Pe urmele lui Epictet

Această pagină este dedicată unui pelerinaj filosofic prin trei orașe ale căror istorie este legată de școala stoică de filosofie și de viața lui Epictet.

Atena, Grecia

Atena este orașul în care a început totul. Conform majorității cărților care se ocupă cu istoria filosofiei, primul filosof, Thales, s-a născut și a trăit pe coasta Anatoliei, iar primul om care și-a spus filosof (”iubitor de înțelepciune”), Pitagora, a trăit în sudul peninsulei Italice. Cu toate acestea, fără Atena și fără Socrate nu ar fi existat filosofie.

La o sută de ani după moartea lui Socrate, civilizația și cultura elenistică se întindea din India și Afganistan, unde o duseseră cuceririle lui Alexandru Macedon, până la Oceanul Atlantic, unde o duseseră coloniștii și negustorii orașelor-state grecești. Din tot acest întins areal, oameni călătoreau la Atena să studieze filosofia și să calce pe aceleași străzi ale Agorei pe care călcase odată desculț Socrate. Printre ei s-a nimerit și un negustor fenician din Cipru, a cărui corabie tocmai naufragiase în apropierea portului Pireu. După ce a citit cartea a doua din Memorabilia lui Xenofon, negustorul naufragiat a rămas la Atena și și-a dedicat viața filosofiei. Ani mai târziu, Zeno din Kition, întemeietorul Școlii Stoice de filosofie, avea să mulțumească sorții pentru acel naufragiu care l-a împins în brațele filosofiei.

La cinci sute de ani după moartea lui Socrate, în perioada de glorie a Imperiului Roman, Atena încă prezenta o atracție irezistibilă pentru toți cei care voiau să studieze filosofia, inclusiv pentru elevii lui Epictet din Nicopole. Astfel, Epictet îl întreabă retoric unul dintre aceștia “Când vei muri o să te plângi că nu o să mai vezi Atena și că nu o să te mai plimbi prin Liceu?”.

În Atena zilele noastre, ar fi potrivit să-ți începi pelerinajul filosofic la mijlocul lunii februarie, atunci când se întoarcea corabia sacră pe care atenienii o trimiteau în fiecare an în pelerinaj la Delos. În februarie este destul de cald pentru a vizita Atena, portocalele sunt în pârg și orașul nu este încă sufocat de caniculă și turiști.

Vei vrea să începi cu Agora antică, locul atât de strâns legat de viața lui Socrate. Pentru asta trebuie să ajungi pe strada Adrianou, de unde treci pasarela peste liniile de metrou și intri în parcul arheologic al Agorei antice. Însă înainte să intri, oprește-te puțin pentru a face cunoștință cu două locații în care s-au petrecut evenimente importante din istoria filosofiei. Pentru prima locație, din dreptul acelei pasarele, îndreaptă-ți privirea către est, și pe partea cealaltă a străzii, ascuns după niște mese de terasă, vei vedea un gard în spatele căruia se află niște săpături arheologice. Ele par a nu fi cu nimic deosebite de toate celelalte vestigii arheologice din Atena, însă reprezintă ceea ce a mai rămas din Stoa Poikile (Stoa Pictată), locul unde s-a născut filosofia stoică. Pe vremuri Stoa Poikile făcea parte din Agora, însă acum a ajuns peste drum și o poți vedea prin gard de pe strada Adrianou sau din partea opusă de pe strada Astiggos. Pe ambele străzi poți poposi la terasa unei taverne și de acolo să contempli locul în care, acum două mii trei sute de ani, Zeno se întâlnea cu elevii săi. Un stoa reprezintă un spațiu public destinat diverselor activități sociale sau comerciale din viața orașului, de obicei sub forma unui portic sau a unui culoar acoperit. Construită în anul 460 î.Hr. de către Peisianax, un văr al lui Pericle, Stoa Poikile găzduia o serie de picturi realizate de către cei mai buni pictori din Atena antică.

Începând cu 300 î.Hr., Zeno își ține lecțiile de filosofie aici. Se strângea atât de multă lume să asculte prelegerile lui Zeno, încât uneori era nevoit să ceară plată de la cei veniți să-l asculte, ca să nu se mai facă gloată în jurul lui, după cum ne povestește elevul său, Cleanthes. Cel care avea să devină al doilea lider al Școlii Stoice, se deosebea de cei prezenți prin constituția sa fizică viguroasă, specifică unui om crescut la munte, și prin sărăcia sa. Fiind nevoit să muncească pentru a se întreține, Cleanthes scotea noaptea apă pentru grădini, în timp ce ziua se antrena în argumentații logice. Pentru asta, Cleanthes era câteodată ținta batjocurii colegilor săi, care îl numeau cărător de apă. În timp ce asista la lecțiile lui Zeno, Antigonus II Gonatas, regele Macedoniei, îl întrebă pe Cleanthes de ce scoate apă, primind răspunsul „Cum, numai atâta fac, scot apă? Dar ce? Nu sap grădina? Dar ce? Nu o ud? Și toate astea le fac de dragul filosofiei.”

După ce ai meditat la întâlnirile lui Zeno cu elevii săi, îndreaptă-ți atenția către cealaltă stoa care se află pe strada Adrianou, chiar peste drum de Stoa Poikile. Stoa Basileios (Stoa Regală) este despărțită la ora actuală de parcul arheologic al Agorei Antice de liniile de metrou din Atena, și probabil ai văzut-o deja dacă ai circulat cu metroul între stațiile Monastiraki și Thiseio. Aici își avea sediul arhontele basileu, conducătorul cultului religios atenian, și tot aici își depuneau jurământul cei nouă arhonți ai Atenei înainte de a-și prelua în primire funcțiile publice. La Stoa Basileios se depuneau oficial acuzațiile în cadrul proceselor de natură religioasă, cum ar fi acuzațiile de impietate sau de omor. Astfel, în anul 399 î.Hr., Socrate se întâlnește aici cu un tânăr pe nume Euthyphron, cu care are o discuție despre pietate. Socrate venise deoarece era urmărit în judecată de un anume Meletos, care-l acuza de impietate, în timp ce tânărul său interlocutor venise să-și acuze propriul tată. De vrei să afli dacă Socrate a reușit să cunoască ce este pietatea și să-și construiască astfel o apărare care să-l ajute să respingă acuzațiile lui Meletos, vei găsi răspunsul la Platon în dialogul Euthyphron și în Apărarea lui Socrate. În ceea ce privește procesul lui Socrate, Stoa Basileios este locația în care au avut loc doar audierele preliminare în fața arhontelui basileu, nu și procesul propriu-zis, acesta desfășurându-se într-o altă locație din Agora, la locul de întrunire al Heliaia, curtea de judecată a Atenei antice.

După ce ai privit prin gard ce a mai rămas din cele două stoa, este timpul să intri în Agora și să străbați străzile prin care odinioară Diogene umbla cu o lampă aprinsă ziua în amiaza mare căutând un om adevărat. Acesta este locul în care s-au desfășurat multe din evenimentele pe care le-ai citit descrise de Platon, Xenofon sau Diogene Laertios, aici s-a desfășurat procesului lui Socrate.

Chiar după ce intri, în stânga, în partea de est a Agorei, vei găsi Stoa lui Attalos. Construită original în sec. II î.Hr. și reconstruită în anii ‘50, ea găzduiește acum muzeul arheologic al Agorei antice. Mai mare decât Stoa Poikile sau Stoa Basileios, este cel mai bun exemplu de stoa în carne și oase, sau în marmură și coloane, pe care-l poți vizita în zilele noastre. Pentru reconstrucția acestei stoa s-a folosit marmură de pe muntele Pentelicus, dintr-o carieră redeschisă special pentru proiectele de renovare ale clădirilor istorice din Atena, fiind vorba de același tip de marmură folosit în antichitate.

În partea de vest a Agorei se înalță templul lui Hefaistos, cel mai bine păstrat dintre toate templele Atenei antice. Între el și Stoa lui Attalos, te vei plimba printre ruinele clădirilor și monumentelor Atenei, pe străzile pe care au călcat odată Socrate, Platon, Xenofon, Antistene, Diogene, Crates, Zeno, Cleanthes sau Chrysippos. Oprește-te și citește plăcuțele, caută locurile și monumentele pe care ți le-ai propus să le vizitezi sau despre care ai citit odată ceva. Nu e nicio grabă, umbra este plăcută, iar un loc cu asemenea însemnătate istorică nu vei mai găsi decât la Roma, în Forum. În drumul tău o să dai și peste Socrate, care de această dată are un interlocutor venit de pe drumul mătăsii, de la mii de kilometri depărtare. Știindu-l pe înțeleptul nostru, după ce a găsit un limbaj comun cu invitatul său, probabil îl cere lui Confucius să definească Li. Dar, cum Platon sau Xenofon nu a fost martori la acest dialog, putem doar să ghicim ce au discutat cei doi înțelepți.

După cum ți-am promis înainte să intri, în Agora s-a desfășurat procesul lui Socrate. Singura problema este că nu se cunoaște locația exactă, printre puținele indicii pe care le cunoaștem este că Heliaia se întrunea sub cerul liber, fapt menționat și în mai multe din comediile lui Aristofan. La vest de grupul statuar cu Socrate și Confucius, se află urmele unei construcții dreptunghiulare care delimita o curte interioară. Aceasta este prima din locațiile în care se presupune că a funcționat Heliaia, deși nu există un consens la nivelul arheologilor dacă această construcție a reprezentat o curte de judecată sau sanctuarul ”Aiakeion”, dedicat eroului mitologic Aiakos, bunicul lui Ahile. O altă posibilă locație în care a funcționat Heliaia este în curtea interioară a unei clădiri similare, situată în zona de nord-est a Agorei, peste care a fost construită mai apoi Stoa lui Attalos. În această locație s-a descoperit și o urnă de vot folosită de către jurați. Dacă te afli în partea de nord a Stoa lui Attalos, către liniile de metrou, ești deasupra acestei clădiri. Pe lângă aceste două locații, pe panta de est a dealului Kolonos Agoraios, se află un set de bănci care ar fi putut găzdui până la 500 de jurați și unde ar fi putut funcționa un tribunal. Dealul Kolonos Agoraios este dealul pe care se află templul lui Hefaistos, iar băncile sunt pe panta sa, cum privești către deal de pe aleea dintre templul lui Apollo Patroos și vechiul Bouleuterion. Într-unul din aceste trei locuri este foarte probabil ca Socrate să-și fi susținut apărarea în fața celor 500 de jurați.

Acum, după ce te-ai plimbat prin Agora și ai căutat locul în care s-a desfășurat procesul lui Socrate, ai putea fi tentat să crezi că ai terminat cu parcul arheologic al Agorei Antice. Dar în plimbarea ta de până acum ai dat peste o plăcuță pe care scrie ΔΕΣΜΩΤΗΡΙΟ în greacă și STATE PRISON în engleză? Dacă nu ai găsit-o, caut-o înainte să ieși din Agora. Este în partea de sud-vest, iar pe Google Maps o vei găsi cu numele Remains Athens State Prison. Aici a funcționat o închisoare în antichitate, și aceasta este una din locațiile probabile pentru închisoarea în care Socrate și-a petrecut ultimele zile din viață, unde au avut loc dialogurile din Criton și Phaidon.

Pentru a vizita cealaltă posibilă locație a închisorii lui Socrate va trebui să părăsești Agora și să urci pe dealurile pe care s-a născut democrația ateniană.

După ce ieși din Agora, te îndrepți către stația de metrou Thissio, în fața căreia poți admira statuia eroului legendar Tezeu după care a fost numit acest cartier, iar de acolo începi să urci către strada Apostolou Pavlou. Pe măsură ce urci, clădirile vor face loc naturii și istoriei.

Pe partea stângă vei întâlni Areopagul, ”stânca lui Ares”, unde se întâlnea inițial consiliul cu același nume, primul tribunal al Atenei antice. Aici vei găsi, înscris pe o placă de marmură, discursul ținut de Sfântul Apostol Pavel în fața Areopagului, discurs care foarte probabil a fost ținut jos în Agora, mai exact în Stoa Basileios, deoarece în sec. I d. Hr. acolo se întrunea Areopagul. Continuând mai departe, strada se termină într-o parcare în care opresc autobuzele care aduc turiștii la Acropolă. Din această parcare te poți îndrepta către oricare din cele două intrări la Acropolă. Însă nu Acropola este ținta ta acum, ci celelalte două dealuri de la vest, către care duce o alee pietonală din piatră cubică, pe care vei avansa până ajungi la micuța biserică Sf Dimitrios Loumbardiaris. După ce poposești câteva minute pentru a vizita această pitorească bisericuță bizantină din sec. IX, continuă-ți drumul pe aleea din dreaptă, care urcă pe dealul Pnyx, locul de naștere al democrației, unde se aduna Ecclesia (Adunarea populară) pentru a vota legile, pentru a-și alege reprezentanții, sau pentru a declara război.

După ce vizitezi platforma de pe care au vorbit Temistocle, Pericle sau Demostene, să te întorci la bisericuța Sf Dimitrios Loumbardiaris și să pornești pe aleea de pământ de peste drum de ea, pentru a urca dealul Filopappou. Dealul se numește așa în cinstea lui Gaius Iulius Antiochus Epiphanes Philopappos (65-116 d.Hr.), prinț al Regatului Commagene și senator al Romei, care a ridicat monumentul din vârful acestui deal, monument de lângă care vei admira una din cele mai frumoase priveliști din Atena. Însă mai importantă decât monumentul lui Philopappos este o grotă pe care o vei întâlni în drum către acel monument, grotă în care, conform tradiției locale, Socrate și-a petrecut ultimele zile din viață, așteptând să se întoarcă corabia de la Delos. În fața acestei a doua posibile închisori a lui Socrate, te poți odihni pe o bancă, să te odihnești și să meditezi la viața și moartea celui mai mare dintre filosofi. Drumul pe care l-ai parcurs de la Stoa Basileios până aici, căutând locurile în care a fost judecat și închis Socrate, parcurge cronologic cele patru dialoguri ale lui Platon în care sunt prezentate ultimele zile din viața acestuia (Euthyphron, Apărarea lui Socrate, Criton și Phaidon). Dacă ajungi în Atena cu doar o zi sau câteva ore la dispoziție pentru a vizita locațiile importante din istoria filosofiei, acesta este traseul pe care să folosești acele ore.

Acum ți-a mai rămas un deal de urcat, cel mai sacru deal pentru vechii atenieni. Însă, înainte de a urca pe Acropolă, amintește-ți ce fel de lucru este cel pe care urmează să-l întreprinzi și așează-ți în fața minții cele ce se întâmplă acolo: este un urcuș anevoios, iar odată ajuns jus, vei fi înghesuit în mulțime, iar dacă plouă nu sunt multe locuri unde să te adăpostești. Te vei bucura mai bine de experiență dacă, înainte să urci, îți vei spune “Vreau să văd Partenonul, dar în același timp vreau să-mi păstrez și voința în acord cu natura. Nu pot face asta dacă mă supăr că urcușul este greu.“

Partenonul este cea mai emblematică construcție de pe Acropolă, însă vei vedea că nu este singura care merită atenția ta.

Îți recomand să folosești intrarea de pe panta sudică, astfel vei începe traseul cu teatrul lui Dionysos. Tribunele acestui teatru sunt scobite direct în panta dealului, după cum sunt construite majoritatea teatrelor grecești, spre deosebire de cele romane, ale căror tribune sunt construite din piatră și ciment. Teatrul lui Dionysos a fost folosit de către atenieni timp de un mileniu, din secolele VI-V î.Hr., până în secolul V d.Hr.. Aici, în cadrul festivalului anual Dionysia, s-au jucat pentru prima dată tragediile lui Eschil, Sofocle și Euripide, precum și comediile lui Aristofan. În anul 423 î.Hr., Socrate a asistat din tribune la comedia Norii, unde, în calitate de personaj principal, era luat în râs de către Aristofan. În discursul din Apărarea lui Socrate a lui Platon, acest episod nu este iertat, Aristofan fiind menționat ca unul dintre ”primii acuzatori”, care au răspândit calomnii și acuzații false despre Socrate cu mult înaintea lui Anytos și Meletos.

La est de teatrul lui Dionysos, se afla Odeonul lui Pericle, construit de către acesta în sec. V î.Hr.. Folosit în principal ca și sală de concerte, Odeonul lui Pericle a fost folosit și pentru repetiții, spectacole de teatru, întruniri cu caracter politic și lecturi publice. Conform lui Diogenes Laertios, aici și-a desfășurat lecțiile Chrysippos, spre sfârșitul vieții sale.

De la teatrul lui Dionysos și Odeonul lui Pericle, traseul duce spre vest, către Odeonul lui Herodes Atticus. Mai mic decât teatrul lui Dionysos, Odeonul lui Herodes Atticus este un bun exemplu de teatru construit în stil roman. A fost construit în 161 d.Hr. de către unul din cei mai celebri oratori din istoria Imperiului Roman, Herodes Atticus, care a fost și unul dintre dascălii împăratului Marcus Aurelius. Dar Herodes Atticus nu este cunoscut numai pentru asta, ci și pentru că a fost protagonistul unuia dintre cele mai celebre procese din antichitate. Atticus nu era unul dintre cei mai bogați oameni din imperiu datorită talentului său oratoric, ci datorită căsătoriei cu Aspasia Annia Regilla, membră a unei bogate familii senatoriale din Roma, fiică de consul, și rudă cu Faustina Maior, soția împăratului Antoninus Pius. După douăzeci de ani de căsnicie, Regilla a fost omorâtă în bătaie pe când era gravidă în luna a opta, iar familia acesteia l-a acuzat de crimă pe soț, despre care se știa că are un temperament violent. În cadrul procesului însă, a fost stabilit că un libert al lui Herodes Atticus a fost vinovat de crimă, iar el a negat că a fost cel care a dat ordinul ca soția sa să fie bătută, scăpând basma curată. Printre dovezile aduse de Atticus în apărarea sa au fost și multele exhibiții de jale publică, prin care el sponsoriza construcția de monumente și lucrări publice pe care le dedica memoriei soției sale. Cea mai celebră asemenea lucrare este teatrul construit pe Acropolă în memoria Regilliei, însă care a preluat numele lui în timp. Restaurat în secolul trecut, Odeonul lui Herodes Atticus este astăzi una din cele mai impresionante construcții de pe Acropole, găzduind concerte și în zilele noastre.

De aici drumul urcă în sus către poarta Beule, numită așa după arhitectul francez care a descoperit-o în secolul XIX. După ce treci de această poartă, construită în perioada romană, începi să urci pe scările care duc către Propylaia, magnifica poartă de intrare pe Acropolă, construită pe vremea lui Pericle, în aceeași perioadă în care a fost construit și Partenonul. Odată ce ai ajuns sus poți admira cea mai importantă clădire din Atena antică, templul dedicat protectoarei orașului, zeița înțelepciunii, Atena. Partenonul a fost construit de către sculptorul Phidias, găzduind una dintre cele mai celebre sculpturi ale sale, Athena Parthenos. Atât Phidias, cât și celebra sa statuie, sunt menționați în mai multe rânduri de către Epictet în discuțiile cu elevii săi. La data în care scriu aceste rânduri, Partenonul se află într-un lung proces de restaurare care este foarte probabil să dureze mult în viitor. Dacă pașii te vor îndrepta vreodată în Nashville, Tennessee, poți vizita singura replică la scară 1:1 a Partenonului și a celebrei statui a lui Phidias. Iar în Munchen, în Königsplatz, poți vizita magnifica poartă Propylaea construită de către regii Bavariei în secolul XIX, inspirată de poarta de la intrarea pe Acropolă.

Poate mai puțin impresionant decât Partenonul, însă la fel de important, este Erechtheionul, templul care marchează locul în care Poseidon și Atena au concurat pentru patronajul orașului. Despre acest templu se spune că găzduia izvorul creat de Poseidon când a lovit pământul cu tridentul său. Iar măslinul din fața templului se află pe locul în care Atena a plantat măslinul prin care a câștigat competiția cu Poseidon. Măslinii înmulțiți din butașii acelui măslin originar, numiți moria, erau sacri pentru atenieni, măslinul pe care îl vezi astăzi în fața Erechteionului fiind unul dintre acești moria. În antichitate, ei erau sub protecția directă a Areopagului, iar pedeapsa pentru cei care dezrădăcinau sau tăiau un moria era exilul și confiscarea tuturor averilor.

După ce ai vizitat colina sacră a Atenei, vin la rând cele două crânguri sacre aflate în afara zidurilor orașului. În Lysis, dialogul lui Platon despre prietenie, Socrate străbate drumul dintre acestea. Diogenes Laertios ne povestește că atenienii au ridicat câte o coloană de marmură în ambele crânguri pentru a cinsti viața lui Zeno din Kition, după moartea sa. Dar ele sunt mai cunoscute în zilele noastre ca fiind sediile celor mai faimoase școli de filosofie din antichitate, Liceul lui Aristotel și Academia lui Platon.

În antichitate, Liceul sau Lykeion, situat în afara zidurilor orașului, într-o dumbravă la poalele muntelui Lycabettus, găzduia un templu dedicat zeului Apollo, un gymnasium, precum și spații dedicate altor activități. Aici se desfășoară dialogul Euthydemos, Liceul fiind menționat și în alte dialoguri ale lui Platon ca un loc frecventat de către Socrate. De asemenea, Protagoras (490 – 420 î.Hr.) a ținut lecturi publice aici, iar Isocrate (436 – 338 î.Hr.) a înființat o școală de retorică în Liceu. Începând cu 335 î.Hr., aici își desfășoară lecțiile de filosofie Aristotel și toți cei care i-au urmat la conducerea Școlii Peripatetice, începând cu urmașul său, Teofrast, despre care se spune că avea peste 2000 de elevi. Tot aici, în cadrul Liceului, Diogenes Laertios ne spune că a ținut lecții în aer liber și Chrysippos. În zilele noastre, plimbarea ta prin ruinele Liceului va fi scurtă, având în vedere că situl arheologic acoperă doar o mică parte din ceea ce era acesta în antichitate, mai exact fiind descoperite ruinele unei palestre, un spațiu dedicat practicării luptelor fizice și al antrenamentului pentru acestea. Poate că aceasta este exact acea palestră în care Socrate a discutat cu Lysis și Menexenos despre prietenie.

Dacă parcurgi în sens invers drumul făcut de către Socrate în Lysis, vei ajunge la Parcul Academiei lui Platon, un loc în care te poți plimba, te poți bronza și poți practica sporturi, exact ceea ce ai fi făcut în Lykeion în antichitate. La fel ca și Liceul, Academia era la origini o dumbravă aflată în afara zidurilor orașului antic, asociată cu zeița Atena și cu eroul local Academos, de la care își trage numele. Aici se spune că ar fi fost plantați primii moria, măslinii propagați din măslinul original de pe Acropolă. Platon deținea o proprietate în aceste grădini, lângă un gymnasium; iar în anul 387 î.Hr., a deschis aici celebra sa școală de filosofie. Astăzi, fiind vorba de un parc public, nu este necesară achiziția unui bilet pentru a vizita locurile în care a predat Platon sau urmașii săi la conducerea Academiei, Xenocrate și Polemon. Despre cei doi se spune că Polemon, un tânăr care ducea o viață destrăbălată precum Alcibiade cu câteva generații înaintea sa, a dat într-o zi buzna peste Xenocrate, când acesta ținea o cuvântare despre cumpătare. Xenocrate, nefiind deloc tulburat, și-a ținut mai departe lecția, captivându-l pe Polemon, care în timp a devenit cel mai silitor elev al său și următorul lider al Școlii Academice.

Pe lângă cele expuse mai sus, Atena mai are bineînțeles și alte locuri și vestigii istorice demne de vizitat. Unul dintre acestea, mai puțin căutat de către turiști, dar care este strâns legat de soarta întemeietorilor stoicismului, este cartierul Kerameikos, al olarilor. Situl arheologic Kerameikos cuprinde nu numai acest cartier, cât și spațiul din afara zidurilor orașului, de-a lungul Căii Sacre care lega Atena de Eleusis, unde se aflau mormintele cetățenilor de vază ai Atenei. Printre cei care au fost înmormântați aici se numără Zeno și Chrysippos.

Celelalte atracții ale Atenei, precum piața din Monastiraki, atât de vibrantă pe cât era odinioară Agora lui Socrate, Forumul roman (sau Agora romană) cu biblioteca lui Hadrian, templul lui Zeus Olimpianul, stadionul Panathenaic, muntele Lycabettus, sau Grădina Națională, te așteaptă să le descoperi mai departe în ritmul tău.

Roma, Italia

Dacă primul oraș pe care l-am vizitat nu are legătură directă cu viața lui Epictet, pe de altă parte, în Roma el a trăit vreme de patru decenii, din timpul domniei lui Nero până către sfârșitul dinastiei Flaviilor. Când a ajuns la Roma era un copil născut în sclavie, iar când a plecat din Roma ca pribeag, era de două ori om liber, deoarece între timp își câștigase atât acea libertate pentru care se plătește douăzecimea, cât și cealaltă libertate, cea adevărată, care se plătește prin renunțarea la dorințe și aversiuni.

Epictet a ajuns la Roma în copilărie, ca sclav al libertului Epaphroditus, secretarul personal al lui Nero. Aici l-a cunoscut pe Musonius Rufus, la lecțiile căruia se spune că a fost dus prima oară chiar de către stăpânul său. Deoarece Rufus îi spunea “Stăpânul tău îți va face diverse greutăți”, după cum povestește însuși Epictet, putem trage concluzia că, cel puțin la început, a participat la aceste lecții din postura de sclav. Din frecventele menționări a insulei Gyaros, insulă unde a fost exilat Musonius Rufus în anul 65 d.Hr., precum și din citatul în care Rufus menționează moartea lui Galba (69 d.Hr.), putem trage concluzia că Epictet a frecventat lecțiile lui Rufus după aceste evenimente și înainte ca maestrul său să fie exilat (pentru a treia oară în viață) în anul 75 d.Hr. de către Vespasian. Epictet avea să fie și el izgonit din Roma în anul 93 d.Hr., de fiul acestuia, Domițian. Înainte de acest eveniment, Epictet devenise om liber în sensul juridic al termenului, și începuse să predea lecții de filosofie în Roma.

Roma de astăzi pare diferită de Roma lui Epictet, însă, dacă știi unde să o cauți, cea din urmă este încă prezentă. Să pornim așadar prin Roma și să vizităm acele locuri care ne aduc aminte de Epictet și de filosofia sa.

“Presupun că n-am dat foc Capitoliului”, spunea Epictet odată, făcând aluzie la cea mai sacră dintre colinele Romei, acolo unde mai-marii imperiului urcau să aducă sacrificii în templul lui Jupiter Optimus Maximus. Astăzi, pentru a ajunge pe Capitoliu, urci o scară monumentală numită Cordonata Capitolina, al cărei capăt din vârf este încadrat de două statui gigantice ale Dioscurilor, Castor și Pollux. După ce ai trecut de cei doi gemeni ești în Piazza del Campidoglio (Piața Capitolină), unde te întâmpină călare împăratul filosof Marcus Aurelius. Această piață, proiectată de Michelangelo în sec. XVI, găzduiește Muzeele Capitoline. În interiorul lor, vei găsi originalul statuii ecvestre al lui Marcus Aurelius, precum și Lupoaica cu Puii, două dintre cele mai celebre statui de bronz rămase din antichitate. Pe lângă acestea, Muzeele Capitoline găzduiesc ruinele templului lui Jupiter și o impresionantă colecție de artefacte romane.

Colecția de busturi de filosofi greci și romani din Muzeele Capitoline este întrecută doar de către cea din Muzeele Vaticanului. Acestea și Capela Sixtină nu au nevoie de nicio prezentare, deoarece figurează în orice listă cu “must see” referitoare la Roma. Odată intrat în Muzeele Vaticanului să nu folosești calea rapidă către Capela Sixtină, deoarece aceasta ocolește Camerele lui Rafael din Palatul Apostolic. Aici vei admira Școala din Atena, celebra pictură a lui Rafael, în care sunt reprezentați mai mulți filosofi celebri ai antichității, cu Platon și Aristotel ocupând centrul scenei.

Pe Epictet însă, nu-l vei găsi nici în pictura lui Rafael, nici între multele busturi de filosofi din Muzeele Capitoline sau ale Vaticanului, deoarece până la ora actuală nu a fost descoperită nicio reprezentare a sa rămasă din antichitate. Însă peste drum de gara din Roma, în Termele lui Dioclețian se află un muzeu, parte a Museo Nazionale Romano, în care vei găsi placa funerară de pe mormântul lui Epaphroditus, fostul stăpân al lui Epictet. Aici poți petrece o zi întreagă învățând să deslușești inscripții în latină sau în greacă; între acestea, vei găsi și una din cele mai cunoscute inscripții cu “gnothi sauton” (“Cunoaște-te pe tine însuți”) rămasă până în zilele noastre.

În Lecțiile sale, Epictet folosește exemplul unor senatori romani care au demonstrat virtuți specifice stoicismului în opoziția lor față de împărat. Printre aceștia se numără și Plautius Lateranus, care a fost executat din ordinul lui Nero, după ce a participat la o conspirație împotriva acestuia. Epictet ne povestește cum Lateranus a fost vizitat și interogat de către Epaphroditus; eveniment la care, fiind sclavul acestuia din urmă, este posibil ca Epictet să fi participat în calitate de martor ocular. Locuința de atunci a lui Plautius Lateranus, numită Domus Laterani, a devenit în sec. IV d.Hr. reședința papilor, fiind astfel folosită până în zilele noastre. Deși a fost renovat și reconstruit de mai multe ori în istoria sa de două mii de ani, Palatul Lateran încă poartă numele familiei Lateranus și poate fi vizitat, fiind deschis publicului.

Un alt exemplu folosit de Epictet este cel al lui Paconius Agrippinus, care aflând că este condamnat la exil, spune “În cazul acesta, să mergem la Aricia și să luăm cina”. Aricia, un oraș aflat la șaisprezece mile romane depărtare de Roma, este prima oprire pe Via Appia, vechiul drum care făcea legătura cu Capua și mai departe cu Brundisium. Trecută cu vederea de către turiștii care se aglomerează în celelalte atracții ale Romei, Via Appia Antica îți oferă astăzi un peisaj pastoral presărat cu vestigiile mormintelor și palatelor Romei antice. Multe din inscripțiile funerare pe care le-ai putut admira în muzeul din Termele lui Dioclețian, inclusiv cea de pe mormântul lui Epaphroditus, provin de aici. Deoarece în antichitate, în lumea greco-romană, era interzis să se construiască morminte în interiorul orașelor, mormintele se construiau pe marginea drumurilor care duceau către alte localități, împărțind acest spațiu imobiliar cu vilele și fermele elitelor urbane. Cum Via Appia era Regina Drumurilor în Roma antică, numai familiile bogate își puteau permite un mormânt familial sau individual aici. Printre locurile de veci pe care le vei întâlni în drumul tău este și cel numit al lui Seneca, deși nu s-a găsit nicio inscripție care să-l identifice așa. Ceea ce se cunoaște cu certitudine este că Seneca a murit într-o vilă pe care o deținea în apropierea acestui mormânt, unde a fost vizitat de către soldații trimiși de Nero să-i transmită ordinul de a se sinucide.

În antichitate, Via Appia începea de la Circus Maximus, iar astăzi, Via Appia Antica începe din apropierea coloanei care marca prima mila, de la Poarta San Sebastiano, unde poți vizita Museo delle Mura, un muzeu gratuit în cadrul căruia poți urca pe zidurile aureliene. Primii kilometri din Via Appia sunt reprezentați de un drum îngust cu două benzi, încadrat de ziduri înalte și fără trotuar, unde va trebui să te lipești de ziduri dacă vin mașini din ambele direcții. Partea pe care ți-o recomand să o vizitezi, lungă de aproximativ 10 kilometri, este între mila a treia și a zecea, de la Catacombele Sfântului Sebastian până la Mausoleul lui Gallienus. Pe această porțiune vei călca direct pe pietrele late vulcanice cu care era pavat drumul pe vremea lui Agrippinus și a lui Seneca, iar dacă vei avea noroc, poți să întâlnești și o turmă de oi care pasc iarba de pe marginea drumului.

La un moment dat, Epictet ne povestește de un om care își acoperă ochii, neputând să privească alergând calul pe care pariase. Cursele de care sau de cai erau foarte populare în Roma, întrecând în popularitate chiar și luptele de gladiatori. Echipele care participau la cursele de care, numite Albii, Roșii, Verzii și Albaștrii, după culorile pe care le arborau, stârneau aceleași pasiuni ca și echipele actuale de fotbal. Marcus Aurelius amintește în cartea I a memoriilor sale (“Gânduri către sine însuși”), că a învățat de mic să nu țină cu niciuna dintre acestea. Stadionul pe care se țineau aceste curse era numit hipodrom în acea parte a Imperiul Roman în care se vorbea limba greacă și circ în Roma și în acea parte a imperiului în care se vorbea latina. Pe vremea lui Epictet, cele mai importante circuri din Roma erau Circus Maximus și noul hipodrom al lui Domițian, numit și Circus Agonalis. Când a fost construit, circul lui Domițian era o copie la scară mai mică a lui Circus Maximus, însă astăzi cele două sunt foarte diferite, deși ambele încă păstrează forma inițială. Circus Maximus este un parc în aer liber, în care localnicii și turiștii vin să se plimbe, să facă jogging sau să-și plimbele câinele, și unde câteodată sunt organizate evenimente în aer liber. Circul lui Domițian, pe de altă parte, a fost transformat în sec. XVI-XVII în Piazza Navona, o capodoperă a stilului baroc italian.

Dacă până acum l-am întâlnit pe Marcus Aurelius pe Capitoliu și la cursele de care, este timpul să-l vizităm în Piazza Colonna, numită așa după columna ridicată în cinstea sa de către Senatul Romei și de fiul său, Commodus. Columna se afla în partea de nord a Câmpului lui Marte, pe unde trecea în antichitate Via Flaminia, și se spune că soldații care plecau în nord să apere Roma de năvălirile barbare treceau pe lângă columnă să împrumute ceva din puterea împăratului și a legiunilor care au luptat în Războaiele Marcomanice. Înaltă de o sută de pași, columna lui Marcus Aurelius este similară în multe privințe cu columna lui Traian, după care a fost inspirată. Scenele reprezintă istoria Războaielor Marcomanice, o serie de războaie duse de Marcus Aurelius împotriva mai multor triburi germanice și sarmate de la nord de Dunăre.

Dacă despre Seneca nu știm unde a fost înmormântat, știm în schimb unde a fost depusă urna cu cenușa lui Marcus Aurelius. La fel ca majoritatea împăraților din dinastia Antoninilor, Marcus Aurelius și-a găsit locul de veci în Mausoleul lui Hadrian, actualul Castel Sant’Angelo. Aici au fost depuse urnele funerare ale mai multor împărați romani, precum Hadrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Commodus, Septimius Severus, Geta sau Caracalla. Aceste urne din aur sau alte materiale prețioase au dispărut în secolul V d.Hr., în timpul jefuirii Romei de către vizigoți și vandali. Către sfârșitul Imperiului Roman, mausoleul a început să primească roluri de fortificație în cadrul sistemului de apărare al orașului, iar începând cu secolul XIV, a devenit actualul castel de apărare folosit de către papi, care era legat de Vatican printr-un pasaj supraînălțat care permitea papilor să se refugieze în castel în caz de pericol. Podul din dreptul castelului numit Sant’Angelo sau Pons Aelius după numele său vechi, a fost construit de către împăratul Hadrian pentru a face legătura între oraș și mausoleu. Pe lângă acesta, mai există două poduri peste Tibru din perioada romană, Pons Fabricius și Pons Milvius, care sunt folosite și astăzi și pe care ți le recomand să le traversezi ca pieton. Aceste două poduri sunt mai vechi chiar și decât podul lui Hadrian, datând din perioada Republicii și fiind prezente în Roma atunci când Epictet a locuit în capitala imperiului.

Am lăsat la sfârșit în această vizită Colosseum și Forumul, obiectivele cele mai importante pentru orice om pasionat de istoria Imperiului Roman. Biletele pentru acestea sunt de obicei mai ieftine achiziționate la pachet, numai să ai în vedere ca biletul respectiv să includă și ceea ce gazdele numesc S.U.P.E.R sites, în realitate mici muzee de sine stătătoare aflate în interiorul Forumului, precum casa lui Augustus, muzeul Palatin sau Curia Iulia, sediul Senatului în timpul imperiului. Curia Iulia nu este acel sediu al Senatului Roman în care a fost asasinat Caesar, deoarece în acea perioadă, Senatul se întrunea în Curia lui Pompei, care se află în afara Forumului, în piața Largo di Torre Argentina. Însă Curia Iulia este acel sediu al Senatului în care a fost judecat Paconius Agrippinus din ordinului lui Nero sau în care Helvidius Priscus l-a înfruntat pe Vespasian. Cum aceasta este închisă în unele zile ale săptămânii este indicat să-ți programezi vizita în Forum în zilele în care o poți vizita. Înainte de a intra la Forum, să te pregatesti pentru o vizită care va dura probabil întreaga zi. Asta deoarece odată intrat în Forum, vei vizita și dealul Palatin, unde se afla palatul imperial pe care îl pomenește Epictet în Lecțiile sale, și Forumul Imperial, unde se află Columna lui Traian.

Cele mai importante evenimente din istoria Romei s-au petrecut aici. Amintind doar câteva dintre ele, în 44 î.Hr., în timpul funeraliilor lui Iulius Caesar, discursul lui Marcus Antonius de la Rostra a ațâțat mulțimea de oameni care a creat un rug funerar pentru Caesar chiar în mijlocul Forumului, pe locul unde va fi construit templul divinului Caesar. Apoi, în timpul războiului civil care a urmat, pe Rostra au fost bătute în cuie capul și mâinile lui Marcus Tullius Cicero și de aici au fost anunțate listele de proscriși ale celui de-al doilea triumvirat. Sunt sigur că, pe lângă acestea, ai propriile tale evenimente favorite din istoria Romei, care au avut loc aici, și pe care vei vrea să le marchezi în cadrul acestei vizite în Forum și pe dealul Palatin.

Prin comparație cu Forumul, vizita la Colosseum este mai scurtă, și nu-ți va lua mai mult de 1-2 ore. Însă înainte de a vizita cea mai cunoscută clădire din Roma, să discutăm puțin despre istoria ei.

În perioada în care Epictet a locuit în Roma, orașul etern a cunoscut două imense proiecte de construcții, care nu au mai fost niciodată egalate în toată istoria Imperiului Roman. Primul dintre acestea a început după marele incendiu care a devastat orașul în anul 64 d.Hr., în urma căruia Nero a confiscat peste 200 hectare de teren în centrul Romei, pe care a început construcția unui complex de clădiri și grădini numit Domus Aurea (Palatul de Aur). Acesta se întindea pe pantele a trei din cele șapte coline ale Romei și în valea dintre ele, fiind cel mai mare asemenea complex din istoria imperiului, mai mare chiar și decât Marele Palat care va fi construit mai târziu de împărații de la Constantinopole. În acea vale dintre coline se afla și un imens lac artificial. La intrarea principală a acestui complex, Nero a ridicat o statuie uriașă a sa. Rămasă în istorie sub denumirea colosul lui Nero, statuia de bronz era mai înaltă decât columnele ce vor fi ridicate în cinstea lui Traian și a lui Marcus Aurelius.

Imediat după moartea lui Nero însă, Domus Aurea este dezmembrată. Împărații care vor urma, precum Titus, Domițian sau Traian vor construi palatul imperial de pe dealul Palatin și băi publice impresionante pe dealul Esquilin. Însă înainte de aceste construcții, Vespasian a secat și a acoperit lacul artificial al lui Nero pentru a începe propriul său mare proiect prin care intenționa să redea acest spațiu locuitorilor Romei și în același timp să-și imortalizeze propriul nume pentru posteritate. Construit între 72 și 80 d.Hr. de către Vespasian și fiul său, Titus, Colosseumul este cel mai mare amfiteatru construit în antichitate. Atunci când a fost terminat, în afara piramidelor de la Giza nu exista nicio altă construcție în lume care să rivalizeze cu el ca dimensiuni.

Jocurile inaugurale din anul deschiderii Colosseumului au durat 100 de zile, spectacolele desfășurându-se pe durata întreagii zile. Dimineața erau organizate vânători și lupte între animale, în cadrul acestor jocuri inaugurale fiind sacrificate peste 9000 de animale, inclusiv specii exotice precum elefanți, lei, tigri, rinoceri sau crocodili. În pauzele de la prânz, în arenă aveau loc execuții publice. Apoi, în a doua parte a zilei, erau organizate luptele de gladiatori.

Odată cu apariția creștinismului, aceste spectacole aveau să-și piardă treptat din prestigiu și din atracție, luptele de gladiatori fiind complet interzise în sec. V d.Hr.. Însă, în timpul domniei lui Titus și apoi în cea a fratelui său Domițian, tribunele Colosseumului erau arhipline, toate păturile sociale, inclusiv sclavii, având acces la spectacole. Pe atunci, era amfiteatrul era numit Caesareum sau Flavium, după numele familiei care l-a ridicat. În anul 128 d.Hr., împăratul Hadrian mută în fața amfiteatrului colosul lui Nero, devenit al zeului Soarelui, Sol, după ce Vespasian adăugase o coroană radiată statuii. În timp, amfiteatrul va capăta numele de Colosseum datorită asocierii cu statuia.

La 13 ani de la inaugurarea Colosseumului, Epictet avea să fie izgonit din Roma de către Domițian. Orașul în care se va stabili în urma acestui exil, este ultima etapă din pelerinajul nostru.

Nicopole, Grecia

În 02 septembrie 31 î.Hr., Gaius Iulius Caesar, cel care peste ani va fi cunoscut ca Augustus, privea de pe o colină aflată la nord de strâmtoarea Actium o mare bătălie navală în care flota sa înfrunta flota lui Marcus Antonius și a Cleopatrei. În acea zi, soarta Republicii este schimbată pentru totdeauna, și în urma acelei bătălii el devine cel mai puternic om din Roma, primul împărat roman. La doi ani după acea victorie, Augustus se întoarce aici și fondează un oraș numit Nicopole sau Nicopolis (Orașul Victoria în greacă).

În 93 sau 94 d.Hr., când Epictet se mută la Nicopole, acesta este capitala Epirului și unul dintre cele mai importante porturi din imperiu. Aici, Epictet va preda filosofie și va locui până la sfârșitul zilelor sale. În Nicopole îl va primi ca oaspete pe împăratul Hadrian, și tot aici îi va fi dascăl unui tânăr nobil din Nicomedia, pe nume Lucius Flavius Arrianus.

Astăzi, Nicopole este un sătuc pe un deal, în vârful căruia se găsesc vestigiile monumentului ridicat de Augustus în amintirea victoriei sale. În antichitate, orașul se întindea la sud de acest deal, în porțiunea cea mai îngustă a peninsulei care desparte Golful Ambracian de Marea Ionică. În Evul Mediu, pe măsură ce împărații romani de la Constantinopole nu au mai reușit să protejeze domeniile lor din Epir, populația s-a mutat în sudul peninsulei, în actualul oraș Preveza.

Ruinele lui Nicopole sunt ușor accesibile pe șoseaua care leagă Filippiada de Preveza, coborând în sud de la actuala locație a satului Nicopolis către Preveza.

Dacă vii cu mașina dinspre Ioannina, îți recomand să te oprești mai întâi la nord de Filippiada, lângă satul Agios Georgios, de unde începea apeductul care alimenta Nicopole cu apă proaspătă de la munte. Locul este bine marcat pe Google Maps sub denumirea Roman Aqueduct of Ancient Nikopolis, și este ușor accesibil de la drumul principal, iar peisajele sunt încântătoare.

După această oprire mai ai 40 kilometri până ajungi la Nicopole. La poalele dealului pe care este situat satul, chiar lângă strada principală vei găsi teatrul și stadionul din Nicopole, unde se țineau Jocurile Actice pe vremea lui Epictet. Acestea erau modelate după Jocurile Olimpice și cuprindeau, pe lângă concursurile atletice, și multe competiții artistice. În cadrul acestui festival, guvernatorul Epirului și-a manifestat necuviincios susținerea față de actorul favorit și a fost apoi admonestat de către Epictet pentru acest comportament. Și împăratul Nero a participat la Jocurile Actice când a vizitat aceste meleaguri, câștigând cursa de care, dacă dăm crezare monedelor bătute la Nicopole cu această ocazie.

La nord de teatru, sus în vârful dealului pe care se află satul Nicopolis, vei găsi monumentul ridicat de Augustus în cinstea victoriei sale împotriva lui Marcus Antonius și a Cleopatrei. De aici vei putea admira apele Golfului Ambracian și întreaga vale în care orașul se întindea în antichitate.

Coborând către sud de la teatru și stadion, vei descoperi ruinele orașului propriu-zis, de-a lungul drumului care duce la Preveza. Cele mai bine păstrate sunt zidurile și porțile construite în perioada bizantină pentru a proteja orașul, precum și celălalt teatru, mai mic, construit în a doua jumătate a sec. II d.Hr.. Pe site-ul parcului arheologic Ancient Nicopole și în unele locații fizice de pe teren vei găsi o hartă cu ajutorul căreia poți naviga printre ruinele orașului antic. Cu ajutorul ei vei găsi și locația băilor publice din Nicopole, dintre care cele mai accesibile sunt băile centrale, unde nu vei fi în pericol ca cineva să te împingă sau să împroaște apă pe tine, însă te sfătuiesc să porți bocanci și pantaloni lungi, deoarece ești în pericol să te înțepi în scaieții și ciulinii care acoperă aceste vestigii.

Vei descoperi și ruinele mai multor biserici din secolele V-VI, care păstrează încă o serie de frumoase mozaicuri. Deși aceste biserici au fost construite la patru secole după ce Epictet a trăit în Nicopole, există dovezi care atestă că o importantă comunitate creștină a existat aici încă de pe timpul său. Chiar înainte ca Epictet să ajungă la Nicopole, Sfântul Apostol Pavel a petrecut o iarnă în oraș, după cum spune Epistola sa către Tit, episcopul Cretei. Papa Eleuteriu, care a deținut pontificatul la Roma între 174-189, s-a născut la Nicopole în perioada în care Epictet a trăit aici.

La sud de ruinele lui Nicopole, la intrare în Preveza, se află muzeul arheologic Nicopolis, care găzduiește toate descoperirile făcute aici, statui, sarcofage și obiecte din viața de zi cu zi. Expozițiile muzeului, organizate cronologic, te vor ajuta să descoperi mai bine orașul și istoria sa.

După o zi în care ai cercetat ruinele orașului în care a trăit și a predat Epictet, în ziua următoare, plimbă-te și scaldă-te pe cea mai lungă plajă din Europa, Paralia Monolithi. Când calci pe nisipul acestei plaje, care se întinde la Marea Ionică în dreptul locației orașului antic, imaginează-ți că, acum o mie nouă sute de ani, probabil că aici veneau să se scalde sau să se plimbe și tinerii studenți, trimiși de părinții lor să studieze cu Epictet la Nicopole.

Apoi, încheie-ți ziua pe faleza din Preveza, privind către strâmtoarea unde acum două mii cincizeci de ani s-a decis istoria Imperiului Roman. În zare, în portul de la Aktion, vei vedea sute de ambarcațiuni, însă acestea nu au venit aici să lupte în vreun război civil, sunt doar iahturi care-și așteaptă proprietarii. Aici se termină pelerinajul nostru.

Linkuri utile

Atena:

https://www.ascsa.edu.gr/excavations/athenian-agora (Școala Americană de Studii Clasice din Atena – cercetările arheologice din Agora)

https://www.ascsa.edu.gr/publications/books/open-access-books/athenian-agora-oa (cărțile publicate cu rezultatele cercetărilor arheologice din Agora, vezi vol. XIV pt clădirile din Agora și vol XXVIII pt locația Heliaia în cadrul Agorei)

http://odysseus.culture.gr/h/3/eh352.jsp?obj_id=2485 (Ministerul Culturii din Grecia – Agora)

http://odysseus.culture.gr/h/3/eh352.jsp?obj_id=2384 (Ministerul Culturii din Grecia – Acropola)

http://odysseus.culture.gr/h/3/eh351.jsp?obj_id=2392 (Ministerul Culturii din Grecia – Kerameikos)

https://smarthistory.org/the-parthenon-athens/ (o scurtă istorie a Partenonului)

https://toldinstone.com/the-athenian-acropolis-in-context/ (un tur video al Acropolei)

https://www.delphi-philosophy.com/children (un excelent ghid al Atenei antice pentru copii)

Roma:

https://smarthistory.org/ancient-rome/ (un tur virtual al Romei antice)

https://ancientromelive.org/via-appia-episode-i-walking-the-first-6-miles/ (primele 6 mile din Via Appia)

https://ancientromelive.org/bridges-general/ (podurile din Roma)

https://toldinstone.com/the-hidden-history-of-rome/ (colecție de videouri dedicate clădirilor Romei antice)

https://smarthistory.org/forum-romanum-the-roman-forum/ (Forumul roman)

https://toldinstone.com/the-roman-forum-in-the-age-of-augustus/ (un tur video al Forumului)

https://www.history.com/topics/ancient-rome/colosseum (Colosseum)

https://smarthistory.org/domus-aurea-golden-palace/ (Domus Aurea)

https://web.mit.edu/course/21/21h.405/www/DomusAurea/index.html (Domus Aurea – scurtă istorie și hărți)

https://digitalmapsoftheancientworld.com/digital-maps/roman-cities/roma/ (harta Romei antice)

Nicopole:

https://actianicopolisarchaeopark.gr/en/ (Site dedicat muzeului și parcului arheologic din Nicopole)

https://www.ancientworldmagazine.com/articles/nicopolis/ (articol dedicat cercetărilor arheologice din Nicopole)

Atlasul digital al Imperiului Roman (realizat de Universitatea din Goteborg – Suedia):

https://imperium.ahlfeldt.se