Fiind vizitat de guvernator, care era epicurian, Epictet a spus: este normal ca noi, cei care suntem ignoranți, să vă întrebăm pe voi, filosofii, care este cel mai bun lucru pe lume, la fel cum cei care ajung într-un oraș nou pun întrebări localnicilor. Iar odată ce vom învăța care este acest lucru bun, să-l căutăm și să-l vedem noi înșine, așa cum fac călătorii cu lucrurile de vizitat dintr-un oraș.
Toată lumea este de acord există trei lucruri specifice oamenilor: sufletul, corpul și cele exterioare. Rămâne ca voi, filosofii, să ne spuneți care este cel mai important dintre acestea. Ce să le spunem oamenilor? Carnea este cea mai importantă? Pentru asta a călătorit Maximus pe furtună până la Casiopeea, să-și însoțească fiul? Pentru a-și satisface plăcerile cărnii?
“În niciun caz“, a negat guvernatorul.
Este normal să ne îndreptăm eforturile către ceea ce este mai bun în noi?
“Desigur.“
Și ce avem mai bun decât carnea?
“Sufletul.“
Care sunt superioare? Bunurile lucrului superior sau bunurile celui inferior?
“Ale celui superior.“
Depind bunurile sufletului de voință sau sunt independente de ea?
“Depind de voință.“
În acest caz, plăcerea sufletească este unul din lucrurile care țin de voință?
“Așa este“, a răspuns el.
Și ce dă naștere acestei plăceri? Se naște din ea însăși? Este imposibil. Trebuie să presupunem că există o esență a binelui, care are valoare prin ea însăși, și prin intermediul căreia obținem plăcerea sufletească.
Guvernatorul a fost de acord și cu această afirmație.
Atunci ce dă naștere acestei plăceri sufletești? Dacă bunurile sufletului îi dau naștere, atunci am descoperit natura binelui; căci este imposibil ca binele și ceea ce ne aduce bucurii cumpătate să fie două lucruri diferite sau ca dintr-un lucru care nu este bun să rezulte ceva bun. Dacă rezultatul principal este bun, atunci și ce îl precedă este bun. Dar tu nu poți afirma așa ceva dacă ești întreg la minte, deoarece l-ar contrazice pe Epicur și învățăturile școlii din care faci parte. În acest caz, ce îți rămâne ție să afirmi este că plăcerea sufletească rezultă din lucrurile care țin de corp, că acestea sunt lucrurile care precedă și, astfel, reprezintă esența binelui.
Așadar, Maximus nu a procedat rațional dacă a avut alte motive să călătorească decât plăcerile cărnii, cel mai important lucru pentru el. Nu procedează rațional nici atunci când, ca și judecător, se abține să ia lucrurile altora, deși poate să o facă. Haide să vedem cum se poate face asta în secret, în siguranță, fără să știe nimeni. Căci nici Epicur nu a spus că este un lucru rău să furi. Numai să fii prins este. Acesta este motivul pentru care el spune să nu furi, deoarece nu poți fi sigur că nu vei fi descoperit. Dar eu îți voi spune că dacă furăm cu cap și cu grijă, nu vom fi descoperiți. Pe lângă asta, avem prieteni, bărbați și femei, sus-puși, iar grecii sunt neputincioși, nu va avea niciunul curajul să meargă la Roma pentru a ne da în judecată. De ce să te abții de la binele tău? Este irațional și prostesc. Dacă îmi spui că te abții, nu te cred. La fel cum este imposibil să fii de acord cu ceea ce pare fals sau să respingi adevărul, la fel este imposibil să te ții la distanță de ceea ce pare bun. Averea este un lucru bun, cel mai eficient pentru a obține plăcere. De ce să nu o dobândești? De ce să nu o corupi pe soția vecinului tău, dacă o poți face fără să fii prins? Iar dacă vecinul face scandal, de ce să nu-i frângi gâtul?
Asta înseamnă să fii un filosof adevărat, să fii consecvent cu principiile tale, dacă vrei să fii un filosof cum trebuie. Altfel nu vei fi cu nimic mai bun decât noi care ne spunem stoici. Și noi spunem un lucru și facem altceva. Vorbim de lucruri nobile și facem lucruri de ocară. Tu vei fi ipocrit în celălalt sens, spunând vorbe de ocară și făcând fapte nobile.
Pe Zeus! Poți să-ți imaginezi un oraș de epicurieni? Unul va spune “nu o să mă însor“. “Nici eu, va spune un altul, că este rău să te căsătorești.“ Și este rău să faci copii sau să te implici în lucrurile publice. Ce se va întâmpla cu un asemenea oraș? De unde vor veni cetățenii lui? Cine îi va crește? Cine va fi căpitan al efebilor? Cine va administra gymnasiumul? Care va fi educația lor? Va fi aceeași cu cea primită de spartani sau de atenieni?
Ia un tânăr și educă-l în conformitate cu învățăturile voastre. Învățăturile acestea sunt greșite, subversive pentru stat, dezastruoase pentru familie, nu sunt potrivite nici pentru femei. Omule, lasă aceste principii deoparte. Trăiești într-un oraș imperial, este datoria ta să îndeplinești funcții publice, să judeci drept, să te abții de la ceea ce aparține altora; nicio femeie, cu excepția soție tale, să nu fie frumoasă în ochii tăi, și nici băieți, nici aur sau argint. Caută să ai opinii consecvente cu această purtare. Ele îți vor permite să te abții cu plăcere de la lucruri care te atrag și te copleșesc cu o mare putere de convingere. Dacă tu, în schimb, întărești acea putere de convingere cu o filosofie precum aceasta, care ne împinge și ne îndrumă în aceeași direcție, ce se va întâmpla?
Ce este mai bun la o sculptură? Argintul sau meșteșugul? Substanța din care este făcută mâna este doar carne, însă munca pe care o face mâna are întâietate. Cele ce trebuiesc făcute se încadrează în trei categorii: cele care țin de existență, cele care țin de un anumit fel de existență și cele care au întâietate. Așadar, la om nu trebuie să apreciem substanța, carnea, ci lucrurile care au întâietate. Care sunt acestea? Implicarea în activitățile publice, căsătoria, creșterea copiilor, pietatea, grija față de părinți, și, în general, dorința și aversiunea, impulsul de a acționa și de a te înfrâna, folosite așa cum trebuie și în armonie cu natura.
După natura noastră suntem liberi, nobili, modești. Căci ce alt animal roșește? Ce alt animal simte rușine? Este în natura noastră să subordonăm plăcerea lucrurilor care au întâietate, să le slujească acestora, astfel încât să ne stârnească și să ne păstreze constanți în activități conforme cu natura noastră.
“Dar eu sunt bogat și nu-mi lipsește nimic.“
Atunci de ce pretinzi că ești filosof? Aurul și argintul îți sunt de ajuns, ce nevoie mai ai de principii?
“Dar eu sunt judecător peste greci.“
Știi cum să judeci? Cum ai ajuns să știi asta?
“Mi-a dat scrisoare împăratul.“
Dacă ți-ar da o scrisoare în care te numește judecător la un concurs de muzică, cu ce te-ar ajuta? Dar să lăsăm asta. Cum te-a numit judecător? Cui i-ai pupat mâna? Lui Symphorus sau lui Numenius? La cine ai făcut anticameră? Cui i-ai făcut cadouri? Nu înțelegi că să fii judecător nu are mai multă valoare decât are Numenius?
“Dar eu pot să arunc pe oricine în închisoare.“
Și o piatră poți să o arunci.
“Dar eu pot să ciomăgesc pe cineva până la moarte.“
Și un măgar poți să-l ciomăgești. Asta nu este același lucru cu a conduce oameni. Condu-ne ca pe ființe raționale. Arată-ne ce este folositor și vom urma. Arată-ne ce este dăunător și ne vom feri. Fă-ne să te admirăm și să te imităm, cum făcea Socrate cu oamenii. El era un conducător adevărat, căci i-a determinat pe alții să-și supună lui propriile lor dorințe și aversiuni, propriile lor impulsuri de a acționa sau de a se înfrâna.
Tu vii și spui “Fă asta și nu fă astalaltă, că de nu, te arunc în închisoare“. Nu așa sunt conduse ființele raționale.
Mai bine spune “Fă cum a poruncit Zeus, că de nu, vei fi pedepsit și vei suferi“. Ce pedeapsă? Nu vei suferi nimic altceva decât că vei eșua în ceea ce trebuie să faci, vei pierde omul de încredere, modest și cu bună-cuviință, din tine. Nu vei găsi o pierdere mai mare decât aceasta.
