Când un roman venise împreună cu fiul său să urmărească o lecție, Epictet a spus “Aceasta este metoda mea de a preda“ și a întrerupt brusc lecția. La insistențele romanului de a continua lecția, Epictet a răspuns că orice meșteșug, atunci când este predat, este obositor pentru cei care nu-l cunosc și nu sunt familiarizați cu el. Desigur că produsele finite ale acelui meșteșug își demonstrează utilitatea pentru care au fost create. Multe dintre ele au farmecul și atracția lor.
Deși nu este nicio plăcere să fii prezent și să urmărești procesul prin care un cizmar învață meșteșugul său, pantoful este folositor și nu este neplăcut la vedere. La fel, și procesul prin care un tâmplar învață meseria sa, este obositor pentru cel care se întâmplă să fie prezent și nu este familiar cu aceasta, însă munca tâmplarului este cea care arată utilitatea acestui meșteșug. Acestea le vei observa cel mai pronunțat în cazul muzicii, căci dacă te vei nimeri atunci când este predată, vei găsi acest proces ca fiind foarte neplăcut; însă rezultatele acestei munci sunt plăcute și fermecătoare chiar și pentru cineva care nu știe nimic despre muzică.
La fel, în filosofie înțelegem munca unui filosof ca fiind ceva de genul acesta: el trebuie să își aducă dorința sănătoasă în acord cu evenimentele, în așa fel încât nimic din ceea ce se întâmplă să se întâmple contrar dorinței sale și să nu-și dorească să se întâmple lucruri care nu se vor întâmpla. Drept consecință, cei care și-au rânduit astfel viața nu eșuează în a dobândi cele dorite și nu cad în cele pe care doresc să le evite. Își trăiesc viața la adăpost de suferință, de frică și de tulburare, păstrând cu ceilalți relații înnăscute și relații dobândite ca fiu, tată, frate, cetățean, soț, soție, vecin, tovarăș de drum, stăpân sau supus. Astfel descriem munca unui filosof. Rămâne să cercetăm cum poate fi realizat acest lucru.
Observăm că tâmplarul devine tâmplar învățând anumite lucruri. La fel, cârmaciul devine cârmaci învățând anumite lucruri. Putem oare să tragem concluzia că și în filosofie, nu este de ajuns să-ți dorești să devii bun, ci este necesar să și înveți anumite lucruri? Așadar, trebuie să cercetăm care sunt aceste lucruri.
Filosofii spun că primul lucru care trebuie să-l învățăm este că există un Zeu care are grijă de toate și că nu putem să ascundem de El nicio faptă, nici măcar intențiile și gândurile noastre. Mai departe trebuie să învățăm care este natura zeilor. După cum este natura lor, cel care vrea să-i mulțumească și să li se supună, trebuie să încerce, atât cât îi stă în putere, să fie asemenea lor. Dacă Zeul este demn de încredere, și el trebuie să fie de încredere; dacă este liber, și el trebuie să fie liber; dacă este binefăcător, și el trebuie să fie binefăcător; dacă este mărinimos, și el trebuie să fie mărinimos. Fiecare faptă și vorbă a sa trebuie să fie consistentă cu acest ideal, de a imita Zeul.
“Cu ce ar trebui să începem?“
Dacă te apuci de asta, în primul rând trebuie să înțelegi numele lucrurilor.
“Vrei să spui că acuma nu înțeleg numele lucrurilor?“
Nu le înțelegi.
“Atunci cum de le folosesc?“
Le folosești așa cum un analfabet se folosește de cuvinte scrise sau cum animalele se folosesc de impresii. Să folosești este un lucru, iar să înțelegi este altceva. Dacă crezi că le înțelegi, haide să luăm orice nume și să vedem dacă îl înțelegem.
“Dar este un lucru jignitor să supui unei asemenea examinări un om bătrân, veteran din trei campanii militare.“
Sunt de acord cu tine. Căci ai venit la mine ca un om căruia nu-i lipsește nimic. Și cine și-ar putea imagina că ar fi ceva care să-ți lipsească? Ești bogat, probabil că ai soție și copii, ai mulți sclavi, însuși împăratul te cunoaște, ai mulți prieteni în Roma, îți îndeplinești obligațiile adecvate cuiva de rangul tău și știi să răsplătești binele cu bine și răul cu rău. Ce îți poate lipsi?
Dacă îți voi arăta că îți lipsește lucrul cel mai important pentru fericire, fără de care aceasta nu ar fi posibilă, și că, până acuma, te-ai ocupat cu orice altceva decât cu ce ar fi trebuit să te ocupi și, pe deasupra de toate acestea, că nu cunoști nici care este natura Zeului și nici natura omului și nu cunoști ceea ce este binele și răul; deși în alte domenii ai fi răbdat să ți se aducă în discuție ignoranța, nu poți avea răbdare cu mine când îți spun că nu te cunoști pe tine însuți. Cum ai putea să te supui acestei examinări și să suporți întrebările mele? Nu poți răbda și ne părăsești ofensat.
Cu toate acestea ce rău ți-am făcut eu? Doar dacă oglinda face rău unui om urât, arătându-i cum este. Doar dacă doctorul insultă bolnavul atunci când îi spune “Omule, deși tu consideri că nu ai nimic, ești bolnav. Nu mânca nimic astăzi și bea apă.“ Nimeni nu-i răspunde doctorului “Ce insolență supărătoare!“ Însă dacă îi spui unui om “Dorințele tale sunt bolnave, aversiunile tale sunt nedemne, intențiile tale sunt lipsite de consistență, impulsurile tale nu sunt în armonie cu natura, opiniile tale sunt pripite și false“, el va pleca de îndată, susținând că este jignit.
Situația noastră poate fi comparată cu a oamenilor care merg la iarmaroc. Acolo sunt scoase la vânzare animale domestice și cei mai mulți oameni vin să vândă sau să cumpere. Puțini sunt cei care vin să vadă târgul, să se informeze cum se desfășoară acesta, de ce se strâng oamenii laolaltă, cine a stabilit asta și cu ce scop. La fel este și în acest iarmaroc mai mare: unii, precum vitele, nu se preocupă de nimic altceva decât de nutrețul lor. Pentru voi toți care vă preocupați de proprietăți, pământuri, sclavi și funcții publice, acestea nu reprezintă altceva decât nutreț. Însă printre cei prezenți la acest iarmaroc sunt câțiva care doresc să se informeze și să descopere ce este lumea și cine o guvernează. Nu o guvernează nimeni? Cum ar fi posibil? O cetate sau o gospodărie nu ar putea, nici măcar pentru o scurtă durată de timp, să existe fără cineva care să o guverneze și să se îngrijească de ea. Iar un sistem atât de mare și de minunat, poate fi așa de bine rânduit din întâmplare? Trebuie să-l administreze cineva. Dar ce fel de administrator este și cum guvernează El? Și cine suntem noi, care am fost creați de El? Cu ce scop ne-am născut? Avem noi o conexiune și o relație cu El, sau nu? Asemenea întrebări își pun acei câțiva oameni. Iar apoi se dedică unui singur lucru: să cerceteze această lume înainte de a o părăsi. Ce urmează? Sunt luați în derâdere de către mulțime, la fel cum cei care vin să facă negoț râd de cei care vin la iarmaroc doar ca să privească. Dacă animalele ar poseda înțelegere, ar râde la rândul lor de cei care nu admiră nimic altceva decât nutrețul.