Pe când era vizitat de către un magistrat, aflând că acesta era căsătorit și avea copii, Epictet l-a întrebat cum se simte în aceasta ipostază.
“Mizerabil”, a răspuns omul.
Cum așa? Oamenii nu se căsătoresc şi nu fac copii ca să se simtă mizerabil, ci dimpotrivă, pentru a fi fericiți.
“Sunt îngrijorat datorită copilului, în ultima vreme fetița mea a fost grav bolnavă şi nu am putut suporta să rămân în preajma ei. Astfel că am plecat de acasă până am primit vești că s-a însănătoșit.”
Ei bine, crezi că ai reacționat corect? a întrebat Epictet.
“Am reacționat natural” a răspuns omul.
Arată-mi că ai reacționat natural şi eu îți voi arăta că orice este în armonie cu natura este şi corect.
“Dar toți tații, sau cel puțin majoritatea, reacționeaza aşa.”
Nu o să neg, a spus Epictet, că majoritatea părinților simt acest lucru. Însă adevărata întrebare este dacă acest comportament este corect. Fără îndoială, dacă judecăm în felul acesta, trebuie să spunem că şi tumorile sunt un bine pentru corp deoarece apar, sau că greșeala este naturală, deoarece toți, sau aproape toți, greșim. Demonstrează-mi deci că acest comportament este natural.
“Nu pot”, a recunoscut omul, “dar demonstrează-mi tu că este greșit şi că nu este natural.”
Să presupunem că am întreba despre un lucru dacă este alb sau negru, ce criteriu folosim ca să distingem între acestea?
“Văzul.”
Dar dacă am întreba dacă este cald sau rece, tare sau moale? Cum testăm acestea?
“Prin atingere.”
Foarte bine, dar pentru a vedea dacă un lucru este în armonie cu natura şi este corect sau opusul acesteia, ce criteriu ar trebui să folosim?
“Nu ştiu.”
Şi totuși, să nu știi prin ce criteriu se deosebesc culorile, mirosurile sau gusturile nu este un lucru grav; dar crezi că este doar o mică pagubă pentru om să nu știe să deosebească între bine şi rău, între ceea ce este în armonie cu natura sa şi ceea ce nu este?
“Cred că este un lucru grav să nu știi diferența între cele două.”
Oare un lucru care pare bun şi potrivit mai multor persoane este corect? Spre exemplu, astăzi, opiniile evreiilor, sirienilor, egiptenilor și romanilor cu privire la hrană sunt toate corecte?
“Sunt toate diferite între ele, cum ar putea fi toate corecte?”
Adevărat, căci dacă opiniile egiptenilor sunt cele corecte, atunci inevitabil opiniile celorlalte popoare cu privire la regimul alimentar sunt greșite. La fel dacă opiniile evreilor sunt corecte, rezultă că ale celorlalți sunt greșite.
“Bineînțeles.”
Ei bine, acolo unde exista ignoranță, tot acolo găsim și nevoia de a fi educat și instruit.
“Sunt de acord.”
Odată ce ai realizat acest lucru, spune Epictet, îți vei dedica atenția numai asupra lui, fără a te distrage nimic altceva; anume să descoperi criteriul prin care să judeci dacă un lucru este sau nu în armonie cu natura şi să înveți cum să te folosești de aceasta în fiecare caz particular.
Pentru prezent să ne întoarcem la ceea ce dorești să înțelegi acuma. Consideri că dragostea părintească este un lucru atât natural cât și bun?
“Desigur.”
Așadar, dacă dragostea este un lucru bun şi în armonie cu natura, putem spune în același timp că rațiunea nu este un lucru bun?
“În niciun caz.”
Este un conflict în cazul ăsta între dragoste și rațiune?
“Nu cred.”
Dacă ar exista un asemenea conflict şi una dintre ele ar fi în armonie cu natura, rezultă că cealaltă nu este în armonie cu natura?
“Desigur.”
Înseamnă că atunci când un comportament este în același timp rațional şi afectuos, putem afirma cu încredere că este corect şi bun.
“Aşa este.”
Ei bine, să-ți lași copilul bolnav și să pleci de acasă nu este un lucru rațional, și presupun că nu o să mă contrazici cu privire la asta. Rămâne să cercetăm dacă este în acord cu dragostea părintească sau nu.
“Da, să cercetăm acest aspect.”
Este corect ca datorită dragostei pe care i-o porți copilului tău, să fugi și să-l lași singur? Dar mama ei, ea își iubește fata?
“Fireste că o iubește.”
Ar trebui atunci ca și mama să fi plecat de lângă fată?
“Nu.”
Dar doica sau profesorul, ei o iubesc?
“Da.”
Ar fi trebuit și ei să o părăsească? Astfel, datorită dragostei care i-o poartă părinții și cei apropiați, ar fi trebuit să rămână fata singură și fără ajutor sau să moara în brațele unor străini care nu o iubesc și nici nu le pasă de ea.
“În niciun caz!”
Este nedrept și absurd ca un om să nu le permită altora, care iubesc copilul la fel de mult, acel lucru care îl consideră corect pentru el însuși. Spune-mi, dacă tu ai fi bolnav, ți-ai dori ca familia și prietenii tăi să își arate dragostea în acest mod, lăsându-te singur și neajutorat? Te-ai ruga să te iubească într-atât apropiații tăi, încât datorită dragostei lor să rămâi întotdeauna singur atunci când ești bolnav? Sau mai degrabă te-ai ruga ca, dacă acest lucru este posibil, să te iubească dușmanii și astfel să te lase în pace? Dacă așa este, atunci putem trage concluzia că acțiunile tale nu se datorează dragostei. Atunci ce motiv ai avut? Nu a fost nimic altceva care te-a îndemnat să-ți lași copilul?
“Cum ar fi posibil?”
Poate că este același gen de motiv care odată a făcut un om în Roma să-și acopere ochii, neputând să privească alergând calul pe care-l susținea. Același motiv care l-a făcut pe omul respectiv să leșine atunci când calul a depășit așteptările și a câștigat cursa. Care este acel motiv? Poate că acum nu este momentul potrivit pentru a-l defini; însă, dacă ceea ce spun filosofii este adevărat, este de ajuns să fii convins de un lucru și anume că nu trebuie să căutăm acel motiv în afara noastră. Este întotdeauna același motiv care ne împinge să facem sau să nu facem un lucru, să vorbim sau să tăcem, să fim euforici sau deprimați, să evităm sau să urmărim ceva. Este același motiv care ne-a adus pe noi doi aici, care te-a îndemnat pe tine să vii și să asculți și pe mine să discut asemenea lucruri. Ce motiv? Cu siguranță nimic altceva decât faptul că așa ne-am gândit.
Dacă opinia noastră ne-ar fi spus altceva, ce am fi putut face decât să o urmăm? La fel și pentru Ahile când jelea, motivul său nu era moartea lui Patrocle – căci un alt om, dacă ar fi murit camaradul său, ar fi fost afectat în mod diferit – ci opinia sa. La fel în cazul tău, ai fugit de lângă copil deoarece așa ai gandit; pe de altă parte, dacă ai fi rămas, motivul ar fi fost același, opinia ta. Acum te întorci la Roma deoarece asta îți este opinia, dar dacă aceasta s-ar schimba nu vei mai pleca. Pe scurt, nu lucruri precum moartea, exilul, durerea sau altele asemenea sunt cauzele acțiunilor noastre, ci propriile opinii și judecăți. Am reușit să te conving de acest lucru?
“Da.”
În fiecare caz, repercusiunile unei acțiuni corespund cu cauzele acesteia. Începând de astăzi, de fiecare dată când greșim, ar trebui să cautăm vina în opinia care ne-a determinat să greșim. Iar apoi, să depunem mai mult efort în încercarea de a extirpa această opinie greșită decât în extirparea tumorilor și abceselor corpului. La fel, atunci când acționăm corect, să fim conștienți că acțiunile noastre sunt determinate în același mod. Și nu vom mai căuta să învinuim sclavul, vecinul, soția sau copilul ca și cum aceștia ar fi cauza relelor care se abat asupra noastră. Trebuie să fim conștienți de acest lucru: dacă noi nu am avea o anumită opinie cu privire la un lucru, nu am face actele care decurg din acea opinie, iar opiniile si judecățile noastre depind numai de noi și de nimic extern nouă.
“Așa este”, a acceptat omul.
Începând de astăzi, nu vom mai cerceta și nu vom mai investiga natura sau starea niciunui alt lucru – nici pământuri, nici sclavi, nici cai sau câini – decât propriile noastre judecăți și opinii.
“Sper să reușesc.”
Vezi tu, dacă vrei cu adevărat să înveți cum să-ți examinezi propriile judecăți ar trebui să devii un student al filosofiei, să devii acea persoană de care toți râd și pe care toți o batjocoresc. Iar aceasta știi și fără să-ți spun eu că nu este o treabă pe care să o termini într-o oră sau într-o zi.
