Când un om deține un avantaj, ori crede că îl deține chiar și atunci când nu este cazul, dacă acel om este needucat, inevitabil va fi îngâmfat din cauza aceasta. Spre exemplu, tiranul spune “sunt stăpânul tuturor.” Și ce poți face pentru mine? Poți să faci astfel încât să nu existe limite pentru dorințele mele? Cum ai putea? Poți să eviți ceea ce vrei să eviți, indiferent de circumstanțe? Sunt impulsurile tale libere de erori? Și cum ai putea să deții o asemenea putere? Spune-mi, când ești pe o corabie te încrezi în tine sau în cârmaci? Și atunci când ești într-o trăsură, în cine te încrezi dacă nu în vizitiu? Și cum este în toate celelalte meșteșuguri? Exact la fel. În ce constă atunci puterea ta?
“Toți oamenii îmi acordă atenție.”
Dar atenție acord și farfuriei mele, o spăl și o șterg; iar pentru urciorul cu ulei am bătut un cârlig în perete. Ei bine, îmi sunt aceste lucruri superioare? Nu, doar îmi satisfac niște nevoi și din acest motiv trebuie să le acord atenție. Nu-i acord atenție și măgarului meu? Nu-l spăl pe picioare? Nu-l țesăl? Nu înțelegi că fiecare om își acordă atenție lui însuși, iar față de tine numai atâta cât i-ar acorda propriului măgar? Căci cine te admiră pe tine ca om? Arată-mi! Cine dorește să fie ca tine? Cine te privește cum l-ar privi pe Socrate, precum un om pe care să-l admiri și să-l iei ca exemplu?
“Dar îți pot tăia capul.” Așa este. Am uitat că ar trebui să-ți acord atenție precum o fac cu febra sau fierea și să-ți ridic un altar, cum este la Roma un altar închinat febrei.
Ce tulbură și înspăimântă mulțimile? Tiranul și gărzile sale? În niciun caz! Nu este posibil ca ceea ce este de la natură liber să fie tulburat sau împiedicat de altceva, decât de el însuși. Propriile opinii sunt cele care-l tulbură pe om, căci atunci cand un tiran spune “Îți voi lega picioarele în lanțuri”, cel care-și prețuiește piciorul va spune “N-o face, ai milă!”, dar cel care prețuiește propria voință va spune “Dacă asta îți pare ție avantajos, leagă-l”.
“Nu-ți pasă?” Nu, nu-mi pasă.
“Îți voi arăta că eu sunt stăpânul.” Cum ai putea să faci asta? Zeus m-a lăsat liber. Sau crezi ca a intenționat să-și lase propriul fiu înrobit? Tu ești stăpânul acestui trup, poftește și ia-l.
“Să înțeleg că atunci când mă întâlnești, nu-mi acorzi atenție?” Nu, căci mai degrabă îmi acord atenție mie însumi. Dacă dorești să spun că îți acord și ție atenție, o să-ți spun că o fac, atâta atenție cât acord și oalelor mele.
Aceasta nu este pur și simplu egoism, căci este natural pentru om, ca și pentru alte animale, să se preocupe de propriul interes. Chiar și soarele face totul pentru propriul interes. Chiar Zeus însuși face același lucru. Însă atunci când este numit “Cel care aduce ploaia și fructele” sau “Părintele zeilor și al oamenilor”, vezi că nu poate să primească aceste nume sau să facă aceste munci, fără să facă ceva bun pentru lume. În general, el a creat natura animalului rațional astfel încât acesta să nu poată obține nimic necesar pentru sine, fără să contribuie și interesului comun. În acest fel, nu este nesociabil pentru om să facă totul în interes propriu. La ce te-ai fi așteptat? Ca un om să se țină departe de sine și de propriile necesități? Cum s-ar mai respecta atunci acel principiu unic și comun tuturor vietăților, ca fiecare să fie legat de sine?
Când oamenii au opinii absurde legate de lucruri independente de voința lor, cum că acestea ar fi bune sau rele, atunci, din necesitate, trebuie să țină cont de tirani. Dacă ar fi vorba numai de tirani și nu și de lacheii lor! Cum se face că un om devine dintr-o dată înțelept dacă cezarul îl face administratorul latrinei imperiale?
Cum ne grăbim să spunem “Felicio mi-a grăit înțelept.” Mi-aș fi dorit să fie dat afară din dormitorul împăratului ca să pară din nou doar un prost în fața ta. Epaphroditus avea un pantofar pe care l-a vândut deoarece îi era inutil. Acesta a avut noroc să fie cumpărat de un apropiat al cezarului și a devenit pantofarul personal al împăratului. Să fi văzut atunci cum îl stima Epaphroditus: “Ce mai face bunul meu Felicio, mă rog?” Dacă cineva întreba “Ce face stăpânul?”, răspunsul era “Se consultă cu Felicio despre ceva.” Ce, nu tot el îl vânduse ca inutil? Cine l-a făcut dintr-o dată înțelept? Acesta este un exemplu despre ceea ce înseamnă să prețuiești lucruri independente de voința ta.
Este un om ridicat la rangul de tribun? Toți cei care îl întâlnesc îl felicită: unul îi sărută ochii, altul gâtul, iar sclavii îi sărută mâinile. Atunci când merge acasă, găsește făclii aprinse. Se urcă pe Capitol și oferă un sacrificiu drept mulțumire. Cine, vă întreb eu, a oferit vreodată sacrificii pentru dorințe drepte sau pentru impulsuri în armonie cu natura? Căci mulțumim zeilor pentru acele lucruri în care ne așezăm binele.
Un om mi-a vorbit astăzi despre rangul de preot al lui Augustus. “Omule, las-o baltă, o să cheltui mult pentru nimic”, i-am spus.
“Dar cei care întocmesc contracte îmi vor scrie numele.” Și? O să stai lângă cei care le vor citi ca să te lauzi “Este numele meu scris acolo”? Să zicem că poți fi prezent acuma în toate aceste ocazii, dar atunci când vei fi mort?
“Numele meu va rămâne.” Scrie-l pe o piatra și va rămâne. Cine își va aminti de tine dincolo de Nicopolis?
“Dar voi purta o coroană de aur.” Dacă o coroană dorești, ia o coroană de flori și poart-o, vei părea mai elegant cu ea.