...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Month: September 2020

XXIII. Împotriva lui Epicur

     Până și Epicur înțelege că oamenii sunt prin natura lor ființe sociale. Însă după ce așează binele nu în spirit, ci în carcasa care-l conține, nu mai poate să spună nimic diferit. Pe de altă parte, el înțelege corect principiul conform căruia nu trebuie să admirăm sau să acceptăm ceva ce este separat de natura binelui.  

    Cum putem fi ființe sociale dacă nu nutrim o dragoste naturală către copiii noștri? De ce ai sfătui un om înțelept să nu crească copii? De ce îți este frică că îi pot aduce probleme? Oare un șoricel care crește în casă îi creează probleme? Ce îi pasă lui dacă un șoricel se tânguie la el în casă? Însă Epicur știe că odată ce un copil s-a născut, nu mai este în puterea noastră să nu-l iubim și să nu ne pese de el. 

    De asemenea, Epicur spune că omul înțelept nu se implică în viața cetății, deoarece cunoaște lucrurile pe care un om care s-a angajat în aceasta trebuie să le facă. Desigur, dacă vrei sa trăiești printre oameni ca și cum ar fi muște, ce te împiedică să faci asta?

    Epicur, ca și cum nu ar ști ce este dragostea părintească, spune “Să nu creștem copii”. Dacă o oaie sau un lup nu-și abandonează vlăstarul, trebuie omul să facă asta? Ce ai vrea să facem? Vrei să fim proști ca oile? Dar nici măcar ele nu-și abandonează puii. Vrei să fim sălbatici ca lupii? Nici măcar ei nu îi abandonează pe ai lor. Cine poate să-ți urmeze sfatul când își vede plângând copilul căzut la pământ? Din partea mea, eu cred că dacă părinții tăi ar fi știut de la un oracol că o să vorbești asemenea lucruri, nici măcar atunci nu te-ar fi abandonat. 

XXII. Despre principiile generale

    Principiile generale sunt comune tuturor oamenilor și nu sunt în conflict unele cu celelalte. De exemplu, cine dintre noi nu presupune că binele este folositor și de dorit și că în orice circumstanțe trebuie să-l căutăm și să-l urmăm? Cine dintre noi nu presupune că dreptatea este nobilă și potrivită? În acest caz, cum apar conflictele? Ele apar în aplicarea acestor principii generale în cazuri specifice. De exemplu, când un om spune “A făcut bine, a fost curajos”, iar altul spune “Nu, a fost nesăbuit”. Astfel conflictul se naște între oameni. Precum este conflictul dintre evrei, sirieni, egipteni și romani; nu dacă pietatea trebuie pusă înaintea altor lucruri și urmată indiferent de circumstanțe, dar dacă este sau nu impietate să mănânci carne de porc. Vei găsi același conflict între Agamemnon și Ahile. Cheamă-i în fața noastră!

    “Ce spui, Agamemnon? N-ar trebui făcut ceea ce este drept și nobil?” 

    “Desigur.”

    “Dar tu, Ahile? Nu ești de acord că trebuie făcut ceea ce este nobil?”

    “Cum să nu? Mai mult decat oricare alt lucru.”

    Acum aplicați aceste principii generale. De aici se naște conflictul. Unul spune “Nu trebuie să o dau pe Chryseis înapoi tatălui ei.” Celălalt spune “Ba da, trebuie.” Cu siguranță, unul dintre ei aplică greșit principiul dreptății. 

    Apoi, unul spune: “Bine, dacă trebuie să o dau înapoi pe Chryseis, atunci trebuie să iau un premiu de la unul dintre voi.” 

    “Cum? Să-mi iei mie iubita?”

    “Da, o iau pe a ta.”

    “Trebuie să fiu eu singurul care pierde?”

    “Dar să fiu eu singurul fără un câștig?”

Astfel, conflictul se naște.

    În ce constă atunci educația? A învăța cum să aplicăm principiile generale la situații particulare, cum să facem asta în armonie cu natura, și mai departe să distingem între lucrurile care sunt în puterea noastră și lucrurile care nu sunt în puterea noastră. În puterea noastră sunt voința și toate lucrurile care țin de voință. Dincolo de puterea noastră sunt corpul și membrele sale, proprietățile, părinții, frații, copiii, țara și în general cei alături de care trăim în societate. Unde să așezăm binele? La care categorie de lucruri să-l atașăm?

    “La cele care sunt în puterea noastră.”

    Rezultă de aici că sănătatea şi corpul şi viața nu sunt bune? Nici copiii, părinții sau ţara? Nimeni nu te va suferi dacă spui asemenea lucruri. Haide să ataşăm binele acestei categorii de lucruri. Este posibil pentru un om să fie fericit dacă este rănit şi nu obține lucruri bune? 

    “Este imposibil.”

    Poate el să găsească o cale corectă de a trăi împreună cu semenii săi? Cum ar fi posibil? Spre exemplu, eu sunt înclinat în mod natural către propriul meu interes. Dacă este interesul meu să am pământ, este de asemenea interesul meu să-l fur de la vecin; dacă este în interesul meu să am o haină, atunci este în interesul meu să o fur de la băi. Aceasta este sursa războaielor, revoluţiilor, tiraniilor, comploturilor.

    Cum voi putea să-mi fac datoria faţă de Zeus? Dacă sunt rănit şi lipsit de noroc, el nu are grijă de mine. Ce este el pentru mine dacă nu mă poate ajuta? Și ce este el pentru mine dacă îngăduie să fiu într-o asemenea condiție? Aşa încep să-l urăsc. De ce construim temple, de ce ridicăm statui lui Zeus ca şi cum ar fi o zeitate malefică? Cum putem să-l numim în continuare Cel care ne salvează sau Cel care aduce ploaia şi fructele? Cu siguranță, dacă aşezăm adevărata natură a binelui în lucrurile externe, toate aceste consecințe urmează de la sine.

    Ce să facem? Asta trebuie să caute un adevărat filosof în muncile sale. Acestea sunt gândurile sale: “Nu văd ce este bun şi ce este rău. Nu sunt dement? Ba sunt.” Însă dacă îmi aşez binele între lucrurile care sunt în puterea mea, toți vor râde de mine. Va veni un bătrân, cu degetele încărcate cu inele de aur, va da din cap şi va spune “Ascultă băiete, trebuie să studiezi filosofie, dar să îţi păstrezi mintea limpede. Toată vorbăria aceasta este prostească. Înveți arta silogismelor de la filosofi, dar știi mai bine decât ei ce trebuie să faci.” Omule, de ce mă dojeneşti dacă tot știu eu mai bine? Ce ar trebui să răspund unui asemenea sclav? Dacă rămân tăcut o să se înfurie. Ar trebui să-i răspund astfel “Iartă-mă pe mine precum ai ierta pe îndrăgostiți. Nu sunt propriul meu stăpân, sunt nebun.”

XXI. La adresa celor care doresc să fie admirați

    Atunci când un om păstrează poziția corectă în viață, nu ia seama la lucrurile pe care le lasă în urma sa.

    Omule, spune ce anume îți dorești?

    “Sunt mulțumit dacă sunt în armonie cu natura în ceea ce doresc să dobândesc și în ceea ce doresc să evit. Sunt mulțumit dacă urmez natura în impulsul de a acționa sau de a mă înfrâna, în intenție și în consimțământ.”

    Atunci de ce te plimbi așa fudul prin fața noastră, de parcă ai avea un băț înfipt în fund?

    “Îmi doresc ca cei cu care mă întâlnesc să mă admire și cei care mă urmează să spună ‘O! Ce mare filosof!'”

    Dar cine sunt cei care dorești să te admire? Nu sunt aceiași oameni despre care chiar tu obișnuiești să spui că sunt nebuni? De ce ai vrea să fii admirat de niște nebuni?  

XX. Despre rațiune, cum aceasta se contemplă pe ea însăși

    Fiecare artă și facultate contemplă anumite lucruri. Atunci când este de aceeași natură cu lucrul pe care-l contemplă, din necesitate se poate contempla și pe ea însăși. Atunci când este de altă natură nu se poate contempla singură. De exemplu, arta pantofarului se ocupă cu piei, dar ea este complet diferită de acest material, din acest motiv nu se poate contempla pe ea însăși. La fel gramatica se ocupă cu limbajul scris, dar este ea însăși limbaj scris? Cu siguranță că nu, așadar nu se poate contempla pe ea însăși. 

    Dar rațiunea, cu ce scop ne-a fost daruită de natură? Ca să ne folosim în mod corect de impresii. Și ce este ea? Un sistem format din anumite tipuri de impresii. Astfel, ea are în mod natural capacitatea de a se contempla pe ea însăși. La fel, înțelepciunea cu ce scop ne-a fost fost dată? Pentru a cerceta lucrurile bune și rele și cele indiferente. Ce este ea? Un bun. Și ce este sminteala? Un rău. Vezi deci că, din necesitate, înțelepciunea se contemplă atât pe ea însăși cât și opusul ei. 

    Din acest motiv principala și cea mai importantă sarcină a filosofului este să cerceteze impresiile, să le deslușească și să nu se folosească de niciuna fără să o testeze. După cum poți vedea, în ceea ce privește monezile, asupra cărora admitem că avem un oarecare interes, am inventat o artă cu care să le testăm. Vezi câte metode folosește cel care testează monedele: se uită la ele, le atinge, le miroase și în final le ascultă. Aruncă moneda și ascultă sunetul pe care îl face aceasta. Nu se mulțumește să asculte odată, ci prin practică dezvoltă o ureche muzicală. La fel, în cazurile în care considerăm că între a greși și a nu greși este o mare diferență, facem mari eforturi pentru a descoperi acele lucruri care ne pot induce în eroare.

         Dar în ceea ce privește săraca noastră facultate conducătoare, dormim și căscăm, și suntem gata să admitem orice impresie, căci nu băgăm de seamă ce avem de pierdut.

    Dacă vrei să vezi cât de neglijent ești în ceea ce privește binele și răul, și cât de atent ești la cele indiferente, întreabă-te ce consideri mai grav: orbirea sau o judecată oarbă? Astfel vei descoperi că ești departe de a avea o opinie corectă în ceea ce privește binele și răul. 

    “Dar este nevoie de multă pregătire, multă trudă și mult studiu.”

    Asta-i bună! Te aștepți să dobândești cea mai mare artă cu puțină trudă? Totuși, principala doctrină a filozofilor este foarte scurtă. Dacă vrei să o cunoști, citește lucrările lui Zenon și vei vedea. Nu-ți trebuie multe cuvinte să spui că scopul omului este să-i urmeze pe zei și că natura binelui constă în folosirea corectă a impresiilor. Dacă mă întrebi “Ce este Zeul? Ce este impresia? Care este natura individului și care este natura lumii?”, atunci este necesară o discuție mai lungă. 

    La fel, dacă Epicur ar veni să spună că binele trebuie să rezide în lucrurile trupești, aceasta de asemenea necesită o discuție lungă. În cadrul acesteia trebuie să fim învățați care este principiul care ne guvernează și în ce constă natura noastră substanțială și fundamentală. Dacă nu este probabil ca binele melcului să rezide în cochilie, de ce ar fi probabil ca binele omului să se regăsească în trup? Tu însuți, Epicur, deții ceva mai bun decât acesta. Ce este acel ceva în tine care deliberează, care examinează fiecare lucru? Care examinează trupul și decide că acesta este principalul lucru? De ce aprinzi lampa și trudești pentru noi, scriind atât de multe cărți? Ca să nu fim ignoranți cu privire la adevăr? Cu privire la cine suntem și ce suntem în raport cu tine? Astfel, discuția se lungește.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén