Amintește-ți că nu doar dorința de putere și de bogății ne face josnici și dependenți de alții, ci chiar și dorința de liniște, timp liber, călătorii sau studiu, duce la același rezultat. Orice lucru extern ar fi, dacă-i acordăm însemnătate devenim dependenți de alții. Nu este nicio diferență între a dori să fii senator și a dori să nu fii senator, între a dori o viață publică și a dori o viață privată. Care este diferența între unul care spune “Vai mie! Nu pot să fac nimic deoarece sunt legat de cărțile mele” și altul care spune “Vai mie! Nu am deloc timp liber să citesc o carte”. Și cărțile, la fel ca și onorurile și funcțiile publice, aparțin lucrurilor externe, independente de voință.
Spune, pentru ce citești? Dacă scopul tău este să-ți satisfaci plăcerea de a citi sau de a cunoaște, ești leneș și preocupat de lucruri neserioase. Scopul corect nu poate fi decât liniștea sufletească. Însă dacă cititul nu-ți asigură liniștea sufletească, la ce te ajută?
“Dar îmi aduce liniștea sufletească. De aceea sunt supărat când nu pot citi.”
Ce fel de liniște sufletească este aceasta, pe care oricine o poate disturba? Și nu mă refer aici la împărat sau un prieten al acestuia, ci chiar o cioară, un flautist, o boală sau zeci de mii de alte lucruri. Despre liniștea sufletească putem spune cu certitudine că îi este caracteristic să fie permanentă și nedisturbată.
Dacă în acest moment sunt chemat să fac ceva, mă duc având ca scop să păstrez măsura cuvenită, respectul de sine și statornicia, fără dorință sau aversiune pentru lucrurile externe. Îi urmăresc pe ceilalți oameni pentru a vedea ce spun și ce fac, nu din răutate, nu pentru a le căuta vină sau pentru a-i lua în derâdere, ci ca să mă observ pe mine, să văd dacă nu fac aceleași erori și să nu mai comit erorile respective. Înainte făceam și eu aceleași greșeli, însă acuma, mulțumesc Zeului, nu le mai fac.
Ai făcut rău dacă ai procedat și tu așa și dacă te-ai ocupat cu aceste lucruri? Ai fi preferat să citești o mie de rânduri și să scrii încă atâtea? Când mănânci, ești supărat că nu poți citi? Nu ești mai degrabă mulțumit să mănânci așa cum te îndeamnă ceea ce ai citit? Și la fel, atunci când te îmbăiezi și când îți faci exercițiile? De ce nu păstrezi aceeași consecvență în tot ceea ce faci, și atunci când te adresezi împăratului și când te adresezi altuia?
Nu îți lipsește nimic dacă te păstrezi netulburat, stăpân pe sine și calm; dacă ești atent la ce se întâmplă, nu la cum te văd alții; dacă nu ești invidios pe cei preferați înaintea ta; dacă lucrurile externe nu-ți provoacă frică sau admirație.
Tu spui că îți lipsesc cărțile. Cum? Și pentru ce? Scopul cărților este să te pregătească pentru viață, însă viața în sine este altceva decât cărți. Este ca și cum un atlet s-ar plânge, atunci când intră în arenă, că mai vrea să se antreneze. Pentru asta te-ai antrenat până acum, pentru asta ai folosit greutățile, pentru asta ai luptat cu acei tineri care ți-au fost parteneri de antrenament. De ce mai tânjești după ele acum, când a venit timpul acțiunii? La fel ar fi dacă în sfera consimțământului, atunci când ni se prezintă impresii, unele dintre ele comprehensibile și altele nu, noi, în loc să distingem între ele, să vrem să citim un tratat despre impresiile comprehensibile.
Care este motivul? Este deoarece nu am citit și nu am scris cu un scop bine ales. Nu am făcut-o pentru ca atunci când ne folosim în acțiunile noastre de impresiile care ni se prezintă, să o facem în armonie cu natura. Noi înțelegem ce se spune și suntem capabili să explicăm altuia, învățăm să analizăm silogisme și să ne descurcăm cu argumente ipotetice, dar aici ne oprim și nu mergem mai departe. Exact aici, unde ne consumăm eforturile, se află și obstacolul nostru.
Dacă vrem cu tot dinadinsul să obținem lucruri care nu sunt în puterea noastră, vom fi împiedicați, vom fi stânjeniți și vom eșua. Însă dacă citim ceea ce este scris despre impuls, nu pentru a constata ce este scris, ci pentru a ne îmbunătăți propriile impulsuri; dacă citim ce este scris despre dorință și aversiune cu scopul de a nu eșua niciodată în dorințele noastre și de a nu cădea în ceea ce vrem să evităm; dacă citim ce este scris despre datorie ca să ținem minte care sunt relațiile noastre cu alții, astfel încât să nu facem nimic irațional sau contrar acestor relații; atunci nu avem de ce să fim supărați când suntem stânjeniți în lecturile noastre. Vom găsi mulțumirea făcând ceea ce este potrivit. Nu vom mai socoti la sfârșitul zilei câte rânduri am citit sau am scris astăzi, ci mai degrabă ne vom socoti astfel “Astăzi mi-am îndrumat impulsurile după preceptele filosofilor, nu am întreținut dorințe și am vrut să evit doar lucrurile care țin de mine. Astăzi nu m-am temut de nimeni și nici nu m-am lăsat dus de nas de nimeni; mi-am exercitat răbdarea, abstinența, cooperarea cu ceilalți.” Iar după aceea vom mulțumi Zeului pentru ce se cuvine să-i mulțumim.
Noi nu realizăm că, deși o facem într-un mod diferit, și noi suntem asemenea mulțimii. Un altul se teme că nu o să obțină funcții publice, iar tu te temi că o să le primești. Nu fă asta, omule. Mai degrabă, așa cum râzi de cel care se teme că nu o să obțină funcții publice, la fel să râzi și de tine. Nu este nicio diferență între un om care este însetat din cauza bolii și altul care evită să bea apă precum un om nebun.
Cum vei mai putea să afirmi precum Socrate “Dacă aceasta este voia Zeului, așa să se facă”? Crezi că dacă Socrate ar fi ars de nerăbdare să-și petreacă timpul în Academie sau în Lyceum discutând cu tineretul, ar mai fi servit cu ușurință în atâtea campanii militare? Nu s-ar fi lamentat și nu s-ar fi plâns “Vai sărmanul de mine, trebuie să mă simt mizerabil aici, când m-aș putea bronza la soare în Lyceum”? Păi asta este treaba ta, să te bronzezi? Nu este treaba ta să fii fericit, să fii liber de orice piedică sau obstacol? Ar mai fi fost el Socrate dacă s-ar fi plâns așa? Ar mai fi putut să compună imnuri în închisoare?
Pe scurt, amintește-ți că dacă vei prețui ceva independent de voință, în aceeași măsură îți vei slăbi voința. Iar viața privată este un lucru independent de voință, la fel ca și funcțiile publice; tihna este un lucru independent de voință, la fel ca și afacerile.
“Așadar, va trebui să-mi trăiesc viața în acest tumult?“
La ce te referi prin tumult?
“În mijlocul acestei mulțimi de oameni.“
Și ce este greu în asta? Imaginează-ți că ești la Olympia, imaginează-ți că este sărbătoare. Și acolo, fiecare strigă sau face altceva, iar unii se împing. La fel este și la băi. Dar care dintre noi este nemulțumit cu acestea și le părăsește dezamăgit? Să nu fii nici greu de mulțumit, nici pretențios cu privire la ce se întâmplă.
Unii spun “Oțetul mă dezgustă deoarece este acid, mierea mă dezgustă deoarece mă supără la stomac. Legumele nu-mi plac.“ La fel te plângi și tu “Nu-mi place să mă retrag, deoarece înseamnă singurătate. Nu-mi place mulțimea, deoarece înseamnă agitație.“
Dacă circumstanțele necesită să trăiești singur, spune-i liniște și folosește-te de ea cum se cuvine: conversează cu tine însuți, lucrează cu impresiile, dezvoltă-ți concepțiile primare. Dacă te nimerești într-o mulțime, spune-i festivitate, sărbătoare sau festival, și încearcă să te bucuri de ea împreună cu ceilalți. Căci ce îi este mai plăcut celui care iubește omenirea, decât să vadă alți oameni? Ne face plăcere să observăm cirezi de bovine sau de cai. Suntem încântați să vedem corăbii. De ce să ne supărăm când vedem oameni?
“Deoarece mă asurzesc cu gălăgia lor.“
În acest caz, auzul tău este împiedicat. Ce înseamnă asta pentru tine? Îți este împiedicată facultatea care se folosește de impresii? Te poate împiedica cineva să te folosești de dorință și de aversiune în armonie cu natura? Sau de impulsul către ceva sau de a te îndepărta de ceva? Ce tumult este capabil de asta?
Păstrează în minte aceste principii generale: Ce este al meu și ce nu este al meu? Ce mi-a fost acordat mie? Ce dorește Zeul să fac? Ce nu dorește? Până acum a dorit ca tu să trăiești în tihnă, să te conversezi cu tine însuți, să scrii despre aceste lucruri, să citești, să asculți, să te pregătești. Ai avut timp destul pentru asta. Acuma îți spune “Vino și intră în competiție, arată-ne ce ai învățat și cum te-ai pregătit. Cât mai vrei să te antrenezi de unul singur? Acum este momentul să descoperi dacă ești un atlet demn de victorie, sau unul dintre aceia care călătoresc prin lume ca să fie învinși pretutindeni.“
De ce ești supărat? Nicio competiție nu este lipsită de larmă. Trebuie să fie mulți atleți care se antrenează înainte de a intra, mulți oameni care strigă numele lor, mulți organizatori și spectatori.
“Dar eu vreau să trăiesc o viață liniștită.“
Atunci lamentează-te și plângi, precum meriți. Pedeapsa cea mai mare pentru cel care este neinstruit și care nu respectă poruncile divine, este să fie trist, să se lamenteze, să fie invidios; într-un cuvânt, să fie mizerabil și nefericit. Nu vrei să te eliberezi de asta?
“Cum aș putea să o fac?“
Nu ai auzit până acum că trebuie să înlături complet dorința, iar aversiunea să nu o folosești decât asupra acelor lucruri care depind de voință? Că trebuie să renunți la tot, trup, proprietate, reputație, cărți, tumult, funcții publice, viață privată? Deoarece către oricare dintre ele te întorci, ești sclav, dependent, împiedicat și constrâns, ești în întregime la cheremul altora. Păstrează vorbele lui Cleanthes la îndemână, “Condu-mă tu, Zeus, și tu, soartă“. Este voia ta să merg la Roma? Voi merge la Roma! La Gyaros? Voi merge la Gyaros! La Atena? Voi merge la Atena! La închisoare? Voi merge la închisoare!
Însă dacă o dată vei spune “Când o să ajung la Atena?“, ești pierdut. Acea dorință, odată neîmplinită, în mod necesar te face nefericit. Iar dacă este împlinită, te face îngâmfat, deoarece ești entuziast la lucruri la care nu ar trebui să fii entuziast. Pe de altă parte, dacă vei fi împiedicat, vei deveni mizerabil, deoarece vei cădea în ceea ce vrei să eviți. Mai bine renunță la toate aceste lucruri.
“Dar Atena este frumoasă.“
Da, însă fericirea este mult mai frumoasă, să fii liber de pasiuni și de tulburări, să știi că ce este al tău nu depinde de nimeni.
“Iar Roma este aglomerată și sunt atâtea vizite formale.“
Însă liniștea sufletească cântărește mai greu decât aceste neplăceri. Dacă este sezonul acestor lucruri, de ce să nu înlături dorința de a le evita? De ce să îți cari povara precum un măgar încăpățânat care trebuie lovit? Dacă nu înlături această dorință, consideră că trebuie să fii întotdeauna sclavul acelui om care are puterea de a te elibera sau de a te împiedica. Pe el va trebui să-l servești ca și cum ar fi un daimon malefic.
Există o singură cale către liniștea sufletească. Păstrează această regulă la îndemână întotdeauna, fie că este dimineață, zi sau noapte; să nu privești către lucrurile independente de voința ta, să nu consideri că îți aparține nimic, să renunți la tot în favoarea divinității și a sorții, să lași totul în grija celor pe care Zeus i-a lăsat responsabili, căci omul trebuie să se dedice doar acelui lucru care îi aparține și care nu poate fi împiedicat. Către asta să te îndrepți în tot ceea ce citești, scrii sau asculți.
Acesta este motivul pentru care eu nu spun despre un om că este harnic doar dacă știu despre el că citește și scrie. Chiar dacă adaugă că citește toată noaptea, nu pot spune că este harnic dacă nu știe către ce să-și îndrepte această activitate. Căci nu spune nimeni despre un om care stă treaz nopțile de dragul unei fete că este harnic. Nici eu nu spun asta. Dacă scrie și citește pentru faimă, spun că iubește faima. Dacă o face pentru bani, spun că iubește banii, nu munca. Dacă o face pentru a învăța, spun că iubește învățătura. Însă dacă își îndreaptă eforturile către propria sa facultate conducătoare, astfel încât să trăiască păstrând-o în armonie cu natura, atunci spun despre el că este harnic. Să nu judeci niciodată un om în baza acelor lucruri care sunt indiferente, ci numai în baza opiniilor sale. Doar ele aparțin omului și doar ele fac ca acțiunile să fie josnice sau nobile.
Păstrând în minte aceste reguli, fii fericit cu ce ai și fii mulțumit cu ce îți aduce clipa. Bucură-te când observi că pui în practică principiile pe care le-ai învățat și cu care te-ai pregătit. Dacă ai slăbit sau ai lăsat deoparte dispoziția răutăcioasă și obiceiul de a bârfi; dacă ai făcut la fel cu impulsivitatea, limbajul vulgar, nesăbuința, lenea; dacă nu te mai mișcă lucrurile care te mișcau înainte, sau dacă o fac mai puțin, atunci sărbătorește. Sărbătorește astăzi că ai făcut bine un lucru, și mâine sărbătorește altul. Nu este acesta un motiv mai bun să oferi sacrificii, decât consulatul sau guvernarea unei provincii? Acestea sunt lucrurile pe care le obții de la tine însuți și de la zei. Amintește-ți cine ți le-a dăruit, cui i-au fost dăruite și cu ce scop.
Dacă ajungi la aceste gânduri, ce mai contează unde ești, atunci când ești fericit și îi ești plăcut Zeului? Nu sunt zeii la distanță egală de toate locurile? Și nu văd la fel tot ce se întâmplă, indiferent de locul în care se întâmplă?