Principiile generale sunt comune tuturor oamenilor și nu sunt în conflict unele cu celelalte. De exemplu, cine dintre noi nu presupune că binele este folositor și de dorit și că în orice circumstanțe trebuie să-l căutăm și să-l urmăm? Cine dintre noi nu presupune că dreptatea este nobilă și potrivită? În acest caz, cum apar conflictele? Ele apar în aplicarea acestor principii generale în cazuri specifice. De exemplu, când un om spune “A făcut bine, a fost curajos”, iar altul spune “Nu, a fost nesăbuit”. Astfel conflictul se naște între oameni. Precum este conflictul dintre evrei, sirieni, egipteni și romani; nu dacă pietatea trebuie pusă înaintea altor lucruri și urmată indiferent de circumstanțe, dar dacă este sau nu impietate să mănânci carne de porc. Vei găsi același conflict între Agamemnon și Ahile. Cheamă-i în fața noastră!
“Ce spui, Agamemnon? N-ar trebui făcut ceea ce este drept și nobil?”
“Desigur.”
“Dar tu, Ahile? Nu ești de acord că trebuie făcut ceea ce este nobil?”
“Cum să nu? Mai mult decat oricare alt lucru.”
Acum aplicați aceste principii generale. De aici se naște conflictul. Unul spune “Nu trebuie să o dau pe Chryseis înapoi tatălui ei.” Celălalt spune “Ba da, trebuie.” Cu siguranță, unul dintre ei aplică greșit principiul dreptății.
Apoi, unul spune: “Bine, dacă trebuie să o dau înapoi pe Chryseis, atunci trebuie să iau un premiu de la unul dintre voi.”
“Cum? Să-mi iei mie iubita?”
“Da, o iau pe a ta.”
“Trebuie să fiu eu singurul care pierde?”
“Dar să fiu eu singurul fără un câștig?”
Astfel, conflictul se naște.
În ce constă atunci educația? A învăța cum să aplicăm principiile generale la situații particulare, cum să facem asta în armonie cu natura, și mai departe să distingem între lucrurile care sunt în puterea noastră și lucrurile care nu sunt în puterea noastră. În puterea noastră sunt voința și toate lucrurile care țin de voință. Dincolo de puterea noastră sunt corpul și membrele sale, proprietățile, părinții, frații, copiii, țara și în general cei alături de care trăim în societate. Unde să așezăm binele? La care categorie de lucruri să-l atașăm?
“La cele care sunt în puterea noastră.”
Rezultă de aici că sănătatea şi corpul şi viața nu sunt bune? Nici copiii, părinții sau ţara? Nimeni nu te va suferi dacă spui asemenea lucruri. Haide să ataşăm binele acestei categorii de lucruri. Este posibil pentru un om să fie fericit dacă este rănit şi nu obține lucruri bune?
“Este imposibil.”
Poate el să găsească o cale corectă de a trăi împreună cu semenii săi? Cum ar fi posibil? Spre exemplu, eu sunt înclinat în mod natural către propriul meu interes. Dacă este interesul meu să am pământ, este de asemenea interesul meu să-l fur de la vecin; dacă este în interesul meu să am o haină, atunci este în interesul meu să o fur de la băi. Aceasta este sursa războaielor, revoluţiilor, tiraniilor, comploturilor.
Cum voi putea să-mi fac datoria faţă de Zeus? Dacă sunt rănit şi lipsit de noroc, el nu are grijă de mine. Ce este el pentru mine dacă nu mă poate ajuta? Și ce este el pentru mine dacă îngăduie să fiu într-o asemenea condiție? Aşa încep să-l urăsc. De ce construim temple, de ce ridicăm statui lui Zeus ca şi cum ar fi o zeitate malefică? Cum putem să-l numim în continuare Cel care ne salvează sau Cel care aduce ploaia şi fructele? Cu siguranță, dacă aşezăm adevărata natură a binelui în lucrurile externe, toate aceste consecințe urmează de la sine.
Ce să facem? Asta trebuie să caute un adevărat filosof în muncile sale. Acestea sunt gândurile sale: “Nu văd ce este bun şi ce este rău. Nu sunt dement? Ba sunt.” Însă dacă îmi aşez binele între lucrurile care sunt în puterea mea, toți vor râde de mine. Va veni un bătrân, cu degetele încărcate cu inele de aur, va da din cap şi va spune “Ascultă băiete, trebuie să studiezi filosofie, dar să îţi păstrezi mintea limpede. Toată vorbăria aceasta este prostească. Înveți arta silogismelor de la filosofi, dar știi mai bine decât ei ce trebuie să faci.” Omule, de ce mă dojeneşti dacă tot știu eu mai bine? Ce ar trebui să răspund unui asemenea sclav? Dacă rămân tăcut o să se înfurie. Ar trebui să-i răspund astfel “Iartă-mă pe mine precum ai ierta pe îndrăgostiți. Nu sunt propriul meu stăpân, sunt nebun.”
