...unele depind de noi, altele nu depind de noi

Month: July 2020

XIV. Zeul supraveghează totul

    Cineva a întrebat cum poate fi un om convins că toate acțiunile sale sunt sub privirea Zeului. Epictet l-a întrebat: Nu crezi că toate lucrurile sunt unite între ele? “Ba da”. În acest caz, crezi că lucrurile pământești au o uniune naturală cu cele din cer și simt influența acestora? “Cred.”

De unde altundeva acea ordine perfectă, precum porunca Zeului? Când El poruncește plantelor să înflorească, înfloresc; când El poruncește plantelor să trimită lăstare, trimit lăstare; când le poruncește să producă fructe, produc fructe; când poruncește fructului să se coacă, acesta se coace; apoi când le poruncește fructelor să cadă, ele cad; când poruncește plantelor să-și lepede frunzele, își leapădă frunzele; și apoi când le poruncește să se strângă și să rămână inactive, plantele rămân inactive. De unde creșterea și descreșterea lunii, apropierea și retragerea soarelui, asemenea mari transformări și modificări văzute în lucrurile pământești? Sunt oare plantele și trupurile noastre intim legate cu întregul și nu sunt sufletele noastre mai strâns unite cu acesta? Sufletele noastre sunt strâns unite și legate cu Zeul, fiind părți ale Lui. Și nu percepe Zeul fiecare mișcare a acestor părți precum ar fi propria sa mișcare?

    Reflectează asupra următoarelor: tu ești capabil să te gândești la administrația divină și asupra lucrurilor divine și, în același timp, să te gândești la treburile omenești. Simțurile și înțelegerea ta pot fi mișcate de zeci de mii de lucruri în același timp, iar asupra unora îți dai acordul, altele le respingi și asupra altora îți suspenzi judecata. Păstrezi în sufletul tău impresiile lăsate de atatea lucruri variate și, mișcat de către aceste impresii, formulezi noțiuni similare lucrurilor care au lăsat acele prime impresii. Poți astfel să reții numeroase cunoștințe și memoria a zeci de mii de lucruri. Și nu este Zeul capabil să supravegheze toate lucrurile, să fie prezent peste tot în același timp și să comunice cu toate?

Este soarele capabil să ilumineze cea mai mare parte a întregului si să lase atât de puțin neiluminat, doar acea parte care este ocupată de umbra pământului. Iar El, cel care a creat soarele, doar o mică parte a întregului, și îl face să se învârtă, nu are puterea să observe toate lucrurile?

    “Dar eu nu pot înțelege toate aceste lucruri în același timp.” 

    Și cine ți-a spus ție că ai fi egal în puteri cu Zeus? Cu toate acestea, El a așezat lângă fiecare om un păzitor, daimonul acestuia, în grija căruia a fost încredințat omul, un păzitor care nu doarme niciodată și nu poate fi amăgit. În grija cărui alt paznic, mai bun și mai atent, ar fi putut el să ne El să ne încredințeze pe fiecare dintre noi? Când ai închis ușile și ai făcut întuneric înăuntru, amintește-ți să nu spui niciodată că ești singur, deoarece nu ești; Zeul este cu tine, și daimonul tău este cu tine, și ce nevoie au ei de lumină ca să te vadă? Acestui Zeu ar trebui să-i depui jurământ așa cum fac soldații în fața lui Caesar. Cei care sunt angajați pentru plata jură să nu pună niciun alt lucru înaintea siguranței lui Caesar. Iar tu, care ai primit daruri atât de multe și de mari, nu depui jurământ? Sau dacă ai jurat, nu-ți respecți jurământul? Ce jurământ să faci? Niciodată să nu fii neascultator, niciodată să nu aduci acuze, niciodată să nu cauți defecte în lucrurile care El ți le-a dăruit și niciodată să nu te răzvrătești atunci când trebuie să faci sau să suporți ceea ce este necesar. Este acest jurământ similar cu al soldatului? În jurământul lor, soldații jură să nu prefere alt om înaintea lui Caesar; în jurământul acesta omul se respectă pe el însuși înaintea altora.

XIII. Cum poți să aduci mulțumire zeilor în orice lucru făcut

    Atunci când cineva a întrebat “Cum poate un om să ia masa astfel încât să mulțumească zeii?”, Epictet a răspuns: Dacă poți mânca cu grijă și gratitudine, dacă poți mânca echilibrat, temperat și cu decență, nu este acest lucru plăcut zeilor? Dacă ai cerut apă caldă și sclavul nu te-a auzit, sau auzindu-te ți-a adus apă călduță, sau dacă nici măcar nu este de găsit în casă, nu este plăcut zeilor să nu te superi și să nu izbucnești într-o pasiune?

    “Dar cum poate cineva să îndure un asemenea sclav?”

    Sclavule, nu poți să-l suporți pe fratele tău, care este vlăstar al lui Zeus, este născut din aceeași sămânță ca tine și cu care împarți aceeași origine divină? Dacă tu ai fost pus într-o poziție superioară, trebuie să te transformi într-un tiran? Să uiți cine ești și cine sunt cei peste care ești stăpân? Să uiți că ei sunt rudele tale, frații tăi, copii ai lui Zeus?

    “Dar eu i-am cumpărat pe ei, nu invers.”

    Nu vezi în ce direcție te uiți? Te uiți către pământ, către groapă, către acele legi mizerabile ale unor oameni morți, însă către legile lăsate de zei nu te uiți.

XII. Despre gratitudine

    În ceea ce privește zeii, sunt unii care spun că nu există divin; alții spun că există, dar este inactiv, nepăsător și nu acordă atenție la nimic; al treilea grup spune că Zeul exista, dar se ocupă cu treburile importante și cu cele din ceruri, nicidecum cu ce se întâmplă pe pământ; al patrulea grup spune că El se ocupă și de cele pământești, însă numai la modul general și nu de fiecare lucru în particular. Există și al cincilea grup, din care fac parte Ulise și Socrate, care spun: “Nu fac niciun pas fără cunoștința Ta.”

    Înainte de orice altceva, este necesar să investigăm fiecare dintre aceste opinii, dacă cele afirmate sunt adevărate sau false. Dacă nu există zei, atunci mai este țelul specific al omului să-i urmeze? Și dacă există, dar nu se ocupă cu nimic, mai este corect să-i urmăm? Dacă într-adevăr există și se ocupă de lucruri, dar nu există nicio comunicare între ei și oameni, nicio comunicare cu mine, cum ar mai fi corect să-i urmez? Înțeleptul, după ce a examinat toate aceste întrebări, își supune propria minte celui care administrează întregul, precum un bun cetățean se supune legilor cetății. Pentru cel care se instruiește, este necesar să-și abordeze educația cu aceste gânduri în minte: “Cum să-i urmez pe zei în toate? Cum să fiu mulțumit cu administrația divină? Cum să devin liber?”

    Este liber acela pentru care fiecare lucru se întâmplă după propria voință.

    “Vrei să spui că libertatea este nebunie?”

    Cu siguranță nu, căci nebunia și libertatea sunt lucruri incompatibile. Când spui “aș vrea ca fiecare lucru să se întâmple după dorința mea, indiferent ce ar fi acel lucru” nu ești în toate mințile. Nu știi că libertatea este un lucru nobil și demn de considerație? Să-ți dorești ca lucrurile să se întâmple după dorința ta nechibzuită nu este un lucru nobil, ci unul dintre cele mai rușinoase.

    Cum procedăm în gramatică? Îi scriu numele lui Dion cum mă taie pe mine capul? Nu, căci am fost învățat să aleg a-l scrie așa cum este corect. Cum procedăm în ceea ce privește muzica? În aceeași manieră. Și la fel procedăm în orice altă artă sau știință. Altfel nu ai avea niciun merit să cunoști ceva, dacă cunoașterea s-ar schimba după dorințele fiecăruia.

    Atunci în acest domeniu, cel mai mare și mai important dintre toate, al libertății, îmi este permis să am capricii nechibzuite? În niciun caz! Să fii instruit în acest domeniu înseamnă să înveți să-ți dorești ca lucrurile să se împlinească după firea lor. Ce înseamnă după firea lor? Așa cum Zeul le-a dispus! Și El a stabilit vara și iarna, abundența și sărăcia, virtutea și viciul, și toate aceste lucruri contrare pentru armonia întregului. Fiecăruia dintre noi, El ne-a dăruit un trup, membrele acestuia, proprietăți și oamenii care ne însoțesc.

    Ar trebui să abordăm educația amintindu-ne de această ordine a lucrurilor, nu cu gândul că am putea schimba constituția lucrurilor – pentru că aceasta nici nu este în puterea noastră și nici nu ar fi bine să fie – ci, având în vedere împrejurările care sunt și care au fost create de natură, pentru a ne păstra mintea în armonie cu lucrurile care se întâmplă. Căci, putem scăpa noi de oameni? Cum ar fi posibil? Iar dacă ne asociem cu ei, putem să-i schimbăm? Cine ne dă această putere? Și ce ne rămâne nouă, decât să descoperim metoda prin care să lucrăm cu ei? Trebuie să acționăm în așa fel încât să rămânem noi în armonie cu natura, în timp ce ei fac ceea ce li se pare lor potrivit.

    Însă tu nu vrei să înduri și ești nemulțumit! Dacă ești singur îi spui pustietate; dacă ești împreună cu oameni îi numești hoți și escroci; cauți vină propriilor părinți și propriilor copii, fraților și vecinilor. Însă atunci când ești singur ar trebui să numești această condiție liniște și libertate și să te consideri asemenea zeilor. Iar atunci când ești împreună cu alții ar trebui să-i spui festival sau sărbătoare, nu mulțime, gloată sau gălăgie. În acest fel să accepți totul mulțumit.

    Care este pedeapsa celor care nu acceptă? Pedeapsa lor este să fie așa cum sunt. Este un om neîmpăcat cu singuratatea? Lasă-l să rămână singur. Este un om nemulțumit cu părinții săi? Lasă-l să fie un fiu rău și să se plângă. Este un om nemulțumit de copiii săi? Lasă-l să fie un părinte rău.

    “Aruncă-l în închisoare!” Ce închisoare? Este deja acolo, deoarece se află în acel loc împotriva voinței sale; iar acolo unde un om se află împotriva voinței sale, aceea este închisoarea sa. În acest fel, Socrate nu era în închisoare, deoarece el a ales să fie acolo.

    “Trebuie ca piciorul meu să fie șchiop?” Nenorocitule, tu datorită unui amărât de picior găsești vină lumii? Nu vrei să-l cedezi de bunăvoie întregului? Nu vrei să renunți la el? Nu vrei să-l înapoiezi cu dragă inima celui care ți l-a dat? Ești contrariat și nemulțumit cu lucrurile stabilite de Zeus, pe care El le-a așezat și le-a pus în ordine împreună cu ursitoarele prezente la nașterea ta? Nu știi ce mică parte ești tu în comparație cu întregul? Mă refer în ceea ce privește trupul, deoarece în ceea ce privește rațiunea nu ești cu nimic inferior zeilor, fiindcă măreția acesteia nu se măsoară în lungime sau înălțime, ci prin gânduri. Nu vrei să alegi să-ți așezi binele acolo unde ești egal zeilor?

    “Sărmanul de mine, uite ce părinți am!” Cum așa? Ți-a fost ție permis să alegi și să spui: “Fie ca acest bărbat să se împreuneze cu această femeie ca să mă nasc eu”? Un asemenea lucru nu ți-a fost permis, fiindcă este necesar ca părinții tăi să existe înainte, apoi să te naști tu. Ce fel de părinți? Așa precum erau. Dacă ei sunt așa precum sunt, nu ți-a fost dat ție niciun remediu pentru aceasta? Dacă nu ai cunoaște pentru ce scop posezi darul vederii, ai fi nefericit și mizerabil dacă ai închide ochii atunci când culori sunt aduse în fața lor. Și nu ești mai nefericit și mai mizerabil dacă nu știi că posezi măreția sufletului și noblețea spiritului pentru a înfrunta orice situație care se poate ivi? Îți sunt puse în față lucruri pe măsura puterii pe care o deții, dar tu neglijezi această putere tocmai atunci când ar trebui să o păstrezi trează și vigilentă.

Nu ar trebui mai degrabă să mulțumești zeilor pentru că te-au așezat deasupra lucrurilor care nu le-au lăsat sub controlul tău, și te-au lăsat răspunzător numai pentru acele lucruri care sunt sub controlul tău? Cât despre părinții tăi, zeii te-au lăsat liber de orice responsabilitate cu privire la cum sunt aceștia; la fel în ceea ce privește frații tăi, trupul tău și proprietățile tale, moartea și viața. Cu privire la ce anume te-au lăsat responsabil? Pentru acel lucru care este în totalitate în puterea ta, și anume cum să te folosești corect de impresii. De ce tragi după tine lucrurile pentru care nu ai fost lăsat responsabil? Așa îți creezi singur probleme.

XI. Despre dragostea părintească

    Pe când era vizitat de către un magistrat, aflând că acesta era căsătorit și avea copii, Epictet l-a întrebat cum se simte în aceasta ipostază.

    “Mizerabil”, a răspuns omul.

    Cum așa? Oamenii nu se căsătoresc şi nu fac copii ca să se simtă mizerabil, ci dimpotrivă, pentru a fi fericiți.

    “Sunt îngrijorat datorită copilului, în ultima vreme fetița mea a fost grav bolnavă şi nu am putut suporta să rămân în preajma ei. Astfel că am plecat de acasă până am primit vești că s-a însănătoșit.”

    Ei bine, crezi că ai reacționat corect? a întrebat Epictet.

    “Am reacționat natural” a răspuns omul.

    Arată-mi că ai reacționat natural şi eu îți voi arăta că orice este în armonie cu natura este şi corect.

    “Dar toți tații, sau cel puțin majoritatea, reacționeaza aşa.”

    Nu o să neg, a spus Epictet, că majoritatea părinților simt acest lucru. Însă adevărata întrebare este dacă acest comportament este corect. Fără îndoială, dacă judecăm în felul acesta, trebuie să spunem că şi tumorile sunt un bine pentru corp deoarece apar, sau că greșeala este naturală, deoarece toți, sau aproape toți, greșim. Demonstrează-mi deci că acest comportament este natural.

    “Nu pot”, a recunoscut omul, “dar demonstrează-mi tu că este greșit şi că nu este natural.” 

    Să presupunem că am întreba despre un lucru dacă este alb sau negru, ce criteriu folosim ca să distingem între acestea?

    “Văzul.”

    Dar dacă am întreba dacă este cald sau rece, tare sau moale? Cum testăm acestea?

    “Prin atingere.”

    Foarte bine, dar pentru a vedea dacă un lucru este în armonie cu natura şi este corect sau opusul acesteia, ce criteriu ar trebui să folosim?

    “Nu ştiu.”

    Şi totuși, să nu știi prin ce criteriu se deosebesc culorile, mirosurile sau gusturile nu este un lucru grav; dar crezi că este doar o mică pagubă pentru om să nu știe să deosebească între bine şi rău, între ceea ce este în armonie cu natura sa şi ceea ce nu este?

    “Cred că este un lucru grav să nu știi diferența între cele două.”

    Oare un lucru care pare bun şi potrivit mai multor persoane este corect? Spre exemplu, astăzi, opiniile evreiilor, sirienilor, egiptenilor și romanilor cu privire la hrană sunt toate corecte?

    “Sunt toate diferite între ele, cum ar putea fi toate corecte?”

    Adevărat, căci dacă opiniile egiptenilor sunt cele corecte, atunci inevitabil opiniile celorlalte popoare cu privire la regimul alimentar sunt greșite. La fel dacă opiniile evreilor sunt corecte, rezultă că ale celorlalți sunt greșite.

    “Bineînțeles.”

    Ei bine, acolo unde exista ignoranță, tot acolo găsim și nevoia de a fi educat și instruit.

    “Sunt de acord.”

    Odată ce ai realizat acest lucru, spune Epictet, îți vei dedica atenția numai asupra lui, fără a te distrage nimic altceva; anume să descoperi criteriul prin care să judeci dacă un lucru este sau nu în armonie cu natura şi să înveți cum să te folosești de aceasta în fiecare caz particular.

    Pentru prezent să ne întoarcem la ceea ce dorești să înțelegi acuma. Consideri că dragostea părintească este un lucru atât natural cât și bun?

    “Desigur.”

    Așadar, dacă dragostea este un lucru bun şi în armonie cu natura, putem spune în același timp că rațiunea nu este un lucru bun?

    “În niciun caz.”

    Este un conflict în cazul ăsta între dragoste și rațiune?

    “Nu cred.”

    Dacă ar exista un asemenea conflict şi una dintre ele ar fi în armonie cu natura, rezultă că cealaltă nu este în armonie cu natura?

    “Desigur.”

    Înseamnă că atunci când un comportament este în același timp rațional şi afectuos, putem afirma cu încredere că este corect şi bun.

    “Aşa este.”

    Ei bine, să-ți lași copilul bolnav și să pleci de acasă nu este un lucru rațional, și presupun că nu o să mă contrazici cu privire la asta. Rămâne să cercetăm dacă este în acord cu dragostea părintească sau nu.

    “Da, să cercetăm acest aspect.”

    Este corect ca datorită dragostei pe care i-o porți copilului tău, să fugi și să-l lași singur? Dar mama ei, ea își iubește fata?   

    “Fireste că o iubește.” 

    Ar trebui atunci ca și mama să fi plecat de lângă fată?

    “Nu.”

    Dar doica sau profesorul, ei o iubesc?

    “Da.”

    Ar fi trebuit și ei să o părăsească? Astfel, datorită dragostei care i-o poartă părinții și cei apropiați, ar fi trebuit să rămână fata singură și fără ajutor sau să moara în brațele unor străini care nu o iubesc și nici nu le pasă de ea.

    “În niciun caz!” 

    Este nedrept și absurd ca un om să nu le permită altora, care iubesc copilul la fel de mult, acel lucru care îl consideră corect pentru el însuși. Spune-mi, dacă tu ai fi bolnav, ți-ai dori ca familia și prietenii tăi să își arate dragostea în acest mod, lăsându-te singur și neajutorat? Te-ai ruga să te iubească într-atât apropiații tăi, încât datorită dragostei lor să rămâi întotdeauna singur atunci când ești bolnav? Sau mai degrabă te-ai ruga ca, dacă acest lucru este posibil, să te iubească dușmanii și astfel să te lase în pace? Dacă așa este, atunci putem trage concluzia că acțiunile tale nu se datorează dragostei. Atunci ce motiv ai avut? Nu a fost nimic altceva care te-a îndemnat să-ți lași copilul?

    “Cum ar fi posibil?”

    Poate că este același gen de motiv care odată a făcut un om în Roma să-și acopere ochii, neputând să privească alergând calul pe care-l susținea. Același motiv care l-a făcut pe omul respectiv să leșine atunci când calul a depășit așteptările și a câștigat cursa. Care este acel motiv? Poate că acum nu este momentul potrivit pentru a-l defini; însă, dacă ceea ce spun filosofii este adevărat, este de ajuns să fii convins de un lucru și anume că nu trebuie să căutăm acel motiv în afara noastră. Este întotdeauna același motiv care ne împinge să facem sau să nu facem un lucru, să vorbim sau să tăcem, să fim euforici sau deprimați, să evităm sau să urmărim ceva. Este același motiv care ne-a adus pe noi doi aici, care te-a îndemnat pe tine să vii și să asculți și pe mine să discut asemenea lucruri. Ce motiv? Cu siguranță nimic altceva decât faptul că așa ne-am gândit.

    Dacă opinia noastră ne-ar fi spus altceva, ce am fi putut face decât să o urmăm? La fel și pentru Ahile când jelea, motivul său nu era moartea lui Patrocle – căci un alt om, dacă ar fi murit camaradul său, ar fi fost afectat în mod diferit – ci opinia sa. La fel în cazul tău, ai fugit de lângă copil deoarece așa ai gandit; pe de altă parte, dacă ai fi rămas, motivul ar fi fost același, opinia ta. Acum te întorci la Roma deoarece asta îți este opinia, dar dacă aceasta s-ar schimba nu vei mai pleca. Pe scurt, nu lucruri precum moartea, exilul, durerea sau altele asemenea sunt cauzele acțiunilor noastre, ci propriile opinii și judecăți. Am reușit să te conving de acest lucru?

    “Da.”

    În fiecare caz, repercusiunile unei acțiuni corespund cu cauzele acesteia. Începând de astăzi, de fiecare dată când greșim, ar trebui să cautăm vina în opinia care ne-a determinat să greșim. Iar apoi, să depunem mai mult efort în încercarea de a extirpa această opinie greșită decât în extirparea tumorilor și abceselor corpului. La fel, atunci când acționăm corect, să fim conștienți că acțiunile noastre sunt determinate în același mod. Și nu vom mai căuta să învinuim sclavul, vecinul, soția sau copilul ca și cum aceștia ar fi cauza relelor care se abat asupra noastră. Trebuie să fim conștienți de acest lucru: dacă noi nu am avea o anumită opinie cu privire la un lucru, nu am face actele care decurg din acea opinie, iar opiniile si judecățile noastre depind numai de noi și de nimic extern nouă.

    “Așa este”, a acceptat omul.

    Începând de astăzi, nu vom mai cerceta și nu vom mai investiga natura sau starea niciunui alt lucru – nici pământuri, nici sclavi, nici cai sau câini – decât propriile noastre judecăți și opinii.

    “Sper să reușesc.”

    Vezi tu, dacă vrei cu adevărat să înveți cum să-ți examinezi propriile judecăți ar trebui să devii un student al filosofiei, să devii acea persoană de care toți râd și pe care toți o batjocoresc. Iar aceasta știi și fără să-ți spun eu că nu este o treabă pe care să o termini într-o oră sau într-o zi. 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén