Niciodată să nu te grăbești să lauzi sau să condamni pe cineva pentru acele lucruri care nu sunt nici bune, nici rele. Nici să nu le consideri o dovadă a priceperii sau a lipsei de pricepere. Astfel, vei scăpa de aroganță și de rea-voință.
“Acest om se spală în grabă.“ Ce rău face? Niciunul! Ce face? Se spală în grabă.
“Adică orice ar face este bine?“
Nu. Acțiunile care pornesc din opinii corecte sunt bune, iar cele care pornesc din opinii greșite sunt rele. Până când nu cunoști opinia care stă la baza acțiunilor unui om, nu-l lăuda și nu-l condamna. Însă o opinie nu este ușor de descoperit bazându-te pe lucruri externe.
“Acest om este un tâmplar.“ De unde știi? “Deoarece folosește o teslă.“ Ce dovedește asta?
“Acest om este muzicant, deoarece cântă.“ Ce dovedește asta?
“Acest om este un filosof.“ De unde știi? “Deoarece poartă mantie și are părul lung.“ Și un saltimbanc ce poartă? Tocmai de aceea, dacă cineva vede pe unul dintre cei care poartă mantie purtându-se necuviincios, spune “Ia uite la filosoful acesta ce face!“
Mai degrabă, purtarea necuviincioasă l-ar fi îndreptățit să spună că nu este filosof. Dacă concepția primară și profesia unui filosof ar fi să poarte mantie și părul lung, atunci ar avea dreptate. Însă ceea ce profesează un filosof este o viață lipsită de eroare. De ce nu îndepărtezi de la el numele de filosof dacă nu îndeplinește profesia unui filosof?
Așa se întâmplă în celelalte arte. Dacă cineva vede un om că dă la rindea greșit, nu spune “Ce folos și cu tâmplăria asta? Uite ce treabă proastă fac tâmplarii!“ El spune “Acest om nu este un tâmplar, deoarece nu știe să dea la rindea.“ La fel, atunci când aude pe cineva cântând prost, nu spune nimeni “Vezi cât de prost cântă muzicanții!“, ci spune “Acest om nu este un muzicant.“
Numai în cazul filosofiei oamenii se comportă altfel. Văzând pe cineva că face lucruri contrare filosofiei, în loc să refuze să-l numească filosof, ei presupun că este unul. Apoi, din purtarea sa, trag concluzia că nu este niciun folos în filosofie.
De ce se întâmplă asta? Suntem atenți la ce reprezintă denumirea de tâmplar sau muzicant, sau orice altă meserie. Însă denumirea de filosof, fiind neclară și nedefinită în mințile noastre, o judecăm numai după aparențele externe. Ce altă artă este dobândită prin îmbrăcăminte și mărimea părului, și este lipsită de principii, materiale și scop?
Care este materialul cu care lucrează filosofia? Mantia? Nu, rațiunea. Care este scopul filosofiei? Să porți o mantie? Nu, să-ți păstrezi rațiunea dreaptă. Care sunt principiile? Cum să crești o barbă stufoasă și un păr lung? Nu. După cum spunea și Zenon, filosofia se ocupă cu înțelegerea elementelor rațiunii, cu adevărata natură a fiecăruia, cu relațiile dintre ele, și cu toate cele care decurg din acestea. Nu vrei mai întâi să vezi dacă, purtându-se necuviincios, el practică ceea ce declară, și abia apoi să acuzi filosofia?
Așa cum stau lucrurile, atunci când tu te comporți decent și crezi că el greșește, spui “Ia uite la filosoful ăsta!“, ca și cum ar fi potrivit să numești filosof un om care se comportă astfel. Apoi tragi concluzia “Așa se poartă filosofii“. Dar nu spui “Ia uite la tâmplarul sau muzicantul ăsta!“ atunci când unul comite adulter sau mănâncă cu lăcomie. Așadar, înțelegi într-o anumită măsură ce presupune profesia de filosof, însă nu în întregime, și ești încurcat datorită lipsei de atenție.
Chiar și cei care-și spun filosofi, se folosesc de mijloace ordinare pentru a-și urma chemarea. Își pun o mantie și își lasă barba să crească, apoi spun că sunt filosofi. Însă nimeni nu spune că este muzicant după ce-și cumpără o harpă și o pană. Nimeni nu spune “Eu sunt fierar“, doar dacă își pune o căciulă și un șorț de fierar. Bineînțeles că se îmbracă potrivit profesiei sale, însă își ia numele de la meserie, nu de la îmbrăcăminte.
Acesta este motivul pentru care Euphrates spunea pe bună dreptate “Mult timp am încercat să nu fiu cunoscut ca fiind filosof și asta mi-a fost de mare ajutor. În primul rând deoarece știam că ceea ce fac bine, o fac pentru mine și nu pentru spectatori. Pentru binele meu am mâncat cumpătat și am păstrat modestia în înfățișare și în ținută. Pe toate le-am făcut pentru mine și pentru Zeu. În al doilea rând, cum lupta a fost numai a mea, doar eu am fost în pericol. Dacă am făcut ceva rușinos sau nepotrivit, nu am pus filosofia în pericol. Nici nu am făcut rău lumii, greșind în calitate de filosof. Din acest motiv, cine nu mi-a cunoscut gândurile s-a mirat că, deși eram familiar cu filosofii și conversam cu aceștia, nu eram eu însumi filosof. Ce este rău pentru un om să fie recunoscut ca filosof din acțiunile sale, și nu din semnele exterioare?“
Privește cum mănânc, cum beau, cum suport și cum îndur, cum lucrez cu ceilalți, cum îmi exercit dorința și aversiunea, cum păstrez relațiile cu ceilalți, atât cele înnăscute cât și cele dobândite, fără să mă încurc și fără să mă împiedic. Judecă-mă după acestea, dacă poți. Însă tu ești atât de surd și de orb, încât consideri că Hefaistos nu este un bun fierar decât dacă are căciula de fierar pe cap. Ce rău este pentru mine să nu fiu recunoscut de un judecător așa prost?
Nici Socrate nu era cunoscut de mulți ca fiind filosof. Ei obișnuiau să vină la el și să-l roage ca să le facă cunoștință cu filosofi. Se supăra el, cum facem noi? Îi întreba el “Ce, după voi eu nu sunt filosof?“ Nu, îi conducea și le făcea cunoștință cu cine vroiau. El era mulțumit cu un singur lucru, că era filosof, și era bucuros că nu se supăra atunci când nu era considerat filosof de către alții. Asta deoarece păstra întotdeauna în minte care este treaba sa.
Care este treaba unui om adevărat, a unui om bun? Să aibă mulți elevi? În niciun caz! Cei care vor așa ceva, să se ocupe de asta. Să cerceteze și să definească principii complicate? Lasă-i pe alții să se ocupe cu ele.
Pentru ce a fost Socrate cunoscut, cu ce s-a ocupat și cu ce a dorit să lucreze? Cu ce ai de pierdut și de câștigat. “Dacă orice om îmi poate provoca prejudicii, spune el, înseamnă că nu este bine ce fac. Dacă aștept de la altcineva beneficii, sunt un om de nimic. Dacă îmi doresc ceva și nu obțin ce doresc, sunt nenorocit.“ Aceasta este lupta pe care a îndemnat pe fiecare să o ducă, și în care, eu cred că nu ar fi putut fi învins de nimeni. Cum era el de neînvins? Deoarece a proclamat să audă toată lumea “Priviți ce fel de om sunt eu!“? Nu, ci fiind omul care era.
Este caracteristic unui om prost și lăudăros să pretindă “Eu sunt liber de pasiuni și tulburări. Oameni buni, aflați că doar eu sunt imperturbabil, pe când voi sunteți neliniștiți și tulburați din orice mărunțiș.“ Este ca și cum nu te-ai mulțumi să fii liber de durere, fără să proclami “Veniți toți cei care vă chinuiți cu gută, migrene, febră! Veniți, voi care sunteți betegi și orbi, și minunați-vă cum eu nu sunt atins de nicio boală!“ Aceasta este o laudă zadarnică și deșănțată, decât dacă ești capabil, precum Asclepios, să arăți fiecăruia prin ce tratament poate să scape de afecțiunea sa, și pentru asta îți prezinți starea ta de sănătate, ca un exemplu.
Acesta este caracterul cinicului, pe care însuși Zeus l-a onorat cu sceptru și diademă. El spune “Oameni buni, voi care căutați fericirea și pacea acolo unde nu sunt de găsit, priviți, am fost trimis de către Zeu ca un exemplu, eu care nu am nici pământ, nici casă, nici soție sau copii, nici măcar un pat, haină sau alte unelte. Vedeți cât de sănătos sunt. Dacă mă veți cerceta, veți vedea că eu sunt în pace. Ascultați care este remediul și tratamentul care m-au vindecat.“ Aceste vorbe sunt generoase și nobile. Însă cercetează atent despre cine este vorba. Aceasta este munca Zeului și a celui pe care El îl consideră vrednic. Cinicul nu prezintă mulțimii nicio slăbiciune care să strice propria mărturie, pe care o dă în numele virtuții și împotriva lucrurilor externe. “Nobila sa față nu a îngălbenit vreodată, și nu a șters de pe obraji vreo lacrimă.“ Pe lângă acestea, el nu trebuie să caute sau să tânjească după nimic, fie om, loc sau mod de viață, precum tânjesc copiii după vară sau sărbători. El trebuie să se înconjoare și să se împodobească cu respect de sine, precum alții se înconjoară cu ziduri și uși, și cu cei care le păzesc pe acestea.
Însă acești pretinși filosofi, doar fac un pas către filosofie și imediat revendică sceptrul și regatul acesteia, la fel cum cei care suferă de un stomac sensibil se grăbesc să mănânce o mâncare grea, care în curând le va provoca greață. Își lasă părul să crească, îmbracă o mantie, își lasă umerii dezgoliți și se ceartă cu toți cei pe care îi întâlnesc. Dacă văd pe cineva purtând o îmbrăcăminte călduroasă, îl ceartă. Omule, mai întâi călește-te pe tine. Urmărește impulsurile tale, să nu fie precum poftele unui dispeptic sau ale unei femei însărcinate. Caută la început să nu știe și alții cine ești, fii filosof doar pentru tine însuți un timp.
Așa se produc fructele. Sămânța trebuie îngropată la început și ascunsă, și să crească încetul cu încetul pentru a rodi în deplinătate. Dacă produce spic înainte de a-și întări tulpina, devine precum o plantă din grădinile lui Adonis și nu produce nimic bun. Precum o asemenea plantă ești și tu, ai înflorit înainte de vreme și te vei stinge odată ce vine vremea grea.
Ascultă ce spun fermierii despre răsaduri, atunci când căldura vine prea devreme. Se tem ca plantele să nu se dezvolte prea repede și să devină vulnerabile în fața primului îngheț care le va prinde. La fel trebuie să te păzești și tu, ai crescut prea îndrăzneț și te-ai grăbit să-ți faci o reputație înainte de vreme. Ești un prost printre alți proști, dar te crezi cineva. Te va prinde înghețul. Ce spun eu? Deja te-a prins înghețul la rădăcini. Deasupra ai dat câteva lăstare și pentru asta crezi că ai înflorit și că ești în viață.
Pe noi restul lasă-ne să ne coacem după cum ne este natura. De ce ne expui la aer? De ce ne forțezi? Încă nu putem suporta aerul rece. Lasă rădăcinile să crească, apoi să producă un mugur, al doilea, al treilea. Astfel, fructul își va forța singur calea, fie că vrem sau nu. Căci nu poate nimeni, odată ce a înțeles asemenea principii mărețe și s-a umplut cu ele, să nu fie conștient de propriile sale înzestrări și să nu se grăbească să le folosească. Un taur nu-și ignoră natura și puterile sale, atunci când zărește un prădător. Nici nu așteaptă să fie impulsionat de către cineva. La fel și un câine, atunci când zărește vânatul. Dacă eu aș avea lucrurile specifice unui om bun, nu aș mai aștepta ca tu să mă înzestrezi cu ce am nevoie pentru a-mi face treaba. Însă, crede-mă că încă nu le am. De ce vrei să mă ofilesc înainte de vreme, așa cum te-ai ofilit tu?
