“Sunt mâhnit, spune cineva, dacă sunt compătimit de alții.“
Să fii compătimit este o acțiune a ta sau a celor care te compătimesc? Este în puterea ta să-i oprești să te compătimească?
“Da, dacă le arăt că nu sunt demn de milă.“
Este în puterea ta să nu fii demn de milă, sau nu?
“Consider că este în puterea mea.“
Dar acești oameni nu te compătimesc pentru ceva ce ar merita, și anume pentru greșelile tale. Ei te compătimesc că nu ai bani sau funcții publice, te compătimesc pentru boală, moarte, sau alte lucruri precum acestea. Ești tu pregătit să convingi mulțimea că niciunul din aceste lucruri nu este de fapt vreun rău, și că este posibil ca un om sărac și care nu deține onoruri și funcții să fie fericit? Sau vrei să te arăți în fața lor ca fiind bogat și puternic?
Cea din urmă cale aparține oamenilor lăudăroși, anoști și buni de nimic. Consideră ce ar trebui să faci ca să realizezi asta. Va trebui să împrumuți câțiva sclavi amărâți și să deții niște bijuterii. Iar pe acestea va trebui să le expui în public de mai multe ori și, dacă este posibil, fără ca ceilalți să-și dea seama că sunt aceleași. Va trebui să te afișezi în veșminte bogat ornamentate și altele asemenea. Trebuie să te arăți ca fiind cineva care este stimat de persoane distinse și să cauți să iei cina în compania unor asemenea persoane, sau măcar să creadă lumea că cinezi în compania lor. Va trebui să te folosești de îndeletniciri triviale pentru a părea mai frumos și mai chipeș decât în realitate. Acestea sunt vicleșugurile pe care trebuie să le folosești, dacă vrei să adopți această a doua cale de a te feri să fii compătimit.
Însă prima cale este atât lungă, cât și impracticabilă; să încerci ceea ce nici măcar Zeus nu a reușit să facă, și anume să convingi toți oamenii ce este cu adevărat binele și răul. Îți este asta permis ție? Nu.
Doar atât îți este permis ție: să te convingi pe tine însuți. Și nu ai făcut nici măcar asta, dar tu încerci să-i convingi pe alții. De ce? Cine ți-a fost tovarăș vreme mai lungă decât ți-ai fost tu însuți? Cine altcineva poate exercita o putere mai mare de convingere asupra ta, decât poți tu însuți? Și cine este mai bun și mai prietenos cu tine decât ești tu însuți? Cu toate acestea, cum se face că nu te-ai convins pe tine să înveți ce este binele și răul? Astfel că, nu sunt la ora actuală lucrurile întoarse cu susul în jos? Asta te preocupă pe tine acuma, în loc să înveți cum să te eliberezi de suferință, tulburare și umilință, și astfel să devii liber? Nu ai auzit că există o singură cale prin care să obții asta, și anume să renunți la orice nu depinde de voință, să le părăsești și accepți că aparțin altora?
Opinia pe care o are altcineva cu privire la tine, ce fel de lucru este?
“Este un lucru independent de voință.“
Atunci este treaba ta?
“Nu.“
În cazul acesta, îți închipui că ai dobândit credința corectă cu privire la bine și rău, dacă tu încă îți permiți să te mâhnești și să te tulburi datorită opiniilor altora?
Nu-i mai bine să-i lași pe ceilalți oameni în treaba lor și să devii tu propriul tău profesor și elev? Ceilalți pot să descopere singuri dacă este avantajos pentru ei să trăiască într-un mod contrar naturii. Dar pentru mine, niciun alt om nu îmi este mai apropiat decât eu însumi. Atunci de ce, deși am ascultat argumentele filosofilor și le-am acceptat, nu-mi este mai ușor? Sunt eu chiar atât de prost? De ce nu am fost mai prost decât ceilalți oameni și în celelalte lucruri pe care am ales să le întreprind? Am învățat ușor să scriu și să citesc. Nu mi-a fost greu să învăț lupte, geometrie sau silogisme. Oare nu am fost convins de rațiune? Și cu toate acestea, nimic altceva nu am acceptat și nu am ales din prima. Și acuma, aceste principii sunt singurul lucru despre care citesc, ascult sau scriu. Până în ziua de astăzi nu am descoperit niciun argument puternic împotriva lor.
Atunci ce îmi lipsește? Oare opiniile contrare nu au fost încă înlăturate? Oare credințele mele sunt neantrenate și neobișnuite să fie confruntate cu realitatea, precum o armură lăsată deoparte într-un dulap, care a ruginit și nu mai poate fi îmbrăcată? Asta trebuie să fie. În lupte, în scris sau citit nu mă mulțumesc doar să învăț teoria, întorc pe toate părțile silogismele care-mi sunt propuse și creez altele noi, la fel și cînd este vorba de premise variabile. Dar când trebuie să lucrez cu principiile necesare, care îi permit unui om să se elibereze de durere, frică, pasiuni și tulburări, care îi permit să fie liber, nu mă antrenez în ele și nici nu aloc practica necesară pentru ele. În schimb, îmi fac griji de ceea ce spun alții despre mine și dacă în ochii lor sunt un om important sau fericit.
Sărmane om, nu vezi ce opinie ai despre tine însuți? Nu vezi cine ești tu în ochii tăi? Cine ești în gândire, în dorință și aversiune, în impulsuri, în pregătirile și planurile tale, și în celelalte activități specifice omului? Și tu îți faci griji că ești compătimit de alții!
“Da, deoarece nu sunt de compătimit.“
Asta te necăjește? Un om necăjit nu este de compătimit?
“Ba da.“
Iată că până la urmă nu ești compătimit fără motiv. Chiar sentimentele pe care tu le întreții cu privire la faptul că ești compătimit, te fac demn de milă.
Nu știi ce i-a spus Antistene lui Cyrus? “Să faci bine și să fii vorbit de rău este un lucru demn de un rege.“
Dacă eu sunt bine, ce-mi pasă mie dacă alții cred că mă doare capul? Eu sunt sănătos, dar alții spun despre mine cu duioșie “Săracul om, a trecut atâta timp și tot nu-i scade febra.“ Acestora le răspund cu o față tristă “Așa este, de multă vreme sunt bolnav.“ “Vai, ce o să se întâmple?“ “Ce va vrea Zeul“ le răspund eu și, în gândul meu, râd de cei care mă compătimesc.
Ce mă împiedică să fac la fel și în cazul de față? Sunt sărac, însă am o opinie corectă cu privire la sărăcie. Ce-mi pasă mie dacă ei mă compătimesc că sunt sărac? Nu dețin ca alții funcții publice, însă am o opinie corectă cu privire la ce înseamnă să deții sau nu funcții publice. Lasă-i pe cei care mă compătimesc să-și vadă de ale lor. Mie nu-mi este foame, sete sau frig, însă foame și setea lor îi fac să creadă că este la fel și pentru mine. Ce aș putea să fac pentru ei? Să mă apuc să proclam “Oameni buni, vă înșelați, totul este bine pentru mine. Nu contează sărăcia, lipsa onorurilor, sau orice altceva în afară de a avea opinii corecte. Iar acestea le am libere de orice constrângere, fără să-mi pese de nimic altceva.“? Ce fel de vorbe nebunești ar fi astea? Cum să am opinii corecte în continuare, dacă eu nu sunt mulțumit cu cine sunt și mă agit cu privire la părerea altora despre mine?
“Însă alții vor fi preferați înaintea mea și vor primi mai mult decât mine.“
Și nu este rezonabil ca aceia care depun mai multe eforturi într-un domeniu să fie avantajați acolo unde au depus eforturi? Ei au muncit pentru funcții, tu ai muncit la opinii. Ei au muncit pentru avere, tu la cum să lucrezi cu impresiile. Vezi dacă ei sunt avantajați în acel domeniu în care tu ai depus eforturi și pe care ei l-au neglijat? Dacă atunci când își dau acordul păstrează ce este natural, dacă au mai mult succes în a obține ce doresc sau în a evita ce vor să evite, dacă în planurile, scopurile sau impulsurile lor, țintesc mai bine decât tine, dacă ei fac ce este datoria lor ca bărbați, fii, părinți, sau în oricare altă relație pe care ai putea-o numi. Însă atunci când ei dețin funcții publice și tu nu, de ce nu-ți spui adevărul? Tu nu faci nimic pentru asta, iar ei fac totul, și nu este rezonabil ca unul care se ocupă de asta să aibă mai puțin succes decât cel care nu o face.
“Eu sunt atent să am opinii corecte, prin urmare ar fi rezonabil ca eu să conduc.“
Da, în acel domeniu asupra căruia te-ai devotat, în ceea ce privește opiniile. Însă în celelalte domenii, trebuie să te înclini în fața celor care s-au devotat acelui domeniu. Ai putea la fel de bine să spui că tragi mai bine cu arcul decât un arcaș, deoarece tu ai opinii corecte. Sau că potcovești mai bine decât un fierar. Renunță să muncești la opinii și ocupă-te de acel lucru pe care dorești să-l obții. Abia apoi poți să te plângi dacă nu reușești în acel domeniu, pentru că atunci ai un motiv să o faci. Însă așa cum stau lucrurile acuma, tu spui că înclini către anumite lucruri și că te ocupi cu ele. Iar vorba din popor care spune că o meserie nu are legătură cu alta, are dreptate. Un alt om se trezește dimineața și caută pe cineva pe care să salute, caută pe cineva cu care să fie amabil, caută să trimită cadouri, caută să facă pe plac dansatorului, caută să se comporte urât cu unul pentru a mulțumi pe altul. Atunci când se roagă, pentru aceste lucruri se roagă și pentru ele oferă sacrificii. Vorbele lui Pitagora, “nu lăsa somnul să se aștearnă peste ochii tăi obosiți“, le aplică asupra acestor lucruri. “Unde am greșit?“, se întreabă el. “Oare nu am lăudat cum trebuie? Ce am făcut? M-am purtat ca un om liber și nobil?“ Și dacă descoperă că s-a comportat astfel, se învinuiește și se acuză pe el însuși, “De ce am spus ce am spus? Nu puteam să mint? Până și filosofii spun că nimic nu te poate împiedica să spui o minciună.“
Însă dacă ți-ai îndreptat mintea către cum să lucrezi cu impresiile și către nimic altceva, atunci de îndată ce te trezești dimineața, trebuie să te întrebi “Ce îmi lipsește ca să fiu liber de pasiuni? Ce îmi lipsește ca să fiu netulburat? Ce sunt eu? Sunt trup, proprietate sau reputație? Nu sunt nimic din toate acestea. Atunci ce sunt? Sunt ființă rațională. Ce se așteaptă de la mine? Să mă gândesc la acțiunile mele. Unde am greșit în ceea ce privește liniștea sufletească? Care dintre acțiunile mele au fost neprietenoase, antisociale sau insensibile? Ce nu am reușit să fac dintre lucrurile care erau datoria mea să le fac?“
Cunoscând cât de mare este diferența dintre dorințele, acțiunile și rugăciunile oamenilor, încă mai vrei să fii egal cu alții în acele domenii cărora ei s-au dedicat și tu nu? Și făcând asta, încă mai ești surprins și supărat că ei te compătimesc? Ei nu se supără dacă tu îi compătimești. De ce? Deoarece sunt convinși că ce obțin ei este bun, pe când tu nu ești. De aceea nu ești mulțumit cu ce ai și vrei ce este al lor, pe când ei sunt mulțumiți cu ce au și nu tânjesc după ce este al tău. Dacă ai fi fost convins cu adevărat ce este binele și dacă ai fi fost convins că ei greșesc, nu ai fi băgat niciodată în seamă ce vorbesc despre tine.