Diatribe

...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Month: July 2022

XIII. Către cei care își divulgă secretele cu ușurință

By

On 25/07/2022

In Cartea a IV-a

    Atunci când credem că un om ne vorbește sincer despre viața lui, suntem atrași să ne spunem propriile secrete acelui om și presupunem că asta înseamnă să fim sinceri. În primul rând, deoarece ne pare nedrept să ascultăm un vecin discutând despre viața sa personală și, la rândul nostru, să nu împărtășim o parte din a noastră cu el. Un alt motiv ar fi deoarece credem că nu vom părea sinceri dacă păstrăm tăcerea cu privire la viața noastră. De fapt, există mulți oameni care au obiceiul de a spune “Eu ți-am povestit despre viața mea, tu de ce nu spui nimic despre a ta? Ce treabă e asta?“ Pe lângă acestea, credem că ne putem destăinui în siguranță unuia care deja ni s-a destăinuit nouă; deoarece avem credința că nu va discuta despre treburile noastre personale, de frică să nu discutăm și noi despre ale lui.

    Exact așa, la Roma, cei nesăbuiți sunt prinși în capcană. Un soldat îmbrăcat în civil se așează lângă tine și începe să-l vorbească de rău pe împărat. Tu, crezând că ești în siguranță deoarece el a început, vorbești tot ce-ți trece prin cap. Astfel ești prins și întemnițat.

    Un lucru similar ni se întâmplă și în viața de zi cu zi. Totuși, chiar dacă cineva mi-a încredințat gândurile sale mie, va trebui să fac și eu același lucru cu primul om pe care-l întâlnesc? Nu, eu ascult și păstrez tăcerea, dacă acesta este caracterul meu. Dar el merge mai departe și spune tuturor ce a auzit de la mine. Apoi, dacă și eu sunt asemenea lui, mă apuc să vorbesc despre secretele sale, ca să mă răzbun. Astfel, îi tulbur pe alții și mă tulbur și pe mine. Însă dacă țin minte că niciun om nu-i poate face rău altuia și că propriile acțiuni îi sunt fiecăruia benefice sau vătămătoare, măcar reușesc să mă abțin și să nu fac la fel ca el; dar propria mea vorbărie mă pune într-o poziție ingrată.

    “E adevărat, însă este nedrept să asculți secretele vecinului tău fără ca tu să le împărtășești pe ale tale.“

    Omule, te-am rugat eu să mi te destăinui? Mi-ai transmis secretele tale cu condiția de a le auzi pe ale mele în schimb? Dacă tu ești gură spartă și crezi că toți cei pe care-i întâlnești îți sunt prieteni, trebuie să fiu și eu la fel? Este ca și cum eu aș avea o ploscă bună, tu una găurită, și tu vii la mine să-mi dai vinul tău să ți-l păstrez în siguranță, apoi te superi că nu ți-l dau și eu pe al meu să mi-l ții în plosca ta găurită.

    Cum poți să crezi că cele două situații sunt egale? Tu ai avut încredere într-un om care este demn de încredere, care are respect de sine și care gândește că binele și răul depind doar de propriile sale acțiuni și de nimic altceva. Ai vrea să mă încred în tine, un om care și-a compromis propria voință, care vrea să câștige bani, onoruri și funcții publice, chiar dacă pentru astea ar trebui să-și sacrifice propriii copii, precum Medeea? Ce fel de egalitate este asta?

    Arată-mi că ești un om sigur, demn de încredere, cu respect de sine. Arată-mi că opiniile tale sunt cele ale unui prieten, că plosca ta nu are găuri în ea. Vei vedea că nu o să aștept să-mi vorbești despre viața ta personală, ci o să vin eu însumi să-ți vorbesc despre a mea. Există cineva care să nu folosească un recipient bun, care să disprețuiască un sfătuitor binevoitor și demn de încredere, care să nu primească bucuros pe cineva care este pregătit să asculte necazurile sale și să-i ușureze astfel povara?

    “Da. Însă eu am încredere în tine, dar tu nu ai în mine.“

    În primul rând, tu nici măcar nu ai încredere în mine. Tu ești un flecar și nu te poți abține. Dacă ar fi adevărat ce spui, ți-ai fi încredințat secretele doar mie și nimănui altcuiva. Dar tu, de îndată ce vezi pe cineva stând în tihnă, te așezi lângă el și spui “Frate, ești cel mai bun prieten al meu. Te rog să asculți ce mi s-a întâmplat.“ Faci asta chiar și cu cei pe care abia i-ai cunoscut. Dacă chiar ai încredere în mine, atunci te încrezi în mine deoarece sunt un om care are respect de sine și este demn de încredere, nu pentru că ți-am spus secretele mele. Lasă-mă să am și eu aceeași opinie despre tine.

    Arată-mi că dacă un om își spune secretele altuia, devine demn de încredere și cu respect de sine. Dacă ar fi fost așa, m-aș fi plimbat prin lume și aș fi povestit fiecăruia viața mea personală, dacă asta mi-ar fi adus respect de sine și m-ar fi făcut demn de încredere. Dar nu este așa. Ca să fie demn de încredere, un om trebuie să aibă opinii diferite de cele comune.

    Dacă vezi un om care este devotat lucrurilor independente de voința sa și care și-a supus voința acelora lucruri, fii sigur că există nenumărate persoane care-l pot împiedica sau constrânge. Nu este nevoie de smoală sau instrumente de tortură ca să spună tot ce știe. Zâmbetul unei fete drăguțe, dacă este cazul, îl va mișca îndeajuns. La fel și amabilitatea unui apropiat al împăratului, sau dorința de a obține funcții publice sau moșteniri. Motive din acestea sunt nenumărate pentru el.

    În general, trebuie să ții minte următorul lucru: confidențele necesită încredere și opinii corespunzătoare. Unde vei găsi cu ușurință asemenea lucruri în aceste timpuri? Să-mi arate cineva un om care să fie astfel dispus încât să spună “Eu nu am treabă cu altceva, decât cu ceea ce este al meu, cu ceea ce nu poate fi constrâns și este prin natura sa liber. Acesta este binele meu. Toate celelalte să fie cum au fost hărăzite. Ele nu sunt treaba mea.“

XII. Despre atenție

By

On 18/07/2022

In Cartea a IV-a

    Când îți slăbești atenția pentru puțin timp, nu-ți imagina că o poți recupera când vrei tu. Păstrează în minte faptul că eroarea ta de astăzi, din necesitate te pune într-o poziție mai grea în viitor. Căci în primul rând, cel mai important lucru este că ți se formează un obicei al neatenției și apoi un obicei de a amâna atenția. Astfel ajungi să amâni de azi pe mâine viața fericită și potrivită, viața trăită consecvent în armonie cu natura.

    Dacă o asemenea amânare a atenției este benefică, atunci ar fi și mai benefic să o abandonezi cu totul. Însă dacă nu este benefică, de ce să nu-ți păstrezi atenția în mod constant? “Vreau să mă joc astăzi.“ Ce te împiedică să fii atent când te joci? “Vreau să cânt.“ Ce te împiedică să fii atent în timp ce o faci? Este o parte din viață exclusă? Există una în care atenția să nu conteze, sau care să fie îngreunată de atenție și care să devină mai ușoară prin neatenție? Există orice în viață care poate fi făcut cu ușurință de cei care nu sunt atenți? Tâmplarul își face treaba mai bine dacă nu este atent? Cârmaciul conduce mai bine corabia dacă este neatent? Este unul din micile acte ale vieții făcut mai ușor prin neatenție? Nu înțelegi că odată ce ți-ai lăsat mintea să zboare, pierzi puterea de a o chema înapoi, de a o întoarce către bună-cuviință, respect de sine și moderație? Trebuie să faci tot ceea ce-ți trece prin minte și să-ți urmezi înclinațiile?

    “Atunci cu ce ar trebuie să mă ocup?“

    În primul rând cu acele principii universale de care am vorbit. Pe ele trebuie să le păstrezi la îndemână, fără ele să nu dormi, să nu te trezești, să nu bei și să nu mănânci. Fără ele să nu interacționezi cu alți oameni. Principiile spun că nimeni nu poate controla voința altuia și că doar în voință se găsește binele și răul. Nimeni nu poate să-mi aducă un bine sau să mă implice în rău, doar eu însumi am autoritate asupra mea în acest domeniu. Atunci când le-am asigurat pe acestea, ce nevoie mai am să fiu tulburat de lucruri externe? De ce să-mi mai fie frică de tiran, boală, sărăcie sau injurii?

    “Dar nu îi voi mai fi pe plac altuia.“

    Și este asta treaba mea sau hotărârea mea?

    “Nu.“

    Atunci ce am eu cu asta?

    “Dar este un om important.“

    Asta este treaba lui și a celor care-l consideră important. Eu am doar Unul căruia trebuie să-i fiu pe plac, Unul căruia trebuie să mă supun și să-i dau ascultare, Zeul, și apoi mie. El m-a încredințat pe mine mie și mi-a lăsat voința supusă doar mie însumi. El mi-a lăsat reguli pentru a mă folosi în mod corect de ea. Când urmez aceste reguli în silogisme nu-l iau în seamă pe cel care mă contrazice, în premise variabile nu dau atenție altuia. Atunci de ce sunt contrariat dacă  cineva mă contrazice în alte treburi mai importante? Care este motivul acestei tulburări? Nu este niciun alt motiv decât că nu sunt antrenat în acest domeniu. Căci în fiecare domeniu cel care deține știința este îndreptățit să disprețuiască ignoranța și pe ignorant. Acest lucru este valabil și în meserii la fel ca în orice domeniu. Ia orice cizmar sau tâmplar de exemplu, și vei vedea că râde cu dispreț de cei mulți, atunci când este vorba de meseria sa.

    În primul rând trebuie să păstrăm aceste principii la îndemână și să nu facem nimic fără ele, păstrând sufletul îndreptat către această țintă. Să nu căutăm nimic din ceea ce este în afară, nimic din ceea ce nu ne aparține, așa cum a rânduit El, cel care deține puterea. Să urmăm doar ceea ce ține de voința noastră, iar pe toate celelalte doar în măsura în care ne este îngăduit. Apoi trebuie să ne amintim cine suntem, care este numele pe care îl purtăm și să încercăm să ne îndreptăm acțiunile pentru a se potrivi caracterului și posibilităților fiecărei relații în parte. Trebuie să ne gândim la următoarele: când este timpul potrivit să cântăm, când este timpul potrivit să ne jucăm și în prezența cui o putem face; ce este nepotrivit ocaziei respectiv, ca nu cumva tovarășii noștri să ne disprețuiască sau să ne disprețuim noi înșine; când să glumim și de cine putem să râdem; când să fim împăciuitori și cu cine. Într-un cuvânt, trebuie să ne gândim cum să ne păstrăm caracterul cuvenit în societate. 

    De fiecare dată când te vei îndepărta de la aceste principii, vei suferi o pierdere imediată, nu datorată unui lucru extern, ci provenind din propriul tău act. 

    Atunci? Este posibil să scăpăm în întregime de greșeală? Nu, acest lucru este imposibil. Însă este posibil să ne îndreptăm mintea în mod constant către evitarea greșelilor. Trebuie să fim mulțumiți dacă, neretrăgându-ne atenția de la asta, putem să scăpăm doar de câteva greșeli, nu mai multe. 

    Așa cum stau lucrurile în momentul de față, când tu spui “De mâine voi fi atent“, de fapt spui “Astăzi voi fi nerușinat, deplasat, josnic. Va fi în puterea altora să-mi provoace supărări. Astăzi voi întreține furie și invidie.“ Privește câte rele îți îngădui. Nu! Dacă este bine să fiu atent mâine, atunci este cu atât mai bine să încep de astăzi. Dacă este benefic mâine, atunci este cu mult mai benefic începând de azi. Așa vei fi capabil să faci același lucru mâine și nu-l vei amâna pe poimâine.

XI. Despre curățenie

By

On 11/07/2022

In Cartea a IV-a

    Unii oameni au întrebat dacă instinctul social este inclus în natura omului. Nu cred că aceiași oameni ar pune la îndoială că iubirea de curățenie este inclusă în natura omului și că omul se distinge de animale prin aceasta. Atunci când vedem un animal curățându-se, suntem obișnuiți să spunem cu surprindere că se comportă asemenea omului. Pe de altă parte, dacă cineva dă vina pe un animal că este murdar, imediat ne grăbim să găsim o scuză acelui animal, spunând că doar nu este om. Așadar presupunem că este ceva superior la om, ceva ce am dobândit de la zei. De vreme ce zeii sunt prin natura lor puri și neîntinați, în măsura în care oamenii le sunt apropiați datorită rațiunii, și ei au o înclinație către puritate și curățenie. Cum este imposibil pentru om să fie în întregime pur, datorită elementelor din care este compus, rațiunea cu care a fost dăruit îl îndeamnă să iubească curățenia.

    Prima și cea mai importantă puritate este cea care se află în suflet. La fel și în ceea ce privește impuritatea. Nu poți vedea impuritatea sufletului precum cea a corpului. Impuritatea sufletului o vei găsi în acele lucruri care îl fac murdar în ceea ce privește acțiunile sale. Acțiunile sufletului sunt impulsul de a acționa sau de a se înfrâna, dorința, aversiunea, planurile, scopul și consimțământul. Ce face sufletul murdar și impur în acțiunile sale? Nimic altceva decât hotărârile greșite. Prin urmare impuritatea sufletului este reprezentată de opinii greșite; iar purificarea sufletului se face fixând în el opinii corecte. Sufletul este pur atunci când deține opinii corecte, deoarece doar el este capabil să fie liber de tulburare și de corupere, în acțiunile sale.

    Trebuie să muncim, pe cât se poate, pentru ceva asemănător și în ceea ce privește trupul. Este imposibil ca scurgerile nasului să nu curgă, atunci când există în corp. Pentru aceasta, natura ne-a dat mâini și nările însăși ca niște canale pe care să se scurgă aceste lichide. Dacă un om le trage înapoi, spun că nu face ceea ce ar trebui să facă omul. Este imposibil ca picioarele omului să nu fie noroioase și murdare atunci când acesta merge prin locuri murdare. Pentru asta, natura a făcut apă și mâini. Este imposibil ca unele mizerii să nu rămână între dinți după ce mănânci, de aceea natura ne spune să ne spălăm pe dinți. De ce? Pentru ca să fii om, nu porc sau sălbăticiune. Este imposibil ca transpirația și frecarea hainelor să nu lase o murdărie pe corp, care trebuie curățată. De aceea apă, ulei, mâini, prosop, strigil, săpun și câteodată alte mijloace, sunt necesare pentru a curăța corpul.

    Tu nu faci asta. Fierarul înlătură rugina de pe unelte și are instrumente anume făcute pentru asta. Tu însuți îți speli farfuria atunci când mănânci, dacă nu ești în întregime mizerabil și murdar. Dar nu vrei să-ți speli trupul și să-l cureți?

    “De ce?“

    Îți voi repeta. În primul rând, ca să faci ceea ce îi este potrivit omului. Apoi, ca să nu-i deranjezi pe cei cu care te întâlnești. Faci ceva similar chiar și acum, deși nu ești conștient de asta. Crezi că ești vrednic să ai mirosul tău. Prea bine, fii vrednic să miroși. Crezi că și cei care stau lângă tine, care iau masa cu tine, care te sărută, merită să te miroasă? Du-te în pustietate, unde meriți să mergi, trăiește singur acolo și păstrează-ți mirosul pentru tine. Așa este drept, ca tu să te bucuri de murdăria ta de unul singur. Însă atunci când trăiești într-o societate, ce fel de caracter crezi că arăți atunci când te comporți așa necugetat și lipsit de considerație? 

    Dacă natura ți-ar fi încredințat un cal, l-ai fi tratat la fel de superficial și l-ai fi neglijat? Gândește-te că ți-a fost încredințat propriul tău trup, ca și cum ți-ar fi fost încredințat un cal. Spală-l, curăță-l, ai grijă de el astfel încât niciun om să nu fie nevoit să se ferească de el sau să-l evite. Cine nu evită un om murdar, un om puturos, un om cu tenul stricat, la fel cum ar evita un om mânjit cu bălegar? Mirosul unuia este din afară, așezat pe el, însă mirosul celuilalt este datorat lipsei de îngrijire, vine dinăuntru și este asemănător unui cadavru în putrefracție.

    “Dar și Socrate se spăla rar.“

    Da, însă trupul său era curat și luminos. Era atât de agreabil și de plăcut, încât cei mai frumoși și cei mai nobili îl iubeau și doreau să stea lângă el, mai degrabă decât lângă aceia care aveau cele mai atrăgătoare trăsături. Era în puterea sa să nu folosească baia și să nu se spele, dacă ar fi ales. Și cu toate acestea, băile sale rare erau folositoare. 

    Aristofan spune “Oamenii palizi, care merg desculți, la ei mă refer“. Dar Aristofan spune despre Socrate și că acesta călca pe aer și că fura haine din palestră. Însă toți ceilalți care au scris despre el depun mărturie că nu era așa. Ei spun că nu era plăcut doar să-l asculți, ci și să-l vezi. Și același lucru îl scriu și despre Diogene.

    Nu trebuie să alungăm oamenii de la filosofie, nici măcar prin înfățișarea noastră fizică. La fel ca în alte lucruri, filosoful trebuie să se arate plăcut și liniștit, și în cele ce țin de trupul său. “Vedeți, oameni buni, nu am nevoie de nimic și nu doresc nimic. Sunt fără casă, fără oraș, în exil, dacă așa e să fie. Fără adăpost, eu trăiesc netulburat și mai fericit decât toți cei bogați și de viță nobilă. Priviți la sărmanul meu trup și veți vedea că nu este distrus de modul meu de viață.“ Însă dacă îmi spune acestea un bărbat care are fața și ținuta unui condamnat, ce zeu mă poate convinge să mă apropii de filosofie, dacă asta face ea dintr-un om? Dimpotrivă, chiar dacă m-ar face un om înțelept, nu m-aș mai apropia de ea.

    Aș prefera ca un tânăr care face primii pași către filosofie, să vină la mine cu părul tuns și îngrijit, decât cu el murdar și dezordonat. Căci așa aș vedea în el o anumită opinie despre frumos și o dorință către frumusețe. Își îndreaptă eforturile acolo unde presupune el că o găsește. Pe el nu ar trebuie decât să-l îndrept în direcția corectă și să-i spun “Tinere, cauți frumusețea, și bine faci. Să știi că ea crește din acel loc unde se găsește rațiunea. Caut-o acolo unde se află impulsul de a acționa și impulsul de a te înfrâna, unde se găsește dorința și aversiunea. Căci asta ai în tine superior altor lucruri. Sărmanul tău trup nu este decât lut. De ce muncești la el în zadar? Dacă nimic altceva nu o va face, timpul te va învăța că trupul nu este nimic.“

    Însă dacă un om vine la mine mânjit cu mizerie, murdar, cu barba până la genunchi, ce îi pot spune? Prin ce fel de asemănare pot să-l conduc în direcția corectă? S-a ocupat el cu ceva asemănător frumuseții, ca să-l pot îndrepta spunându-i “Frumusețea nu se găsește aici, ci dincolo“? Ar trebui să-i spun că frumusețea nu înseamnă să fii mânjit cu noroi, ci că se găsește în partea rațională? Are el vreo dorință către frumusețe? Arată vreun semn? Du-te și vorbește cu un porc, și spune-i să nu se mai tăvălească prin noroi.

    Ăsta este motivul pentru care vorbele lui Xenocrate l-au mișcat pe Polemon. Acesta, de vreme ce era un iubitor al frumuseții, a venit purtând cu sine o atracție către frumusețe, chiar dacă o căuta în locuri greșite.

    Natura nu a creat murdare nici măcar animalele care trăiesc alături de om. Se tăvălește vreun cal în noroi? Sau un câine bine-crescut? Dar porcul, gâsca cea murdară, viermii sau păianjenii o fac, deoarece sunt animale mai îndepărtate de comuniunea cu oamenii. Tu fiind om, alegi să nu fii precum animalele care trăiesc pe lângă oameni, ci să fii precum un vierme sau un păianjen? Nu vrei să te speli câteodată? Fă-o așa cum alegi tu. Dacă nu vrei să te speli cu apă caldă, spală-te cu apă rece. Nu vrei să cureți murdăria de pe trupul tău? Nu vrei să vii curat, astfel încât cei cu care te asociezi să aibă o plăcere atunci când sunt cu tine? Vii cu noi în această stare, mânjit cu salivă și muci, chiar și în temple, acolo unde nu este permis să scuipi sau să-ți sufli nasul.

    Crezi că spun că un om trebuie să se împopoțoneze? Departe de mine! Un om trebuie să împodobească ceea ce a primit de la natură: facultatea sa rațională, opiniile și acțiunile sale. Iar de corp să se ocupe doar atâta cât ține de curățenie, doar cât să nu ofenseze pe alții. Însă ție dacă ți se spune că nu trebuie să porți purpură, îți rupi mantaua de pe tine și o mânjești cu noroi. Te întrebi cum să păstrezi o manta frumoasă? Ai apă omule, spal-o!

    Avem aici un tânăr care merită să fie îndrăgit. Avem aici un bătrân demn să îndrăgească și să fie îndrăgit înapoi, unul căruia alți oameni îi pot încredința copiii lor pentru a fi instruiți, la care vin tinere sau tineri, după cum e cazul. Pentru ce? Ca să le predea lecții dintr-un grajd cu miros de bălegar? În niciun caz!

    Fiecare deviație pornește din ceva ce este în natura omului, dar asta este foarte departe de natura umană.

X. Despre lucrurile pe care trebuie să le disprețuim și cele pe care trebuie să le prețuim

By

On 04/07/2022

In Cartea a IV-a

    Toate greutățile și încurcăturile oamenilor au legătură cu lucrurile externe. “Ce să mă fac? Cum? Ce o să se întâmple? Oare ce voi păți?“ Toate acestea sunt vorbele celor care se îndreaptă către lucruri care nu sunt în puterea voinței. Căci cine se întreabă “Cum să nu îmi dau acordul la ceva fals? Cum să nu mă îndepărtez de la adevăr?“ Dacă un om are o asemenea dispoziție corectă încât să se teamă de acestea din urmă, îi voi reaminti “De ce te temi? Poți să fii sigur că asta este în puterea ta. Nu te grăbi să-ți dai acordul înainte să aplici regulile prescrise de natură.“

    Iar dacă un om se teme, în ceea ce privește dorința, ca nu cumva să eșueze în scopul său și să rateze ținta, sau în ceea ce privește aversiunea, ca nu cumva să cadă în cele pe care vrea să le evite; în primul rând îl voi săruta, deoarece și-a îndreptat gândurile către treaba sa și către adevăratul său sine, și a lăsat deoparte lucrurile pentru care alții se emoționează sau se îngrozesc. Apoi îi voi spune “Dacă cauți să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce vrei să eviți, nu-ți dori nimic din ceea ce aparține altora și nu încerca să eviți ce nu este în puterea ta. Dacă nu urmezi această regulă, inevitabil vei eșua în ceea ce dorești și vei cădea în ceea ce vrei să eviți.“ Unde este dificultatea dacă procedezi așa? Ce loc mai este pentru cuvinte precum “Cum va fi?“, “Ce se va întâmpla?“ sau “Mă tem că voi păți una sau alta“.

    Ce urmează să se întâmple nu este independent de voință?

    “Ba da.“

    Adevărata natură a binelui și a răului nu se regăsește în lucrurile care țin de voință?

    “Ba da.“

    Atunci este în puterea ta să te folosești în mod natural de orice se întâmplă. Cine te poate împiedica?

    “Nimeni.“

    Nu mai spune “Ce se va întâmpla?“. Căci orice ar fi, îl vei folosi bine și deznodământul va fi fericit. Ce ar fi devenit Hercule dacă și-ar fi spus “Cum să fac să nu-mi apară în cale un leu uriaș, sau un mistreț uriaș, sau oameni sălbatici?“ Ce îți ție pasă de astea? Dacă un mistreț uriaș îți apare în cale, vei avea de dus o luptă mai mare. Dacă oameni răi îți apar în cale, vei scăpa lumea de oameni răi.

    “Dar dacă voi muri?“

    Vei muri un om bun, făcând un lucru nobil. De vreme ce cu siguranță vom muri, din necesitate omul va fi găsit făcând ceva atunci, fie muncind pământul, fie săpând, fie făcând negoț, fie servind ca și consul, fie suferind de indigestie sau diaree.

    Ce îți dorești tu să faci atunci când vei muri? Eu unul nu-mi doresc să fiu găsit făcând nimic altceva decât ceea ce îi aparține omului, ceva benefic, potrivit binelui comun, nobil. Dar dacă nu se poate să fiu găsit făcând lucruri mărețe, atunci măcar să fiu găsit făcând lucruri în care nu pot fi împiedicat, făcând ceea ce îmi este permis să fac, corectându-mă pe mine însumi, cultivând facultatea care se ocupă de impresii, muncind să mă eliberez de pasiuni, acordând fiecărei relații cu alții ceea ce i se cuvine; iar dacă sunt norocos, încercând să stăpânesc cel de-al treilea domeniu de studiu, cel care se ocupă cu formarea opiniilor sigure cu privire la lucruri.

    Dacă moartea mă va găsi ocupat cu asemenea lucruri, eu sunt mulțumit dacă pot să ridic mâinile către Zeu și să spun “Nu am neglijat facultățile pe care le-am primit de la Tine pentru a înțelege administrația Ta și pentru a o urma. Nu te-am dezonorat, atât cât mi-a stat mie în putere. Privește cum mi-am folosit percepțiile, privește cum mi-am folosit concepțiile primare. Ți-am căutat eu vreodată vină? M-am arătat vreodată nemulțumit de ceva sau mi-am dorit să fie altfel? Am greșit eu vreodată față de alții? Pentru ceea ce mi-ai dăruit, îți mulțumesc. Atât timp cât m-am folosit de ceea ce mi-ai dăruit, eu sunt mulțumit. Primește-le înapoi și așează-le unde este voia Ta. Căci ale Tale sunt toate, de la Tine le-am primit.“ Nu îți este deajuns să pleci având această stare de spirit? Ce viață este mai bună și mai potrivită decât a celui care gândește așa? Ce sfârșit este mai fericit?

    Însă pentru a ajunge aici, un om trebuie să îndure lucruri care nu sunt ușoare și să piardă altele la care nu este ușor să renunți. Nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să fii consul; nu poți să-ți dorești asta și în același timp să-ți dorești să deții pământuri. Nu poți să fii preocupat și de tine și de sclavi în același timp. Dacă îți vei dori ceva ce aparține altuia, vei pierde ceea ce este al tău.

    Așa este natura lucrurilor, nimic nu este obținut pe degeaba. De ce te miri? Dacă dorești să fii consul trebuie să stai treaz nopțile, să te agiți, să săruți mâini, să te pierzi la porțile altora, să spui și să faci lucruri nedemne de un om liber, să trimiți daruri multora, să trimiți zilnic cadouri unora. Și ce obții pentru asta? Doisprezece mănunchiuri de nuiele și conduci un tribunal de trei sau patru ori, oferi jocuri în Circus și împarți mâncare în coșulețe. Dacă nu e așa, atunci să-mi arate cineva că este și altceva pe lângă acestea.

    Nu vrei să oferi nimic, nu vrei să depui niciun efort pentru a fi liber de pasiuni și tulburări, pentru a-ți asigura un somn liniștit atunci când dormi, pentru a fi cu adevărat treaz atunci când ești treaz, pentru a nu teme și a nu fi neliniștit cu privire la nimic? Dacă pierzi altele sau altul câștigă ce ai fi putut obține tu, atunci când ești ocupat cu acestea, te vei supăra pentru ceea ce s-a întâmplat? Nu vrei să pui în balanță ce primești în schimb și la ce renunți? Cât valorează ambele? Ai vrea să obții pe degeaba lucruri așa importante? Cum ai putea?

    O muncă nu are legătură cu cealaltă. Nu poți să te ocupi atât de lucruri externe, cât și de facultatea ta conducătoare. Dacă le vrei pe acelea, renunță la ea, altfel nu vei obține nici una, nici cealaltă, fiind tras în două direcții diferite. Dacă alegi facultatea conducătoare, renunță la celelalte.

    Uleiul va fi vărsat, mobila mea sărăcăcioasă se va destrăma, dar eu voi fi liber de pasiuni. Va fi un foc când eu nu sunt acasă și cărțile îmi vor arde, însă eu mă voi folosi de impresii în armonie cu natura.

    “Dar nu voi avea ce mânca.“

    Dacă sunt atât de ghinionist, moartea este adăpostul meu. Moartea este adăpost și refugiu pentru toți, astfel că nimic în viață nu este dificil. De îndată ce alegi, ai plecat și niciun fum nu te va mai deranja. Atunci de ce ești temător, de ce nu dormi nopțile? După ce socotești unde îți șade binele și răul, de ce nu-ți spui direct “Ambele sunt în puterea mea. Niciun om nu mă poate lipsi de bine, nici nu mă poate implica în rău. De ce să nu mă pun jos și să sforăi? Tot ce am este în siguranță. În ceea ce privește lucrurile care nu-mi aparțin, ele sunt preocuparea celui care le primește, după cum au fost împărțite de cel care deține puterea. Cine sunt eu să spun că le vreau așa sau altfel? Mi-a fost mie acordată puterea de a le alege? M-a făcut cineva administrator peste ele? Îmi sunt de ajuns acele lucruri care mi-au fost acordate în puterea mea. Le voi înfrumuseța cât pot eu de bine. Cât despre celelalte, să fie după cum este voia stăpânului lor.“

    Dacă un om are aceste gânduri în fața ochilor săi, mai stă treaz nopțile și se învârte încoace și-ncolo? Ce ar vrea? După ce să tânjească? După Patrocle, sau Antiloh sau Protesilau? Când a crezut el că vreunul dintre prietenii săi este nemuritor? Când și-a înlăturat din fața ochilor faptul că mâine sau poimâine, el sau prietenul său ar putea să moară? “Dar eu am crezut că va trăi mai mult decât mine și că va avea grijă de copilul meu“, spune el. Ai fost un prost pentru asta și te-ai gândit la lucruri care nu sunt certe. De ce nu dai vina pe tine pentru asta, în loc să stai să plângi precum o fată? “Dar îmi întindea masa să mănânc.“ Asta deoarece era în viață, prostule. Acum nu mai poate. Îți va întinde Automedon masa. Iar dacă moare și el, vei găsi pe altul. Dacă se sparge oala în care ți se gătește carnea, trebuie să rămâi nemâncat deoarece nu mai ai oala cu care erai obișnuit? Nu trimiți să se cumpere alta?

    “Necaz mai mare nu se putea abate asupra mea“, spune el.

    De ce este acesta necazul tău? Și tu, în loc să-l suporți și să-l înlături, dai vina pe mama ta că nu ți l-a prezis dinainte, ca să te fi apucat încă de atunci să bocești. 

    Ce părere ai? Nu crezi că Homer a scris toate acestea ca să învățăm că și pe aceia cu origini nobile, cei mai puternici și mai bogați, cei mai frumoși, nimic nu-i împiedică să fie cei mai amărâți și mai mizerabili, atunci când le lipsesc opiniile pe care ar trebui să le aibă?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén