“Convinge-mă că logica este necesară“, a cerut unul dintre cei prezenți.
Ai vrea să-ți demonstrez asta?
“Da.“
Atunci ar trebuie să folosesc un argument care demonstrează asta.
Cum celălalt a fost de acord, el a întrebat: Cum vei ști că nu te amăgesc? Neprimind niciun răspuns, Epictet a spus: Vezi bine că tu însuți admiți că logica este necesară, dacă în absența ei nici măcar nu știi dacă este necesară sau nu.
“Vin des la tine, dorind să te ascult, însă nu-mi vorbești niciodată. Astăzi, dacă este posibil, te rog să-mi spui ceva“, se adresă cineva lui Epictet.
Crezi, răspunse el, că există o artă a vorbitului? Și că cel care deține această artă vorbește cu pricepere, iar cel care nu o deține vorbește fără pricepere?
“Cred că așa este.“
Este adevărat că cel care vorbește cu pricepere are de câștigat și el și este capabil să aducă foloase și celui care-l ascultă? Iar cel care este nepriceput în arta vorbirii își dăunează lui însuși și face rău și altora atunci când vorbește? Astfel, unii au de câștigat, iar alții de pierdut.
Dar în ceea ce privește ascultatul? Toți trag foloase din ce ascultă, sau unii au de câștigat, iar alții de pierdut?
“Da, este la fel și în acest caz.“
Atunci, cei care ascultă cu pricepere trag foloase, iar cei care nu se pricep să asculte, au de pierdut?
“Da“, a admis el.
Înseamnă că există o anumită pricepere în a asculta, cum există și în a vorbi?
“Așa se pare.“
Dacă binevoiești, privește lucrurile în felul următor: cine este cel care practică muzica?
“Muzicianul.“
Cine crezi că face o statuie așa cum trebuie?
“Sculptorul.“
După părerea ta, pentru a privi cu pricepere o statuie, este nevoie de o artă specifică?
“Da, și aceasta necesită o artă.“
Dacă a vorbi corect necesită pricepere, înțelegi deci că și pentru a trage foloase din ceea ce asculți necesită pricepere? Cât despre perfecțiune sau dacă putem trage toate foloasele posibile din aceasta, deocamdată putem lăsa asta deoparte, deoarece amândoi suntem departe de așa ceva. Cu un lucru însă trebuie să fim de acord, și anume că un om care merge să asculte filosofii trebuie măcar să aibă experiență în a asculta. Nu crezi?
Spune-mi așadar, despre ce vrei să vorbesc? Ce subiect ești capabil să asculți? Despre bine și rău? Ce fel de bine? În ceea ce privește caii?
“Nu.“
Bivolii?
“Nu.“
Atunci? Despre ce îl face pe om bun?
“Da.“
Știm ce este omul? Care este natura lui? Ce concept avem cu privire la el? Ne sunt urechile deschise către acestea, măcar într-o oarecare măsură? Înțelegi ce este natura? Mă poți urmări atunci când vorbesc? Dacă trebuie să-ți fac o demonstrație, cum să o fac? Înțelegi ce este o demonstrație, cum se demonstrează ceva sau ce procese sunt similare cu o demonstrație fără să fie demonstrații? Înțelegi ce este adevărat, ce este fals, ce urmează din altceva, ce este în conflict cu ceva, ce este consistent sau inconsistent cu ceva? Pot să te stârnesc către studiul filosofiei? Cum să-ți arăt că opiniile majorității oamenilor cu privire la bine și rău, folositor și dăunător, sunt în conflict între ele, dacă tu nu înțelegi la ce mă refer prin conflict? Arată-mi ce voi realiza discutând cu tine, stârnește-mi interesul.
Oaia, când vede iarbă potrivită pentru ea, i se stârnește apetitul. Însă dacă pui o piatră sau o pâine lângă ea, nu va fi stârnită. La fel se află și în noi o înclinație naturală de a vorbi, care este stârnită de către auditorul potrivit. Însă dacă el șade precum o piatră sau o iarbă, cum să stârnească dorința de a vorbi? Îi spune vița fermierului “Îngrijește-mă“? Nu, ci prin prezența sa îl atrage și îi arată acestuia că îi va fi profitabil să se îngrijească de ea. Nimeni nu refuză copiii veseli și plini de viață când te invită să te joci cu ei, să te târăști cu ei sau să gângăvești cu ei. Dar cine vrea să se joace și să ragă cu un măgar, chiar și dacă este doar un pui?
“Dar de ce nu vorbești cu mine?“
Un singur lucru pot să-ți spun ție: acela care este ignorant cu privire la cine este, pentru ce s-a născut, în ce lume trăiește, cine sunt cei din jurul său, ce este bine sau rău, nobil sau josnic; care nu poate să înțeleagă un raționament sau o demonstrație, care nu înțelege ce este adevărat și ce este fals și nu poate distinge între cele două; un asemenea om nu poate urma natura în dorințele și în aversiunile sale, în impulsuri sau în intenții. Un asemenea om nu poate urma natura atunci când își dă acordul, când respinge sau când se abține să-și dea acordul cu privire la ceva. În concluzie, el va trece prin lume orb și surd, crezând că este cineva, când de fapt nu este nimeni.
Crezi că asta este ceva nou? De când sunt oamenii, toate greșelile și nenorocirile lor s-au născut din această ignoranță. Agamemnon și Ahile de ce s-au certat? Deoarece nu au știut ce este avantajos și ce nu este avantajos. Unul dintre ei a considerat că este avantajos să o trimită pe Chryseis înapoi la tatăl său, iar celălalt nu a fost de acord. Unul a considerat că trebuie să-i răpească premiul celuilalt, iar acela nu a fost de acord. Nu acesta este motivul pentru care au uitat cine sunt și de ce sunt acolo?
Spuneți voi, de ce ați venit aici? Să purtați război sau să câștigați iubite? “Să purtăm război!“ Cu cine? Troieni sau greci? “Cu troieni!“ Atunci de ce l-ai lăsat pe Hector și ai scos sabia la regele tău? Și tu, cel mai măreț dintre oameni, ți-ai părăsit îndatoririle de rege, încredințat cu toate grijile poporului, și pentru o fetișcană ai vrut să te duelezi cu cel mai războinic dintre aliații tăi, un om pe care ar trebui să-l respecți și să-l protejezi. Devii astfel inferior înaltului preot, care tratează nobilii gladiatori cu respect.
Vezi unde duce ignoranța cu privire la ce este avantajos?
“Dar eu sunt bogat!“
Ești mai bogat decât Agamemnon?
“Dar eu sunt chipeș!“
Ești mai chipeș decât Ahile?
“Dar eu am părul mândru și frumos!“
Nu avea Ahile un păr mai frumos și blond, nu îl pieptăna și îl netezea ca să fie mândru?
“Dar eu sunt puternic!“
Poți să ridici o piatră la fel de grea precum au ridicat Hector sau Ajax?
“Dar eu sunt de viță nobilă!“
Este mama ta o zeiță? Este tatăl tău din stirpea lui Zeus? Ce bine îi aduc aceste lucruri lui Ahile, când stă și plânge după o fată?
“Dar eu sunt un bun orator!“
Și el nu era? Nu vezi cum s-a descurcat cu Ulise și cu Phoenix, cei mai buni oratori dintre greci? Cum i-a redus la tăcere?
Asta e tot ce pot să-ți spun ție, și chiar și asta o spun cu reticență. De ce? Deoarece nu mi-ai stârnit interesul. Ai tu ceva care să mă stârnească, la fel cum cei care se ocupă de creșterea cailor sunt stârniți când văd un cal de rasă? Corpul tău? Îl tratezi într-o manieră rușinoasă. Hainele tale? Sunt prea extravagante. Comportamentul sau înfățișarea ta? Nimic de văzut. Când vrei să asculți un filosof nu-i spune “Nu vorbești nimic cu mine.“ Mai degrabă arată că ești capabil să asculți și vei vedea că astfel îl vei stârni să-ți vorbească.
Oricine va citi o carte cu mai multă plăcere și ușurință, dacă aceasta este scrisă cu caractere cât mai clare. La fel, oricine va putea urmări mai ușor un discurs exprimat într-un limbaj potrivit și agreabil. Așadar, nu putem spune că elocvența este ceva irelevant. A spune asta este caracteristic unui om lipsit de pietate și, în același timp, timid. Este lipsit de pietate deoarece nu prețuiește darurile primite de la Zeu la adevărata lor valoare, ca și cum ar nega necesitatea altor facultăți precum vederea, auzul sau chiar vocea.
Ți-a dat ochi degeaba, Zeul? Degeaba le-a insuflat un spirit atât de puternic și de meșteșugit, încât este capabil să surprindă de la distanță lucrurile și să-ți înfățișeze formele acestora? Ce alt mesager este atât de atent și atât de rapid? A făcut El degeaba aerul atât de maleabil și de elastic încât să poată fi străpuns de vedere? A făcut El degeaba lumina, fără prezența căreia toate celelalte ar fi fost inutile?
Omule, nu fi nerecunoscător! Și nu uita de lucrurile superioare! Mulțumește Zeului pentru văz și pentru auz, pentru viața însăși și pentru lucrurile care o susțin: grâne, fructe, vin sau ulei. Și nu uita că El ți-a dat un alt dar superior tuturor acestora, facultatea care le folosește și le examinează pe toate celelalte și care stabilește importanța fiecăruia. Ce este acel lucru care judecă fiecare facultate în parte și îi stabilește importanța? Poate fiecare facultate în parte să se judece pe ea însăși? Ai auzit vreodată vederea să pronunțe o judecată cu privire la ea însăși? Sau auzul? Nu, deoarece toate celelalte facultăți sunt menite să fie doar slugile și sclavii facultății care se ocupă cu cercetarea și folosirea impresiilor.
Dacă întrebi care este importanța fiecărui lucru, pe cine întrebi? Cine îți răspunde? Cum poate orice altă facultate să fie superioară aceleia care le folosește pe toate celelalte ca slugi ale sale, care examinează fiecare lucru și se pronunță asupra lui? Știe vreo altă facultate ce este ea însăși și care este importanța sa? Știe vreuna dintre ele când trebuie să fie folosită și când nu? Care este facultatea care închide și deschide ochii, care îi îndreaptă către unele lucruri și, la nevoie, îi întoarce de la altele? Este vederea? Nu, este voința! Care este facultatea care închide și deschide urechile, care ne face curioși și iscoditori, sau dimpotrivă, impasibili la ce se spune? Este auzul? Nu, nu este altă facultate decât voința.
Voința este singura facultate capabilă să vadă limpede, să se cerceteze pe ea însăși, dar și restul lucrurilor și să stabilească importanța fiecăruia. Atunci când ea observă că toate celelalte facultăți ale omului sunt oarbe și surde și incapabile să vadă orice altceva decât acel lucru pentru care sunt menite să slujească, poate voința să considere orice altă facultate mai importantă decât este ea însăși? Care este funcția ochiului, odată deschis, alta decât de a vedea? Dar cine decide dacă trebuie sau nu să ne uităm la nevasta altuia, și în ce fel să o facem? Voința! Cine ne spune dacă ar trebui să credem sau nu ce ni se spune? Iar dacă credem cine decide dacă suntem sau nu tulburați de ce ni s-a spus? Cine altcineva decât voința?
Să luăm elocvența, despre care discutam. În caz că există o asemenea facultate care se preocupă cu împodobirea limbajului, ea doar construiește și împodobește frazele cu ocazia unui discurs, la fel cum un frizer aranjează și împodobește părul. Dar dacă este mai bine să vorbești sau să taci, dacă este mai bine să vorbești într-un mod sau altul, dacă este potrivit sau nepotrivit să vorbești, într-un cuvânt toate aceste decizii care țin de când, cum și ce să vorbești, ce altă facultate decide asupra lor, dacă nu voința? Ai vrea să vină în față și să vorbească împotriva sa?
“Dar, dacă lucrurile stau în felul următor: dacă ceea ce slujește este superior celui pe care îl slujește? Dacă calul este superior călărețului, câinele este superior vânătorului, lira este superioară muzicianului, servitorii sunt superiori regelui?“
Cine se folosește de toate celelalte lucruri? Voința. Cine se îngrijește de toate? Voința. Cine poate să distrugă omul, câteodată prin înfometare, altădată prin funie, iar altădată aruncându-l de undeva? Voința. Există, în constituția omului, altceva mai puternic decât ea? Cum ar putea ceva care este supus piedicilor să fie mai puternic decât ceva ce este nestingherit? Ce poate împiedica să vezi? Voința sau lucruri care nu depind de voință. La fel sunt supuse piedicilor și alte facultăți precum auzul sau vocea. Cine poate împiedica voința? Nimic din afară, doar ea însăși se poate împiedica, atunci când este pervertită. Prin urmare, numai aici se află viciul sau virtutea.
Această facultate atât de puternică, predestinată să stăpânească peste toate celelalte, tu ai vrea să vină în față și să ne spună că dintre toate lucrurile, carnea este cea mai minunată? Cum? Nici măcar dacă carnea însăși ar afirma că ea este cel mai minunat lucru dintre toate, această afirmație nu ar putea fi tolerată. Spune-ne tu, Epicur, ce pronunță această afirmație? Ce facultate a scris despre țel, despre natură sau despre norme? Ce te-a făcut să-ți lași barbă precum filosofii? Cine a spus în ceasul morții “îmi trăiesc ultima zi, și ce zi minunată este“? Carnea sau voința? Să pretinzi că deții o facultate superioară acesteia nu poate fi decât nebunie. Cum poți fi atât de orb și de surd?
Dacă considerăm că voința este superioară, nu înseamnă că disprețuim celelalte facultăți ale omului. Am spus noi că ele nu sunt folositoare sau importante? În niciun caz. Asta ar fi prostie, lipsă de pietate, lipsă de recunoștință față de Zeu. Doar că dăm fiecăruia ce îi este cuvenit. Și un măgar este folositor, dar nu atât de folositor ca un bou; un câine este folositor, dar nu atât de folositor ca un sclav; un sclav este folositor, dar nu atât de folositor ca un cetățean liber; un cetățean este folositor, dar nu atât de folositor ca un magistrat.
Totuși, chiar dacă unele facultăți sunt superioare, asta nu înseamnă că trebuie să le disprețuim pe cele inferioare și folosul pe care acestea ni-l aduc. Elocvența are folosul său, deși nu este la fel de importantă precum voința. Când spun că este mai puțin importantă să nu credeți că vă cer să neglijați felul în care vorbiți, cum nu vă cer să vă neglijați nici ochii, urechile, mâinile, picioarele, hainele sau încălțările.
Însă dacă mă veți întreba care este cel mai minunat lucru, ce pot să spun? Că este elocvența? Nicidecum! Cel mai minunat lucru este voința, atunci când este dreaptă. Căci ea este cea care se folosește de elocvență și de toate celelalte facultăți, mici sau mari. Atunci când voința este dreaptă, omul devine bun; atunci când ea eșuează, omul devine rău. Ea ne face bucuroși sau nenorociți, ea ne face prietenoși sau răutăcioși; într-un cuvânt, să o neglijăm aduce suferință, iar să ne ocupăm de ea aduce fericire.
Cu toate acestea, să neglijezi elocvența și să negi că aceasta ar exista, nu înseamnă doar nerecunoștință față de cei care ți-au oferit-o, dar demonstrează de asemenea și un caracter laș. Eu cred că cel care neagă existența ei o face deoarece îi este frică că nu am putea evita să fim influențați de un asemenea lucru precum elocvența, dacă acesta este real. Este la fel precum în cazul celor care spun că nu există nicio diferență între frumusețe și urâțenie. Cum așa? Ar trebui să credem că figura lui Tersit poate mișca oamenii la fel ca și cea a lui Ahile? Sau că Elena nu este mai frumoasă decât o femeie obișnuită? Nu, acestea sunt vorbele unor oameni proști și ridicoli, care nu pot să deosebească un lucru de altul. Ei cred că odată ce un om este conștient de asemenea diferențe, va fi copleșit și învins de ele.
Treaba cea mai importantă este să lași fiecare facultate să se ocupe de menirea ei, iar astfel să vezi care este valoarea fiecăreia și să înțelegi care este cea mai mare dintre ele. Să te ocupi întotdeauna de ea și să fii atent la ea. Celelalte lucruri să le consideri subordonate ei, dar, atât cât îți stă în putere, să nu le neglijezi. Căci și de ochi trebuie să te ocupi, însă nu ca și cum ar fi cel mai important lucru, ci de dragul acestuia. Fiindcă cel mai important lucru nu-și poate îndeplini adevărata sa natură dacă nu se folosește de ochi în mod rațional, atunci când alege unele lucruri în dauna altora.
Ce fac în schimb oamenii? Se comportă precum unul care, întorcându-se acasă, găsește un han bun în drum și rămâne acolo. Omule, ai uitat care îți este scopul? Acesta este doar un popas, nu este destinația!
“Dar este un han frumos!“
Și câte alte hanuri frumoase nu există? Sau pajiști frumoase? Însă nu sunt decât popasuri. Destinația ta este aceasta: să te întorci în țara ta, să-ți scutești familia de griji, să-ți îndeplinești îndatoririle de cetățean, să te căsătorești, să faci copii, să ocupi funcții publice. Căci n-ai venit pe lumea aceasta să cauți locuri frumoase, ci să trăiești în locul în care te-ai născut și unde ai fost făcut cetățean.
Același lucru este valabil și în ce facem noi. Drumul nostru către desăvârșire trece din necesitate prin instrucțiuni și discursuri. Cel care merge pe acest drum trebuie să-și curețe voința și să-și îndrepte facultatea care se folosește de impresii. Principiile necesare pentru a învăța cum să faci asta trebuie să fie comunicate într-un anume stil. Acesta trebuie să fie capabil să transmită în mod clar o varietate de idei. Unii oameni rămân captivați de aceste lucruri și se cufundă în ele. Unul este captivat de lingvistică, altul de silogisme, altul de argumente variabile, iar altul de vreun alt han seducător nimerit în drumul său. Iar acolo stau și se pierd, precum cei care sunt amăgiți de sirene.
Omule, scopul tău este să te pregătești să fii capabil de a te descurca cu impresiile care ți se prezintă; să faci asta în armonie cu natura, să nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți, să nu fii niciodată lipsit de noroc și să nu suferi niciodată nenorociri, să fii liber, lipsit de opreliști și de constrângeri, să te supui administrației divine și să îi dai ascultare, să fii mulțumit de ea, să nu critici pe nimeni, să nu acuzi pe nimeni, să fii întotdeauna în stare să spui din toată inima “Condu-mă tu, o Zeus, și tu, soartă.“
Având acest scop în calea ta, tu rămâi unde ești, doar pentru că ai descoperit niște fraze meșteșugite și niște teorii care îți plac? Vei decide să rămâi aici, uitând ce te așteaptă acasă, și să spui că aceste lucruri sunt frumoase? Cine spune că nu sunt frumoase? Însă sunt frumoase doar ca niște popasuri prin care să treci, precum un han în drum. Te oprește ceva să fii nenorocit, chiar dacă poți vorbi ca Demostene? Chiar dacă poți să analizezi silogisme precum Chrysippus, ce te oprește să fii mizerabil, trist, invidios? Ce te oprește să fii tulburat și nefericit? Nimic!
Vezi deci că acestea nu sunt decât popasuri în drumul tău, lipsite de valoare. Scopul așezat în fața ta este diferit de acestea. Unii oameni ar putea spune că vorbesc astfel deoarece disprețuiesc studiul retoricii sau al teoriei. Nu le disprețuiesc pe ele, ci doar tendința de a te pierde în astfel de lucruri și a-ți pune speranțele în ele. Dacă credeți că un om poate face rău spunând adevărul, puteți să mă socotiți și pe mine printre cei care fac rău. Însă dacă văd care este cel mai măreț și mai superior lucru, nu pot spune că este altul doar ca să vă mulțumesc pe voi.
Powered by WordPress & Theme by Anders Norén