Materialul cu care lucrează un om bun și înțelept este propria sa facultate conducătoare; la fel cum corpul este materialul cu care lucrează medicul sau antrenorul de gimnastică; la fel cum pământul este materialul cu care lucrează fermierul. Treaba omului bun și înțelept este să se folosească de impresii în acord cu natura.
Întocmai precum este în natura fiecărui suflet să accepte adevărul, să respingă ce este fals și să se abțină în cazurile incerte; la fel este în natura sa să își dorească binele, să evite răul și să rămână indiferent în privința celor care nu sunt nici bune, nici rele. La fel cum cei care schimbă bani sau vând zarzavaturi sunt obligați să accepte moneda cezarului și dacă le-o prezinți, vor, nu vor, trebuie să-ți dea ce este vândut în schimbul ei; tot așa este și în ceea ce privește sufletul. În prezența binelui, sufletul este întotdeauna atras către el; iar răul îl respinge. Sufletul nu va respinge niciodată o impresie a binelui, cum niciun vânzător nu va respinge moneda cezarului. Tot ceea ce fac oamenii și tot ceea ce face Zeul respectă acest principiu.
Prin urmare, binele este întotdeauna preferat oricărei alte relații. Nu există nicio strânsă conexiune între mine și tatăl meu, însă o asemenea conexiune există între mine și bine.
“Ești atât de lipsit de inimă?“
Aceasta este natura mea. Aceasta este moneda pe care mi-a lăsat-o Zeul. Așadar, dacă binele este ceva diferit de ceea ce este nobil și drept, tatăl este lăsat deoparte, frate și țară, și orice altceva este dat la o parte.
Să las deoparte binele meu ca să îl poți avea tu? Să renunț la el în favoarea ta? De ce? “Deoarece sunt tatăl tău!“ Dar nu ești binele meu! “Deoarece sunt fratele tău!“ Dar nu ești binele meu!
Dacă, în schimb, ne așezăm binele într-o folosință corectă a voinței, atunci păstrarea acestor relații devine un lucru bun. Mai mult chiar, cel care renunță la lucrurile externe, câștigă binele. “Tatăl meu îmi cheltuie banii.“ Dar nu îți face niciun rău. “Fratele meu primește partea mai mare din moștenire.“ Lasă-l să primească tot ce dorește. Primește el o porție mai mare de modestie, de sinceritate sau dragoste frățească? Cine le poate lua pe acestea? Nici măcar Zeus nu mi le poate lua, și nici nu și-a dorit vreodată asta. El mi le-a lăsat în puterea mea și mi le-a înmânat așa cum le posedă El însuși, nesupuse piedicilor, constrângerilor sau obstacolelor.
În măsura în care fiecare om are prețul său, dacă cineva îi prezintă moneda potrivită primește ce poate fi cumpărat cu ea. Un tâlhar este numit proconsul al provinciei. Care este moneda lui? Banii. Arată-i banii și ia ce vrei de la el. Un altul este afemeiat, care este moneda sa? Fete drăguțe. “Ia moneda și dă-mi ce vreau.“ Altul dorește băieți tineri. Dă-i moneda și ia ceea ce vrei. Altul este iubitor de vânătoare. Oferă-i un cal sau un câine bun. Chiar dacă mormăie și se plânge, îți va vinde pentru el ceea ce dorești; căci este constrâns de altcineva din interiorul său, de către cel care i-a stabilit moneda de schimb.
Acestea sunt lucrurile pe care cineva trebuie să le aibă în vedere, atunci când se pregătește. Încă din zori de zi, indiferent pe cine întâlnești sau pe cine auzi vorbind, cercetează-te pe tine însuți și răspunde la întrebările următoare.
Ce ai văzut? O femeie frumoasă sau un băiat frumos. Aplică regula. Este acesta unul dintre lucrurile care țin de voință sau nu? Nu ține de voința. La o parte cu ea!
Ce ai văzut? Un om plângând moartea copilului său. Aplică regula. Moartea nu face parte dintre lucrurile care țin de voință. La o parte cu ea!
Te-ai întâlnit cu proconsulul. Aplică regula. Ce fel de lucru este rangul de proconsul? Ține de voință sau face parte din lucrurile independente de ea? Din cele independente. La o parte cu ea! Dacă moneda nu trece de examinare, îndepărteaz-o. Nu este nimic pentru tine!
Dacă facem asta și ne antrenăm astfel de dimineața până seara, o sa avem și rezultate. Însă acuma, suntem imediat luați pe nepregătite de orice impresie. Doar în școală, se mai întâmplă câteodată să ne trezim puțin. Însă imediat ce ieșim din școală, dacă vedem un om plângându-se, ne spunem că este ruinat; dacă vedem un consul, ne spunem că este fericit; dacă vedem un exilat, ne spunem că este nefericit; dacă vedem un om sărac, ne spunem “nenorocitul, nu are nici măcar cu ce să-și cumpere mâncare“.
Trebuie să înlăturăm aceste opinii greșite, către asta să ne îndreptăm toate eforturile. Căci ce este plânsul și lamentarea? Opinie. Ce este nenorocirea? Opinie. Ce este revolta, cearta, critica, acuza, impietatea, nebunia? Doar opinii și nimic mai mult. Toate acestea sunt opinii privitoare la lucruri independente de voința omului, ca și cum acestea ar fi bune sau rele. Dacă omul va transfera binele și răul asupra lucrurilor care țin de voință, vă spun că acel om va fi de neclintit, indiferent ce se întâmplă în jurul său.
Cum este un vas cu apă, la fel este și sufletul. Precum sunt razele de lumină care se reflectă la suprafața apei, la fel sunt și impresiile. Atunci când apa se mișcă, razele de lumină par și ele că se mișcă, deși rămân nemișcate. Atunci când un om este amețit, nu îndemânarea și virtuțile sunt amețite, ci sufletul în care acestea sunt întipărite. Când sufletul este adus înapoi la calm, și ele revin la starea dinainte.