Cine este cel care progresează? Este cel care, învățând de la filosofi disciplina dorinței și aversiunii, și învățând că fericirea și liniștea sufletească sunt ale omului care nu eșuează în a dobândi cele dorite și care nu cade în cele pe care dorește să le evite, a renunțat pe moment la pofta de a dobândi și dorește să evite doar ce este împotriva firii din cele ce sunt în puterea sa. Însă dacă va dori să ocolească și cele care nu depind de el, știe că într-o zi, în pofida eforturilor sale, i se va întâmpla ceea ce dorea să ocolească și va fi un nefericit. Dacă acestea sunt lucrurile care le promite virtutea, și anume fericirea și liniștea sufletească, atunci progresul către virtute reprezintă și progres către acestea. Căci, oricare ar fi scopul final al perfecționării într-o anumită disciplină, progres se numește parcursul către acel scop final.
Cum se face, că deși admitem că acesta este drumul către virtute, căutăm să ne arătăm progresul în altele? Care este produsul virtuții? Liniștea sufletească. Cine face progres către ea? Este oare cel care citește multe cărți de Chrysippus? Oare virtutea înseamnă să înțelegi ce a scris Chrysippus? Dacă este așa, atunci trebuie să admitem că progresul este același lucru cu cititul cărților lui Chrysippus. În acest caz, deși admitem că virtutea produce un rezultat, măsurăm progresul către ea prin alt rezultat.
“Cineva se fălește că este în stare să înțeleagă pe Chrysippus de unul singur.” Bravos domnule, faci progrese! Dar de ce îți bați joc de el? De ce nu-i arăți unde greșește? De ce nu-i arăți ce înseamnă virtutea, ca să știe unde să caute progresul către aceasta? Caut-o acolo prăpăditule, în munca ta și în eforturile tale! Unde anume să o cauți? Caut-o în disciplina dorinței, în ceea ce dorești să dobândești și în ceea ce dorești să eviți. Caut-o în impulsul de a acționa și în cel de a te înfrâna. Caut-o în disciplina consimțământului, astfel încât să nu fii înșelat în cele în care îți dai sau nu-ți dai acordul. Dintre ele cea mai importantă este prima, căci dacă tremuri și te lamentezi căutând să eviți boala, moartea sau altele asemenea, atunci și progresul este imposibil.
Deci arată-mi progres în aceste domenii. Dar tu, te comporți precum un atlet care dacă îi ceri “Arată-mi muschii”, el răspunde “Uite ce haltere am!” Stai așa omule! Că nu asta te-am întrebat, am vrut să-mi arăți rezultatele muncii cu halterele.
Așa și tu spui “Uite acest tratat despre impulsuri, cum l-am citit din scoarță’n scoarță”. Nu asta întrebam sclavule, vroiam să știu ce urmărești și ce eviți, către ce îți exerciți dorința și aversiunea, care ți-e pregătirea – în acord cu natura sau nu. Dacă tu spui că este în acord, arată-mi dovezi și o să spun că ai făcut progrese; dacă nu, atunci du-te, și nu mai interpreta asemenea cărți, scrie-le tu din partea mea, ce folos crezi că o să-ți aducă? Nu știi că o carte nu face decât 5 dinari? Crezi că omul care le citește și le interpretează valorează mai mult? Nu căuta un lucru într-o parte și progresul către acel lucru altundeva.
Unde să cauți progresul?
Oricare dintre voi, când înlătura cele externe și se întoarce către propria voință pentru a o instrui și antrena, astfel încât aceasta să devină în armonie cu natura, nobilă, liberă, lipsită de constrângeri și de piedici, loială și modestă, atunci progresează. La fel progresează atunci când învață că acela care dorește să dobândească sau să evite cele ce nu sunt în puterea sa nu poate fi nici demn de încredere, nici liber, ci este nevoit să se schimbe după ele, capricios precum o furtună, și este nevoit să se supună altora care au puterea să ofere sau să împiedice lucrurile pe care și le dorește. Într-un cuvânt cel care, atunci când se trezește dimineața, păstrează și păzește aceste reguli: se îmbăiază precum un om loial, mănâncă precum un om modest, în fiecare acțiune a sa muncește să-și păstreze voința în armonie cu natura, așa precum muncește un atlet pentru a-și îmbunătăți alergatul sau un profesor de muzică pentru educarea vocii – acesta este omul care face progrese și care nu a călătorit în zadar.
Dar acela ale cărui eforturi sunt îndreptate către studiul cărților, care în asta își măsoară munca și pentru asta a călătorit, aceluia îi voi spune să se întoarcă acasă și să nu-și neglijeze afacerile de acolo, căci a călătorit în zadar. Adevărata muncă constă în a studia cum să înlăture din viața sa tristețea și lamentarea, să înlăture acel “Vai de mine!” sau “Sărmanul de mine!”, să înlăture decepția și dezamăgirea, și să învețe ce este moartea, ce este exilul, pușcăria sau cupă cu otravă, să poată spune, atunci cand este în lanțuri, “Dragul meu Crito, dacă aceasta este voința zeilor, atunci așa să fie”, și nu vorbe precum “Sărmanul de mine, pentru asta oare am îmbătrânit?” Cine sunt cei care spun asemenea lucruri? Crezi că voi pomeni oameni cu o asemenea reputație? Nu sunt asemenea vorbe spuse de cei ca Priam sau Oedip? Nu numai ei, ci toți regii vorbesc la fel! Căci ce altceva sunt tragediile decât tulburări ale unor oameni care prețuiesc lucrurile externe, prezentate în versuri? Dacă prin ficțiune putem învăța aceasta lecție – că omul nu trebuie să se preocupe de cele care nu depind de el; atunci aș alege aceasta ficțiune, dacă ea m-ar ajuta să duc o viață lipsită de tulburări. Vă las pe voi să decideți ce doriți.
Până la urmă ce încearcă să ne învețe Chrysippus?
“Să știți”, spune el, “că aceste lucruri din care se nasc fericirea și liniștea sufletească nu sunt false. Luați cărțile mele și veți învăța că lucrurile care mi-au adus mie pacea sunt adevărate și sunt în armonie cu natura.”
O, mare bogăție! O, mare binefăcător care ne arăți calea! Și totuși, lui Triptolemus oamenii i-au ridicat temple și altare, pentru că ne-a învățat să cultivăm cereale. Dar pentru cel care a descoperit adevărul și l-a adus la lumină, nu un adevăr care să ne învețe cum să trăim, ci cum să trăim bine; care om i-a ridicat un altar, o statuie sau a adus mulțumiri zeilor pentru el? Mulțumim zeilor pentru că ne-au dat darul viilor sau al cerealelor și le aducem sacrificii; dar le aducem noi mulțumiri pentru acest dar al rațiunii, care ni l-au lăsat să ne arate adevărata cale către fericire?
