Diatribe

On 28/12/2020

Pe când Epictet discuta despre fidelitate, spunând că acela care distruge fidelitatea distruge o calitate caracteristică a oamenilor, a intrat un om cu reputație de învățat, care fusese prins având o relație extraconjugală. Dacă, spune Epictet, lăsăm deoparte încrederea pentru care suntem născuți și încercăm să cucerim soția vecinului, ce facem? Ce altceva distrugem și răsturnăm? Omul de încredere, omul modest, omul cucernic. Asta e tot? Nu distrugem buna vecinătate, prietenia, cetatea? Unde ne situăm?

Ce ar trebui să te consider acuma, omule? Un vecin? Un prieten? De ce fel? Un compatriot? Ce încredere să pun în tine? Fără îndoială, dacă ai fi fost un vas atât de crăpat încât să nu fii de niciun folos, ai fi fost aruncat la groapa de gunoi și nimeni nu te-ar fi ridicat de acolo. Ce să facem cu tine dacă ești om, însă nu-ți este cu putință să-ți asumi un loc potrivit pentru un om? Admițând că nu poți păstra poziția de prieten, o poți păstra pe cea de sclav? Cine să aibă încredere în tine? Nu ești de acord că ar fi mai bine să fii aruncat undeva, precum un vas nefolositor, precum un gunoi?

Te vei plânge că “nimănui nu-i pasă de mine, un om învățat“? Bineînțeles, căci ești rău și nefolositor. Ca și cum viespile s-ar plânge că nimănui nu-i pasă de ele, toți le evită și le lovesc și le strivesc, dacă pot. Înțepătura ta provoacă necaz și durere celui care este înțepat. Ce ai vrea să facem? Nu avem niciun loc în care să te punem.

“Cum așa, nu sunt femeile, prin firea lucrurilor, proprietate comună?“

Așa se spune. Și un purcel de lapte urmează să fie împărțit între cei care sunt invitați la masă. Însă după ce au fost împărțite porțiile, vezi dacă este corect să iei porția celui care stă lângă tine, sau să o furi când nu este atent, sau să pui mâna pe ea și să rupi o bucățică ca să guști, iar dacă nu poți să iei o bucată de carne, să-ți ungi degetele cu grăsime și să te lingi pe degete. Un rafinat tovarăș pentru un festin sau banchet, demn de însăși Socrate!

Nu este și teatrul comun tuturor cetățenilor? După ce aceștia s-au așezat, vino, dacă ți se pare corect, și ridică pe unul dintre ei. La fel se poate spune că femeile sunt, prin firea lucrurilor, proprietate comună. Însă, după ce legiuitorul, precum gazda festinului, le împarte, nu vei căuta doar la porția ta, în loc să furi și să te ghiftui cu ce aparține altuia?

“Dar eu sunt un învățat și-l înțeleg pe Archedemus!“

Prea bine, înțelege-l pe Archedemus și fii un desfrânat și un necinstit; fii un lup sau o maimuță în loc să fii om. Cine te oprește?

III. La adresa celor care recomandă persoane filosofilor

On 21/12/2020

Pe bună dreptate, atunci când i s-a cerut o scrisoare de recomandare, Diogene a spus “Că ești bărbat, el va ști imediat ce te vede; dacă ești bun sau rău, el va ști, dacă are abilitatea de a deosebi între acestea; iar dacă nu are această abilitate, pot să-i scriu zece mii de scrisori și tot nu va ști.“

Este ca și cum o drahmă ar cere să fie recomandată unei persoane care să o testeze. Dacă acea persoană știe să testeze argintul, atunci drahma se va recomanda singură. Prin urmare, și noi trebuie să avem în viață o abilitate precum cea a omului care testează argintul, astfel încât să putem spune “Adu-mi orice drahmă și o voi testa.“

Acuma, în cazul silogismelor eu pot spune “Adu-mi orice om și eu pot distinge omul care poate să rezolve silogisme de cel care nu poate.“ Cum asta? Deoarece eu știu să rezolv silogisme. Datorită acestei abilități pot să-i identific pe cei care știu să rezolve silogisme. Dar în viață cum mă comport? Câteodată numesc un anume lucru bun, altădată rău. De ce? Deoarece în acest domeniu, spre deosebire de cel al silogismelor, sunt lipsit de cunoaștere și de experiență.

II. Despre liniștea sufletului

On 14/12/2020

Când urmează să te prezinți într-o instanță de judecată, ține minte ce dorești să păstrezi în siguranță și în ce anume îți dorești să izbândești. Dacă dorești să-ți păstrezi voința în armonie cu natura, poți să o faci în siguranță și cu ușurință, fără probleme. Dacă dorești să păstrezi ceea ce este în puterea ta și este liber prin însăși natura sa, și ești mulțumit cu aceasta, ce altceva te mai poate preocupa? Căci cine este stăpânul acestora? Cine ți le poate lua? Dacă alegi să fii modest și cinstit, cine îți poate interzice asta? Dacă alegi să nu fii împiedicat sau constrâns, cine te va constrânge să dorești ceea ce consideri că nu trebuie dorit? Cine te va constrânge să dorești să eviți ceea ce consideri că nu este de evitat?

Ei bine? Judecătorul poate decide împotriva ta lucruri care par formidabile. Te poate face el să-ți dorești să eviți ceea ce ți se întâmplă? Atâta timp cât păstrezi în puterea ta dorința și aversiunea, ce altceva te mai preocupă? Aceasta îți este introducerea, aceasta îți este narațiunea, aceasta îți este dovada, aceasta îți este concluzia, aceasta îți este victoria și aplauzele.

Acesta este motivul pentru care Socrate, când i-a fost reamintit să se pregătească pentru proces, a spus: “Nu crezi că m-am pregătit pentru asta toată viața?“

“Ce fel de pregătire?“

“Am păstrat ceea ce este al meu.“

“Cum?“

“Nu am făcut nimic nedrept, nici în viața mea privată, nici în cea publică.“

Însă, dacă vrei să păstrezi și lucrurile externe (trupul, proprietățile și reputația), te sfătuiesc să începi de acum a-ți face toate pregătirile posibile și să iei în considerare atât natura judecătorului, cât și a adversarului tău. Dacă trebuie să-i îmbrățișezi genunchii, îmbrățișează-i; dacă este nevoie să plângi, plânge; dacă este nevoie să te vaiți, te vaită. Odată ce ai supus ce este al tău lucrurilor externe, fii un sclav și gata. Și nu acuma alegi să fii sclav și acuma nu mai vrei, ci cu tot sufletul alege să fii unul sau altul; fie sclav, fie liber; fie instruit, fie neinstruit; fie un cocoș de luptă pursânge, fie unul inferior; fie înduri lovitură după lovitură cu calm până la moarte, fie te predai de îndată. Numai nu permite să înduri multe lovituri și abia apoi să te predai.

Dacă aceste lucruri sunt josnice, întreabă-te de îndată unde se găsește natura binelui și a răului. Acolo unde este adevărul! Unde se află adevărul și natura, acolo este prudența; unde se află adevărul și natura, acolo este încrederea în sine.

Crezi că dacă Socrate ar fi vrut să păstreze lucrurile externe, ar mai fi venit în față să spună “Anytos și Meletos mă pot omorî, însă nu-mi pot face niciun rău“? Era el atât de nesăbuit încât să nu vadă că asta va duce la cu totul alt rezultat? Din acest motiv îi desconsideră pe judecătorii săi și îi provoacă?

La fel, prietenul meu Heraclitus, care a avut un proces în Rodos pentru o bucată de pământ, după ce a arătat judecătorilor că argumentele sale sunt drepte, și-a încheiat pledoaria spunând “Nu o să vă implor și nici nu-mi pasă ce verdict veți da, căci mai degrabă voi sunteți judecați acuma, nu eu.“ Astfel, și-a încheiat afacerile de acolo. Nu este nevoie să vorbiți așa, numai să nu implorați. Și nu adăugați “eu nu vă implor“, decât dacă, precum în cazul lui Socrate, este o ocazie potrivită pentru a-i provoca intenționat pe judecători.

Iar tu, dacă îți pregătești o asemenea pledoarie, de ce te mai prezinți în curtea de judecată? De ce răspunzi chemării? Dacă dorești să fii crucificat, așteaptă și crucea va veni. Dacă alegi să răspunzi chemării și să-ți pledezi cazul cât de bine poți, atunci fă ceea ce este consecvent cu aceasta, cu condiția să-ți păstrezi caracterul cuvenit.

Din același motiv, este ridicol să spui “Spune-mi ce să fac?“. Ce sfat aș putea să-ți dau? Mai degrabă spune “Pregătește-mi mintea să se acomodeze cu orice rezultat, indiferent care ar fi acesta.“ Să ceri sfaturi specifice în acest caz este precum un analfabet care mi-ar cere “Spune-mi ce să scriu când cineva îmi dictează un nume“. Dacă îl învăț să scrie numele lui Dion și vine cineva și îi dictează un alt nume, al lui Theon; ce se întâmplă? Ce o să scrie? Dar dacă ai practicat scrisul, ești pregătit să scrii orice ți se dictează. Iar dacă nu ai practicat, ce sfat să-ți dau? Căci dacă circumstanțele necesită altceva, ce vei spune? Ce vei face?

Ține minte acest principiu general și nu vei avea nevoie de sfaturi specifice: Dacă îți vei fixa privirea pe lucrurile externe, din necesitate vei fi azvârlit încoace și-ncolo după voia stăpânului tău. Cine este stăpânul? Cel care are putere asupra acelor lucruri pe care îți dorești să le obții sau să le eviți.

I. Încrederea în sine și prudența nu sunt incompatibile

On 07/12/2020

Opinia filosofilor că este posibil să ne folosim, în același timp, de încredere în sine și de prudență în orice facem poate părea un paradox. Să o examinăm totuși și să vedem dacă este adevărată. Prudența pare a fi opusul încrederii în sine și lucrurile opuse nu pot fi compatibile. Ce pare paradoxal în chestiunea care o cercetăm poate fi formulat astfel: dacă am susține că trebuie să ne folosim de încredere în sine și de prudență în aceleași lucruri, oamenii ne-ar acuza pe drept că aducem împreună lucruri care nu pot fi unite.

Dar ce este greu de înțeles în ceea ce se afirmă? Căci dacă este adevărat, după cum a fost discutat și demonstrat de multe ori până acuma, că esența binelui și a răului se regăsește în modul în care ne folosim de impresii și că lucrurile independente de voință nu sunt nici bune, nici rele, ce este paradoxal în ceea ce susțin filosofii atunci când spun că în ceea ce privește lucrurile care sunt independente de voință trebuie să avem încredere în noi, iar în cele ce depind de voință să ne folosim de prudență? Dacă răul constă în a face alegeri greșite, atunci prudența trebuie folosită doar în acele lucruri care depind de voință. Iar dacă lucrurile care sunt independente de voință și care nu sunt în puterea noastră nu ne preocupă, atunci ar trebui să avem încredere în noi cu privire la acestea. Astfel vom fi în același timp și prudenți și încrezători, ba chiar încrezători datorită prudenței noastre. Căci folosindu-ne de prudență în ceea ce privește lucrurile care sunt cu adevărat rele, vom avea încredere în ceea ce privește celelalte lucruri.

În schimb, noi suntem precum căprioarele care fiind înfricoșate de penele vânătorilor, încotro fug și unde caută un refugiu sigur? Direct către capcane și astfel pier, deoarece confundă lucrurile care ar trebui temute cu cele de care nu ar trebui să se teamă.

La fel suntem și noi. De ce ne este teamă? De lucruri care sunt independente de voința noastră. În ce arătăm încredere, de parcă am fi lipsiți de orice pericol? În cele care țin de voința noastră. Ca să obținem acele lucruri independente de voință nu ne mai pasă dacă ne înșelăm, dacă ne comportăm impulsiv, fără rușine, mânați de dorințe josnice. Dar când este vorba de moarte, exil, durere sau proastă reputație; de acestea ne temem și fugim. Astfel, precum este de așteptat de la oameni care se înșeală în ceea ce privește cele mai importante lucruri, transformăm încrederea în sine, cu care suntem natural înzestrați, în obrăznicie, disperare, nesăbuință și nerușinare; și transformăm prudența și modestia, cu care am fost înzestrați, în lașitate și josnicie, pradă fricilor și tulburărilor.

Dacă un om își va transfera prudența asupra voinței și asupra alegerilor sale, va descoperi că fiind prudent va putea totodată să evite ceea ce dorește să evite. Dacă o va transfera asupra lucrurilor care nu sunt în puterea sa și sunt independente de voința sa, și va încerca să evite lucruri care depind de alții, atunci inevitabil, se va teme, va fi tulburat și va fi inconsecvent. Căci nu moartea sau durerea sunt formidabile, ci frica de durere sau de moarte. Din acest motiv, lăudăm poetul care spune “Nu moartea în sine, ci doar o moarte rușinoasă este un rău.“

Încredere în sine trebuie să avem cu privire la moarte, iar prudența să o folosim în ceea ce privește frica de moarte. Însă noi facem exact opusul. În fața morții încercăm să scăpăm. Iar opinia care o avem despre moarte o tratăm cu nepăsare și indiferență.

Socrate numea aceste lucruri, pe bună dreptate, măști. La fel cum măștile par teribile și înfricoșătoare unui copil datorită lipsei de experiență, și noi suntem afectați de evenimente din același motiv. Ce este un copil? Ignoranță și lipsă de învățătură. Atunci când un copil cunoaște aceste lucruri, el nu ne mai este cu nimic inferior nouă. Ce este moartea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o, vei vedea că nu mușcă. Sărmanul trup, din necesitate va fi separat de suflet, fie acuma, fie mai târziu, precum a mai fost separat și înainte. De ce ai fi tulburat, dacă va fi separat acuma? Căci dacă nu acuma, atunci mai târziu, cu siguranță va fi separat. De ce? Pentru ca ciclul universului să fie complet, căci el are nevoie și de lucruri prezente și de lucruri viitoare și de lucruri trecute. Ce este durerea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o. Carnea este supusă la experiențe aspre, apoi dimpotrivă la experiențe plăcute. Dacă asta nu este avantajos pentru tine, ușa este deschisă; dacă este avantajos, suportă. Iar ușa este întotdeauna deschisă, astfel că nu trebuie să ne facem probleme.

Care sunt fructele acestor opinii? Sunt cele mai nobile și cele mai potrivite fructe pentru cel cu adevărat educat: dezrobirea de tulburări și de frici, libertatea. În aceste chestiuni nu trebuie să dăm crezare celor mulți, care spun că numai cei liberi pot să fie educați; ci să dăm crezare filosofilor, care spun că numai cei educați pot fi liberi. Cum vine asta? Astfel: Este libertatea altceva, decât puterea de a trăi așa cum dorești? Nimic altceva. Spune-mi, atunci, dorești să trăiești în eroare? Niciun om care trăiește în eroare nu este liber. Dorești să trăiești în frică? Dorești să trăiești în întristare? Dorești să trăiești în tulburare? În niciun caz! Niciun om care este într-o condiție de frică, de întristare sau de tulburare, nu este liber. Însă cel care este eliberat de tristeți și de frici și de tulburări, prin asta este eliberat și de servitute.

Cum să vă mai credem, dragi legiuitori, când spuneți “Educația nu este permisă decât pentru oamenii liberi“? Când filosofii spun că nu este permis nimănui să fie liber, cu excepția celui educat; mai exact, că Zeul nu permite asta.

“Când un om îndeplinește în fața pretorului o ceremonie de eliberare pentru sclavul său, nu face nimic?“

Ba face ceva.

“Ce?“

Îndeplinește o ceremonie de eliberare în fața pretorului.

“Nimic altceva?“

Ba da, devine obligat să plătească pentru el taxa numită douăzecimea.

“Dar omul pentru care face acest ceremonial? Nu devine liber?“

Nu mai mult decât câștigă liniște sufletească. Tu, care ești capabil să îndeplinești asemenea ceremonii, nu ai niciun stăpân? Nu sunt banii stăpânul tău? Sau o fată sau un băiat? Sau un tiran? Sau un prieten al tiranului? Dacă nu, atunci de ce tremuri când este vorba de ceva de genul ăsta? De aceea vă spun des să păstrați la îndemână și să exersați principiile prin care deosebiți lucrurile care trebuiesc abordate cu încredere în sine de lucrurile care trebuiesc abordate cu prudență; încredere în sine pentru lucrurile care sunt independente de voință, prudență pentru lucrurile care depind de voință.

“Dar nu ți-am citit ce am scris? Nu știi cu ce mă ocup?“

Cu ce te ocupi? Fraze neînsemnate! Arată-mi cum stai în ceea ce privește dorința și aversiunea. Arată-mi că nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Cât despre aceste propoziții lungi și întortocheate, ia-le de aici și șterge-le.

“Cum adică? Nu și Socrate scria?“

A scris cineva așa mult ca el? Dar cu ce motiv scria? Cum nu avea pe cineva lângă el cu care să dezbată pentru și împotriva ideilor sale, el obișnuia să dezbată și să se cerceteze singur. Astfel, el întotdeauna punea la încercare, în acest mod practic, câte un subiect sau altul. Acestea sunt lucrurile care le scrie un filosof. Iar frazele și propozițiile întortocheate lasă-le pentru alții, pentru proști care nu sunt în stare să tragă o concluzie logică sau pentru cei fericiți care, fiind liberi de tulburări, au timp pentru așa ceva.

Acum, când se ivește oportunitatea, vei pleca să reciți și să te lauzi “Priviți ce dialoguri am scris eu!“ Nu fă asta omule, mai degrabă laudă-te așa “Priviți cum nu eșuez în a obține ceea ce doresc! Priviți cum nu cad în ceea ce vreau să evit! Puneți moartea în fața mea și veți vedea! Puneți în calea mea durere, închisoare, dizgrație și condamnare și veți vedea!“ Asta ar trebui să arate un tânăr care a ieșit de pe băncile școlii! Celelalte lasă-le altora și să nu spui o vorbă despre ele, nici să nu accepți vreo laudă. Pretinde că ești nimeni și că nu știi nimic. Arată că știi un singur lucru: cum să nu fii dezamăgit în ceea ce dorești și să nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Lasă-i pe alții să studieze procese, probleme și silogisme. Munca ta să fie despre cum să suferi moartea, lanțurile, chinurile sau exilul. Toate acestea să le faci cu curaj și cu încredere în El, cel care te-a chemat să le înfrunți și te-a judecat demn de locul în care te-a pus. Din acel loc, arată de ce este capabilă facultatea conducătoare când ia poziție împotriva forțelor care sunt independente de voință. Astfel, acest paradox (că omul poate avea încredere în sine și să fie în același timp prudent) nu va mai părea nici paradoxal, nici imposibil. Cu încredere în sine în ceea ce privește lucrurile care nu depind de voință; prudent în ceea ce privește lucrurile care depind de voință.

XXX. Ce trebuie să avem la îndemână când întâmpinăm dificultăți

On 30/11/2020

Când te vei pregăti să intri la un personaj important, amintește-ți că cineva urmărește de deasupra ce se întâmplă și că trebuie să-l mulțumești pe El, nu pe celălalt. El, cel care este deasupra, te va întreba: “Ce obișnuiai să spui în timpul școlii despre exil, închisoare, lanțuri, moarte sau dizgrație?“

Obișnuiam să spun că aceste lucruri sunt indiferente.

“Ce spui acuma despre ele? S-au schimbat cu ceva?“

Nu.

“Te-ai schimbat tu?“

Nu.

“Spune-mi atunci, care lucruri sunt indiferente?“

Lucrurile care sunt independente de voință.

“Spune-mi, ce urmează din asta?“

Lucrurile care sunt independente de voință nu sunt nimic pentru mine.

“Spune-mi, ce consideri că este binele?“

O voință așa cum se cuvine și știința de a te folosi corect de impresii.

“Și care este țelul?“

Să te urmez pe Tine.

“Și acum, spui aceleași lucruri ca în timpul școlii?“

Da, spun aceleași lucruri ca și atunci.

Intră la acel personaj important cu curaj și nu uita aceste lucruri. Vei vedea cum un tânăr care le-a studiat se comportă printre oameni care nu le-au studiat. Îmi imaginez că vei avea gânduri precum acestea: “M-am pregătit din greu pentru nimica? Asta numesc oamenii putere? Aceasta este anticamera? Aceștia sunt curtenii? Acestea sunt gărzile? Pentru asta am ascultat atâtea lecții? Acestea nu sunt nimica, dar eu m-am pregătit pentru ele de parcă ar fi fost ceva important.“

XXIX. Despre statornicie

On 23/11/2020

Esența binelui este o anumită voință; esența răului este o anumită voință. Ce sunt lucrurile externe? Materiale pentru voință. Prin interacțiune cu ele, aceasta își obține propriul bine sau rău. Cum își obține binele? Dacă nu dă o importanță prea mare lucrurilor externe, căci dacă opiniile despre acestea sunt corecte și voința este bună. Dar opiniile greșite și distorsionate fac voința rea.

Zeul a dat legea și a spus “De vrei ceva bun, ia-l de la tine însuți.“

Tu spui “Nu, eu îl voi aștepta de la altcineva.“ Nu fă asta, primește-l de la tine.

Prin urmare, când tiranul amenință și mă cheamă la el, mă întreb ce amenință. Dacă spune “Te voi pune în lanțuri!“, îmi amenință mâinile și picioarele. Dacă spune “Îți voi tăia capul!“, îmi amenință capul. Dacă spune “Te voi arunca în închisoare!“, îmi amenință corpul. La fel dacă mă amenință cu exilul. Dar mă amenință pe mine? Dacă eu consider că aceste lucruri nu mă privesc pe mine, atunci nu mă amenință pe mine. Însă dacă mă tem de aceste lucruri, atunci eu sunt cel amenințat. De cine îmi rămâne să mă tem? De cel care este stăpân peste lucrurile care sunt în puterea mea? Nu există niciun stăpân peste acestea. Să mă tem de cel care este stăpân peste lucrurile care nu sunt în puterea mea? Ce îmi pasă mie de ele?

“Deci voi, filosofii, ne învățați să disprețuim regii?“

Nici pe departe! Cine dintre noi vă învață să contestați lucrurile asupra cărora au ei autoritate? Ia sărmanul meu trup, ia-mi proprietățile, reputația, pe cei apropiați mie. Dacă îndemn pe cineva să revendice aceste lucruri, atunci mă puteți acuza.

“Da, dar eu vreau să-ți stăpânesc și opiniile.“

Și cine ți-a dat această putere? Cum poți cuceri opiniile altuia?

“Făcându-l să se teamă, le voi cuceri.“

Nu știi că opinia este cea care s-a cucerit singură, nu a fost învinsă de altceva? Nimic altceva nu poate învinge voința, decât ea însăși. Din acest motiv, cea mai dreaptă și mai nobilă lege lăsată de Zeu este aceasta: “Fie ca cel puternic să triumfe întotdeauna asupra celui slab.“

“Zece sunt mai puternici decât unul singur.“

Mai puternici în ce? Pentru a pune în lanțuri, pentru a ucide, pentru a târî, pentru a lua proprietățile altuia. Zece triumfă împotriva unuia în ceea ce sunt ei mai puternici. În ce domeniu sunt mai slabi? Sunt mai slabi atunci când unul are opinii corecte și zece nu au. Te întreb, pot cei zece să triumfe în acest domeniu? Cum ar putea? Când le pui în balanță, nu trage în jos ce este mai greu?

“Aceasta este urmarea atunci, că Socrate trebuia să sufere ceea ce i-au făcut atenienii?“

Sclavule, ce vorbești tu despre Socrate? Spune lucrurilor pe nume: că trupul lui Socrate trebuia să fie arestat și târât în închisoare de către cei care erau mai puternici; că cineva trebuia să-i dea cucută acelui trup și să stingă viața din el. Ți se par aceste lucruri stranii, nedrepte? Pentru asta aduci vină Zeului? A avut Socrate ceva de pierdut prin asta? În ce consta pentru el natura binelui? Pe cine să ascultăm, pe el sau pe tine? Ce are Socrate de spus? “Anytos și Meletos mă pot omorî, însă nu-mi pot face niciun rău“ și mai departe “Dacă asta îi este plăcut Zeului, așa să fie.“

Arată-mi, dacă poți, că cel cu principii inferioare triumfă asupra aceluia care îi este superior în principii. Nu o să poți demonstra asta, nici pe departe. Căci este legea naturii și a Zeului că cel care este superior întotdeauna va triumfa asupra celui inferior. În ce domeniu? În acela în care este superior.

Un trup este mai puternic decât altul, mai mulți sunt mai puternici decât unul, hoțul este mai puternic decât cel care nu este hoț. Acesta este motivul pentru care mi-am pierdut și eu lampa, deoarece în stat la pândă, hoțul mi-a fost superior. Dar omul a cumpărat lampa pentru un preț. Pentru o lampă a devenit un hoț, a devenit necinstit, s-a transformat într-o brută. Asta i s-a părut lui o afacere bună.

Prea bine, dar acum cineva m-a apucat de haină și mă târăște prin piață, în timp ce alții strigă “Filosofule, la ce îți mai folosesc opiniile acuma? Vezi că ești târât în închisoare și urmează să fii executat!“ Și ce filosofie aș fi putut studia, astfel încât dacă un om mai puternic mă prinde de haine, să nu mă poată trage cu forța după el; sau dacă zece oameni mă prind și mă aruncă la închisoare, să nu fiu închis acolo? Nu am învățat altceva totuși? Am învățat să privesc orice lucru care se întâmplă, atunci când este independent de voința mea, ca și cum nu ar fi nimic pentru mine. Nu ai niciun câștig prin asta? De ce cauți beneficii oriunde altundeva, decât acolo unde ai învățat că le vei găsi?

Din închisoare, eu spun: “Cel care strigă asemenea lucruri nu ascultă și nu înțelege ce se spune, nici nu se străduie să înțeleagă ce spun și ce fac filosofii. Lăsați-l în pace!“

“Ieși afară din închisoare!“

Dacă nu mai ai nevoie de mine în închisoare, o să ies. Dacă vei avea nevoie de mine altădată, voi intra înapoi. Cât timp? Atâta timp cât rațiunea cere de la mine să rămân alături de sărmanul meu trup. Când rațiunea nu mai necesită acest lucru, ia-l de la mine și rămâi sănătos. Numai că nu trebuie să-l arunc fără considerație sau din slăbiciune, sau dintr-un motiv neîntemeiat; fiindcă Zeul nu dorește asta, căci El are nevoie de o asemenea lume și de astfel de locuitori în ea. Însă dacă El dă semnalul retragerii, așa cum a făcut-o pentru Socrate, trebuie să dăm ascultare semnalului, precum ar fi ordinul unui general.

Ar trebui să predicăm astfel de lucruri mulțimii? De ce am face asta? Nu este îndeajuns pentru un om să se convingă el însuși de ele? Când copiii vin la noi bătând din palme și ne urează o Saturnalia bună, îi întrebăm ce este bun la ea? Dimpotrivă, aplaudăm și noi alături de ei. La fel și atunci când nu poți să convingi pe cineva să-și schimbe opiniile, înțelege că și acesta este precum un copil și aplaudă alături de el. Iar dacă nu dorești să aplauzi, păstrează tăcerea.

Un om trebuie să păstreze acestea în minte; iar atunci când este chemat să facă față unei dificultăți, să știe că a venit timpul să arate ceea ce a fost instruit. Căci cel care întâmpină dificultăți este precum un tânăr care a studiat rezolvarea silogismelor. Dacă cineva îi propune un silogism ușor, el spune “Mai degrabă dă-mi un silogism complicat să rezolv, să mă pot antrena.“ Chiar și luptătorii sunt nemulțumiți să aibă adversari de categorie ușoară. “Nici nu mă poate ridica“, spun ei.

Aici avem un tânăr cu înclinații nobile, dar când vine vremea încercării se plânge și spune “Aș fi vrut să pot învăța mai multe.“ Ce să mai înveți? Dacă nu ai studiat aceste lucruri pentru a le arăta în practică, pentru ce altceva le-ai studiat? Cred că printre voi care sunteți aici, sunt unii care se chinuie în sufletul lor și își spun “Of, dacă o asemenea dificultate, precum a acestui om, nu mi se va ivi și mie? Îmi voi irosi viața în acest colț de lume, când aș putea fi învingător la Olympia? Când îmi va prezenta cineva o asemenea întrecere?“ Aceasta ar trebui să fie înclinația voastră! Chiar și printre gladiatorii împăratului sunt unii care sunt supărați că nu sunt aduși înainte și nu sunt potriviți cu adversari în lupte. Ei se roagă Zeului și solicită supraveghetorilor lor să-i pună în lupte. Și niciunul dintre voi nu arătați un asemenea spirit? Voi merge de bunăvoie la Roma din acest motiv, să văd cum luptătorul meu pune în practică ceea ce a studiat.

“Nu aleg un asemenea exercițiu“, spune el.

Este în puterea ta să alegi? Ți-a fost dat asemenea trup, asemenea rude, asemenea țară și asemenea poziție în ea; iar tu vii la mine și ceri să-ți schimb însărcinările primite. Nu ai abilități să te descurci cu ce ți-a fost dat? Ar trebui să spui “Este treaba ta să stabilești exercițiul, a mea este să mă instruiesc bine.“ Însă tu spui “Nu-mi da un astfel de silogism, ci unul așa cum vreau eu; nu-mi impune o asemenea deducție, ci una așa cum vreau eu.“

Va veni o vreme când actorii vor crede că sunt doar măști, cizme, pelerine și nimic altceva. Spune ceva, să știm dacă ești un actor de tragedie sau un comic; căci, în afara replicilor, au orice altceva în comun. Dacă cineva îi ia masca și cizmele unui actor și îl introduce pe scenă ca pe o fantomă, mai este actorul acolo? Dacă are voce, mai este încă acolo.

La fel este și în viață. “Asumă-ți guvernarea unei provincii!“ Mi-o asum, și o fac arătând cum se comportă un om instruit.

“Dezbracă hainele de senator! Îmbracă-te în zdrențe și vino în față în acest personaj!“ Nu-mi mai este dat să prezint o voce nobilă?

În ce rol mă prezint acum? Precum un martor chemat în fața Zeului. “Vino și depune mărturie pentru mine, căci ești vrednic să vii în față ca martor al meu. Este un lucru independent de voință bun sau rău? Fac Eu rău vreunui om? Am lăsat Eu avantajul omului dependent de altceva decât de el însuși?“ Ce mărturie aduci tu în fața Zeului? “Sunt într-o condiție deplorabilă, Stăpâne, și sunt un nenorocit. Nimeni nu mă bagă în seamă, nimeni nu-mi oferă nimic, toți mă acuză și toți mă vorbesc de rău.“ Aceasta este mărturia pe care o aduci? Așa aduci rușine chemării Lui, care ți-a acordat o asemenea onoare și te-a considerat vrednic să depui mărturie?

Să presupunem că o persoană cu autoritate te judecă ca fiind necredincios și lipsit de pietate. Ce ți s-a întâmplat? “Am fost judecat ca fiind necredincios și lipsit de pietate.“ Altceva? “Nimic altceva.“ Dacă același om s-ar fi aplecat asupra unui silogism ipotetic și ar fi spus “Judec că propoziția «Dacă este zi, atunci este lumină afară» este falsă“; ce pățește silogismul? Cine este judecat în acest caz? Cine este condamnat? Silogismul sau omul care s-a amăgit în privința lui? Cine este acest om care are autoritatea să te judece? Știe el ce înseamnă necredincios sau lipsit de pietate? A studiat el asta? A învățat el asta? Unde? De la cine?

Un muzician nu ține seama de cel care se pronunță că cea mai de jos coardă a lirei este cea mai înaltă notă. Un matematician nu ține cont de cel care spune că liniile din centrul unui cerc până la circumferința acestuia nu sunt egale. Și cel care este bine instruit va ține seama de părerile unui om neinstruit, atunci când acesta din urmă se pronunță asupra a ceea ce este lipsit sau nu de pietate, asupra a ceea ce este drept sau nedrept? Ar fi o mare greșeală din partea celui educat să facă așa ceva. Asta ați învățat voi aici?

Lăsați vorbăria pe seama celor cu mintea odihnită. Lăsați-i să stea în colțul lor și să-și primească leafa lor măruntă sau să se plângă că nu primesc nimic de la nimeni. Și voi veniți în față și practicați ceea ce ați învățat. Nu de vorbărie este nevoie acum, cărțile stoicilor sunt pline de așa ceva. De ce este nevoie acum? De un om care să îşi pună în practică principiile şi să le demonstreze în acţiune. Asumă-ți, te rog, acest caracter, astfel încât să nu mai fim nevoiți să folosim exemplele anticilor în lecțiilor noastre, ci să avem exemple din vremurile noastre.

Cine este cel care contemplă asemenea lucruri? Este acela care le poate studia în tihnă, căci omul este o creatură căreia îi face plăcere să contemple. Însă este rușinos să contempli asemenea lucruri precum un sclav fugar. Precum am fi la teatru, trebuie să stăm liberi de distrageri și să ascultăm pe rând, acuma la actorul de tragedie, apoi la cel care cântă din lăută. Nu precum un sclav, care acuma asistă la piesă și laudă actorul și, în același timp, este atent la ce se întâmplă în jurul său, iar dacă cineva menționează numele stăpânului, sclavul devine imediat tulburat și cuprins de temeri. Este rușinos pentru filosofi să contemple astfel lucrările naturii.

Căci cine este stăpânul? Niciun om nu este stăpânul altuia. Stăpânii sunt moartea și viața, plăcerea și durerea. Dacă nu ar fi acestea, aduceți-l pe împărat în fața mea și veți vedea cât sunt de neclintit. Însă când vine, tunând și fulgerând, cu acestea și eu mă tem de ele, ce pot face altceva decât să-mi recunosc stăpânul, precum ar face-o și un sclav fugar. Atâta timp cât am un răgaz de la aceste lucruri teribile, precum un sclav fugar care urmărește spectacolul, la fel și eu mă îmbăiez, beau sau cânt, însă toate acestea le fac cu frică și neliniște. Dar dacă mă voi elibera de stăpânii mei, mai exact de acele lucruri care îi fac pe stăpâni înspăimântători, ce alte dificultăți voi mai avea? Ce stăpân aș mai putea avea?

Să ne apucăm să spunem aceste lucruri tuturor oamenilor? Nu. Trebuie să-i privim cu indulgență pe cei neinstruiți și să ne spunem “Nu îl pot învinui, deoarece acest om îmi recomandă ceea ce consideră un bine pentru el.“ Cum și Socrate l-a scuzat pe temnicerul care era însărcinat cu paza sa și care a plâns când Socrate urma să bea otrava. “Cu câtă mărinimie mă plânge“, a spus el. I-a spus el temnicerului că din același motiv a îndepărtat de acolo femeile? Nu, a spus asta doar prietenilor care erau capabili să-l înțeleagă, iar pe temnicer l-a tratat cum ar trata un copil.

XXVIII. Despre lucrurile mari și mici dintre oameni și de ce nu trebuie să ne supărăm pe ei

On 02/11/2020

Care este motivul pentru care ne dăm acordul unui lucru? Deoarece ne pare că așa este. Nu este posibil să ne dăm acordul la ceva ce pare fals. De ce? Deoarece aceasta este natura înțelegerii – să încline către adevăr, să fie nemulțumită cu falsitatea și să se abțină în cazurile incerte.

Cum demonstrăm asta?

“Crede acum, dacă poți, că este noapte.“ Nu este posibil.

“Înlătură credința că este zi.“ Nu este posibil.

“Convinge-te că numărul stelelor este par sau că nu este așa.“ Este imposibil.

Atunci când cineva își dă acordul la ceva fals, poți fi sigur că nu face acest lucru intenționat, căci niciun suflet nu este lipsit de adevăr cu voia sa, după cum spunea Platon. O face deoarece falsitatea îi apare ca adevăr.

În disciplina acțiunilor ce avem corespondent cu adevărul sau falsitatea despre care vorbim în sfera înțelegerii? Avem ce este potrivit și nepotrivit, profitabil și păgubitor, adecvat și inadecvat, și altele asemenea. Poate un om să creadă că un lucru este profitabil pentru el și să nu aleagă acel lucru? Nu poate.

Cum spune Medea: “Este adevărat că știu ce rău urmează să fac, însă pasiunea copleșește sfatul bun.“ Ea a crezut că a da satisfacție pasiunii și a se răzbuna pe soțul său este mai profitabil decât să își cruțe proprii săi copii.

“Dar ea s-a înșelat.“

Arată-i în mod clar că se înșeală și nu o s-o mai facă. Însă atâta timp cât nu-i arăți, ce poate face decât să urmeze ce-i pare ei profitabil și nimic altceva? De ce ești supărat pe nefericita femeie, care este confuză în legătură cu cele mai importante lucruri și care, din ființă umană s-a transformat în viperă? Mai degrabă, pe cât poți, ai milă de ea. Așa cum ne este milă de orb și de șchiop, la fel trebuie să ne fie milă de cei care sunt orbi și șchiopi în ceea ce privește cele mai importante facultăți.

Păstrează clar în minte următorul lucru: pentru om, măsura fiecărei acțiuni este impresia. Impresiile pot fi corecte sau greșite. Dacă sunt corecte nu i se poate aduce niciun reproș. Dacă sunt greșite, el este cel care plătește pentru ele, deoarece este imposibil ca cel care este amăgit să fie o persoană, iar cel care suferă pentru asta să fie altul. Cine își amintește acestea nu se va mânia pe nimeni, nu se va supăra pe nimeni, nu va jigni și nu va învinui pe nimeni, nu va urî și nu se va certa cu nimeni.

“Deci fapte așa mari și așa groaznice își au originea în impresiile minții?“

Acolo este originea lor și niciunde altundeva.

În Iliada nu este vorba decât de impresii și de cum se folosesc oamenii de ele. Impresiile l-au făcut pe Paris să fure nevasta lui Menelau, impresiile au împins-o pe Elena să-l urmeze. Dacă impresiile l-ar fi condus pe Menelau să creadă că este avantajos pentru el să fie lipsit de o asemenea soție, ce s-ar fi întâmplat? Nu numai că nu am mai fi avut Iliada, dar nu am fi avut nici Odiseea.

“Asemenea lucruri mărețe depind de ceva așa neînsemnat?“

Ce numești tu lucruri mărețe? Războaie și facțiuni, moartea multor oameni și distrugerea cetăților. Ce găsești măreț în acestea?

“Nu este nimic măreț?“

Ce este măreț în moartea multor bivoli sau oi, în distrugerea multor cuiburi de rândunici sau de berze?

“Sunt aceste lucruri asemănătoare?“

Foarte asemănătoare. Trupurile oamenilor sunt distruse la fel ca cele ale bivolilor sau ale oilor, casele oamenilor sunt arse la fel ca și cuiburile berzelor. Ce este măreț sau groaznic în asta? Arată-mi care este diferența între casa unui om și cuibul unei berze, în măsura în care ambele reprezintă un adăpost. Decât că oamenii își construiesc casele folosind grinzi, cărămizi și țigle; iar berzele le construiesc pe ale lor din bețe și lut.

“Sunt un om și o barză asemea?“

Ce spui tu? În ceea ce privește trupul sunt foarte asemănători.

“Nu este nicio diferență între un om și o barză?“

Nu susțin acest lucru, doar că nu este nicio diferență în aceste chestiuni. Unde este diferența? Caută și vei descoperi că diferența este altundeva. Caut-o la om în înțelegerea propriilor acțiuni, în capacitatea sa de a trăi în societate, în fidelitate, în modestie, în statornicie, în înțelepciune. Unde găsești binele și răul la oameni? Acolo unde este diferența! Dacă în jurul acesteia omul ridică un zid să o apere și să o păstreze; dacă modestia sa, fidelitatea și înțelepciunea sunt apărate, atunci și omul este în siguranță. Dar dacă acestea sunt asaltate și distruse, atunci și omul piere odată cu ele. Aici vei găsi lucruri cu adevărat mărețe.

Tu spui că Paris a fost vătămat atunci când grecii au invadat și distrus Troia, atunci când au pierit frații lui. În niciun caz, căci niciun om nu poate fi vătămat de o acțiune care nu este a sa; acelea au reprezentat doar distrugerea unor cuiburi de barză. Ruina lui Paris a venit atunci când a pierdut modestia și fidelitatea, când a desconsiderat legile ospitalității și ale decenței. Când a fost Ahile pierdut? Atunci când a murit Patrocle? Nu. S-a întâmplat atunci când s-a mâniat, atunci când a plâns după o fată, când a uitat că este acolo să lupte într-un război, nu să-și caute iubite. Aceasta este ruina oamenilor, acesta este asediul și distrugerea cetății, când opiniile corecte sunt distruse sau corupte.

“Dar când femeile sunt răpite, când copiii sunt captivi, când oamenii sunt uciși, nu sunt acestea rele?“

Cum de adaugi această opinie faptelor menționate? Arată-mi și mie!

“Nu voi face asta, mai degrabă arată-mi tu de ce spui că acestea nu sunt rele.“

Să ne întoarcem la regulile noastre și la principiile generale. Nu mă pot mira îndeajuns de ce fac oamenii, atunci când acestea sunt neglijate. Când intenționăm să măsurăm greutatea, nu o facem pe ghicite. La fel procedăm atunci când intenționăm să măsurăm dacă un lucru este drept sau strâmb. În toate situațiile în care este important pentru noi să cunoaștem adevărul despre un lucru, nu ne hazardăm să ghicim. Însă atunci când este vorba de principala și singura cauză care determină dacă o acțiune este dreaptă sau greșită, care determină fericirea sau nefericirea, eșecul sau succesul; doar atunci suntem pripiți și la întâmplare. Nu găsim nicăieri ceva precum o balanță sau o nivelă. O impresie mi se prezintă și imediat acționez conform ei.

Să mă consider eu mai bun decât Agamemnon sau Ahile? Precum ei fac și suferă rele urmându-și impresiile, nu mă mulțumesc și eu cu ale mele? Nu este aceasta sursa tuturor tragediilor? Ce este Atreu al lui Euripide? Impresii. Oedip al lui Sofocle? Impresii. Pasărea Phoenix sau Hipolit? Impresii. Ce fel de om presupui că este acela care nu acordă nicio considerație acestor chestiuni? Nu îi numim nebuni pe aceia care își urmează orice impresie? Procedăm noi altfel?

XXVII. În ce feluri ni se înfățișează impresiile și ce ajutoare trebuie să aducem împotriva lor

On 26/10/2020

Impresiile ni se înfățișează în patru feluri: fie lucrurile ne apar așa cum sunt; sau nu sunt și nici nu par să fie; sau sunt, dar nu par să fie; sau nu sunt și par să fie. Este caracteristic unui om educat să formeze opinii corecte în toate aceste cazuri.

Oricare ar fi impresia care ne tulbură, aceleia trebuie să-i aplicăm un remediu. Dacă sofismele lui Pyrrhon sau ale academicilor sunt cele care ne tulbură, trebuie să aplicăm un remediu potrivit pentru ele. Dacă sunt impresii care fac să pară bune lucruri care nu sunt bune, să căutăm remediu împotriva acestora. Atunci când obiceiul este cel care ne tulbură, să căutăm ajutor împotriva obiceiului. Ce ajutor putem găsi împotriva obiceiului? Un obicei contrar.

Auzi persoanele needucate spunând lucruri precum: “Acel nefericit este mort. Sărmanii săi părinți sunt copleșiți de durere. S-a sfârșit prematur și într-un ținut străin.”

Ascultă acum acest limbaj diferit de cel precedent: “Îndepărtează de tine aceste expresii. Opune-i unui obicei, obiceiul contrar. Împotriva sofismelor opune rațiunea și antrenează-te în disciplina rațiunii. Împotriva impresiilor înșelătoare trebuie să avem la îndemână principii limpezi și gata de folosit.”

Când moartea pare un rău trebuie să avem următoarea regulă la îndemână: că se cade să eviți lucrurile rele și că moartea este un lucru necesar. Căci ce pot eu face și unde pot scăpa de ea? Nu sunt Sarpedon, fiul lui Zeus, să pot rosti acele cuvinte nobile: “Voi merge și voi dobândi gloria sau îi voi da altuia șansa să o obțină. Dacă nu voi izbândi eu, nu-i voi purta pică altuia pentru că a reușit ceva nobil.” Admițând că este peste puterile noastre să ne purtăm așa, nu este în puterea noastră să înțelegem asta?

Spune-mi unde pot scăpa de moarte? Arată-mi țara, arată-mi oamenii la care să merg, pe care moartea nu-i vizitează. Arată-mi un farmec împotriva ei. Dacă nu am nici unul, ce ai vrea să fac? Nu pot scăpa de moarte. Să nu scap de frica de moarte? Să mor tremurând și lamentându-mă?

Originea tulburărilor este următoarea: să-ți dorești ceva și acel lucru să nu se întâmple. Astfel, dacă voi putea schimba lucrurile externe după voia mea, le voi schimba. Însă dacă nu pot, sunt gata să scot ochii oricărui om care mă împiedică. Căci nu este în natura omului să îndure să fie lipsit de bine, și nici nu poate îndura să suporte răul. Atunci când nu sunt capabil nici să schimb circumstanțele, nici să scot ochii celui care mă împiedică, stau și suspin și înjur pe cine pot, pe Zeus și ceilalți zei. Căci dacă nu le pasă de mine, ce sunt eu pentru ei? “Dar asta te va face un ticălos.” Și cum mă va aduce asta într-o situație mai rea decât acuma? În concluzie, trebuie să reținem un lucru, dacă pietatea și adevăratul interes nu coincid, omul nu poate păstra pietatea. Nu îți par aceste lucruri esențiale?

Lasă discipolii lui Pyrrhon și ai Academiei să își spună obiecțiile. În ceea ce mă privește, eu nu am răgaz pentru aceste discuții, nici nu sunt capabil să susțin o apărare a opiniilor acceptate de toată lumea. Dacă aș fi implicat într-un proces pentru o bucată de pământ aș chema pe altcineva să-mi reprezinte interesele. Ce dovezi mă mulțumesc? Cele care aparțin subiectului discutat. Cum sunt înregistrate senzațiile, fie prin intermediul întregului corp sau numai prin intermediul unei anumite părți, asta nu pot să explic. Ambele opinii ridică probleme. Însă că eu și cu tine nu suntem același, asta știu cu certitudine. Cum știu asta? Când vreau să mănânc, nu duc mâncarea la gura ta, ci la gura mea. Când vreau să iau o felie de pâine, nu întind mâna după mătură, ci o îndrept către pâine ca și cum ar avea o țintă pe ea. Și voi, care nu vă încredeți în dovezile aduse de simțuri, vă comportați diferit? Care dintre voi, când a dorit să meargă la băi, s-a dus la moară?

“Nu ar trebui, cu toată puterea noastră, să apărăm opiniile general acceptate și să ne păzim de argumentele aduse împotriva lor?” Cine contestă asta? Dar aceste lucruri sunt pentru cei care pot și au răgaz pentru ele. Însă omul care tremură, care este tulburat și a cărui inimă este frântă, el ar trebui să se ocupe cu altceva.

XXVI. Despre legea vieții

On 19/10/2020