Nu am scris aceste Lecții ale lui Epictet sub forma unei cărți, cum ar fi un om obișnuit să scrie asemenea lucruri; nici nu am intenționat ca acestea sa fie publicate, astfel nu pot declara că au fost scrise de mine. În schimb, ceea ce l-am auzit spunând, am încercat să-mi notez cu cuvintele sale, cu scopul de a le păstra pentru mine ca aducere aminte a gândurilor sale și a limbajului direct folosit de Epictet. Astfel, limbajul folosit este unul pe care un om îl folosește în mod natural într-o conversație, și nu limbajul care l-ar folosi cineva în vederea publicării unei cărți, cu gandul la cititorii care îi vor citi opera. De altfel, nici nu știu cum au ajuns aceste lecții să circule în public, fără consimțământul și cunoașterea mea. Oricum, pentru mine nu este o problemă dacă voi apărea în fața publicului ca necunoscător în ceea ce privește arta scrierii; iar lui Epictet nu-i va păsa câtuși de puțin dacă oamenii îi vor desconsidera vorbele, deoarece, atunci când le-a rostit, singura sa intenție a fost aceea de a mișca mințile celor cărora li se adresa către cele mai nobile idealuri. Dacă aceste lecturi vor produce același rezultat și în mințile cititorilor, atunci vor îndeplini menirea pe care vorbele filosofilor ar trebui să o aibă. Dacă însă nu vor reuși sa aibă acest rezultat, aș vrea ca cititorul să înțeleagă că, atunci când Epictet le-a rostit, cel care asculta nu putea evita să nu fie mișcat de către acestea. Dacă doar prin lectura lor, aceste lecții nu vor reuși să îndrepte mintea cititorului către cele mai nobile lucruri, atunci ori este vina mea ori acest rezultat ar fi fost inevitabil în pofida oricăror eforturi din partea mea.
Rămâi cu bine!