Month: May 2022

VII. Eliberarea de frică

On 30/05/2022

Ce îl face pe tiran înfricoșător?

“Gărzile cu săbiile lor, șambelanul și ceilalți care închid ușile în fața celor care vor să intre“, răspunde cineva.

Cum se face că un copil nu se teme dacă îl aduci în fața tiranului, chiar dacă acesta este escortat de gărzi? Oare copilul nu este conștient de prezența gărzilor? Dacă un om este conștient de prezența gărzilor și a săbiilor acestora, însă vine chiar cu acest scop, deoarece nenorocirile sale îl fac să caute o moarte rapidă de mâna altuia, se mai teme el de gărzi?

“Nu, deoarece caută exact acel lucru care îi face pe alții să se teamă de ei.“

Dacă vine în fața tiranului un om care vrea doar ceea ce îi este permis lui, însă mai departe de acestea nu vrea nici să moară, nici să trăiască; ce îl împiedică să vină fără frică?

“Nimic nu-l împiedică.“

Mai departe să presupunem un om care are către proprietate aceeași atitudine pe care o are primul om către trupul său. Să presupunem că are aceeași atitudine cu privire la soție și copii, ca și cum ar fi cuprins de disperare sau nebunie, astfel încât să nu-i pese dacă are îi are sau nu. El este precum copiii care se joacă cu cioburi și sunt atenți la jocul lor, fără să le pese de cioburi în sine. Astfel, neîndreptându-și inima către lucrurile materiale, acceptă jocul voios și se ocupă de toate cu bucurie. Cum ar putea un tiran, cum ar putea niște gărzi și săbiile lor să inspire frică într-un asemenea om?

Dacă nebunia, sau obiceiul cum este cazul la galileeni, poate produce o asemenea atitudine, oare rațiunea și demonstrația nu-l pot învăța pe un om că Zeul a creat toate lucrurile din lume și lumea însăși să fie libere și autosuficiente, deși părțile servesc întregului?

Toate celelalte creaturi sunt incapabile de a înțelege guvernarea Sa, însă creatura rațională deține facultăți care îi permit să reflecte la aceste lucruri, să realizeze că este o parte și ce fel de parte este, și să înțeleagă că este drept ca partea să fie subordonată întregului. Mai departe, fiind prin natura sa nobil, mărinimos și liber, omul observă că deține unele lucruri lipsite de piedici și sub controlul său, iar altele supuse piedicilor și dependente de alții. Lucrurile lipsite de piedici sunt manifestări ale voinței sale, pe când lucrurile dincolo de voință sunt supuse piedicilor.

Prin urmare, dacă el consideră că binele și interesul său se regăsesc doar în prima categorie, în lucrurile care sunt lipsite de piedici și depind de el însuși, atunci va fi liber, liniștit, fericit, nevătămat, mărinimos, pios, mulțumind pentru toate Zeului, fără să dea vina sau să acuze vreodată pe cineva pentru cele se întâmplă. Însă dacă consideră că binele său stă în lucrurile externe și care sunt dincolo de voință, el va fi împiedicat și stânjenit, va fi un sclav al celor care dețin autoritatea asupra lucrurile pe care le admiră sau de care se teme. În acest caz, el este obligat să fie lipsit de pietate, deoarece crede că Zeul îi face rău; este obligat să fie nedrept, deoarece vrea să primească mai mult decât i se cade; este obligat să aibă un spirit josnic și răutăcios.

Dacă un om înțelege toate acestea, nimic nu-l poate împiedica să trăiască cu o inimă ușoară și supusă, mulțumit cu ce a primit în trecut și așteptând cu un spirit blajin tot ce i se va întâmpla în viitor.

Îmi vei da sărăcie? Dă-mi-o și vei vedea ce este sărăcia atunci când întâlnește pe cineva care știe să joace bine rolul unui om sărac. Îmi vei da funcții publice? Dă-mi-le împreună cu greutățile lor. Exil? Oriunde aș merge, îmi va fi bine. Căci aici, nu locul a făcut să-mi fie bine, ci opiniile mele, iar pe acestea le voi lua cu mine, căci nimeni nu mi le poate fura. Doar ele sunt ale mele și nu-mi pot fi luate, cu ele voi fi mulțumit oriunde aș fi și orice aș face.

“Dar acum a venit vremea să mori.“ Ce vrei să spui prin moarte? Nu folosi cuvinte grele, ci spune lucrurilor pe nume: “Acum a venit vremea ca părțile tale materiale să se reîntoarcă la elementele din care au fost compuse.“ Ce este groaznic la asta? Ce pierdere este pentru univers? Ce eveniment straniu sau irațional este acesta? Este acesta motivul pentru care să-ți fie frică de tiran? Asta face săbiile gărzilor să pară lungi și ascuțite? Lasă-i pe alții să vadă de asta; eu am cercetat aceste lucruri și niciun om nu are putere asupra mea. Am fost eliberat de către Zeu și am înțeles poruncile Sale. Nimeni nu mai poate să facă un sclav din mine, care am fost emancipat de către cine trebuie.

“Cum? Nu sunt stăpân peste trupul tău?“

Ce mă privește asta pe mine?

“Nu sunt stăpân peste proprietățile tale?“

Ce mă privește pe mine?

“Nu sunt eu cel care decide dacă mergi în exil sau închisoare?“

Toate le cedez de bunăvoie, și trupul meu, să faci ce vrei cu el. Încearcă-ți puterea și vei vedea până unde se întinde.

De cine îmi mai rămâne să mă tem? De șambelani? Ce să mă tem că îmi fac ei? Să mă tem că o să-mi închidă ușa în nas? Dacă mă vor găsi că vreau să intru, atunci să-mi închidă ușa în nas.

“Atunci de ce să mai bați la porțile palatului?“

Deoarece consider că este potrivit pentru mine să mă alătur jocului, atât cât durează.

“Cum te ferești să nu ți se închidă ușile în față?“

Dacă nu sunt primit, nu doresc să intru. Întotdeauna îmi doresc ceea ce se întâmplă, deoarece consider voia Zeului mai bună decât a mea. Îl voi urma pe El ca și adept și slujitor al Său. Impulsurile și dorințele mele sunt totuna cu ale Sale, voia mea o urmează pe a Sa. Ușile se închid doar în fața celor care insistă să intre înăuntru, nu în fața mea.

De ce nu insist eu să intru? Deoarece știu că nimic bun nu este oferit celor care intră. Când aud că se spune despre cineva onorat de către împărat, că este fericit, eu întreb ce a primit. “O provincie.“ Primește și opiniile pe care ar trebui să le aibă cel care guvernează o provincie? “Este numit prefect.“ Primește și priceperea necesară pentru asta?

De ce să insist să intru? Cineva aruncă smochine și nuci, și toți copiii caută să le prindă și se luptă pentru ele. Însă oamenii maturi nu, deoarece le consideră un lucru mărunt. Dacă cineva aruncă cioburi, nici măcar copiii nu caută să le prindă.

Sunt împărțite provincii? Lasă copiii să se lupte pentru ele. Sunt împărțite funcții de pretor și consul? Lasă copiii să se încaiere pentru ele. Lasă-i pe ei să fie dați afară și bătuți; ei să sărute mâinile celui care le oferă și ale sclavilor lui. Pentru mine sunt smochine și nuci. Dacă se întâmplă ca o smochină să-mi cadă în mâini atunci când sunt aruncate, o iau și o mănânc, căci asta este valoarea pe care poți să i-o acorzi unei smochine. Însă nicio smochină nu merită să mă aplec după ea, să lupt cu cel de lângă mine sau să lingușesc. Și niciunul din celelalte lucruri pe care filosofii m-au convins să nu le consider bune, nu merită.

Arată-mi săbiile gărzilor!

“Privește cât sunt de mari și de ascuțite.“

Și ce fac aceste săbii mari și ascuțite?

“Omoară.“

Și ce face febra?

“Același lucru.“

Dar o cărămidă?

“La fel.“

Ai vrea să privesc toate aceste lucruri cu teamă și venerație, și să fiu sclavul lor? În niciun caz! Odată ce am învățat că orice se naște trebuie să și dispară, pentru ca lumea să-și continue drumul nestingherită, nu este nicio diferență pentru mine dacă dispare datorită febrei, a unei cărămizi care cade de pe acoperiș sau a unui soldat. Dacă ar fi să le comparăm, atunci știu că soldatul va face treaba mai repede și cu mai puțină durere.

Văzând că nu mă tem de nimic din ceea ce-mi poate face tiranul și că nu-mi doresc nimic din ceea ce poate oferi, de ce să mai stau cu frică și cu admirație în preajma sa? De ce să mă mai tem de gărzi? De ce să mă bucur când mă întâmpină pe un ton binevoitor? De ce să povestesc oamenilor cum mi-a vorbit? Este el un Socrate sau un Diogene, astfel încât admirația sa față de mine să fie o dovadă a omului care sunt? Îi admir eu caracterul? Nu. Vin la el și îl slujesc, deoarece face parte din joc. O fac atâta vreme cât nu îmi poruncește să fac ceva necugetat sau nepotrivit. Însă dacă mă trimite să îl aduc pe Leon din Salamis, atunci îi răspund “Caută pe altcineva, eu nu mai joc.“ Dacă cere gărzilor să mă ia, îi urmez, deoarece și asta face parte din joc.

“Dar îți vei pierde capul!“

Prea bine! Și împăratul, sau cei care-l slujesc, își păstrează capul pe vecie?

“Dar vei fi aruncat peste ziduri și lăsat să putrezești acolo!“

Aș fi, dacă eu și cadavrul am fi unul și același lucru. Dar având în vedere că nu sunt același lucru, spune lucrurilor pe nume și nu încerca să mă sperii. Lucrurile acestea sperie pe copii și pe proști. Dacă un om a ascultat vreodată lecturile filosofilor fără să înțeleagă ce este cu adevărat sinele, atunci merită să se teamă și să-i lingușească pe cei pe care îi lingușește, dacă nu a învățat că nu este carne, oase și tendoane, ci facultatea care comandă acestora, și care interpretează și guvernează impresiile.

“Astfel de vorbe îi fac pe oameni să disprețuiască legile.“

Dimpotrivă, arată-mi alte argumente care să-i facă pe cei care le adoptă mai obedienți față de lege decât acestea. Legea nu este ceva ce e la îndemâna oricărui nătărău. Însă aceste argumente ne fac să ne comportăm drept chiar și cu cei care ne critică, deoarece ne învață să nu pretindem pentru noi niciunul din lucrurile în care aceștia ne pot întrece. Ele ne învață să cedăm în ceea ce privește trupul nostru, să cedăm în ceea ce privește proprietăți, copii, părinți, frați, să cedăm totul, să renunțăm la tot. Doar în ceea ce privește opiniile noastre, ele fac o excepție, deoarece a fost voia lui Zeus ca acestea să aparțină în mod deosebit fiecărui om în parte. Ce fel de lege încalc? Ce este irațional la asta?

Cedez în fața ta acolo unde tu ești mai bun și mai puternic decât mine. Pe de altă parte, acolo unde sunt eu mai bun, tu cedezi în fața mea, deoarece eu m-am ocupat cu acestea, iar tu nu. Tu te-ai preocupat să ai mozaicuri în casă, să ai sclavi și slugi care să te servească, să porți veșminte împodobite, să-ți permiți vânători, cântăreți și actori. Revendic eu aceste lucruri?

Dar tu, în ceea ce te privește, te-ai preocupat cu opiniile? Te-ai preocupat cu sufletul tău rațional? Știi care sunt părțile sale constituente, cum sunt acestea aduse împreună, cum sunt conectate? Știi care sunt facultățile sale și care este natura lor? De ce te superi dacă altul, care le-a studiat, are un avantaj asupra ta în acest domeniu?

“Dar acestea sunt cele mai importante.“

Cine te împiedică să te ocupi de ele și să le studiezi? Cine are la dispoziție mai multe cărți, mai mult timp liber și mai mulți profesori, ca să poată învăța? Doar îndreaptă-ți mintea către aceste lucruri. Acordă măcar puțin timp facultății tale conducătoare. Cercetează ce este acest lucru pe care îl deții și de unde ai primit această facultate care se folosește de toate celelalte, care examinează, alege sau respinge. Atâta timp cât te ocupi de lucruri externe, nimeni nu va avea mai mult succes ca tine în ceea ce le privește pe acestea, însă facultatea ta rațională va fi așa cum alegi să o ai, mizeră și neglijată.

VI. Către cei care se supără dacă sunt compătimiți

By Cristian Martin

On 16/05/2022

In Cartea a IV-a

“Sunt mâhnit, spune cineva, dacă sunt compătimit de alții.“

Să fii compătimit este o acțiune a ta sau a celor care te compătimesc? Este în puterea ta să-i oprești să te compătimească?

“Da, dacă le arăt că nu sunt demn de milă.“

Este în puterea ta să nu fii demn de milă, sau nu?

“Consider că este în puterea mea.“

Dar acești oameni nu te compătimesc pentru ceva ce ar merita, și anume pentru greșelile tale. Ei te compătimesc că nu ai bani sau funcții publice, te compătimesc pentru boală, moarte, sau alte lucruri precum acestea. Ești tu pregătit să convingi mulțimea că niciunul din aceste lucruri nu este de fapt vreun rău, și că este posibil ca un om sărac și care nu deține onoruri și funcții să fie fericit? Sau vrei să te arăți în fața lor ca fiind bogat și puternic?

Cea din urmă cale aparține oamenilor lăudăroși, anoști și buni de nimic. Consideră ce ar trebui să faci ca să realizezi asta. Va trebui să împrumuți câțiva sclavi amărâți și să deții niște bijuterii. Iar pe acestea va trebui să le expui în public de mai multe ori și, dacă este posibil, fără ca ceilalți să-și dea seama că sunt aceleași. Va trebui să te afișezi în veșminte bogat ornamentate și altele asemenea. Trebuie să te arăți ca fiind cineva care este stimat de persoane distinse și să cauți să iei cina în compania unor asemenea persoane, sau măcar să creadă lumea că cinezi în compania lor. Va trebui să te folosești de îndeletniciri triviale pentru a părea mai frumos și mai chipeș decât în realitate. Acestea sunt vicleșugurile pe care trebuie să le folosești, dacă vrei să adopți această a doua cale de a te feri să fii compătimit.

Însă prima cale este atât lungă, cât și impracticabilă; să încerci ceea ce nici măcar Zeus nu a reușit să facă, și anume să convingi toți oamenii ce este cu adevărat binele și răul. Îți este asta permis ție? Nu.

Doar atât îți este permis ție: să te convingi pe tine însuți. Și nu ai făcut nici măcar asta, dar tu încerci să-i convingi pe alții. De ce? Cine ți-a fost tovarăș vreme mai lungă decât ți-ai fost tu însuți? Cine altcineva poate exercita o putere mai mare de convingere asupra ta, decât poți tu însuți? Și cine este mai bun și mai prietenos cu tine decât ești tu însuți? Cu toate acestea, cum se face că nu te-ai convins pe tine să înveți ce este binele și răul? Astfel că, nu sunt la ora actuală lucrurile întoarse cu susul în jos? Asta te preocupă pe tine acuma, în loc să înveți cum să te eliberezi de suferință, tulburare și umilință, și astfel să devii liber? Nu ai auzit că există o singură cale prin care să obții asta, și anume să renunți la orice nu depinde de voință, să le părăsești și accepți că aparțin altora?

Opinia pe care o are altcineva cu privire la tine, ce fel de lucru este?

“Este un lucru independent de voință.“

Atunci este treaba ta?

“Nu.“

În cazul acesta, îți închipui că ai dobândit credința corectă cu privire la bine și rău, dacă tu încă îți permiți să te mâhnești și să te tulburi datorită opiniilor altora?

Nu-i mai bine să-i lași pe ceilalți oameni în treaba lor și să devii tu propriul tău profesor și elev? Ceilalți pot să descopere singuri dacă este avantajos pentru ei să trăiască într-un mod contrar naturii. Dar pentru mine, niciun alt om nu îmi este mai apropiat decât eu însumi. Atunci de ce, deși am ascultat argumentele filosofilor și le-am acceptat, nu-mi este mai ușor? Sunt eu chiar atât de prost? De ce nu am fost mai prost decât ceilalți oameni și în celelalte lucruri pe care am ales să le întreprind? Am învățat ușor să scriu și să citesc. Nu mi-a fost greu să învăț lupte, geometrie sau silogisme. Oare nu am fost convins de rațiune? Și cu toate acestea, nimic altceva nu am acceptat și nu am ales din prima. Și acuma, aceste principii sunt singurul lucru despre care citesc, ascult sau scriu. Până în ziua de astăzi nu am descoperit niciun argument puternic împotriva lor.

Atunci ce îmi lipsește? Oare opiniile contrare nu au fost încă înlăturate? Oare credințele mele sunt neantrenate și neobișnuite să fie confruntate cu realitatea, precum o armură lăsată deoparte într-un dulap, care a ruginit și nu mai poate fi îmbrăcată? Asta trebuie să fie. În lupte, în scris sau citit nu mă mulțumesc doar să învăț teoria, întorc pe toate părțile silogismele care-mi sunt propuse și creez altele noi, la fel și cînd este vorba de premise variabile. Dar când trebuie să lucrez cu principiile necesare, care îi permit unui om să se elibereze de durere, frică, pasiuni și tulburări, care îi permit să fie liber, nu mă antrenez în ele și nici nu aloc practica necesară pentru ele. În schimb, îmi fac griji de ceea ce spun alții despre mine și dacă în ochii lor sunt un om important sau fericit.

Sărmane om, nu vezi ce opinie ai despre tine însuți? Nu vezi cine ești tu în ochii tăi? Cine ești în gândire, în dorință și aversiune, în impulsuri, în pregătirile și planurile tale, și în celelalte activități specifice omului? Și tu îți faci griji că ești compătimit de alții!

“Da, deoarece nu sunt de compătimit.“

Asta te necăjește? Un om necăjit nu este de compătimit?

“Ba da.“

Iată că până la urmă nu ești compătimit fără motiv. Chiar sentimentele pe care tu le întreții cu privire la faptul că ești compătimit, te fac demn de milă.

Nu știi ce i-a spus Antistene lui Cyrus? “Să faci bine și să fii vorbit de rău este un lucru demn de un rege.“

Dacă eu sunt bine, ce-mi pasă mie dacă alții cred că mă doare capul? Eu sunt sănătos, dar alții spun despre mine cu duioșie “Săracul om, a trecut atâta timp și tot nu-i scade febra.“ Acestora le răspund cu o față tristă “Așa este, de multă vreme sunt bolnav.“ “Vai, ce o să se întâmple?“ “Ce va vrea Zeul“ le răspund eu și, în gândul meu, râd de cei care mă compătimesc.

Ce mă împiedică să fac la fel și în cazul de față? Sunt sărac, însă am o opinie corectă cu privire la sărăcie. Ce-mi pasă mie dacă ei mă compătimesc că sunt sărac? Nu dețin ca alții funcții publice, însă am o opinie corectă cu privire la ce înseamnă să deții sau nu funcții publice. Lasă-i pe cei care mă compătimesc să-și vadă de ale lor. Mie nu-mi este foame, sete sau frig, însă foame și setea lor îi fac să creadă că este la fel și pentru mine. Ce aș putea să fac pentru ei? Să mă apuc să proclam “Oameni buni, vă înșelați, totul este bine pentru mine. Nu contează sărăcia, lipsa onorurilor, sau orice altceva în afară de a avea opinii corecte. Iar acestea le am libere de orice constrângere, fără să-mi pese de nimic altceva.“? Ce fel de vorbe nebunești ar fi astea? Cum să am opinii corecte în continuare, dacă eu nu sunt mulțumit cu cine sunt și mă agit cu privire la părerea altora despre mine?

“Însă alții vor fi preferați înaintea mea și vor primi mai mult decât mine.“

Și nu este rezonabil ca aceia care depun mai multe eforturi într-un domeniu să fie avantajați acolo unde au depus eforturi? Ei au muncit pentru funcții, tu ai muncit la opinii. Ei au muncit pentru avere, tu la cum să lucrezi cu impresiile. Vezi dacă ei sunt avantajați în acel domeniu în care tu ai depus eforturi și pe care ei l-au neglijat? Dacă atunci când își dau acordul păstrează ce este natural, dacă au mai mult succes în a obține ce doresc sau în a evita ce vor să evite, dacă în planurile, scopurile sau impulsurile lor, țintesc mai bine decât tine, dacă ei fac ce este datoria lor ca bărbați, fii, părinți, sau în oricare altă relație pe care ai putea-o numi. Însă atunci când ei dețin funcții publice și tu nu, de ce nu-ți spui adevărul? Tu nu faci nimic pentru asta, iar ei fac totul, și nu este rezonabil ca unul care se ocupă de asta să aibă mai puțin succes decât cel care nu o face.

“Eu sunt atent să am opinii corecte, prin urmare ar fi rezonabil ca eu să conduc.“

Da, în acel domeniu asupra căruia te-ai devotat, în ceea ce privește opiniile. Însă în celelalte domenii, trebuie să te înclini în fața celor care s-au devotat acelui domeniu. Ai putea la fel de bine să spui că tragi mai bine cu arcul decât un arcaș, deoarece tu ai opinii corecte. Sau că potcovești mai bine decât un fierar. Renunță să muncești la opinii și ocupă-te de acel lucru pe care dorești să-l obții. Abia apoi poți să te plângi dacă nu reușești în acel domeniu, pentru că atunci ai un motiv să o faci. Însă așa cum stau lucrurile acuma, tu spui că înclini către anumite lucruri și că te ocupi cu ele. Iar vorba din popor care spune că o meserie nu are legătură cu alta, are dreptate. Un alt om se trezește dimineața și caută pe cineva pe care să salute, caută pe cineva cu care să fie amabil, caută să trimită cadouri, caută să facă pe plac dansatorului, caută să se comporte urât cu unul pentru a mulțumi pe altul. Atunci când se roagă, pentru aceste lucruri se roagă și pentru ele oferă sacrificii. Vorbele lui Pitagora, “nu lăsa somnul să se aștearnă peste ochii tăi obosiți“, le aplică asupra acestor lucruri. “Unde am greșit?“, se întreabă el. “Oare nu am lăudat cum trebuie? Ce am făcut? M-am purtat ca un om liber și nobil?“ Și dacă descoperă că s-a comportat astfel, se învinuiește și se acuză pe el însuși, “De ce am spus ce am spus? Nu puteam să mint? Până și filosofii spun că nimic nu te poate împiedica să spui o minciună.“

Însă dacă ți-ai îndreptat mintea către cum să lucrezi cu impresiile și către nimic altceva, atunci de îndată ce te trezești dimineața, trebuie să te întrebi “Ce îmi lipsește ca să fiu liber de pasiuni? Ce îmi lipsește ca să fiu netulburat? Ce sunt eu? Sunt trup, proprietate sau reputație? Nu sunt nimic din toate acestea. Atunci ce sunt? Sunt ființă rațională. Ce se așteaptă de la mine? Să mă gândesc la acțiunile mele. Unde am greșit în ceea ce privește liniștea sufletească? Care dintre acțiunile mele au fost neprietenoase, antisociale sau insensibile? Ce nu am reușit să fac dintre lucrurile care erau datoria mea să le fac?“

Cunoscând cât de mare este diferența dintre dorințele, acțiunile și rugăciunile oamenilor, încă mai vrei să fii egal cu alții în acele domenii cărora ei s-au dedicat și tu nu? Și făcând asta, încă mai ești surprins și supărat că ei te compătimesc? Ei nu se supără dacă tu îi compătimești. De ce? Deoarece sunt convinși că ce obțin ei este bun, pe când tu nu ești. De aceea nu ești mulțumit cu ce ai și vrei ce este al lor, pe când ei sunt mulțumiți cu ce au și nu tânjesc după ce este al tău. Dacă ai fi fost convins cu adevărat ce este binele și dacă ai fi fost convins că ei greșesc, nu ai fi băgat niciodată în seamă ce vorbesc despre tine.

V. Împotriva celor sălbatici și certăreți

By Cristian Martin

On 09/05/2022

In Cartea a IV-a

Omul bun și înțelept nu se ceartă cu altcineva. El nici nu-i lasă pe alții să se certe, dacă poate să-i oprească. La fel ca și în celelalte cazuri, găsim un bun exemplu în viața lui Socrate, care nu numai că a evitat să se certe, dar nici nu a permis altora să o facă. Vezi numai în Banchetul lui Xenofon pe câți i-a împăcat. Mai departe, vezi cum a avut răbdare cu Trasimahos, Polus și Callicle; cum a răbdat pe soția sa și pe fiul său, care îi căuta vină fără motiv. Căci el își amintea prea bine că niciun om nu este stăpân pe facultatea conducătoare a altuia. Astfel că nu își dorea nimic altceva decât ce îi aparține lui. Și ce îi aparține lui? Nu ca unul sau altul să se comporte în armonie cu natura, căci ăsta este un lucru care aparține altuia; ci ca, în timp ce alții fac ceea ce fac, precum este alegerea lor, el să rămână în armonie cu natura și să trăiască astfel, indiferent ce fac ceilalți. El își vede de treaba sa, în așa fel încât și ceilalți să aibă posibilitatea de a trăi în armonie cu natura.

Aceasta este calea pe care omul bun și nobil și-o așterne mereu în față. Este să fie pretor? Nu; însă dacă asta îi este dat, treaba lui este ca, în această poziție, să-și mențină facultatea conducătoare în armonie cu natura. Este să se căsătorească? Nu; însă dacă asta îi este dat, și în acest caz, treaba lui este să se păstreze în armonie cu natura. Dar dacă dorește ca fiul său și soția sa să nu greșească, atunci vrea ca ceea ce aparține altuia să nu aparțină altuia. Asta înseamnă să fii învățat, să știi ce îți aparține ție și ce aparține altuia.

Ce loc mai rămâne pentru dispute, dacă omul are aceste opinii? Îl mai miră ceva? Îl mai ia ceva prin surprindere? Nu se așteaptă ca ceea ce vine de la oamenii răi să fie mai grav și mai cumplit decât ce i se întâmplă? Nu consideră un câștig orice ar veni de la aceștia, câtă vreme nu este atât de grav pe cât ar putea fi?

“Cutărică m-a înjurat!“ Zi mersi că nu te-a lovit. “M-a lovit!“ Zi mersi că nu te-a rănit. “Dar m-a rănit!“ Atunci zi mersi că nu te-a omorât. Știe el că omul este un animal blând, că oamenii se iubesc între ei și că o nedreptate îi face mai mult rău celui care o comite? Unde a învățat astea? În ce școală? De vreme ce nu a învățat aceste lucruri sau nu a fost convins de ele, de ce să nu urmărească ceea ce i se pare că este în avantajul său?

“Vecinul meu a aruncat cu pietre.“

Ai făcut tu ceva greșit?

“Dar mi-a spart lucrurile din casă.“

Ești tu un lucru? Nu, ești voință. Ce ai la dispoziție pentru a răspunde la asta? Dacă ești lup, trebuie să muști înapoi și să arunci mai multe pietre decât el. Însă dacă vrei să te comporți ca un om, cercetează ce ai la dispoziție, vezi cu ce facultăți ai venit pe lume. Ești dotat cu brutalitate, cu capacitatea de a purta ranchiună?

Când este distrus un cal? Când este privat de facultățile sale naturale; nu atunci când nu poate face cucurigu, ci atunci când nu poate să fugă. Dar un câine? Nu este distrus când nu poate zbura, ci atunci când nu poate să urmărească vânatul. La fel și omul, nu este distrus când nu se poate lua la trântă cu lei sau când nu poate îmbrățișa statui, căci nu a fost înzestrat de natură cu facultăți potrivite pentru asta, ci atunci când își pierde cinstea și onestitatea. Oamenii ar trebui să se strângă laolaltă și să-l jelească pe cel care le pierde, pentru necazurile în care a căzut. Să nu-l jelească pe cel care se naște sau moare, ci pe acela care în timpul vieții a pierdut lucrurile care îi aparțineau. Nu lucrurile pe care le-a moștenit de la tatăl său, nu pământul, casa, hanul sau sclavii; căci acestea nu aparțin cu adevărat omului. Ele aparțin altora, sunt dependente și supuse stăpânilor lor, care acuma le acordă unui om, apoi altuia. Mă refer la lucrurile care îi aparțin lui ca om, la pecețile imprimate în mintea sa; precum pecetea imprimată pe o monedă, pe care dacă o găsim considerăm moneda bună, iar dacă nu o găsim, respingem moneda și nu o primim. Ce pecete este pe acest sesterț? Dacă este a lui Traian, îl primesc. Dacă este a lui Nero, îl arunc; nu primesc această monedă, deoarece este falsă.

La fel și în cazul nostru. Ce pecete au opiniile omului? Este blând, sociabil, răbdător, afectuos? Bine, îl primesc, îl consider cetățean, îl accept ca vecin și tovarăș. Numai să fii atent să nu poarte pecetea lui Nero. Este pătimaș, răzbunător, certăreț? Sparge capetele celor pe care îi întâlnește, dacă așa i se năzare lui? Atunci de ce mai spui că este un om? Judecăm un lucru doar după forma sa? Dacă ar fi așa, atunci poți spune și despre această formă de ceară că este un măr, și că are același miros și același gust ca un măr. Însă doar forma externă nu este de ajuns. Nici nasul sau ochii nu sunt de ajuns să-l facă om, trebuie să aibă opiniile unui om. Cel care nu ascultă de rațiune și nu acceptă când este contrazis, este un măgar. Altul, căruia îi lipsește respectul de sine, nu este bun de nimic, este altceva, dar nu om. Iar cel care caută să muște și să lovească pe cei pe care îi întâlnește, nu este nici măcar oaie sau măgar, este o fiară sălbatică.

“Și? Ai vrea ca eu să fiu desconsiderat?“

Desconsiderat de către cine? De oamenii care știu și înțeleg? Cum ar putea ei să desconsidere un om care este blând și care are respect de sine? Probabil te referi la cei care n-au habar. Ce te interesează pe tine? Ai văzut vreun meșteșugar căruia să-i pese de părerea celor care nu cunosc meseria sa?

“Dar mă vor ataca și mai tare!“

Pe cine? Pe tine? Poate un alt om să-ți vătămeze voința, sau să te împiedice să te folosești în armonie cu natura de impresiile care ți se arată?

“Nu poate.“

Atunci de ce ești tulburat și de ce te prezinți ca un om fricos? De ce nu vii în față să declari că tu ești împăcat cu toți oamenii, indiferent ce ar face ei? De ce nu râzi, în primul rând, de cei care cred că îți pot face rău? De ce nu spui “acești sclavi nu știu nici cine sunt eu, nici în ce constă binele și răul pentru mine, și nu se pot atinge de ceea ce este al meu“?

La fel râd locuitorii unei fortărețe puternice de cei care o asediază. “De ce se chinuie oamenii aceștia degeaba? Zidurile noastre sunt puternice, avem hrană pentru mult timp, la fel și alte resurse.“

Acestea sunt lucrurile care fac o fortăreață puternică și inexpugnabilă. Însă doar propriile opinii fac sufletul unui om de necucerit, și nimic altceva. Căci ce zid este la fel de puternic, ce trup este la fel de tare, ce proprietate este la fel de sigură și ce poziție socială este la fel de invulnerabilă? Toate celelalte lucruri sunt supuse stricăciunii sau pot fi răpite cu forța. Iar dacă un om este în vreun fel atașat de ele, trebuie să fie tulburat, să-și facă griji, să se teamă, să se plângă, să eșueze în ceea ce dorește să obțină și să cadă în ceea ce vrea să evite.

Dacă așa stau lucrurile, nu alegem noi să ne asigurăm singurele mijloace de protecție care ne sunt oferite și, abandonând ceea ce este supus stricăciunii și servituții, să ne ocupăm de lucrurile care sunt libere și rezistente prin însăși natura lor? Trebuie să ne reamintim că niciun om nu poate să-i facă nici rău, nici bine altuia, ci că opiniile pe care omul le are cu privire la lucruri sunt cele care îi pot face rău și îl pot distruge; ele conduc la luptă, vrajbă, război! Ce i-a făcut pe Eteocle și Polinice dușmani nu este nimic altceva decât opinia lor cu privire la puterea regală și opinia lor cu privire la exil, cum că una este cel mai mare bine și celălalt cel mai mare rău.

Este în natura fiecărui om să caute binele și să se ferească de rău. Este în natura omului să-l considere un dușman viclean pe cel care vrea să-l priveze de bine sau să-l implice în rău, chiar dacă acea persoană îi este frate, fiu sau părinte. Nimic nu ne este mai apropiat decât binele, prin urmare dacă aceste lucruri externe sunt bune sau rele, nu mai există iubire între părinți și copii sau între frați, iar lumea devine plină de dușmani, trădători și sicofanți, oriunde ai privi. Însă dacă voința este singurul bine atunci când este așa cum trebuie și singurul rău atunci când nu este cum ar trebui să fie, ce conflicte mai pot apărea? Ce insulte? Cu privire la ce? La lucrurile care nu contează pentru noi? Conflicte cu cine? Cu cei care sunt ignoranți și nefericiți, cu cei care se înșeală cu privire la ce este important în viață?

Socrate păstra aceste lucruri în minte atunci când își administra propria casă și era nevoit să îndure o soție arțăgoasă și un copil nerecunoscător. Soția lui își arăta temperamentul turnându-i apă în cap cu nemiluita și călcându-i în picioare prăjitura. Ce înseamnă un asemenea comportament la adresa mea, dacă eu consider că aceste lucruri nu reprezintă nimic pentru mine? Asta trebuie să fac și niciun tiran sau stăpân nu va avea putere asupra mea. Cei mulți nu vor triumfa împotriva celui singur, și nici cel care este mai voinic nu va triumfa împotriva celui mai slab. Căci această putere de a-ți folosi liber și neîngrădit voința, a fost acordată de către Zeu fiecărui om în parte.

Acestea sunt opiniile care aduc dragoste în familie, înțelegere în cetate, pace între nații și recunoștință față de Zeu. Ele îi acordă încredere omului care privește lucrurile cu care are de-a face, ca fiind străine de el și fără importanță. Suntem într-adevăr capabili să scriem și să citim asemenea lucruri, le lăudăm atunci când le citim, însă suntem departe de a fi convinși de ele. Astfel, ceea ce se spune despre spartani, “lei acasă și vulpi în Efes“, se poate spune și despre noi “lei în școală, dar vulpi imediat ce ies afară“.