Esența binelui este o anumită voință; esența răului este o anumită voință. Ce sunt lucrurile externe? Materiale pentru voință. Prin interacțiune cu ele, aceasta își obține propriul bine sau rău. Cum își obține binele? Dacă nu dă o importanță prea mare lucrurilor externe, căci dacă opiniile despre acestea sunt corecte și voința este bună. Dar opiniile greșite și distorsionate fac voința rea.
Zeul a dat legea și a spus “De vrei ceva bun, ia-l de la tine însuți.“
Tu spui “Nu, eu îl voi aștepta de la altcineva.“ Nu fă asta, primește-l de la tine.
Prin urmare, când tiranul amenință și mă cheamă la el, mă întreb ce amenință. Dacă spune “Te voi pune în lanțuri!“, îmi amenință mâinile și picioarele. Dacă spune “Îți voi tăia capul!“, îmi amenință capul. Dacă spune “Te voi arunca în închisoare!“, îmi amenință corpul. La fel dacă mă amenință cu exilul. Dar mă amenință pe mine? Dacă eu consider că aceste lucruri nu mă privesc pe mine, atunci nu mă amenință pe mine. Însă dacă mă tem de aceste lucruri, atunci eu sunt cel amenințat. De cine îmi rămâne să mă tem? De cel care este stăpân peste lucrurile care sunt în puterea mea? Nu există niciun stăpân peste acestea. Să mă tem de cel care este stăpân peste lucrurile care nu sunt în puterea mea? Ce îmi pasă mie de ele?
“Deci voi, filosofii, ne învățați să disprețuim regii?“
Nici pe departe! Cine dintre noi vă învață să contestați lucrurile asupra cărora au ei autoritate? Ia sărmanul meu trup, ia-mi proprietățile, reputația, pe cei apropiați mie. Dacă îndemn pe cineva să revendice aceste lucruri, atunci mă puteți acuza.
“Da, dar eu vreau să-ți stăpânesc și opiniile.“
Și cine ți-a dat această putere? Cum poți cuceri opiniile altuia?
“Făcându-l să se teamă, le voi cuceri.“
Nu știi că opinia este cea care s-a cucerit singură, nu a fost învinsă de altceva? Nimic altceva nu poate învinge voința, decât ea însăși. Din acest motiv, cea mai dreaptă și mai nobilă lege lăsată de Zeu este aceasta: “Fie ca cel puternic să triumfe întotdeauna asupra celui slab.“
“Zece sunt mai puternici decât unul singur.“
Mai puternici în ce? Pentru a pune în lanțuri, pentru a ucide, pentru a târî, pentru a lua proprietățile altuia. Zece triumfă împotriva unuia în ceea ce sunt ei mai puternici. În ce domeniu sunt mai slabi? Sunt mai slabi atunci când unul are opinii corecte și zece nu au. Te întreb, pot cei zece să triumfe în acest domeniu? Cum ar putea? Când le pui în balanță, nu trage în jos ce este mai greu?
“Aceasta este urmarea atunci, că Socrate trebuia să sufere ceea ce i-au făcut atenienii?“
Sclavule, ce vorbești tu despre Socrate? Spune lucrurilor pe nume: că trupul lui Socrate trebuia să fie arestat și târât în închisoare de către cei care erau mai puternici; că cineva trebuia să-i dea cucută acelui trup și să stingă viața din el. Ți se par aceste lucruri stranii, nedrepte? Pentru asta aduci vină Zeului? A avut Socrate ceva de pierdut prin asta? În ce consta pentru el natura binelui? Pe cine să ascultăm, pe el sau pe tine? Ce are Socrate de spus? “Anytos și Meletos mă pot omorî, însă nu-mi pot face niciun rău“ și mai departe “Dacă asta îi este plăcut Zeului, așa să fie.“
Arată-mi, dacă poți, că cel cu principii inferioare triumfă asupra aceluia care îi este superior în principii. Nu o să poți demonstra asta, nici pe departe. Căci este legea naturii și a Zeului că cel care este superior întotdeauna va triumfa asupra celui inferior. În ce domeniu? În acela în care este superior.
Un trup este mai puternic decât altul, mai mulți sunt mai puternici decât unul, hoțul este mai puternic decât cel care nu este hoț. Acesta este motivul pentru care mi-am pierdut și eu lampa, deoarece în stat la pândă, hoțul mi-a fost superior. Dar omul a cumpărat lampa pentru un preț. Pentru o lampă a devenit un hoț, a devenit necinstit, s-a transformat într-o brută. Asta i s-a părut lui o afacere bună.
Prea bine, dar acum cineva m-a apucat de haină și mă târăște prin piață, în timp ce alții strigă “Filosofule, la ce îți mai folosesc opiniile acuma? Vezi că ești târât în închisoare și urmează să fii executat!“ Și ce filosofie aș fi putut studia, astfel încât dacă un om mai puternic mă prinde de haine, să nu mă poată trage cu forța după el; sau dacă zece oameni mă prind și mă aruncă la închisoare, să nu fiu închis acolo? Nu am învățat altceva totuși? Am învățat să privesc orice lucru care se întâmplă, atunci când este independent de voința mea, ca și cum nu ar fi nimic pentru mine. Nu ai niciun câștig prin asta? De ce cauți beneficii oriunde altundeva, decât acolo unde ai învățat că le vei găsi?
Din închisoare, eu spun: “Cel care strigă asemenea lucruri nu ascultă și nu înțelege ce se spune, nici nu se străduie să înțeleagă ce spun și ce fac filosofii. Lăsați-l în pace!“
“Ieși afară din închisoare!“
Dacă nu mai ai nevoie de mine în închisoare, o să ies. Dacă vei avea nevoie de mine altădată, voi intra înapoi. Cât timp? Atâta timp cât rațiunea cere de la mine să rămân alături de sărmanul meu trup. Când rațiunea nu mai necesită acest lucru, ia-l de la mine și rămâi sănătos. Numai că nu trebuie să-l arunc fără considerație sau din slăbiciune, sau dintr-un motiv neîntemeiat; fiindcă Zeul nu dorește asta, căci El are nevoie de o asemenea lume și de astfel de locuitori în ea. Însă dacă El dă semnalul retragerii, așa cum a făcut-o pentru Socrate, trebuie să dăm ascultare semnalului, precum ar fi ordinul unui general.
Ar trebui să predicăm astfel de lucruri mulțimii? De ce am face asta? Nu este îndeajuns pentru un om să se convingă el însuși de ele? Când copiii vin la noi bătând din palme și ne urează o Saturnalia bună, îi întrebăm ce este bun la ea? Dimpotrivă, aplaudăm și noi alături de ei. La fel și atunci când nu poți să convingi pe cineva să-și schimbe opiniile, înțelege că și acesta este precum un copil și aplaudă alături de el. Iar dacă nu dorești să aplauzi, păstrează tăcerea.
Un om trebuie să păstreze acestea în minte; iar atunci când este chemat să facă față unei dificultăți, să știe că a venit timpul să arate ceea ce a fost instruit. Căci cel care întâmpină dificultăți este precum un tânăr care a studiat rezolvarea silogismelor. Dacă cineva îi propune un silogism ușor, el spune “Mai degrabă dă-mi un silogism complicat să rezolv, să mă pot antrena.“ Chiar și luptătorii sunt nemulțumiți să aibă adversari de categorie ușoară. “Nici nu mă poate ridica“, spun ei.
Aici avem un tânăr cu înclinații nobile, dar când vine vremea încercării se plânge și spune “Aș fi vrut să pot învăța mai multe.“ Ce să mai înveți? Dacă nu ai studiat aceste lucruri pentru a le arăta în practică, pentru ce altceva le-ai studiat? Cred că printre voi care sunteți aici, sunt unii care se chinuie în sufletul lor și își spun “Of, dacă o asemenea dificultate, precum a acestui om, nu mi se va ivi și mie? Îmi voi irosi viața în acest colț de lume, când aș putea fi învingător la Olympia? Când îmi va prezenta cineva o asemenea întrecere?“ Aceasta ar trebui să fie înclinația voastră! Chiar și printre gladiatorii împăratului sunt unii care sunt supărați că nu sunt aduși înainte și nu sunt potriviți cu adversari în lupte. Ei se roagă Zeului și solicită supraveghetorilor lor să-i pună în lupte. Și niciunul dintre voi nu arătați un asemenea spirit? Voi merge de bunăvoie la Roma din acest motiv, să văd cum luptătorul meu pune în practică ceea ce a studiat.
“Nu aleg un asemenea exercițiu“, spune el.
Este în puterea ta să alegi? Ți-a fost dat asemenea trup, asemenea rude, asemenea țară și asemenea poziție în ea; iar tu vii la mine și ceri să-ți schimb însărcinările primite. Nu ai abilități să te descurci cu ce ți-a fost dat? Ar trebui să spui “Este treaba ta să stabilești exercițiul, a mea este să mă instruiesc bine.“ Însă tu spui “Nu-mi da un astfel de silogism, ci unul așa cum vreau eu; nu-mi impune o asemenea deducție, ci una așa cum vreau eu.“
Va veni o vreme când actorii vor crede că sunt doar măști, cizme, pelerine și nimic altceva. Spune ceva, să știm dacă ești un actor de tragedie sau un comic; căci, în afara replicilor, au orice altceva în comun. Dacă cineva îi ia masca și cizmele unui actor și îl introduce pe scenă ca pe o fantomă, mai este actorul acolo? Dacă are voce, mai este încă acolo.
La fel este și în viață. “Asumă-ți guvernarea unei provincii!“ Mi-o asum, și o fac arătând cum se comportă un om instruit.
“Dezbracă hainele de senator! Îmbracă-te în zdrențe și vino în față în acest personaj!“ Nu-mi mai este dat să prezint o voce nobilă?
În ce rol mă prezint acum? Precum un martor chemat în fața Zeului. “Vino și depune mărturie pentru mine, căci ești vrednic să vii în față ca martor al meu. Este un lucru independent de voință bun sau rău? Fac Eu rău vreunui om? Am lăsat Eu avantajul omului dependent de altceva decât de el însuși?“ Ce mărturie aduci tu în fața Zeului? “Sunt într-o condiție deplorabilă, Stăpâne, și sunt un nenorocit. Nimeni nu mă bagă în seamă, nimeni nu-mi oferă nimic, toți mă acuză și toți mă vorbesc de rău.“ Aceasta este mărturia pe care o aduci? Așa aduci rușine chemării Lui, care ți-a acordat o asemenea onoare și te-a considerat vrednic să depui mărturie?
Să presupunem că o persoană cu autoritate te judecă ca fiind necredincios și lipsit de pietate. Ce ți s-a întâmplat? “Am fost judecat ca fiind necredincios și lipsit de pietate.“ Altceva? “Nimic altceva.“ Dacă același om s-ar fi aplecat asupra unui silogism ipotetic și ar fi spus “Judec că propoziția «Dacă este zi, atunci este lumină afară» este falsă“; ce pățește silogismul? Cine este judecat în acest caz? Cine este condamnat? Silogismul sau omul care s-a amăgit în privința lui? Cine este acest om care are autoritatea să te judece? Știe el ce înseamnă necredincios sau lipsit de pietate? A studiat el asta? A învățat el asta? Unde? De la cine?
Un muzician nu ține seama de cel care se pronunță că cea mai de jos coardă a lirei este cea mai înaltă notă. Un matematician nu ține cont de cel care spune că liniile din centrul unui cerc până la circumferința acestuia nu sunt egale. Și cel care este bine instruit va ține seama de părerile unui om neinstruit, atunci când acesta din urmă se pronunță asupra a ceea ce este lipsit sau nu de pietate, asupra a ceea ce este drept sau nedrept? Ar fi o mare greșeală din partea celui educat să facă așa ceva. Asta ați învățat voi aici?
Lăsați vorbăria pe seama celor cu mintea odihnită. Lăsați-i să stea în colțul lor și să-și primească leafa lor măruntă sau să se plângă că nu primesc nimic de la nimeni. Și voi veniți în față și practicați ceea ce ați învățat. Nu de vorbărie este nevoie acum, cărțile stoicilor sunt pline de așa ceva. De ce este nevoie acum? De un om care să îşi pună în practică principiile şi să le demonstreze în acţiune. Asumă-ți, te rog, acest caracter, astfel încât să nu mai fim nevoiți să folosim exemplele anticilor în lecțiilor noastre, ci să avem exemple din vremurile noastre.
Cine este cel care contemplă asemenea lucruri? Este acela care le poate studia în tihnă, căci omul este o creatură căreia îi face plăcere să contemple. Însă este rușinos să contempli asemenea lucruri precum un sclav fugar. Precum am fi la teatru, trebuie să stăm liberi de distrageri și să ascultăm pe rând, acuma la actorul de tragedie, apoi la cel care cântă din lăută. Nu precum un sclav, care acuma asistă la piesă și laudă actorul și, în același timp, este atent la ce se întâmplă în jurul său, iar dacă cineva menționează numele stăpânului, sclavul devine imediat tulburat și cuprins de temeri. Este rușinos pentru filosofi să contemple astfel lucrările naturii.
Căci cine este stăpânul? Niciun om nu este stăpânul altuia. Stăpânii sunt moartea și viața, plăcerea și durerea. Dacă nu ar fi acestea, aduceți-l pe împărat în fața mea și veți vedea cât sunt de neclintit. Însă când vine, tunând și fulgerând, cu acestea și eu mă tem de ele, ce pot face altceva decât să-mi recunosc stăpânul, precum ar face-o și un sclav fugar. Atâta timp cât am un răgaz de la aceste lucruri teribile, precum un sclav fugar care urmărește spectacolul, la fel și eu mă îmbăiez, beau sau cânt, însă toate acestea le fac cu frică și neliniște. Dar dacă mă voi elibera de stăpânii mei, mai exact de acele lucruri care îi fac pe stăpâni înspăimântători, ce alte dificultăți voi mai avea? Ce stăpân aș mai putea avea?
Să ne apucăm să spunem aceste lucruri tuturor oamenilor? Nu. Trebuie să-i privim cu indulgență pe cei neinstruiți și să ne spunem “Nu îl pot învinui, deoarece acest om îmi recomandă ceea ce consideră un bine pentru el.“ Cum și Socrate l-a scuzat pe temnicerul care era însărcinat cu paza sa și care a plâns când Socrate urma să bea otrava. “Cu câtă mărinimie mă plânge“, a spus el. I-a spus el temnicerului că din același motiv a îndepărtat de acolo femeile? Nu, a spus asta doar prietenilor care erau capabili să-l înțeleagă, iar pe temnicer l-a tratat cum ar trata un copil.
