Opinia filosofilor că este posibil să ne folosim, în același timp, de încredere în sine și de prudență în orice facem poate părea un paradox. Să o examinăm totuși și să vedem dacă este adevărată. Prudența pare a fi opusul încrederii în sine și lucrurile opuse nu pot fi compatibile. Ce pare paradoxal în chestiunea care o cercetăm poate fi formulat astfel: dacă am susține că trebuie să ne folosim de încredere în sine și de prudență în aceleași lucruri, oamenii ne-ar acuza pe drept că aducem împreună lucruri care nu pot fi unite.
Dar ce este greu de înțeles în ceea ce se afirmă? Căci dacă este adevărat, după cum a fost discutat și demonstrat de multe ori până acuma, că esența binelui și a răului se regăsește în modul în care ne folosim de impresii și că lucrurile independente de voință nu sunt nici bune, nici rele, ce este paradoxal în ceea ce susțin filosofii atunci când spun că în ceea ce privește lucrurile care sunt independente de voință trebuie să avem încredere în noi, iar în cele ce depind de voință să ne folosim de prudență? Dacă răul constă în a face alegeri greșite, atunci prudența trebuie folosită doar în acele lucruri care depind de voință. Iar dacă lucrurile care sunt independente de voință și care nu sunt în puterea noastră nu ne preocupă, atunci ar trebui să avem încredere în noi cu privire la acestea. Astfel vom fi în același timp și prudenți și încrezători, ba chiar încrezători datorită prudenței noastre. Căci folosindu-ne de prudență în ceea ce privește lucrurile care sunt cu adevărat rele, vom avea încredere în ceea ce privește celelalte lucruri.
În schimb, noi suntem precum căprioarele care fiind înfricoșate de penele vânătorilor, încotro fug și unde caută un refugiu sigur? Direct către capcane și astfel pier, deoarece confundă lucrurile care ar trebui temute cu cele de care nu ar trebui să se teamă.
La fel suntem și noi. De ce ne este teamă? De lucruri care sunt independente de voința noastră. În ce arătăm încredere, de parcă am fi lipsiți de orice pericol? În cele care țin de voința noastră. Ca să obținem acele lucruri independente de voință nu ne mai pasă dacă ne înșelăm, dacă ne comportăm impulsiv, fără rușine, mânați de dorințe josnice. Dar când este vorba de moarte, exil, durere sau proastă reputație; de acestea ne temem și fugim. Astfel, precum este de așteptat de la oameni care se înșeală în ceea ce privește cele mai importante lucruri, transformăm încrederea în sine, cu care suntem natural înzestrați, în obrăznicie, disperare, nesăbuință și nerușinare; și transformăm prudența și modestia, cu care am fost înzestrați, în lașitate și josnicie, pradă fricilor și tulburărilor.
Dacă un om își va transfera prudența asupra voinței și asupra alegerilor sale, va descoperi că fiind prudent va putea totodată să evite ceea ce dorește să evite. Dacă o va transfera asupra lucrurilor care nu sunt în puterea sa și sunt independente de voința sa, și va încerca să evite lucruri care depind de alții, atunci inevitabil, se va teme, va fi tulburat și va fi inconsecvent. Căci nu moartea sau durerea sunt formidabile, ci frica de durere sau de moarte. Din acest motiv, lăudăm poetul care spune “Nu moartea în sine, ci doar o moarte rușinoasă este un rău.“
Încredere în sine trebuie să avem cu privire la moarte, iar prudența să o folosim în ceea ce privește frica de moarte. Însă noi facem exact opusul. În fața morții încercăm să scăpăm. Iar opinia care o avem despre moarte o tratăm cu nepăsare și indiferență.
Socrate numea aceste lucruri, pe bună dreptate, măști. La fel cum măștile par teribile și înfricoșătoare unui copil datorită lipsei de experiență, și noi suntem afectați de evenimente din același motiv. Ce este un copil? Ignoranță și lipsă de învățătură. Atunci când un copil cunoaște aceste lucruri, el nu ne mai este cu nimic inferior nouă. Ce este moartea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o, vei vedea că nu mușcă. Sărmanul trup, din necesitate va fi separat de suflet, fie acuma, fie mai târziu, precum a mai fost separat și înainte. De ce ai fi tulburat, dacă va fi separat acuma? Căci dacă nu acuma, atunci mai târziu, cu siguranță va fi separat. De ce? Pentru ca ciclul universului să fie complet, căci el are nevoie și de lucruri prezente și de lucruri viitoare și de lucruri trecute. Ce este durerea? O mască. Întoarce-o și cerceteaz-o. Carnea este supusă la experiențe aspre, apoi dimpotrivă la experiențe plăcute. Dacă asta nu este avantajos pentru tine, ușa este deschisă; dacă este avantajos, suportă. Iar ușa este întotdeauna deschisă, astfel că nu trebuie să ne facem probleme.
Care sunt fructele acestor opinii? Sunt cele mai nobile și cele mai potrivite fructe pentru cel cu adevărat educat: dezrobirea de tulburări și de frici, libertatea. În aceste chestiuni nu trebuie să dăm crezare celor mulți, care spun că numai cei liberi pot să fie educați; ci să dăm crezare filosofilor, care spun că numai cei educați pot fi liberi. Cum vine asta? Astfel: Este libertatea altceva, decât puterea de a trăi așa cum dorești? Nimic altceva. Spune-mi, atunci, dorești să trăiești în eroare? Niciun om care trăiește în eroare nu este liber. Dorești să trăiești în frică? Dorești să trăiești în întristare? Dorești să trăiești în tulburare? În niciun caz! Niciun om care este într-o condiție de frică, de întristare sau de tulburare, nu este liber. Însă cel care este eliberat de tristeți și de frici și de tulburări, prin asta este eliberat și de servitute.
Cum să vă mai credem, dragi legiuitori, când spuneți “Educația nu este permisă decât pentru oamenii liberi“? Când filosofii spun că nu este permis nimănui să fie liber, cu excepția celui educat; mai exact, că Zeul nu permite asta.
“Când un om îndeplinește în fața pretorului o ceremonie de eliberare pentru sclavul său, nu face nimic?“
Ba face ceva.
“Ce?“
Îndeplinește o ceremonie de eliberare în fața pretorului.
“Nimic altceva?“
Ba da, devine obligat să plătească pentru el taxa numită douăzecimea.
“Dar omul pentru care face acest ceremonial? Nu devine liber?“
Nu mai mult decât câștigă liniște sufletească. Tu, care ești capabil să îndeplinești asemenea ceremonii, nu ai niciun stăpân? Nu sunt banii stăpânul tău? Sau o fată sau un băiat? Sau un tiran? Sau un prieten al tiranului? Dacă nu, atunci de ce tremuri când este vorba de ceva de genul ăsta? De aceea vă spun des să păstrați la îndemână și să exersați principiile prin care deosebiți lucrurile care trebuiesc abordate cu încredere în sine de lucrurile care trebuiesc abordate cu prudență; încredere în sine pentru lucrurile care sunt independente de voință, prudență pentru lucrurile care depind de voință.
“Dar nu ți-am citit ce am scris? Nu știi cu ce mă ocup?“
Cu ce te ocupi? Fraze neînsemnate! Arată-mi cum stai în ceea ce privește dorința și aversiunea. Arată-mi că nu eșuezi în a obține ceea ce dorești și că nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Cât despre aceste propoziții lungi și întortocheate, ia-le de aici și șterge-le.
“Cum adică? Nu și Socrate scria?“
A scris cineva așa mult ca el? Dar cu ce motiv scria? Cum nu avea pe cineva lângă el cu care să dezbată pentru și împotriva ideilor sale, el obișnuia să dezbată și să se cerceteze singur. Astfel, el întotdeauna punea la încercare, în acest mod practic, câte un subiect sau altul. Acestea sunt lucrurile care le scrie un filosof. Iar frazele și propozițiile întortocheate lasă-le pentru alții, pentru proști care nu sunt în stare să tragă o concluzie logică sau pentru cei fericiți care, fiind liberi de tulburări, au timp pentru așa ceva.
Acum, când se ivește oportunitatea, vei pleca să reciți și să te lauzi “Priviți ce dialoguri am scris eu!“ Nu fă asta omule, mai degrabă laudă-te așa “Priviți cum nu eșuez în a obține ceea ce doresc! Priviți cum nu cad în ceea ce vreau să evit! Puneți moartea în fața mea și veți vedea! Puneți în calea mea durere, închisoare, dizgrație și condamnare și veți vedea!“ Asta ar trebui să arate un tânăr care a ieșit de pe băncile școlii! Celelalte lasă-le altora și să nu spui o vorbă despre ele, nici să nu accepți vreo laudă. Pretinde că ești nimeni și că nu știi nimic. Arată că știi un singur lucru: cum să nu fii dezamăgit în ceea ce dorești și să nu cazi în ceea ce vrei să eviți. Lasă-i pe alții să studieze procese, probleme și silogisme. Munca ta să fie despre cum să suferi moartea, lanțurile, chinurile sau exilul. Toate acestea să le faci cu curaj și cu încredere în El, cel care te-a chemat să le înfrunți și te-a judecat demn de locul în care te-a pus. Din acel loc, arată de ce este capabilă facultatea conducătoare când ia poziție împotriva forțelor care sunt independente de voință. Astfel, acest paradox (că omul poate avea încredere în sine și să fie în același timp prudent) nu va mai părea nici paradoxal, nici imposibil. Cu încredere în sine în ceea ce privește lucrurile care nu depind de voință; prudent în ceea ce privește lucrurile care depind de voință.
