Un om este liber, atunci când trăiește așa cum dorește, când nu este supus constrângerilor, piedicilor sau violenței, când impulsurile sale sunt nestingherite, când obține ceea ce dorește și evită ce vrea să evite.
Vrea cineva să trăiască în eroare? Nimeni nu vrea. Vrea cineva să fie amăgit, necugetat, nedrept, necumpătat, nemulțumit, răutăcios? Nimeni nu vrea. Niciun om rău nu trăiește așa cum își dorește, așadar niciun om rău nu este liber. Cine ar vrea să trăiască cu suferință, frică, invidie, milă, eșuând în a obține cele dorite, căzând în cele pe care vrea să le evite? Nimeni. Prin urmare, niciun om rău nu este liber.
În caz că te aude vorbind așa un om care a fost de două ori consul, te va ierta dacă o să adaugi “Dar tu ești om înțelept, asta nu ți se aplică ție.” Însă dacă îi vei zice adevărul, că și el este la fel de sclav precum unul care a fost vândut de trei ori, să te aștepți să fii lovit. “Cum să fiu eu sclav?” îți va răspunde. “Părinții mei au fost liberi. Nimeni nu poate pretinde că sunt de vânzare eu, care sunt prieten cu împăratul, am fost consul și dețin mulți sclavi.”
În primul rând, prea ilustrule senator, poate că și părinții tăi au fost sclavi la fel ca și tine, și bunicii și toți strămoșii tăi. Iar dacă chiar au fost liberi, ce treabă are asta cu tine? Ce folos dacă ei au avut un spirit nobil, iar ție îți lipsește? Ce folos dacă ei au fost curajoși și tu ești fricos, dacă ei au fost cumpătați și tu nu ești?
“Dar ce treabă au astea cu sclavia?”
Ești de acord că sclavia înseamnă să faci ceva împotriva voinței tale, sub constrângere, protestând?
“Sunt de acord. Însă cine mă poate constrânge pe mine, în afară de împărat, care este stăpânul tuturor?”
Ei bine, vezi că singur admiți un stăpân. Nu te consola cu gândul că este stăpânul tuturor, acceptă că ești sclav într-o casă mai mare. Ești precum locuitorii din Nicopolis, care exclamă “Grație împăratului, suntem liberi!” Dar să-l lăsăm pe împărat acuma. Spune-mi, te-ai îndrăgostit vreodată de cineva, fată sau băiat, sclav sau om liber?
“Ce treabă are asta cu sclavia sau libertatea?”
Fata pe care o iubeai nu ți-a poruncit niciodată să faci ceva ce nu vroiai să faci? Nu l-ai lingușit niciodată pe tânărul sclav care îți era drag? Nu i-ai sărutat picioarele? Dacă cineva te-ar obliga să săruți picioarele împăratului, ai considera asta o insultă grosolană și o tiranie excesivă. Asta nu este tot sclavie? N-ai fost niciodată noaptea prin locuri pe unde nu ți-ai fi dorit să umbli? N-ai cheltuit niciodată mai mult decât ți-ai fi permis să cheltui? Nu ai oftat și nu ai suspinat niciodată? Nu ai fost niciodată insultat și alungat?
Dacă îți este rușine să recunoști propriile tale întâmplări, haide să vedem exemplul lui Trasonide. El a luptat în multe campanii, probabil mai multe decât tine. Cu toate acestea, umbla noaptea, la o oră la care nici Geta nu îndrăznește să iasă, sau dacă este obligat de stăpânul său, o face doar după ce protestează cu vehemență și se plânge de crunta sa sclavie. Ce ne spune Trasonide? “O sărmană fată a făcut un sclav din mine, care nu am fost înfrânt de niciun dușman.” Nefericitule, ai ajuns sclavul unei fete, chiar a uneia sărmane! De ce îți mai spui om liber? De ce te mai lauzi cu campaniile tale militare? Tot el ajunge să ceară o sabie și se supără pe prietenul său care, din bunătate, refuză să i-o dea. Trimite cadouri fetei care-l urăște, și o imploră cu lacrimi în ochi. Iar dacă are puțin succes, devine euforic. Cum poți să-l numești om liber, când el nu a învățat cum să renunțe la dorință și frică?
Să vedem cum aplicăm noțiunea de libertate la animalele inferioare. Oamenii închid lei în cuști, îi îmblânzesc și îi hrănesc, iar unii chiar îi scot cu ei la plimbare. Cu toate acestea, cine poate spune că acel leu este liber? Cu cât îi este mai ușoară viața, cu atât îi este mai mare sclavia. Ce leu, dacă ar fi dotat cu percepție și cu rațiune, ar alege o asemenea viață? Uite de exemplu păsările, cât de mult se străduiesc să scape, atunci când sunt prinse și închise în cuști. Unele chiar refuză să mănânce decât să îndure o asemenea viață. Cele care trăiesc, slăbesc văzând cu ochii și se chinuie. Iar dacă prind o șansă, zboară și scapă. Atât de puternică este dorința lor naturală pentru libertate, pentru o viață independentă și lipsită de piedici.
“Ce te necăjește în cușca ta?” ai putea să le întrebi.
“Ce întrebare? M-am născut să zbor unde vreau, să trăiesc în văzduh, să cânt atunci când vreau. Îmi iei toate acestea și apoi mă întrebi ce mă necăjește?”
Numim libere doar acele animale care nu pot îndura captivitatea și care scapă prin moarte, atunci când sunt prinse. Diogene spune undeva că o moarte liniștită este o metodă sigură de a-ți câștiga libertatea. El îi scrie regelui persan: “Nu-i poți înrobi pe atenieni, la fel cum nu poți înrobi peștii.”
“Cum adică? Nu-i pot captura?”
“Dacă-i capturezi, imediat după aceea te vor părăsi, precum peștii. Căci dacă prinzi unul, imediat moare. Dacă atenienii mor, de îndată ce îi capturezi, ce folos mai au aceste pregătiri de război?” Astea sunt cuvintele unui om liber, care a cercetat cu atenție problema, și, cum era de așteptat, a descoperit adevărul. Însă dacă cauți adevărul acolo unde nu este, de ce te miri că nu-l găsești?
Un sclav este nerăbdător să fie eliberat cât mai repede. De ce? Crezi că este nerăbdător deoarece vrea să plătească taxa pentru eliberare? În niciun caz! Este nerăbdător deoarece el crede că din cauza asta a fost împiedicat și nefericit până acum. “Dacă voi fi eliberat, spune el, dintr-o dată totul va fi bine. Nu-mi va mai păsa de nimeni, o să pot vorbi cu toți ca un egal. O să plec unde vreau, o să vin de unde vreau și iarăși o să plec unde poftesc eu.”
Apoi, după ce este eliberat, neavând nimic de mâncare, caută pe cineva pe care să-l lingușească pentru a-l invita la masă. După aceea, probabil va fi nevoit să-și vândă trupul și să îndure lucruri groaznice. Iar dacă găsește o iesle în care să primească de mâncare, cade într-o sclavie mai grea decât cea din care a ieșit. Și dacă cumva de îmbogățește, fiind un neștiutor, se va îndrăgosti de vreo fată și, în nefericirea sa, va plânge și va dori iarăși să fie un sclav.
“Ce necazuri aveam eu atunci? Altul era responsabil să mă îmbrace și să mă încalțe. El mă hrănea și mă îngrijea când eram bolnav, și serviciile pe care trebuia să i le fac pentru asta nu erau mare lucru. Cât de amărât și de mizerabil am ajuns acuma, cu mai mulți stăpâni, în loc de unul singur. Totuși, dacă voi reuși să-mi umplu degetele cu inele, voi prospera și voi fi fericit!” Ca să obțină inelele trebuie să se supună la ce este necesar. Apoi, chiar dacă le obține, este la fel ca înainte.
După aceea își spune “dacă mă înrolez în legiuni și merg în campanii, toate problemele mele vor sfârși”. Astfel, el se înrolează și trebuie să îndure o viață și o disciplină asemănătoare cu cea a unui condamnat. Cu toate acestea, cere să meargă și în a doua campanie, și în a treia. Într-un final, își încununează cariera ajungând senator. Astfel, intrând în senat, devine din nou sclav, în cea mai elegantă și mai splendidă formă de sclavie posibilă.
De n-ar fi prost, ar putea învăța care este adevărata natură a lucrurilor, cum obișnuia Socrate să spună. Ar învăța să nu aplice concepțiile primare la întâmplare. Aceasta este cauza nefericirii oamenilor, și anume că nu știu cum să aplice concepțiile primare la cazuri particulare. Fiecare crede altceva. Unul se crede bolnav, însă nu este, doar aplică în mod greșit concepțiile primare. Unul crede că este sărac, altul că părinții săi sunt prea severi, iar altul că împăratul nu este binevoitor cu el. Însă în realitate este vorba de un singur lucru, numai unul; ei nu știu cum să se folosească de concepțiile primare. Căci cine nu are o concepție primară cu privire la ce este rău? Că răul este vătămător, de evitat și că trebuie să te păzești de el? Însă o concepție primară nu intră în conflict cu alta. Conflictul rezultă din aplicarea lor greșită.
Ce rău este acela care este vătămător și trebuie evitat? “Să nu te numeri printre prietenii împăratului”, spune unul. Cine spune asta a greșit ținta, și-a aplicat greșit concepțiile, este într-o condiție proastă, caută lucruri care nu au nicio legătură cu chestiunea de față. Căci dacă reușește să obțină prietenia împăratului, eșuează în a obține ce vrea cu adevărat. Orice om vrea să fie în siguranță, vrea să fie fericit, vrea să facă ce dorește, fără a fi împiedicat sau forțat. Este liniștit și fericit omul care obține prietenia împăratului? Este el eliberat de piedici și constrângeri? Pe cine să întrebăm? În cine să avem mai multă încredere decât chiar în omul care a obținut prietenia împăratului? Vino în față și spune-ne când ai dormit mai liniștit, acum sau înainte să devii prietenul împăratului?
Ascultă răspunsul său: “Încetează să îți bați joc de mine, pe toți zeii! Nici nu știi în ce stare jalnică mă aflu. Nu pot să dorm. Sunt asaltat de griji și necazuri imediat ce vine cineva să anunțe că el s-a trezit și este pe drum.”
Spune-mi, când ai cinat cu mai multă plăcere?
Ascultă din nou ce povestește. Dacă nu este invitat, este tulburat. Iar dacă este invitat, cinează precum un sclav cu stăpânul său, tot timpul anxios să nu spună sau să nu facă ceva greșit. Și de ce crezi că se teme? Să nu fie biciuit precum un sclav? Nu, un om așa important cum este el, un prieten al împăratului, se teme să nu-și piardă capul, deoarece orice altceva ar fi sub rangul său.
Când s-a îmbăiat mai liniștit, când și-a făcut exercițiile fizice în largul său? Într-un cuvânt ce viață preferă, cea de acum sau cea dinainte? Îți jur că nimeni nu este atât de nesăbuit și de nepăsător, încât să nu-și plângă soarta cu atât mai mult cu cât este mai apropiat de împărat.
Dacă nici regii și nici prietenii acestora nu pot trăi așa cum doresc, cine este liber? Caută și vei găsi, căci natura ți-a dat mijloace prin care să ajungi la adevăr. Dacă nu poți găsi răspunsul folosind numai aceste mijloace, fără alt ghid, atunci ascultă-i pe cei care au căutat asta deja. Ce spun ei?
Ți se pare libertatea un lucru bun?
“Cel mai mare bun.”
Poate cineva să obțină cel mai mare bun și să fie mizerabil sau să o ducă rău?
“Nu.”
Prin urmare, oricând vei vedea oameni nefericiți, mizerabili, deplorabili, poți declara cu încredere că ei nu sunt liberi.
“Da, asta declar.”
Prea bine. Atunci ne putem îndepărta de vânzări și cumpărări sau alte aranjamente ce au legătură cu proprietățile. Căci dacă am avut dreptate până acum, atunci nimeni care este nefericit nu poate fi liber, fie că este vorba de regele regilor sau un rege mai mărunt, fie că este vorba de un consul sau cineva care a fost de mai multe ori consul.
“Așa este.”
Mai răspunde-mi la o întrebare. Libertatea îți pare un lucru măreț, nobil și prețios?
“Desigur.”
Poate cineva care deține un lucru așa măreț, nobil și prețios, să fie un ticălos?
“Nu se poate.”
Prin urmare, atunci când vezi pe cineva fiind slugarnic în fața altuia sau lăudându-l împotriva opiniei sale reale, poți să declari cu încredere că nici acesta nu este om liber. Nu contează dacă o face pentru un colț de pâine sau pentru a obține consulatul sau guvernarea unei provincii. Pe cei care fac asta pentru lucruri mărunte poți să-i numești sclavi mărunți, iar pe ceilalți sclavi mai mari.
“Sunt de acord și cu această afirmație.”
Pe lângă acestea, ești de acord că libertatea este independentă și autonomă?
“Desigur.”
Orice om care poate fi constrâns sau împiedicat de către altul după bunul său plac, poți să declari cu încredere că nu este liber. Nu căuta dacă bunicii sau străbunicii săi au fost cumpărați sau vânduți, dacă îl vei auzi spunând “stăpâne” cu convingere și din adâncul inimii, spune-i sclav, chiar dacă doisprezece fascii îl precedă. Dacă îl vei auzi spunând “Vai mie! Ce mult îmi este dat să sufăr!”, spune-i sclav. Dacă îl vei vedea nefericit, lamentându-se și plângându-și soarta, spune-i sclav, chiar dacă este îmbrăcat în purpură.
Dacă nu îl observi făcând nimic din cele menționate, nu te grăbi să-l numești om liber. Caută să-i afli opiniile și vezi dacă acestea sunt predispuse la a fi constrânse sau împiedicate, sau către nefericire. În cazul acesta, spune-i sclav în vacanța de Saturnalia. Stăpânul său este plecat momentan, însă se va întoarce curând și vei vedea adevărata sa condiție. Sub ce formă se va întoarce stăpânul? Va lua forma cuiva care are putere asupra lucrurilor pe care acel om le dorește, putând să i le ofere sau să i le ia.
“Avem noi atât de mulți stăpâni?”
Avem, căci înaintea acestor stăpâni individuali, suntem sclavii împrejurărilor, iar acestea sunt numeroase. Astfel că, în mod necesar, cei care au autoritate asupra împrejurărilor, devin stăpânii noștri. Căci nimeni nu se teme cu adevărat de împărat. Oamenii se tem de moarte, exil, confiscarea proprietății, închisoare sau privarea de drepturi. Nimeni nu-l iubește cu adevărat pe împărat, decât dacă acesta chiar are merite deosebite. Dar iubim bogăția și oficiile de tribun, pretor sau consul. Atunci când iubim, urâm sau ne temem de aceste lucruri, cei care au autoritate asupra lor devin stăpânii noștri. Acesta este motivul pentru care îi proslăvim ca și cum ar fi zei. Noi considerăm că acela care are puterea de a oferi cel mai mare bine este divin. Atunci când pornim de la premisa greșită că acest om are autoritate asupra celui mai mare bine, concluzia la care ajungem este în mod necesar greșită.
Atunci care este acel lucru care-l face pe om propriul său stăpân și care-l eliberează de piedici? Nu este bogăția, nici consulatul, nici guvernarea unei provincii și nici puterea regească. Trebuie să căutăm acel lucru altundeva. Spune-mi, ce-l face pe om nestingherit și liber în ceea ce privește scrisul?
“Cunoașterea artei de a scrie.”
Și în ceea ce privește cântatul din lăută?
“Cunoașterea artei de a cânta din lăută.”
La fel și în viață, este vorba de cunoașterea artei de a trăi. Ai mai auzit asta exprimat ca principiu, însă acum haide să-l cercetăm în amănunt. Este posibil să fie nestingherit cineva care țintește către un lucru care este în puterea altuia? Este posibil să fie lipsit de piedici?
“Nu.”
Rezultă că nu poate fi liber. Cercetează următoarele: nu există nimic care să fie în întregime în puterea noastră, toate sunt în puterea noastră, sau unele lucruri sunt în puterea noastră și altele depind de alții?
“Ce vrei să spui?”
Trupul tău, dacă-ți dorești să fie întreg, este asta în puterea ta?
“Nu este.”
Dar dacă îți dorești să fie sănătos?
“Nu este în puterea mea.”
Dar dacă îți dorești să fie frumos?
“Nu este în puterea mea.”
Să trăiești sau să mori?
“Nici asta nu este în puterea mea.”
Atunci trupul nu este al nostru, este dependent de oricine este mai puternic decât noi.
“Așa este.”
Este în puterea ta să deții cât pământ vrei, pentru cât timp vrei și de care vrei?
“Nu.”
Dar sclavi?
“Nici sclavi.”
Dar haine?
“Nici haine.”
Dar case?
“Nici case.”
Dar cai?
“Nimic din toate acestea.”
Iar dacă îți dorești ca copiii tăi, soția ta, frații sau prietenii tăi să trăiască cât vrei tu, indiferent ce s-ar întâmpla? Este asta în puterea ta?
“Nu, nici asta nu este.”
Atunci nu ai nimic care să depindă numai de tine? Care să nu poată fi controlat decât de tine? Nu deții nimic de felul acesta?
“Nu știu.”
Privește lucrurile și examinează-le în felul următor. Poate cineva să te facă să consimți la ceva fals?
“Nimeni nu poate.”
Prea bine. Atunci, în ceea ce privește consimțământul, ești liber și nestingherit.
“Așa este.”
Mai departe, poate cineva să-ți forțeze impulsul către ceva, dacă tu nu dorești asta?
“Poate. Căci atunci când mă amenință cu moartea sau cu închisoarea, îmi forțează impulsul.”
Prea bine. Dar dacă disprețuiești moartea sau închisoarea, îl mai iei în seamă?
“Nu.”
Să disprețuiești moartea este ceva ce ține de tine sau nu?
“Ține de mine.”
Atunci ține de tine să-ți îndrepți impulsurile către ceva, sau nu?
“Sunt de acord că ține de mine.”
Și impulsul de a te înfrâna de cine ține? Și acela tot al tău este.
“Dar să presupunem că impulsul meu este de a merge, însă altcineva mă împiedică.”
Ce parte din tine este împiedicată? Consimțământul?
“Nu, trupul.”
Așa cum ar putea să oprească și o piatră.
“Sunt de acord cu tine, dar eu tot nu pot să merg.”
Cine ți-a spus că este treaba ta să mergi nestingherit? Singurul lucru de care ți-am spus că este nestingherit este impulsul tău. Cât privește folosința trupului și cooperarea acestuia, am stabilit mai înainte că nu este treaba ta.
“Așa este.”
Poate cineva să-ți impună să vrei să obții ceva ce nu-ți dorești?
“Nimeni.”
Dar să-ți propui sau să planifici ceva? Într-un cuvânt, te poate împiedica cineva să te folosești de impresiile care ți se prezintă?
“Nici asta nu o poate face nimeni. Însă dacă doresc să obțin ceva, altul mă poate împiedica să obțin acel lucru.”
Cum te poate împiedica dacă tu îți îndrepți dorința către acele lucruri care sunt ale tale și nu pot fi împiedicate?
“Nu mă poate împiedica.”
Nu a spus nimeni că este nestingherit acela care dorește să obțină ceva ce nu-i aparține.
“Atunci nu trebuie să-mi doresc sănătate?”
Desigur. Și nimic altceva din cele ce nu-ți aparțin. Căci nimic nu este al tău, dacă nu depinde de tine să-l obții și să-l păstrezi atunci când dorești. Ține-ți mâinile departe de el. Mai presus de toate, ține-ți voința departe de el. Altfel, te predai întru sclavie. Îți pui singur gâtul sub jug dacă admiri ce nu este al tău, dacă îți îndrepți inima către ce este muritor sau ce depinde de alții.
“Mâna mea nu este a mea?”
Este parte din tine, însă prin natura sa este lut, supusă piedicilor și constrângerilor, sclava oricărui lucru mai puternic decât ea. Dar de ce vorbim despre mâna ta? Trebuie să te gândești la tot trupul ca la un animal de povară, cu spinarea încărcată, mergând cu tine numai atât cât poate și cât îi este dat. Dacă vine ordinul de a fi rechiziționat și pune un soldat mâna pe el, lasă-l, nu rezista și nu protesta. Dacă o vei face, vei fi biciuit și tot vei pierde bietul animal.
Atunci când aceasta este atitudinea ta în ceea ce privește trupul, gândește-te la ce îți rămâne să faci cu privire la cele pe care le asiguri pentru el. Dacă trupul este un animal de povară, acele lucruri devin căpăstru, șa, potcoave, orz și nutreț. Renunță și la ele, lasă-le mai repede și cu inima mai ușoară decât animalul de povară.
După ce te-ai pregătit și te-ai antrenat să distingi între ce este al tău și ce nu îți aparține, să distingi între lucrurile supuse piedicilor și cele libere, să le privești pe cele libere și nu pe celelalte ca fiind treaba ta, să-ți îndrepți dorința cu stăruință către cele care sunt treaba ta și să te îndepărtezi de cele care nu sunt treaba ta; de cine să te mai temi? De nimeni. Căci ce motiv mai ai să-ți fie frică? Să-ți fie frică pentru lucrurile tale, în care se află pentru tine binele și răul? Cine are putere asupra acestora? Cine ți le poate lua? Cine le poate împiedica? Ar fi ca și cum ar încerca să-l împiedice pe Zeu.
Te temi pentru trupul tău și pentru proprietățile tale, pentru lucruri care nu-ți aparțin și nu sunt treaba ta? De ce ai petrecut atâta timp învățând cum să distingi între ce este al tău și ce nu este al tău, între ce este în puterea ta și ce nu este în puterea ta, între lucrurile supuse piedicilor și cele libere? De ce ai căutat să înveți de la filosofi? Pentru ca să fii la fel de nenorocit și de mizerabil ca înainte?
Dacă te vei antrena astfel, îți spun că vei fi liber de frică și de tulburare. Nu va mai rămâne nicio suferință pentru tine; căci doar lucrurile care îți provoacă frică atunci când te aștepți la ele, provoacă suferință atunci când se întâmplă. Nu vei mai dori nimic cu ardoare, căci dorința ta liniștită și armonioasă va fi îndreptată către acele lucruri care depind de voință, care sunt nobile și la îndemâna ta. Nu vei mai dori acele lucruri care nu depind de voință și nu-ți vei mai îngădui să devii irațional, nerăbdător și pripit peste măsură.
Când vei începe să adopți această atitudine față de lucruri, ce om îți va mai părea de temut? Căci un om nu poate să provoace frică altui om prin felul cum arată, cum vorbește sau prin compania sa, nu mai mult decât un câine, un cal sau o albină poate provoca frică altui câine, altui cal sau altei albine. Nu omul, ci lucrurile sunt cele care provoacă frică, mai exact puterea de a le oferi sau de a le lua este cea care îl face pe om de temut.
Cum este distrusă cetatea? Nu prin foc sau sabie, ci prin opinii. Căci și dacă dărâmăm cetatea din oraș, ce facem cu cetatea în care își au sediul boala sau femeile frumoase? Într-un cuvânt ce facem cu cetatea din interior și cu tiranii care sălășluiesc înăuntru? Tirani, care ne amenință pe fiecare dintre noi, zi de zi; câteodată aceeași tirani, iar altădată unii noi. De aici trebuie să începem, aceasta este cetatea pe care trebuie să o distrugem, aceștia sunt tiranii pe care trebuie să-i alungăm. Trebuie să renunțăm la trup și la tot ce ține de el: facultățile sale, proprietăți, reputație, oficii, onoruri, copii, frați, prieteni. Pe toate acestea trebuie să le privim ca și cum ar fi străine de noi. Dacă tiranii sunt alungați de aici, ce rost mai are să asediez cetatea de afară? Ce rău îmi poate face ea mie? De ce să încerc să-i alung străjerii? Nu mă ating ei pe mine; fasciile, sulițele și săbiile lor sunt îndreptate către alții.
Este posibil să nu fiu niciodată împiedicat să-mi exercit voința, nici constrâns împotriva voinței mele? Este posibil, dacă îmi supun alegerile Zeului. Dacă El dorește să mă îmbolnăvesc, asta doresc și eu. El dorește să am un impuls, doresc și eu. El dorește să vreau să obțin ceva, doresc și eu. El dorește să obțin ceva, doresc și eu. El dorește să nu obțin un lucru, nu-mi mai doresc acel lucru. Este dorința sa să mor, să fiu torturat, atunci și eu doresc să mor și să fiu torturat. Cine mă mai poate împiedica împotriva opiniilor mele, cine mă mai poate constrânge? Sunt de neatins, la fel ca și Zeus.
Eu mă comport precum cel mai precaut dintre călători. Dacă un om află că drumul este infestat cu tâlhari, nu îndrăznește să-l parcurgă de unul singur, ci așteaptă să aibă companie. Așteaptă să parcurgă acel drum un legat, un chestor sau un proconsul, căruia să i se alăture pentru a merge în siguranță. Un om precaut se comportă la fel în viață. În lume sunt multe cuiburi de hoți, sunt tirani, furtuni, necazuri și pierderi a ceea ce îți este drag. Unde este posibil să te refugiezi? Cum să mergi pe drumul tău fără să fii asaltat de tâlhari? Ce companie să aștepți pentru a trece în siguranță? Cui să i te alături? Să te alături unui om bogat sau unuia care are rang consular? Care este beneficiul în asta? Chiar și un asemenea om este dezbrăcat, plânge și se lamentează. Și ce se întâmplă dacă tovarășul meu de drum se întoarce împotriva mea și mă jefuiește? Ce fac atunci? Voi căuta să fiu un prieten al împăratului; dacă voi fi companionul său, nimeni nu-mi va face rău. Însă, înainte de asta, câte lucruri va trebui să sufăr și să îndur pentru a deveni o asemenea distinsă persoană. De câte ori va trebui să fiu furat și de câți hoți! Și apoi, chiar dacă ajung prietenul împăratului, până și el este un muritor. Iar dacă unele circumstanțe îl împing să devină dușmanul meu, unde să mă retrag? În sălbăticie? De parcă acolo nu mă ajunge boala? Atunci, ce să fac? Este posibil să găsesc un tovarăș alături de care să fiu în siguranță, care să fie de încredere, puternic, imun la orice atac? Astfel se gândește omul și înțelege că dacă se alătură Zeului, va trece prin lume în siguranță.
“Cum anume să te alături?”
Ceea ce Zeul dorește, și omul să dorească; iar ceea ce Zeul nu dorește, omul să nu dorească.
“Cum se face asta?”
Cum altfel decât cercetând lucrările Zeului și felul în care administrează lumea. Ce mi-a acordat mie, să-mi aparțină și să fie independent, și ce a păstrat pentru El? Mi-a acordat mie tot ceea ce ține de alegerile mele, și le-a pus în mâinile mele libere și nestingherite. Cum ar fi putut să-mi lase și acest trup de lut liber de piedici? Proprietățile mele, acareturile, reputația, soția și copiii, toate acestea le-a supus mișcărilor lumii. De ce să lupt împotriva Zeului? De ce să doresc ceva ce nu-mi este dat mie să doresc, ceva ce nu mi-a fost acordat să dețin indiferent de circumstanțe, ci numai atât cât mi-a fost dat?
Cel care dă ia înapoi. De ce să rezist? Nu numai că aș fi un prost care încearcă să-l forțeze pe altul mai puternic, dar aș fi, în primul rând, nedrept. Căci de unde am adus eu pe lume ceea ce dețin? Să zicem că le-am primit de la tatăl meu, dar cine i le-a dat lui? Cine a făcut soarele, fructele pământului, anotimpurile, uniunea și societatea dintre oameni? Ai primit totul, chiar și pe tine însuți, de la altcineva, și cu toate acestea, te plângi și-l învinuiești pe cel care ți le-a dat, atunci când îți ia ceva înapoi. Cine ești tu și pentru ce ai venit aici? Nu El te-a adus pe lume? Nu El ți-a arătat lumina? Nu ți-a dat colegi cu care să lucrezi? Nu ți-a acordat percepție și rațiune? Și cum te-a adus pe lume? Nu ca și muritor? Un muritor care să trăiască pe acest pământ cu mica sa porție de carne, să admire guvernarea Zeului și să ia parte alături de El la acest spectacol și festival, pentru puținul timp care i-a fost acordat. Nu vei admira spectacolul și festivalul pentru atâta timp cât ți-a fost dat și apoi, când Zeul te trimite, nu vei pleca, cu o plecăciune și cu mulțumire pentru ceea ce ți-a fost dat să vezi și să auzi?
“Nu. Eu vreau să petrec în continuare”, spui tu.
La fel și cei inițiați în mistere vor ca acestea să continue. Cei prezenți la Olympia vor să vadă noi atleți concurând. Însă și festivalul se termină. Părăsește-l cu modestie și cu mulțumire, fă loc altora. Alții trebuie să vină pe lume, la fel ca și tine, și au nevoie de un loc și de locuințe și cele necesare. Ce le rămâne lor, dacă cei care au venit înainte nu se retrag? De ce ești nesătul? De ce nu te mulțumește nimic? De ce vrei să aglomerezi lumea?
“Dar eu vreau să am soția și copiii cu mine.”
Sunt ai tăi? Nu aparțin celui care ți i-a dat? Celui care te-a creat și pe tine? Nu vei renunța la ce nu-ți aparține? Nu vei ceda în fața aceluia care este mai puternic decât tine?
“De ce m-a mai adus pe lume în aceste condiții?”
Pleacă, dacă nu îți este pe plac. Zeul nu are nevoie de un spectator cârcotaș. El are nevoie de oameni care să se alăture ospățului și dansului, gata să aplaude, să admire și să glorifice festivalul. N-o să-i pară rău dacă lașii și cei veșnic nemulțumiți rămân afară; căci și atunci când au fost incluși nu s-au comportat cum se cade la un festival și nu au ocupat locul potrivit lor. Ei au fost supărăcioși și s-au plâns de soartă, de ghinion și de cei care i-au însoțit, orbi la darurile primite și la propriile facultăți, precum mărinimia, spiritul nobil, curajul și libertatea pe care o căutăm acuma. Aceste facultăți le-au primit pentru altceva.
“Pentru ce am primit darurile acelea?”
Pentru a le folosi.
“Pentru câtă vreme?”
Cât vrea cel care ți le-a împrumutat.
“Dar dacă îmi sunt necesare?”
Nu te atașa de ele și nu vor fi. Nu-ți sunt necesare dacă nu îți spui singur că sunt necesare.
Asta trebuie să practici de dimineața până seara, începând cu lucrurile cele mai mărunte și mai ușor de distrus, precum un urcior sau o cană. De aici continuă cu o haină, un câine, un cal, un teren. Apoi, continuă cu tine, trupul tău și membrele sale, copiii tăi, soția ta, frații tăi. Cercetează-le pe toate părțile și alungă-le de la tine. Purifică opiniile tale și ai grijă ca nimic din ceea ce nu este al tău să nu rămână legat sau agățat de tine, astfel încât să-ți provoace durere dacă este smuls de la tine. Cât timp te pregătești astfel în fiecare zi, ca și cum ai fi în școală, nu spune că practici filosofia, deoarece asta ar fi îngâmfare, ci spune că muncești pentru eliberarea ta. Căci asta este, într-adevăr, libertatea.
Aceasta este libertatea pe care Diogene a câștigat-o de la Antistene, când a spus că nimeni nu-l va mai putea înrobi niciodată. Așa se explică purtarea sa față de pirați, atunci când a fost captiv. I-a spus vreunuia stăpân? Și nu mă refer aici la cuvântul propriu-zis, căci nu de el mă tem, ci la acea stare de spirit pe care o exprimă acesta. Vezi cum i-a certat el pe pirați că nu-și hrăneau captivii cum trebuie. Vezi cum s-a comportat el când a fost vândut. A căutat un stăpân? Nu, a căutat un sclav. Și când a fost vândut, gândește-te cum s-a purtat cu cel care l-a cumpărat. I-a vorbit de la început, spunându-i că nu ar trebui să se îmbrace și să își poarte barba așa cum o făcea. I-a spus ce fel de viață trebuie să ducă copiii săi. Nu este nimic straniu în asta. Dacă stăpânul său ar fi cumpărat un antrenor de gimnastică, cum l-ar fi folosit pe acesta în palestră, ca sclav sau ca stăpân? Evident că l-ar fi ascultat ca pe un stăpân. La fel și dacă ar fi cumpărat un medic sau un arhitect. Astfel, în orice profesie, omul priceput este superior celui nepriceput. Așadar, oricine deține pricepere asupra vieții în general, trebuie să fie stăpân. Căci cine este stăpân pe o corabie? Cârmaciul! De ce? Deoarece sunt pedepsiți cei care nu-l ascultă? Nu, deoarece el știe să navigheze.
“Dar un stăpân mă poate biciui.”
Poate să o facă fără consecințe pentru el? Așa obișnuiam să cred și eu. Însă deoarece nu poate să o facă fără să plătească pentru asta, înseamnă că nu are autoritatea să o facă. Nimeni nu poate să facă rău, fără să sufere consecințele.
“Cum este pedepsit cineva care își pune sclavul în lanțuri, după bunul său plac?”
Însăși faptul că a pus pe cineva în lanțuri îi este pedeapsa. La concluzia asta o să ajungi și tu dacă accepți principiul care spune că omul este o creatură civilizată, nu o brută. Căci când greșește o viță? Atunci când face ceva împotriva naturii sale. Când greșește un cocoș? La fel. Același lucru este valabil și pentru om. Ce este specific naturii umane? Să muște, să lovească, să întemnițeze, să omoare? Nu, ci să facă bine, să lucreze împreună cu alții și să le dorească binele. Astfel, fie că vrei să admiți sau nu, omul greșește atunci când se comportă nerezonabil.
“Atunci Socrate nu a pățit nimic rău?”
Nu, rău au pățit acuzatorii săi și cei care l-au judecat.
“Nici Helvidius nu a pățit nimic rău la Roma?”
Nu, însă cel care l-a ucis a pățit ceva rău.
“Cum adică?”
Așa cum nu spui că un cocoș a pățit ceva rău dacă a fost rănit și a câștigat lupta, ci o spui atunci când a fost învins, chiar dacă a scăpat nevătămat. Nu spui că un câine este fericit atunci când nu urmărește vânatul și nu muncește, ci atunci când îl vezi transpirat și extenuat, gâfâind intens în urma vânătorii. Ce este paradoxal în a spune că răul unui om este ceea ce contravine naturii sale? Este asta un paradox? Nu spui la fel în toate celelalte cazuri? De ce ai spune ceva diferit în cazul oamenilor? Atunci poate că este paradoxală cealaltă afirmație a noastră, că omul este prin natura sa blând, sociabil, de încredere?
“Nu este nici aceasta.”
Atunci de ce crezi că este paradoxal să spui că omul nu suferă niciun rău atunci când este biciuit, închis sau omorât? Nu este adevărat că, dacă le îndură pe toate acestea într-un spirit nobil, are de câștigat? Și nu are parte de o soartă rușinoasă și demnă de milă cel care se transformă din om în lup, șarpe sau viespe?
Acum, haide să recapitulăm concluziile asupra cărora am căzut de acord. Este liber acela pe care nimeni nu poate să-l împiedice, cel pentru care toate lucrurile sunt așa cum și le dorește. Însă omul care este împiedicat, constrâns, legat sau împins să facă ce nu vrea, este un sclav. Cine este acel om care nu poate fi împiedicat? Este omul care nu-și dorește nimic din ceea ce nu-i aparține. Care sunt lucrurile care nu-i aparțin? Tot ceea ce nu este în puterea noastră să deținem sau nu, sau nu este în puterea noastră să alegem în ce fel și în ce măsură îl deținem. Trupul nu ne aparține, membrele sale nu ne aparțin, proprietățile nu ne aparțin. Dacă îți îndrepți inima către aceste lucruri ca și cum ar fi ale tale, vei suferi pedeapsa meritată de cel care dorește ceva ce nu-i aparține. Drumul care duce către libertate și singura scăpare din sclavie este să poți spune din tot sufletul:
“Condu-mă tu, Zeus, și tu, soartă,
Acolo unde ați hotărât să merg.”
Dar ce spui tu, filosofule, dacă tiranul te cheamă să spui ceva nevrednic de tine? Accepți sau refuzi?
“Lasă-mă să mă gândesc.”
Să te gândești? Nu te-ai gândit când ai fost în școală? Nu ai învățat care sunt lucrurile bune, care sunt cele rele și care sunt indiferente?
“Ba da, am învățat.”
Care au fost concluziile cu care ai fost de acord atunci?
“Că lucrurile drepte și nobile sunt bune, iar cele greșite și rușinoase sunt rele.”
Iar viața este un lucru bun?
“Nu.”
Este moartea un rău?
“Nu.”
Dar temnița?
“Nici ea nu este.”
Dar vorba josnică și mincinoasă, trădarea unui prieten sau lingușirea unui tiran?
“Sunt lucruri rele.”
Atunci la ce te mai gândești? Ar fi trebuit să te gândești și să decizi cu mult timp în urmă. Ce să gândești? Dacă este potrivit pentru tine ca acum, când poți câștiga cel mai mare bine, să nu obții cele mai mari rele? O întrebare bună și necesară, la care trebuie să te gândești din greu.
Omule, de ce îți bați joc de noi? Nimeni nu stă să-și pună asemenea întrebări. Dacă chiar ai fi considerat că lucrurile rușinoase sunt rele, cele nobile sunt bune și toate celelalte sunt indiferente, nu ți-ai mai fi pus întrebări. Ai fi fost imediat capabil să distingi între ele, ca atunci când te folosești de simțuri. Stai să te întrebi dacă lucrurile albe sunt negre, sau dacă cele grele sunt ușoare? Sau accepți ceea ce îți arată limpede simțurile? De ce spui că trebuie să te gândești dacă lucrurile indiferente sunt mai de ocolit decât cele rele? Acestea nu sunt opiniile tale reale, moartea și temnița nu-ți sunt indiferente, ci le consideri cele mai mari rele. Și nici nu consideri că vorbele și acțiunile josnice sunt rele, ci lucruri fără de importanță.
Încă de la început, te-ai obișnuit să gândești astfel: “Unde sunt acuma? În școală. Cine sunt cei care mă ascultă? Filosofi. Dar îndată ce părăsesc școala, înlătur de la mine vorbele acelor cărturari proști.” Așa ajunge un filosof să devină martor de acuzare împotriva prietenului său, așa ajunge un filosof să devină parazit. Astfel ajunge să se vândă și să vorbească în senat împotriva propriilor sale opinii, care protestează în interior. Adevărata inițiere nu se face prin păreri mărunte și reci, agățate cu un fir de păr de vorbărie inutilă, ci prin opinii puternice și gata de folosit, antrenate prin fapte.
Privește-te pe tine însuți și vezi cum primești veștile. Nu mă refer la vești precum cea care anunță moartea copilului tău, căci cum ai putea să înduri asemenea veste? Dar vești care spun că uleiul ți-a fost vărsat, vinul ți-a fost băut. De-ar fi cineva lângă tine, când începi să te agiți, să-ți spună “Filosofule, ce spuneai tu în școală? De ce ne amăgești? De ce îți spui om, tu care ești vierme?” Aș sta lângă unul dintre aceștia când își satisface poftele trupești, să-l urmăresc cât este de nerăbdător, ce vorbe șoptește și dacă își mai aduce aminte cine este și care sunt vorbele pe care le repetă, după ce le-a citit și le-a auzit în școală.
“Dar ce are asta de-a face cu libertatea?”
Ce altceva are legătură cu libertatea? Fie că voi, cei bogați, vreți asta sau nu.
“Ce martor ai pentru asta?”
N-am nevoie de alt martor, sunteți de ajuns voi înșivă. Voi aveți acest stăpân puternic, vă supuneți semnelor și mișcărilor sale și vă îngheață sângele în vene dacă se încruntă. Voi curtați babe și moși. Voi spuneți “Nu pot face asta, nu-mi este permis.” De ce nu-ți este permis? Nu mă contraziceai tu mai înainte, spunând că ești liber? “Nu pot, deoarece Aprulla nu-mi permite.”
În cazul acesta, spune adevărul, sclavule, și nu fugi de stăpânii tăi. Nu tăgădui sclavia ta, nu pretinde că ai fost eliberat, când sunt atâtea dovezi care contestă asta. Poate fi mai lesne iertat un om care este constrâns de dragoste să acționeze împotriva opiniei sale, chiar dacă știe ce are de făcut, însă îi lipsește puterea de a se opune. Putem considera că un asemenea om este copleșit de o putere violentă și într-un fel, divină. Dar cine să aibă răbdare cu tine, a cărui dragoste este îndreptată către babe și moși, cărora le ștergi nasul, îi speli și le aduci cadouri? Îi îngrijești în boala lor precum un sclav, dar în același timp te rogi să moară mai repede și îi chestionezi pe doctori dacă de data aceasta sunt pe moarte sau nu. Cine să aibă răbdare cu tine când săruți mâna sclavilor altuia? În speranța că vei obține mari și splendide onoruri și oficii, devii sclavul unor oameni care nici măcar nu sunt liberi. Apoi te plimbi țanțoș, ca pretor sau consul. Crezi că eu nu știu cum ai ajuns pretor, de unde ai primit consulatul și cine ți l-a dat? Eu unul n-aș trăi așa, dacă mi-aș datora viața lui Felicio și ar trebui să-i îndur disprețul și aroganța sa de sclav. Eu știu ce fel de om este un sclav infatuat care ajunge într-o poziție favorabilă.
“Dar tu, ești liber?” întreabă unul dintre cei prezenți.
Pe toți zeii, îmi doresc să fiu și mă rog să fiu, dar încă nu pot să-mi privesc în față stăpânii. Încă pun preț pe trupul meu și cred că este mare lucru să-l păstrez sănătos, chiar dacă nu este întreg. Dar vă pot arăta pe altul care este liber, ca să nu mai trebuiască să căutați un exemplu.
Diogene a fost liber. Cum a ajuns să fie liber? Nu deoarece au fost liberi părinții săi, pentru că nu au fost, ci pentru că s-a eliberat de unul singur, a alungat toată slăbiciunea care îl transforma într-un sclav, astfel încât nimeni să nu-l mai poată prinde și înrobi. Tot ce avea, ținea doar ușor agățat de el, gata să-i dea drumul. Dacă puneai mâna pe proprietatea lui, ar fi renunțat la ea și ți-ar fi lăsat-o ție, decât să te urmeze și el. Dacă îi prindeai piciorul, l-ar fi lăsat, la fel și tot trupul. La fel ar fi procedat și dacă ar fi fost vorba de familia sa, prieteni sau patrie. Căci el știa de unde le-a primit, de la cine și în ce condiții. Adevărații săi strămoși, zeii, și adevărata sa patrie, nu le-ar fi abandonat niciodată. Niciun alt om nu le-ar fi acordat zeilor mai multă supunere și ascultare și nimeni altul nu ar fi murit mai bucuros pentru patria sa. El nu și-a dorit niciodată să arate că lucrează pentru întreaga lume, dar își amintea că toate lucrurile vin de acolo, se întâmplă pentru binele adevăratei patrii și sunt trimise de către cel care o guvernează. Prin urmare, el spune și scrie următoarele: “Acesta este motivul pentru care ție, Diogene, îți este permis să vorbești cum dorești, atât cu regele Persiei, cât și cu Archidamos, regele Spartei.” Era din cauză că părinții săi au fost oameni liberi? Oare toți bărbații din Atena, Sparta sau Corint erau incapabili să discute cu aceștia precum doreau, temându-se de ei și lingușindu-i, deoarece erau fii de sclavi? “De ce dețin eu această putere?”, spune Diogene. “Deoarece eu nu consider că sărmanul meu trup îmi aparține, deoarece nu am nevoie de nimic, deoarece legea, și nimic altceva, este totul pentru mine.” Acestea erau lucrurile care-i permiteau să fie liber.
Și ca să nu credeți că vă dau numai exemplul unui om care trăia singur pe lume, fără soție, copii, patrie, prieteni sau rude, care ar fi putut să-l încline în altă direcție sau să-l distragă de la scopul său, luați exemplul lui Socrate. Avea soție și copii, însă nu considera că-i aparțin, avea o patrie, însă numai în măsura și în modul în care îi era permis, avea prieteni și rude, însă toate acestea le supunea legii și în toate cazurile îi dădea ascultare acesteia. Din acest motiv, atunci când a fost datoria sa să meargă în campanie, a fost primul care să meargă și să se expună pericolului luptei, fără să se cruțe în vreun fel. Însă atunci când a fost trimis de tirani să-l aducă pe Leon, nici măcar nu a întreținut ideea, deoarece a considerat că asta ar fi josnic. Știa că ar putea muri dacă refuză, dar cât i-a păsat de asta? El dorea să păstreze altceva, nu bietul său trup, ci onoarea și respectul de sine. Acestea nu pot fi asaltate și nici supuse de altcineva. Mai apoi, când a trebuit să pledeze pentru viața sa, a făcut-o precum un om care are soție și copii? Nu, a făcut-o ca și cum ar fi fost singur pe lume. Și când a trebuit să bea otrava, cum a făcut-o? Când ar fi putut să se salveze și când Criton i-a spus “Salvează-te, pentru copiii tăi”, ce a răspuns el? A considerat șansa de a scăpa ca fiind un câștig neașteptat? Nu, a cercetat ce era potrivit să facă, fără a căuta altceva și fără a lua altceva în considerare. Deoarece nu dorea să-și salveze bietul său trup, ci acel lucru care crește și este păstrat făcând ce e drept și se diminuează și moare făcând ce e nedrept. Socrate refuză să se salveze necinstit. El care a refuzat să supună chestiunea la vot, când atenienii au revendicat asta, care a refuzat să le dea ascultare tiranilor, care a ținut asemenea discursuri nobile despre virtute și despre bine, nu se poate salva prin necinste. El este salvat prin moarte, nu prin fugă; precum un actor bun care se salvează dacă se oprește la momentul potrivit, spre deosebire de cel care nu știe când să se oprească.
Cum rămâne cu copiii lui Socrate?
“Dacă aș fi plecat în Tesalia ați fi avut grijă de ei. Acum că merg în Hades, nu se va găsi nimeni să aibă grijă de ei?”
Vezi cum dă el morții nume blânde și cum o ia în derâdere. Dacă vreunul dintre noi ar fi fost în locul său, am fi folosit argumente filosofice să arătăm că la nedreptate trebuie să răspundem cu aceeași monedă. Apoi am fi adăugat “Dacă sunt viu voi fi folositor multora, pe când mort nu voi fi nimănui de folos.” Dacă ar fi fost nevoie să ne strecurăm printr-o gaură de șarpe ca să scăpăm, am fi făcut-o. Dar cum am mai fi fost de folos cuiva fugind, dacă cei pe care ar fi trebuit să-i ajutăm ar fi rămas înapoi? Dacă am făcut bine oamenilor cât am fost în viață, nu vom fi și mai de folos oamenilor murind când și cum ar trebui să murim? Deși Socrate este mort, memoria lucrurilor pe care le-a spus și le-a făcut este de folos oamenilor, poate chiar mai folositoare acum.
Studiază aceste lucruri, aceste opinii, aceste cuvinte. Îndreaptă-ți privirea către aceste exemple dacă dorești să fii liber, dacă îți fixezi dorința către libertate în măsura în care aceasta o merită. Nu este de mirare că trebuie să plătești un preț așa mare și greu pentru un lucru atât de important. Oamenii se spânzură, se aruncă cu capul înainte, iar câteodată orașe întregi sunt distruse pentru ceea ce ei numesc libertate. Și pentru adevărata libertate, care rămâne fermă și sigură în fața oricărui atac, nu poți să-i înapoiezi Zeului ceea ce ți-a oferit, atunci când le cere înapoi? Nu vei învăța, precum spune Platon, nu doar cum să mori, dar și cum să înduri tortură, exil sau bătăi? Într-un cuvânt, să înveți cum să înapoiezi ceea ce nu-ți aparține. Dacă nu vei învăța asta, vei rămâne un sclav între sclavi, chiar dacă ești consul de zece mii de ori. Chiar dacă vei ajunge în palatul împărătesc, tot un sclav vei rămâne.
O să descoperi că filosofii spun lucruri care pot părea contrare opiniei generale, precum spunea Cleanthes, dar care nu sunt contrare rațiunii. O să înveți din propria experiență că ce spun ei este adevărat și că niciunul din acele lucruri pe care oamenii le admiră și către care își îndreaptă dorințele, nu este de vreun folos celui care-l obține. Cei care nu au avut niciodată șansa de a le obține au impresia că dacă aceste lucruri le-ar aparține totul va fi bine, iar apoi, când le obțin, starea febrilă și anxietatea nu-i părăsesc, la fel și dorințele pentru ceea ce nu au. Căci libertatea nu este asigurată prin îndeplinirea tuturor dorințelor, ci prin renunțarea la dorință.
Pentru a înțelege că ceea ce îți spun este adevărat, așa cum ai muncit pentru altele, va trebui să muncești pentru asta. Rămâi treaz noaptea pentru a obține acele opinii care te vor elibera. Caută compania unui filosof, nu a unui om bogat. Fii văzut la ușa filosofului, căci nu este nicio rușine în asta. Nu vei pleca cu mâna goala și fără niciun beneficiu, dacă te apropii cum trebuie. Măcar încearcă, nu este nicio rușine să încerci.
