...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Month: August 2021

IV. La adresa unuia care și-a manifestat necuviincios susținerea pentru actorul favorit

    Guvernatorul Epirului și-a manifestat necuviincios susținerea pentru actorul favorit în cadrul unui festival și a fost insultat de către publicul prezent. Când a povestit cele întâmplate și a spus că era supărat deoarece a fost insultat, Epictet i-a spus: Ce rău au făcut? Și oamenii aceia și-au manifestat susținerea, la fel ca și tine.

    “Ce? Așa arăți că susții pe cineva?“ a răspuns guvernatorul.

    Când te văd pe tine, care ești guvernatorul lor, prietenul și împuternicitul împăratului, arătându-ți susținerea în acest mod, nu era de așteptat ca și ei să facă același lucru? Dacă nu este corect să-ți arăți susținerea în acest mod, nu o fă nici tu. Iar dacă este corect, ce motiv ai să te superi pe ei? Pe cine altcineva să imite mulțimea, dacă nu pe voi, cei care sunteți superiorii lor? Ce exemplu să urmeze ei când merg la teatru, dacă nu al tău? Vezi cum împuternicitul împăratului se comportă la teatru. Dacă el sare de pe scaun și strigă, sar și strig și eu. Sclavii lui sunt împărțiți prin public și strigă numele favoritului; eu nu am sclavi, dar voi striga și eu numele favoritului meu, cât de tare pot. Ar trebui să știi că atunci când vii la teatru, vii ca un exemplu de urmat. Tu stabilești modelul de comportament pentru ceilalți, care te urmăresc să vadă cum te porți.

    De ce te-au insultat? Deoarece fiecare om urăște ceea ce reprezintă o piedică pentru el. Ei și-au dorit ca un anume actor să ia premiul, tu ai dorit pe altul. Ei au reprezentat o piedică pentru tine, tu o piedică pentru ei. Tu ai fost mai puternic, așa că ei au făcut ce au putut. Au insultat acel lucru care era o piedică pentru ei. Ce ai vrea? Să faci ce vrei tu, iar ei nici măcar să nu poată spune ce vor? Este așa ceva cu putință?

    Nu-l insultă fermierii pe Zeus, atunci când îl consideră o piedică? Sau marinarii? Nu este insultat și împăratul, fără încetare? Și? Crezi că Zeus nu știe? Nu-i este adus la cunoștința împăratului ce se spune despre el? Și ce face? Știe și el că dacă i-ar pedepsi pe toți cei care-l insultă, ar rămâne fără supuși. 

    Atunci, ce-i de făcut? Când mergi la teatru să nu-ți dorești ca Sophron să câștige premiul. Să dorești să-ți păstrezi voința în armonie cu natura, deoarece nimeni altcineva nu-ți este mai drag decât ești tu însuți. Este ridicol să fii tu vătămat pentru ca un altul să câștige un premiu. Cine să dorești să câștige? Câștigătorul și nimeni altcineva. Astfel, întotdeauna va câștiga favoritul tău. 

    “Dar eu vreau să câștige Sophron.“

    Atunci organizează câte jocuri vrei la tine acasă, Nemeice, Pytice, Istmice, Olimpice. Și la acelea proclamă câștigător pe cine vrei tu. Dar în public, nu revendica ceea ce nu îți aparține, nici nu încerca să furi ceea ce aparține tuturor. Dacă o faci, îndură să fii insultat; căci atunci când te comporți la fel ca și mulțimea, te aduci și pe tine la nivelul lor.

III. Care este materialul cu care lucrează un om bun

    Materialul cu care lucrează un om bun și înțelept este propria sa facultate conducătoare; la fel cum corpul este materialul cu care lucrează medicul sau antrenorul de gimnastică; la fel cum pământul este materialul cu care lucrează fermierul. Treaba omului bun și înțelept este să se folosească de impresii în acord cu natura.

    Întocmai precum este în natura fiecărui suflet să accepte adevărul, să respingă ce este fals și să se abțină în cazurile incerte; la fel este în natura sa să își dorească binele, să evite răul și să rămână indiferent în privința celor care nu sunt nici bune, nici rele. La fel cum cei care schimbă bani sau vând zarzavaturi sunt obligați să accepte moneda cezarului și dacă le-o prezinți, vor, nu vor, trebuie să-ți dea ce este vândut în schimbul ei; tot așa este și în ceea ce privește sufletul. În prezența binelui, sufletul este întotdeauna atras către el; iar răul îl respinge. Sufletul nu va respinge niciodată o impresie a binelui, cum niciun vânzător nu va respinge moneda cezarului. Tot ceea ce fac oamenii și tot ceea ce face Zeul respectă acest principiu. 

    Prin urmare, binele este întotdeauna preferat oricărei alte relații. Nu există nicio strânsă conexiune între mine și tatăl meu, însă o asemenea conexiune există între mine și bine.  

    “Ești atât de lipsit de inimă?“

    Aceasta este natura mea. Aceasta este moneda pe care mi-a lăsat-o Zeul. Așadar, dacă binele este ceva diferit de ceea ce este nobil și drept, tatăl este lăsat deoparte, frate și țară, și orice altceva este dat la o parte.

    Să las deoparte binele meu ca să îl poți avea tu? Să renunț la el în favoarea ta? De ce? “Deoarece sunt tatăl tău!“ Dar nu ești binele meu! “Deoarece sunt fratele tău!“ Dar nu ești binele meu!

    Dacă, în schimb, ne așezăm binele într-o folosință corectă a voinței, atunci păstrarea acestor relații devine un lucru bun. Mai mult chiar, cel care renunță la lucrurile externe, câștigă binele. “Tatăl meu îmi cheltuie banii.“ Dar nu îți face niciun rău. “Fratele meu primește partea mai mare din moștenire.“ Lasă-l să primească tot ce dorește. Primește el o porție mai mare de modestie, de sinceritate sau dragoste frățească? Cine le poate lua pe acestea? Nici măcar Zeus nu mi le poate lua, și nici nu și-a dorit vreodată asta. El mi le-a lăsat în puterea mea și mi le-a înmânat așa cum le posedă El însuși, nesupuse piedicilor, constrângerilor sau obstacolelor. 

    În măsura în care fiecare om are prețul său, dacă cineva îi prezintă moneda potrivită primește ce poate fi cumpărat cu ea. Un tâlhar este numit proconsul al provinciei. Care este moneda lui? Banii. Arată-i banii și ia ce vrei de la el. Un altul este afemeiat, care este moneda sa? Fete drăguțe. “Ia moneda și dă-mi ce vreau.“ Altul dorește băieți tineri. Dă-i moneda și ia ceea ce vrei. Altul este iubitor de vânătoare. Oferă-i un cal sau un câine bun. Chiar dacă mormăie și se plânge, îți va vinde pentru el ceea ce dorești; căci este constrâns de altcineva din interiorul său, de către cel care i-a stabilit moneda de schimb.

    Acestea sunt lucrurile pe care cineva trebuie să le aibă în vedere, atunci când se pregătește. Încă din zori de zi, indiferent pe cine întâlnești sau pe cine auzi vorbind, cercetează-te pe tine însuți și răspunde la întrebările următoare. 

    Ce ai văzut? O femeie frumoasă sau un băiat frumos. Aplică regula. Este acesta unul dintre lucrurile care țin de voință sau nu? Nu ține de voința. La o parte cu ea! 

    Ce ai văzut? Un om plângând moartea copilului său. Aplică regula. Moartea nu face parte dintre lucrurile care țin de voință. La o parte cu ea!

    Te-ai întâlnit cu proconsulul. Aplică regula. Ce fel de lucru este rangul de proconsul? Ține de voință sau face parte din lucrurile independente de ea? Din cele independente. La o parte cu ea! Dacă moneda nu trece de examinare, îndepărteaz-o. Nu este nimic pentru tine!

    Dacă facem asta și ne antrenăm astfel de dimineața până seara, o sa avem și rezultate. Însă acuma, suntem imediat luați pe nepregătite de orice impresie. Doar în școală, se mai întâmplă câteodată să ne trezim puțin. Însă imediat ce ieșim din școală, dacă vedem un om plângându-se, ne spunem că este ruinat; dacă vedem un consul, ne spunem că este fericit; dacă vedem un exilat, ne spunem că este nefericit; dacă vedem un om sărac, ne spunem “nenorocitul, nu are nici măcar cu ce să-și cumpere mâncare“.

    Trebuie să înlăturăm aceste opinii greșite, către asta să ne îndreptăm toate eforturile. Căci ce este plânsul și lamentarea? Opinie. Ce este nenorocirea? Opinie. Ce este revolta, cearta, critica, acuza, impietatea, nebunia? Doar opinii și nimic mai mult. Toate acestea sunt opinii privitoare la lucruri independente de voința omului, ca și cum acestea ar fi bune sau rele. Dacă omul va transfera binele și răul asupra lucrurilor care țin de voință, vă spun că acel om va fi de neclintit, indiferent ce se întâmplă în jurul său. 

    Cum este un vas cu apă, la fel este și sufletul. Precum sunt razele de lumină care se reflectă la suprafața apei, la fel sunt și impresiile. Atunci când apa se mișcă, razele de lumină par și ele că se mișcă, deși rămân nemișcate. Atunci când un om este amețit, nu îndemânarea și virtuțile sunt amețite, ci sufletul în care acestea sunt întipărite. Când sufletul este adus înapoi la calm, și ele revin la starea dinainte.

II. Care sunt disciplinele în care trebuie să se antreneze cel care face progrese

    Trei sunt disciplinele în care trebuie să se antreneze cel care este bun și nobil. Prima disciplină ține de dorință și de aversiune; în acest domeniu te antrenezi să nu eșuezi în a obține ce dorești și să nu cazi în ce dorești să eviți. A doua disciplină ține de impulsul de a acționa sau de a te înfrâna; în general, de ceea ce trebuie să facă un om, astfel încât acțiunile sale să nu fie neglijente și să corespundă ordinii și rațiunii. A treia disciplină ține de consimțământ, să nu ne înșelăm și să nu gândim la întâmplare. 

    Dintre acestea, prima disciplină este cea mai importantă și nu poate fi amânată. Ea se preocupă cu emoțiile puternice, deoarece aceste emoții nu se nasc din nimic altceva decât din dorințe sau aversiuni eșuate. Acestea aduc cu sine tulburare, neliniște, ghinion, nenorocire, suferință, lamentare, invidie; ele îi fac pe oameni geloși și invidioși, pasiuni care ne împiedică să ascultăm de rațiune.

    A doua disciplină se ocupă cu datoriile pe care le are omul; căci nu trebuie să fiu fără sentimente precum o statuie, ci să întrețin relațiile naturale și cele dobândite, ca om religios, ca fiu, părinte, cetățean.

    A treia disciplină este pentru cei care deja fac progrese. Ea este cea care aduce certitudine și siguranță lucrurilor despre care am vorbit, astfel încât nicio impresie necercetată să nu ne ia pe nepregătite, nici atunci când suntem triști sau când bem și nici măcar în somn. Unii spun că așa ceva este peste puterile noastre. 

    Filosofii din zilele noastre desconsideră prima și a doua disciplină și se dedică celei de-a treia, studiind argumente variabile, raționamente în care se ajunge la concluzie prin întrebări și răspunsuri, silogisme ipotetice, paradoxuri. Ei spun că un om care se ocupă cu asemenea lucruri, trebuie să aibă grijă să nu fie amăgit. Dar, întreb eu, cine trebuie să aibă grijă? Omul care este deja bun.

    Este aceasta singura disciplină în care îți lipsește competența? Le stăpânești pe celelalte? Nu te lași amăgit când este vorba de bani? Dacă vezi o femeie frumoasă, reziști impresiei? Atunci când vecinul tău primește o moștenire, nu simți niciun junghi? Tocmai certitudinea opiniilor îți lipsește acuma! Și nimic altceva!

    Sărmane, chiar în timp ce noi discutăm aceste lucruri, tu te gândești cu frică că cineva te poate disprețui și te întrebi ce ar putea să vorbească alții despre tine. Dacă s-ar discuta în prezența ta despre cine este cel mai bun filosof și te-ar numi cineva pe tine, bietul tău suflet, care până atunci era cât un deget, ar crește doi coți. Apoi dacă ar veni altcineva și ar spune despre tine “În niciun caz! Nici măcar nu se merită să-l asculți, că nu știe nimic. Știe câteva lucruri de bază și atât“; imediat te-ai face palid, ai uita de tine și ai striga “O să-i arăt eu cine sunt! O să vadă că sunt un mare filosof!“ De ce? Faptele însăși sunt dovada, de ce ai mai vrea să arăți altfel? Nu știi că Diogene a arătat cu degetul mijlociu către un anume sofist. Când acela s-a înfuriat, Diogene a spus “Priviți, acesta este omul pe care vi l-am arătat.“ Un om nu este un bolovan sau un buștean să arăți ce este îndreptând degetul către el. Când arăți care îi sunt opiniile, atunci arăți ce fel de om este. 

    Haide să vedem care sunt opiniile tale? Nu este evident că nu acorzi importanță voinței tale, ci cauți lucruri independente de ea? Este mai important pentru tine ce spun alții despre tine, dacă te consideră un învățat, precum se cade pentru unul care i-a citit pe Chrysippus și Antipater. Căci dacă i-ai citit pe ei și l-ai citit și pe Archedemus, atunci nu-ți mai lipsește nimic.

    De ce ești încă tulburat, ca nu cumva să nu reușești să ne arăți cine ești? Vrei să-ți spun ce fel de om ne-ai arătat că ești? Ai venit în fața noastră ca un om răutăcios, cârcotaș, irascibil, laș, orgolios, care caută vină în orice, acuză pe oricine și nu știe să tacă. Asta ne-ai arătat. Acum du-te și citește-l pe Archedemus, iar dacă un șoarec cade și face un zgomot, o să mori de frică. Căci aceeași moarte te așteaptă și pe tine, precum a murit acela, cum îl chema? Crinis! Și el era mândru că l-a înțeles pe Archedemus. 

    Nefericitule, nu mai bine lași deoparte aceste lucruri care nu au treabă cu tine? Ele sunt pentru cei care le pot învăța fără să se încurce. Ei sunt cei care pot spune “Nu sunt stăpânit de furie, de mâhnire sau de invidie. Nu pot fi împiedicat, nu pot fi constrâns. Ce-mi rămâne de făcut, acuma că am timp și liniște? Haide să vedem cum trebuie să abordăm chestiunile logice, cum să adoptăm o ipoteză care să nu ne conducă la concluzie absurdă.“ 

    Acestea sunt lucruri potrivite pentru astfel de oameni. Pentru marinarii cărora le merge bine este normal să aprindă focul și să servească cina, și dacă vor, să cânte și să joace. Dar tu, atunci când vasul începe să ia apă, vrei să ridici pânzele sus.

I. Despre frumos

    Atunci când un tânăr student al retoricii, cu părul dichisit și îmbrăcat fastuos, a venit să-l asculte, Epictet l-a întrebat pe acesta: Spune-mi, crezi că unii cai și unii câini sunt frumoși, iar alții urâți? Și că este la fel cu toate celelalte animale?

    “Cred că da“ a răspuns tânărul.

    Este acest lucru valabil și la oameni? Unii sunt frumoși, iar alții urâți?

    “Binențeles.“

    Avem un motiv comun pentru care folosim termenul de “frumos“ pentru fiecare dintre aceștia? Sau de fiecare dată este vorba de ceva deosebit? Ascultă ca să-ți explic la ce mă refer. De vreme ce un câine este născut pentru un anume lucru, iar un cal sau o privighetoare pentru altceva, vorbind în general, nu greșim atunci când spunem că fiecare este frumos când își îndeplinește propria natură cât mai bine posibil. Deoarece natura fiecăruia dintre ei este diferită, rezultă că fiecare este frumos în felul său. Ești de acord cu asta?

    “Da.“

    Atunci, ceea ce face un câine frumos face un cal urât, iar ceea ce face un cal frumos face un câine urât, de vreme ce naturile lor sunt diferite.

    “Așa se pare.“

    Ceea ce îl face frumos pe un luptător de pancrațiu, nu îl face neapărat un luptător mai bun de trânte și îl face un alegător de tot râsul. Iar unul care este frumos la pentatlon, nu face o imagine bună ca luptător de trânte.

    “Este adevărat.“

    Atunci ce îl face pe om frumos? Este același lucru care îl face frumos pe câine, sau pe cal?

    “Este același lucru“, a răspuns el.

    Și ce îl face frumos pe câine? Virtuțile câinelui. Ce îl face frumos pe cal? Virtuțile calului. Ce îl face frumos pe om? Nu virtuțile omului? Prin urmare, dacă vrei să fii frumos, fă din virtute scopul eforturilor tale. Ce reprezintă virtutea omului? Consideră pe cine prețuiești, atunci când o faci fără părtinire. Pe cel drept sau pe cel nedrept?

    “Pe cel drept.“

    Pe cel cumpătat sau pe cel necumpătat?

    “Pe cel cumpătat.“

    Pe cel temperat sau pe cel nestăpânit?

    “Pe cel temperat.“

    Ei bine, dacă te vei face un asemenea om, să știi că te-ai făcut frumos. Însă câtă vreme ignori asta, oricât te vei dichisi tu ca să pari frumos, nu poți să nu fii urât.

    În afară de acestea, nu știu ce altceva aș mai putea să-ți spun. Căci dacă îți spun ce cred, te voi supăra și vei pleca fără să te mai întorci. Însă dacă nu-ți spun nimic, cum mă comport eu? Tu vii la mine să te îndrepți și eu refuz să te ajut. Tu vii la mine căutând sfatul unui filosof și eu refuz să ți-l ofer. Pe lângă toate acestea, ar fi o cruzime din partea mea să nu te corectez.

    Dacă, într-o bună zi, o să-ți revii în fire, pe bună dreptate mă vei acuza. “Ce a avut Epictet cu mine, de nu m-a ajutat cu nimic, nici măcar cu o vorbă, atunci când m-a văzut într-un asemenea hal? Chiar nu mi-a dat nicio șansă? Nu eram eu tânăr? Nu eram în stare să ascult? Câți alții nu au greșit în tinerețea lor? Am auzit de unul Polemon, care deși era dintre cei mai destrăbalați tineri, a trecut printr-o mare schimbare. Înțeleg că nu m-a crezut vreun Polemon, dar tot ar fi putut să-mi îndrepte părul, să-mi ia podoabele, să nu mă mai lase să-mi smulg perii. Dar, el văzând că arăt precum un … (nici nu vreau să spun precum cine), nu mi-a spus nimic.“ Nu vreau să spun cine arată așa, dar o vei spune tu singur când îți vei veni în fire, când vei ști ce fel de înfățișare este aceasta și ce fel de oameni o adoptă.

    Mă voi putea eu apăra dacă o să mă acuzi astfel? Dar, să presupunem că îți vorbesc și tu nu mă asculți. L-a ascultat Laius pe Apollo? A plecat și s-a îmbătat, arătând că nu îi pasă de oracol. Și? I-a ascuns Apollo adevărul din cauza asta? Eu nu am de unde să știu dacă mă vei asculta sau nu, însă Apollo cu siguranță știa că Laius nu-l va asculta. Și cu toate acestea, i-a vorbit. De ce i-a vorbit? De ce este Apollo? De ce ne dă oracole, de ce s-a așezat în această poziție de profet și de fântână a adevărului, astfel încât toți oamenii vin să-l caute? De ce stă scris pe altarul său “Cunoaște-te pe tine însuți“, deși nimeni nu ascultă?

    Oare Socrate i-a convins să se îngrijească de caracterul lor pe toți cei care au venit la el? Nici măcar pe unul dintr-o mie! Cu toate acestea, după ce a fost rânduit în acest post de către voința divină, după cum spune el, nu l-a părăsit niciodată. Ce le spune judecătorilor săi? “Dacă mă veți elibera, cu condiția să încetez ceea ce fac, nu voi accepta și nu voi renunța. Voi chestiona pe oricine îmi iese în cale, tânăr sau bătrân, dar mai ales pe voi, concetățenii mei, deoarece voi îmi sunteți mai apropiați decât oricine altcineva.“

    De ce ești așa sâcâitor și băgăreț, Socrate? Nu-i treaba ta ce facem noi! Dar ce răspunde el? “Voi sunteți frații și concetățenii mei. Dacă te neglijezi pe tine vei fi un cetățean rău pentru stat, un concetățean rău pentru concetățenii tăi, un vecin rău pentru vecinii tăi.“

    Cine ești tu? Răspunsul serios la această întrebare este “sunt cel a cărui datorie este să aibă grijă de ceilalți oameni“. Nu orice bovină din turmă îndrăznește să se împotrivească leului. Dar, atunci când taurul iese în față și i se împotrivește, îndrăznește și întreabă-l pe taur cine este și care este treaba lui. Omule, în cadrul oricărei specii, natura dă naștere unor exemplare excepționale. Acest lucru este valabil și la bovine, și la câini, albine sau cai. Nu-l întreba pe acel exemplar excepțional cine este el. Dacă o vei face, va căpăta cumva o voce să-ți răspundă “Sunt ca purpura într-o robă. Nu-mi cere mie să fiu la fel ca ceilalți și nu-mi reproșa natura mea, care m-a făcut diferit de ei.“

    Ei bine, sunt eu un asemenea om? Desigur că nu. Ești tu un om care să poată asculta adevărul? Aș vrea să fie așa. Cu toate acestea, de vreme ce eu se pare că sunt condamnat să port o barbă albă și o mantie, iar tu vii la mine ca la un filosof, nu voi fi nemilos ca și cum mi-aș fi pierdut orice nădejde în tine, ci te voi întreba “Tinere, pe cine vrei tu să faci frumos?” Întâi descoperă cine ești, apoi împodobește-te. Ești om, o creatură muritoare capabilă să se folosească de impresii în mod rațional. Ce înseamnă rațional? În acord cu natura și fără de greșeală. Din tot ce deții, ce este specific pentru tine? Este partea animalică? Nu. Este mortalitatea? Nu. Este faptul că te poți folosi de impresii? Nu. Rațiunea este facultatea ta specifică. Aceasta trebuie să o împodobești și să o înfrumusețezi. Părul lasă-l așa cum l-ai primit de la cel care l-a făcut.

    Mai departe, ce alte nume mai ai? Ești bărbat sau femeie?

    “Bărbat.“

    Împodobește atunci bărbatul, nu femeia. Femeia este netedă și delicată, iar dacă are mult păr corporal este o ciudățenie și este prezentată în Roma ca atare. Însă la un bărbat este ciudat să nu aibă păr, dacă se naște spân este o ciudățenie și dacă se face singur așa tăindu-și și smulgându-și părul, ce putem spune despre el? Unde să-l prezentăm și cu ce nume? “Veniți să vedeți bărbatul care preferă să fie femeie!“ Ce priveliște teribilă! Toată audiența va fi uimită. 

    Eu cred că bărbații care îți smulg astfel părul, o fac fără să înțeleagă ce fac. Omule, de ce te plângi de natură? Că te-a făcut bărbat? Ai fi preferat să ne facă pe toți femei? Păi, dacă ar fi făcut asta, pentru cine ne-am mai fi dichisit?

    Dacă nu ești mulțumit de condiția ta, fă treaba până la capăt. Îndepărtează, cum să-i spun? Lucrul acela care face părul să crească. Fă-te femeie întru totul, să știm un lucru; nu jumate femeie, jumate bărbat. Pe cine vrei să mulțumești? Femeile? Mulțumește-le atunci ca un bărbat.

    “Dar le plac bărbații care sunt netezi.“

    Du-te și te spânzură! Dacă le-ar place catamiții, te-ai transforma într-unul? Asta este treaba ta? Pentru asta te-ai născut, pentru ca niște desfrânate să-și satisfacă plăcerile cu tine? Pe unul ca tine să-l facem cetățean în Corint, prefect al orașului, căpitan al efebilor, comandant al armatelor sau administrator al jocurilor? Și după ce o să te însori, vei continua să-ți smulgi părul? Pentru cine și pentru ce? Când vei avea copii, dacă vor fi băieți, îi vei introduce și pe ei în lume ca niște animale jumulite? Un nobil cetățean, nobil senator și orator! Pentru astfel de tineri ne rugăm să se nască și să crească printre noi?

    Pe toți zeii, încetează, tinere! Odată ce mă auzi vorbind astfel, retrage-te și spuneți ție însuți: “Acestea nu sunt vorbele lui Epictet. Cum ar putea fi? Pesemne un zeu binevoitor vorbește prin el. Lui Epictet nu i s-ar fi năzărit să vorbească așa, cum nu l-am auzit niciodată vorbind cu cineva. Haide, să îndeplinesc voia Zeului, ca să nu îndur furia Sa.“ Dacă un corb prin croncănitul său îți dă un semn, să știi că nu corbul ți-a vorbit, ci Zeul prin intermediul corbului. Iar dacă îți va da un semn prin intermediul unui om, El îl va face pe om să-ți spună următoarele: trebuie să înveți care este puterea divinului, să știi că unora le va da semne într-un fel, altora în alt fel. Iar în ceea ce privește cele mai importante lucruri și în ceea ce privește lucrurile capitale va folosi cel mai nobil mesager. Asta spune și poetul, când zice: “Noi l-am avertizat, trimițându-l pe mereu-vigilentul Hermes, cel care l-a ucis pe Argus, cu mesajul să nu-l omoare și nici să nu-i ia soția.“ Și Hermes a coborât să-i transmită mesajul. 

    Iar acum zeii au trimis ca mesager pe Hermes, cel care l-a ucis pe Argus, să-ți spună să nu pervertești și să nu te amesteci în ceea ce este bine și drept, să lași bărbatul bărbat și femeia femeie, să lași frumosul frumos și urâtul urât. Căci tu nu ești nici carne, nici păr, ci voință. Dacă faci voința frumoasă, atunci și tu o să fii frumos.

    Acum, în acest moment, nu îndrăznesc să-ți spun că ești urât, deoarece nu ești pregătit să auzi asta. Însă îți voi spune ce i-a spus Socrate lui Alcibiades, cel mai chipeș și fermecător bărbat. “Străduiește-te să fii frumos.“ Ce înseamnă asta? Să-ți aranjezi părul și să-ți smulgi perii de pe picioare? În niciun caz! Înseamnă “înfrumusețează-ți voința, curăț-o de opinii greșite!“ Cât despre corp, lasă-l după natura lui. Altcineva se îngrijește de acestea, lasă-le în grija Lui.

    “Cum adică? Să lăsăm corpul murdar?“

    În niciun caz, dar curăță ceea ce ești tu, după natura ta. Un bărbat trebuie să fie curat ca bărbat, o femeie ca femeie, iar un copil ca copil. Haide acuma să-i smulgem coama leului, sau creasta cocoșului, ca să nu-i lăsăm murdari! Curat, da; însă curat ca un cocoș sau leu. Sau un câine, să fie curat ca un câine.

XXVI. Care este însușirea specifică a greșelii

    Orice greșeală presupune un conflict. De vreme ce acela care greșește dorește să facă ce trebuie, nu să greșească, este evident că nu face ceea ce dorește. Căci ce dorește un hoț? Ceea ce este în interesul său. Dacă a fura nu este în interesul său, atunci el nu face ceea ce dorește. 

    Este în natura ființei raționale să-i displacă conflictul. Atâta vreme cât omul nu înțelege că este în conflict cu el însuși, nimic nu-l poate opri să facă aceste lucruri contradictorii. Însă, atunci când înțelege, nu are ce face decât să abandoneze conflictul și să-l evite; la fel cum un om este obligat să renunțe la un neadevăr atunci când îl descoperă, deși până să aibă această impresie, îl accepta ca și cum ar fi fost adevărat.

    Este puternic în arta argumentării și este capabil să încurajeze și să corecteze pe alții acela care îi poate arăta fiecărui om în parte conflictul care determină greșeala și care îi poate arăta limpede cum nu face ceea ce dorește și face ceea ce nu dorește. Căci dacă îi vei arăta asta, omul se va îndepărta de greșeală din proprie inițiativă. Însă dacă nu îi poți arăta asta, să nu te miri că el persistă în greșeala sa. El face aceste lucruri deoarece are impresia că așa este bine. Acesta este motivul pentru care Socrate, încrezându-se în capacitățile sale, obișnuia să spună “Nu o să aduc alți martori în sprijinul meu, întotdeauna sunt mulțumit cu cel cu care vorbesc. Pe el îl aduc martor, votul său îl cer și cuvântul său este de ajuns pentru mine.“

    Socrate știa ce mișcă sufletul rațional, ce îl înclină într-o parte sau alta, chiar și fără voia lui. Arată-i facultății conducătoare conflictul în care se află și ea îl va abandona. Dacă nu i-l arăți, este vina ta, nu a celui care refuză să te asculte.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén