Trei sunt disciplinele în care trebuie să se antreneze cel care este bun și nobil. Prima disciplină ține de dorință și de aversiune; în acest domeniu te antrenezi să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce dorești să eviți. A doua disciplină ține de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna; în general, de ceea ce trebuie să facă un om, astfel încât acțiunile sale să nu fie neglijente și să corespundă ordinii și rațiunii. A treia disciplină ține de consimțământ, să nu ne înșelăm și să nu gândim la întâmplare.
Dintre acestea, prima disciplină este cea mai importantă și nu poate fi amânată. Ea se preocupă cu emoțiile puternice, deoarece aceste emoții nu se nasc din nimic altceva decât din dorințe sau aversiuni eșuate. Acestea aduc cu sine tulburare, neliniște, ghinion, nenorocire, suferință, lamentare, invidie; ele îi fac pe oameni geloși și invidioși, pasiuni care ne împiedică să ascultăm de rațiune.
A doua disciplină se ocupă cu datoriile pe care le are omul; căci nu trebuie să fiu fără sentimente precum o statuie, ci să întrețin relațiile naturale și cele dobândite, ca om religios, ca fiu, părinte, cetățean.
A treia disciplină este pentru cei care deja fac progrese. Ea este cea care aduce certitudine și siguranță lucrurilor despre care am vorbit, astfel încât nicio impresie necercetată să nu ne ia pe nepregătite, nici atunci când suntem triști sau când bem și nici măcar în somn. Unii spun că așa ceva este peste puterile noastre.
Filosofii din zilele noastre desconsideră prima și a doua disciplină și se dedică celei de-a treia, studiind argumente variabile, raționamente în care se ajunge la concluzie prin întrebări și răspunsuri, silogisme ipotetice, paradoxuri. Ei spun că un om care se ocupă cu asemenea lucruri, trebuie să aibă grijă să nu fie amăgit. Dar, întreb eu, cine trebuie să aibă grijă? Omul care este deja bun.
Este aceasta singura disciplină în care îți lipsește competența? Le stăpânești pe celelalte? Nu te lași amăgit când este vorba de bani? Dacă vezi o femeie frumoasă, reziști impresiei? Atunci când vecinul tău primește o moștenire, nu simți niciun junghi? Tocmai certitudinea opiniilor îți lipsește acuma! Și nimic altceva!
Sărmane, chiar în timp ce noi discutăm aceste lucruri, tu te gândești cu frică că cineva te poate disprețui și te întrebi ce ar putea să vorbească alții despre tine. Dacă s-ar discuta în prezența ta despre cine este cel mai bun filosof și te-ar numi cineva pe tine, bietul tău suflet, care până atunci era cât un deget, ar crește doi coți. Apoi dacă ar veni altcineva și ar spune despre tine “În niciun caz! Nici măcar nu se merită să-l asculți, că nu știe nimic. Știe câteva lucruri de bază și atât“; imediat te-ai face palid, ai uita de tine și ai striga “O să-i arăt eu cine sunt! O să vadă că sunt un mare filosof!“ De ce? Faptele însăși sunt dovada, de ce ai mai vrea să arăți altfel? Nu știi că Diogene a arătat cu degetul mijlociu către un anume sofist. Când acela s-a înfuriat, Diogene a spus “Priviți, acesta este omul pe care vi l-am arătat.“ Un om nu este un bolovan sau un buștean să arăți ce este îndreptând degetul către el. Când arăți care îi sunt opiniile, atunci arăți ce fel de om este.
Haide să vedem care sunt opiniile tale? Nu este evident că nu acorzi importanță voinței tale, ci cauți lucruri independente de ea? Este mai important pentru tine ce spun alții despre tine, dacă te consideră un învățat, precum se cade pentru unul care i-a citit pe Chrysippus și Antipater. Căci dacă i-ai citit pe ei și l-ai citit și pe Archedemus, atunci nu-ți mai lipsește nimic.
De ce ești încă tulburat, ca nu cumva să nu reușești să ne arăți cine ești? Vrei să-ți spun ce fel de om ne-ai arătat că ești? Ai venit în fața noastră ca un om răutăcios, cârcotaș, irascibil, laș, orgolios, care caută vină în orice, acuză pe oricine și nu știe să tacă. Asta ne-ai arătat. Acum du-te și citește-l pe Archedemus, iar dacă un șoarec cade și face un zgomot, o să mori de frică. Căci aceeași moarte te așteaptă și pe tine, precum a murit acela, cum îl chema? Crinis! Și el era mândru că l-a înțeles pe Archedemus.
Nefericitule, nu mai bine lași deoparte aceste lucruri care nu au treabă cu tine? Ele sunt pentru cei care le pot învăța fără să se încurce. Ei sunt cei care pot spune “Nu sunt stăpânit de furie, de mâhnire sau de invidie. Nu pot fi împiedicat, nu pot fi constrâns. Ce-mi rămâne de făcut, acuma că am timp și liniște? Haide să vedem cum trebuie să abordăm chestiunile logice, cum să adoptăm o ipoteză care să nu ne conducă la concluzie absurdă.“
Acestea sunt lucruri potrivite pentru astfel de oameni. Pentru marinarii cărora le merge bine este normal să aprindă focul și să servească cina, și dacă vor, să cânte și să joace. Dar tu, atunci când vasul începe să ia apă, vrei să ridici pânzele sus.