singur corp este inferior mulțimii. Astfel, el nu intră niciodată într-o luptă în care poate fi biruit, ci renunță imediat la lucrurile care aparțin altora și nu revendică nimic din ceea ce este servil.

    În ceea ce privește voința și modul în care se folosește de impresii, vei constata că are atât de mulți ochi, încât Argus era orb în comparație cu el. Este vreodată pripit consimțământul său? Este impulsul său repezit? Eșuează vreodată dorința sa? I se întâmplă lucrul de care se ferește? Îi lipsește ceva țelului său? Caută vină altora? Este descurajat? Este invidios? Către acestea, el își îndreaptă întreaga sa atenție și energie. În ceea ce privește toate celelalte, doarme liniștit. Totul este pace. Niciun hoț nu-i poate fura voința, niciun tiran nu i-o poate stăpâni. Îi pot stăpâni sau fura doar trupul și nimicurile pe care le posedă. Și nu va primi funcții și onoruri. Dar ce îi pasă lui de toate acestea? Dacă cineva vrea să-l înspăimânte folosindu-se de ele, îi spune “Du-te de aici! Caută copii, să-i sperii. Măștile par înfricoșătoare pentru ei, dar eu știu că sunt din lut și sunt goale pe dinăuntru.“

    Asta este treaba la care vrei să te înhami. Prin urmare, te implor, mai amână puțin și cercetează întâi dacă ești pregătit. Vezi ce i-a spus Hector lui Andromaca, “Întoarce-te acasă și țese. Războiul este grija bărbaților și grija mea, mai presus decât a altora.“ El era conștient de înzestrările sale și de slăbiciunea ei.

XXI. Împotriva celor care adoptă cu ușurință profesia de dascăl

By

On 27/12/2021

In Cartea a III-a

    Cei care au învățat numai precepte și nimic altceva, sunt grăbiți să le vomite afară, la fel cum oamenii cu stomac sensibil vomită mâncarea. Întâi digeră cum trebuie preceptele tale și astfel nu le vei mai vomita. Nedigerate, ele devin un adevărat vomitiv, impure și necomestibile. După ce le digeri, arată-ne că facultatea ta conducătoare este schimbată, la fel cum atleții arată prin mușchii lor rezultatul exercițiilor și al dietei, la fel cum cei care stăpânesc o meserie pot să arate ce au învățat. Tâmplarul nu vine și spune “Ascultați-mă cum vorbesc despre tâmplărie“, însă odată ce se angajează să ridice o casă, o construiește și astfel arată că își cunoaște meseria. 

    Fă și tu la fel: mănâncă, bea, îmbracă-te precum un om; căsătorește-te, fă copii, fă-ți datoriile de cetățean; îndură insulte, rabdă un frate nerezonabil, rabdă un tată, un fiu, un vecin, un tovarăș de călătorie. Arată-ne că poți să faci asta, ca să vedem că ai învățat ceva de la filosofi.

    Nu tu. Tu spui: “Veniți și ascultați-mă cum citesc comentarii.“

    Pleacă de aici, caută altcineva pe care să-ți verși voma.

    “Te asigur că îți voi expune doctrinele lui Chrysippus cum nimeni altcineva nu poate. Voi despărți în bucăți ce spune el și-ți voi prezenta clar. La acestea voi adăuga, unde este posibil, ceva din verva lui Antipater sau a lui Archedemus.“ 

    Ce? Pentru asta vrei ca tinerii să-ți părăsească ținutul natal și părinții? Să te asculte pe tine cum explici cuvinte? Nu ar trebui să se întoarcă pregătiți să-i rabde pe alții și să lucreze cu ei, liniștiți și liberi de tulburări, pregătiți cu provizii care să le ajungă pentru tot parcursul vieții, care să le permită să rabde bine și onorabil orice s-ar întâmpla? 

    Și cum ai putea să le oferi ceva ce nici tu nu deții? Căci principala ta ocupație a fost să rezolvi silogisme, argumente variabile și raționamente în care se ajunge la o concluzie prin întrebări și răspunsuri.

    “Dar cutare persoană ține prelegeri. Eu de ce să nu o fac?“

    Sclavule, nu poți face asta fără pregătire și la întâmplare. Asta cere să ai vârsta potrivită, să trăiești o anume viață și să fii călăuzit de către Zeu. Tu spui că nu e adevărat, însă nimeni nu părăsește portul într-un voiaj, fără ca înainte să sacrifice zeilor și fără să le ceară ajutorul. Nimeni nu seamănă la întâmplare, ci doar după ce au invocat-o pe Demetra. 

    Va fi în siguranță un om care se înhamă la o treabă atât de importantă precum aceasta fără ajutorul zeilor? Iar pentru cei care vin la prelegerile lui, va fi favorabilă această venire? Omule, de ce te apuci să transformi misterele în ceva profan? Tu spui “Există un sanctuar la Eleusis, uite, este unul și aici; există un hierofant acolo, voi face unul și aici; există un crainic acolo, și eu voi numi un crainic; există un purtător al făcliei acolo, și eu voi avea un purtător al făcliei; sunt făclii acolo, la fel și aici. Vorbele rostite sunt la fel. Ce diferență este între ce facem noi și misterele eleusine?“ 

    Omule lipsit de pietate, cum să nu fie diferență? Beneficiile aduse de mistere depind de timpul și de locul potrivit. Ele trebuiesc pregătite cu sacrificii și rugăciuni. Trebuie să te apropii de ele cu trupul purificat și cu mintea dispusă și pregătită pentru ritualuri străvechi și sfinte. Doar așa aduc beneficii misterele. Doar așa ajungem la concluzia că toate aceste lucruri au fost stabilite de către cei din vechime pentru educația și pentru îndreptarea noastră. Dar tu vrei să ții prelegeri și să le dezvălui la timpul nepotrivit și în locul nepotrivit, fără sacrificii și fără rugăciuni. Nu ai îmbrăcat roba pe care o poartă hierofantul, nu ai părul pregătit și nici acoperit precum el; nu ai vocea potrivită și nici vârsta potrivită, nu te-ai purificat precum el. Tu doar ai învățat cuvintele și pretinzi că acestea sunt sacre prin ele însele.

    Altfel trebuie să te apropii de aceste lucruri. Este vorba de un lucru important și pătruns de mister, nu este un dar care să fie împărțit tuturor deopotrivă. Să ai în grija ta tinerii, cere mai mult decât doar înțelepciune. Un om trebuie să aibă o anumită pregătire și potrivire pentru asta, o anume capacitate fizică. Și, pe deasupra, trebuie să fie îndrumat de Zeu către această îndeletnicire, așa cum a fost îndrumat Socrate să cerceteze oamenii, Diogene să-i mustre într-o manieră autoritară, sau Zenon să-i învețe pe alții și să formuleze precepte.

    Este ca și cum ai deschide un oficiu de doctor, doar cu niște doctorii, pe care însă nu știi și nici nu cauți să înveți unde și cum trebuiesc folosite. “Uite, spui tu, omul acela vinde pomadă pentru ochi. La fel și eu.“ Dar ai și îndemânarea de a o folosi? Știi tu unde, cum și cui îi face bine? De ce te joci la întâmplare cu lucruri de cea mai mare importanță? De ce ești nesăbuit? De ce te apuci de ceva ce nu se potrivește cu ce poți tu? Las-o pentru cei care pot să o facă și care o fac cu distincție.

    Nu adu dezonoare filosofiei prin acțiunile tale și nu te alătura celor care îi strică reputația. Dacă studiul preceptelor te atrage, rămâi tăcut și întoarce-le pe toate părțile la tine în minte. Însă nu îți spune filosof. Și dacă cineva spune că ești, să-l contrazici spunând “Acest om greșește. Sunt neschimbat. Dorințele mele, impulsurile mele, consimțământul meu, toate sunt așa cum sunt. Într-un cuvânt, nu m-am schimbat deloc în ceea ce privește modul în care mă folosesc de impresii.“

    Astfel să gândești, astfel să vorbești despre tine, dacă vrei să gândești cum trebuie. Dacă nu, continuă să te comporți la întâmplare și să faci aceleași lucruri pe care le faci acuma, că ți se potrivește.

XV. În orice facem, nu trebuie să ne avântăm fără să gândim înainte

By

On 15/11/2021

In Cartea a III-a

    În orice faci, consideră ce îl precedă și ce vine după, înainte de a te apuca de ceva. Dacă nu faci asta, vei porni la început cu avânt, deoarece nu te-ai gândit deloc la ce vine după; pentru ca apoi, după ce apar consecințele, să renunți în mod rușinos.

    “Vreau să fiu învingător la jocurile olimpice.“

    Și eu, pe toți zeii, că-i un lucru minunat! Dar întâi consideră ce îl precedă și ce vine după. După aceea, dacă este spre binele tău, apucă-te de treabă. Trebuie să te supui regulilor, să urmezi o dietă strictă, să te abții de la dulciuri, să te supui antrenamentelor la intervalele stabilite, indiferent că este arșiță sau frig, să nu bei apă rece, nici vin, chiar dacă se va ivi ocazia. Într-un cuvânt, trebuie să i te supui antrenorului, la fel cum te-ai supune unui doctor. Apoi, în ziua întrecerii, va trebui să te tăvălești în țărână, câteodată să-ți luxezi o mână sau să-ți scrântești un picior, va trebui să înghiți praf și să înduri lovituri. Și cu toate acestea, în unele lupte tot vei fi învins. După ce vei lua în considerare toate acestea, dacă încă mai vrei să te faci atlet, fă-o.

    Vezi tu, dacă nu le iei în considerare, te comporți precum copiii, care acuma vor să fie atleți, apoi gladiatori, apoi cântăreți la trompetă, iar după aceea să fie actori, în funcție de ce văd și ce admiră pe moment. La fel și tu, acuma ești atlet, apoi gladiator, apoi filosof, apoi orator; însă nu ești niciodată ceva cu tot sufletul. Precum o maimuță, imiți tot ce vezi. Îți cauți plăcerea într-un lucru nou după altul, însă odată ce devine familiar te plictisește. Asta deoarece nu te-ai gândit dinainte la ce te înhami și nu ai cercetat lucrul respectiv în întregul său, ci te-ai apucat de el la întâmplare și cu jumătate de inimă. 

    Astfel, unii oameni vor să fie și ei filosofi atunci când văd un filosof sau când ascultă pe cineva vorbind ca Euphrates, de parcă ar putea cineva să vorbească ca el.

    Omule, gândește-te întâi la ce te înhami, apoi la natura ta și la ce poți duce. Dacă vrei să fii atlet, uită-te la umerii tăi, la coapse, la șale. Căci oameni diferiți sunt făcuți pentru lucruri diferite.

    Crezi că poți fi un filosof dacă faci aceleași lucruri ca și acuma? Crezi că poți să mănânci și să bei ca până acuma? Crezi că poți să cedezi furiei și frustrărilor ca până acuma? Va trebui să veghezi, va trebui să muncești, să învingi unele dorințe, să te desparți de semenii tăi, să fii disprețuit chiar și de un sclav, să fii batjocorit de cei pe care-i întâlnești, să fii mai prejos în funcții, în onoruri sau în curțile de judecată. După ce ai luat în considerare toate aceste lucruri, dacă tu consideri că este potrivit, vin-o, dacă vrei să le dai la schimb pentru lipsă de tulburare, pentru libertate și liniște. Însă dacă nu le-ai luat în considerare, nu te apropia. Nu fi precum copiii: acum filosof, apoi perceptor, apoi orator și apoi procurator al împăratului. Aceste roluri nu se împacă între ele. Trebuie să fii un singur om, fie bun, fie rău. Va trebui să muncești la facultatea ta conducătoare sau la cele externe, la cele dinăuntru sau la cele din afară. Asta înseamnă să alegi între poziția unui filosof sau a unui simplu particular.

    Atunci când Galba a fost asasinat, cineva l-a întrebat pe Rufus: “Este acum lumea guvernată de providență?“ La aceasta, Rufus a răspuns: “Am pornit eu vreodată de la Galba ca să demonstrez că lumea este guvernată de providență?“

X. Cum să suportăm boala

By

On 11/10/2021

In Cartea a III-a

    Trebuie să avem fiecare opinie la îndemână atunci când este nevoie de ea: cu privire la masă atunci când luăm masa, cu privire la baie atunci când ne îmbăiem, cu privire la somn atunci când ne întindem în pat.

    “Nu lăsa somnul să-ți închidă pleoapele grele, 

    Până ce nu ți-ai socotit faptele zilei.

    Ce ai greșit? Ce ai făcut? Ce ai lăsat nefăcut?

    Începând cu primul lucru, cercetează-le pe toate, iar apoi,

    Pentru cele rele să te mustri, și pentru cele bune să te bucuri.“

    Păstrează aceste versuri la îndemână, pentru a le folosi, nu pentru a le recita pe de rost, cum reciți un imn către Apollo.

    De asemenea, în boală trebuie să avem la îndemână opinii cu privire la boală. Când ne îmbolnăvim nu trebuie să uităm și să abandonăm totul, spunând “Să nu am pace dacă voi continua cu filosofia. Trebuie să merg și să mă îngrijesc de trupul meu, ca să nu mă îmbolnăvesc.“ Ce înseamnă filosofia? Nu înseamnă să te pregătești pentru ce s-ar putea întâmpla? Nu înțelegi că ce spui de fapt este “Să nu am pace dacă voi continua să mă pregătesc să suport cu răbdare ce s-ar putea întâmpla“? Este ca și cum un atlet ar vrea să renunțe la pancrațiu pentru că a fost lovit. Acolo chiar este posibil să renunți și să scapi de lovituri, dar cu ce te ajută să renunți la filosofie? 

    Atunci când este încercat de necazuri, fiecare dintre noi ar trebui să-și spună “Pentru asta m-am pregătit. Pentru asta m-am antrenat.“

    Zeul îți cere să dovedești că te-ai pregătit pentru luptă conform regulilor: că ai ținut dieta adecvată, că te-ai antrenat, că ai ascultat de antrenor. Te vei trage înapoi atunci când vine timpul să acționezi? Dacă acum este timpul pentru boală, treci prin boală așa cum trebuie. Dacă este timpul să-ți fie sete, suportă setea așa cum trebuie; dacă este timpul să-ți fie foame, suportă foamea așa cum trebuie. Nu este asta în puterea ta? Cine te poate opri? Doctorul te poate opri să bei, dar nu te poate împiedica să suporți setea așa cum trebuie; te poate opri să mănânci, dar nu te poate împiedica să suporți foamea așa cum trebuie. 

    “Dar nu mă pot ocupa de studiile mele!“

    Sclavule, pentru ce studiezi? Nu pentru a fi fericit? Nu pentru a fi statornic? Nu pentru a-ți trăi viața în armonie cu natura? Ce te împiedică să-ți păstrezi facultatea conducătoare în armonie cu natura și atunci când ești bolnav? Aceasta este dovada, așa demonstrezi că ești filosof. Căci și boala face parte din viață, așa cum face parte mersul pe jos sau călătoriile pe mare sau pe uscat. Atunci când te plimbi, citești? Nu. Nici atunci când ești bolnav. Dacă mergi cum trebuie, ai îndeplinit ce ține de un om care se plimbă. Dacă suporți boala cum trebuie, ai îndeplinit ce ține de un om bolnav. 

    Ce înseamnă să suporți boala cum trebuie? Să nu aduci vină Zeului sau oamenilor, să nu fii distrus de ceea ce se întâmplă, să aștepți moartea cu noblețe și curaj, să faci ce ține de tine.

    Atunci când te vizitează doctorul să nu te temi de ce are de spus. Dacă îți va spune că te faci bine, să nu te bucuri excesiv; căci ce este bine în asta? Ce bine ai deținut tu când erai sănătos? Și să nu fii descurajat dacă îți va spune că o duci rău; căci ce înseamnă asta? Înseamnă că se apropie despărțirea sufletului de corp. Ce este de speriat la asta? Dacă nu te apropii de acest moment acuma, nu te vei apropia de el altădată? Se va întoarce lumea cu susul în jos când vei fi mort? De ce cauți să-l lingușești pe doctor? De ce îi spui “Stăpâne, dacă îți face plăcere, fă-mă bine!“? De ce îi dai ocazia să se umfle în pene? De ce nu îi acorzi atenția care i se cuvine, la fel cum acorzi atenție pantofarului, în raport cu piciorul, sau zidarului, în raport cu casa. Tot așa, trebuie să-i acorzi doctorului ce i se cuvine, în raport cu sărmanul tău corp. Un corp care nu îți aparține și care nu este în natura sa decât un cadavru.

    Acestea sunt lucrurile pe care omul trebuie să le îndeplinească când este bolnav. Dacă le îndeplinește, păstrează ceea ce îi aparține.

    Nu este datoria filosofului să păzească lucrurile externe, precum vinul, uleiul sau corpul; ci să-și păzească facultatea conducătoare. Cum trebuie să se ocupe de lucrurile externe? Doar atât cât să nu fie nesăbuit în ceea ce le privește. Ce motiv îți mai rămâne să te temi sau să te înfurii pentru lucruri care nu-ți aparțin și care nu au importanță? Păstrează aceste două precepte la îndemână: primul că în afara voinței, nimic nu este bun sau rău, și al doilea că nu trebuie să cerem ca lucrurile să se întâmple așa cum vrem, ci noi să ne adaptăm la ce se întâmplă. 

    “Dar fratele meu nu trebuia să se comporte așa cu mine.“

    Nu trebuia; dar este treaba lui să se ocupe de asta. Oricum s-ar comporta el față de tine, tu să te comporți cum trebuie față de el. Una este treaba mea, alta nu mai este treaba mea. Una nu poate fi împiedicată de către nimeni, cealaltă este supusă constrângerilor.

IX. Dialog cu un orator care călătorea la Roma pentru un proces

By

On 04/10/2021

In Cartea a III-a

    Fiind vizitat de către un om care mergea la Roma pentru un proces care privea funcția sa oficială, Epictet l-a întrebat despre motivele călătoriei sale. La rândul său, omul i-a cerut părerea cu privire la această afacere.

    De mă întrebi ce vei face în Roma, dacă vei avea succes în procesul tău sau nu, pentru asta nu pot să-ți ofer nimic. De mă întrebi cum îți va merge, pot să-ți spun atât: dacă opiniile tale sunt corecte, îți va merge bine; dacă sunt greșite, îți va merge prost. Tot ce face un om este determinat de opiniile sale. Ce te-a determinat să-ți dorești să fii ales reprezentant al Cnossosului? Opinia. Care este motivul pentru care mergi la Roma? Opinie. Și să pleci iarna, cu atâtea pericole și cheltuieli?

    “Necesitatea mi-a impus asta.“

    Cine îți spune asta? Opinia ta. Opinia este cauza tuturor lucrurilor pe care le face cineva. Dacă un om are opinii greșite, oricare ar fi cauza, rezultatul îi va semăna. Avem toți opinii corecte? Și tu și adversarul tău aveți opinii corecte? Dacă da, atunci de ce nu vă înțelegeți? Sunt opiniile tale corecte, iar ale lui nu? De ce? Că așa crezi? Și el crede la fel. Și nebunii cred asta. Ăsta nu este un criteriu bun.

    Arată-mi că ți-ai cercetat opiniile și că ai fost atent la ele. Nu ești mulțumit să stai acasă cu onorurile de care te-ai bucurat până acuma și mergi la Roma să devii reprezentantul Cnossosului, dorind onoruri mai mari și mai distinse. Ai depus vreodată același efort să călătorești cu scopul de a-ți cerceta opiniile și de a le respinge pe cele greșite? Cu cine te-ai sfătuit pentru asta? Cât timp ai folosit pentru asta? La ce vârstă?

    Reexaminează-ți viața ta de până acuma. Fă-o în gând, dacă ți-e rușine de mine. Ți-ai cercetat propriile opinii atunci când erai copil? Nu făceai și atunci lucrurile la fel cum le faci acuma? Atunci când ai crescut și ai fost tânăr, când ascultai profesorii de retorică și scriai tu discursuri, știai că îți lipsește ceva? Când ai devenit adult și ai intrat în viața publică, când ai început să pledezi cazuri și să-ți construiești o reputație, ai considerat pe cineva egalul tău? Ai fi lăsat pe cineva să te cerceteze și să-ți arate că opiniile tale sunt greșite? În definitiv, ce aștepți de la mine?

    “Să mă ajuți în treaba aceasta.“

    Nu am nicio regulă care să te ajute în privința asta. Și dacă pentru asta ai venit la mine, atunci ai venit ca la un vânzător de zarzavat sau ca la un pantofar, nu ca la un filosof. 

    “Atunci la ce sunt folositoare preceptele pe care le oferă filosofii?“

    Pentru ca, oricare ar fi situația, să ne păstrăm facultatea conducătoare în armonie cu natura, până la capăt. Ți se pare un lucru mărunt?

    “Dimpotrivă, mi se pare cel mai important.“

    Și? Crezi că asta se întâmplă repede? Crezi că este ceva ce poți obține într-o oprire scurtă? Fă-o dacă poți! 

    O să pleci mai departe și o să spui “L-am cunoscut pe Epictet și a fost la fel ca și cum aș fi cunoscut o statuie, sau o piatră.“ Asta pentru că doar m-ai văzut și atât. Oamenii se cunosc unul cu celălalt așa cum se cuvine doar atunci când își prezintă opiniile unul celuilalt și le înțeleg. Înțelege opiniile mele și arată-mi-le pe ale tale. Abia atunci poți spune că m-ai cunoscut. Să ne cercetăm unul pe celălalt. Dacă vreuna din opiniile mele este greșită, corecteaz-o. Dacă ai o opinie, arat-o. Așa mergi să cunoști un filosof. Tu nu procedezi așa. Tu îți spui “Dacă tot sunt în trecere pe aici ca să tocmesc o corabie, pot să-l văd și pe Epictet. Haide să vedem ce spune el.“ Apoi, pleci și îți spui “Epictet nu e mare lucru, face greșeli gramaticale și vorbește ca un barbar.“ Așa cum ai venit tu, ce altceva ai putea să judeci?

    “Dar, dacă mă las atras de aceste lucruri, voi ajunge ca tine: fără pământuri, fără argintărie, fără cirezi de animale.“

    La asta nu pot răspunde decât un singur lucru: eu nu am nevoie de ele. Dar tu, și dacă ai o moșie mare, tot vei avea nevoie de altceva, și vrând nevrând ești mai sărac decât mine.

    “Ce aș putea avea nevoie?“

    Ai nevoie de ceea ce îți lipsește: o minte statornică, în armonie cu natura și netulburată. Dacă sunt sau nu reprezentantul unei cetăți, nu contează pentru mine. Însă pentru tine contează. Sunt mai bogat decât tine. Eu nu sunt neliniștit gândindu-mă ce părere are împăratul despre mine, nu trebuie să lingușesc pe nimeni pentru asta. Asta am eu în locul argintului și aurului tău. Tu ai cupe din aur, însă gândirea ta, opiniile, alegerile, impulsurile și dorințele tale sunt din lut. La mine acestea sunt în armonie cu natura. Fiind astfel, de ce să nu mă ocup cu studiul rațiunii? Am timp pentru asta și mintea mea nu este tulburată. Cu ce să-ți ocupi mintea când este liberă? Nu este altă preocupare mai potrivită pentru om decât aceasta. De ce să nu facă un filosof eforturi pentru a-și dezvolta rațiunea? Când tu nu ai nimic de făcut, ești neliniștit, mergi la teatru sau te plimbi aiurea. Tu te apleci asupra cupelor de cristal, eu cu silogismul numit “Mincinosul“. Tu cu cupele murrhine, eu mă aplec asupra silogismului negării. Ție tot ce ai îți pare neînsemnat. Mie tot ce am îmi pare important. Dorințele tale nu pot fi niciodată satisfăcute, ale mele sunt deja satisfăcute. Tu ești precum un copil care bagă mâna într-un vas cu gâtul îngust și vrea să scoată nuci și smochine. Dacă copilul își umple mâna, nu o mai poate trage afară și plânge. Lasă câteva să cadă înapoi, copile, și o să-ți poți trage mâna afară. Asta îți spun și ție “Lasă dorințele deoparte“. Nu râvni la multe și atunci vei obține ce vrei.

VI. Subiecte diverse

By

On 13/09/2021

In Cartea a III-a

    Cineva l-a întrebat pe Epictet, cum se face că, deși în zilele noastre se depune mai mult efort în vederea dezvoltării rațiunii, progresul făcut în trecut este mai mare. În ce privință se depune efort acuma, a răspuns el, și în ce s-au făcut progrese în trecut? Căci acolo unde se depun eforturi acuma, în acel lucru vei găsi și progresul. În prezent se depun eforturi în vederea rezolvării silogismelor, și în asta se fac progrese. În trecut s-au depus eforturi în vederea menținerii facultății conducătoare în armonie cu natura, și acolo s-au făcut progrese. Nu amesteca lucruri care sunt diferite, și nu te aștepta să muncești la un lucru și să progresezi în altul. Caută printre noi pe acela care se dedică unei vieți trăite în armonie și trăiește astfel. Vei vedea că nu există nimeni care să facă asta și să nu progreseze.

    Omul bun este invincibil, deoarece el nu intră niciodată într-o luptă în care să nu fie superior. “Ia-mi pământurile, dacă asta dorești. Ia de la mine sclavi sau funcții publice, ia-mi și sărmanul meu corp. Însă nu mă poți face să eșuez în a obține ceea ce-mi doresc sau să cad în ceea ce doresc să evit.“ Singura luptă în care intră este cea care privește lucrurile care sunt în puterea sa. Cum să nu fie invincibil?

    Epictet a fost întrebat ce este percepția comună. Facultatea care distinge sunetele este comună tuturor, a răspuns el, iar cea care distinge notele muzicale este o tehnică specifică. Tot la fel, unele lucruri sunt percepute cu ajutorul facultăților comune, de către toți oamenii, mai puțin cei care sunt complet pervertiți. Acestea reprezintă percepția comună.  

  Nu este ușor să-i îmboldești pe tinerii cărora le lipsește tăria de caracter, cum nu-i ușor nici să pui brânza în cârlig. Însă tinerii înzestrați, se agață mai ferm de rațiune cu cât vrei să-i îndepărtezi mai tare. Din acest motiv, Rufus încerca să-i descurajeze pe cei care veneau la el. Se folosea de această metodă pentru a verifica care sunt înzestrați și care nu. El obișnuia să spună “Precum o piatră pe care dacă o arunci în sus, natura sa o face să cadă înapoi la pământ; la fel sunt și oamenii înzestrați de la natură. Cu cât vei încerca mai tare să-i îndepărtezi, cu atât mai mult vor fi atrași de ceea ce este în natura lor.“

Page 1 of 2

Next

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén