Ființei raționale doar iraționalul îi este insuportabil; în schimb ceea ce este rațional este și tolerabil. Loviturile nu sunt în mod natural intolerabile. Cum este posibil acest lucru? Vezi cum spartanii îndurau biciul după ce învățau că biciuirea este în conformitate cu rațiunea. Nici chiar sinuciderea nu este intolerabilă, căci dacă un om ajunge la concluzia că aceasta este o acțiune rațională, se duce și se spânzură. Pe scurt, dacă vei căuta, vei afla că nimic nu mâhnește omul mai mult decât ceea ce este irațional, și, pe de altă parte, către nimic altceva nu se simte omul mai atras decât către rațional.
Dar raționalul și iraționalul apar în forme diferite persoanelor diferite, la fel ca și binele sau răul, sau precum ceea ce este avantajos și ceea ce nu este avantajos sunt percepute diferit de către oameni diferiți. Acesta este principalul motiv pentru care avem nevoie de instruire, pentru a învăța cum putem adapta ideile de rațional și irațional la condițiile specifice ale vieții astfel încât să putem trăi în armonie cu natura. Însă, pentru a decide ceea ce este rațional și ce este irațional, nu trebuie să evaluăm doar lucrurile externe, cât mai ales fiecare trebuie să ia în considerare ceea ce este în armonie cu caracterul său propriu. Pentru un om poate sa fie rațional să se ocupe cu cea mai josnică slujbă, atunci când alternativa este să fie lovit sau să rămână flămând. Unui alt om, nu doar acea slujbă i s-ar părea intolerabilă, ci chiar gândul că ar putea accepta ca altcineva să facă acel lucru i-ar părea intolerabil. Dacă mă întrebi pe mine ce ar trebui să faci tu într-o asemenea situație, îți voi răspunde că să mănânci este mai bine decât să fii flămând, iar să nu fii lovit este preferabil alternativei; dacă acestea sunt lucrurile cărora le acorzi importanță atunci fă acea slujbă josnică.
“Dar asta nu ar fi onorabil pentru mine”, spui tu. Ei bine, este treaba ta dacă vrei să pui și asta în balanță, nu a mea. Căci tu te cunoști pe tine însuți, tu știi ce lucruri sunt importante pentru tine și tu știi care este prețul pentru care te vinzi. Pentru că oameni diferiți au prețuri diferite.
Din acest motiv, atunci când Florus se frământa dacă să meargă la spectacolele lui Nero sau nu, și dacă să participe el însuși în ele, Agrippinus i-a spus “Du-te!”; la care Florus a întrebat “Dar tu de ce nu te duci?”, iar răspunsul primit a fost “Deoarece eu nici măcar nu iau în considerare acest lucru.” Căci un om care ajunge să pună pe aceeași balanță propriul caracter cu lucrurile externe, este foarte aproape de a-l pierde.
Dacă mă întrebi ce prefer, viața sau moartea? Răspund viața. Durerea sau plăcerea? Răspund plăcerea.
“Dar dacă nu particip la spectacole îmi va tăia capul!”
În cazul asta, du-te şi participă, dar eu nu voi veni. “De ce?” “Deoarece tu nu te consideri decât un fir de ață într-o tunică. Este potrivit pentru tine să te gândești cum să faci să fii la fel ca restul oamenilor, precum un fir de ață nu este cu nimic superior celorlalte fire din țesătură. Dar eu vreau să fiu purpură, acea culoare care acordă distincție și frumusețe restului. De ce aş vrea eu să fiu asemenea celorlalți? Și dacă sunt asemenea lor, cum aş mai putea fi purpură?”
Priscus Helvidius de asemenea a înțeles asta și a acționat întocmai. Iar atunci când Vespasian i-a trimis vorbă să nu vină la întrunirea Senatului, Priscus a răspuns “Este în puterea ta să îmi interzici să fiu senator, însă câtă vreme sunt trebuie să particip.”
“În cazul acesta poți să vii, dar păstrează tăcerea”, a zis împăratul.
“Dacă nu o să mă întrebi nimic, o să păstrez tăcerea.”
“Dar sunt obligat să-ți acord cuvantul.”
“Iar eu sunt obligat să spun ceea ce consider corect.”
“Dar dacă vei face asta, voi fi nevoit să te omor.”
“Și când am pretins eu că sunt nemuritor? Tu îți faci datoria ta, eu pe a mea. Dacă a ta este să omori, a mea va fi să mor fără sa tremur; dacă a ta este să trimiți în exil, a mea este să plec fără să mă plâng.”
Întrebi ce bine a putut face Priscus, un singur om împotriva împăratului romanilor? Ce bine face purpura togăi? Doar atât, îi acorda distincție și iese în evidență ca un exemplu excepțional în fața celorlalți. Un alt om, dacă împăratul i-ar fi cerut să nu participe în Senat, ar fi spus “Mulțumesc ție că m-ai cruțat.” Însă unui asemenea om, Vespasian nu ar fi avut niciun motiv să-i interzică să participe, deoarece ar fi știut dinainte că un asemenea om ar sta mut ca o statuie, sau, dacă i s-ar cere să vorbească ar spune numai ce dorește Cezarul să audă și încă ceva în plus.
În același spirit a ales și un anume atlet, atunci când era în pericol să moară dacă nu i se amputau organele genitale. Fratele său, care era filosof, a venit și l-a întrebat “Ei bine frate? Lăsăm bisturiul să-şi facă treaba ca să te poți întoarce în gymnasium?” Dar atletul a ales sa persiste în hotărârea sa și să moară. Cum a murit mă întrebi? Ca un om, un om care a participat şi a învins la Olympia, un om care și-a petrecut viața în gymnasium, nu unul care tocmai s-a înscris la școala lui Bato. Un alt om ar fi acceptat să-i fie tăiat și capul , dacă asta însemna să trăiască în continuare.
Asta înseamnă să-ți păstrezi caracterul puternic, asta este hotărârea celor care s-au obișnuit să ia seama la propriul caracter în orice decizie ar avea de luat.
“Haide Epictet, bărbiereşte-te!”
Dacă sunt un filosof răspund “Nu o să-mi tai barba.”
“În cazul acesta îți voi tăia capul!”
Taie-l atunci, dacă aşa socotești tu că-i mai bine.
Unul dintre ascultători a întrebat “Cum poate un om afla ceea ce este potrivit propriului caracter?”
Cum poate taurul, atunci când leii atacă, să descopere singur cu ce putere a fost înzestrat și să se pună între prădător și propria turmă? Este clar că odată cu aceasta putere a primit și cunoștința că o are. Deci oricare dintre noi, care are asemenea capacități nu va fi inconştient cu privire la ele. Precum taurul, un om cu natura nobilă nu devine brav sau nobil dintr-o dată; trebuie să se antreneze din timpul iernii pentru campania din vară și să nu se îndrepte cu ușurință către lucruri care nu sunt în interesul său.
La un singur lucru să ai grijă, cu ce preț ești pregătit să-ți vinzi propria voință. Dacă nu pentru altceva, atunci pentru asta: ai grijă să nu o vinzi ieftin. Căci ceea ce este superior și măreț, poate că nu-i aparține decât lui Socrate sau altora ca el.
“Dacă aceasta este natura noastra, de ce nu mai mulți dintre noi arată acest caracter?”
Oare toți caii sunt rapizi în galop, sau toți câinii sunt la fel de buni în a adulmeca urmele?
“Ce mă fac atunci? Dacă nu am fost înzestrat în mod natural, să mă complac și să nu fac niciun efort din cauza asta?”
În niciun caz. Epictet nu îi este superior lui Socrate, dar dacă este egalul lui asta îmi este de ajuns. Căci deși nu voi fi niciodată un Milo, asta nu înseamnă că îmi neglijez corpul; deși nu voi fi vreun Cresus, nu înseamnă că îmi neglijez averea. Într-un cuvânt nu trebuie să ne abandonăm eforturile într-un anumit domeniu doar pentru ca deznădăjduim că nu vom ajunge pe cea mai înaltă treaptă.
