Dacă un om acceptă această dogmă, și anume că toți suntem, înainte de orice altceva, fiii Zeului și că El este tatăl tuturor oamenilor și al zeilor deopotrivă, sunt de părere că acel om nu poate să nutrească gânduri rușinoase sau josnice cu privire la propria persoană. Căci, dacă Cezarul te-ar adopta aroganța ta nu ar mai avea limite; însă dacă realizezi că ești fiu al lui Zeus, nu ai niciun simțământ de exaltare? Ar trebui să fim mândri, însă nu suntem; căci aceste două lucruri sunt amestecate în alcătuirea oamenilor, trupul, pe care îl avem în comun cu animalele, și rațiunea și inteligența pe care le avem în comun cu zeii. Mulți oameni decad către ceea ce au în comun cu sălbăticiunile, în schimb, foarte puțini înclină către ceea ce este divin și binecuvantat.
Cum fiecare om se folosește de lucruri după opinia pe care o are cu privire la ele, aceia, puțini, care consideră că au fost născuți pentru a fi loiali și onorabili, și pentru a judeca impresiile în mod corect, nu au cu privire la ei înșiși gânduri rușinoase și josnice, precum sunt gândurile celor mulți. Căci ei spun “Ce sunt eu? Un biet om, doar un trup prăpădit.” Prăpădit într-adevăr, însă deții ceva mai de preț decât această bucată de carne. De ce neglijezi ceea ce este bun și te atașezi de ceea ce este mizerabil și prăpădit?
Prin intermediul acestei înrudiri cu sălbăticiunile, unii dintre noi decad și devin lupi, necinstiți, perfizi și răutăcioși; alții precum leii, sălbatici, neîmblânziți și feroce; dar cei mai mulți ajung precum vulpile sau alte animale mărunte. Căci cu ce este superior un om înrăit și clevetitor față de o vulpe, sau față de cel mai josnic și mizerabil animal? Fii deci atent la aceste lucruri și ai grijă ca nu cumva să ajungi precum o sălbăticiune.