Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Category: Cartea a IV-a Page 1 of 2

XIII. Către cei care își divulgă secretele cu ușurință

By

On 25/07/2022

In Cartea a IV-a

    Atunci când credem că un om ne vorbește sincer despre viața lui, suntem atrași să ne spunem propriile secrete acelui om și presupunem că asta înseamnă să fim sinceri. În primul rând, deoarece ne pare nedrept să ascultăm un vecin discutând despre viața sa personală și, la rândul nostru, să nu împărtășim o parte din a noastră cu el. Un alt motiv ar fi deoarece credem că nu vom părea sinceri dacă păstrăm tăcerea cu privire la viața noastră. De fapt, există mulți oameni care au obiceiul de a spune “Eu ți-am povestit despre viața mea, tu de ce nu spui nimic despre a ta? Ce treabă e asta?“ Pe lângă acestea, credem că ne putem destăinui în siguranță unuia care deja ni s-a destăinuit nouă; deoarece avem credința că nu va discuta despre treburile noastre personale, de frică să nu discutăm și noi despre ale lui.

    Exact așa, la Roma, cei nesăbuiți sunt prinși în capcană. Un soldat îmbrăcat în civil se așează lângă tine și începe să-l vorbească de rău pe împărat. Tu, crezând că ești în siguranță deoarece el a început, vorbești tot ce-ți trece prin cap. Astfel ești prins și întemnițat.

    Un lucru similar ni se întâmplă și în viața de zi cu zi. Totuși, chiar dacă cineva mi-a încredințat gândurile sale mie, va trebui să fac și eu același lucru cu primul om pe care-l întâlnesc? Nu, eu ascult și păstrez tăcerea, dacă acesta este caracterul meu. Dar el merge mai departe și spune tuturor ce a auzit de la mine. Apoi, dacă și eu sunt asemenea lui, mă apuc să vorbesc despre secretele sale, ca să mă răzbun. Astfel, îi tulbur pe alții și mă tulbur și pe mine. Însă dacă țin minte că niciun om nu-i poate face rău altuia și că propriile acțiuni îi sunt fiecăruia benefice sau vătămătoare, măcar reușesc să mă abțin și să nu fac la fel ca el; dar propria mea vorbărie mă pune într-o poziție ingrată.

    “E adevărat, însă este nedrept să asculți secretele vecinului tău fără ca tu să le împărtășești pe ale tale.“

    Omule, te-am rugat eu să mi te destăinui? Mi-ai transmis secretele tale cu condiția de a le auzi pe ale mele în schimb? Dacă tu ești gură spartă și crezi că toți cei pe care-i întâlnești îți sunt prieteni, trebuie să fiu și eu la fel? Este ca și cum eu aș avea o ploscă bună, tu una găurită, și tu vii la mine să-mi dai vinul tău să ți-l păstrez în siguranță, apoi te superi că nu ți-l dau și eu pe al meu să mi-l ții în plosca ta găurită.

    Cum poți să crezi că cele două situații sunt egale? Tu ai avut încredere într-un om care este demn de încredere, care are respect de sine și care gândește că binele și răul depind doar de propriile sale acțiuni și de nimic altceva. Ai vrea să mă încred în tine, un om care și-a compromis propria voință, care vrea să câștige bani, onoruri și funcții publice, chiar dacă pentru astea ar trebui să-și sacrifice propriii copii, precum Medeea? Ce fel de egalitate este asta?

    Arată-mi că ești un om sigur, demn de încredere, cu respect de sine. Arată-mi că opiniile tale sunt cele ale unui prieten, că plosca ta nu are găuri în ea. Vei vedea că nu o să aștept să-mi vorbești despre viața ta personală, ci o să vin eu însumi să-ți vorbesc despre a mea. Există cineva care să nu folosească un recipient bun, care să disprețuiască un sfătuitor binevoitor și demn de încredere, care să nu primească bucuros pe cineva care este pregătit să asculte necazurile sale și să-i ușureze astfel povara?

    “Da. Însă eu am încredere în tine, dar tu nu ai în mine.“

    În primul rând, tu nici măcar nu ai încredere în mine. Tu ești un flecar și nu te poți abține. Dacă ar fi adevărat ce spui, ți-ai fi încredințat secretele doar mie și nimănui altcuiva. Dar tu, de îndată ce vezi pe cineva stând în tihnă, te așezi lângă el și spui “Frate, ești cel mai bun prieten al meu. Te rog să asculți ce mi s-a întâmplat.“ Faci asta chiar și cu cei pe care abia i-ai cunoscut. Dacă chiar ai încredere în mine, atunci te încrezi în mine deoarece sunt un om care are respect de sine și este demn de încredere, nu pentru că ți-am spus secretele mele. Lasă-mă să am și eu aceeași opinie despre tine.

    Arată-mi că dacă un om își spune secretele altuia, devine demn de încredere și cu respect de sine. Dacă ar fi fost așa, m-aș fi plimbat prin lume și aș fi povestit fiecăruia viața mea personală, dacă asta mi-ar fi adus respect de sine și m-ar fi făcut demn de încredere. Dar nu este așa. Ca să fie demn de încredere, un om trebuie să aibă opinii diferite de cele comune.

    Dacă vezi un om care este devotat lucrurilor independente de voința sa și care și-a supus voința acelora lucruri, fii sigur că există nenumărate persoane care-l pot împiedica sau constrânge. Nu este nevoie de smoală sau instrumente de tortură ca să spună tot ce știe. Zâmbetul unei fete drăguțe, dacă este cazul, îl va mișca îndeajuns. La fel și amabilitatea unui apropiat al împăratului, sau dorința de a obține funcții publice sau moșteniri. Motive din acestea sunt nenumărate pentru el.

    În general, trebuie să ții minte următorul lucru: confidențele necesită încredere și opinii corespunzătoare. Unde vei găsi cu ușurință asemenea lucruri în aceste timpuri? Să-mi arate cineva un om care să fie astfel dispus încât să spună “Eu nu am treabă cu altceva, decât cu ceea ce este al meu, cu ceea ce nu poate fi constrâns și este prin natura sa liber. Acesta este binele meu. Toate celelalte să fie cum au fost hărăzite. Ele nu sunt treaba mea.“

XII. Despre atenție

By

On 18/07/2022

In Cartea a IV-a

    Când îți slăbești atenția pentru puțin timp, nu-ți imagina că o poți recupera când vrei tu. Păstrează în minte faptul că eroarea ta de astăzi, din necesitate te pune într-o poziție mai grea în viitor. Căci în primul rând, cel mai important lucru este că ți se formează un obicei al neatenției și apoi un obicei de a amâna atenția. Astfel ajungi să amâni de azi pe mâine viața fericită și potrivită, viața trăită consecvent în armonie cu natura.

    Dacă o asemenea amânare a atenției este benefică, atunci ar fi și mai benefic să o abandonezi cu totul. Însă dacă nu este benefică, de ce să nu-ți păstrezi atenția în mod constant? “Vreau să mă joc astăzi.“ Ce te împiedică să fii atent când te joci? “Vreau să cânt.“ Ce te împiedică să fii atent în timp ce o faci? Este o parte din viață exclusă? Există una în care atenția să nu conteze, sau care să fie îngreunată de atenție și care să devină mai ușoară prin neatenție? Există orice în viață care poate fi făcut cu ușurință de cei care nu sunt atenți? Tâmplarul își face treaba mai bine dacă nu este atent? Cârmaciul conduce mai bine corabia dacă este neatent? Este unul din micile acte ale vieții făcut mai ușor prin neatenție? Nu înțelegi că odată ce ți-ai lăsat mintea să zboare, pierzi puterea de a o chema înapoi, de a o întoarce către bună-cuviință, respect de sine și moderație? Trebuie să faci tot ceea ce-ți trece prin minte și să-ți urmezi înclinațiile?

    “Atunci cu ce ar trebuie să mă ocup?“

    În primul rând cu acele principii universale de care am vorbit. Pe ele trebuie să le păstrezi la îndemână, fără ele să nu dormi, să nu te trezești, să nu bei și să nu mănânci. Fără ele să nu interacționezi cu alți oameni. Principiile spun că nimeni nu poate controla voința altuia și că doar în voință se găsește binele și răul. Nimeni nu poate să-mi aducă un bine sau să mă implice în rău, doar eu însumi am autoritate asupra mea în acest domeniu. Atunci când le-am asigurat pe acestea, ce nevoie mai am să fiu tulburat de lucruri externe? De ce să-mi mai fie frică de tiran, boală, sărăcie sau injurii?

    “Dar nu îi voi mai fi pe plac altuia.“

    Și este asta treaba mea sau hotărârea mea?

    “Nu.“

    Atunci ce am eu cu asta?

    “Dar este un om important.“

    Asta este treaba lui și a celor care-l consideră important. Eu am doar Unul căruia trebuie să-i fiu pe plac, Unul căruia trebuie să mă supun și să-i dau ascultare, Zeul, și apoi mie. El m-a încredințat pe mine mie și mi-a lăsat voința supusă doar mie însumi. El mi-a lăsat reguli pentru a mă folosi în mod corect de ea. Când urmez aceste reguli în silogisme nu-l iau în seamă pe cel care mă contrazice, în premise variabile nu dau atenție altuia. Atunci de ce sunt contrariat dacă  cineva mă contrazice în alte treburi mai importante? Care este motivul acestei tulburări? Nu este niciun alt motiv decât că nu sunt antrenat în acest domeniu. Căci în fiecare domeniu cel care deține știința este îndreptățit să disprețuiască ignoranța și pe ignorant. Acest lucru este valabil și în meserii la fel ca în orice domeniu. Ia orice cizmar sau tâmplar de exemplu, și vei vedea că râde cu dispreț de cei mulți, atunci când este vorba de meseria sa.

    În primul rând trebuie să păstrăm aceste principii la îndemână și să nu facem nimic fără ele, păstrând sufletul îndreptat către această țintă. Să nu căutăm nimic din ceea ce este în afară, nimic din ceea ce nu ne aparține, așa cum a rânduit El, cel care deține puterea. Să urmăm doar ceea ce ține de voința noastră, iar pe toate celelalte doar în măsura în care ne este îngăduit. Apoi trebuie să ne amintim cine suntem, care este numele pe care îl purtăm și să încercăm să ne îndreptăm acțiunile pentru a se potrivi caracterului și posibilităților fiecărei relații în parte. Trebuie să ne gândim la următoarele: când este timpul potrivit să cântăm, când este timpul potrivit să ne jucăm și în prezența cui o putem face; ce este nepotrivit ocaziei respectiv, ca nu cumva tovarășii noștri să ne disprețuiască sau să ne disprețuim noi înșine; când să glumim și de cine putem să râdem; când să fim împăciuitori și cu cine. Într-un cuvânt, trebuie să ne gândim cum să ne păstrăm caracterul cuvenit în societate. 

    De fiecare dată când te vei îndepărta de la aceste principii, vei suferi o pierdere imediată, nu datorată unui lucru extern, ci provenind din propriul tău act. 

    Atunci? Este posibil să scăpăm în întregime de greșeală? Nu, acest lucru este imposibil. Însă este posibil să ne îndreptăm mintea în mod constant către evitarea greșelilor. Trebuie să fim mulțumiți dacă, neretrăgându-ne atenția de la asta, putem să scăpăm doar de câteva greșeli, nu mai multe. 

    Așa cum stau lucrurile în momentul de față, când tu spui “De mâine voi fi atent“, de fapt spui “Astăzi voi fi nerușinat, deplasat, josnic. Va fi în puterea altora să-mi provoace supărări. Astăzi voi întreține furie și invidie.“ Privește câte rele îți îngădui. Nu! Dacă este bine să fiu atent mâine, atunci este cu atât mai bine să încep de astăzi. Dacă este benefic mâine, atunci este cu mult mai benefic începând de azi. Așa vei fi capabil să faci același lucru mâine și nu-l vei amâna pe poimâine.

XI. Despre curățenie

By

On 11/07/2022

In Cartea a IV-a

    Unii oameni au întrebat dacă instinctul social este inclus în natura omului. Nu cred că aceiași oameni ar pune la îndoială că iubirea de curățenie este inclusă în natura omului și că omul se distinge de animale prin aceasta. Atunci când vedem un animal curățându-se, suntem obișnuiți să spunem cu surprindere că se comportă asemenea omului. Pe de altă parte, dacă cineva dă vina pe un animal că este murdar, imediat ne grăbim să găsim o scuză acelui animal, spunând că doar nu este om. Așadar presupunem că este ceva superior la om, ceva ce am dobândit de la zei. De vreme ce zeii sunt prin natura lor puri și neîntinați, în măsura în care oamenii le sunt apropiați datorită rațiunii, și ei au o înclinație către puritate și curățenie. Cum este imposibil pentru om să fie în întregime pur, datorită elementelor din care este compus, rațiunea cu care a fost dăruit îl îndeamnă să iubească curățenia.

    Prima și cea mai importantă puritate este cea care se află în suflet. La fel și în ceea ce privește impuritatea. Nu poți vedea impuritatea sufletului precum cea a corpului. Impuritatea sufletului o vei găsi în acele lucruri care îl fac murdar în ceea ce privește acțiunile sale. Acțiunile sufletului sunt impulsul de a acționa sau de a se înfrâna, dorința, aversiunea, planurile, scopul și consimțământul. Ce face sufletul murdar și impur în acțiunile sale? Nimic altceva decât hotărârile greșite. Prin urmare impuritatea sufletului este reprezentată de opinii greșite; iar purificarea sufletului se face fixând în el opinii corecte. Sufletul este pur atunci când deține opinii corecte, deoarece doar el este capabil să fie liber de tulburare și de corupere, în acțiunile sale.

    Trebuie să muncim, pe cât se poate, pentru ceva asemănător și în ceea ce privește trupul. Este imposibil ca scurgerile nasului să nu curgă, atunci când există în corp. Pentru aceasta, natura ne-a dat mâini și nările însăși ca niște canale pe care să se scurgă aceste lichide. Dacă un om le trage înapoi, spun că nu face ceea ce ar trebui să facă omul. Este imposibil ca picioarele omului să nu fie noroioase și murdare atunci când acesta merge prin locuri murdare. Pentru asta, natura a făcut apă și mâini. Este imposibil ca unele mizerii să nu rămână între dinți după ce mănânci, de aceea natura ne spune să ne spălăm pe dinți. De ce? Pentru ca să fii om, nu porc sau sălbăticiune. Este imposibil ca transpirația și frecarea hainelor să nu lase o murdărie pe corp, care trebuie curățată. De aceea apă, ulei, mâini, prosop, strigil, săpun și câteodată alte mijloace, sunt necesare pentru a curăța corpul.

    Tu nu faci asta. Fierarul înlătură rugina de pe unelte și are instrumente anume făcute pentru asta. Tu însuți îți speli farfuria atunci când mănânci, dacă nu ești în întregime mizerabil și murdar. Dar nu vrei să-ți speli trupul și să-l cureți?

    “De ce?“

    Îți voi repeta. În primul rând, ca să faci ceea ce îi este potrivit omului. Apoi, ca să nu-i deranjezi pe cei cu care te întâlnești. Faci ceva similar chiar și acum, deși nu ești conștient de asta. Crezi că ești vrednic să ai mirosul tău. Prea bine, fii vrednic să miroși. Crezi că și cei care stau lângă tine, care iau masa cu tine, care te sărută, merită să te miroasă? Du-te în pustietate, unde meriți să mergi, trăiește singur acolo și păstrează-ți mirosul pentru tine. Așa este drept, ca tu să te bucuri de murdăria ta de unul singur. Însă atunci când trăiești într-o societate, ce fel de caracter crezi că arăți atunci când te comporți așa necugetat și lipsit de considerație? 

    Dacă natura ți-ar fi încredințat un cal, l-ai fi tratat la fel de superficial și l-ai fi neglijat? Gândește-te că ți-a fost încredințat propriul tău trup, ca și cum ți-ar fi fost încredințat un cal. Spală-l, curăță-l, ai grijă de el astfel încât niciun om să nu fie nevoit să se ferească de el sau să-l evite. Cine nu evită un om murdar, un om puturos, un om cu tenul stricat, la fel cum ar evita un om mânjit cu bălegar? Mirosul unuia este din afară, așezat pe el, însă mirosul celuilalt este datorat lipsei de îngrijire, vine dinăuntru și este asemănător unui cadavru în putrefracție.

    “Dar și Socrate se spăla rar.“

    Da, însă trupul său era curat și luminos. Era atât de agreabil și de plăcut, încât cei mai frumoși și cei mai nobili îl iubeau și doreau să stea lângă el, mai degrabă decât lângă aceia care aveau cele mai atrăgătoare trăsături. Era în puterea sa să nu folosească baia și să nu se spele, dacă ar fi ales. Și cu toate acestea, băile sale rare erau folositoare. 

    Aristofan spune “Oamenii palizi, care merg desculți, la ei mă refer“. Dar Aristofan spune despre Socrate și că acesta călca pe aer și că fura haine din palestră. Însă toți ceilalți care au scris despre el depun mărturie că nu era așa. Ei spun că nu era plăcut doar să-l asculți, ci și să-l vezi. Și același lucru îl scriu și despre Diogene.

    Nu trebuie să alungăm oamenii de la filosofie, nici măcar prin înfățișarea noastră fizică. La fel ca în alte lucruri, filosoful trebuie să se arate plăcut și liniștit, și în cele ce țin de trupul său. “Vedeți, oameni buni, nu am nevoie de nimic și nu doresc nimic. Sunt fără casă, fără oraș, în exil, dacă așa e să fie. Fără adăpost, eu trăiesc netulburat și mai fericit decât toți cei bogați și de viță nobilă. Priviți la sărmanul meu trup și veți vedea că nu este distrus de modul meu de viață.“ Însă dacă îmi spune acestea un bărbat care are fața și ținuta unui condamnat, ce zeu mă poate convinge să mă apropii de filosofie, dacă asta face ea dintr-un om? Dimpotrivă, chiar dacă m-ar face un om înțelept, nu m-aș mai apropia de ea.

    Aș prefera ca un tânăr care face primii pași către filosofie, să vină la mine cu părul tuns și îngrijit, decât cu el murdar și dezordonat. Căci așa aș vedea în el o anumită opinie despre frumos și o dorință către frumusețe. Își îndreaptă eforturile acolo unde presupune el că o găsește. Pe el nu ar trebuie decât să-l îndrept în direcția corectă și să-i spun “Tinere, cauți frumusețea, și bine faci. Să știi că ea crește din acel loc unde se găsește rațiunea. Caut-o acolo unde se află impulsul de a acționa și impulsul de a te înfrâna, unde se găsește dorința și aversiunea. Căci asta ai în tine superior altor lucruri. Sărmanul tău trup nu este decât lut. De ce muncești la el în zadar? Dacă nimic altceva nu o va face, timpul te va învăța că trupul nu este nimic.“

    Însă dacă un om vine la mine mânjit cu mizerie, murdar, cu barba până la genunchi, ce îi pot spune? Prin ce fel de asemănare pot să-l conduc în direcția corectă? S-a ocupat el cu ceva asemănător frumuseții, ca să-l pot îndrepta spunându-i “Frumusețea nu se găsește aici, ci dincolo“? Ar trebui să-i spun că frumusețea nu înseamnă să fii mânjit cu noroi, ci că se găsește în partea rațională? Are el vreo dorință către frumusețe? Arată vreun semn? Du-te și vorbește cu un porc, și spune-i să nu se mai tăvălească prin noroi.

    Ăsta este motivul pentru care vorbele lui Xenocrate l-au mișcat pe Polemon. Acesta, de vreme ce era un iubitor al frumuseții, a venit purtând cu sine o atracție către frumusețe, chiar dacă o căuta în locuri greșite.

    Natura nu a creat murdare nici măcar animalele care trăiesc alături de om. Se tăvălește vreun cal în noroi? Sau un câine bine-crescut? Dar porcul, gâsca cea murdară, viermii sau păianjenii o fac, deoarece sunt animale mai îndepărtate de comuniunea cu oamenii. Tu fiind om, alegi să nu fii precum animalele care trăiesc pe lângă oameni, ci să fii precum un vierme sau un păianjen? Nu vrei să te speli câteodată? Fă-o așa cum alegi tu. Dacă nu vrei să te speli cu apă caldă, spală-te cu apă rece. Nu vrei să cureți murdăria de pe trupul tău? Nu vrei să vii curat, astfel încât cei cu care te asociezi să aibă o plăcere atunci când sunt cu tine? Vii cu noi în această stare, mânjit cu salivă și muci, chiar și în temple, acolo unde nu este permis să scuipi sau să-ți sufli nasul.

    Crezi că spun că un om trebuie să se împopoțoneze? Departe de mine! Un om trebuie să împodobească ceea ce a primit de la natură: facultatea sa rațională, opiniile și acțiunile sale. Iar de corp să se ocupe doar atâta cât ține de curățenie, doar cât să nu ofenseze pe alții. Însă ție dacă ți se spune că nu trebuie să porți purpură, îți rupi mantaua de pe tine și o mânjești cu noroi. Te întrebi cum să păstrezi o manta frumoasă? Ai apă omule, spal-o!

    Avem aici un tânăr care merită să fie îndrăgit. Avem aici un bătrân demn să îndrăgească și să fie îndrăgit înapoi, unul căruia alți oameni îi pot încredința copiii lor pentru a fi instruiți, la care vin tinere sau tineri, după cum e cazul. Pentru ce? Ca să le predea lecții dintr-un grajd cu miros de bălegar? În niciun caz!

    Fiecare deviație pornește din ceva ce este în natura omului, dar asta este foarte departe de natura umană.

X. Despre lucrurile pe care trebuie să le disprețuim și cele pe care trebuie să le prețuim

By

On 04/07/2022

In Cartea a IV-a

    Toate greutățile și încurcăturile oamenilor au legătură cu lucrurile externe. “Ce să mă fac? Cum? Ce o să se întâmple? Oare ce voi păți?“ Toate acestea sunt vorbele celor care se îndreaptă către lucruri care nu sunt în puterea voinței. Căci cine se întreabă “Cum să nu îmi dau acordul la ceva fals? Cum să nu mă îndepărtez de la adevăr?“ Dacă un om are o asemenea dispoziție corectă încât să se teamă de acestea din urmă, îi voi reaminti “De ce te temi? Poți să fii sigur că asta este în puterea ta. Nu te grăbi să-ți dai acordul înainte să aplici regulile prescrise de natură.“

    Iar dacă un om se teme, în ceea ce privește dorința, ca nu cumva să eșueze în scopul său și să rateze ținta, sau în ceea ce privește aversiunea, ca nu cumva să cadă în cele pe care vrea să le evite; în primul rând îl voi săruta, deoarece și-a îndreptat gândurile către treaba sa și către adevăratul său sine, și a lăsat deoparte lucrurile pentru care alții se emoționează sau se îngrozesc. Apoi îi voi spune “Dacă cauți să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce vrei să eviți, nu-ți dori nimic din ceea ce aparține altora și nu încerca să eviți ce nu este în puterea ta. Dacă nu urmezi această regulă, inevitabil vei eșua în ceea ce dorești și vei cădea în ceea ce vrei să eviți.“ Unde este dificultatea dacă procedezi așa? Ce loc mai este pentru cuvinte precum “Cum va fi?“, “Ce se va întâmpla?“ sau “Mă tem că voi păți una sau alta“.

    Ce urmează să se întâmple nu este independent de voință?

    “Ba da.“

    Adevărata natură a binelui și a răului nu se regăsește în lucrurile care țin de voință?

    “Ba da.“

    Atunci este în puterea ta să te folosești în mod natural de orice se întâmplă. Cine te poate împiedica?

    “Nimeni.“

    Nu mai spune “Ce se va întâmpla?“. Căci orice ar fi, îl vei folosi bine și deznodământul va fi fericit. Ce ar fi devenit Hercule dacă și-ar fi spus “Cum să fac să nu-mi apară în cale un leu uriaș, sau un mistreț uriaș, sau oameni sălbatici?“ Ce îți ție pasă de astea? Dacă un mistreț uriaș îți apare în cale, vei avea de dus o luptă mai mare. Dacă oameni răi îți apar în cale, vei scăpa lumea de oameni răi.

    “Dar dacă voi muri?“

    Vei muri un om bun, făcând un lucru nobil. De vreme ce cu siguranță vom muri, din necesitate omul va fi găsit făcând ceva atunci, fie muncind pământul, fie săpând, fie făcând negoț, fie servind ca și consul, fie suferind de indigestie sau diaree.

    Ce îți dorești tu să faci atunci când vei muri? Eu unul nu-mi doresc să fiu găsit făcând nimic altceva decât ceea ce îi aparține omului, ceva benefic, potrivit binelui comun, nobil. Dar dacă nu se poate să fiu găsit făcând lucruri mărețe, atunci măcar să fiu găsit făcând lucruri în care nu pot fi împiedicat, făcând ceea ce îmi este permis să fac, corectându-mă pe mine însumi, cultivând facultatea care se ocupă de impresii, muncind să mă eliberez de pasiuni, acordând fiecărei relații cu alții ceea ce i se cuvine; iar dacă sunt norocos, încercând să stăpânesc cel de-al treilea domeniu de studiu, cel care se ocupă cu formarea opiniilor sigure cu privire la lucruri.

    Dacă moartea mă va găsi ocupat cu asemenea lucruri, eu sunt mulțumit dacă pot să ridic mâinile către Zeu și să spun “Nu am neglijat facultățile pe care le-am primit de la Tine pentru a înțelege administrația Ta și pentru a o urma. Nu te-am dezonorat, atât cât mi-a stat mie în putere. Privește cum mi-am folosit percepțiile, privește cum mi-am folosit concepțiile primare. Ți-am căutat eu vreodată vină? M-am arătat vreodată nemulțumit de ceva sau mi-am dorit să fie altfel? Am greșit eu vreodată față de alții? Pentru ceea ce mi-ai dăruit, îți mulțumesc. Atât timp cât m-am folosit de ceea ce mi-ai dăruit, eu sunt mulțumit. Primește-le înapoi și așează-le unde este voia Ta. Căci ale Tale sunt toate, de la Tine le-am primit.“ Nu îți este deajuns să pleci având această stare de spirit? Ce viață este mai bună și mai potrivită decât a celui care gândește așa? Ce sfârșit este mai fericit?

    Însă pentru a ajunge aici, un om trebuie să îndure lucruri care nu sunt ușoare și să piardă altele la care nu este ușor să renunți. Nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să fii consul; nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să deții pământuri. Nu poți să fii preocupat și de tine și de sclavi în același timp. Dacă îți vei dori ceva ce aparține altuia, vei pierde ceea ce este al tău.

    Așa este natura lucrurilor, nimic nu este obținut pe degeaba. De ce te miri? Dacă dorești să fii consul trebuie să stai treaz nopțile, să te agiți, să săruți mâini, să te pierzi la porțile altora, să spui și să faci lucruri nedemne de un om liber, să trimiți daruri multora, să trimiți zilnic cadouri unora. Și ce obții pentru asta? Doisprezece mănunchiuri de nuiele și conduci un tribunal de trei sau patru ori, oferi jocuri în Circus și împarți mâncare în coșulețe. Dacă nu e așa, atunci să-mi arate cineva că este și altceva pe lângă acestea.

    Nu vrei să oferi nimic, nu vrei să depui niciun efort pentru a fi liber de pasiuni și tulburări, pentru a-ți asigura un somn liniștit atunci când dormi, pentru a fi cu adevărat treaz atunci când ești treaz, pentru a nu teme și a nu fi neliniștit cu privire la nimic? Dacă pierzi altele sau altul câștigă ce ai fi putut obține tu, atunci când ești ocupat cu acestea, te vei supăra pentru ceea ce s-a întâmplat? Nu vrei să pui în balanță ce primești în schimb și la ce renunți? Cât valorează ambele? Ai vrea să obții pe degeaba lucruri așa importante? Cum ai putea?

    O muncă nu are legătură cu cealaltă. Nu poți să te ocupi atât de lucruri externe, cât și de facultatea ta conducătoare. Dacă le vrei pe acelea, renunță la ea, altfel nu vei obține nici una, nici cealaltă, fiind tras în două direcții diferite. Dacă alegi facultatea conducătoare, renunță la celelalte.

    Uleiul va fi vărsat, mobila mea sărăcăcioasă se va destrăma, dar eu voi fi liber de pasiuni. Va fi un foc când eu nu sunt acasă și cărțile îmi vor arde, însă eu mă voi folosi de impresii în armonie cu natura.

    “Dar nu voi avea ce mânca.“

    Dacă sunt atât de ghinionist, moartea este adăpostul meu. Moartea este adăpost și refugiu pentru toți, astfel că nimic în viață nu este dificil. De îndată ce alegi, ai plecat și niciun fum nu te va mai deranja. Atunci de ce ești temător, de ce nu dormi nopțile? După ce socotești unde îți șade binele și răul, de ce nu-ți spui direct “Ambele sunt în puterea mea. Niciun om nu mă poate lipsi de bine, nici nu mă poate implica în rău. De ce să nu mă pun jos și să sforăi? Tot ce am este în siguranță. În ceea ce privește lucrurile care nu-mi aparțin, ele sunt preocuparea celui care le primește, după cum au fost împărțite de cel care deține puterea. Cine sunt eu să spun că le vreau așa sau altfel? Mi-a fost mie acordată puterea de a le alege? M-a făcut cineva administrator peste ele? Îmi sunt de ajuns acele lucruri care mi-au fost acordate în puterea mea. Le voi înfrumuseța cât pot eu de bine. Cât despre celelalte, să fie după cum este voia stăpânului lor.“

    Dacă un om are aceste gânduri în fața ochilor săi, mai stă treaz nopțile și se învârte încoace și-ncolo? Ce ar vrea? După ce să tânjească? După Patrocle, sau Antiloh sau Protesilau? Când a crezut el că vreunul dintre prietenii săi este nemuritor? Când și-a înlăturat din fața ochilor faptul că mâine sau poimâine, el sau prietenul său ar putea să moară? “Dar eu am crezut că va trăi mai mult decât mine și că va avea grijă de copilul meu“, spune el. Ai fost un prost pentru asta și te-ai gândit la lucruri care nu sunt certe. De ce nu dai vina pe tine pentru asta, în loc să stai să plângi precum o fată? “Dar îmi întindea masa să mănânc.“ Asta deoarece era în viață, prostule. Acum nu mai poate. Îți va întinde Automedon masa. Iar dacă moare și el, vei găsi pe altul. Dacă se sparge oala în care ți se gătește carnea, trebuie să rămâi nemâncat deoarece nu mai ai oala cu care erai obișnuit? Nu trimiți să se cumpere alta?

    “Necaz mai mare nu se putea abate asupra mea“, spune el.

    De ce este acesta necazul tău? Și tu, în loc să-l suporți și să-l înlături, dai vina pe mama ta că nu ți l-a prezis dinainte, ca să te fi apucat încă de atunci să bocești. 

    Ce părere ai? Nu crezi că Homer a scris toate acestea ca să învățăm că și pe aceia cu origini nobile, cei mai puternici și mai bogați, cei mai frumoși, nimic nu-i împiedică să fie cei mai amărâți și mai mizerabili, atunci când le lipsesc opiniile pe care ar trebui să le aibă?

IX. Către cel care s-a transformat într-un nerușinat

By

On 20/06/2022

In Cartea a IV-a

    Când vezi pe cineva într-o poziție de putere, pune-i împotrivă faptul că tu nu ai nevoie de o asemenea poziție. Când vezi pe cineva bogat, caută să vezi ce ai tu în schimb. Dacă nu ai nimic, ești nenorocit. Însă dacă deții în schimb faptul că nu ai nevoie de bogăție, să știi că tu ești mai câștigat și că deții ceva mult mai valoros. Un altul are o soție frumoasă, iar tu ești liber de dorința de a avea o soție frumoasă. Îți par lucruri mărunte toate acestea? Ce n-ar da acei oameni care au bogății, putere sau soții frumoase, să fie indiferenți la bogăție, putere și chiar la acele femei pe care le cuceresc și le iubesc cu pasiune.

    Nu știi cum este setea unui om bolnav? Cât de diferită este față de a unui om sănătos? Un om sănătos bea și setea sa este astâmpărată. Celălalt este mulțumit pentru moment, apoi i se face rău, apa se transformă în bilă, varsă și este tulburat la stomac, după care este și mai însetat decât înainte. La fel este și pentru cel care este bogat și dornic de bogăție, care deține oficii și este dornic de putere, care este căsătorit cu o femeie frumoasă și este dornic de femei frumoase; îl însoțește gelozia, frica de a pierde ce are, vorbele și gândurile rușinoase, faptele necuviincioase.

    “Ce-am avut și ce-am pierdut?“ spui tu. Omule, aveai respect de sine și acum nu-l mai ai. Nu ai pierdut nimic? În loc de Chrysippus și Zenon, îi citești pe Aristide și Evenus. Nu ai pierdut nimic? În loc să-i admiri pe Socrate și Diogene, îl admiri pe cel care este capabil să amăgească și să seducă cât mai multe femei. Vrei să fii chipeș și te machiezi, căutând să fii ceea ce nu ești. Vrei să porți haine somptuoase pentru a atrage privirile femeilor. Te consideri norocos dacă găsești un ulei scump cu care să te dai. Înainte nu te gândeai la niciunul din lucrurile acestea. Singura ta preocupare era să vorbești corespunzător, să fii un om capabil și să ai gânduri nobile. Prin urmare dormeai ca un bărbat, mergeai ca un bărbat, te îmbrăcai ca un bărbat, obișnuiai să vorbești ca un om bun.

    Mai poți să spui că nu ai pierdut nimic? Vrei să spui că oamenii nu pot pierde nimic altceva decât bani? Respectul de sine sau decența nu pot fi pierdute? Pierderea lor nu înseamnă nimic? Poate că pentru tine pierderea lor nu înseamnă nimic; însă era o vreme când ai fi considerat aceasta singura pierdere și singurul prejudiciu posibile. Era o vreme când te temeai să nu te îndepărteze cineva de la aceste păreri și de la aceste acțiuni.

    Privește, ai fost îndepărtat de la ele de nimeni altcineva decât de tine însuți. Luptă împotriva ta, salvează-te, astfel încât să-ți recapeți modestia, respectul de sine, libertatea. Dacă cineva te-ar fi informat că un altul m-ar fi constrâns să devin un desfrânat, să mă îmbrac și să mă parfumez precum unul, nu ai fi căutat să-l omori cu mâinile tale pe cel care m-a abuzat? Atunci de ce nu te ajuți pe tine? Mult mai ușor ți-ar fi să oferi acest ajutor; nu ar trebui să ucizi, să întemnițezi sau să lupți cu nimeni, nu ar trebui să ieși în forum. Trebuie doar să vorbești cu tine însuți, cu omul care este cel mai ușor de convins și pe care nimeni altcineva nu-l poate convinge mai bine decât tine.

    Așadar, în primul rând, judecă ceea ce faci. Apoi, după ce dai sentința, nu deznădăjdui și nu te comporta precum oamenii josnici, care dacă au cedat odată, se predau complet și sunt duși de val. Învață o lecție de la antrenorii de lupte. Dacă unul dintre băieți cade, antrenorul spune “Ridică-te și luptă, până când o să capeți putere.“ Aceasta să fie atitudinea ta, deoarece nimic nu este mai maleabil decât sufletul omului. Trebuie doar să vrei un lucru și se va face, se va îndrepta. Pe de altă parte, este de ajuns să fii neglijent o clipă ca totul să fie pierdut. Căci ruina și salvarea vin din interior.

    “Ce am de câștigat?“ întrebi tu. Ce bine mai mare poți căuta decât acesta, să înlocuiești nerușinarea cu respectul de sine, lipsa de disciplină cu disciplina, neseriozitatea cu vrednicia, desfrâul cu cumpătarea. Dacă vrei altceva decât acestea, continuă să te comporți precum acum și nici măcar un zeu nu te va mai putea ajuta.

VIII. La adresa celor care se grăbesc să adopte mantia filosofilor

By

On 13/06/2022

In Cartea a IV-a

    Niciodată să nu te grăbești să lauzi sau să condamni pe cineva pentru acele lucruri care nu sunt nici bune, nici rele. Nici să nu le consideri o dovadă a priceperii sau a lipsei de pricepere. Astfel, vei scăpa de aroganță și de rea-voință.

    “Acest om se spală în grabă.“ Ce rău face? Niciunul! Ce face? Se spală în grabă.

    “Adică orice ar face este bine?“

    Nu. Acțiunile care pornesc din opinii corecte sunt bune, iar cele care pornesc din opinii greșite sunt rele. Până când nu cunoști opinia care stă la baza acțiunilor unui om, nu-l lăuda și nu-l condamna. Însă o opinie nu este ușor de descoperit bazându-te pe lucruri externe. 

    “Acest om este un tâmplar.“ De unde știi? “Deoarece folosește o teslă.“ Ce dovedește asta?

    “Acest om este muzicant, deoarece cântă.“ Ce dovedește asta?

    “Acest om este un filosof.“ De unde știi? “Deoarece poartă mantie și are părul lung.“ Și un saltimbanc ce poartă? Tocmai de aceea, dacă cineva vede pe unul dintre cei care poartă mantie purtându-se necuviincios, spune “Ia uite la filosoful acesta ce face!“

    Mai degrabă, purtarea necuviincioasă l-ar fi îndreptățit să spună că nu este filosof. Dacă concepția primară și profesia unui filosof ar fi să poarte mantie și părul lung, atunci ar avea dreptate. Însă ceea ce profesează un filosof este o viață lipsită de eroare. De ce nu îndepărtezi de la el numele de filosof dacă nu îndeplinește profesia unui filosof?

    Așa se întâmplă în celelalte arte. Dacă cineva vede un om că dă la rindea greșit, nu spune “Ce folos și cu tâmplăria asta? Uite ce treabă proastă fac tâmplarii!“ El spune “Acest om nu este un tâmplar, deoarece nu știe să dea la rindea.“ La fel, atunci când aude pe cineva cântând prost, nu spune nimeni “Vezi cât de prost cântă muzicanții!“, ci spune “Acest om nu este un muzicant.“

    Numai în cazul filosofiei oamenii se comportă altfel. Văzând pe cineva că face lucruri contrare filosofiei, în loc să refuze să-l numească filosof, ei presupun că este unul. Apoi, din purtarea sa, trag concluzia că nu este niciun folos în filosofie.

    De ce se întâmplă asta? Suntem atenți la ce reprezintă denumirea de tâmplar sau muzicant, sau orice altă meserie. Însă denumirea de filosof, fiind neclară și nedefinită în mințile noastre, o judecăm numai după aparențele externe. Ce altă artă este dobândită prin îmbrăcăminte și mărimea părului, și este lipsită de principii, materiale și scop?

    Care este materialul cu care lucrează filosofia? Mantia? Nu, rațiunea. Care este scopul filosofiei? Să porți o mantie? Nu, să-ți păstrezi rațiunea dreaptă. Care sunt principiile? Cum să crești o barbă stufoasă și un păr lung? Nu. După cum spunea și Zenon, filosofia se ocupă cu înțelegerea elementelor rațiunii, cu adevărata natură a fiecăruia, cu relațiile dintre ele, și cu toate cele care decurg din acestea. Nu vrei mai întâi să vezi dacă, purtându-se necuviincios, el practică ceea ce declară, și abia apoi să acuzi filosofia?

    Așa cum stau lucrurile, atunci când tu te comporți decent și crezi că el greșește, spui “Ia uite la filosoful ăsta!“, ca și cum ar fi potrivit să numești filosof un om care se comportă astfel. Apoi tragi concluzia “Așa se poartă filosofii“. Dar nu spui “Ia uite la tâmplarul sau muzicantul ăsta!“ atunci când unul comite adulter sau mănâncă cu lăcomie. Așadar, înțelegi într-o anumită măsură ce presupune profesia de filosof, însă nu în întregime, și ești încurcat datorită lipsei de atenție.

    Chiar și cei care-și spun filosofi, se folosesc de mijloace ordinare pentru a-și urma chemarea. Își pun o mantie și își lasă barba să crească, apoi spun că sunt filosofi. Însă nimeni nu spune că este muzicant după ce-și cumpără o harpă și o pană. Nimeni nu spune “Eu sunt fierar“, doar dacă își pune o căciulă și un șorț de fierar. Bineînțeles că se îmbracă potrivit profesiei sale, însă își ia numele de la meserie, nu de la îmbrăcăminte.

    Acesta este motivul pentru care Euphrates spunea pe bună dreptate “Mult timp am încercat să nu fiu cunoscut ca fiind filosof și asta mi-a fost de mare ajutor. În primul rând deoarece știam că ceea ce fac bine, o fac pentru mine și nu pentru spectatori. Pentru binele meu am mâncat cumpătat și am păstrat modestia în înfățișare și în ținută. Pe toate le-am făcut pentru mine și pentru Zeu. În al doilea rând, cum lupta a fost numai a mea, doar eu am fost în pericol. Dacă am făcut ceva rușinos sau nepotrivit, nu am pus filosofia în pericol. Nici nu am făcut rău lumii, greșind în calitate de filosof. Din acest motiv, cine nu mi-a cunoscut gândurile s-a mirat că, deși eram familiar cu filosofii și conversam cu aceștia, nu eram eu însumi filosof. Ce este rău pentru un om să fie recunoscut ca filosof din acțiunile sale, și nu din semnele exterioare?“

    Privește cum mănânc, cum beau, cum suport și cum îndur, cum lucrez cu ceilalți, cum îmi exercit dorința și aversiunea, cum păstrez relațiile cu ceilalți, atât cele înnăscute cât și cele dobândite, fără să mă încurc și fără să mă împiedic. Judecă-mă după acestea, dacă poți. Însă tu ești atât de surd și de orb, încât consideri că Hefaistos nu este un bun fierar decât dacă are căciula de fierar pe cap. Ce rău este pentru mine să nu fiu recunoscut de un judecător așa prost?

    Nici Socrate nu era cunoscut de mulți ca fiind filosof. Ei obișnuiau să vină la el și să-l roage ca să le facă cunoștință cu filosofi. Se supăra el, cum facem noi? Îi întreba el “Ce, după voi eu nu sunt filosof?“ Nu, îi conducea și le făcea cunoștință cu cine vroiau. El era mulțumit cu un singur lucru, că era filosof, și era bucuros că nu se supăra atunci când nu era considerat filosof de către alții. Asta deoarece păstra întotdeauna în minte care este treaba sa.

    Care este treaba unui om adevărat, a unui om bun? Să aibă mulți elevi? În niciun caz! Cei care vor așa ceva, să se ocupe de asta. Să cerceteze și să definească principii complicate? Lasă-i pe alții să se ocupe cu ele.

    Pentru ce a fost Socrate cunoscut, cu ce s-a ocupat și cu ce a dorit să lucreze? Cu ce ai de pierdut și de câștigat. “Dacă orice om îmi poate provoca prejudicii, spune el, înseamnă că nu este bine ce fac. Dacă aștept de la altcineva beneficii, sunt un om de nimic. Dacă îmi doresc ceva și nu obțin ce doresc, sunt nenorocit.“ Aceasta este lupta pe care a îndemnat pe fiecare să o ducă, și în care, eu cred că nu ar fi putut fi învins de nimeni. Cum era el de neînvins? Deoarece a proclamat să audă toată lumea “Priviți ce fel de om sunt eu!“? Nu, ci fiind omul care era.

    Este caracteristic unui om prost și lăudăros să pretindă “Eu sunt liber de pasiuni și tulburări. Oameni buni, aflați că doar eu sunt imperturbabil, pe când voi sunteți neliniștiți și tulburați din orice mărunțiș.“ Este ca și cum nu te-ai mulțumi să fii liber de durere, fără să proclami “Veniți toți cei care vă chinuiți cu gută, migrene, febră! Veniți, voi care sunteți betegi și orbi, și minunați-vă cum eu nu sunt atins de nicio boală!“ Aceasta este o laudă zadarnică și deșănțată, decât dacă ești capabil, precum Asclepios, să arăți fiecăruia prin ce tratament poate să scape de afecțiunea sa, și pentru asta îți prezinți starea ta de sănătate, ca un exemplu.

    Acesta este caracterul cinicului, pe care însuși Zeus l-a onorat cu sceptru și diademă. El spune “Oameni buni, voi care căutați fericirea și pacea acolo unde nu sunt de găsit, priviți, am fost trimis de către Zeu ca un exemplu, eu care nu am nici pământ, nici casă, nici soție sau copii, nici măcar un pat, haină sau alte unelte. Vedeți cât de sănătos sunt. Dacă mă veți cerceta, veți vedea că eu sunt în pace. Ascultați care este remediul și tratamentul care m-au vindecat.“ Aceste vorbe sunt generoase și nobile. Însă cercetează atent despre cine este vorba. Aceasta este munca Zeului și a celui pe care El îl consideră vrednic. Cinicul nu prezintă mulțimii nicio slăbiciune care să strice propria mărturie, pe care o dă în numele virtuții și împotriva lucrurilor externe. “Nobila sa față nu a îngălbenit vreodată, și nu a șters de pe obraji vreo lacrimă.“ Pe lângă acestea, el nu trebuie să caute sau să tânjească după nimic, fie om, loc sau mod de viață, precum tânjesc copiii după vară sau sărbători. El trebuie să se înconjoare și să se împodobească cu respect de sine, precum alții se înconjoară cu ziduri și uși, și cu cei care le păzesc pe acestea.

    Însă acești pretinși filosofi, doar fac un pas către filosofie și imediat revendică sceptrul și regatul acesteia, la fel cum cei care suferă de un stomac sensibil se grăbesc să mănânce o mâncare grea, care în curând le va provoca greață. Își lasă părul să crească, îmbracă o mantie, își lasă umerii dezgoliți și se ceartă cu toți cei pe care îi întâlnesc. Dacă văd pe cineva purtând o îmbrăcăminte călduroasă, îl ceartă. Omule, mai întâi călește-te pe tine. Urmărește impulsurile tale, să nu fie precum poftele unui dispeptic sau ale unei femei însărcinate. Caută la început să nu știe și alții cine ești, fii filosof doar pentru tine însuți un timp.

    Așa se produc fructele. Sămânța trebuie îngropată la început și ascunsă, și să crească încetul cu încetul pentru a rodi în deplinătate. Dacă produce spic înainte de a-și întări tulpina, devine precum o plantă din grădinile lui Adonis și nu produce nimic bun. Precum o asemenea plantă ești și tu, ai înflorit înainte de vreme și te vei stinge odată ce vine vremea grea.

    Ascultă ce spun fermierii despre răsaduri, atunci când căldura vine prea devreme. Se tem ca plantele să nu se dezvolte prea repede și să devină vulnerabile în fața primului îngheț care le va prinde. La fel trebuie să te păzești și tu, ai crescut prea îndrăzneț și te-ai grăbit să-ți faci o reputație înainte de vreme. Ești un prost printre alți proști, dar te crezi cineva. Te va prinde înghețul. Ce spun eu? Deja te-a prins înghețul la rădăcini. Deasupra ai dat câteva lăstare și pentru asta crezi că ai înflorit și că ești în viață.

    Pe noi restul lasă-ne să ne coacem după cum ne este natura. De ce ne expui la aer? De ce ne forțezi? Încă nu putem suporta aerul rece. Lasă rădăcinile să crească, apoi să producă un mugur, al doilea, al treilea. Astfel, fructul își va forța singur calea, fie că vrem sau nu. Căci nu poate nimeni, odată ce a înțeles asemenea principii mărețe și s-a umplut cu ele, să nu fie conștient de propriile sale înzestrări și să nu se grăbească să le folosească. Un taur nu-și ignoră natura și puterile sale, atunci când zărește un prădător. Nici nu așteaptă să fie impulsionat de către cineva. La fel și un câine, atunci când zărește vânatul. Dacă eu aș avea lucrurile specifice unui om bun, nu aș mai aștepta ca tu să mă înzestrezi cu ce am nevoie pentru a-mi face treaba. Însă, crede-mă că încă nu le am. De ce vrei să mă ofilesc înainte de vreme, așa cum te-ai ofilit tu?

VII. Eliberarea de frică

By

On 30/05/2022

In Cartea a IV-a

    Ce îl face pe tiran înfricoșător?

    “Gărzile cu săbiile lor, șambelanul și ceilalți care închid ușile în fața celor care vor să intre“, răspunde cineva.

    Cum se face că un copil nu se teme dacă îl aduci în fața tiranului, chiar dacă acesta este escortat de gărzi? Oare copilul nu este conștient de prezența gărzilor? Dacă un om este conștient de prezența gărzilor și a săbiilor acestora, însă vine chiar cu acest scop, deoarece nenorocirile sale îl fac să caute o moarte rapidă de mâna altuia, se mai teme el de gărzi?

    “Nu, deoarece caută exact acel lucru care îi face pe alții să se teamă de ei.“

    Dacă vine în fața tiranului un om care vrea doar ceea ce îi este permis lui, însă mai departe de acestea nu vrea nici să moară, nici să trăiască; ce îl împiedică să vină fără frică?

    “Nimic nu-l împiedică.“

    Mai departe să presupunem un om care are către proprietate aceeași atitudine pe care o are primul om către trupul său. Să presupunem că are aceeași atitudine cu privire la soție și copii, ca și cum ar fi cuprins de disperare sau nebunie, astfel încât să nu-i pese dacă are îi are sau nu. El este precum copiii care se joacă cu cioburi și sunt atenți la jocul lor, fără să le pese de cioburi în sine. Astfel, neîndreptându-și inima către lucrurile materiale, acceptă jocul voios și se ocupă de toate cu bucurie. Cum ar putea un tiran, cum ar putea niște gărzi și săbiile lor să inspire frică într-un asemenea om?

    Dacă nebunia, sau obiceiul cum este cazul la galileeni, poate produce o asemenea atitudine, oare rațiunea și demonstrația nu-l pot învăța pe un om că Zeul a creat toate lucrurile din lume și lumea însăși să fie libere și autosuficiente, deși părțile servesc întregului?

    Toate celelalte creaturi sunt incapabile de a înțelege guvernarea Sa, însă creatura rațională deține facultăți care îi permit să reflecte la aceste lucruri, să realizeze că este o parte și ce fel de parte este, și să înțeleagă că este drept ca partea să fie subordonată întregului. Mai departe, fiind prin natura sa nobil, mărinimos și liber, omul observă că deține unele lucruri lipsite de piedici și sub controlul său, iar altele supuse piedicilor și dependente de alții. Lucrurile lipsite de piedici sunt manifestări ale voinței sale, pe când lucrurile dincolo de voință sunt supuse piedicilor.

    Prin urmare, dacă el consideră că binele și interesul său se regăsesc doar în prima categorie, în lucrurile care sunt lipsite de piedici și depind de el însuși, atunci va fi liber, liniștit, fericit, nevătămat, mărinimos, pios, mulțumind pentru toate Zeului, fără să dea vina sau să acuze vreodată pe cineva pentru cele se întâmplă. Însă dacă consideră că binele său stă în lucrurile externe și care sunt dincolo de voință, el va fi împiedicat și stânjenit, va fi un sclav al celor care dețin autoritatea asupra lucrurile pe care le admiră sau de care se teme. În acest caz, el este obligat să fie lipsit de pietate, deoarece crede că Zeul îi face rău; este obligat să fie nedrept, deoarece vrea să primească mai mult decât i se cade; este obligat să aibă un spirit josnic și răutăcios.

    Dacă un om înțelege toate acestea, nimic nu-l poate împiedica să trăiască cu o inimă ușoară și supusă, mulțumit cu ce a primit în trecut și așteptând cu un spirit blajin tot ce i se va întâmpla în viitor. 

    Îmi vei da sărăcie? Dă-mi-o și vei vedea ce este sărăcia atunci când întâlnește pe cineva care știe să joace bine rolul unui om sărac. Îmi vei da funcții publice? Dă-mi-le împreună cu greutățile lor. Exil? Oriunde aș merge, îmi va fi bine. Căci aici, nu locul a făcut să-mi fie bine, ci opiniile mele, iar pe acestea le voi lua cu mine, căci nimeni nu mi le poate fura. Doar ele sunt ale mele și nu-mi pot fi luate, cu ele voi fi mulțumit oriunde aș fi și orice aș face. 

    “Dar acum a venit vremea să mori.“ Ce vrei să spui prin moarte? Nu folosi cuvinte grele, ci spune lucrurilor pe nume: “Acum a venit vremea ca părțile tale materiale să se reîntoarcă la elementele din care au fost compuse.“ Ce este groaznic la asta? Ce pierdere este pentru univers? Ce eveniment straniu sau irațional este acesta? Este acesta motivul pentru care să-ți fie frică de tiran? Asta face săbiile gărzilor să pară lungi și ascuțite? Lasă-i pe alții să vadă de asta; eu am cercetat aceste lucruri și niciun om nu are putere asupra mea. Am fost eliberat de către Zeu și am înțeles poruncile Sale. Nimeni nu mai poate să facă un sclav din mine, care am fost emancipat de către cine trebuie.

    “Cum? Nu sunt stăpân peste trupul tău?“

    Ce mă privește asta pe mine?

    “Nu sunt stăpân peste proprietățile tale?“

    Ce mă privește pe mine?

    “Nu sunt eu cel care decide dacă mergi în exil sau închisoare?“

    Toate le cedez de bunăvoie, și trupul meu, să faci ce vrei cu el. Încearcă-ți puterea și vei vedea până unde se întinde.

    De cine îmi mai rămâne să mă tem? De șambelani? Ce să mă tem că îmi fac ei? Să mă tem că o să-mi închidă ușa în nas? Dacă mă vor găsi că vreau să intru, atunci să-mi închidă ușa în nas.

    “Atunci de ce să mai bați la porțile palatului?“

    Deoarece consider că este potrivit pentru mine să mă alătur jocului, atât cât durează.

    “Cum te ferești să nu ți se închidă ușile în față?“

    Dacă nu sunt primit, nu doresc să intru. Întotdeauna îmi doresc ceea ce se întâmplă, deoarece consider voia Zeului mai bună decât a mea. Îl voi urma pe El ca și adept și slujitor al Său. Impulsurile și dorințele mele sunt totuna cu ale Sale, voia mea o urmează pe a Sa. Ușile se închid doar în fața celor care insistă să intre înăuntru, nu în fața mea.

    De ce nu insist eu să intru? Deoarece știu că nimic bun nu este oferit celor care intră. Când aud că se spune despre cineva onorat de către împărat, că este fericit, eu întreb ce a primit. “O provincie.“ Primește și opiniile pe care ar trebui să le aibă cel care guvernează o provincie? “Este numit prefect.“ Primește și priceperea necesară pentru asta?

    De ce să insist să intru? Cineva aruncă smochine și nuci, și toți copiii caută să le prindă și se luptă pentru ele. Însă oamenii maturi nu, deoarece le consideră un lucru mărunt. Dacă cineva aruncă cioburi, nici măcar copiii nu caută să le prindă.

    Sunt împărțite provincii? Lasă copiii să se lupte pentru ele. Sunt împărțite funcții de pretor și consul? Lasă copiii să se încaiere pentru ele. Lasă-i pe ei să fie dați afară și bătuți; ei să sărute mâinile celui care le oferă și ale sclavilor lui. Pentru mine sunt smochine și nuci. Dacă se întâmplă ca o smochină să-mi cadă în mâini atunci când sunt aruncate, o iau și o mănânc, căci asta este valoarea pe care poți să i-o acorzi unei smochine. Însă nicio smochină nu merită să mă aplec după ea, să lupt cu cel de lângă mine sau să lingușesc. Și niciunul din celelalte lucruri pe care filosofii m-au convins să nu le consider bune, nu merită.

    Arată-mi săbiile gărzilor! 

    “Privește cât sunt de mari și de ascuțite.“

    Și ce fac aceste săbii mari și ascuțite?

    “Omoară.“

    Și ce face febra?

    “Același lucru.“

    Dar o cărămidă?

    “La fel.“

    Ai vrea să privesc toate aceste lucruri cu teamă și venerație, și să fiu sclavul lor? În niciun caz! Odată ce am învățat că orice se naște trebuie să și dispară, pentru ca lumea să-și continue drumul nestingherită, nu este nicio diferență pentru mine dacă dispare datorită febrei, a unei cărămizi care cade de pe acoperiș sau a unui soldat. Dacă ar fi să le comparăm, atunci știu că soldatul va face treaba mai repede și cu mai puțină durere.

    Văzând că nu mă tem de nimic din ceea ce-mi poate face tiranul și că nu-mi doresc nimic din ceea ce poate oferi, de ce să mai stau cu frică și cu admirație în preajma sa? De ce să mă mai tem de gărzi? De ce să mă bucur când mă întâmpină pe un ton binevoitor? De ce să povestesc oamenilor cum mi-a vorbit? Este el un Socrate sau un Diogene, astfel încât admirația sa față de mine să fie o dovadă a omului care sunt? Îi admir eu caracterul? Nu. Vin la el și îl slujesc, deoarece face parte din joc. O fac atâta vreme cât nu îmi poruncește să fac ceva necugetat sau nepotrivit. Însă dacă mă trimite să îl aduc pe Leon din Salamis, atunci îi răspund “Caută pe altcineva, eu nu mai joc.“ Dacă cere gărzilor să mă ia, îi urmez, deoarece și asta face parte din joc.

    “Dar îți vei pierde capul!“

    Prea bine! Și împăratul, sau cei care-l slujesc, își păstrează capul pe vecie?

    “Dar vei fi aruncat peste ziduri și lăsat să putrezești acolo!“

    Aș fi, dacă eu și cadavrul am fi unul și același lucru. Dar având în vedere că nu sunt același lucru, spune lucrurilor pe nume și nu încerca să mă sperii. Lucrurile acestea sperie pe copii și pe proști. Dacă un om a ascultat vreodată lecturile filosofilor fără să înțeleagă ce este cu adevărat sinele, atunci merită să se teamă și să-i lingușească pe cei pe care îi lingușește, dacă nu a învățat că nu este carne, oase și tendoane, ci facultatea care comandă acestora, și care interpretează și guvernează impresiile.

    “Astfel de vorbe îi fac pe oameni să disprețuiască legile.“

    Dimpotrivă, arată-mi alte argumente care să-i facă pe cei care le adoptă mai obedienți față de lege decât acestea. Legea nu este ceva ce e la îndemâna oricărui nătărău. Însă aceste argumente ne fac să ne comportăm drept chiar și cu cei care ne critică, deoarece ne învață să nu pretindem pentru noi niciunul din lucrurile în care aceștia ne pot întrece. Ele ne învață să cedăm în ceea ce privește trupul nostru, să cedăm în ceea ce privește proprietăți, copii, părinți, frați, să cedăm totul, să renunțăm la tot. Doar în ceea ce privește opiniile noastre, ele fac o excepție, deoarece a fost voia lui Zeus ca acestea să aparțină în mod deosebit fiecărui om în parte. Ce fel de lege încalc? Ce este irațional la asta?

    Cedez în fața ta acolo unde tu ești mai bun și mai puternic decât mine. Pe de altă parte, acolo unde sunt eu mai bun, tu cedezi în fața mea, deoarece eu m-am ocupat cu acestea, iar tu nu. Tu te-ai preocupat să ai mozaicuri în casă, să ai sclavi și slugi care să te servească, să porți veșminte împodobite, să-ți permiți vânători, cântăreți și actori. Revendic eu aceste lucruri? 

    Dar tu, în ceea ce te privește, te-ai preocupat cu opiniile? Te-ai preocupat cu sufletul tău rațional? Știi care sunt părțile sale constituente, cum sunt acestea aduse împreună, cum sunt conectate? Știi care sunt facultățile sale și care este natura lor? De ce te superi dacă altul, care le-a studiat, are un avantaj asupra ta în acest domeniu?

    “Dar acestea sunt cele mai importante.“

    Cine te împiedică să te ocupi de ele și să le studiezi? Cine are la dispoziție mai multe cărți, mai mult timp liber și mai mulți profesori, ca să poată învăța? Doar îndreaptă-ți mintea către aceste lucruri. Acordă măcar puțin timp facultății tale conducătoare. Cercetează ce este acest lucru pe care îl deții și de unde ai primit această facultate care se folosește de toate celelalte, care examinează, alege sau respinge. Atâta timp cât te ocupi de lucruri externe, nimeni nu va avea mai mult succes ca tine în ceea ce le privește pe acestea, însă facultatea ta rațională va fi așa cum alegi să o ai, mizeră și neglijată.

VI. Către cei care se supără dacă sunt compătimiți

By

On 16/05/2022

In Cartea a IV-a

    “Sunt mâhnit, spune cineva, dacă sunt compătimit de alții.“

    Să fii compătimit este o acțiune a ta sau a celor care te compătimesc? Este în puterea ta să-i oprești să te compătimească?

    “Da, dacă le arăt că nu sunt demn de milă.“

    Este în puterea ta să nu fii demn de milă, sau nu?

    “Consider că este în puterea mea.“

    Dar acești oameni nu te compătimesc pentru ceva ce ar merita, și anume pentru greșelile tale. Ei te compătimesc că nu ai bani sau funcții publice, te compătimesc pentru boală, moarte, sau alte lucruri precum acestea. Ești tu pregătit să convingi mulțimea că niciunul din aceste lucruri nu este de fapt vreun rău, și că este posibil ca un om sărac și care nu deține onoruri și funcții să fie fericit? Sau vrei să te arăți în fața lor ca fiind bogat și puternic? 

    Cea din urmă cale aparține oamenilor lăudăroși, anoști și buni de nimic. Consideră ce ar trebui să faci ca să realizezi asta. Va trebui să împrumuți câțiva sclavi amărâți și să deții niște bijuterii. Iar pe acestea va trebui să le expui în public de mai multe ori și, dacă este posibil, fără ca ceilalți să-și dea seama că sunt aceleași. Va trebui să te afișezi în veșminte bogat ornamentate și altele asemenea. Trebuie să te arăți ca fiind cineva care este stimat de persoane distinse și să cauți să iei cina în compania unor asemenea persoane, sau măcar să creadă lumea că cinezi în compania lor. Va trebui să te folosești de îndeletniciri triviale pentru a părea mai frumos și mai chipeș decât în realitate. Acestea sunt vicleșugurile pe care trebuie să le folosești, dacă vrei să adopți această a doua cale de a te feri să fii compătimit.

    Însă prima cale este atât lungă, cât și impracticabilă; să încerci ceea ce nici măcar Zeus nu a reușit să facă, și anume să convingi toți oamenii ce este cu adevărat binele și răul. Îți este asta permis ție? Nu.

    Doar atât îți este permis ție: să te convingi pe tine însuți. Și nu ai făcut nici măcar asta, dar tu încerci să-i convingi pe alții. De ce? Cine ți-a fost tovarăș vreme mai lungă decât ți-ai fost tu însuți? Cine altcineva poate exercita o putere mai mare de convingere asupra ta, decât poți tu însuți? Și cine este mai bun și mai prietenos cu tine decât ești tu însuți? Cu toate acestea, cum se face că nu te-ai convins pe tine să înveți ce este binele și răul? Astfel că, nu sunt la ora actuală lucrurile întoarse cu susul în jos? Asta te preocupă pe tine acuma, în loc să înveți cum să te eliberezi de suferință, tulburare și umilință, și astfel să devii liber? Nu ai auzit că există o singură cale prin care să obții asta, și anume să renunți la orice nu depinde de voință, să le părăsești și accepți că aparțin altora?

    Opinia pe care o are altcineva cu privire la tine, ce fel de lucru este?

    “Este un lucru independent de voință.“

    Atunci este treaba ta?

    “Nu.“

    În cazul acesta, îți închipui că ai dobândit credința corectă cu privire la bine și rău, dacă tu încă îți permiți să te mâhnești și să te tulburi datorită opiniilor altora?

    Nu-i mai bine să-i lași pe ceilalți oameni în treaba lor și să devii tu propriul tău profesor și elev? Ceilalți pot să descopere singuri dacă este avantajos pentru ei să trăiască într-un mod contrar naturii. Dar pentru mine, niciun alt om nu îmi este mai apropiat decât eu însumi. Atunci de ce, deși am ascultat argumentele filosofilor și le-am acceptat, nu-mi este mai ușor? Sunt eu chiar atât de prost? De ce nu am fost mai prost decât ceilalți oameni și în celelalte lucruri pe care am ales să le întreprind? Am învățat ușor să scriu și să citesc. Nu mi-a fost greu să învăț lupte, geometrie sau silogisme. Oare nu am fost convins de rațiune? Și cu toate acestea, nimic altceva nu am acceptat și nu am ales din prima. Și acuma, aceste principii sunt singurul lucru despre care citesc, ascult sau scriu. Până în ziua de astăzi nu am descoperit niciun argument puternic împotriva lor.

    Atunci ce îmi lipsește? Oare opiniile contrare nu au fost încă înlăturate? Oare credințele mele sunt neantrenate și neobișnuite să fie confruntate cu realitatea, precum o armură lăsată deoparte într-un dulap, care a ruginit și nu mai poate fi îmbrăcată? Asta trebuie să fie. În lupte, în scris sau citit nu mă mulțumesc doar să învăț teoria, întorc pe toate părțile silogismele care-mi sunt propuse și creez altele noi, la fel și cînd este vorba de premise variabile. Dar când trebuie să lucrez cu principiile necesare, care îi permit unui om să se elibereze de durere, frică, pasiuni și tulburări, care îi permit să fie liber, nu mă antrenez în ele și nici nu aloc practica necesară pentru ele. În schimb, îmi fac griji de ceea ce spun alții despre mine și dacă în ochii lor sunt un om important sau fericit.

    Sărmane om, nu vezi ce opinie ai despre tine însuți? Nu vezi cine ești tu în ochii tăi? Cine ești în gândire, în dorință și aversiune, în impulsuri, în pregătirile și planurile tale, și în celelalte activități specifice omului? Și tu îți faci griji că ești compătimit de alții!

    “Da, deoarece nu sunt de compătimit.“

    Asta te necăjește? Un om necăjit nu este de compătimit?

    “Ba da.“

    Iată că până la urmă nu ești compătimit fără motiv. Chiar sentimentele pe care tu le întreții cu privire la faptul că ești compătimit, te fac demn de milă.

    Nu știi ce i-a spus Antistene lui Cyrus? “Să faci bine și să fii vorbit de rău este un lucru demn de un rege.“

    Dacă eu sunt bine, ce-mi pasă mie dacă alții cred că mă doare capul? Eu sunt sănătos, dar alții spun despre mine cu duioșie “Săracul om, a trecut atâta timp și tot nu-i scade febra.“ Acestora le răspund cu o față tristă “Așa este, de multă vreme sunt bolnav.“ “Vai, ce o să se întâmple?“ “Ce va vrea Zeul“ le răspund eu și, în gândul meu, râd de cei care mă compătimesc.

    Ce mă împiedică să fac la fel și în cazul de față? Sunt sărac, însă am o opinie corectă cu privire la sărăcie. Ce-mi pasă mie dacă ei mă compătimesc că sunt sărac? Nu dețin ca alții funcții publice, însă am o opinie corectă cu privire la ce înseamnă să deții sau nu funcții publice. Lasă-i pe cei care mă compătimesc să-și vadă de ale lor. Mie nu-mi este foame, sete sau frig, însă foame și setea lor îi fac să creadă că este la fel și pentru mine. Ce aș putea să fac pentru ei? Să mă apuc să proclam “Oameni buni, vă înșelați, totul este bine pentru mine. Nu contează sărăcia, lipsa onorurilor, sau orice altceva în afară de a avea opinii corecte. Iar acestea le am libere de orice constrângere, fără să-mi pese de nimic altceva.“? Ce fel de vorbe nebunești ar fi astea? Cum să am opinii corecte în continuare, dacă eu nu sunt mulțumit cu cine sunt și mă agit cu privire la părerea altora despre mine?

    “Însă alții vor fi preferați înaintea mea și vor primi mai mult decât mine.“

    Și nu este rezonabil ca aceia care depun mai multe eforturi într-un domeniu să fie avantajați acolo unde au depus eforturi? Ei au muncit pentru funcții, tu ai muncit la opinii. Ei au muncit pentru avere, tu la cum să lucrezi cu impresiile. Vezi dacă ei sunt avantajați în acel domeniu în care tu ai depus eforturi și pe care ei l-au neglijat? Dacă atunci când își dau acordul păstrează ce este natural, dacă au mai mult succes în a obține ce doresc sau în a evita ce vor să evite, dacă în planurile, scopurile sau impulsurile lor, țintesc mai bine decât tine, dacă ei fac ce este datoria lor ca bărbați, fii, părinți, sau în oricare altă relație pe care ai putea-o numi. Însă atunci când ei dețin funcții publice și tu nu, de ce nu-ți spui adevărul? Tu nu faci nimic pentru asta, iar ei fac totul, și nu este rezonabil ca unul care se ocupă de asta să aibă mai puțin succes decât cel care nu o face.

    “Eu sunt atent să am opinii corecte, prin urmare ar fi rezonabil ca eu să conduc.“

    Da, în acel domeniu asupra căruia te-ai devotat, în ceea ce privește opiniile. Însă în celelalte domenii, trebuie să te înclini în fața celor care s-au devotat acelui domeniu. Ai putea la fel de bine să spui că tragi mai bine cu arcul decât un arcaș, deoarece tu ai opinii corecte. Sau că potcovești mai bine decât un fierar. Renunță să muncești la opinii și ocupă-te de acel lucru pe care dorești să-l obții. Abia apoi poți să te plângi dacă nu reușești în acel domeniu, pentru că atunci ai un motiv să o faci. Însă așa cum stau lucrurile acuma, tu spui că înclini către anumite lucruri și că te ocupi cu ele. Iar vorba din popor care spune că o meserie nu are legătură cu alta, are dreptate. Un alt om se trezește dimineața și caută pe cineva pe care să salute, caută pe cineva cu care să fie amabil, caută să trimită cadouri, caută să facă pe plac dansatorului, caută să se comporte urât cu unul pentru a mulțumi pe altul. Atunci când se roagă, pentru aceste lucruri se roagă și pentru ele oferă sacrificii. Vorbele lui Pitagora, “nu lăsa somnul să se aștearnă peste ochii tăi obosiți“, le aplică asupra acestor lucruri. “Unde am greșit?“, se întreabă el. “Oare nu am lăudat cum trebuie? Ce am făcut? M-am purtat ca un om liber și nobil?“ Și dacă descoperă că s-a comportat astfel, se învinuiește și se acuză pe el însuși, “De ce am spus ce am spus? Nu puteam să mint? Până și filosofii spun că nimic nu te poate împiedica să spui o minciună.“

    Însă dacă ți-ai îndreptat mintea către cum să lucrezi cu impresiile și către nimic altceva, atunci de îndată ce te trezești dimineața, trebuie să te întrebi “Ce îmi lipsește ca să fiu liber de pasiuni? Ce îmi lipsește ca să fiu netulburat? Ce sunt eu? Sunt trup, proprietate sau reputație? Nu sunt nimic din toate acestea. Atunci ce sunt? Sunt ființă rațională. Ce se așteaptă de la mine? Să mă gândesc la acțiunile mele. Unde am greșit în ceea ce privește liniștea sufletească? Care dintre acțiunile mele au fost neprietenoase, antisociale sau insensibile? Ce nu am reușit să fac dintre lucrurile care erau datoria mea să le fac?“

    Cunoscând cât de mare este diferența dintre dorințele, acțiunile și rugăciunile oamenilor, încă mai vrei să fii egal cu alții în acele domenii cărora ei s-au dedicat și tu nu? Și făcând asta, încă mai ești surprins și supărat că ei te compătimesc? Ei nu se supără dacă tu îi compătimești. De ce? Deoarece sunt convinși că ce obțin ei este bun, pe când tu nu ești. De aceea nu ești mulțumit cu ce ai și vrei ce este al lor, pe când ei sunt mulțumiți cu ce au și nu tânjesc după ce este al tău. Dacă ai fi fost convins cu adevărat ce este binele și dacă ai fi fost convins că ei greșesc, nu ai fi băgat niciodată în seamă ce vorbesc despre tine. 

V. Împotriva celor sălbatici și certăreți

By

On 09/05/2022

In Cartea a IV-a

    Omul bun și înțelept nu se ceartă cu altcineva. El nici nu-i lasă pe alții să se certe, dacă poate să-i oprească. La fel ca și în celelalte cazuri, găsim un bun exemplu în viața lui Socrate, care nu numai că a evitat să se certe, dar nici nu a permis altora să o facă. Vezi numai în Banchetul lui Xenofon pe câți i-a împăcat. Mai departe, vezi cum a avut răbdare cu Trasimahos, Polus și Callicle; cum a răbdat pe soția sa și pe fiul său, care îi căuta vină fără motiv. Căci el își amintea prea bine că niciun om nu este stăpân pe facultatea conducătoare a altuia. Astfel că nu își dorea nimic altceva decât ce îi aparține lui. Și ce îi aparține lui? Nu ca unul sau altul să se comporte în armonie cu natura, căci ăsta este un lucru care aparține altuia; ci ca, în timp ce alții fac ceea ce fac, precum este alegerea lor, el să rămână în armonie cu natura și să trăiască astfel, indiferent ce fac ceilalți. El își vede de treaba sa, în așa fel încât și ceilalți să aibă posibilitatea de a trăi în armonie cu natura. 

    Aceasta este calea pe care omul bun și nobil și-o așterne mereu în față. Este să fie pretor? Nu; însă dacă asta îi este dat, treaba lui este ca, în această poziție, să-și mențină facultatea conducătoare în armonie cu natura. Este să se căsătorească? Nu; însă dacă asta îi este dat, și în acest caz, treaba lui este să se păstreze în armonie cu natura. Dar dacă dorește ca fiul său și soția sa să nu greșească, atunci vrea ca ceea ce aparține altuia să nu aparțină altuia. Asta înseamnă să fii învățat, să știi ce îți aparține ție și ce aparține altuia.

    Ce loc mai rămâne pentru dispute, dacă omul are aceste opinii? Îl mai miră ceva? Îl mai ia ceva prin surprindere? Nu se așteaptă ca ceea ce vine de la oamenii răi să fie mai grav și mai cumplit decât ce i se întâmplă? Nu consideră un câștig orice ar veni de la aceștia, câtă vreme nu este atât de grav pe cât ar putea fi?

    “Cutărică m-a înjurat!“ Zi mersi că nu te-a lovit. “M-a lovit!“ Zi mersi că nu te-a rănit. “Dar m-a rănit!“ Atunci zi mersi că nu te-a omorât. Știe el că omul este un animal blând, că oamenii se iubesc între ei și că o nedreptate îi face mai mult rău celui care o comite? Unde a învățat astea? În ce școală? De vreme ce nu a învățat aceste lucruri sau nu a fost convins de ele, de ce să nu urmărească ceea ce i se pare că este în avantajul său?

    “Vecinul meu a aruncat cu pietre.“

    Ai făcut tu ceva greșit?

    “Dar mi-a spart lucrurile din casă.“

    Ești tu un lucru? Nu, ești voință. Ce ai la dispoziție pentru a răspunde la asta? Dacă ești lup, trebuie să muști înapoi și să arunci mai multe pietre decât el. Însă dacă vrei să te comporți ca un om, cercetează ce ai la dispoziție, vezi cu ce facultăți ai venit pe lume. Ești dotat cu brutalitate, cu capacitatea de a purta ranchiună?

    Când este distrus un cal? Când este privat de facultățile sale naturale; nu atunci când nu poate face cucurigu, ci atunci când nu poate să fugă. Dar un câine? Nu este distrus când nu poate zbura, ci atunci când nu poate să urmărească vânatul. La fel și omul, nu este distrus când nu se poate lua la trântă cu lei sau când nu poate îmbrățișa statui, căci nu a fost înzestrat de natură cu facultăți potrivite pentru asta, ci atunci când își pierde cinstea și onestitatea. Oamenii ar trebui să se strângă laolaltă și să-l jelească pe cel care le pierde, pentru necazurile în care a căzut. Să nu-l jelească pe cel care se naște sau moare, ci pe acela care în timpul vieții a pierdut lucrurile care îi aparțineau. Nu lucrurile pe care le-a moștenit de la tatăl său, nu pământul, casa, hanul sau sclavii; căci acestea nu aparțin cu adevărat omului. Ele aparțin altora, sunt dependente și supuse stăpânilor lor, care acuma le acordă unui om, apoi altuia. Mă refer la lucrurile care îi aparțin lui ca om, la pecețile imprimate în mintea sa; precum pecetea imprimată pe o monedă, pe care dacă o găsim considerăm moneda bună, iar dacă nu o găsim, respingem moneda și nu o primim. Ce pecete este pe acest sesterț? Dacă este a lui Traian, îl primesc. Dacă este a lui Nero, îl arunc; nu primesc această monedă, deoarece este falsă. 

    La fel și în cazul nostru. Ce pecete au opiniile omului? Este blând, sociabil, răbdător, afectuos? Bine, îl primesc, îl consider cetățean, îl accept ca vecin și tovarăș. Numai să fii atent să nu poarte pecetea lui Nero. Este pătimaș, răzbunător, certăreț? Sparge capetele celor pe care îi întâlnește, dacă așa i se năzare lui? Atunci de ce mai spui că este un om? Judecăm un lucru doar după forma sa? Dacă ar fi așa, atunci poți spune și despre această formă de ceară că este un măr, și că are același miros și același gust ca un măr. Însă doar forma externă nu este de ajuns. Nici nasul sau ochii nu sunt de ajuns să-l facă om, trebuie să aibă opiniile unui om. Cel care nu ascultă de rațiune și nu acceptă când este contrazis, este un măgar. Altul, căruia îi lipsește respectul de sine, nu este bun de nimic, este altceva, dar nu om. Iar cel care caută să muște și să lovească pe cei pe care îi întâlnește, nu este nici măcar oaie sau măgar, este o fiară sălbatică.

    “Și? Ai vrea ca eu să fiu desconsiderat?“

    Desconsiderat de către cine? De oamenii care știu și înțeleg? Cum ar putea ei să desconsidere un om care este blând și care are respect de sine? Probabil te referi la cei care n-au habar. Ce te interesează pe tine? Ai văzut vreun meșteșugar căruia să-i pese de părerea celor care nu cunosc meseria sa?

    “Dar mă vor ataca și mai tare!“

    Pe cine? Pe tine? Poate un alt om să-ți vătămeze voința, sau să te împiedice să te folosești în armonie cu natura de impresiile care ți se arată?

    “Nu poate.“

    Atunci de ce ești tulburat și de ce te prezinți ca un om fricos? De ce nu vii în față să declari că tu ești împăcat cu toți oamenii, indiferent ce ar face ei? De ce nu râzi, în primul rând, de cei care cred că îți pot face rău? De ce nu spui “acești sclavi nu știu nici cine sunt eu, nici în ce constă binele și răul pentru mine, și nu se pot atinge de ceea ce este al meu“?

    La fel râd locuitorii unei fortărețe puternice de cei care o asediază. “De ce se chinuie oamenii aceștia degeaba? Zidurile noastre sunt puternice, avem hrană pentru mult timp, la fel și alte resurse.“

    Acestea sunt lucrurile care fac o fortăreață puternică și inexpugnabilă. Însă doar propriile opinii fac sufletul unui om de necucerit, și nimic altceva. Căci ce zid este la fel de puternic, ce trup este la fel de tare, ce proprietate este la fel de sigură și ce poziție socială este la fel de invulnerabilă? Toate celelalte lucruri sunt supuse stricăciunii sau pot fi răpite cu forța. Iar dacă un om este în vreun fel atașat de ele, trebuie să fie tulburat, să-și facă griji, să se teamă, să se plângă, să eșueze în ceea ce dorește să obțină și să cadă în ceea ce vrea să evite.

    Dacă așa stau lucrurile, nu alegem noi să ne asigurăm singurele mijloace de protecție care ne sunt oferite și, abandonând ceea ce este supus stricăciunii și servituții, să ne ocupăm de lucrurile care sunt libere și rezistente prin însăși natura lor? Trebuie să ne reamintim că niciun om nu poate să-i facă nici rău, nici bine altuia, ci că opiniile pe care omul le are cu privire la lucruri sunt cele care îi pot face rău și îl pot distruge; ele conduc la luptă, vrajbă, război! Ce i-a făcut pe Eteocle și Polinice dușmani nu este nimic altceva decât opinia lor cu privire la puterea regală și opinia lor cu privire la exil, cum că una este cel mai mare bine și celălalt cel mai mare rău.

    Este în natura fiecărui om să caute binele și să se ferească de rău. Este în natura omului să-l considere un dușman viclean pe cel care vrea să-l priveze de bine sau să-l implice în rău, chiar dacă acea persoană îi este frate, fiu sau părinte. Nimic nu ne este mai apropiat decât binele, prin urmare dacă aceste lucruri externe sunt bune sau rele, nu mai există iubire între părinți și copii sau între frați, iar lumea devine plină de dușmani, trădători și sicofanți, oriunde ai privi. Însă dacă voința este singurul bine atunci când este așa cum trebuie și singurul rău atunci când nu este cum ar trebui să fie, ce conflicte mai pot apărea? Ce insulte? Cu privire la ce? La lucrurile care nu contează pentru noi? Conflicte cu cine? Cu cei care sunt ignoranți și nefericiți, cu cei care se înșeală cu privire la ce este important în viață?

    Socrate păstra aceste lucruri în minte atunci când își administra propria casă și era nevoit să îndure o soție arțăgoasă și un copil nerecunoscător. Soția lui își arăta temperamentul turnându-i apă în cap cu nemiluita și călcându-i în picioare prăjitura. Ce înseamnă un asemenea comportament la adresa mea, dacă eu consider că aceste lucruri nu reprezintă nimic pentru mine? Asta trebuie să fac și niciun tiran sau stăpân nu va avea putere asupra mea. Cei mulți nu vor triumfa împotriva celui singur, și nici cel care este mai voinic nu va triumfa împotriva celui mai slab. Căci această putere de a-ți folosi liber și neîngrădit voința, a fost acordată de către Zeu fiecărui om în parte.

    Acestea sunt opiniile care aduc dragoste în familie, înțelegere în cetate, pace între nații și recunoștință față de Zeu. Ele îi acordă încredere omului care privește lucrurile cu care are de-a face, ca fiind străine de el și fără importanță. Suntem într-adevăr capabili să scriem și să citim asemenea lucruri, le lăudăm atunci când le citim, însă suntem departe de a fi convinși de ele. Astfel, ceea ce se spune despre spartani, “lei acasă și vulpi în Efes“, se poate spune și despre noi “lei în școală, dar vulpi imediat ce ies afară“.

IV. La adresa celor care își doresc o viață liniștită

By

On 25/04/2022

In Cartea a IV-a

    Amintește-ți că nu doar dorința de putere și de bogății ne face josnici și dependenți de alții, ci chiar și dorința de liniște, timp liber, călătorii sau studiu, duce la același rezultat. Orice lucru extern ar fi, dacă-i acordăm însemnătate devenim dependenți de alții. Nu este nicio diferență între a dori să fii senator și a dori să nu fii senator, între a dori o viață publică și a dori o viață privată. Care este diferența între unul care spune “Vai mie! Nu pot să fac nimic deoarece sunt legat de cărțile mele” și altul care spune “Vai mie! Nu am deloc timp liber să citesc o carte”. Și cărțile, la fel ca și onorurile și funcțiile publice, aparțin lucrurilor externe, independente de voință. 

    Spune, pentru ce citești? Dacă scopul tău este să-ți satisfaci plăcerea de a citi sau de a cunoaște, ești leneș și preocupat de lucruri neserioase. Scopul corect nu poate fi decât liniștea sufletească. Însă dacă cititul nu-ți asigură liniștea sufletească, la ce te ajută?

    “Dar îmi aduce liniștea sufletească. De aceea sunt supărat când nu pot citi.”

    Ce fel de liniște sufletească este aceasta, pe care oricine o poate disturba? Și nu mă refer aici la împărat sau un prieten al acestuia, ci chiar o cioară, un flautist, o boală sau zeci de mii de alte lucruri. Despre liniștea sufletească putem spune cu certitudine că îi este caracteristic să fie permanentă și nedisturbată.

    Dacă în acest moment sunt chemat să fac ceva, mă duc având ca scop să păstrez măsura cuvenită, respectul de sine și statornicia, fără dorință sau aversiune pentru lucrurile externe. Îi urmăresc pe ceilalți oameni pentru a vedea ce spun și ce fac, nu din răutate, nu pentru a le căuta vină sau pentru a-i lua în derâdere, ci ca să mă observ pe mine, să văd dacă nu fac aceleași erori și să nu mai comit erorile respective. Înainte făceam și eu aceleași greșeli, însă acuma, mulțumesc Zeului, nu le mai fac.

    Ai făcut rău dacă ai procedat și tu așa și dacă te-ai ocupat cu aceste lucruri? Ai fi preferat să citești o mie de rânduri și să scrii încă atâtea? Când mănânci, ești supărat că nu poți citi? Nu ești mai degrabă mulțumit să mănânci așa cum te îndeamnă ceea ce ai citit? Și la fel, atunci când te îmbăiezi și când îți faci exercițiile? De ce nu păstrezi aceeași consecvență în tot ceea ce faci, și atunci când te adresezi împăratului și când te adresezi altuia?

    Nu îți lipsește nimic dacă te păstrezi netulburat, stăpân pe sine și calm; dacă ești atent la ce se întâmplă, nu la cum te văd alții; dacă nu ești invidios pe cei preferați înaintea ta; dacă lucrurile externe nu-ți provoacă frică sau admirație.

    Tu spui că îți lipsesc cărțile. Cum? Și pentru ce? Scopul cărților este să te pregătească pentru viață, însă viața în sine este altceva decât cărți. Este ca și cum un atlet s-ar plânge, atunci când intră în arenă, că mai vrea să se antreneze. Pentru asta te-ai antrenat până acum, pentru asta ai folosit greutățile, pentru asta ai luptat cu acei tineri care ți-au fost parteneri de antrenament. De ce mai tânjești după ele acum, când a venit timpul acțiunii? La fel ar fi dacă în sfera consimțământului, atunci când ni se prezintă impresii, unele dintre ele comprehensibile și altele nu, noi, în loc să distingem între ele, să vrem să citim un tratat despre impresiile comprehensibile.

    Care este motivul? Este deoarece nu am citit și nu am scris cu un scop bine ales. Nu am făcut-o pentru ca atunci când ne folosim în acțiunile noastre de impresiile care ni se prezintă, să o facem în armonie cu natura. Noi înțelegem ce se spune și suntem capabili să explicăm altuia, învățăm să analizăm silogisme și să ne descurcăm cu argumente ipotetice, dar aici ne oprim și nu mergem mai departe. Exact aici, unde ne consumăm eforturile, se află și obstacolul nostru.

    Dacă vrem cu tot dinadinsul să obținem lucruri care nu sunt în puterea noastră, vom fi împiedicați, vom fi stânjeniți și vom eșua. Însă dacă citim ceea ce este scris despre impuls, nu pentru a constata ce este scris, ci pentru a ne îmbunătăți propriile impulsuri; dacă citim ce este scris despre dorință și aversiune cu scopul de a nu eșua niciodată în dorințele noastre și de a nu cădea în ceea ce vrem să evităm; dacă citim ce este scris despre datorie ca să ținem minte care sunt relațiile noastre cu alții, astfel încât să nu facem nimic irațional sau contrar acestor relații; atunci nu avem de ce să fim supărați când suntem stânjeniți în lecturile noastre. Vom găsi mulțumirea făcând ceea ce este potrivit. Nu vom mai socoti la sfârșitul zilei câte rânduri am citit sau am scris astăzi, ci mai degrabă ne vom socoti astfel “Astăzi mi-am îndrumat impulsurile după preceptele filosofilor, nu am întreținut dorințe și am vrut să evit doar lucrurile care țin de mine. Astăzi nu m-am temut de nimeni și nici nu m-am lăsat dus de nas de nimeni; mi-am exercitat răbdarea, abstinența, cooperarea cu ceilalți.” Iar după aceea vom mulțumi Zeului pentru ce se cuvine să-i mulțumim.

    Noi nu realizăm că, deși o facem într-un mod diferit, și noi suntem asemenea mulțimii. Un altul se teme că nu o să obțină funcții publice, iar tu te temi că o să le primești. Nu fă asta, omule. Mai degrabă, așa cum râzi de cel care se teme că nu o să obțină funcții publice, la fel să râzi și de tine. Nu este nicio diferență între un om care este însetat din cauza bolii și altul care evită să bea apă precum un om nebun. 

    Cum vei mai putea să afirmi precum Socrate “Dacă aceasta este voia Zeului, așa să se facă”? Crezi că dacă Socrate ar fi ars de nerăbdare să-și petreacă timpul în Academie sau în Lyceum discutând cu tineretul, ar mai fi servit cu ușurință în atâtea campanii militare? Nu s-ar fi lamentat și nu s-ar fi plâns “Vai sărmanul de mine, trebuie să mă simt mizerabil aici, când m-aș putea bronza la soare în Lyceum”? Păi asta este treaba ta, să te bronzezi? Nu este treaba ta să fii fericit, să fii liber de orice piedică sau obstacol? Ar mai fi fost el Socrate dacă s-ar fi plâns așa? Ar mai fi putut să compună imnuri în închisoare?

    Pe scurt, amintește-ți că dacă vei prețui ceva independent de voință, în aceeași măsură îți vei slăbi voința. Iar viața privată este un lucru independent de voință, la fel ca și funcțiile publice; tihna este un lucru independent de voință, la fel ca și afacerile.

    “Așadar, va trebui să-mi trăiesc viața în acest tumult?“

    La ce te referi prin tumult?

    “În mijlocul acestei mulțimi de oameni.“

    Și ce este greu în asta? Imaginează-ți că ești la Olympia, imaginează-ți că este sărbătoare. Și acolo, fiecare strigă sau face altceva, iar unii se împing. La fel este și la băi. Dar care dintre noi este nemulțumit cu acestea și le părăsește dezamăgit? Să nu fii nici greu de mulțumit, nici pretențios cu privire la ce se întâmplă.

    Unii spun “Oțetul mă dezgustă deoarece este acid, mierea mă dezgustă deoarece mă supără la stomac. Legumele nu-mi plac.“ La fel te plângi și tu “Nu-mi place să mă retrag, deoarece înseamnă singurătate. Nu-mi place mulțimea, deoarece înseamnă agitație.“

    Dacă circumstanțele necesită să trăiești singur, spune-i liniște și folosește-te de ea cum se cuvine: conversează cu tine însuți, lucrează cu impresiile, dezvoltă-ți concepțiile primare. Dacă te nimerești într-o mulțime, spune-i festivitate, sărbătoare sau festival, și încearcă să te bucuri de ea împreună cu ceilalți. Căci ce îi este mai plăcut celui care iubește omenirea, decât să vadă alți oameni? Ne face plăcere să observăm cirezi de bovine sau de cai. Suntem încântați să vedem corăbii. De ce să ne supărăm când vedem oameni?

    “Deoarece mă asurzesc cu gălăgia lor.“

    În acest caz, auzul tău este împiedicat. Ce înseamnă asta pentru tine? Îți este împiedicată facultatea care se folosește de impresii? Te poate împiedica cineva să te folosești de dorință și de aversiune în armonie cu natura? Sau de impulsul către ceva sau de a te îndepărta de ceva? Ce tumult este capabil de asta?

    Păstrează în minte aceste principii generale: Ce este al meu și ce nu este al meu? Ce mi-a fost acordat mie? Ce dorește Zeul să fac? Ce nu dorește? Până acum a dorit ca tu să trăiești în tihnă, să te conversezi cu tine însuți, să scrii despre aceste lucruri, să citești, să asculți, să te pregătești. Ai avut timp destul pentru asta. Acuma îți spune “Vino și intră în competiție, arată-ne ce ai învățat și cum te-ai pregătit. Cât mai vrei să te antrenezi de unul singur? Acum este momentul să descoperi dacă ești un atlet demn de victorie, sau unul dintre aceia care călătoresc prin lume ca să fie învinși pretutindeni.“

    De ce ești supărat? Nicio competiție nu este lipsită de larmă. Trebuie să fie mulți atleți care se antrenează înainte de a intra, mulți oameni care strigă numele lor, mulți organizatori și spectatori.

    “Dar eu vreau să trăiesc o viață liniștită.“

    Atunci lamentează-te și plângi, precum meriți. Pedeapsa cea mai mare pentru cel care este neinstruit și care nu respectă poruncile divine, este să fie trist, să se lamenteze, să fie invidios; într-un cuvânt, să fie mizerabil și nefericit. Nu vrei să te eliberezi de asta?

    “Cum aș putea să o fac?“

    Nu ai auzit până acum că trebuie să înlături complet dorința, iar aversiunea să nu o folosești decât asupra acelor lucruri care depind de voință? Că trebuie să renunți la tot, trup, proprietate, reputație, cărți, tumult, funcții publice, viață privată? Deoarece către oricare dintre ele te întorci, ești sclav, dependent, împiedicat și constrâns, ești în întregime la cheremul altora. Păstrează vorbele lui Cleanthes la îndemână, “Condu-mă tu, Zeus, și tu, soartă“. Este voia ta să merg la Roma? Voi merge la Roma! La Gyaros? Voi merge la Gyaros! La Atena? Voi merge la Atena! La închisoare? Voi merge la închisoare!

    Însă dacă o dată vei spune “Când o să ajung la Atena?“, ești pierdut. Acea dorință, odată neîmplinită, în mod necesar te face nefericit. Iar dacă este împlinită, te face îngâmfat, deoarece ești entuziast la lucruri la care nu ar trebui să fii entuziast. Pe de altă parte, dacă vei fi împiedicat, vei deveni mizerabil, deoarece vei cădea în ceea ce vrei să eviți. Mai bine renunță la toate aceste lucruri.

    “Dar Atena este frumoasă.“

    Da, însă fericirea este mult mai frumoasă, să fii liber de pasiuni și de tulburări, să știi că ce este al tău nu depinde de nimeni.

    “Iar Roma este aglomerată și sunt atâtea vizite formale.“

    Însă liniștea sufletească cântărește mai greu decât aceste neplăceri. Dacă este sezonul acestor lucruri, de ce să nu înlături dorința de a le evita? De ce să îți cari povara precum un măgar încăpățânat care trebuie lovit? Dacă nu înlături această dorință, consideră că trebuie să fii întotdeauna sclavul acelui om care are puterea de a te elibera sau de a te împiedica. Pe el va trebui să-l servești ca și cum ar fi un daimon malefic.

    Există o singură cale către liniștea sufletească. Păstrează această regulă la îndemână întotdeauna, fie că este dimineață, zi sau noapte; să nu privești către lucrurile independente de voința ta, să nu consideri că îți aparține nimic, să renunți la tot în favoarea divinității și a sorții, să lași totul în grija celor pe care Zeus i-a lăsat responsabili, căci omul trebuie să se dedice doar acelui lucru care îi aparține și care nu poate fi împiedicat. Către asta să te îndrepți în tot ceea ce citești, scrii sau asculți.

    Acesta este motivul pentru care eu nu spun despre un om că este harnic doar dacă știu despre el că citește și scrie. Chiar dacă adaugă că citește toată noaptea, nu pot spune că este harnic dacă nu știe către ce să-și îndrepte această activitate. Căci nu spune nimeni despre un om care stă treaz nopțile de dragul unei fete că este harnic. Nici eu nu spun asta. Dacă scrie și citește pentru faimă, spun că iubește faima. Dacă o face pentru bani, spun că iubește banii, nu munca. Dacă o face pentru a învăța, spun că iubește învățătura. Însă dacă își îndreaptă eforturile către propria sa facultate conducătoare, astfel încât să trăiască păstrând-o în armonie cu natura, atunci spun despre el că este harnic. Să nu judeci niciodată un om în baza acelor lucruri care sunt indiferente, ci numai în baza opiniilor sale. Doar ele aparțin omului și doar ele fac ca acțiunile să fie josnice sau nobile. 

    Păstrând în minte aceste reguli, fii fericit cu ce ai și fii mulțumit cu ce îți aduce clipa. Bucură-te când observi că pui în practică principiile pe care le-ai învățat și cu care te-ai pregătit. Dacă ai slăbit sau ai lăsat deoparte dispoziția răutăcioasă și obiceiul de a bârfi; dacă ai făcut la fel cu impulsivitatea, limbajul vulgar, nesăbuința, lenea; dacă nu te mai mișcă lucrurile care te mișcau înainte, sau dacă o fac mai puțin, atunci sărbătorește. Sărbătorește astăzi că ai făcut bine un lucru, și mâine sărbătorește altul. Nu este acesta un motiv mai bun să oferi sacrificii, decât consulatul sau guvernarea unei provincii? Acestea sunt lucrurile pe care le obții de la tine însuți și de la zei. Amintește-ți cine ți le-a dăruit, cui i-au fost dăruite și cu ce scop.

    Dacă ajungi la aceste gânduri, ce mai contează unde ești, atunci când ești fericit și îi ești plăcut Zeului? Nu sunt zeii la distanță egală de toate locurile? Și nu văd la fel tot ce se întâmplă, indiferent de locul în care se întâmplă?

Page 1 of 2

Next

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén